SUPORT SEMINAR.

PARTEA A II-A

Decalajele de producție: Cerere agregată-ofertă agregată pe termen scurt –

ofertă agregată pe termen lung

Echilibrul macroeconomic cu preţuri variabile IGP

Cererea agregată (figura dreapta) IGPA A

Cag = C + I + G + Expnet

IGP = indicele general al preturilor sau deflatorul PIB

Y = producţie/ venit național sau PIB IGPB B
Cag
Potrivit figurii alăturate, o modificare a preţurilor
determină o deplasare pe aceeaşi curbă a cererii agregate, de
la A la B, şi nu creşterea/scăderea cererii agregate (adică o YA YB Y
deplasare a întregii curbe spre dreapta sau spre stânga).
Astfel, o scădere a IGP conduce la o creștere a cantității cerute la nivel naţional, de la YA la YB.
Invers, când IGP crește, cantitatea cerută se reduce.

Factorii care explică panta negativă a cererii agregate

(pentru o variantă extinsă : http://economics.about.com/od/aggregate-supply-demand/a/The-Slope-Of-The-Aggregate-
Demand-Curve.htm)

 Efectul de avuție: atunci când Indicele General al Prețurilor crește are loc o scădere a
puterii de cumpărare, care se traduce apoi în mai puține bunuri cumpărate, deci cantitatea cerută se
reduce; altfel zis, are loc o scădere a puterii de cumpărare a averii pe care o deţin indivizii și, cu
aceeași sumă, pot achiziționa mai puține bunuri.

 Efectul ratei de dobândă: o creștere a nivelului general al prețurilor tinde să ducă la

o scădere a economiilor pe care indivizii le fac, ceea ce diminuează oferta de fonduri pe piața
monetară, majorând ratele reale ale dobânzii, și diminuând nivelul investițiilor. Evident, o reducere
a investițiilor duce apoi și la o scădere a cererii agregate.
Invers, când IGP scade, indivizii au mai mult venit real disponibil și, prin urmare, pot aloca o
mai mare parte pentru economisire. Crescând economisirea (un număr mai mare de depozite plasate
în bănci), crește și oferta de fonduri disponibile pentru creditare, scade rata reală a dobânzii și
investițiile cresc, ceea ce duce și la o creștere a cererii agregate.

 Efectul cursului de schimb: când nivelul general al prețurilor scade, rata dobânzii în
economie tinde să scadă, așa cum am explicat mai sus, datorită creșterii fondurilor disponibile pe
piața monetară. Această scădere a ratei de dobândă face ca economisirea prin intermediul activelor
interne să fie însă mai puțin atractivă cu privire la economisirea prin intermediul unor active din alte
state, astfel că o să crească cererea pentru active străine. În scopul de a achiziționa aceste active
străine, oamenii trebuie să schimbe monedă națională în valută străină, iar o creștere a cererii de
valută străină duce la o apreciere a acesteia și la o depreciere a monedei naționale, deci la o creștere
a cursului de schimb. Acest lucru face ca moneda națională să devină relativ mai ieftină (cu același
euro să spunem, se pot achiționa mai mulți lei). Această scădere a nivelului prețurilor relative face
ca bunurile interne să devină mai ieftine decât erau înainte pentru consumatorii străini. Totodată,
deprecierea monedei naționale face importurile mai scumpe pentru consumatorii interni față de cum
erau înainte. Astfel, o scădere a nivelului prețurilor interne duce la creșterea exporturilor și la
scaderea importurilor, rezultând la o creștere a exporturilor nete. Dacă exporturile nete cresc,
cererea agregată va crește.
Invers, atunci când nivelul prețurilor crește, are loc o creștere a ratelor de dobândă, ceea ce
duce la o cerere mai mare din partea investitorilor străini pentru active naționale și, prin extensie, la
o creștere a cererii de lei. Această creștere a cererii de lei face ca nivelul cursului să scadă și leul să
se aprecieze, moneda națională devenind mai scumpă, iar moneda străină să se deprecieze.
Reducerea cursului de schimb descurajează exporturile (bunurile românești devin mai scumpe
relativ la bunurile din zona euro) și încurajează importurile. Prin urmare, va avea loc o scădere a
exportului net, ceea ce duce la o reducere a cererii agregate.

Factorii care determină creşterea/reducerea cererii IGP

agregate:

 Creşterea Cag se reprezintă grafic prin deplasarea acesteia

către dreapta
 Scăderea Cag se reprezintă grafic prin deplasarea acesteia
către stânga IGP0
Cag1
Cag0
Cag2

Y
Y2 Y0 Y1
1. Consumul
Consumul ↑ => Cag ↑ Commented [S1]:
Creșterea consumului poate fi generată de:
-Politică monetară expansionistă: reducere a ratei dobânzii la
Consumul ↓ => Cag ↓ creditele de consum
-Politică fiscală expansionistă, prin reducerea ratei de taxare,
nivelului fiscalității
- Creșterea gradul de încredere în evoluţia economiei
2. Investiţiile
Commented [S2]: Reducerea consumului poate fi generată de:
Investițiile ↑ => Cag ↑ -Politică monetară restrictivă, printr-o majorare a ratei de dobândă la
creditele de consum
- politică fiscală restrictivă, prin creșterea nivelului fiscalității
Investițiile ↓ => Cag ↓ -Scăderea gradul de încredere în evoluţia economiei
Commented [S3]: Creșterea investițiilor poate fi generată de:
-Politică monetară expansionistă: reducere a ratei dobânzii la
3. Cheltuielile guvernamentale creditele pentru investiții
-Politică fiscală expansionistă, prin reducerea ratei de taxare,
G↑ => Cag ↑ nivelului fiscalității
G ↓ => Cag ↓ - Creșterea gradul de încredere în evoluţia economiei
Commented [S4]: Scăderea investițiilor poate fi generată de:
-Politică monetară restrictivă, printr-o majorare a ratei de dobândă la
creditele pentru investiții
4. Exportul net (Expnet = Exp – Imp) - politică fiscală restrictivă, prin creșterea nivelului fiscalității
-Scăderea gradul de încredere în evoluţia economiei
Principalii factori care influenţează exportul:
1. Cererea externă– relaţie directă cu veniturile (Y*) pe care le încasează agenții economici
din țările partenere la export.
Dacă Y* ↑ => cererea pentru produsele obţinute în România ↑ => Exp ↑ => Exp net ↑ => Cag ↑
Dacă Y* ↓ => cererea pentru produsele obţinute în România ↓ => Exp ↓ => Exp net ↓ => Cag ↓

2. Cursul de schimb
Dacă moneda se depreciază, cursul de schimb crește, iar bunurile și serviciile produse intern se ieftinesc în monedă
străină. Acest lucru duce la creșterea exporturilor.
Pe de altă parte, dacă moneda națională se apreciază, cursul de schimb scade, iar bunurile și serviciile produse intern se
scumpesc în monedă străină. Acest lucru duce la reducerea exporturilor.

Principalii factori care influenţează importul

1. Veniturile interne
Dacă veniturile interne ↓ => Importurile ↓
Dacă veniturile interne ↑ => Importurile ↑
 2. Cursul de schimb
Dacă moneda se depreciază, cursul de schimb crește, iar bunurile și serviciile produse în exterior, exprimate în monedă
națională, se scumpesc. Acest lucru duce la reducerea importurilor.
Pe de altă parte, dacă moneda națională se apreciază, cursul de schimb scade, iar bunurile și serviciile externe se
ieftinesc în monedă națională. Acest lucru duce la creșterea importurilor.

... concluzii legate de cursul de schimb:

Dacă leul se depreciază
 Exportul ↑
 Importul ↓ Expnet ↑ => deficitul comercial ↓

Dacă leul se apreciază

 Exportul ↓
 Importul ↑ Expnet ↓ => deficitul comercial ↑

Oferta agregată pe termen scurt (OATS)

Oferta agregată reprezintă cantitatea de bunuri pe care producătorii interni sunt dispuşi să o producă
şi să o ofere la un anumit nivel general al preţurilor.
TS (termenul scurt) -> situaţia în care factorul capital (K) este constant (capacităţile de producţie ale firmelor
rămân nemodificate).

IGP
Explicarea formei OATS
OagTS
Zona I: OATS este perfect elastică (partea
orizontală), adică firmele interne pot mări producţia
până la Y0, chiar dacă preţurile nu cresc. Această
situaţie poate avea loc atunci când firmele au
capacitate de producţie neutilizată. Zona III
IGP1

IGP0
Zona I Zona II

Y0 Y1 Y

Zona II: OATS are pantă pozitivă, adică firmele îşi măresc cantitatea produsă deoarece există o creştere a Commented [S5]: Panta pozitivă a OATS se explică prin:
preţurilor. SN: salariul nominal = suma de bani primită de salariat pentru
munca depusă
SR: salariul real = puterea de cumparare a salariului nominal

Zona III: OATS perfect inelastică (partea verticală): chiar dacă există o creştere a preţurilor, firmele nu SR =
mai dispun de resurse pentru a-şi majora producţia.
P ↑ => SN nu creşte imediat (nu creşte în aceeaşi proporţie cu
majorarea preţurilor) => SR ↓ => costul firmelor scade => profitul
creşte => firmele îşi măresc producţia
IGP
Pr = VT – CT = (P - CTM)Q
Factorii care influenţează OATS OagTS0 P ↑ => CTM nu creşte imediat (nu creşte în aceeaşi proporţie cu
OagTS2 majorarea preţurilor) => profitul mediu creşte => Y ↑
Factorii care influenţează OagTS (în afara de IGP) OagTS1
determină:
 Creşterea OagTS prin deplasare către dreapta
Cresterea OagTS
 Scăderea OagTS prin deplasare către stânga Scaderea OagTS

IGP0

Y2 Y0 Y 1 Y
Analiza factorilor care influenţează oferta
a) Evoluţia preţurilor factorilor de producţie
Daca preţul unui factor de producţie ↑ (de exemplu majorarea preţului mondial al petrolului) => costul de producţie ↑
=> cantitatea produsă de către firmele interne ↓ => OATS se deplasează către stânga.
Daca preţul unui factor de producţie ↓ => costul de producţie ↓ => cantitatea produsă de catre firmele interne ↑ =>
OATS se deplasează catre dreapta.

b) Raportul dintre salarii şi productivitate la nivel naţional

Cheltuielile salariale medii =

Cum WL => Cheltuieli salariale medii =

Dacă salariile ↑ mai mult decât WL => costurile medii de producţie ↑ => OATS ↓.
Dacă salariile ↑ mai puţin decât WL => costurile medii de producţie ↓ => OATS ↑.

c) Condiţiile naturale din economie

Exemplu: în cazul unor condiţii nefavorabile în agricultură / construcții/ turism se înregistrează o scădere a OATS.

d) Nivelul fiscalităţii suportate de către firmele interne

Dacă se reduce fiscalitatea, atunci costurile firmelor vor scădea, iar OATS ↑.
Daca taxele cresc, atunci costurile firmelor vor creşte, iar OATS ↓.

Echilibrul macroeconomic pe termen scurt

Se realizează atunci când cererea agregată este egală cu oferta agregată pe termen scurt.
Cag = OagTS
IGP
(Ri) Ri = IGP – 100%
OagTS

E0
IGP0 Cag

Y0 Y

Modificările echilibrului macroeconomic pe termen scurt:

Variaţia cererii agregate Variaţia ofertei agregate

Ri
Ri OagTS0
OagTS2
OagTS1

E1 Cag1 Ri1 E0
Ri1 Ri0
Ri0 E0 Cag0
Ri2 Cag
E2
Ri2 Cag2

Y2 Y0 Y1 Y Y2 Y0 Y1 Y
Efecte ale creșterii Cererii agregate
- Are loc trecerea de la E0 la E1
- Producţia ↑ => veniturile ↑ => rata şomajului ↓; Ri ↑
Efecte ale scăderii Cererii agregate
- Economia se deplasează de la E0 la E2
- Producţia ↓ => rata şomajului ↑ => Ri ↓ (are loc reducerea
ritmului de creştere a preţurilor, proces de dezinflaţie). Ex: Ri
↓ 8% -> 6% => P au crescut cu 8%, apoi cu 6%, adică
prețurile tot au crescut, dar cu o rată mai mică;
- Atunci când variază Cag, există o relaţie inversă între Ri şi
rata şomajului
Inflaţia prin cerere şi inflaţia prin ofertă
1.Inflaţia prin cerere este rezultatul creşterii cererii
agregate, ca urmare a promovării unor politici
macroeconomice expansioniste (de exemplu, creşterea
Efecte ale ofertei agregate pe TS
- Economia se deplasează de la E0 la E2
- Y ↑ => rata şomajului ↓ (şomajul constituie un
dezechilibru al pieţei muncii caracterizat prin
existenţa unei oferte de muncă superioare
cererii de munca); Ri ↓ (Ri0 – Ri1)
Efecte ale scăderii ofertei agregate pe TS
- Economia se deplasează de la E0 la E1
- Y ↓ => rata şomajului ↑ => Ri ↑
- Atunci când variază OATS există o relaţie
directă între Ri şi rata şomajului.
Ri
OAgTS

ofertei de monedă sau creșterea cheltuielilor bugetare).

E1 Cag1
Ri1
Ri0 E0 Cag0

Y0 Y1 Y
2.Inflaţia prin ofertă este rezultatul scăderii ofertei Ri
agregate (determinate de ↑ costurilor de producţie, OagTS1
majorarea salariilor într-o proporţie mai mare comparativ cu OagTS0
productivitatea, creşterea fiscalităţii suportată de către
firme).

E1
Ri1 E0
Ri0 Cag

Y1 Y0 Y
3.Spirala inflaţionistă – apare atunci cand şocurile negative Ri
pe latura ofertei (care determină scăderea OATS) sunt
acomodate monetar, ceea ce generează creşterea cererii OagTS2 OagTS1
agregate.
OagTS0
Exemplu. Presupunem că are loc o creştere a preţului
mondial al materiilor prime care se reflectă în majorarea
costurilor de producţie şi în România.

Preţurile bunurilor finale vor creşte => puterea de E3

Ri3 E2
cumpărare scade => salariaţii, prin intermediul sindicatelor, Ri2 Cag1
solicită şi primesc venituri mai mari mari pentru a recâştiga E1
din puterea de cumpărare => cererea acestora creşte => Ri1 E0
inflaţia creşte. Ri0 Cag0
Însă, dacă majorările salariale acordate nu au fost susţinute
de creşterea productivităţii => costurile de producţie cresc
=> inflaţia creşte => din nou se solicită venituri mai mari
mari.... => se intră într-o spirală inflaţionistă. Y1 Y0 Y

Scăderea ofertei agregate de la OagTS0 la OagTS1, este

determinată de creşterea preţului mondial la materiile prime;
Scăderea ofertei agregate de la OagTS1 la OagTS2, este
determinată de creşterea salariilor mai mult decât majorarea
productivităţii, care duce la o creștere și mai mare a prețurilor;
 Oferta agregată pe termen lung (OATL) (Long Run Aggregate Supply)

Sursa: The Economist

Ofertă Agregată pe Termen Lung reprezintă acel volum al producţiei care ar putea fi obţinut
la nivelul PIB-ului potenţial.

- reprezintă acel nivel al producţiei care poate fi obţinut în condiţiile

PIB potenţial – 3 interpretări:
utilizării resurselor la capacitatea normală (utilajele sunt folosite conform
fişei tehnice; lucrătorii muncesc câte 8 ore pe zi etc);
- reprezintă acel nivel al producţiei obţinut fără a genera o creştere a
preţurilor;
- reprezintă trendul PIB-ului real.

Δ%Y
IGP
OagTL OagTL1 *economia (PIB real) creşte mai mult decât PIBpotenţial
Ri **economia creşte mai puţin decât PIBpotenţial

crestere Trend = PIB potential

*
**

timp

Yp Yp1 Y
Factori care determină creşterea PIB potenţial (sau OATL):

Putem pleca în analiza factorilor care determină PIB potenţial de la o funcție de tip Cobb
Douglas:
Ypotențial=f(PTF,K,L),
unde PTF=productivitatea totală a factorilor, K=factorul capital, L=factorul muncă.

Astfel, ghidându-ne după funcția de mai sus, putem avea ca factori principali:
a) Creşterea stocului de capital la nivelul unei economii (firmele fac mai multe investiţii);
b) Creşterea numărului de lucrători (ca urmare a investiţiilor efectuate);
c) Creşterea productivităţii muncii - WL (prin îmbunătăţirea calificărilor forţei de muncă; creşterea
investiţiilor);
d) Îmbunătăţirea tehnologiilor utilizate la nivelul unei economii.

De reținut ar fi și faptul că potențialul economiei este o variabilă neobservabilă, care trebuie

estimată. Estimarea se poate face prin diferite metode econometrice. Diferite studii privind
estimarea PIB-ului potențial se pot găsi pe site-ul Comisiei Europene, pe cel al OECD sau la BNR.

Echilibrul macroeconomic pe termen lung

Se realizează atunci când echilibrul macroeconomic pe termen scurt coincide cu PIB-ul potenţial,
deci OATS=Cag=OATL
Ri
OagTL OagTS

Ep
Ri0
Cag

Yp Y

Situaţii de dezechilibru macroeconomic pe TL (decalajele de producţie)

1. Decalajul recesionist de producţie: situaţia în care producţia efectivă (actuală) –Yreal este
mai mică decât PIB-ul potenţial (Yp).
Dacă Yreal <YP, atunci vom avea o rată a şomajului > rata şomajului existentă la nivelul PIB
potenţial.
Rata somajului care corespunde PIB potenţial se numeste rata naturală a şomajului (o rată a
şomajului cu care funcţionează economia în condiţii normale). Rata naturală a şomajului NAIRU
(acea rată a șomajului care nu generează creșterea ratei inflației).
Deoarece se produce mai puţin decât în condiţii normale => cererea de resurse scade =>
preţul resurselor tinde să scadă la nivelul unei economii.
 Decalajul de producţie recesionist poate fi eliminat în 2 moduri:
I. Creşterea CAg până când economia se
va afla la nivelul de echilibru macroeconomic OagTS1
Ri OagTS0
E2,prin: OagTL
- Politica fiscal-bugetară expansionistă:
adică printr-o reducere de Taxe, creștere de
cheltuieli guvernamentale sau majorare a
transferurilor => deficitul bugetar creşte (sau, în
cazul unui surplus bugetar, acesta scade). E2
- Politica monetară expansionistă E 1

(scăderea ratei dobânzii la credite). Ri1 Cag2

E0
Ri0
Cag1

Y1 Yp Y
Efectele ↑ CAg :
- Y ↑ (de la Y1 la YP)
- Şomajul ↓
- Ri ↑ (de la Ri0 la Ri1)
Măsurile de stimulare a cererii agregate (politica fiscală/monetara expansioniste) pot
determina revenirea mai rapidă a economiei (ieşirea mai rapidă din recesiune), dar cu costul unei
inflaţii mai ridicate. De asemenea, dacă guvernul promovează o politică expansionistă, are loc
creşterea deficitului bugetar.

II. Creșterea OAgTS (de la E1 la E0)

Aceasta creştere se poate produce în mod automat, datorită ieftinirii resurselor. Atunci când
economia se află într-un decalaj recesionist, cheltuielile materiale şi salariale se reduc (deoarece
scade cererea pentru factorii de producţie), ceea ce duce și la o diminuare a costurilor de producție
pentru firme. Normal, prin reducerea costurilor de producție, firmele pot produce mai mult, oferta
agregată se poate majora, iar șomajul va scădea:

Concluzie:
Revenirea economiei prin creşterea ofertei agregate, generează efecte mai bune comparativ cu
creşterea cererii, însă se poate realiza într-o perioadă mai mare de timp. În plus, este posibil să
existe o rigiditate la scădere a costurilor de producţie (ca urmare a reducerii cererii de factori de
producţie, preţurile acestora scad într-o mai mică măsură) astfel încât va exista o creştere redusă a
ofertei agregate.

În teoria economică există 2 abordări privind eliminarea decalajului recesionist (ieşirea din
recesiune):
- Keynesiştii - consideră că economia îşi va reveni numai prin stimularea cererii agregate
(deoarece costurile sunt rigide la scădere, ceea ce va genera o creştere lentă a ofertei agregate pe
termen scurt)
- Neoclasicii/liberalii – susţin că economia are capacitatea de a-şi reveni de la sine dintr-o
recesiune.

Politicile macroeconomice (monetare și fiscale) care generează eliminarea/reducerea

decalajului de producţie se numesc politici anticiclice.
Politicile macroeconomice (monetare și fiscale) care accentuează/sporește decalajul de
producţie se numesc politici prociclice.
 2. Decalajul inflaţionist de producţie: situaţia în care Yreal (efectiv) > Yp
Cererea de resurse creşte => resursele vor fi utilizate peste capacitatea normală => are loc
scumpirea resurselor (a factorilor de producţie). Rata şomajului este mai redusă decât NAIRU.

OagTS1
Ri OagTS0
OagTL

E2

Ri2
E1 Cag2
Ri1 E0
Ri0
Cag1

Yp Y
Y1

APLICAȚII
1. Pe baza graficelor următoare, care prezintă evoluția PIB real efectiv și a PIB
potențial al României și Zonei Euro (valori ajustate sezonier) în perioada 1998Q2-2012Q3.
Indicați zonele în care economiile înregistrează un decalaj de producție inflaționist și,
respectiv, un decalaj recesionist. Caracterizați cele două decalaje înregistrate și precizați și
situațiile de ocupare deplină a forței de muncă. Cum ar trebui să fie politicile
macroeconomice în cele două economii?

108 130

104 120

100 110

96 100

92 90

88 80

84 70
1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012

ZE_serie ajustata ZE_pib potential ROM_serie ajustata ROM_pib potential

(Sursa datelor: Eurostat, 2013; Anul 2005=100)

4. Pentru următoarele patru cazuri reprezentați impactul pe care îl are fiecare șoc
asupra cererii agregate și ofertei agregate, răspunzând în fiecare caz la următoarele întrebări:
1. Ce se întâmplă cu prețurile și producția pe termen scurt?
2. Ce se întâmplă cu prețurile și producția pe termen lung dacă economia se ajustează singură?
3. Dacă decidenții hotărăsc să intervină pentru a muta producția spre potențial, în loc să permită
economiei să se ajusteze singură, în ce direcție ar trebui aceștia să deplaseze cererea agregată?

a. Cererea agregată se deplasează la stânga

R: Prețurile scad, producția scade. Prețurile scad și producția se întoarce spre nivelul potențial.
Ar trebui să deplaseze cererea agregată spre dreapta.

b. Cererea agregată se deplasează la dreapta

R: Prețurile cresc, producția crește. Prețurile cresc și producția revine la nivelul potențial. Ar
trebui să deplaseze cererea agregată spre stânga.

c. Oferta agregată pe termen scurt se deplasează spre stânga

R: Prețurile cresc, producția scade. Prețurile revin la nivelul inițial și producția se întoarce spre
nivelul potențial. Ar trebui să deplaseze cererea agregată spre dreapta.

d. Oferta agregată pe termen scurt se deplasează spre dreapta

R: Prețurile scad, producția crește. Prețurile revin la nivelul inițial și producția se întoarce spre
nivelul potențial. Ar trebui să deplaseze cererea agregată spre stânga.

6. Presupunem că economia este într-o perioadă de recesiune. Decidenții de politici

estimează există un deficit de cerere agregată de aproximativ 100 miliarde de euro pentru ca
economia să ajungă la un nivel potențial al producției. Prin urmare, ei consideră că dacă
cererea agregată ar fi deplasată spre dreapta cu 100 miliarde, economia va atinge echilibrul
pe termen lung.

a. Dacă guvernul alege să utilizeze politica bugetară pentru a stabiliza economia, cu cât
ar trebui să crească acesta cheltuielile guvernamentale (G) dacă funcția consumului
C(Yd)=25+0,75Yd și dacă nu există un efect de evicțiune semnificativ care să afecteze
investițiile private?
R: MG = = 1/1-c'
Cum t=0, vom avea : MG = 1/(1 – 0,75) = 4
ΔG =ΔY/MG= €100/4 = €25 miliarde.

În contextul unei înclinații marginale spre consum (c') de 0,75, pentru a elimina decalajul
recesionist și pentru a readuce economia la nivelul potențial, guvernul va trebui să majoreze
cheltuielile guvernamentale cu 25 de miliarde.

b. Aceeași întrebare de la punctul a, dar în cazul unei c' de 0,8.

R: MG = 1/(1 – 0,80) = 5; €100/5 = €20 miliarde.
ΔG =ΔY/MG= €100/5 = €20 miliarde.
 c. Dacă există un efect de evicțiune semnificativ, guvernul va trebui să cheltuiască mai mult
sau mai puțin față de valorile obținute mai sus la punctele a și b? De ce?
R: Mai mult, deoarece cu cât guvernul intervine mai mult cu atât investitorii privați vor cheltui/
investi mai puțin și, prin urmare, cererea agregată nu va crește atât de mult precum o sugerează
multiplicatorii.

d. Dacă investițiile sunt foarte senzitive la modificările ratei de dobândă, efectul de crowding-
out are un efect mai pronunțat sau mai redus asupra dinamicii cererii agregate? De ce?
R: Are un efect mai puternic, deoarece cheltuielile guvernamentale majorează ratele de dobândă.
Cu cât investițiile reacționează mai puternic la modificările ratei dobânzii, cu atât acestea sunt
influențate, în sensul scăderii, de creșterea cheltuielilor guvernamentale.

INFO Șocuri pe latura ofertei - Creșterea prețurilor barilului de petrol: de ce în anii 2000 a fost
diferit față de anii 1970?

De ce creșterile de prețuri ale barilului de petrol au fost asociate cu stagflația în anii

1970, însă au avut un impact relativ redus asupra economiei mondiale în anii 2000?
În anii 1970 creșterea prețurilor petrolului a fost asociată cu mari majorări ale ratei
șomajului, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat în cazul situațiilor similare din ultimul deceniu,
respectiv în anii 2000.
Stagflația este un fenomen care se înregistrează atunci când economia se află într-un decalaj
recesionist, există scăderi de producție și șomaj ridicat, precum și o creștere a prețurilor. În
perioadele de stagflație se poate spune că nu se mai aplică compromisul pe termen scurt dintre
inflație și șomaj (celebra curbă Phillips)
• Prima ipoteză ar fi faptul că, astăzi, lucrătorii sunt mai puțin puternici în negocieri
față de cum erau în urmă cu 40 de ani. Astfel, cum prețurile petrolului au crescut, lucrătorii au fost
mult mai dispuși să accepte o reducere a salariilor, limitând scăderea curbei ofertei agregate și, prin
urmare, limitând efectul negativ asupra nivelului prețurilor și asupra producției.

Creșterea prețurilor la barilul de petrol și nivelul ratei șomajului după anul 1970 în Marea
Britanie.
 • A doua ipoteză privește politica monetară. Când prețurile la petrol au crescut în anii
70, oamenii au început să se aștepte la prețuri din ce în ce mai ridicate, iar anticipațiile
inflaționiste (un canal destul de important în controlul inflației) au crescut mult. Rezultatul a fost o
modificare și mai mare a ofertei agregate în sensul scăderii, ducând la o creștere a nivelului
prețurilor și la o și mai puternică reducere a producției.
În prezent, politica monetară este foarte diferită de ceea ce se întâmpla în anii 70 și așteptările
agenților economici sunt că băncile centrale nu vor permite ca majorările prețurilor barilului de
petrol să conducă la o inflație și mai mare. Chiar dacă așteptările inflaționiste au crescut, acest lucru
a dus însă la o modificare a producției mult mai redusă decât în anii 70.

• A treia ipoteză vizează evoluția utilizării energiei în ultimele trei decenii. Figura de
mai sus prezintă trendul intensității energetice a economiei (care măsoară cât de multă energie este
necesară pentru a produce o unitate de PIB) în mai multe state și economii regionale între anii 1990-
2005. Toate țările au înregistrat reduceri, cu excepția Braziliei. Acest lucru înseamnă că pentru
realizarea unei unități de PIB energia necesară s-a redus în aproape fiecare țară precizată și, prin
urmare, impactul creșterii prețurilor petrolului este mai redus în prezent decât era în 1970, când
gradul de intensitate energetică era mult mai ridicat.
• În general, în țările OECD reducerea a fost mai puțin rapidă decât în țările non-
OECD. În multe state aceste reduceri pot fi atribuite îmbunătățirii semnificative a eficienței
energetice ca urmare a introducerii unor tehnologii și procese de producție moderne (cazurile
Chinei și Indiei)
PIAȚA MUNCII

Cererea de muncă provine din partea firmelor (care oferă locuri de muncă celor apţi de muncă). Se
măsoară prin numărul de locuri de muncă existente la nivelul unei economii.
Oferta de muncă provine din partea populaţiei active (sau forţa de muncă).

Categorii de populaţie în trimestrul IV 2012

- mii persoane -

Populatia totala (21317)

Populatia de 15 ani si peste (18125) < 15 ani (3192)

Populatia activa (9898) Populaţia inactivă de 15 ani

şi peste (8227)

Populatia ocupata (9214)

Som eri (684)

Salariati (6181) Alte categorii (3033)

Ind.+constr. Servicii
(2395) (3600) Agricultura (186)

Sursa: INS

Delimitarea termenilor:
Populaţia totală a unei ţări = populaţia activă + populaţia inactivă (peste 15 ani) + populaţia sub 15 ani

Populaţia activă = populaţia ocupată + şomeri

Populaţia activă din punct de vedere economic (sau forţa de muncă) cuprinde toate persoanele de 15
ani şi peste, care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii, incluzând
populaţia ocupată şi şomerii.

Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste reprezintă proporţia populaţiei active de 15 ani şi peste
în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi peste (%).

Populaţia ocupată cuprinde toate persoanele de 15 ani şi peste care au desfăşurat o activitate economică
sau socială producătoare de bunuri sau servicii, în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plată în
natură sau alte beneficii.

Rata de ocupare: raportul dintre populaţia ocupată în vârstă de 15 ani şi peste şi totalul populaţiei de
aceiaşi grupă de vârstă, exprimat procentual.

Populaţia ocupată = salariaţi + alte categorii (lucrători pe cont propriu, lucrători în agricultură etc)

Rata şomajului: raportul dintre numărul şomerilor definiţi conform criteriilor Biroului Internaţional al
Muncii (BIM) şi populaţia activă totală, exprimat procentual.

Şomajul de lungă durată: situaţia când şomerul nu are de lucru şi este în căutare timp de un an şi mai
mult.

Populaţia inactivă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele, indiferent de vârstă, care
n-au lucrat cel puţin o oră şi nu erau şomeri în perioada de referinţă. Populaţia (dpdv economic) inactivă
include următoarele categorii de populaţie:
− elevi sau studenţi;
− pensionari (de toate categoriile);
− casnice (care desfăşoară numai activităţi casnice în gospodărie);
− persoane întreţinute de alte persoane ori de stat sau care se întreţin din alte venituri (chirii, dobânzi, rente
etc.);
− persoanele declarate plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru (această categorie de populaţie
convenţional este atribuită la populaţia economic inactivă).

Rata de inactivitate a populaţiei de 15 ani şi peste reprezintă proporţia populaţiei inactive de 15 ani şi
peste în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi peste (%).

Persoane descurajate sunt persoanele inactive, disponibile să lucreze în următoarele 15 zile, care nu au
un loc de muncă şi au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă, dar nu au întreprins nimic în acest
scop în ultimele 4 săptămâni sau că nu caută un loc de muncă din următoarele motive:
− au crezut ca nu există locuri libere sau nu au ştiut unde să mai caute;
− nu se simt pregătite profesional;
− cred că nu vor găsi de lucru din cauza vârstei;
− au căutat altă dată şi nu au găsit.

Echilibrul pieţei muncii

Observaţie: în realitate nu există o piaţă a muncii unitară la nivelul unei economii, ci una puternic
segmentată în funcţie de calificări şi profesii.

Preţul care se formeaza pe piaţa muncii este salariul real (SR), care reflectă puterea de cumpărare a
salariului nominal (SN, adică suma de bani cu care este remunerat un angajat): SR = ;

Indicele salariului real: ISR =

SR
Dacă salariul real este superior SRE, atunci apare
somaj şomajul (reflectat grafic de L0 si L1).
SR1 Oferta de munca
Şomajul reprezintă un dezechilibru al pieţei
E0 muncii determinat de existenţa unei oferte de
SRE muncă superioare cererii de muncă.

Cererea de munca

L0 LE L1 L(nr de lucratori)

Şomajul şi formele acestuia

Pentru a identifica numărul de șomeri din economie, în România se aplică 2 metodologii:

1. Metoda BIM (Biroul Internaţional al Muncii): conform acesteia, o persoană este
considerată a fi şomer dacă indeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
- are între 15-74 ani şi nu are loc de muncă;
- s-a aflat în ultimele 4 săptămani în căutarea unui loc de muncă;
- este disponibilă să ocupe un job în următoarele 2 săptămâni.
2. Metoda ANOFM: conform acesteia, şomerii sunt doar acele persoane care primesc
indemnizaţie de şomaj sau sunt înregistraţi la agenţiile de ocupare a forţei de muncă (după ce
încetează plata indemnizaţiei).

Obsevaţie. În România numărul de şomeri s-a redus în 2011 comparativ cu 2010 cu aproximativ 200.000 în condiţiile
în care numărul locurilor de muncă din economie s-a redus. Adică a scăzut şi numărul de locuri de muncă, dar a scăzut
şi şomajul! Explicaţia: şomajul s-a redus nu prin găsirea unui loc de muncă, ci prin ieşirea din evidenţele agenţiilor de
plasare a fortei de muncă (o parte dintre şomerii cărora le-a expirat perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj nu s-
au mai înregistrat că sunt în căutarea unui loc de muncă (adică nu mai sunt şomeri conform metodei ANOFM).
 Rata şomajului se calculează ca raport procentual între numărul de şomeri şi populaţia activă (forţa
de muncă).
Rș =

Rş conform BIM (România, iunie 2011) =

Rş conform ANOFM (România, iunie 2011) =

Formele şomajului
1. Şomajul ciclic (conjunctural) - șomajul cauzat de reducerea cererii în economie ca urmare a
recesiunii economice (decalajul recesionist).
2. Şomajul sezonier – șomajul determinat de activităţile sezoniere. De exemplul scăderea
activității economice din construcţii pe timp de iarnă, care generează o creștere a șomerilor din
acest sector, sau a serviciilor hoteliere de la mare în perioadele din afara sezonului estival, etc.
3. Şomajul fricţional – este rezultatul fricţiunilor de pe piaţa muncii (în care există atât someri cât
şi locuri de muncă vacante). Aceşti şomeri sunt în tranziţie între 2 job-uri, căutându-şi un loc de
muncă mai bine plătit într-un domeniu în care există locuri de muncă vacante.
 Şomajul – surplus de ofertă de muncă
 Locuri de muncă vacante - surplus de cerere de muncă

În literatura economică există un instrument care evidenţiază relaţia dintre rata șomajului şi
rata locurilor de muncă vacante, instrument reprezentat de curba BEVERIDGE. Conform acesteia,
există o relaţie inversă între cele două variabile. Astfel, în perioadele de expansiune, rata
şomajului se reduce şi rata locurilor de munca vacante creşte. Şomerii pot căuta şi pot găsi mai uşor
locuri de muncă mai bine plătite.
Pe de altă parte, în perioadele de recesiune, rata şomajului creşte şi rata locurilor de muncă
vacante se reduce. O parte dintre şomeri vor ocupa şi locuri de muncă mai prost plătite.

4. Şomajul structural – este rezultatul dezechilibrului dintre structura cererii şi structura ofertei
de muncă (diferenţe între competenţele lucrătorilor, oferite şi cerute pe piaţa muncii). Dintre
cele 4 forme de somaj enunţate, şomajul structural se elimină cel mai greu deoarece şomerii
trebuie să se recalifice (în condiţiile în care profesiile deţinute anterior nu mai sunt cerute pe
piaţa muncii).

În general, şomajul ciclic se reduce mai uşor decât şomajul structural. Astfel, politicile
macroeconomice expansioniste în perioada de recesiune conduc la scăderea somajului ciclic.
Politicile de stimulare a ofertei agregate (noi investiţii, creşterea nivelului de educaţie/a calificărilor
forţei de muncă determină scăderea şomajului structural.
5. Şomajul natural - este acel şomaj care există în condiţiile în care economia produce la nivelul
său potenţial. Este format din şomaj fricţional + şomaj structural.
APLICAȚII
1. În tabelul de mai jos sunt sintetizate date privind populația și piața muncii din
România în anii 2011 și 2012. Folosiți datele din tabel pentru a răspunde la următoarele
întrebări:

România (milioane persoane) 2011 2012

Populația totală 21,43 21,317
Populația activă 9,76 9,89
Număr șomeri 0,71 0,68
Număr salariați 6,10 6,18

a) Care este populația ocupată în 2011 și 2012?

Populația activă= Populația ocupată + Număr de șomeri
Populația ocupată= Populația activă - Număr de șomeri
2011: Pop. ocupată =9,76-0,71=9,05 milioane persoane.
2012: Pop. ocupată=9,89 - 0,68=9,2 milioane persoane

b) Care este rata de activitate în anul 2012, în contextul în care populația sub 15 ani este
3,19 milioane?
Rata de activitate= (Populația activă/ Populația totală peste 15 ani) *100
Știm că Populația totală = populația activă peste 15 ani +populația inactivă peste 15 ani +
populația sub 15ani
Deci, Populația totală peste 15 ani = Populația totală – populația sub 15 ani
Pentru anul 2012, avem: Populația totală peste 15 ani= 21,317-3,190=18,127
Rata de activitate în 2012 va fi:
R activitate =(9,89/18,12)*100=54,5%

c) Care este rata șomajului în 2011 și 2012?

Rata șomajului= (Număr de șomeri/ Populața activă)*100
2011: Rș= (0,71/9,76) *100=7,2%
2012: Rș= (0,684/9,89)*100=6,9%

d) Dată în economia României se estimează o rată naturală a șomajului (NAIRU) de 6%, cât de
mult șomaj ciclic exista în 2011 și 2012? Bazându-ne pe rata șomajului ciclic, ce tip de
decalaj de producție există în economie?
Rș=Șomaj ciclic + NAIRU
Șomaj ciclic=Rș – NAIRU
2011=7,2%-6%= 1,2%
2012=6,9%-6%= 0,9%

În ambii ani avem un decalaj de producție recesionist, rata șomajului fiind peste rata naturală a
șomajului, cel corespunzător PIB-ului potențial. Fiind decalaj recesionist, respectiv un deficit ce
cerere agregată, se înregistrează un șomaj ciclic pozitiv.
 2. Presupunem că piața muncii din România este segmentată în 2 piețe distincte:
i. O piață a lucrătorilor cu calificări reduse, pe care există un salariu real de echilibru de
750 de lei
ii. O piață a lucrătorilor cu calificări înalte, unde salariul real de echilibru este de 1600
de lei.

Dacă pe piață guvernul hotărăște să majoreze salariul minim de la 700 la 900 de lei, pe ce piață se
va înregistrat un șomaj mai ridicat? Reprezentați grafic.

Pe piața lucrătorilor cu calificări reduse se va înregistra un șomaj mai ridicat ca urmare a

deciziei guvernului de a majora salariul minim, pentru că va exista un exces de ofertă de muncă
(sau un deficit cerere).
Potrivit graficului de mai sus se observă că, în cazul pieței lucrătorilor cu calificări reduse și
la un salariu de 900 lei – peste cel de echilibru - cantitatea de muncă cerută este mai mică decât cea
oferită. Există un exces de ofertă pentru că firmele doresc să angajeze mai puține persoane la un
nivel impus al salariului 900 lei. De cealaltă parte, pe piața lucrătorilor cu calificări înalte, se
observă că majorarea salariului minim nu are niciun efect, pentru că salariul de echilibru se situa
oricum peste nivelul impus de guvern.

3. Dacă raportul din numărul de șomeri și populația ocupată este de 1/5, cât este rata
șomajului?

Nr.șomeri/ pop.ocupată = 1/5, adică 5 șomeri = pop.ocupată

Populația activă = Pop.ocupată + nr.șomeri
Rș = Nr.șomeri/pop.activă *100 = Nr.șomeri/(Pop.ocupată+nr.șomeri) *100 = Nr.șomeri/6Nr.
șomeri *100 = 1/6 * 100 = 16,67%.

4. Populația ocupată într-o economie este de 200000, în timp ce numărul de șomeri este de
10% din populația ocupată. Determinați rata șomajului (ca procentaj din populația activă).

Rș=Nr.șomeri/Pop.activă *100
Populația activă = Pop.ocupată + nr.șomeri
Nr. șomeri = 0,1*200000 = 20000
Astfel, populația activă =220000, ceea ce face ca rata șomajului să fie Rș=20000/220000 *
100 = 9%.
INFO Rata naturală a șomajului în diferite state din Uniunea Europeană

Câteva explicații privind șomajul din UE

Conform Eurostat (link), în luna martie 2013, rata armonizată a șomajului în zona euro a
ajuns la 12,1%, în timp ce rata înregistrată în UE27 era la un nivel de 10,9%. Una din principalele
cauze ale șomajului din Europa, alături bineînțeles de recesiunea/stagnarea din regiune și măsurile
de austeritate luate, este reprezentată de rigiditățile de pe piața muncii. Atunci când ne referim la
rigidități, ne referim în principal la câțiva factori (mai pot fi și alții):

• Un sistem generos de acordare a ajutoarelor de șomaj – În Europa există o pondere mare a

ajutoarelor de șomaj în salariul net și o durată relativ ridicată în care acestea se acordă (cel puțin
până în 2010-2011, perioadă în care mai multe state au început să implementeze diferite reforme pe
piața muncii, în special țările cu probleme: Grecia, Italia, Spania, Portugalia, etc.)

• De cele mai multe ori ajutoarele de șomaj sunt o necesitate, însă acordarea unor beneficii
generoase, necondiționate și de alte elemente complementare, poate duce la o creștere a șomajului
pe cel puțin două căi: se reduc stimulentele șomerilor de a-și căuta un loc de muncă și pot crește
salariile pe care firmele trebuie să le plătească – cu cât beneficiile de șomaj sunt mai mari, cu atât
firmele trebuie să plătească salarii mai mari pentru a-și motiva angajații și pentru a-i păstra pe
aceștia. Elemente complementare ar putea fi reprezentate de condiționalități impuse pentru primirea
ajutorului de șomaj (înscrierea la cursuri de pregătire profesională, recalificare, nerefuzarea
ofertelor de joburi corespunzătoare cu pregătirea persoanei respective, elaborarea unui plan de
carieră care să fie urmat, etc.)

• Un grad ridicat de protecție a angajaților – prin protecția angajaților economiștii se referă la

setul de reguli ( legislația muncii) care duce la creșterea costurilor pentru firme atunci când acestea
recurg la concedieri. Aici se pot include plata unui anumit număr de salarii compensatorii,
necesitatea de a se justifica atunci când concediază persoanele, posibilitatea lucrătorilor de a
contesta decizia, etc. care îngreunează capacitatea de ajustare a firmelor atunci când se confruntă cu
o situație economică ce necesită o reducere a producției și, implicit, a numărului de salariați.
Scopul protecției salariaților este de a reduce concedierile și, prin urmare, de a proteja angajații
de riscul de a deveni șomeri. Totodată, aceasta crește și costurile cu forța de muncă ale firmelor,
reducând astfel numărul angajărilor și îngreunând sarcina șomerilor de a-și găsi un loc de muncă.

• În același timp, evidențele empirice arată faptul că, deși protecția angajaților nu duce
neapărat la o creștere a șomajului, aceasta schimbă natura șomajului – dinamica fluxului de șomeri
se reduce, însă durata medie a șomajului crește. Această durată mai mare a șomajului crește riscul
ca persoanele care au rămas șomere să-și piardă în timp abilitățile sau/și să fie descurajate,
reducându-se astfel șansele de angajare.
 • Salariile minime – cele mai multe dintre statele membre ale UE au stabilite praguri ale
salariului minim. În unele state, ponderea salariului minim în salariul median (salariul median este
diferit de salariu mediu, fiind salariul din mijloc, dintr-o listă a salariilor clasificate în ordine
crescătoare) poate fi destul de ridicată. Așa cum am arătat mai sus, prin stabilirea unor salarii
minime la niveluri ridicate se sporește riscul diminuării locurilor de muncă cel puțin în cazul
lucrătorilor cu abilități reduse, crescând astfel rata șomajului.

• Regulile de negociere – În majoritatea statelor europene, există înțelegeri/contracte de

muncă colective – negociate între firme (patronate) și sindicate (reprezentanții angajaților), iar un
contract agreat la nivelul unui subset de firme și sindicate poate afecta toate firmele din sector
(inclusiv pe cele care nu fac parte din sindicatele respective ce negociază contractul), ceea ce, din
nou, poate duce la un șomaj mai ridicat. Se poate considera că șomajul mai ridicat este necesar
pentru a reconcilia cererile angajaților cu salariile pe care firmele doresc să le plătească. Un șomaj
ridicat reduce din puterea de negociere a sindicatelor în favoarea puterii de negociere a firmelor.

PIAȚA MONETARĂ

Agregatele monetare

Agregatele monetare reprezintă activele ce îndeplinesc funcţiile banilor şi care circulă la nivelul
unei economii. După gradul de lichiditate (uşurinţa activelor de a se transforma în numerar),
agregatele monetare se clasifică astfel:
M0 (baza monetară) = Numerar + rezerve (RMO+ Exces de Rezerve)
M1 (masa monetară în sens restrâns) = M0 + depozite la vedere (lei/valută)
M2 (masa monetară intermediară) = M1 + depozite la termen (cu durata iniţială de maxim 2 ani)
M3 (masa monetară în sens larg) = M2 + alte instrumente financiare

Oferta de monedă este creată de către banca centrală prin emisiune monetară şi de către băncile
comerciale prin acordarea de credite. Rolul bancii centrale este acela de a supraveghea şi
reglementa sistemul financiar – bancar, respectiv de a elabora politica monetară (influenţarea ofertei
de bani în funcţie de nevoile economiei).

Instrumentele politicii monetare

a) Rata dobânzii de politică monetară (d’pm)– este acea rată a dobânzii pe care BNR o
plătește pentru depozitele pe o săptămână atrase de la băncile comerciale.
Dacă d’pm ↑ => depozitele atrase de BNR de la băncile comerciale ↑ => resursele disponibile ale
băncilor comerciale pentru acordarea de credite ↓ => oferta de moneda ↓
Dacă d’pm ↓ => depozitele pe care le fac băncile comerciale la BNR↓ => resursele disponibile
pentru acordarea de credite ↑ => creditele acordate ↑ => oferta de monedă ↑

b) Operaţiunile repo şi reverse repo (REPO – repurchase agreement)

În cazul operaţiunilor repo, BNR, cumpără de la băncile comerciale active eligibile (în
special titluri de stat), pentru a injecta lichiditate în sistemul bancar.
Exemplu: presupunem ca BCR are nevoie de 50 u.m. şi dispune de titluri de stat în valoare de 50
u.m. BNR cumpără titlurile de stat ale BCR şi oferă în schimbul lor, cele 50 u.m. La scadenţă, BCR
va răscumpăra titlurile de stat plătind 50 u.m. plus dobânda repo.

În cazul operaţiunilor reverse repo, rata dobânzii pentru reverse repo este cea practicată în
situaţia în care BNR vinde obligaţiuni băncilor comerciale pe care le va răscumpăra la scadenţă.
BNR absoarbe astfel excesul de lichiditate de pe piaţa monetară.
Exemplu: presupunem că BNR oferă titluri de stat în valoare de 50 u.m. către BCR-ului, în
schimbul a 50 u.m. La scadenţă, BNR răscumpără titlurile de stat plătind către BCR 50 u.m. plus
dobânda reverse repo.

c) Operaţiunile pe piaţa valutară

Dacă BNR cumpără valută – oferă lei în schimb => oferta de monedă creşte
Dacă BNR vinde valută – cumpăra lei => oferta de monedă scade

d) Facilităţile permanente de depozit / creditare oferite de către BNR băncilor comerciale

Rolul lor este de a regla funcţionarea pieţei monetare pe termen foarte scurt, overnight.
Facilitatea de creditare – BNR oferă credite overnight băncilor comerciale pentru a acoperi
deficitul temporar al acestora.
Rata dobânzii la facilitatea de creditare = rata dobânzii de politică monetară + 3puncte procentuale
(valoarea de 3p.p. este aplicată începând cu luna mai 2013, până atunci existând valoarea de 4 p.p.)
Facilitatea de depozit – BNR atrage surplusul de resurse al băncilor comerciale, rata dobânzii la
facilitatea de depozit = rata dobânzii de politică monetară – 3pp.

Luna mai 2013

Facilitatea de depozit Rata dobânzii de politică monetară Facilitatea de creditare
Rata dobânzii la facilitatea de Rata dobânzii de politică Rata dobânzii la facilitatea de
depozit: 2,25% monetară:5,25% creditare: 8,25%
Sursa: bnro.ro

e) Rezervele minime obligatorii (RMO) – sunt disponibilităţi ale băncilor comerciale la BNR
şi se calculează in funcţie de r (rata RMO) care se aplică depozitelor (pasivelor) în lei şi valută.

Exemplu:
r (la depozitele în lei) = 15% (pentru depozitele cu scadenţa < 2 ani)
= 0 % (pentru depozitele cu scadenţa > 2 ani)
La un depozit de 100 u.m. => RMO = 15 u.m. => creditele acordate sunt de 85 u.m.

r (la depozite în valută) = 20% (pentru depozitele cu scadenţa < 2 ani)

= 0 % (pentru depozitele cu scadenţa > 2 ani)
Dacă:
r (RMO) ↑ => resursele disponibile pentru acordarea de credite de către băncile comerciale ↓ =>
d’la credite ↑ => oferta de monedă ↓
r (RMO) ↓ => resursele disponibile pentru acordarea de credite de către băncile comerciale ↑ => d’
la credite ↓ => oferta de monedă ↑

În funcţie de instrumentele analizate, rezultă:

a) Politica monetară este expansionistă (oferta de monedă ↑) daca:
- d’de politică monetară ↓
- BNR cumpăra titluri de stat (operaţiuni repo)
- r (RMO) ↓
- BNR cumpără valută
b) Politica monetară este restrictivă (oferta de monedă ↓) dacă:
- d’de politică monetară ↑
- BNR vinde titluri de stat (operaţiuni reverse repo)
- r (RMO) ↑
- BNR vinde valută

Cererea de monedă
Reprezintă cantitatea de active pe care populaţia doreşte să o deţină sub formă de bani.

Mobilurile (motivele) cererii de monedă:

a) Mobilul tranzacţional (trebuie să deţinem bani pentru a realiza anumite tranzacţii)
Conform acestui mobil, există o relaţie directă între volumul tranzacţiilor şi deţinerile de bani.
Y ↑ => tranzacţiile ↑ => L (cererea de monedă) ↑

b) Mobilul prudenţial (precauţional) – indivizii tind să îşi constituie anumite rezerve pentru a
face faţă unor cheltuieli neprevăzute, suplimentare.
Y ↑ => tranzacţiile ↑ => sumele pe care indivizii trebuie să le păstreze sub formă de rezerve ↑ => L
↑ (în scop prudenţial)
Există o relaţie directă între nivelul lui Y (producţia, venitul naţional) şi L (cererea de
monedă), ca urmare a mobilurilor tranzacţional şi prudenţial.

c) Mobilul speculativ - indivizii tind să pastreze anumite sume de bani sub formă de numerar
pentru a compensa eventualele pierderi generate de fluctuaţia cursurilor – titlurilor financiare
(obligaţiuni sau acţiuni), pe care le deţin.
Dacă d’ în sistemul bancar ↑ => rentabilitatea deţinerii de numerar scade (deoarece se pot obţine
câştiguri mai mari din plasarea banilor în depozite) => cererea de monedă ↓.
Dacă d’ în sistemul bancar ↓ => rentabilitatea deţinerii de numerar ↑ => L↑

Cererea de monedă se află într-o relaţie directă cu Y şi într-o relaţie inversă cu rata dobânzii
(d’) => L = f(+Y;-d’)= L(Y) + L(d’)

Echilibrul pieţei monetare

Se realizează atunci când cererea de monedă este egală cu oferta de monedă.
Ipoteze ale echilibrului pieţei monetare:
a) Oferta de monedă este influenţată de către banca centrală şi nu depinde de rata dobânzii;
b) Cererea de monedă este influenţată în sens invers de rata dobânzii;
c) Agenţii economici deţin numerar şi obligaţiuni.
 d' M (oferta de moneda)

Surplus de oferta
d’1

d’E E0

d’2 L
Deficit de oferta

M (cantitatea de moneda)
a) Dacă d’1 > d’E => surplus de ofertă de monedă care va fi plasat pe piaţa financiară =>
cererea de obligaţiuni* ↑ => cursul obligaţiunii ↑ => d’↓ până la d’ E.
b) Dacă d’2 < d’E => deficit de ofertă de monedă, care va fi compensat prin vânzarea
unor obligaţiuni pe piaţa financiară => oferta de obligaţiuni ↑ => cursul obligaţiunilor ↓ => d’↑ până
la d’E.
Determinarea în acest fel a ratei dobanzii de echilibru, poartă denumirea de teoria
preferinţei pentru lichiditate (Keynes).

* Obligaţiunea – reprezintă un titlu financiar care atestă un împrumut pe care îl face emitentul. De exemplu, dacă
guvernul are nevoie de resurse financiare, atunci acesta poate emite obligaţiuni (adică se va împrumuta). Emitenţii de
obligaţiuni sunt debitori, iar cumpărătorii vor fi creditori. Cumpărătorii de obligaţiuni beneficiază de un venit fix pe
întreaga durată de existenţă a obligaţiunii (până la scadenţa acesteia).

Canale de transmitere a politicii monetare

Acestea explică modul în care o decizie de politică monetară se transmite în economia reală.

a) Canalul ratei dobânzii

- Dacă rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↓ => rata dobânzii la
credite ↓ (după un anumit interval de timp) => creditele pentru consum, investiţii ↑ => cheltuielile
pentru investiţii ↑ => CAg ↑ => Y↑ şi Ri ↑.

b) Canalul cursului de schimb

- Dacă rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↓ => rata dobânzii din
sistemul bancar ↓ => randamentele în lei (ale speculatorilor valutari) devin mai nerentabile (↓) => o
parte din valuta speculatorilor va pleca din ţară => oferta de valută va scadea (speculatorii vor căuta
randamente mai bune în alte ţări) => leul se va deprecia => Expnet ↑=> CAg ↑ =>Y↑
- Daca rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↑ => rata dobânzii din
sistemul bancar ↑ => depozitele în lei devin mai atractive, inclusiv pentru speculatorii străini => vor
intra capitaluri în ţară => oferta de valuta ↑ => leul se va aprecia => Expnet ↓ => Y ↓

Conform canalului cursului de schimb, există o relaţie directă între rata dobânzii şi
cursul de schimb (adică leul se apreciază când rata dobânzii ↑ şi se depreciază atunci când rata
dobânzii ↓).
Teoria cantitativă a banilor
a. Teoria clasică
Conform acesteia, masa monetară se află într-o relaţie directă cu PIB-ul nominal şi într-o
relaţie inversă cu viteza de circulaţie a banilor. Viteza de circulaţie a banilor se măsoară prin
numărul de tranzacţii la care este folosită o unitate monetară.
M=
M = masa monetară
Y = PIBreal
V = viteza de circulaţie a banilor
PIBreal =
P x Y = PIBnominal

b. Varianta tranzacţională (ecuaţia lui Fischer)

M=
T = volumul tranzacţiilor
P x T = valoarea tranzacţiilor
V = viteza de circulație a banilor

c. Varianta venitului (ecuaţia Cambridge)

M= => M = => M = K x P x Y
K = inversul vitezei de circulaţie a banilor
P x Y = PIBnominal
K – arată proporţia din PIBnominal pe care agenţii economici o deţin sub formă de moneda.
K = 0,4 => se deţine sub formă de monedă 40% din PIBnominal

d. Noua teorie cantitativă a banilor (monetaristă)

Spre deosebire de teoria cantitativă, monetariştii susţin că majorarea masei monetare
determină o creştere a producţiei numai pe termen scurt. Pe termen lung, economia produce la
nivelul său potenţial, iar moneda este neutră.

De exemplu, dacă se promovează o politică monetară expansionistă (M↑), economia fiind la nivelul
său potenţial => economia intră într-un decalaj inflaţionist => resursele din economie devin
suprautilizate => preţul resurselor creşte => cresc costurile de producţie => oferta agregată pe
termen scurt ↓ => Y ↓ la nivelul său potenţial => preţurile cresc.

Explicarea procesului de inflaţie pe baza ecuaţiei cantitative a banilor

M= => P =
Inflaţia presupune creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a
banilor.
Creşterea preţurilor este rezultatul creşterii raportului , care evidenţiază existenţa unui
dezechilibru între cantitatea de bani aflată în circulaţie şi cantitatea de bunuri produse.
PCB = cantitatea de bunuri ce poate fi achiziţionată cu o unitate monetară.
PCB =

Rata inflaţiei constituie procentul de modificare a preţurilor = ∆%P = Ip – 100%

Dezinflaţia = reprezintă procesul de scădere a ratei inflaţiei (care se menţine pozitivă).
Exemplu : Ri ↓ de la 8% la 6%. În condiţii de dezinflaţie preţurile cresc mai puţin comparativ cu
perioada anterioară. (Preţurile NU scad)!
Deflaţia = procesul de scădere a preţurilor
Daca P ↓ => Ip < 100% => ∆%/P < 0 => Rinflaţiei < 0

Rata nominală a dobânzii. Rata reală a dobânzii

Rata nominală a dobânzii reprezintă rata dobânzii care apare în contractele de depozit sau
de credit (cea afişată de către bănci). Rata reală a dobânzii ia în considerare şi evoluţia inflaţiei și
surprinde câştigul/pierderea reală a deponentului (adică în funcţie de puterea de cumpărare).
d’reală= d’nominală - Rinflației

APLICAȚII
1. Se cunosc următoarele corelații între indicatorii monetari și variabilele independente:
- Cererea de bani pentru mobilul tranzacțional și prudențial este exprimată prin ecuația
CB(Y)=0,4Y+10, unde Y este venitul național
- Cererea de bani pentru mobilul speculativ este CB(d)=100-100d, unde d reprezintă
rata dobânzii
- Oferta de monedă (M) este inelastică în raport cu rata dobânzii, stabilită de banca
centrală la nivelul de 50

Se cere:
a) Determinați nivelul ratei dobânzii care asigură echilibrul pieței monetare în cazul în care
venitul național (Y) este 100. Reprezentați grafic echilibrul printr-o diagramă cerere-ofertă.
b) Care va fi efectul creșterii cu 50% a venitului național asupra cererii de monedă?
Reprezentați grafic acest efect. Care va fi nivelul ratei dobânzii care va echilibra piața
monetară?
c) Determinați acomodarea monetară pe care va trebui să o întreprindă banca centrală pentru a
reduce rata dobânzii la nivelul său anterior (cel de la punctul a )
d) Explicați efectul pe care îl are măsura de acomodare monetară decisă de banca centrală
asupra nivelului prețurilor, producției și ratei șomajului.

a) Funcția cererii totale de bani (CBT) = CB(Y)+CB(d) = 0,4Y+10 + 100-100d = 0,4Y + 110 –
100d. Cum Y=100, atunci CBT=0,4*100+10+100-100d=150-100d
La echilibru M=CBT, deci 50=150-100d, iar d=1 (sau 100%).

Grafic:
M=50
Cererea de bani la un nivel de 100 al venitului național este: CB T=150-100d.
Când CBT=0, avem d=1,5, iar când d=0, avem CBT=150. La echilibru d=1.
 b) Y1=Y0+05,Y0=100+50=150.
Inițial am avut CB(Y)= 0,4*100+10= 50
Ca urmare a creșterii lui Y la 150, noua cerere de bani funcție de Y devine:
CB(Y)=0,4*150+10=70.
Prin urmare, cererea de bani crește cu 20 de unități.

Totodată, ca urmare a creșterii venitului național vom avea și o nouă funcție a cererii totale de
bani: CBT=0,4*150+10+100-100d=170-100d, iar la echilbru noua rată a dobânzii va fi : 50=170-
100d, de unde rezultă că d=1,2 (sau 120%).

Grafic:
M=50
Cererea de bani la un nivel de 150 al venitului național este: CB T=170-100d.
Când CBT=0, avem d=1,7, iar când d=0, avem CB T=170. La echilibru d=1,2

c) Pentru ca rata dobânzii să revină la nivelul inițial de 100% (sau 1), banca centrală trebuie să
majoreze oferta de bani, de la M la M'.
M'=0,4*Y+10+100-100*d.
Dacă d=1, atunci M'=0,4*150+10+100-100*1, de unde rezultă că M'=70.
 d) Prețurile cresc, producția crește, veniturile cresc, numărul de angajați crește și rata șomajului se
reduce

2. Presupunem că România exportă un bun (o sticlă de șampanie) al cărui preţ intern

este de 1000 lei/bucată. Dacă are loc creşterea cursului de schimb de la 2 la 4 lei pentru
1 €, cum vor evolua exporturile României de sticle de șampanie?
Pintern =1000 lei
În T0: Cursul €/leu = 2 lei pentru 1€;
Cursul nominal de schimb = prețul intern / prețul extern
(Prețul extern=Prețul intern/Cursul nominal de schimb)
Prin urmare, în T0, prețul exprimat în euro al sticlei de șampanie va fi 1000lei/2lei=500€
În T1: Cursul €/leu = 4 lei pentru 1€
T1: prețul exprimat în euro al sticlei de șampanie va fi 1000lei/4lei=250€
Dacă are loc o creștere a cursului nominal de schimb, bunurile produse în România se vor ieftini în moneda străină =>
exporturile ↑

3. Presupunem că în România se importă un bun (laptop Sony Vaio roșu) al cărui preţ
extern este 1500 de €. Între timp, cursul de schimb crește de la 2 la 3 lei pentru 1 €. Ce
evoluţie vor înregistra importurile din acel bun?
Pextern = 1500 €
În T0: Cursul €/leu = 2 lei pentru 1€;
Cursul nominal de schimb = prețul intern / prețul extern
(Prețul intern=Prețul extern*Cursul nominal de schimb)
Prin urmare, în T0, prețul exprimat în euro al laptopului va fi 1500*2=3000 lei
În T1: Cursul €/leu = 3 lei pentru 1€
T1: prețul exprimat în euro al laptopului va fi 1500*3=4500€
Dacă are loc o creștere a cursului nominal de schimb, bunurile produse în exterior se vor scumpi în monedă
națională => importurile se reduc.

4. Un individ face un depozit de 100 lei, la o rată a dobânzii de 7%, pe un an. În acel an,
preţul bunurilor de consum ↑ cu 10%. Cum se va modifica puterea de cumpărare a
sumei existente după un an?

Rata nominală a dobânzii = d’n = 7%

S0 (suma iniţială din depozit) = 100 lei
P↑10% => Ri = 10%
n = 1 an (perioada depozitului)
S1(nominală) = S0(1+d’n) = 107 lei – suma din depozit după 1 an
Pentru a calcula puterea de cumpărare a sumei nominale, aceasta trebuie raportată la indicele
preţurilor.
 S1reala = => S1reala = = 97,2 lei
Faţă de momentul constituirii depozitului, puterea de cumpărare s-a redus cu 2,8 u.m. (97,2 –
100). Adică peste un an, se mai pot cumpăra bunuri doar în valoare de 97,2 lei, comparativ cu
100 lei la începutul perioadei.
S1reala =
Dacă rata reală a dobânzii este > 0, atunci deponenţii câştigă în termeni reali (este încurajată
economisirea). Dacă rata reală a dobânzii este < 0, atunci deponenţii pierd în termeni reali (este
încurajat consumul).

2. Baza monetară într-o economie este 800 mld. lei. Dacă ponderea numerarului în
depozite este de 80%, iar banca centrală stabilește o rată a rezervelor minime
obligatorii la 10% din nivelul depozitelor, aflați valoarea multiplicatorului
monetar și a masei monetare din economie.

m=M1/M0 = (n+1)/(n+r+e),
unde:
m=multiplicatorul monetar
M1= agregatul monetar M1 = masa monetară
M0 = baza monetară = 800 mld.
n =ponderea numerarului în depozite=0,8
r =rata rezervelor minime obligatorii=0.1
e=ponderea excesului de rezerve în depozite=0 - nefiind precizat în cerință.

m=(0.8+1)/(0.8+0.1+0) = 1.8/0.9 = 2
m=M1/M0, deci M1=m*M0=2*800=1600 mld.lei

3. Oferta de bani (OB) din economie este stabilită de banca centrală la 1000, în
timp cererea de bani este o funcție de forma: CB (Y,d)=0,5Y +50-1000d.
Determinați:
a. Rata dobânzii de echilibru (de) la un nivel al venitului de 3000
b. Noua rată a dobânzii de echilibru dacă OB crește la 1200
c. Nivelul investițiilor înainte și după modificarea ofertei de bani, având în
vedere că funcția investițiilor este Ib (d)=1000-100d.
d. Cu cât se va modifica Y ca urmare a modificării investițiilor în contextul în
care înclinația marginală spre economisire (s`) este 0,1.
e. Dacă se estimează că PIB-ul potențial (Y*) este 3800, determinați cum ar
trebui să se modifice cheltuielile guvernamentale astfel încât decalajul de
producție să fie eliminat.
a. Y=3000, vom avea funcția cererii de bani: CB=0,5*3000+50 – 1000d=1550-1000d
Pentru determinarea dobânzii de echilibru (de), egalăm OB cu CB
OB=CB, deci 1000 = 1550-1000d, prin urmare d=550/1000=0,55 sau 55%.

b. OB1=1200, deci OB1=CB, vom avea 1200=1550-1000d, adică d=350/1000=0,35 sau 35%.
c. La nivelul inițial al ratei dobânzii de echilibru (55%) avem Ib0=1000-100*0,55=945
La dobânda de 35% avem Ib1=1000-100*0,35=965.
Prin urmare, pe fondul scăderii ratei dobânzii de echilibru de la 55% la 35% investițiile
brute au crescut de la 945 la 965, adică avem ΔIb=20.

d. Dacă ΔIb=20, atunci, pe baza multiplicatorului investițiilor vom avea:

Mi=ΔY/ΔIb = 1/1-c` , și știm că c`=1-s` = 1-0,1=0,9
Mi=1/(1-0,9) = 1/0,1=10
 Deci 10= ΔY/20, adică ΔY=10*20=200. Astfel, Y crește mai mult decât cresc investițiile
brute, ca urmare a înclinației marginale de consum ridicate care face ca multiplicatorul să fie
10 – practic, fiecare unitate monetară investită se multiplică de 10 ori. Y crește de la 3000 la
3200.

e. Dacă Y potențial este 3800, și noul Y de echilibru este 3200, avem un decalaj de producție
de Y*-Y=3800-3200=600 (ΔY=600, modificarea de PIB pe care dorim să o generăm). Cum
Y* este mai mare decât Y de echilibru, avem decalaj de producție recesionist. Astfel trebuie
să creștem cheltuielile bugetare. Pentru a afla dimensiunea creșterii cheltuielilor bugetare ne
folosim de multiplicatorul cheltuielilor bugetare.

Mg= ΔY/ ΔG=1/1-c`

Mg=1/0,1=10
10= 600/ ΔG, prin urmare ΔG=600/10=60.