SEMINARUL 5: CEREREA, OFERTA ȘI ECHILIBRUL PIEȚEI.

TIPURI DE PIEȚE

CEREREA
CONCEPTE CHEIE
 Legea cererii
 Factorii care influențează cererea
 Elasticitatea cererii

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDENȚI ȘI EXEMPLE:

1. Ce semnifică legea generală a cererii?
Legea generală a cererii precizează că există o relație inversă între prețul unui bun și cantitatea cerută
din acel bun. Astfel, atunci când prețul crește, cantitatea cerută scade (cererea se restrânge). Dacă
prețul scade, atunci cantitatea cerută crește (cererea se extinde).

2. Cum se deplasează cantitatea cerută în funcție de modificarea prețului?

Funcția cererii este de obicei de tipul: Qc= a – bPx.

Cantitatea cerută scade cu o pantă constantă dacă prețul

crește și invers. Deplasarea se face de-a lungul curbei cererii.

Ex: Qc=10-2P.
La un P=2, Qc=10-4=6
Dacă prețul scade la P=1, Qc=10-2=8 (cererea se extinde)
Dacă prețul crește la P=3, Qc=10-6=4 (cererea se restrânge)

Exemplu: Cererea săptămânală de Bergenbier a lui Dorel. Daca adunăm si cererea lui Vasile
(considerând ca sunt numai 2 consumatori), cererea totala pentru Bergenbier este:
Preț Cantitate Dorel Cantitate Vasile Cererea totală
4 5 3 8
3 7 4 11
2 10 7 17
1,5 14 8 22
1 15 12 27

1
 3. Există și alți factori care influențează cererea?
Factorii care influențează curba cererii (în afară de preț), determină fie:
a) Creșterea cererii (prin deplasarea sa către dreapta)
b) Scăderea cererii (prin deplasarea sa către stânga)

Factori care influențează cererea în afară de preț:

a. Venitul consumatorilor În cazul unui bun normal, o creștere a venitului duce la o creștere a
cererii în timp ce o scădere a venitului duce la o scădere a cererii. În cazul unui bun inferior,
cererea scade dacă venitul se majorează și crește dacă venitul scade.

b. Prețurile altor bunuri:

i. Bunuri substituibile: Există o relație directă între prețul unui bun și cererea pentru bunul
substituibil cu el. Px crește, cantitatea cerută din X scade și crește cea din bunul
substituibil. Px scade, cantitatea cerută din X crește și scade cea din bunul substituibil.
Perechi de bunuri substituibile: Shaorma si pizza. Pepsi-Cola. Sprite-7UP.
ii. Bunuri complementare: Există o relație inversă între prețul unui bun și cererea pentru
bunul său complementar. Dacă Px crește, cantitatea cerută din X scade și cantitatea din
bunul complementar scade. Dacă Px scade, atunci cantitatea din X crește și la fel cea
din bunul său complementare. Perechi de bunuri complementare: Kindle – eBooks,
Autoturismul-carburant,

c. Preferințele consumatorilor se află în relație directă cu cererea. Firmele investesc sume

importante în publicitate și în marketing pentru a influența preferințele consumatorilor, astfel
încât cererea pentru bunurile proprii să crească;

d. Numărul consumatorilor influențează direct cererea. Creșterea natalității, un aflux de

2
 imigranți sau eliminarea unor barierelor comerciale externe conduce la creșterea numărului
de consumatori potențiale, respectiv la creșterea cererii;

e. Anticipările legate de evoluția prețurilor. Dacă se anticipează o creștere a prețului unui bun,
atunci cererea din prezent pentru acel bun tinde se crească. Dacă anticipează o creștere a
prețului unui bun, atunci cererea scade în prezent. Astfel, există o relație directă între
anticipații și cererea prezentă.

Pe scurt, cererea crește atunci când:

- Cresc și veniturile consumatorilor;
- Se accentuează preferințele pentru un anumit bun;
- Crește numărul consumatorilor;
- Crește prețul bunurilor substituibile sau scade prețul bunurilor complementare;
- Se anticipează o creștere a prețului, a venitului sau o criza de bunuri.

De reținut: Cerere nu este același lucru cu cantitatea cerută. Cantitatea cerută se modifică în funcție
de modificarea prețului de-a lungul curbei cererii. În schimb, curba cererii se poate deplasa în stânga
(scădere) sau în dreapta (creștere) în funcție de modificarea factorilor de mai sus!

4. Pot exista și cazuri în care cererea evoluează atipic?

Efectul Giffen: bunurile inferioare de tip Giffen sunt cele pentru care cererea crește atunci când prețul
crește (si invers). Astfel, in perioadele de recesiune economica sau de inflație (creștere generalizata a
prețurilor) puterea de cumpărare per ansamblul economiei scade. Unele categorii sociale se văd în
consecință excluse de la consumul anumitor bunuri normale și sunt constrânse financiar să-și
completeze programul de consum prin apelarea la mai multe bunuri inferioare, cum ar fi pâinea,
cartofii sau fasolea. Astfel, pe piața acestor bunuri cererea va crește odată cu prețul, iar curba cererii
va avea o pantă pozitivă.

5. Cum evoluează cantitatea cerută în funcție de modificarea veniturilor in cazul bunurilor?

În analiza noastră utilizăm patru tipuri de bunuri: normal și inferioare (ex: carne de vită vs. cartofi),
respectiv complementare (ex: energia electrică și aparatele electrice; carburanții și autovehiculele) și
cele substituibile (ex: sucul de mere cu sucul de portocale).

a. Normale: Atunci când veniturile cresc, cererea pentru bunurile normale creste;
b. Inferioare: La o creștere a veniturilor, cererea pentru acel bun va scădea;
c. Complementare: La o creștere a veniturilor, cererea pentru pachetul de bunuri va crește;

3
 d. Substituibile: La creșterea veniturilor, cererea pentru bunurile substituibile va crește.

Exemplu:
Tabelul de mai jos se referă la anumite acțiuni/măsuri care pot avea loc pe piața călătoriilor cu taxiul din
București. În coloana din dreapta sunt precizate efectele asupra cererii și explicațiile pe scurt.

Modificarea Efectul asupra cererii

O creștere a prețului călătoriilor cu Creștere a cererii pentru că se modifică prețul unui bun
autobuzul substituibil
Dorința consumatorilor pentru călătorii Creștere a cererii pentru că se modifică preferințele
mai confortabile consumatorilor
O creștere a venitului mediu real cu 8% Creștere a cererii ca urmare a majorării venitului
consumatorilor
O decizie a guvernului local de a spori Scădere cererii ca urmare a creșterii ofertei dintr-un bun
serviciile de transport în comun pe timp substituibil
de noapte
O creștere a tarifelor taximetriștilor Restrângerea cantității cerute din cauza majorării prețului pe
km
O creștere a populației orașului Creștere a cererii ca urmare a unui număr mai mare de
consumatori

ELASTICITATEA CERERII LA PREȚ

4
CONCEPTE CHEIE
 Elasticitatea cererii la preț, la venituri și elasticitatea încrucișată a cererii
 Formele și factorii care influențează elasticitatea cererii

1. Ce reprezintă elasticitatea cererii la preț, cum se determină aceasta și care sunt factorii care o
determină?
Elasticitatea cererii în funcție de preț reprezintă reacția cererii la modificarea prețului. Formula poate fi
tradusă prin modificarea procentuală a cantității cerute ca urmare a modificării procentuale a prețului,
după cum urmează:

Kec/p=coeficientul de elasticitate al cererii la preț

Δ%Qc= modificarea procentuală a cantității cerute
Δ%P= modificarea procentuală a prețului
ΔQc= modificarea absolută a cantității cerute
ΔP= modificarea absolută a prețului
P0/Q0 = panta funcției cererii

Forme ale elasticității cererii în funcție de preț

a) Dacă cererea este inelastică (Kec/p<1), modificarea procentuală a prețului va fi mai mare
decât modificarea procentuală a cantității cerute. Dacă prețul creste, cantitatea cerută se
reduce, iar venitul total încasat de firmă va
crește (deoarece creșterea prețului a fost
mai mare decât reducerea cantității
cerute). Dacă prețul scade, cantitatea
cerută crește, iar venitul total se va reduce
(deoarece reducerea prețului a fost mai
mare decât creșterea cantității cerute). În
general, bunurile cu o cerere inelastică
sunt cele de strictă necesitate (pâine), sau
cele cu puțini înlocuitori (curentul
electric).
b) Dacă cererea este elastică (Kec/p<1), modificarea procentuală a cantității cerute va fi mai

5
 mare decât modificarea procentuală a prețului. Dacă prețul crește, cantitatea cerută scade,
iar venitul total se va reduce (deoarece creșterea prețului a fost mai mică decât reducerea
cantității cerute). Dacă prețul scade, cantitatea cerută crește, iar venitul total va crește
(deoarece reducerea prețului a fost mai mică decât creșterea cantității cerute). Exemple de
bunuri: cele de folosință îndelungată (frigidere, televizoare, mașini) sau cele care au mulți
înlocuitori (sucuri, dulciuri);
c) În cazul cererii cu elasticitate unitară (Kec/p=1), modificarea procentuală a prețului va fi egală
cu modificarea procentuală a cantității cerute. Dacă prețul creste, cantitatea cerută scade, iar
venitul total va rămâne constant (deoarece creșterea prețului a fost egală cu reducerea
cantității cerute). Dacă prețul scade, cantitatea cerută crește, iar venitul total va rămâne
constant (deoarece reducerea prețului a fost egală cu creșterea cantității cerute);
d) Cerere perfect inelastică (Kec/p=0) – cantitatea cerută nu reacționează deși prețul se
modifică. În general medicamentele vitale fac parte din această categorie de bunuri cu cerere
perfect inelastică (insulina);
e) Cerere perfect elastică (Kec/p= infinit) – cantitatea cerută se modifică deși nu există o
modificare a prețului.

Factorii care influențează elasticitatea cererii in funcție de preț:

1. Gradul de necesitate a unui bun:
a. Bunurile de strictă necesitate: sunt bunurile inelastice deoarece nu avem cu ce să le
înlocuim;
b. Bunurile de lux: bunuri cu elasticitate ridicată, de regulă ușor de înlocuit. Ex: o scădere de
10% a prețului pentru un Mercedes AMG va determina o creștere a cantității cerute cu mai
mult de 10%, deoarece limuzinele auto sunt caracterizate de o elasticitate ridicată a cererii
în funcție de preț.
2. Gradul de substituire a bunurilor (cu cat gradul e mai mare, cu atât elasticitatea cererii in funcție
de preț e mai mare);
3. Ponderea cheltuielilor in veniturile consumatorilor (daca ponderea e mai mare, elasticitatea
este de asemenea mai mare): Ex: in cazul covrigilor, o creștere cu 50% a preturilor nu determina o
fluctuație prea mare a cantității cerute. In schimb, o creștere cu 50% a prețului la iPhone, va
determina o fluctuație majora a cantității cerute;
4. Orizontul de timp de la modificarea prețului. Un bun tinde sa fie mai elastic cu cât modificarea s-
a petrecut într-o perioadă de timp mai ridicată.

6
APLICAȚII:
1. Cererea de biscuiți la un preț de 12u.m/bucată este de 12.000 bucăți. Dacă prețul crește la
15u.m/bucată, cantitatea scade la 10.000 bucăți. Calculați elasticitatea cererii la preț.

2. Presupunem că Kec/p=3, iar prețul bunului scade cu 10%. Cu cât s-a modificat cantitatea cerută?

3. Cantitatea cerută din bunul X în t0 era de 40 buc. la un preţ unitar de 50 u.m. În situaţia în care
cantitatea cerută devine 45 de buc. la un preţ unitar de 40 u.m., cat este coeficientul de
elasticitate a cererii în funcţie de preţ?

ELASTICITATEA CERERII LA VENIT

1. Ce reprezintă elasticitatea cererii la venit?

Elasticitatea cererii in funcție de venit reprezintă modificarea procentuală a cantității cerute, raportată
la modificarea procentuală a venitului.

Ec/v = Δ %Q / Δ %V

Ec/v > 0, bunuri normale Ec/v < 0, bunuri inferioare

Ec/v > 1, bunuri de lux Ec/v < 1, bunuri de stricta necesitate

APLICAȚII:
1. Bugetul săptămânal al lui Ionel creste de la 200 la 220 de lei însă consumul lui de meniuri de la
McDonald’s scade de la 2 la 1. Care este elasticitatea cererii in funcție de venit si ce tip de bun este meniul
la McDonald’s?

2. Cererea pentru SmartTV-uri in 2017 a fost de 10.000 de unități. Care este coeficientul elasticității cererii
in raport cu venitul daca la o creștere a veniturilor consumatorilor de 10%, cererea devine 12.000 de
unități? In funcție de rezultat interpretați in ce categorie de bunuri se încadrează SmartTV-urile.

7
 OFERTA

CONCEPTE CHEIE
 Legea ofertei
 Elasticitatea ofertei

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDENȚI ȘI EXEMPLE:

1. Ce reprezintă oferta de bunuri și servicii și care este legea ofertei?
Oferta reprezintă relația dintre cantitatea pe care un producător dorește și poate să o vândă dintr-un
anumit bun şi prețul respectivului bun de-a lungul unei perioade de timp determinate.

Legea ofertei exprimă relația directă dintre cantitatea oferită şi prețul unui bun/serviciu la nivelul
producătorului.
- Când prețul crește cantitatea oferită se extinde;
- Când prețul scade cantitatea oferită se restrânge.

2.   Care sunt factorii care influențează deplasarea ofertei?

Creşterea şi scăderii ofertei este determinată de modificarea altor factori decât prețul. Cei mai
importanţi factori care influenţează oferta sunt:
a) Costul producţiei. O reducere a preţului factorilor de producţie determină reducerea
costurilor, astfel că firmele pot produce mai mult. Invers, o creştere a preţului acestor factori
reduce oferta de bunuri şi servicii de pe piaţă. De exemplu, şocul petrolului din 1973 a redus
oferta şi a mărit presiunile inflaţioniste în toate țările dependente de importurile petroliere.

8
b) Modificările tehnologice. Descoperirea şi aplicarea unor tehnologii mai performante conduce
la creşterea ofertei cu acelaşi volum de resurse. De exemplu, descoperirea și utilizarea
fertilizanţilor şi pesticidelor a condus la creşterea ofertei de produse agricole.

c) Preţul altor bunuri. Există două categorii de bunuri: bunuri substituibile în ofertă şi bunuri
complementare în ofertă. Substituibile în ofertă sunt acele bunuri ce se pot realiza alternativ
cu aceleaşi resurse. De exemplu, iaurtul şi brânza. Dacă preţul la brânză creşte, scade oferta
de iaurt, pentru că producătorii întrevăd câştiguri mai mari la brânză. Complementare în
ofertă sunt bunurile ce rezultă împreună in acelaşi proces de producţie: de exemplu făina şi
târâtele. O creştere a preţului la faină va atrage automat o creştere a ofertei de tărâţe.

d) Aşteptările privind evoluţia preţului. Dacă producătorii estimează o creştere a preţului pentru
produsele lor în viitor, oferta prezentă se va reduce. Reciproca este şi ea adevărată. De
exemplu, dacă se estimează creşterea cursului acţiunilor BRD la bursă în viitor, oferta
prezentă de titluri se va reduce.

e) Numărul ofertanţilor. Creşterea numărului de producători antrenează, în general, creşterea

ofertei şi invers. De exemplu, apariţia facultăţilor particular după 1989 în România a condus la
creşterea ofertei de economişti pe piaţa muncii.

f) Taxele şi subsidiile. O creștere a poverii fiscale creşte costurile firmei şi reduce oferta, în timp
ce reducerea impozitelor stimulează oferta. Subvențiile sunt un fel de taxe negative care
reduc artificial costurile firmelor şi stimulează producția.

9
Sintetizând, oferta creşte când:
- scad costurile pentru că se reduce preţul factorilor de producţie;
- se descoperă tehnologii şi produse mai performante;
- creşte preţul bunurilor complementare în ofertă şi scade preţul celor substituibile;
- se aşteaptă o reducere a prețurilor în viitor;
- creşte numărul ofertanților;
- scad taxele şi cresc subvențiile.
Creșterea ofertei deplasează curba ofertei către dreapta, iar reducerea sa deplasează curba către
stânga, după cum puteți observa din grafic:

3. Ce reprezintă elasticitatea ofertei și cum se determină aceasta?

Elasticitatea ofertei exprimă modul în care reacționează oferta la modificarea factorilor care o
influenţează, altfel spus cât de sensibilă este oferta la schimbarea condiţiilor sale.

Elasticitatea ofertei la preţ exprimă modificarea cantităţii oferite în funcţie de modificarea preţului.
∆ %Q
Eo/ p=
∆ %P

∆ Q Q0
Eo/ p= ∙
∆ P P0
Forme ale elasticității la preț:
1. ofertă perfect inelastică: Eo/p = 0 (cantitatea oferită nu se modifică deși prețul variază)
2. ofertă inelastică: o/p < 1 (cantitatea oferită se modifică mai
puțin decât prețul)
3. ofertă unitară: Eo/p = 1 (cantitatea oferită se modifică la fel de
mult ca și prețul)
4. ofertă elastică: Eo/p > 1 (cantitatea oferită se modifică mai
mult decât prețul)
5. ofertă perfect elastică: Eo/p = ∞ (cantitatea oferită se modifică
deși prețul rămâne constant)

4. Care sunt factorii care influențează elasticitatea ofertei?

Factorii care influențează elasticitatea ofertei:
- Costul producției;
- Gradul de substituire al bunurilor în ofertă;

10
- Complementaritatea;
- Posibilitățile de stocare şi costul stocării;
- Perioada de timp de la modificarea prețului.

11
 ECHILIBRUL PIEȚEI

CONCEPTE CHEIE
 Echilibrul pieței
 Surplusul consumatorului și surplusul producătorului
 Efectele implicării statului în economie

1. Ce reprezintă echilibrul pieței?

Echilibrul pieței este denumită în economie situația de pe o piață, în care prețul unui bun economic
conduce la o egalitate între cantitatea cerută și cantitatea oferită. Prețul este denumit preț de
echilibru, iar cantitatea este denumită cantitate de echilibru.

2. Având în vedere ca acum știți cum funcționează cererea și ofertă pe o piață, îmi puteți spune de ce
diamantele sunt mai scumpe decât apa?
Paradoxul „apă-diamant” este o expresie metaforică formulată de A. Smith ca răspuns la mult
controversata problemă a raportului dintre utilitatea obținută prin folosirea unui bun şi prețul
acestuia. Paradoxul valorii s-a dorit a fi o abordare concretă a fundamentării şi comparării prețului
apei şi prețului diamantelor. În fapt, formularea paradoxului valorii a început cu întrebarea următoare
devenită faimoasă: de ce un bun esenţial pentru existenţa omului, cum este apa, are un preţ aşa de
mic, în timp ce preţul diamantelor, fără de care oameni pot trăi, este aşa de mare.

Răspunsul la această întrebare a fost fundamentat pe conceptul de surplus al consumatorului, surplus

care diferă foarte mult în cazul apei faţă de cel al diamantului. Apa asigură un surplus al

12
consumatorului mult mai mare, acest bun contribuind incomparabil mai mult la asigurarea bunăstării
individului (a tuturor indivizilor), cu toate că el are un preţ relativ mic.

Cantitatea oferită de diamante foarte mică asigură un preţ mare şi un surplus al consumatorului
foarte mic - în schimb, cantitatea foarte mare de apă oferită generează un preţ mic, dar un surplus al
consumatorului foarte mare. Teoria utilităţii marginale a explicat paradoxul valorii prin aceea că preţul
(valoarea de schimb) este determinat de utilitatea marginală atribuită şi nu de utilitatea totală
(valoarea de întrebuinţare) a dozelor consumate.

3. Există situații în care piețele nu se află în echilibru din cauza prețului pe care consumatorii doresc să-l
plătească pentru un bun și prețul la care producătorii sunt dispuși sa-l vândă.. Să luam ca exemplu
piața conurilor de înghețată.
In graficul (a), există un excedent de ofertă deoarece prețul de piață de 2.50$ este mai mare decât
prețul de echilibru, astfel cantitatea furnizată (10 conuri) depășește cantitatea cerută (4 conuri).
Furnizorii încerca să crească vânzările prin reducerea prețului de con, iar acest lucru va muta prețul
spre nivelul de echilibru.

În graficul (b), există un deficit de cerere. Deoarece prețul de piață de 1.50 $ este sub prețul de
echilibru, cantitatea cerută (10 conuri) depășește cantitatea furnizată (4 conuri). Cu prea mulți
cumpărători urmărind prea puține bunuri, furnizorii pot profita și pot crește prețul. În ambele cazuri,
ajustarea prețurilor mută piața spre echilibrul dintre cerere și ofertă.

4. Cum se poate modifica echilibrul pieței?.

13
A . Atunci când se modifică numai cererea: O vară toridă poate crește cererea de înghețată. Asta
înseamnă că se deplasează curba cererii spre dreapta (1). Astfel, prețul de echilibru și cantitatea de
echilibru cresc. Trecerea curbei cererii de la D1 la D2, determină ca prețul de echilibru să crească de la
$ 2,00 până la $ 2.50 (2) și cantitatea de echilibru să crească de la 7 la 10 conuri (3).

b. Atunci când se modifică numai oferta: O creștere a materiei prime pentru înghețată (zahăr și
lapte) reduce cantitatea furnizată și deplasează curba ofertei spre stânga (1). Prețul de echilibru se
ridică (2) iar cantitatea de echilibru scade (3). Deplasarea ofertei de la S1 la S2, determină ca prețul
de echilibru pentru înghețata să crească de la 2,00$ până la 2.50$ și cantitatea de echilibru sa scadă
de la 7 la 4 conuri.

14
c. Atunci când se modifică simultan atât cererea cât și oferta: Se pot întâmpla două scenarii. În
graficul (a), prețul de echilibru crește de la P1 la P2, precum și cantitatea de echilibru se ridică de la
Q1 la Q2. In graficul (b), prețul de echilibru se ridică din nou la P1 la P2, dar cantitatea de echilibru
scade de la Q1 la Q2.

15
 5. Ce reprezintă surplusul consumatorului, respectiv surplusul producătorului?
Surplusul consumatorului este definit ca diferența dintre suma maximă pe care consumatorul ar fi
dispus să o plătească pentru o unitate dintr-un bun și suma pe care el o plătește efectiv.
Surplusul producătorului este definit ca diferența dintre suma minimă pe care producătorul ar fi
dispus să o primească pentru o unitate dintr-un bun și suma pe care el o primește efectiv.

Surplusul consumatorului poate fi aproximat utilizand aria de sub curba cererii şi de deasupra
preţului de echilibru, triunghiul P*AE.
Suplusul producătorului poate fi aproximat de aria de deasupra curbei ofertei şi de sub preţul de
echilibru, triunghiul P*EO.

INTERVENȚIA STATULUI ÎN ECONOMIE

Guvernele pot interveni asupra prețurilor pieței fie în mod direct, prin controlul prețurilor, fie
indirect, prin măsuri care să afecteze comportamentul producătorilor şi consumatorilor.

Intervenția directă a statului se face prin stabilirea unor niveluri maxime sau minime de preţ.
Dacă statul fixează un nivel maxim al prețului, sub prețul de echilibru, producătorii nu au voie să-l
depășească şi atunci vor produce mai puţin. Aşa cum se poate observa grafic, pe piaţă apare o
penurie de bunuri. În practică această situaţie poate să apară într-o perioadă de război sau de
recesiune economică prelungită şi inflaţie ridicată, intenţia declarată a statului fiind protecţia
populaţiei şi mai ales a săracilor.

16
Pentru că pe piață există mai puțin decât se cere, iar prețul nu mai joacă în mod real un rol
restrictiv în calea accesului la acest bun, apare problema alocări cantității produse între
consumatori. O primă posibilitate de alocare este cea de tip "primul venit-primul servit", care va
conduce la formarea unor liste de așteptare („cozi", în limbajul curent) şi la pierderi importante
de timp din partea consumatorilor. O altă alternativă este raționalizarea consumului, astfel încât
puținul care există să se împartă tuturor.

Prețurile minime, mai mari decât cel de echilibru, se practică in scopul declarat al statului de a
asigura un venit mai mare anumitor producători, cum ar fi fermierii in Uniunea Europeană. In
acest caz, producătorii vor fi tentați să producă peste cererea pieței, după cum relevă şi graficul
următor:

În condițiile creșterii producției, singura posibilitate a guvernului este să cumpere excedentul

existent pe piață pentru ca prețul să fie menținut la acel nivel.

Intervenția indirectă a statului îmbracă cel mai adesea forma taxelor. Taxele sunt cele mai

17
importante venituri ale statului şi îmbracă în general forma unui procent aplicat asupra prețului
unui produs. Consecința taxei aplicate asupra unui produs este că prețul plătit de cumpărător nu
mai este egal cu cel primit de vânzător. Cel mai bine vom înțelege acest lucru tot cu ajutorul
metodei grafice:

APLICAȚII:
1. Dacă funcția cererii este C = 30-2P iar funcția ofertei O = 18+P, să se determine prețul și cantitatea
de echilibru.

2. Determinați surplusul de cerere sau de ofertă de pe piața cartofilor utilizând datele următoare:
Preț / kg Cantitatea cerută (kg) Cantitatea oferită (kg) Surplusul (kg)
1 10.000 4.000
1,5 9.000 9.000
2 6.000 12.000
2,5 4.000 14.000
3 1.000 16.000

3. Fie o piață a unui bun caracterizat de C=40-2P și O=3P-10. Statul fixează un preț administrativ de
16 Ron. Să se determine surplusul sau deficitul de pe piața acelui bun.

TIPURI DE PIEȚE

18
CONCEPTE CHEIE
 Piața cu concurență perfectă
 Monopolul
 Oligopolul
 Piața cu concurență monopolistică

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDENȚI ȘI EXEMPLE:

1. Ce reprezintă piața și care sunt principalele tipologii de piețe?

Piața este în general orice varietate de sisteme, proceduri, instituții, relații sociale sau
infrastructuri unde are loc comerțul, se schimbă bunuri și servicii, ceea ce e o parte
constituentă a economiei. În particular, piața este un loc special amenajat unde oamenii se
ocupă cu comerțul.
Structura unei piețe se definește în funcție de numărul și mărimea firmelor, natura
produsului și ușurința intrării și/sau ieșirii pe/de pe piață. Conceptul de structură a pieței este
folosit în analiza teoriei comportamentului producătorului și a maximizării profitului.
Sunt patru structuri de piață analizate de regulă în teoria economică: (1) piața cu
structură de concurență perfectă, (2) piața cu structură de monopol, (3) piața cu structură de
oligopol şi (4) piaţa cu structură de concurență monopolistică.
De regula, în cadrul științei microeconomice, cercetătorii încearcă să răspundă
următoarelor întrebări cu privire la structura piețelor:
- „Care sunt diferențele dintre cele 4 tipuri de piețe, in ceea ce privește numărul si mărimea
firmelor?”
- „Cum afectează natura bunurilor o anumita piața?”
- „Unde se înregistrează barierele de intrare pe piață?”

2. Ce reprezintă piața cu concurență perfectă și care sunt trăsăturile acesteia?

Concurența perfectă este un model al teoriei economice. Acest model descrie o formă ipotetică a pieței
în care niciun producător sau consumator nu are puterea de a influența prețurile de pe piață, deoarece
există un număr mare de firme mici. Cu alte cuvinte, nicio firmă de pe piață nu deţine o cotă
semnificativă de piaţă, astfel încât să influențeze preţul pieţei prin acțiunile ei.

De asemenea, piaţa cu concurență perfectă este caracterizată de omogenitatea produselor (dacă

19
produsele sunt omogene înseamnă că produsele diferitelor firme sunt substituibile, astfel încât firmele
pot să intre sau să iasă cu ușurință din ramura respectivă), de intrarea/ieşirea liberă pe/de pe piaţă a
firmelor și de faptul că firmele sunt „price-takers”.

Intrarea/ieşirea liberă pe/de pe piaţă a firmelor înseamnă că firmele nou intrate pe piaţă pot să
concureze pe poziţii egale cu firmele deja existente, în ceea ce priveşte preţul factorilor de producţie,
tehnologia de producţie, accesul la licenţe sau brevete etc. Iar prin uşurinţa ieşirii de pe piaţă se
înţelege faptul că firmele nu se confruntă cu bariere legale sau de altă natură atunci când vor să
părăsească piaţa şi pot să găsească uşor cumpărători sau alţi utilizatori pentru inputurile fixe de care
dispun. Altfel spus, costurile irecuperabile („sunk costs”) nu sunt atât de mari încât să constituie o
barieră la ieşire.

Conceptul de „price-takers” se referă la faptul că o firmă care nu îşi stabileşte preţul la care vinde la
prețul dorit, ci preia preţul pieţei. Cum toate firmele dintr-o industrie perfect concurenţială sunt mici şi
vând produse omogene, ele preiau preţul pieţei. Astfel, preţul de vânzare al fiecărei firme este
determinat de forţe pe care ea nu le poate controla. Preţul este determinat de condiţiile cererii şi
ofertei pe piaţă.

Pe scurt, trăsăturile pieței cu o concurență perfectă sunt:

- Atomicitatea ofertei – există un număr mare de producători care au pe piață o forță economică
redusă, astfel că nicio firmă nu poate influența prețul pieței, ci fiecare firmă va prelua prețul
existent („price takers”)
- Cererea la nivel de firmă este perfect elastică
- Atomicitatea cererii – număr mare de consumatori cu o forță economică redusă
- Transparența pieței – atât consumatorii cât și producătorii dețin informații privind evoluția
pieței, prețul se formează liber, în funcție de evoluția cererii și ofertei
- Omogenitatea perfectă a produselor tranzacționate – firmele vând produse identice, iar
consumatorii sunt indiferenți de unde achiziționează bunurile.
- Libera intrare pe piață și libera ieșire de pe piață
- Mobilitatea perfectă a factorilor de producție

Echilibrul pieței pe termen scurt:

20
Pe piață vor pătrunde noi producători cât timp aceștia înregistrează un profit economic pozitiv, adică P>
CTM si VT > CT. Condiția de maximizare a profitului pe orice tip de piață, deci și în cazul concurenței
perfecte este Cost marginal = Venit marginal.

Știm că Profitul = VT-CT, deci Profitul marginal = Vmg - Cmg.

Pentru ca Profitul să fie maxim, profitul marginal trebuie să fie egal cu 0. Prin urmare, 0 = Vmg-Cmg, de
unde rezultă că Vmg=Cmg (condiția de maximizare a profitului)

Profit = VT-CT = (Q*P) – CT = Q* (P-CTM);

când Prețul > CTM, profitul economie este pozitiv (aria galbenă)

În același timp, o firmă care acționează pe o piață cu o concurență perfectă este pe termen scurt în
echilibru atunci când înregistrează Vmg = Cmg= Prețul. Pe termen lung profitul economic al firmei este
egal cu zero, iar condiția de echilibru devine Vmg = Cmg = Prețul=CTM.

De ce pe termen lung firmele în concurența perfectă au un profit 0? Dacă pe termen scurt firmele
aflate pe o piață cu concurență perfectă înregistrează un profit economic pozitiv, acest profit va atrage
și alte firme care doresc să intre pe piață. Prin urmare, din cauza numărului mai mare de firme oferta
pieței va crește și în condițiile în care cererea rămâne aceeași prețul de echilibru va scădea. Ceteris
paribus (dacă CTM rămâne constant), profitul la nivel de firmă va scădea, iar numărul de firme noi de pe
piață va crește până când profitul economic va fi 0 (sau până când P=CTM). Dacă profitul este 0, firmele
nu vor mai fi atrase să intre pe această piață, astfel se realizează echilibrul.

21
Echilibrul firmei în concurența perfectă pe termen lung:
Profit = VT-CT = (Q*P) – CT = Q* (P-CTM);
Atunci când P = CTM  Profitul = Q*0 = 0.

3. Ce reprezintă monopolul?

La polul opus pieţei cu structură de concurenţă perfectă este piaţa cu structură de monopol. Acesta
este o structură a pieţei în care există o singură firmă, unde există un produs greu substituibil (prin
urmare, cererea este tradițional inelastică) şi care este protejată de intrarea rivalilor pe piaţă. În cazul
monopolului nu există atomicitatea ofertei. Există însă atomicitatea cererii (foarte mulți consumatori
cu putere de a influența piața redusă).

Existența barierelor de intrare pe piața face imposibilă intrarea de noi firme, firme care ar putea fi
atrase de profitul existent. Barierele la intrare pe piață sunt determinate de:
a. Monopolul asupra unei resurse: Deținerea unei resurse naturale de către o singură firmă
b. Monopolul creat prin lege: acordarea prin lege a dreptului de a produce un bun (monopol
legal), legi ale patentului (oferirea unui drept legal unic de a produce un anumit produs într-o
perioadă de timp), reglementarea și licențele acordate firmelor (în domeniul telecom, bancar)
c. Monopolul natural: firma poate oferi bunurile sau serviciile la un cost mult mai mic fata de
celelalte firme. Mărimea costurilor de producție (investițiile inițiale, de exemplu în transportul
de energie) sunt barierele de intrare pe piață.

Și în cazul monopolului avem la fel ca în concurența perfectă condiția de maximizare a profitului:

Vmg = Cmg, însă Vmg < Prețul.

22
Echilibrul monopolului pe termen scurt:
Profitul = (P*- CTM*) Q*
dacă P>CTM, profitul economic este pozitiv

Pe termen lung pentru că pe piață nu mai intră alte firme, echilibrul monopolului va fi reprezentat de
același grafic, deoarece se păstrează condiția de Vmg = Cmg, iar profitul economic este mai mare decât
zero (P>CTM).

Exemplu: http://www.zf.ro/business-construct/francezii-de-la-apa-nova-monopolul-apei-in-bucuresti-au-
scumpit-apa-de-15-ori-din-2000-incoace-si-au-incasat-profituri-de-1-1-miliarde-lei-14746116

4. Ce reprezintă oligopolul?

Piața cu structură de oligopol este definită de existența unui număr relativ mic de firme, ce dețin o
cotă semnificativă de piață. (ex: piața telefoniei mobile în România: Orange, Telekom, Vodafone,
RCD&RDS). Numărul firmelor ofertante nu este o cifră exactă sau un interval precis. Prin număr redus
de ofertanți înțelegem faptul că firmele sunt interdependente (adică un producător trebuie să țină
seama de deciziile celorlalți atunci când îşi stabileşte propria strategie).

Produsul poate fi diferențiat sau omogen. De exemplu pe piaţa oțelului din întreaga lume oferta este
asigurată doar de câteva societăți care produc același tip de oțel. În schimb, oferta globală de
automobile este puternic diferențiată.

23
De asemenea, pe această piață pot fi frecvente unele bariere la intrarea pe piață precum:
a) Anumite bariere sunt de natură reglementară sau instituțională. Este de exemplu cazul când o
activitate organizată sub controlul puterii publice este rezervată unui număr mic de întreprinderi sau
grupări industriale sau când este supusă unor restricții relative accesului la o anumită
tehnologie(brevet).
b) Un alt tip de bariere de intrare rezultă din economiile de scală și diferențierile costurilor de
producţie. Diferențierea apare atunci când costului de producţie unitar este mai mic pentru firmele deja
instalate pe piață decât pentru potențialii competitori. De asemenea, există cazuri în care firmele
instalate au pus în practică un proces de integrare verticală care le garantează tarife privilegiate pe
lângă anumiți furnizori sau care le permit să beneficieze de o rețea de distribuție mai eficace (ceea ce
determină economii de scală). Mai mult, diferențierile de cost pot să rezulte dintr-un efect “de
învățare”, dezvoltându-şi producția după un anumit timp, întreprinderile deja instalate au acumulat
deja o experiență care-i creează un dezavantaj unui potențial concurent. Toate aceste diferențe
conferă un avantaj firmelor deja existente pe piață, și bariere de intrare majore pentru nou-intrați.

Pe scurt, trăsăturile oligopolului sunt:

- O piață cu câțiva producători care oferă produse similare (omogene sau diferențiate);
- Producătorii tind sa îşi conceapă acțiunile în funcție de comportamentul celorlalți actori de pe
piață sau chiar tind să coopereze (formând un cartel) pentru a acționa ca un monopol pe piață.

Echilibrul pe TS si pe TL in cazul oligopolului sunt aceleași ca în cazul monopolului.

5. Ce reprezintă piața cu concurență monopolistică?

Piaţa cu structură de concurenţă monopolistică se aseamănă cu concurenţa perfectă în ceea ce priveşte

numărul de firme şi uşurinţa intrării pe piaţă şi ieşirii de pe piaţă. Însă spre deosebire de piața cu
concurenţa perfectă, pe piaţa cu structură de concurenţă monopolistică produsele firme sunt
diferențiate între ele.
Deoarece produsele sau serviciile vândute de firmele ce își desfășoară activitatea pe o piața cu
concurenta monopolistică diferă într-o oarecare măsura, firmele au o anumita flexibilitate in privința
stabilirii preturilor. De asemenea, profitul obținut pe piața cu concurenta monopolistică, pe termen
scurt, depinde de tipul cererii (adică de poziția si elasticitatea curbei cererii). Firma poate înregistra și
pierderi, atunci când prețul pe care îl poate percepe se afla sub costul mediu. In cazul in care firma
continua sa producă la acest nivel, pierderile sunt minimizate daca firma produce în punctul în care
Cmg=Vmg.

24
Pe termen lung, firma aflată in condiții de concurenta monopolistică va obține un profit economic zero.
In cazul in care firmele înregistrează profituri economice pozitive, pe termen lung, intrarea unor noi firme
in ramura determină migrarea unei parți a clientelei firmelor deja existente. Astfel, cererea pentru
produsele firmelor existente se diminuează si curba cererii lor se va deplasa spre stânga. Ca urmare,
prețul pe care fiecare dintre aceste firme îl va putea percepe va scădea. Pe de alta parte, piața factorilor
de producție va crește, deoarece noile firme vor dori sa se aprovizioneze cu resursele necesare
producerii bunului respectiv. In consecință, prețurile resurselor folosite vor crește si ele, determinând
diminuarea profitului. Când însă firmele înregistrează pierderi, unele dintre acestea vor avea tendința de
a părăsi piața. Acest lucru va determina o creștere a cererii pentru firmele ramase pe piață, precum si o
reducere a costurilor lor. Acest proces continuă până când profiturile economice vor deveni zero si
firmele vor obține doar profitul normal. Acesta este echilibrul pe termen lung pe piața cu concurenta
monopolistică: profiturile sunt zero, iar firmele nu mai sunt stimulate sa intre sau sa iasă de pe piață.
Pe scurt piața cu concurenta monopolistică poate fi caracterizata prin:
a) Numărul mare de competitori. Sunt multe firme, dar nici una dintre ele nu poate influenta prețul
pieței prin cantitatea pe care o produce. Aceste firme sunt mici in comparație cu dimensiunea pieței. Prin
aceasta caracteristica, concurenta monopolistică se deosebește de monopol sau de oligopol, existând o
posibilitate limitata de fixare si control al preturilor si se aseamănă cu modelul concurentei perfecte.
b) Libertatea de intrare si ieșire a firmelor in cadrul pieței.
c) Bunurile comercializate nu sunt omogene. Bunurile sunt doar asemănătoare, nu si identice.

6. Exemple de piețe:

Structurile de piaţă se împart în două categorii: structuri de piaţă ideale şi structuri de piaţă
descriptive. Concurenţa perfectă şi monopolul sunt structuri de piaţă ideale, pentru că asemănarea cu
pieţele existente în economie poate fi doar aproximată.
a) În realitate, este greu de găsit o piaţă care întrunește în totalitate caracteristicile pieţei cu
concurenţă perfectă. De exemplu, rareori produsele diferitelor firme sunt perfect substituibile,
intrarea şi ieşirea pe şi de pe piaţă sunt rareori în totalitate libere sau firmele individuale au doar
rareori mici dimensiuni. Unele pieţe se apropie totuşi destul de mult de caracteristicile pieţei cu
structură de concurenţă perfectă. De exemplu, piaţa produselor agricole. Această piață este
caracterizată de un număr mare de ofertanți, o cerere relativ inelastică și produse aproape
perfect substituibile. Dar acest lucru poate fi adevărat numai în anumite locuri și perioade
istorice, dar nu și în cazul economiilor moderne. De exemplu, pe piața globală a agriculturii,
agricultorilor europeni sau americani li se oferă subvenții, iar aceștia își exportă produsele la
prețuri de dumping, prețuri sub costurile de producție. Orice formă de intervenție
guvernamentală, cum ar fi subvențiile, deformează piața, ceea ce duce la dispariția concurenței

25
 perfecte. Un alt exemplu sunt pieţele financiare. Bursa de valori se apropie cel mai mult de
modelul pieţei cu concurenţă perfectă prin: (1) modul de formare a cotației acțiunilor; (2) modul
de informare a deţinătorilor de titluri sau de capital bănesc (transparența pieței); (3) mecanismul
încheierii tranzacţiilor.

b) De asemenea, este dificilă identificarea unor pieţe care întrunesc trăsăturile pieţei cu structură
de monopol. În ultimă instanţă, pentru orice produs se găsesc înlocuitori şi nici o piaţă nu este
perfect protejată de intrarea altor firme concurente. Există însă cazuri în care anumite firme
dețin cote foarte mari de piață, cu putere de monopol.

c) Oligopolul şi concurenţa monopolistică sunt structuri descriptive, caracteristicile lor

corespunzând majorităţii pieţelor din lumea reală. De exemplu, pieţe cu structură de oligopol ar
include industria automobilelor, aluminiu, ţigări, bere, serviciile de telefonie sau televiziune prin
cablu.

d) Caracteristicile concurenţei monopolistice sunt întrunite de un număr mare de pieţe din

domeniul serviciilor (restaurante, staţii de benzină), precum şi din domeniul industriei
prelucrătoare (de exemplu, industria textilă).
Nu există însă o linie de demarcaţie clară între aceste structuri de piaţă. Clasificarea unei pieţe ar
putea să depindă de modul de definire al produsului. De exemplu, piaţa publicaţiilor săptămânale ar
putea fi considerată ca fiind o piaţă cu structură de concurenţă monopolistică, în timp ce o piaţă definită
într-un sens mai restrâns, cum ar fi publicaţiile economice săptămânale poate fi considerată o piaţă cu
structură de oligopol.
Utilitatea structurilor ideale (concurenţa perfectă şi monopolul) constă în faptul că pe baza
acestora se pot construi cu uşurinţă modele formale care explică funcţionarea pieţelor reale. De
exemplu, piaţa imobiliară, deşi nu întruneşte caracteristica omogenităţii produsului (un apartament cu
trei camere în cartierul Rahova nu este un substituent perfect pentru un apartament cu trei camere în
cartierul Primăverii) poate fi totuşi analizată pe baza unui model formal simplu al pieţei cu structură de
concurenţă perfectă.

26
Sintetizând informațiile de mai sus:

Numărul şi mărimea Natura produsului Condițiile de intrare și ieşire

firmelor

Concurenţa Multe firme mici Produse omogene Nu există bariere

perfectă

Concurenţa Multe firme, toate mici Produse diferenţiate Nu există bariere

monopolistică

Oligopol Puține firme, dintre care Produse diferenţiate sau Pot exista bariere la intrarea
câteva sunt mari omogene pe piaţă

Monopol O singură firmă Un singur produs care nu Protecție totală fată de

poate fi substituit cu alte intrarea rivalilor pe piaţă
produse

APLICAȚII:

1. Fie o firmă care activează în condiții de concurență perfectă și are o funcție a CT=4Q 2+4Q+20. Prețul de
echilibru pe termen scurt este 36. Determinați: Q de echilibru, VT, Profitul total și cel mediu, CTM și CFM.

2. Un monopol se confruntă cu următoarea funcție a cererii: P = 50-0,5Q. El produce cu următoarea

funcție a costurilor medii: CTM = (20/Q)-10+0,5Q. Determinați prețul de vânzare al monopolului în vederea
maximizării profitului. Reprezentați grafic. (Q=30, P=35)

3. Se cunosc următoarele date privind o firmă care acționează în condiții apropiate concurenței perfecte:
CV=2Q+1,5Q2, CF=40, iar profitul țintă este de 110 u.m. Determinați prețul și cantitatea care permit
obținerea acestui profit.

27