SCURT ISTORIC AL ACTIVITAŢII DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ ÎN

ROMÂNIA

Activitatea de expertiză contabilă ca profesie cu un pronunţat caracter liberal

are, în România, o numită tradiţie. S-a constituit imediat după formarea statului
naţional unitar, la începutul anilor 1920, şi s-a desfăşurat pe toată această perioadă,
până în prezent cu unele întreruperi, dar păstrându-şi în linii mari caracterul de
profesie liberală, cu statut independent, din afara organismelor statului, având la
bază doar criterii de natură profesională.
Astfel, în anul 1921 a fost înfiinţat Corpul de Contabili Autorizaţi si Experţi
Contabili, ca o persoană juridică, cu statut propriu, clar, cu norme şi reguli
specifice profesiei în cauză.
O privire de ansamblu asupra prevederilor actelor normative de înfiinţare a
Corpului din 1921 ne oferă posibilitatea să constatăm că acestea sunt la nivelul
cerinţelor epocii, atât pe plan intern, cât şi internaţional. Prevederile în legătură cu
organizarea activităţii cu condiţiile de accesibilitate la calitatea de expert contabil
sau contabil autorizat, precum şi cu tipurile de lucrări ce pot fi executate de către
aceştia sunt similare, dacă nu chiar aceleaşi cu ceea ce era reglementat, la acea
vreme şi, mai târziu, în alte ţări în Europa sau în cadrul Consiliului Comunitaţii
Europene.1
Regimul din România, instaurat după 1945, a desfiinţat această activitate, în
1948, aşa cum a procedat şi cu alte instituţii similare (Curtea de Conturi, Garda
Financiară etc.). Cu toate acestea, având în vedere necesitatea obiectivă a existenţei
şi a funcţionării unor asemenea categorii de profesii şi instituţii, activitatea de
expertiză contabilă a fost din nou legiferată începând cu anul 1971.2
Deşi principiile de organizare au fost într-o anumită măsură viciate de
sistemul socio-politic şi economic în care se desfăşura activitatea de expertiză
contabilă, ea a reuşit totuşi să reprezinte, şi în aceste condiţii, o activitate
profesionistă şi cu o anumită independenţă.
Pentru acurateţea exprimării şi pentru valoarea principială a prevederilor în
legătură cu ce reprezintă Corpul şi care sunt condiţiile pentru a fi înscris în el,
redăm în continuare aceste prevederi din prima lege şi primul regulament de
organizare şi funcţionare a Corpului de Contabili Autorizaţi şi Experţi Contabili3:
Art. I din lege. În baza acestei legi, se înfiinţează un corp de contabili
autorizaţi şi experţi contabili în România, cu caracter de persoană juridică.

1
Directiva a VII-a a Consiliului Comunităţii Europene din aprilie 1984.
2
Legea 37/1971 pentru aprobarea Decretului 79/1971 privind expertiza contabilă şi expertiza
tehnică.
3
Monitorul Oficial nr. 80 din 15 iulie 1921 şi nr. 613 din 22.10.1921.
 Art. 15 din regulament. Pentru orice fel de verificare de conturi, partaje,
falimente, pentru orice expertiză contabilă nu poate fi însărcinat decât un expert
contabil.
Art. II din lege. Profesiunea de contabil autorizat la stat şi în întreprinderi
comerciale, industriale, financiare cu un capital mai mare de 500.000 lei şi care
întrebuinţează credit, precum şi profesiunea de expert contabil în faţa autorităţilor
judiciare, administrative, financiare etc., nu vor putea fi exercitate decât de
persoane făcând parte din Corp.
Art. 5 din regulament. Spre a fi înscris în Corp, se cer următoarele
condiţiuni:
1. A avea:
a) sau titlul unei Academii de Înalte Studii Comerciale, din ţară sau
străinătate, cu cel puţin doi ani de studii contabile;
b) sau titlul unei şcoli superioare de comerţ din ţară sau străinătate,
echivalată de Ministerul Instrucţiunii Publice;
c) sau titlul de absolvire a cursurilor comerciale serale superioare;
2. A avea drepturi civile;
3. A nu fi suferit nicio condamnare pentru crimă sau pentru următoarele
delicte: fals, furt, înşelăciune, abuz de încredere, mărturie mincinoasă, atentat la
bunele moravuri, delapidare de bani publici, luare de mită, spargere de sigilii,
sustragere de acte sau violare de secret profesional şi a nu fi falit nereabilitat.
Art. 9 din regulament. Tabloul va cuprinde trei categorii de membri:
b) Contabilii autorizaţi sunt cei care vor dovedi Consiliului Secţiunii
respective îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 3 din lege şi 5 din regulament şi
a celor 2 ani de practică ca stagiari;
c) Experţii contabili sunt acei care îndeplinesc condiţiunile prevăzute la art.
3 din lege şi 5 din regulament şi, în urma unei practici de 5 ani de la înscrierea în
Corp ca stagiari sau de 3 ani de la obţinerea gradului de contabil autorizat şi a
dovezilor de capacitate, probitate şi experienţă ce au dat, obţin această calitate de la
Consiliul Superior al Corpului, după recomandarea motivată a secţiei respective.
Pe baza tradiţiei şi a experienţei profesionale şi având în vedere noile
condiţii socio-politice şi economice, după 1990 activitatea de expertiză contabilă se
reorganizează. Astfel, începând cu anul 1992, Corpul se reînfiinţează mai întâi ca
asociaţie profesională. Din anul 1994, contabilii autorizaţi şi experţii contabili se
organizează în Corpul Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi din
România (CECCAR), ca persoană juridică de utilitate publică şi autonomă. Este un
organism cu activitate permanentă şi activitatea lui se organizează pe categorii
profesionale şi anume:
- secţiunea experţilor contabili;
- secţiunea contabililor autorizaţi.
 CAPITOLUL II

ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA ACTIVITĂŢII DE EXPERTIZĂ

CONTABILĂ

2.1. Expertiza contabilă – concept şi obiect de activitate

Expertiza contabilă este activitatea de cercetare efectuată de către un
specialist, care are calitatea de expert (persoană cunoscătoare, versată, care a
probat, a încercat, are experienţă), cu scopul de a stabili adevărul într-o anumită
situaţie, problemă sau litigiu.
Prin expertiza contabilă se înţelege, de asemenea, misiunea dată unui expert
contabil de a controla registrele, conturile şi actele justificative ale unui agent
economic, fie în scopul de a furniza părţilor interesate datele necesare, fie spre a
procura justiţiei informaţiile necesare în scopul pronunţării, în cunoştinţă de cauză,
asupra unui proces sau a unei contestaţii cu care a fost sesizată.
Sfera expertizei contabile constă în întreaga activitate economico-financiară
a unui agent economic. Ea are ca obiect de cercetare situaţia economico-financiară
a patrimoniului şi capacitatea acestuia de a genera profit, aşa cum rezultă din
documentele primare şi evidenţa tehnico-operativă şi contabilă privind intrarea şi
ieşirea legală a valorilor materiale şi băneşti, cu scopul final de a stabili în mod
ştiinţific, corectitudinea sau incorectitudinea administrării patrimoniului.
Expertiza privind activitatea societăţilor comerciale aflate în situaţia de
încetare de plăţi sau de faliment poate avea ca obiect aspectele unor infracţiuni ca
bancrută simplă sau frauduloasă.
Etimologic, cuvântul expertiză provine din latinescul expertus, ce semnifică
priceput, respectiv manopera unei persoane specializate și constă în ideea prin
care se exprimă punctul de vedere al expertului 4 cu privire la evenimentele supuse
expertizei.

4
Standardul profesional nr. 35, Expertizele contabile – ghid de aplicare, CECCAR, Editura
CECCAR, ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, 2007, p. 7.
 Standardul profesional nr. 35 defineşte expertizele contabile ca fiind:
mijloace de probă utilizate în rezolvarea de cauze care necesită cuno ștințe de
strictă specialitate din partea persoanelor care au calitatea de expert contabil5. De
asemenea, expertiza contabilă poate fi definită ca fiind rezultatul unei activități
desfășurate de către o persoană autorizată potrivit normelor legale cu scopul de a
reconstitui realitatea unei operațiuni de natură economică, financiară sau chiar
fiscală ținând cont de rezultatele obținute în urma efectuării unei cercetării a
documentelor, a datelor și a informațiilor din contabilitate.
În opinia unor specialiști, expertiza contabilă constă în activitatea
întreprinsă de un personal autorizat prin lege pentru reconstituirea realită ții unei
operații de natură economică și/ sau financiară pe baza cercetării documentelor,
a datelor și a informațiilor de contabilitate6. O altă definiție spune că expertiza
contabilă reprezintă activitatea de cercetare, evaluare şi apreciere fundamentală
multilateral de către unul sau mai mulţi specialişti în contabilitate, în probleme
din activitatea economico-socială care sunt consemnate în contabilitate şi a căror
cercetare implică studierea documentelor şi a informaţiilor contabile.7
Conform altor opinii, expertiza contabilă reprezintă o activitate de
cercetare desfășurată de un specialist care are calitatea de expert (persoană
cunoscătoare de domeniul contabil care a primit calitatea de expert și s-a probat
faptul că este specialist al domeniului contabil) cu scopul de a stabili adevărul
întro anumită situație, problemă sau litigiu.8
Şi acum patruzeci de ani, expertiza contabilă, alături de cea tehnică erau
definite ca fiind mijloace de probă care se dispun, la cererea părţilor sau din
oficiu, de organul în drept, când pentru clarificarea unor împrejurări sau a unor
fapte ale cauzei sunt necesare cunoştinţele unui expert sau, în alte cazuri ale unui
specialist.9
Corpul experţilor contabili și al contabililor autorizați definesc expertizele
contabile ca fiind mijloace de probă antrenate în rezolvarea unor cauze ce
necesită cunoștințe de strictă specialitate deținute de persoane care au valoarea
de expert contabil.10
5
Standardul profesional nr. 35, Expertizele contabile – ghid de aplicare, CECCAR, Editura
CECCAR, ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, 2007, p. 9.
6
G. Bușe, coordonator, Dicționarul complet al economiei de piață, Editura Societatea
Informația, București, 1994, p. 150.
7
G. Creţoiu, I. Bucur, Contabilitate – Fundamentele şi noul cadru juridic, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004, p. 350.
8
Ioan Gheorghe Ţara, Note de curs – expertiză contabilă și consultanță, an univ. 2012–2013.
9
L. Henegaru, Control financiar şi expertiză contabilă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1976, p. 154.
10
Norma profesinală CECCAR nr. 35, pct. 350, în volumul Norme profesionale, Editura
CECCAR, București, 2001, p. 261.
 Analizând definiţiile prezentate mai sus, se pot desprinde principalele
trăsături ale expertizei contabile, şi anume:
 expertiza contabilă solicitată de către organele de justiţie este admisă ca
mijloc de probă în instanţele de judecată;
 expertiza contabilă se realizează numai de către un expert contabil;
 are ca principal scop stabilirea adevărului cu privire la soluţionarea unei
cauze pe baza informaţiilor prezentate;
 aria de desfăşurare a expertizei contabile este limitată la examinarea
aspectelor cu caracter economic, financiar-contabil sau fiscal, indicate de
organele judiciare;
 se realizează prin examinarea documentelor primare şi a înregistrării
evenimentelor şi a tranzacţiilor în contabilitate, motiv pentru care
expertul contabil trebuie să apropieze cunoştinţe solide şi actualizate de
natură economică şi, cu precădere, în domeniul financiar contabil;
 rezultatele obţinute pot duce la confirmarea sau, din contră, la infirmarea
constatărilor anterior făcute de controlul financiar sau fiscal sau alte
tipuri de control;
 expertiza contabilă are caracter ocazional, anume se efectuează numai atunci
când se dispune de către organele judiciare sau la solicitarea părţilor aflate
într-un litigiu.
Expertizele contabile, conform Standardul profesional nr. 35, trebuie să fie
utile celor care le-au solicitat, motiv pentru care expertul contabil trebuie să îşi
desfăşoare activitatea de expertiză contabilă pentru care a fost contractat cu
conştiinciozitate, devotement, corectitudine şi imparţialitate11. Tot în standard se
specifică faptul că expertizele contabile trebuie realizate în mod responsabil.
Această responsabilitate este tratată separat pentru expertiza contabilă judiciară şi
separat pentru expertiza contabilă extrajudiciară, astfel, în ceea ce priveşte
expertiza contabilă judiciară, reponsabilitea este întărită prin jurământ, adaptat în
funcţie de confesiunile religioase, iar în ceea de priveşte expertiza contabilă
extrajudiciară, responsabilitatea este întărită prin contract.

2.2. Forme ale expertizei contabile

În perioada contemporană, datorită diversităţii activităţilor întreprinse de
oameni, dar şi nenumăratelor dispute ce pot să apară între actorii pieţei economice,
expertiza contabilă ce poate fi întreprinsă este de diferite feluri, ceea ce impune o
grupare a acesteia în funcţie de anumite criterii. Astfel:
a) după scopul principal în care a fost contractată:

Standardul profesional nr. 35, Expertizele contabile – ghid de aplicare, CECCAR, Editura
11

CECCAR, ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, 2007, p. 14.

 1. expertiză contabilă judiciară;
2. expertiză contabilă extrajudiciară.
b) După sfera de cuprindere:
1. expertiză contabilă comercială;
2. expertiză contabilă civilă;
3. expertiză contabilă penală;
4. expertiză contabilă fiscală;
5. alte clasă de expertize contabile judiciare ordonate de către instituțiile
în drept sau extrajudiciare cerute de către clienţi.
Din aceste clasificări se poate desprinde faptul că expertizele catalogate în
funcţie de sfera de cuprindere pot fi, la rândul lor, expertize contabile judiciare sau
extrajudiciare. Aşadar, cele mai importante tipuri de expertiză sunt cele judiciare şi
extrajudiciare.
Indiferent de tipul acestora, respectiv expertize contabile judiciare sau
expertize contabile extrajudiciare, ele sunt, în mod exclusiv, rezultatul activităţii
experţilor contabili, contabilii autorizaţi sau alţi profesionişti nu au calitatea de a
desfăşura o astfel de activitate.
Expertizele contabile judiciare sunt solicitate de către instanţele judiciare şi
servesc îndeplinirii scopului acestora, acela de aflare a adevărului în cauzele aflate
pe rolul instanţelor.
Expertizele contabile extrajudiciare servesc aceluiaşi scop, însă nu în
cauzele aflate pe rolul instanţelor, ci în orice alte situaţii când o persoană fizică sau
juridică doreşte aflarea cu exactitate a situaţieui reale a existenţei şi a mişcării
elementelor patrimoniale.

2.2.1. Expertiza contabilă judiciară

Expertizele contabile dispuse din oficiu sau acceptate la cererea păr ților în
faze de instrumentare și de judecată ale unor cauze civile și/ sau comerciale, chiar
și ale unui proces penal, se numesc expertize contabile judiciare, având ca bază
normativă Codurile de procedură civilă și penală, alte legi speciale.12
Aşadar, expertizele contabile judiciare se realizează la solicitarea organelor
judecătoreşti, a organelor de cercetare penală, dar şi la solicitarea uneia dintre
părţile implicate în proces, în toate fazele de desfăşurare a acestuia. Cu toate
acestea, expertiza contabilă judiciară nu poate fi considerată mijloc de probă în
justiţie decât numai dacă îndepliniște cumulativ două condiţii, respectiv să fie
necesară consultarea unui specialist pentru problemele în cauză, iar expertiza să fie
concludentă, facilitând soluţionarea corectă a cauzei.

Standardul profesional nr. 35, Expertizele contabile – ghid de aplicare, CECCAR, Editura
12

CECCAR, ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, 2007, p. 9.

 Unul din principalele scopuri ale expertizei contabile judiciare este
prezentarea organului judiciar în cauză o probă temeinică, de neînlăturat, pentru
ca persoanele vinovate de încălcarea legilor, nesocotirea disciplinei financiare şi
păgubirea patrimoniului să poată fi trase la răspundere.
Expertiza contabilă judiciară este solicitată, fie în faza de cercetare, la
solicitarea organelor de cercetare penală sau a celui cercetat, fie în faza de
judecată, la solicitarea instanţei sau a părţilor implicate in proces, cu scopul de aşi
aduce contribuţia la determinarea adevărului şi, astfel, la soluţionarea justă a
conflictelor juridice. Cu toate acestea, expertiza contabilă judiciară este catalogată
ca o probă individuală, motiv pentru care concluziile acesteia nu pot fi însușite în
mod automat de către organul judiciar solicitant al expertizei. Acesta are libertatea
de a respinge concluziile expertizei sau de a ţine cont de ele, ținând seama de
nivelul științific și calitatea acesteia, de realizarea tuturor obiectivelor stabilite,
precum și de corelația cu celelalte probe administrate în cauză.
Principalele trăsături caracteristice ale expertizei contabile judiciare
deslușite sunt:
a) „mijloc de probă în justiţie utilizată numai când organele judiciare o
cataloghează necesară pentru elucidarea cauzelor în curs de anchetă sau
de judecată”;
b) „activitate cu ajutorul căreia organele judiciare iau la cunoștință de
informaţii de natură economico-financiară cu scopul stabilirii adevărului
necesar soluţionării temeinice şi legale a cauzelor privind faptele
cercetate şi anchetate sau judecate”;
c) „este limitată la cercetarea temelor cu caracter economic şi financiar
indicate de organele judiciare”;
d) „are competenţa de examinare a documentelor şi a evidenţelor tehnico-
operative şi contabile necesare pentru lămurirea obiectivelor stabilite de
organele judiciare”;
e) „infirmă sau confimă constatările controlului cu privire la abateri pagube,
deficienţe, lipsuri”;
f) „intervine ca probă administrată de organele de urmărire penală şi de
judecată, în vederea convingerii asupra realităţii şi asupra condiţiilor
apariţiei pagubei, deficienţei, abaterii”;
g) „este o activitate ocazională care are loc doar când se dispune de către
organele judiciare”.13

2.2.2. Expertiza contabilă extrajudiciară

Standardul profesional nr. 35, Expertizele contabile – ghid de aplicare, CECCAR, Editura
13

CECCAR, ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, 2007, p. 61.

 Expertizele contabile care nu se încadrează în definiţia dată de către
Standardul profesional nr. 35 ca fiind expertize contabile judiciare formează
grupul de expertize contabile extrajudiciare.
Aceste categorii de expertize sunt angajate de către părţile unui litigiu pentru
ca finalizarea litigiului în cauză să fie realizată pe cale amiabilă, înainte de a ajunge
cazul pe rolul unei instanţe de judecată, motiv pentru care se mai numesc şi
expertize amiabile.
Expertizele extrajudiciare sunt efectuate în afara unui proces justiţiar şi
nefiind astfel mijloace de probă în justiţie, îndeplinind simplul rol de argumente cu
privire la obiectivele solicitate de către părţi.
Dintre principalele probleme pentru a căror rezolvare se solicită expertiză
contabilă extrajudiciară amintesc:
a) bază a deciziei de selecţionare a partenerilor de afaceri şi
comerciali: prin aceasta, solicitantul se apără de un parteneriat cu risc, în ideea că,
înainte de a iniţia orice fel de relaţie cu terţul în cauză, prin expertiză, se pot
reflecta informaţii cu privire la starea sa economică, respectiv posibilitatea intrării
acestuia în stare de faliment sau, din contră, o stare economică prosperă, situaţia
fluxurilor de trezorerie, cu alte cuvinte, o privire de ansamblu asupra bonităţii
potenţialului patener. Acest tip de expertiză se poate desfăşura şi fără contactarea
potenţialilor parteneri pe baza informaţiilor declarate de aceştia în situaţiile
financiare anuale;
b) concilierea derulării tranzacţiilor comerciale şi de afaceri14: această
problemă scoate în evidenţă neînţelegerile care pot să apară între partenerii de
afaceri legaţi prin contracte comerciale cu caracter continuu şi/ sau pe termen lung
şi se referă la modul de respectare a clauzelor contractuale, cuantumul şi valoarea
prestaţiilor;
c) fundamentarea preliminară a acţiunilor adresate justiţiei 15:
presupune analiza unor fapte pe care să se fundamenteze o viitoare acţiune în
instanţă;
d) fundamentarea preliminară a acţiunilor de tăgăduială a actelor de
control administrativ16: astfel, expertiza contabilă extrajudiciară aduce argumente
care să poată susţine o posibilă contestaţie la concluziile unui organ de control,
concluzii obţinute în urma efecturării unui control administrativ, în special de
natură fiscală.
14
Standardul profesional nr. 35, Expertizele contabile – ghid de aplicare, CECCAR, Editura
CECCAR, ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, 2007, p. 62.
15
Standardul profesional nr. 35, Expertizele contabile – ghid de aplicare, CECCAR, Editura
CECCAR, ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, 2007, p. 63.
16
Standardul profesional nr. 35, Expertizele contabile – ghid de aplicare, CECCAR, Editura
CECCAR, ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, 2007, p. 63.
 Principalele trăsături caracteristice ale expertizei contabile extrajudiciare
sunt:
a) „este o metodă de fundamentare a deciziilor, de împăcare între partenerii
comerciali şi cei de afaceri şi de fundamentare preliminară a acţiunilor pe cale
administrativă şi contestaţiilor în justiţie”;
b) „este activitatea în care părţile interesate pot dobândi (în afara acţiunilor
judiciare) lămuriri de natură economico-financiară din partea unor profesionişi
contabili independeţi, de înaltă probitate şi cu deontologie profesională
recunoscută”;
c) „se axează pe cercetarea problemelor solicitate de solicitanţi, dar
expertul contabil poate releva şi probleme colaterale, pe care le consideră
relevante”;
d) „este o activitate angajată la solicitarea celor care o văd oportună în
acţiunile pe care vor să le întreprindă.”17

1.1. Expertiza contabilă judiciară paralelă cu expertiza contabilă

extrajudiciară

Tabel nr. 4 Comparație între expertiza contabilă judiciară și expertiza contabilă

extrajudiciară

Expertiza contabilă judiciară Expertiza contabilă extrajudiciară

Asemănări
 sunt realizate în mod exclusiv de către experţii contabili înscriși în Tabloul
Experților Contabili;
 au caracter ocazional, anume se efectuează numai atunci când se dispune
de către organele judiciare sau la solicitarea părţilor aflate într-un litigiu;
 expertizele contabile trebuie a fi contractate, iar unul dintre elementele
fundamentale ale contractelor este mărimea onorariului;
 onorariul expertului contabil poate fi majorat, la cererea acestuia, dar
numai pe bază de dovezi justificative solicitării;
 efectuarea expertizelor contabile trebuie să se desfășoare conform unui
program de lucru care se concretizează într-un „buget de timp, exprimat
în ore, detaliat pe etape de lucru și/ sau operațiuni”18;
 orice expertiză contabilă are ca finalitate redactarea Raportului de
17
Standardul profesional nr. 35, Expertizele contabile – ghid de aplicare, CECCAR, Editura
CECCAR, ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, 2007, p. 64.
18
Standardul profesional nr. 35, Expertizele contabile – ghid de aplicare, CECCAR, Editura
CECCAR, ediția a II-a, revizuită și adăugită, București, 2007, p. 138.
 expertiză contabilă;
Deosebiri
 are caracter imperativ, fiind
dispusă de un organ judiciar;
 este mijloc de probă în justiție,
fiind solicitată în vederea
soluționării unui dosar aflat pe
rolul organelor judiciare;
 modul de contractare îmbracă
forma Încheierilor de ședință,
respectiv a Ordonanțelor;
 numirea experţilor contabili se
face în conformitate cu
prevederile Codului civil și ale
Codul penal;
 responsabilitatea lor este întărită
prin jurământ;
 independenţa expertului contabil
este absolută;
 raportul se depune cu minimum
5 zile înainte de termen, la
organul de urmărire penală sau
la instanța de judecată
solicitantă;
 lucrările pentru expertiza
contabilă nu pot fi delegate;
 nu este autorizată a fi efectuată
de către societăţi comerciale de
profil.
19
Codul de procedură fiscală, art. 55.
 are carecter facultativ, fiind
contractată de către agenții
economici;
 poate fi contractată de o
instituţie, pentru lămurirea unor
împrejurări şi pentru a stabili
situaţia de fapt – expertizele
fiscale;19
 nu este mijloc de probă în
justiție și are caracter de simplă
informare a solicitantului;
 modul de contractare îmbracă
forma unui contract între părți;
 numirea experţilor contabili nu
este supusă niciunei
reglementări procedurale;
 responsabilitatea lor este întărită
prin contract;
 independenţa expertului contabil
este relativă;
 raportul se depune în data și
locul stipulate în contract;
 lucrările pentru expertiza
contabilă pot fi delegate
asistenţilor sau colaboratorilor;