INSTRUMENTELE

FINANCIARE CONFORM IFRS

 BIBLIOGRAFIE
 1. Contabilitatea activelor și datoriilor financiare la societățile
comerciale-Maria Huian, Ed. Universității din Iași, 2013.
 2. Bonaci, C.G., Fundamente teoretice şi practice ale contabilităţii
instrumentelor financiare De la Jonathan’s Coffee-house şi Tontine
Coffee House la vremuri actuale de criză, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, 2009;
 3. Butler, C., Accounting for Financial Instruments, John Willey &
Sons England, Ltd., 2009;
 4. Choudhry, M., Fixed-income securities and derivatives handbook
Analysis and valuation, Bloomberg Press, New York, 2005;

 IAS 31, 32, 39

 IFRS 7,9,13
 1. Definirea şi clasificarea instrumentelor
financiare
 Instrumentele financiare sunt instrumente materiale sau
evidenţiate prin înscrierile în cont care oferă deţinătorilor
drepturi patrimoniale asupra emitentului.
 Legislaţia românească definea valorile mobiliare prin
OUG nr. 28/2002 ca fiind instrumente financiare negociate
transmisibile prin tradiţiune sau prin înscrierea în cont, care
conferă drepturi egale pe categorie, dând deţinătorilor
dreptul la o fracţiune din capitalul social al emitentului sau
un drept de creanţă general asupra patrimoniului
emitentului, şi fiind susceptibile de tranzacţionare pe o
piaţă reglementată.
 Valorile mobiliare includeau iniţial:
1. acţiuni;
2. titluri de stat, obligaţiuni;
3. drepturi de preferinţă la subscrierea de acţiuni şi
drepturi de conversie a unor creanţe în acţiuni.
4. alte instrumente financiare, cu excluderea
instrumentelor de plată.
 Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, actualizată,
clasifică instrumentele financiare în:
1. valori mobiliare;
2. titluri de participare la organismele de plasament
colectiv;
3. instrumente ale pieţei monetare cu scadenţă mai mică de
un an şi certificate de depozit;
4. contracte futures financiare;
5. contracte forward pe rata dobânzii, denumite FRA;
6. swap-uri pe rata dobânzii, pe curs de schimb şi pe
acţiuni;
7. opţiuni pe valori mobiliare, pe titluri de participare, pe
instrumente ale pieţei monetare, pe contracte futures;
8. unităţi de fond;
9. instrumente financiare derivate pe mărfuri.
A. În funcţie de drepturile şi obligaţiile încorporate,
instrumentele financiare pot fi:
- titluri de creanţă, respectiv obligaţiunile;
- titluri participative, respectiv acţiunile;
- titluri ce conferă drepturi de tranzacţie: drepturi de
subscriere, drepturi de atribuire, warante financiare,
contracte forward, futures, options, swaps.
B. În funcţie de natura venitului pe care-l asigură,
putem avea:
- instrumente financiare cu venit fix: obligaţiuni
cu dobândă fixă, titluri de stat, înscrisuri funciare,
acţiuni preferenţiale;
- instrumente financiare cu venit variabil: acţiuni,
obligaţiuni cu dobândă variabilă, instrumentele
financiare derivate;
C. În funcţie de scopul pe care îl urmăreşte
investitorul prin folosirea instrumentelor
financiare, putem avea:
- instrumente speculative;
- instrumente investiţionale.
D. În funcţie de modul în care sunt create, instrumentele
financiare pot fi:
- instrumente financiare primare: acţiuni, obligaţiuni,

titluri ale organismelor de plasament colectiv;

- instrumente speciale: drepturi de subscriere, drepturi de

atribuire, warante financiare;

- instrumente derivate: contracte forward, contracte
futures, contracte options, contracte swaps; se obţin pe
seama instrumentelor financiare primare;
- instrumente sintetice: contracte futures pe indici bursieri,
strategii cu opţiuni, stelaje; urmăresc folosirea
instrumentelor primare şi a instrumentelor derivate pentru
realizarea obiectivelor investiţionale.
Standardele internaționale care reglementează instrumentele financiare sunt:
 IAS 39, care tratează aspecte de recunoștere și evaluare a instrumentelor

financiare
 IAS 32, care trateză aspecte de descriere și detaliere și

 IFRS 7 care tratează aspecte legate de prezentarea acestor instrumente.

 Instrumentele financiare se evaluează la:

1. valoarea justă (pt. instrumente detinute in vederea tranzactionarii si
pt. instrumente disponibile pt. vanzare): suma pentru care poate fi
tranzacționat un activ sau decontată o datorie între părți aflate în cunoștință
de cauză, în cadrul unei tranzacții desfășurate prin voința părților, în
condiții obiective

2. marcarea la piață (ajustări ale valorilor juste activelor și datoriilor financiare):

este un proces prin care valorilor celor mai tranzacționate active (de exemplu,
cele deținute în scopul tranzacționării și cele disponibile pentru vânzare) sunt
ajustate pentru a reflecata valoarea justă curentă.
 Astfel de ajustări sunt efectuate deseori zilnic, iar soldurile cumulate sunt
reluate în ziua următoare, înainte de recalcularea unei noi ajustări cumulate
aferente marcării la piață.

3. costul amortizat (in cazul instrumentelor create de intreprindere si a

celor patrate pana la data scadentei): reprezintă valoarea la care
activul/datoria financiară este evaluată la momentul recunoașterii inițiale
(costul inițial minus deprecierele ulterioare).

 Regula generala de recunoastere initiala impusa de IAS 32 si IAS 39, este

aceea ca, o întreprindere trebuie sa recunoasca un activ financiar sau o
datorie financiara în bilant atunci si numai atunci când aceasta devine parte
la prevederile contractuale ale unui instrument financiar.

 Ca o consecinta a acestui principiu o întreprindere recunoaste în bilantul

sau ca active sau datorii toate drepturile si obligatiile contractuale rezultând
din instrumente derivate.
 Obiectivul IAS 39 este de a stabili principii pentru recunoaşterea şi
evaluarea activelor financiare, a datoriilor financiare şi a anumitor
contracte de cumpărare sau vânzare a elementelor nefinanciare.
 Dispoziţiile pentru prezentarea informaţiilor legate de instrumentele
financiare se găsesc în IAS 32 Instrumente financiare: prezentare.

 Dispoziţiile de descriere a informaţiilor despre instrumentele

financiare sunt prezentate în IFRS 7 Instrumente financiare: informaţii
de furnizat.

 IAS 32 defineşte următorii termeni:

 • instrument financiar
 • activ financiar
 • datorie financiară
 • instrument de capitaluri proprii
Definiții
 Un instrument derivat este un instrument financiar sau un alt contract care intră sub
incidenţa lui IAS 32 care întruneşte toate cele trei caracteristici de mai jos:
(a) valoarea sa se modifică ca reacţie la modificările anumitor rate ale dobânzii,
preţului unui instrument financiar, preţului mărfurilor, cursurilor de schimb valutar,
indicilor de preţ sau ratelor, ratingului de credit sau indicelui de creditare, sau a altor
variabile, cu condiţia ca, în cazul unei variabile nefinanciare, aceasta să nu fie specifică
unei părţi contractuale;
(b) nu necesită nicio investiţie iniţială netă sau necesită o investiţie iniţială netă care
este mai mică decât s-ar impune pentru alte tipuri de contracte care se preconizează să
aibă reacţii similare la modificările factorilor pieţei; şi
(c) este decontat la o dată viitoare.

 Conform IFRS 7, entitatea trebuie să furnizeze informaţii despre activele financiare

şi datoriile financiare pe care le-a desemnat la valoarea justă prin profit sau pierdere,
inclusiv modul de satisfacere a acestor condiţii.
 Un contract de garanţie financiară este un contract care impune emitentului să
efectueze plăţi specificate pentru a rambursa deţinătorul pentru o pierdere suportată
din cauză deoarece un anumit debitor nu a putut să efectueze o plată conform
termenilor iniţiali sau modificaţi ai unui instrument de datorie.

 Costul amortizat al unui activ financiar sau al unei datorii financiare este valoarea
la care activul financiar sau datoria financiară este evaluat(ă) la recunoaşterea iniţială
minus rambursările de principal, plus sau minus amortizarea cumulată utilizând
metoda dobânzii efective pentru fiecare diferenţă dintre valoarea iniţială şi valoarea
la scadenţă, şi minus orice reducere pentru depreciere sau imposibilitatea de
recuperare.

 Metoda dobânzii efective este o metodă de calcul al costului amortizat al unui activ
financiar sau al unei datorii financiare şi de alocare a profitului din dobânzi sau a
cheltuielilor cu dobânzile în perioada relevantă.

 Rata efectivă a dobânziireprezintă rata care actualizează exact plăţile şi încasările

viitoare în numerar pe durata de viaţă preconizată a instrumentului financiar sau,
acolo unde este cazul, pe o durată mai scurtă, la valoarea contabilă netă a activului
financiar sau a datoriei financiare.
 Derecunoaşterea este mutarea unui activ financiar sau a unei datorii financiare
recunoscut(e) anterior din situaţia poziţiei financiare a entităţii.

 Valoarea justă este valoarea pentru care ar putea fi tranzacţionat un activ sau
decontată o datorie, între părţi interesate şi în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei
tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective.

 O cumpărare sau o vânzare standard este o cumpărare sau o vânzare a unui activ
financiar printr-un contract ale cărui condiţii impun livrarea activului în cadrul
perioadei de timp stabilite în general prin reglementări sau convenţii pe piaţa în
cauză.
 Costurile de tranzacţie sunt costuri ale schimbării nivelului de activitate care se pot
atribui direct achiziţiei, emiterii sau cedării unui activ financiar sau unei datorii
financiare. Un cost al schimbării nivelului de activitate este un cost care nu ar fi fost
suportat dacă entitatea nu ar fi achiziţionat, emis sau cedat instrumentul financiar.

 Un angajament ferm este un acord irevocabil de a schimba o cantitate specificată de

resurse la un preţ specificat, la o dată sau la mai multe date viitoare specificate.
 O tranzacţie prognozată este o tranzacţie viitoare neangajată, dar anticipată.
 Un instrument de acoperire împotriva riscurilor este un instrument derivat
desemnat sau un activ financiar nederivat sau o datorie financiară nederivată
desemnate a căror valoare justă sau ale căror fluxuri de trezorerie sunt preconizate
să compenseze modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie ale unui
element desemnat acoperit împotriva riscurilor.

 Un element acoperit împotriva riscurilor este un activ, o datorie, un angajament

ferm, o tranzacţie prognozată foarte probabilă sau o investiţie netă într-o operaţiune
din străinătate care (a) expune entitatea la riscul modificărilor valorii juste sau ale
fluxurilor de trezorerie viitoare şi (b) este clasificată drept acoperită împotriva
riscurilor.

 Entitățile pot opta pentru recunoașterea în situațiile financiare a achiziției unui

instrument financiar fie la data la care apare angajamentul din tranzacție
(contabilitate la data tranzacționării, modalitate preferata de contabili) fie
numai la data la care datoria este decontată (contabilitate la data decontării).
 Standardele contabile utilizează clasificarea instrumentelor financiare în
primare şi derivate, incluzând instrumentele speciale în prima categorie şi cele
sintetice în ultima categorie.

 Instrumentele financiare primare: cele ale căror valori se determină direct prin
intermediul pieţei şi nu derivă din cea a unui alt instrument – disponibilităţi,
creanţe/datorii comerciale şi financiare, efecte de comerţ, titluri de datorie şi
instrumente de capitaluri proprii.
 Instrumentele financiare derivate: un tip special de instrumente financiare al
căror preţ este în funcţie de preţul activului suport şi de timp, cf. IAS 39.

 IAS 39 precizează că derivatele constituie tranzacţii ce comportă două

elemente de referinţă şi care se derulează în două momente.
 Elementele de referinţă sunt:
o Preţul variabil (baza sau suportul), a cărui evoluţie este obiectul contractului;
o Baza de calcul a sumei efectiv transferate.
 IAS 39“Instrumente financiare: recunoastere si evaluare“:poate fi
numit instrument financiar orice contract ce genereaza simultan un
activ financiar pentru o intreprindere si o datorie financiară sau un
instrument de capitaluri proprii pentru o altă intreprindere.

 O clasificare contabilă şi financiară a instrumentelor financiare

constă în gruparea lor în active şi datorii financiare.
 În lit. de specialitate, activele financiare sunt drepturi aferente
titlurilor de valoare, adică ele includ titlurile financiare, valorile
mobiliare şi titlurile de credit.
 Conform IAS 32, activele financiare cuprind:
- elemente de trezorerie
- drepturi contractuale (de a primi disponibilităţi sau alt activ fin, sau de a
schimba instrumente fin. cu o altă întreprindere)
- Instrumente de capitaluri proprii ale unei intreprinderi
- Contractele care se deconteaza sau pot fi decontate prin instrumente de
capitaluri proprii ale intreprinderii:
- nederivate, pentru care entitatea este sau poate fi obligata sa primeasca un
numar variabil de instrumente de cap. proprii
- derivate care sunt sau pot fi decontate altfel decat prin schimbarea de sume
fixe in numerar sau alte active financiare, pentru un nr. Fix de instrumente
de capitaluri proprii ale intreprinderii.
 IAS 32 exclude din categoria activelor financiare creantele contractuale care nu
implica transferul unui activ financiar: derivatele pe marfuri care se lichideaza doar
prin livrare fizica.

 In bilantul contabil al unei soc com regasim activele financiare incluse atat la
imobilizari financiare cat si la active curente (disponilitati, creante, investitii pe
termen scurt).
 Imobilizarile financiare: obligatiuni sau alte titluri detinute pe o perioada mai mare
de un an, imprumuturi acordate altor entitati.
 Creanţele pe termen scurt considerate instrumente financiare sunt cele comerciale,
creanţele provenind din decontari in cadrul grupului si cu asociatii, precum si
creantele aferente debitorilor diversi.

 Activele financiare de tipul investitiilor pe termen scurt (titluri de plasament) si

disponibilitatilor sunt considerate instrumente de trezorerie.
 Activele financiare sunt incluse în categoria activelor intangibile.
 Datoriile financiare sunt considerate contrapartida activelor financiare. Ele
sunt create de emitentul unui activ financiar si constau in indeplinirea
obligatiilor aferente activului emis.
 IAS 32 şi IAS 39 consideră că este o datorie financiară:
- orice datorie contractuala de a varsa numerar sau alt activ financiar, sau de a
schimba instr. financiare cu o altă întrep.
- Contractele care se deconteaza sau pot fi decontate prin instrumente de
capitaluri proprii ale intreprinderii:
- nederivate, pentru care entitatea este sau poate fi obligata sa livreze un
numar variabil de instrumente de cap. proprii
- derivate care sunt sau pot fi decontate altfel decat prin schimbarea de sume
fixe in numerar sau alte active financiare, pentru un nr. Fix de instrumente
de capitaluri proprii ale intreprinderii.
 Exemple de datorii financiare: datorii comerciale pe termen scurt, efecte
comerciale de platit, imprumuturi si obligatiuni de platit.
- Veniturile in avans si majoritatea datoriilor de garanţie nu sunt datorii financiare
deoarece beneficiile ec. care ies din întreprindere prin decontarea lor iau forma
bunurilor şi serviciilor şi nu a numerarului sau altor active financiare.
- Unii consideră că sunt datorii financiare doar cele pe termen lung, pentru că ele nu
provin din operatiuni comerciale, ci sunt surse de finantare a investitiilor.
 Standardele contabile consideră că sunt datorii financiare elemente precum: datorii
pe termen lung, datorii comerciale, datorii provenind din relaţiile de
creditare/finanţare cu asociaţii sau debitorii diverşi, credite bancare pe termen scurt.
 Activele şi datoriile financiare sunt folosite în principal de către instituţiile
financiare şi mai puţin de restul entitatilor.
 Legislaţia contabilă românească prevede clasificarea activelor deţinute de o entitate,
în funcţie de natura, modul de utilizare şi lichiditate în active imobilizate şi active
circulante sau curente.
 În ceea ce priveşte datoriile, reglem. contabile româneşti le clasifică în datorii
curente şi datorii pe termen lung.
 Nu există o categorie separată de active şi datorii financiare.
 Activele financiare se regăsesc atât în cadrul celor imobilizate (imob. Fin.) cât şi
între activele circulante (investiţii financiare pe termen scurt şi disponibilităţi).
 Datoriile financiare pot fi încadrate atât în categoria celor curente (datorii
comerciale) cât şi la datorii pe termen lung (împrumuturi obligatare, credite bancare
pe termen lung).


 Conform IAS 39, activele financiare se pot clasifica în funcţie de scopul detinerii in
imobilizări financiare şi active curente, cu baze de evaluare ulterioară diferite.
 2. Acţiunile
 Acţiunile = instrumente financiare cu venit variabil care conferă
deţinătorilor un drept de proprietate asupra patrimoniului unei
societăţi comerciale, dreptul la dividend şi, de obicei, un drept de
vot.
 Acţiunile sunt instrumente emise de către o companie fie pentru
constituirea, fie pentru majorarea capitalului social al acesteia.

 Evidenţiem următoarele caracteristici ale acţiunilor:

1. acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită
valoare nominală.
2. acţiunile conferă drepturi egale posesorilor lor.
3. acţiunile sunt indivizibile.
4. acţiunile sunt instrumente negociabile.
5. Sunt titluri de proprietate.
 2.1. Tipuri de acţiuni
I. În funcţie de înscrierea numelui posesorului, acţiunile
pot fi :
- nominative - au înscris numele acestuia pe certificat sau
în cont şi pot fi transmise doar prin consemnarea
tranzacţiei într-un registru special al societăţii şi
- la purtător - nu au înscris numele posesorului, iar
drepturile conferite de aceste acţiuni aparţin celui care le
deţine.
II. După forma de emisiune, acţiunile pot fi:
- materializate şi
- dematerializate- nu au o existenţă materială, fiind
înscrise într-un cont care este ţinut fie de emitent, fie de
un intermediar abilitat în acest scop.
 Emisiunile de actiuni trebuie monitorizate prin
inregistrarea lor la Registrul Comertului si prin evidenta
actionarilor intr-un Registru al actionarilor.
III. Din punctul de vedere al drepturilor conferite
posesorului lor, acţiunile se clasifică în:
- acţiuni obişnuite (ordinare sau comune) şi

- acţiuni preferenţiale.

 Cele mai numeroase dintre acţiuni sunt acţiunile

obişnuite, a căror denumire nu este însoţită de nici o
precizare.
 Acţiunile obişnuite au o durată de viaţă nelimitată,
rămânând pe piaţă până când compania emitentă se
dizolvă sau dispare în orice alt mod.
 Dividendele platite actionarilor obisnuiti sunt variabile,
in functie de marimea profitului obtinut de companie si in
functie de politica de dividende practicata.
 Legea da posibilitatea societatilor comerciale sa-si
stabileasca singure politica cu conditia ca dividendele sa se
distribuie numai daca se inregistreaza profit.
 Acţiunile preferenţiale dau dreptul la un dividend prioritar
şi conferă posesorilor aceleaşi drepturi ca şi acţiunile
comune, cu excepţia dreptului de a participa şi de a vota în
AGA.
 Acţiunile preferenţiale se emit pentru perioade limitate de
timp şi se recurge la lansarea lor pe piaţă mai ales atunci
când se consideră că punerea în circulaţie a acţiunilor
obişnuite nu ar avea impact asupra investitorilor.
 2.2. Drepturi generate de acţiuni
1. Dreptul de vot. Fiecare acţiune ordinară îndreptăţeşte
deţinătorul la un singur vot.
 Există posibilitatea ca prin actul constitutiv să se
stabilească un alt raport între numărul acţiunilor deţinute
de o persoană fizică sau juridică şi numărul voturilor
aferente.
1. Dreptul la dividend – principalul drept patrimonial al
acţionarului ordinar.
 Potrivit normelor legale în vigoare în ţara noastră,
dividendele se vor plăti acţionarilor proporţional cu cota
de participare la capitalul social, dacă prin actul
constitutiv nu s-a prevăzut altfel.
 AGA decide in functie de politica investionala si de actul
constitutiv al societatii daca se vor distribui sau nu
dividende.
 În situaţia în care o societate distribuie dividende
acţionarilor ordinari, acestea pot fi distribuite sub forma:
- dividendului în numerar (cash)
- dividendului în acţiuni(stock dividend).

 Dividendele în numerar sunt distribuite după un anumit

program. În România legea permite distribuirea
dividendelor doar după încheierea exerciţiului financiar,
dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiilor
financiare anului încheiat.
 Potrivit legii 31/1990, Consiliul de Administratie are
obligatia sa convoace AGA si sa stabileasca data
desfasurarii adunarii generale.
 Consiliul de Administratie va solicita Societatii de
Registru lista actionariatului la data de referinta,
care desemneaza actionarii indreptatiti participe la
AGA si sa primeasca dividende.
 Libertatea Consiliului de Administratie de a stabili
aceasta data este limitata doar de prevederea potrivit
careia perioada de timp dintre data de referinta si
data la care va avea loc adunarea generala nu trebuie
sa depaseasca 60 zile.
 Dividende în acţiuni vor fi distribuite ca procent la
numărul acţiunilor deţinute de un acţionar.
Dividendele sub formă de acţiuni sunt plătite atunci
când o societate înregistrează profit dar doreşte să-şi
conserve lichidităţile.
 Dividendele primite sub forma de actiuni prezinta
urmatoarele avantaje:
a) pentru investitori:
- nu sunt supuse imediat impozitarii;
- creste numarul de actiuni detinute de respectivii
investitori.
b) Pentru societate:
- cost extrem de redus;
- creste capitalul social, fara nici un cost suplimentar
- nu mai trebuie sa mobilizeze numerar.
3) Dreptul de preemţiune - Legea 31/1990 prevede că
acţiunile emise în scopul majorării capitalului social vor fi
oferite spre subscriere, în primul rând, acţionarilor
existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le
posedă şi cu obligaţia ca aceştia să îşi exercite dreptul lor
de preferinţă în termenul hotărât de A.G.A.
4) Dreptul de recuperare a capitalului investit. Se
manifestă în situaţia în care societatea dă faliment sau
recurge la o lichidare forţată.
 Acest drept se mai numeşte şi drept rezidual, deoarece
înainte de a rambursa capitalul investit de acţionarii săi,
orice societate trebuie să îşi onoreze, în următoarea ordine,
obligaţiile faţă de creditorii săi: salariaţi, stat, restul
creditorilor.
 2.3. Diferitele valori ale unei acţiuni
 Valoarea nominală (VN)= fractiunea din capitalul social.
 Valoarea de emisiune (PE) = poate fi mai mare sau egala
decat VN.
 Valoarea de piaţă (C)= pretul de tranzactionare pe piata
secundara- cursul bursier
 Valoarea contabilă (Vc)=raportul dintre capitalul propriu al
societatii si numarul de actiuni emise.
 Valoarea intrinseca = ANC corijat/N
 Valoarea financiară (Vf) = D/Rmd
 Valoarea de lichidare (Vi )= ANC/N
 Valoarea teoretica sau actuala(V0) = Σ Cfi / ( 1+k)i
 Cursul bursier este rezultatul raportului cerere-
ofertă şi este influenţat de următorii factori:
- situaţia economico-financiară a emitentului;
- evoluţia pieţei de capital naţionale şi internaţionale;
- fenomene pur bursiere ce influenţează cererea sau
oferta.
 Acţiunile nu pot fi puse în circulaţie la un preţ de
emisiune mai mic decât valoarea lor nominală.
 Dacă preţul rezultat prin folosirea diferitelor metode
de stabilire a preţului acţiunilor este mai mic decât
valoarea nominală, literatura de specialitate
recomandă reducerea valorii nominale la nivelul
minim admis de legislaţia în vigoare.
 3. Obligaţiunile
3.1. Elementele caracteristice ale obligaţiunilor

 Obligaţiunile sunt instrumente de credit, pe termen mediu şi

lung, emise de societăţi comerciale sau organisme ale
administraţiei de stat centrale şi locale.


 Obligaţiunile reprezintă titluri de creanţă negociabile pe

piaţa de capital, ce atestă acordarea unui împrumut pe
termen lung şi dau dreptul posesorilor la un venit anual fix
sub formă de dobândă şi de a recupera suma investită dintr-
o dată la scadenţă sau în tranşe pe durata de viaţă.
 Elementele unei obligaţiuni sunt următoarele:
a) Valoarea nominală ( VN) este cea care este înscrisă pe
titlu sau, dacă este dematerializat, pe toată documentaţia
legată de împrumut.
 Cuponul se determină sub două forme, pe baza relaţiilor:
 în procente anuale C%= ( rd * nz)/360.
 în sumă absolută C= VN* C%
b) Rata nominală a dobânzii (rd ) este fixată în momentul
emisiunii şi este fie fixă, fie variabilă, fie nulă în cazul
obligaţiunilor cu cupon zero.
c) Preţul de emisiune ( PE) este preţul pe care trebuie să îl
achite subscriitorul unei obligaţiuni, atunci când se
lansează împrumutul.
 PE<VN→obligatiuni emise sub paritate
 PE>VN→obligatiuni emise peste paritate
 PE=VN→obligatiuni emise la paritate
d) Valoarea de rambursare (VR) este preţul pe care
emitentul îl plăteşte la scadenţă deţinătorului de
obligaţiuni.
 In cazul in care rambursarea se face la un preţ superior
valorii nominale a obligaţiunii, iar preţul de emisiune este
inferior valorii nominale, deţinătorul obligaţiunii
beneficiind si de primă de rambursare si de prima de
emisiune.
Pr= VR- PE
e) Durata de viaţă a împrumutului obligatar (n) reprezintă
intervalul de timp de la data emisiunii şi până la data
răscumpărării ultimei obligaţiuni
 Spre deosebire de durata de viaţă a împrumutului obligatar,
durata medie de viaţă a unei obligaţiuni este mult mai
delicat de evaluat şi reflectă volatilitatea acesteia în raport
cu variaţia ratelor dobânzii pe piaţă.
f) cursul bursier al obligaţiunii sau preţul său de piaţă
evoluează într-o manieră inversă faţă de rata dobânzii
practicată pe piaţă: creşterea ratei dobânzii pe piaţa bancara
va provoca o scădere a cursului obligaţiunilor şi invers.
 Sensibilitatea obligaţiunilor reflectă variaţia cursului bursier
al obligaţiunilor ca urmare a variaţiei cu un procent a ratei
dobânzii de pe piaţă.
 S = – D/ ( 1+k)
 Pe baza sensiblitatii unei obligatiuni se poate cunoaste
varianta optima pentru subscrierea la emisiunea de
obligatiuni.
g) Rata de rentabilitate actuarială măsoară rentabilitatea investiţiei în
obligaţiuni, egalizând valoarea plasamentului cu suma actualizată a
veniturilor pe care le va genera.
 Pentru cumparatorul obligatiunii rata actuariala reprezinta rata de
rentabilitate pe care ar obtine-o pastrand obligatiunea pana la
rambursarea sa si reinvestind dobanzile primite la aceeasi rata
actuariala
h) Modalitatea de rambursare a împrumutului obligatar. Comparativ
cu acţiunile, obligaţiunile au o durată de viaţă limitată.
 Drepturile şi obligaţiile generate de obligaţiuni se sting fie la
scadenţă, fie înainte de scadenţă, în funcţie de principalele modalităţi
de rambursare:
1. rambursarea la scadenţa finală
2. rambursarea prin tragere la sorţi (ori prin transe anuale egale ori prin
anuitati constante)
3. rambursarea sub forma cuponului unic
4. prin conversie în acţiuni, în cazul obligaţiunilor de acest tip.
 3.2. Tipuri de obligaţiuni

I) În funcţie de emitent, obligaţiunile sunt:

a) obligaţiuni ale statului - au scadente de pana la 30 ani si
imprumutul obtinut are o destinatie cunoscuta si concreta.
b) obligaţiuni ale municipalităţilor - au ca scop finantarea
unor investitii de interes local.
c) obligaţiuni emise de întreprinderi şi bănci- pentru
mobilizarea de capital suplimentar pe termen mijlociu si
lung.
d) obligaţiuni ipotecare sau înscrisuri funciare-emise de
banci pe baza contractului de ipoteca asupra imobilelor si
terenurilor.
II) După modul de identificare a proprietarului,
obligaţiunile pot fi:
- nominative, se prezintă sub forma unui certificat nominativ
pe care sunt menţionate caracteristicile emitentului şi
principalele clauze ale contractului de emisiune; au numele
proprietarului înscris pe certificat (sau în cont).
- la purtător care nu au înscris numele proprietarului şi
obligaţiunea aparţine posesorului; sunt formate dintr-un
talon, care reprezintă dreptul deţinătorului la suma
subscrisă, şi din foi de cupoane, pe care se menţionează data
scadenţei pentru plata dobânzilor.
III) După forma de emisiune, pot fi:
- materializate pe suport hârtie sau

- dematerializate, emise prin înscriere în cont.

IV) După tipul de venit pe care-l generează, obligaţiunile
pot fi:
a) obligaţiuni cu dobândă fixă: sunt emise cu un randament
cunoscut; valoarea nominală înscrisă pe obligaţiune este
valoarea care se returnează la scadenţă, plus o dobândă
care se plăteşte conform programului de rambursare.
b) obligaţiuni cu dobândă variabilă: sunt emise în perioadele
în care rata dobânzii înregistrează fluctuaţii mari; rata
dobânzii pentru aceste obligaţiuni variază în funcţie de
variaţia dobânzii pe piaţă.
c) obligaţiuni indexate: emitentul acestor obligaţiuni îşi
asumă responsabilitatea de a reactualiza valoarea acestor
titluri în funcţie de un indice monetar sau economic
convenit cu creditorul.
- Scopul indexării este de a asigura deţinătorului obligaţiunii
posibilitatea recuperării reale a capitalului financiar investit
şi realizarea unor venituri reale prin indexarea dobânzii
şi/sau a sumei de rambursat.

d) obligaţiuni cu cupon zero sau cu reducere: emitentul nu

se obligă să plătească dobândă până la scadenţă, însă sunt
emise la preţuri deosebit de avantajoase, iar castigul
detinatorului obligatiunii consta in diferenta dintre pretul
de cumparare si pretul de rascumparare la scadenta al
obligatiunii.
- Lansarea acestor obligaţiuni pe piaţă este justificată în
condiţiile în care dobânda şi plusvaloarea se impozitează
diferit;
e) obligaţiuni cu participaţie: asigură posesorilor, pe
lângă remuneraţia sub formă de dobândă, sume
majorate cu un indice în funcţie de cifra de afaceri a
emitentului sau de dividendele vărsate acţionarilor.
 Avantajul principal al deţinătorilor acestor obligaţiuni este
că sunt protejaţi împotriva pierderii prin garantarea unui
câştig minim.
 Statul poate sa emita pentru acoperirea unor nevoi
specifice sau pentru finantarea deficitului bugetar si titluri
de renta negociabile la bursa.
 În ţara noastră, obligaţiunile se pot emite fie sub formă
nominativă, fie la purtător şi valoarea totală a unei
emisiuni obligatare nu poate depăşi ¾ din capitalul vărsat
al societăţii pe acţiuni respective.
 Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică
de 2,5.