Sunteți pe pagina 1din 2

Noi facem iad şi în noi, şi în jurul nostru "Cel care s-a cunoscut pe sine cu adevarat este mai mare

sine cu adevarat este mai mare decat


Stareţul Tadei de la Vitovniţa cel carui i s-a dat sa vada ingeri." Sfantul Isaac Sirul

Dumnezeu ne-a dăruit totul, de noi depinde să fim buni. Dacă "Nici inteligenta, nici educatia, nu au nici o valoare daca nu sunt
purtăm grija însuşirilor rele ale anumitor oameni care ne in slujba dragostei si a iubirii".
vorbesc, nu putem avea pacea şi pocăinţă. De ce Domnul Parintele Arsenie Papacioc
porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? O face nu pentru ei, ci
pentru noi. Atâta vreme cât ţinem în noi gândul la vătămarea pe "Sufletul este calaretul si trupul este calul".Sfantul Vasile cel
care ne-au pricinuit-o vrăjmaşii, prietenii, rudele, apropiaţii noştri, Mare
nu avem pace şi linişte, trăim într-o stare de iad. Trebuie să ne
slobozim de acest rău, să-l izgonim ca şi cum n-ar fi nimic, să "Multi dintre oameni isi traiesc o parte din viata ca sa-si faca
iertăm totul. greu de suportat cealalta parte a vietii". Parintele Serafim
Popescu
Sursa: Stareţul Tadei – Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi
viaţa "Dumnezeu aude si glasul celui ce tace." Sfantul Fotie cel Mare

Marturisirea faptelor rele este inceputul faptelor bune.Fericitul "Daca in lume este mai intai viata si apoi moartea, in Biserica
Augustin este intai moartea si apoi viata".
Fericitul Augustin
Tatăl este Iubirea care răstigneşte, Fiul este Iubirea răstignită,
Duhul Sfânt este puterea biruitoare a Crucii."Filaret al Moscovei "Dumnezeu sta la poarta inimii, cersind iubirea noastra”.Sfantul
Ioan Scararul
"Postul adevarat este instrainarea de pacat".
Sfantul Vasile cel Mare "Bunastarea iti aduce multi prieteni, nenorocirea insa ii
incearca."Sfantul Ambrozie al Milanului
"Crestinul este cel ce nu traieste nici in trecut, nici in viitor, ci
numai in prezent. Trecutul nu-l apasa, viitorul nu-l "Mai bine un om pacatos care stie ca a pacatuit si se caieste,
ingrijoreaza."Nicolae Steinhardt decat unul care nu a pacatuit si se socoteste pe sine a fi
drept".Avva Sarmata
"Nu iubeste un tata pe fiul sau, cat iubeste Dumnezeu sufletul
celui ce se pocaieste". "Cat poate Dumnezeu cu puterea, poate si Maica Domnului cu
rugaciunea."Pateric
"Pocainta inseamna sa stii ca exista o minciuna in inima
ta".Sfantul Ioan de Kronstadt "Daca vrei sa scapi din prima de rele, leapada-te de mama
relelor, care este iubirea de sine". Sfantul Talasie
"A manca tine de legile firii, dar a posti tine de libertate".Sf.
Efrem Sirul "Cand vom ierta totul, le vom castiga pe toate”.
Sfantul Ioan Gura de Aur
"Nu de Dumnezeu ma tem, fiindca e atotbun, ci de mine insumi;
liber si rau fiind, pot sa nu-I deschid usa".Marcel Jouhandeau "Raul cel mai mare nu vine niciodata din afara, ci el vine
totdeauna dinlauntrul nostru". Sfantul Ioan Gura de Aur
"Canonul bolnavului il constituie patul" Parintele Paisie Olaru
"Cine este bun, mai bun sa se faca, iar cine a biruit ispita, sa se
"Te plangi ca fratele tau este rau si iti pricinuieste necaz? Iarta-l roage pentru cel care e inca in ispite."
ca sa nu fiti doi oameni rai". Fericitul AugustinSfantul Macarie Parintele Paisie Olaru
"Pentru ca sa invatam a vorbi bine si fara greseala, trebuie sa
ne invatam mai intai a tacea." Avva Zosima "Dumnezeu S-a facut purtator de trup, pentru ca omul sa poata
deveni purtator de duh." Sfantul Atanasie cel Mare
Atunci când judecăm oamenii nu îi mai iubim şi murim
sufleteşte. Cu vorba ucizi mai uşor decât cu fapta. Cu fapta ucizi "Cauta-L pretutindeni pe Cel ce este pretutindeni”.
o dată, cu vorba de mai multe ori… Sfantul Ioan Damaschin
Să ne bucurăm sufletele cu un gest, cu un cuvânt, cu un gând!
Hrisostom Filipescu "Dumnezeu ne-a facut fara de noi, dar nu ne va mantui fara voia
noastra."Fericitul Augustin
Tatăl nostru, Care întotdeauna eşti mai presus de noi, apleacă-
"Mã, nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se Te până la noi şi ne ridică până la Tine! Sfântul Nicolae
mîntuiesc" Pr. Arsenie Boca Velimirovici

"Socoteste milostenia nu ca o cheltuiala, ci ca un venit; nu ca o "Suferința, ori de câte ori e indurată sau cugetată cu vrednicie,
pierdere, ci ca un castig, caci tu, prin ea, dobandesti mai mult dovedește că răstignirea nu va fi fost inutila, că jertfa lui Hristos
decat ai dat." Sfantul Ioan Gura de Aur e roditoare" - Pr. Nicolae Steinhardt

"Bogatii vor ajunge in cer, cand ii vor introduce acolo saracii”. "Pentru cel care se roaga neincetat, lumea intreaga devine
Fericitul Augustin biserica."Sfantul Siluan Athonitul

Pentru a schimba lumea, trebuie să mă schimb eu însumi.. Desavarsirea si iubirea de vrajmasi nu sunt nici macar sfaturi
Sfântul Serafim de la Sarov spunea - "Dobândeşte duhul păcii şi Evanghelice;sunt porunci.Prin urmare,cu implinirea sau
se vor mântui mii de suflete pe lângă tine". neamplinirea lor,stam sau cadem din crestinism.Pr Arsenie Boca

"Dumnezeu sta la poarta inimii, cersind iubirea noastra”.Sfantul Drepturi fara datorii, e ca si cum ai vrea lumina fara intuneric si
Ioan Scararul mamaliga fara mestecau. -- Nicolae Steinhardt

"Ai fost creat liber si chemat spre libertate, asa ca nu te face rob "A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om,
patimilor necurate !" Avva Talasie deoarece Dumnezeu este oriunde".
Sfantul Ioan Gura de Aur
"Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului
Duh. Dar până ce învață să păstreze harul, sufletul trece prin "Când aveţi un necaz, o ispită, o supărare sufletească,
multe furtuni." Sfântul Siluan Athonitul economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău,
îngenuncheaţi şi rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu şi nu a
"Cand crezi despre tine ca esti drept ai inchis toate posibilitatile voastră… Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului şi
tale de desavarsire".Parintele Arsenie Boca mijlocul prin care să o depăşească."

"Nu credinta este aceea care se naste din minune, ci minunea ia "Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos, e mai mare
nastere din credinta”.Feodor Dostoievski decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu".Parintele
Arsenie Boca
"Bunatatea este o limba pe care o poate auzi si cel surd si o
poate citi si cel orb."Mark Twain Unii oameni isi aleg mancarea cu multa luare-aminte si nu
ingaduie sa intre in gura lor anumite alimente, dar ei nu sunt
"Daca vrei sa faci toate lucrurile tale bine, atunci inchipuieste-ti atenti si nu isi aleg cuvintele care ies din gura lor."Fericitul
ca Dumnezeu se uita la tine." Mitropolitul Filaret al Moscovei Augustin

"Iubirea de arginti este a nu crede ca Dumnezeu este Cel care "A gresi e lucru omenesc, a deznadajdui e lucru dracesc".Sf. Nil
are grija de tine."Avva Isaia Pustnicul Sinaitul

"Cand ne-am ridicat de la masa flamanzi, am mancat; cand ne- "La Dumnezeu nu exista un trecut rau, din momentul in care
am ridicat satui, ne-am imbuibat; iar cand ne-am imbuibat, ne- este un prezent bun". Parintele Arsenie Papacioc
am otravit." Cehov
"Ascultarea este moartea mandriei si invierea smereniei".Sf.
"Nu il osandi pe aproapele tau, caci tu ii cunosti pacatul, dar Ioan Scararul
pocainta nu i-o stii."Avva Dorotei
"Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum
"Sa-ti iei crucea inseamna sa depasesti situatiile pe care ti le trebuie".Parintele Teofil Paraian
ofera viata cotidiana".Teofil Paraian

"Putem pierde orice, afara de suflet, caci daca ne ramane


acesta inca n-am pierdut nimic". Parintele Sofian Boghiu

S-ar putea să vă placă și