Sunteți pe pagina 1din 2

Infractiuni de coruptie –darea de mita(Legea nr.

78/2000)

Prin decizia nr. 69 din 14 iunie 2018 pronuntata in Dosarul nr. XXXXXXXXXXXX,
Tribunalul SATU MARE, SECȚIA PENALĂ , a respins cererea de schimbare a încadrării
juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C___ A________ N______  impotriva
incheierii nr. 165/P/2018 al Parchetului de pe lângă T_________ S___ M___ 
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P__ G_____ din cadrul Parchetului de pe
lângă T_________ S___ M___.
Pe rol se afla solutionarea acțiunii penale privind pe inculpatul C___ A________ N______,
trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 165/P/2018 al Parchetului de pe lângă T_________
S___ M___ pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. și ped. De art. 290 alin. 1 C .
pen.
La apelul nominal se prezintă in culpatul C___ A________ N______ , procedura care este
legal indeplinita. S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că judecata a avut loc în ședința
din data de 07.06.2018, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea
zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea pentru
data stablita.
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă T_________ S___ M___ emis în dosar cu număr
165/P/2018 al acestei unități de parchet la data de 23.02.2018 și înregistrat pe rolul instanței
sub dosar cu număr de mai sus la data de 28.02.2018, s-a dispus, trimiterea în judecată, în
stare de libertate a inculpatului C___ A________ N______, având datele personale din
dispozitivul prezentei sentințe, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită , faptă prevăzută
și pedepsită de art. 290 alin. 1 Cod penal.
Dosarul a fost înregistrat la secția penală a Tribunalului din Satu Mare, potrivit repartizării
aleatorii, sub nr. x/1/2018, la data de 28.02.2018 .
Prin incheierea din data de  28 martie 2018 a Tribunalul Satu Mare ,instanta a constat
legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de
urmărire penală. Această încheiere a rămas definitivă prin necontestare.
După ce instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege – art. 374 alin. 4
Cod procedură penală a dispus, prin încheierea ședinței publice din aceeași dată, 07.06.2018 ,
judecarea cauzei pe baza recunoașterii vinovăției, conform art. 375 Cod procedură penală.
Cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului C___ A________ N______ prin actul de
sesizare al instanței se va reține că fapta acestuia care la data de 14.02.2018, în calitate de
conducător auto, a promis agenților de poliție U____ V_____ R___ și L___ T____ Alin, aflați
în exercițiul atribuțiilor de serviciu, suma de 100 euro , în scopul neîndeplinirii de către
aceștia a atribuțiilor de serviciu ce le revin potrivit legii, respectiv pentru ca aceștia să nu îi
întocmească actele de constatare privind săvârșirea unei infracțiuni , întrunește elementele de
tipicitate ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal.
Fapta inculpatului C___ A________ N______ , astfel cum a fost mai sus reținută, rezultă din
denunțu rile și declarațiile celor doi agenți de poliție U____ V_____ R___ și L___ T____
Alin, fișa postului celor doi agenți de poliție, planificarea serviciilor celor doi lucrători,
procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces verbal de redare în formă scrisă a
înregistrărilor audio în mediu ambiental, suport optic conținând înregistrările audio-video în
mediu ambiental și declarațiile inculpatului C___ A________ N______ (olografe, de suspect
și de inculpat).
Inculpatul C___ A________ N______ a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea mai sus
descrisă.
Instanța reține că probele legal administrate atât în faza de urmărire penală cât și în cursul
judecății sunt suficiente pentru a reține, dincolo de orice îndoială, că fapt a reținută în sarcina
inculpat ului C___ A________ N______ și care a fost comis ă de acesta în modalit atea mai
sus descris ă , întrune ște elementele de tipicitate ale infracțiuni i de dare de mită, prevăzută de
art. 290 alin. 1 Cod penal, a fost comis ă cu vinovăție sub forma intenției directe prevăzute de
art. 16 alin. 2 lit. a Cod penal, în mod nejustif i cat și este imputabil ă acest u ia, motiv pentru
care se va dispune, conform dispozițiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, condamnarea
inculpat ului pentru infracțiun ea reținut ă în sarcina sa.
Totodata, instanta va respinge va fi respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei
reținute în sarcina inculpatului C___ A________ N______ din infracțiunea de dare de mită,
prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de dare de mită în formă continuată,
prevăzută de art. 290 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.
Instanța are în vedere criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal și limitele de pedeapsă
prevăzute în textul de incriminare. Vor fi reținute circumstanțe atenuante judiciare prevăzute
de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal.
În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală respinge cererea de schimbare a încadrării
juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C___ A________ N______ din infracțiunea
de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de dare de mită în
formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 29 0 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, art. 76 alin. 1
Cod penal , art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C___ A________
N______ , fiul lui A________ și D______, născut la data de 12.07.1978 în mun. S___ M___,
jud. S___ M___ , C . N . P . 1 7 80 xxxxxxxxx, de cetățenie română, căsătorit, situația militară
satisfăcută, studii : 10 clase, absolvit Școala Profesională la Fabrica de Sticlă, fără ocupație și
fără loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în _______________________. 227,
________________________ M___ , pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită , la
pedeapsa de: 11 luni închisoare.

S-ar putea să vă placă și