Studiind experiența privind reformele penale, se poate de confirmat cu îngrijorare faptul că

drepturile omului sunt cel mai des ignorate în etapa urmăririi penale, în special în fazele ei
inițiale. Este vorba de fthf
dreptul la apărător, dreptul la tăcere, dreptul la interpret şi traducere, dreptul de acces la
materialele dosarului şi la probele care au condus la lipsirea de libertate, reţinere de facto vs
reţinere de iure, accesul la servicii medicale adecvate şi condiţii umane şi decente în perioada
reţinerii, conţinutul inteligibil al scrisorii de drepturi pentru persoane reţinute şi altele.
Măsurile procesuale sunt mijloace de constrângere, prevăzute de legea procesual-penală, de
care se pot folosi organele judiciare în vederea îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor lor
procesual-penale, prin care se garantează executarea pedepsei şi repararea daunei produse prin
infracţiune. Întrucât aceste măsuri au un caracter procesual, ele pot fi luate în vederea realizării
scopului procesului penal.
Există situaţii când bănuitul, încearcă să zădărnicească aflarea adevărului şi să se sustragă de
la urmărirea penală sau judecată. De aceea, aici intervin măsurile procesuale, care sunt necesare
pentru prevenirea sau eliminarea unor astfel de situaţii, prin care s-ar putea pune în pericol
realizarea scopului procesual-penal. Dacă nu se întreprind măsuri, bănuitul lăsat în libertate ar
putea săvârşi în continuare alte infracţiuni, care ar îngreuna stabilirea adevărului prin ştergerea
urmelor, coruperea martorilor, falsificarea unor înscrisuri sau mijloace de probă materiale sau
chiar ar putea să dispară, încercând să zădărnicească aplicarea sancţiunii penale.
Măsurile procesuale de constrângere sunt instituite pentru a garanta comportamentul
învinuitului conform cerinţelor legii procesual penale, iar unele măsuri pot fi aplicate în acelaşi
scop şi altor participanţi în condiţiile prevăzute expres de lege.
În sistemul măsurilor procesuale de constrângere este inclusă categoria de reținere.
Reţinerea se dispune, de regulă, de organele de urmărire penală până la aplicarea măsurilor
preventive, iar în urma reţinerii bănuitului în flagrant delict este posibilă identificarea
făptuitorului şi dezvăluirea infracţiunii.  Reţinerea are acelaşi scop ca şi măsurile preventive, ea
se dispune în condiţiile prevăzute de lege în mod urgent, fără aprobarea procurorului sau
judecătorului de instrucţie, organul de urmărire penală având timpul (72 ore) să strângă probele
necesare pentru aplicarea unei măsuri preventive de către procuror sau, după caz, de către
judecătorul de instrucţie.
Probatoriul reprezintă o activitate reglementată de lege, care este efectuată de către organele
de stat competente şi de către persoane special împuternicite, care sunt orientate spre
acumularea, verificarea şi aprecierea circumstanţelor necesare, determinarea adevărului obiectiv
în cauzele penale.
 În soluţionarea corectă a cauzelor penale, depinde foarte mult de stabilirea precisă a unor
circumstanţe, adică, împrejurări în care s-a comis infracţiunea, cum ar fi motivele, scopul, locul,
metodele, consecințele. Pentru stabilirea circumstanţelor date este nevoie de o activitate
realizată în cadrul procesului penal.
Importanța măsurilor procesuale de constrângere, la fel și măsurilor preventive în ansamblu,
nu poate fi percepută fără a face trimitere la dispozițiile constituționale și la cele conținute în
materia drepturilor omului, ținând cont de specificul acestora, de afectare a inviolabilității
persoanei.
Rolul reținerii ca măsură procesuală de constrângere este de a împiedica suspectul să
întreprindă ori să desfășoare anumite activități, care ar avea efect negative atât asupra
desfășurării procesului penal, cât și în privința atingerii scopului acestuia.
Momentele care redau în deplină măsură sarcinile concrete ale studiului dat este legat de:
1. destăinuirea sensului elementelor și normelor procesuale penale ce, reglementează
specificul măsurilor procesuale de constrângere;
2. sesizarea esenței, condițiilor, temeiurilor și ordinei aplicării măsurei procesuale de
constrângere, a reținerii;
3. evidențierea rolului reținerii la contribuirea apărării drepturilor și intereselor legitime ale
cetățenilor;
4. scoaterea la iveală a diferitor lacune din legislația procesual-penală;
5. căpătarea concluziilor teoretice.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific. Pentru obţinerea scopului studierii au fost
folosite următoarele metode:
1. analiza (analiza dispoziţiilor generale privind reținerea și audierea bănuitului, esența,
însemnătatea și scopul, analiza condiţiilor, temeiurilor de efectuare a reținerii);
2. sinteza (caracterizarea duratei reţinerii procesuale penale, condiţiilor, temeiurilor şi
procedurii aplicării reţinerii; reguli generale de efectuare a audierii; drepturi procesuale la etapa
reținerii; reținerea și audierea bănuiților minori; reținerea ilegală a unei persoane);
3. generalizarea (obţinerea concluziilor teoretice şi stabilirea întrebărilor contrare ce pot
apărea în practică).