Riscul în afaceri

Profitul pe care îl obţine un antreprenor în urma investirii resurselor sale

într-o activitate economică este considerat o răsplată pe care el o merită, întrucât
a avut curajul să rişte şi să înfrunte incertitudinile pieţei.
Piaţa prezintă numeroase elemente a căror evoluţie este, de multe ori,
imprevizibilă. Orice activitate economică implică riscul. Între risc şi
incertitudine există o deosebire semnificativă.
Riscul se referă la un eveniment posibil care poate genera o pagubă, o
pierdere, care împiedică obţinerea rezultatului dorit.
Incertitudinea exprimă o stare de nesiguranţă cu privire la viitor.
Iniţiatorul unei afaceri niciodată nu va putea fi absolut sigur că ea se va derula
exact aşa cum a fost proiectată şi planificată, că rezultatul ei va fi exact cel
aşteptat.
Riscul este, deci, un eveniment care se poate produce, în timp ce
incertitudinea este o stare pe care antreprenorul o trăieşte permanent, pentru că
obţinerea rezultatelor nu este niciodată absolut certă.
Riscul poate fi prevăzut. Mai mult, antreprenorul are posibilitatea de a
identifica sursele riscului, pentru aplicarea unor măsuri care să reducă
posibilitatea producerii lui şi pentru a se asigura faţă de pierderile pe care le-ar
putea suferi.
Curajul unui antreprenor şi asumarea conştientă a riscurilor sunt legate, în
primul rând, de capacitatea lui de a gândi proiectiv, iar aceasta decurge dintr-o
bună cunoaştere a activităţii pe care doreşte să o iniţieze şi a mediului în care
aceasta se va desfăşura.
Se ştie că iniţiatorii unor afaceri de succes sunt persoane care cunosc bine
domeniul de activitate în care se derulează afacerea.
Atunci când antreprenorul este familiarizat cu toate aspectele activităţii, îi
cunoaşte detaliile, el poate identifica zonele sau acţiunile în care probabilitatea
producerii unui eveniment nedorit este mai mare.
El poate anticipa riscurile şi poate adopta măsurile necesare pentru
contracararea lor.
Asumarea riscului şi spiritul de prevedere trebuie să coexiste.
Managementul riscului se referă la ansamblul proceselor de analiză,
decizie şi control prin care antreprenorul urmăreşte reducerea gradului de
probabilitate a producerii unui eveniment nedorit (risc) şi a impactului acestuia.
Antreprenorul integrează managementul riscului în managementul general
al afacerii sale.
 Tipuri de riscuri

Există 4 tipuri de risc la care este supusă o afacere: riscul tehnologic, riscul
comercial, riscul financiar şi riscul accidental.
1. Riscul tehnologic se situează în zona proceselor de producţie – a
tehnicilor, tehnologiilor şi a procedurilor prin care firma obţine bunul sau
serviciul pe care îl oferă.
În acest domeniu există două surse majore care pot genera situaţii dificile
pentru firmă:
- schimbarea rapidă a tehnicilor şi tehnologiilor, ca efect al progresului
ştiinţifico-tehnic din ce în ce mai accelerat, ceea ce expune firma la riscul ca
dotările sale tehnice şi tehnologiile de fabricaţie să devină uzate moral;
- nivelul de calificare profesională a lucrătorilor – înnoirea permanentă a
tehnicilor reclamă adaptarea continuă a celor care le utilizează în mod efectiv
2. Riscul comercial constă în pierderile pe care le poate suferi firma din
cauza unor schimbări care apar în relaţiile cu clienţii şi u furnizorii.
De exemplu:
- reducerea bruscă a volumului cererii, determinată de schimbarea
preferinţelor consumatorilor, de reducerea numărului clienţilor sau de apariţia pe
piaţă a unor produse (oferite de alţi producători) care le pot înlocui pe cele
oferite de firmă;
- intrarea pe piaţă a unor competitori (firme), în condiţiile liberalizării
pieţelor, mobilităţii persoanelor şi a capitalurilor, globalizării;
- discontinuităţi în aprovizionarea cu materii prime, materiale,
subansambluri, piese de schimb, schimbări bruşte în preţurile acestora,
nerespectarea de către furnizor a condiţiilor de calitate şi a termenelor de livrare.
3. Riscul financiar se referă la pierderile pe care le poate suferi firma
atunci când:
- clienţii nu respectă termenele de plată a contravalorii mărfurilor livrate;
- banca sau alte instituţii financiare care au creditat firma majorează rata
dobânzii, deci suma ce trebuie achitată;
- au loc modificări bruşte ale cursului de schimb al monedei naţionale faţă
de alte monede;
- condiţiile de acordare a creditelor devin mai restrictive şi firma nu mai
poate avea acces la surse suplimentare de finanţare a proiectelor sale.
4. Riscul accidental este un eveniment cu consecinţe negative – uneori
foarte grave – care poate avea cauze naturale (inundaţii, cutremure, secetă,
alunecări de teren, incendii şi alte calamităţi naturale) sau sociale (conflicte,
războaie, schimbări violente de regim politic etc.)
Pentru a diminua pierderile provocate de astfel de evenimente,
antreprenorul are posibilitatea de a încheia contracte de asigurare cu firme
specializate.
 Modele de reuşită în afaceri

Noţiunea de succes sau reuşită în afaceri este relativă: nu există criterii

cantitative sau sau unităţi de măsură pe baza cărora să se poată decide în mod
ferm succesul şi cât de mare este acesta.
Apelând la indicatorii de evaluare ai unei afaceri, un antreprenor va putea
considera de exemplu, că o rată a rentabilităţii de 10% constituie un succes, în
timp ce un altul se va declara nemulţumit de acest nivel de performantă.
Într-un mediu economic instabil, pe o piaţă în formare sau pe o piaţă cu
competitori puternici, chiar supravieţuirea firmei şi menţinerea unui anumit
nivel de profitabilitate pot fi considerate un succes.
Pe de altă parte, ţinând cont de faptul că, într-un mediu concurenţial şi
dinamic, continuarea unei afaceri este practic dependentă de strategiile ei de
dezvoltare, firmele care nu reuşesc decât menţinerea cifrei de afaceri şi a
nivelului de rentabilitate pot întâmpina greutăţi.
Rezultă că aprecierea succesului şi a reuşitei în afaceri depinde de numeroşi
factori, dintre care:
1. Factori obiectivi: situaţia concretă a mediului extern – situaţia
economică generală, situaţia pieţei pe care acţionează firma, condiţiile sociale,
legislative, politice, tendinţe la nivel local, regional, naţional şi internaţional;
2. Factori subiectivi: caracteristicile de personalitate ale antreprenorului: -
aşteptări, motivaţie, concepţia sa referitoare la succesul şi realizarea personală
etc.
Dincolo de modul subiectiv în care poate fi apreciat succesul unei afaceri,
există un criteriu pe care antreprenorul îl are în vedere ori de câte ori îşi
evaluează rezultatele: măsura în care şi-a atins obiectivele propuse.
Realizarea obiectivelor confirmă reuşita unei afaceri.
În esenţă, o afacere de succes este consecinţa unei relaţii echilibrate între
calităţile personale ale antreprenorului, calităţile firmei – ca organizaţie şi
aprecierea (confirmarea) valorii ei sociale.
Tocmai această dependenţă a succesului unei afaceri de recunoaşterea
socială permite evidenţierea unui criteriu foarte important: o afacere este bună
nu doar dacă aduce beneficii celor direct implicaţi, ci şi dacă îmbogăţeşte viaţa
tuturor acelora care vin, într-un fel sau altul, în contact cu ea, dacă aduce un spor
de valoare pentru toţi.
 Comdiţii ale succesului

Diversitatea domeniilor şi a activităţilor în care se pot regăsi exemple de

reuşită în afaceri este foarte mare. Analiza exemplelor permite însă despinderea
unor aspecte comune, care pot fi considerate în acelaşi timp, condiţii ale
succesului.
Acestea sunt:
1. Implicarea personală a antreprenorului
De cele mai multe ori, activitatea pe care o iniţiază antreprenorul îi este
acestuia foarte cunoscută, poate reprezenta chiar o pasiune a sa. Ca urmare, cel
puţin la început, el se poate implica direct în oricare dintre componentele sau
etapele activităţii, poate lua decizii în cunoştinţă de cauză, poate interveni rapid
pentru corectarea eventualelor deficienţe.
2. Calităţile personale ale antreprenorului
Toţi oamenii care au iniţiat afaceri de succes sunt înzestraţi cu spirit de
întreprinzător, cu dorinţa de a realiza ceva care să îi reprezinte, sunt curajoşi şi
conştienţi de responsabilităţile pe care şi le asumă, pragmatici, dar şi vizionari.
3. Calitatea climatului organizaţional şi a relaţiilor interpersonale în
interiorul firmei.
Afacerile de succes sunt un efort comun al tuturor celor implicaţi în
realizarea lor. Succesul este în mare măsură dependent de selecţia competentă a
angajaţilor, de sistemul prin care sunt stimulate performanţele şi ataşamentul
personal al acestora, de măsura în care fiecare angajat ajunge să integreze
activitatea pe care o desfăşoară în firmă în propriul proiect de realizare personală
4. Proiectarea, planificarea, controlul şi evaluarea continuă
Afacerile de succes sunt afaceri bine conduse. Antreprenorul, împreună cu
echipa sa, supraveghează continuu fluxurile materiale, financiare şi
informaţionale din interiorul firmei, precum şi cele dintre firmă şi partenerii /
beneficiarii externi.
5. Orientarea permanentă către satisfacerea cerinţelor pieţei, inclusiv
valorificarea promptă a oportunităţilor
6. Respectarea normelor legale şi a celor de etică a afacerilor
7. Orientarea către comunitate şi cultivarea valorilor parteneriatului
Generalizând, se poate spune că afacerile de succes sunt produsul unor
oameni de succes, oameni care înţeleg timpul în care trăiesc şi care găsesc
echilibrul între propriile aspiraţii de viaţă şi nevoile comunităţii din care fac
parte.
Reuşita în afaceri nu înseamnă obţinerea imediată a unei sume de bani. De
mai multe ori, succesul vine greu, după un timp destul de îndelungat. Afacerile
care rezistă în timp, care servesc interesele comunităţii şi ai căror antreprenori
devin persoane respectate în comunitate sunt adevărate afaceri de succes.
 Etica în afaceri

Ca persoană juridică, firma este subiect de drept, adică titulară a unor

drepturi şi obligaţii prevăzute explicit în legi şi acte normative.
Orice iniţiativă economică se bazează pe comportamentul moral sau etic al
participanţilor. Ea presupune ca angajamentele asumate să fie onorate,
proprietatea privată să fie respectată şi promisiunile să fie îndeplinite.
Firmele şi antreprenorii care au un comportament etic se bucură de respectl
şi încrederea partenerilor, a angajaţilor, a furnizorilor şi a clienţilor lor.
Antreprenorul trebuie să aibă un comportament bazat pe următoarele valori:
- sinceritatea - responsabilitatea
- cinstea - loialitatea
- integritatea - dreptatea
- respectul - grija
Orientarea constantă a atitudinilor şi comportamentelor conform acestor
valori măreşte încrederea reciprocă a partenerilor, face ca mediul afacerilor să
fie previzibil (mai puţin riscant), determină creşterea ratei de succes a afacerilor,
Dimpotrivă, nerespectarea lor conduce la nesiguranţă, teamă, nemulţumire,
pierderi (materiale, băneşti, de timp şi de energie – pentru urmărirea în justiţie a
celor care au înşelat, sau nu şi-au respectat angajamentele şi recuperarea
pagubelor/ prejudiciilor).
Etica afacerilor nu este o opţiune oarecare (facultativă) ci este o condiţie
fundamentală a prosperităţii individuale şi colective, a calităţii vieţii şi a
progresului economico-social.
Aplicarea principiilor etice în relaţiile cu angajaţii înseamnă asigurarea
unui sistem obiectiv de evaluarea a contribuţiei acestora la rezultatele obţinute
de firmă şi, ca o consecinţă, remunerarea lor corectă. Salariul şi celelalte
stimulente materiale (prime, bonusuri etc.) trebuie să reflecte în mod echitabil,
drept, calitatea serviciilor pe care angajaţii le prestează în folosul firmei.
Aplicarea principiilor etice în relaţiile cu partenerii firmei porneşte de
la însăşi raţiunea de a fi a acesteia: satisfacerea cerinţelor clienţilor ei.
A acţiona etic în relaţiile cu clienţii înseamnă a oferi produse de calitate la
preţuri rezonabile, a garanta siguranţa utilizatorilor respectivelor produse, a
informa cu sinceritate şi decenţă cumpărătorii în legătură cu caracteristicile
produsului şi cu avantajele pe care le oferă.
Etica în afaceri în relaţiile cu furnizorii înseamnă respectarea
angajamentelor prevăzute în contracte, cinstea, îndeplinirea promisiunilor,
punctualitatea, integritatea morală.
Respectarea normelor etice în relaţiile de afaceri constituie o cerinţă
fundamentală a concurenţei loiale. Legi în domeniul concurenţei:
1. interzicerea înţelegerilor anticoncurenţiale între agenţii economici şi a
abuzului de poziţie dominantă (Legea nr. 21/1996 asupra concurenţei)
2. Legea nr. 11 / 1991 privind combaterea concurenţei neloiale
 Răspunderea în afaceri

Pentru nerespectarea normelor etice, antreprenorul este sancţionat de opinia

publică, pierde încrederea clienţilor şi a partenerilor de afaceri. Activitatea lui nu
este însă reglementată numai de norme morale ci şi de legi şi acte normative.
Respectarea acestora este obligatorie. Încălcarea lor este sancţionată potrivit
prevederilor legale şi în conformitate cu gravitatea faptei comise.
Răspunderea în afaceri se referă la situaţia în care actele, faptele sau
acţiunile antreprenorului se abat de la reglementările legale.
Formele răspunderii în afaceri sunt:
a) Răspunderea penală
b) Răspunderea contravenţională
c) Răspunderea disciplinară
d) Răspunderea civilă
a) Răspunderea penală revine antreprenorului pentru acele fapte ilicite pe
care legea le consideră infracţiuni – fapte grave, pedepsite de lege în modul cel
mai aspru: privarea de libertate (închisoarea pe viaţă sau pe o perioadă
determinată de timp).
Infracţiunile de natură economică sunt prevăzute în Codul penal, în legi
speciale şi în dispoziţii penale conţinute de diferite legi.
De exemplu Legea 31/ 1990 – Legea societăţilor comerciale – consideră (la
art. 276) infracţiune bancruta frauduloasă: falsificarea, sustragerea sau
distrugerea evidenţelor societăţii sau ascunderea unei părţi din activele
societăţii; înfăţişarea de datorii inexistente sau înregistrarea în contabilitate a
unor sume eronate, cu scopul diminuării aparente a valorii activelor.
b) Răspunderea contravenţională revine antreprenorului pentru acele
fapte ilicite pe care legea le consideră contravenţii – fapte care, nefiind la fel de
grave ca şi infracţiunile, prezintă totuşi un pericol social, fiind prevăzute şi
sancţionate de lege.
Contravenţia este pedepsită cu amendă contravenţională – obligarea la plata
unei sume de bani. Dacă antreprenorul nu achită amenda în termenul prevăzut,
el poate fi sancţionat cu închisoare contravenţională ( sub 6 luni).
c) Răspundere disciplinară pentru acele fapte ilicite, care au, potrivit legii,
o gravitate mai scăzută decât infracţiunile şi contravenţiile şi sunt considerate
abateri disciplinare.
d) Pentru orice faptă ilicită, alta decât infracţiunea, contravenţia sau
abaterea disciplinară, antreprenorul poartă o răspundere civilă:
- fie răspundere civilă contractuală – în situaţia în care nu respectă
obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contractele încheiate;
- fie răspunderea civilă delictuală – atunci când prin faptele sale aduce un
prejudiciu unei persoane. În oricare dintre aceste situaţii, antreprenorul este
obligat la plata daunelor şi a prejudiciilor produse (în natură sau în bani).
 PROTECŢIA CONSUMATORULUI

Scopul oricărui agent economi, scopul producţiei în general este

satisfacerea nevoilor de consum.
Practica economică demonstrează însă că nu orice întreprinzător este
conştient de obligaţiile legale şi morale care îi revin, de necesitatea ca bunurile
şi serviciile pe care le oferă să corespundă standardelor de calitate, să nu
pericliteze sănătatea sau siguranţa consumatorului, să nu încalce drepturile şi
interesele legitime ale acestuia.
Principalele legi şi acte normative care vizează protecţia consumatorilor
sunt:
1. Legea nr. 11/1994 privind protecţia consumatorilor;
2. HG nr. 394/1995 privind obligaţiile ce revin agenţilor economici –
persoane fizice sau juridice – în comercializarea bunurilor de folosinţă
îndelungată destinate consumatorilor;
3. HG nr. 665/1995 privind înlocuirea, remedierea sau restituirea
contravalorii produselor care prezintă deficienţe;
4. Legea nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la
normele de igienă şi sănătate publică
5. HG nr. 784/1996 pentru aprobarea normelor metodologice privind
etichetarea produselor alimentare.
6. HG nr. 785/1996 pentru aprobarea normelor metodologice privind
denumirea, marcarea şi etichetarea produselor destinate populaţiei;
7. HG nr 168/1997 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în
pericol viaţa, sănătatea şi securitatea persoanelor şi protecţia mediului
înconjurător.
Principalele drepturi ale consumatorilor conform OUG 21/1992 sunt:
1. Dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau
de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau
securitatea, ori să afecteze drepturile şi interesele legitime.
2. De a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor
esenţiale ale produselor şi serviciilor, precum şi de a fi educaţi în calitate de
consumatori;
3. De a avea acces la pieţe care asigură a gamă variată de produse şi servicii
de calitate;
4. De a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generate de calitatea
necorespunzătoare a produselor şi serviciilor;
5. De a se organiza în asociaţii pentru protecţia consumatorilor;
La încheierea contractelor, consumatorii au dreptul:
1. de a lua decizii fără a li se impune în contracte clauze abuzive de vz.;
2. De a beneficia de o redare clară şi precisă a clauzelor contractuale;
3. De a fi scutiţi de plata produselor şi serv.care nu au fost solicitate (accep)
4. De a fi despăgubiţi pt daunele provocate de prod. şi serv care nu coresp.
 PROTECŢIA MEDIULUI

Protecţia mediului ambiant, aplicarea unor politici şi strategii coerente la

nivel local, regional, şi mondial pentru refacerea echilibrului ecologic şi
prevenirea degradării mediului, constituie una dintre preocupările actuale ale
societăţilor moderne.
Efectele negative ale degradării mediului sunt:
- poluarea aerului, a apei (inclusiv a celei freatice) şi a solului;
- deşertificarea (extinderea deşerturilor) şi despădurirea;
- modificarea regimului climatic;
- distrugerea păturii de ozon din atmosferă (care protejează planeta de
efectele distructive ale razelor ultraviolete – „efectul de seră”
- dispariţia unor specii de animale şi plante;
- acumularea deşeurilor urbane (inclusiv a celor periculoase etc)
Moştenind o industrie energofagă (mare consumatoare de energie) şi
tehnologii în mare parte uzate moral, România înregistra în 1990 – niveluri
înalte de poluare a aerului şi un nivel relativ scăzut de conştientizare a priorităţii
pe care trebuie să o prezinte protecţia mediului.
Ulterior prin Legea protecţiei mediului (137/decembrie 1995) prin aplicarea
unor noi reglementări şi semnarea acordului de asociere România – UE (1994),
s-au realizat paşi importanţi nu doar pentru crearea unui cadru legal adecvat, ci
şi pentru schimbarea comportamentului şi a atitudinilor cetăţenilor faţă de
problemele de mediu.
În prezent, activitatea de protecţie a mediului este reglementată de Legea
nr. 294 / 2003 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
92/2002 pentru completarea Legii protecţiei mediului nr. 137/1995.
În baza acesteia, antreprenorii răspund pentru daunele aduse mediului
(civil, contravenţional, penal, în funcţie de gravitatea faptei şi a prejudiciului
adus).
Atât la nivelul politicilor europene, cât şi la nivel naţional, noua concepţie
referitoare la relaţia om-mediu este sintetizată în conceptul de dezvoltare
durabilă. Aceasta desemnează politici, strategii, măsuri prin care se realizează
maximizarea dezvoltării concomitent cu:
- asigurarea nevoilor de bază pentru toţi;
- menţinerea calităţii mediului ambiant.
Pentru majoritatea antreprenorilor, această nouă viziune se concretizează în
încorporarea obiectivelor de protecţie a mediului în strategiile de dezvoltare a
firmei, în orientarea lor către eco-industrii şi către tehnologiile curate.
Eco-industria se referă la activităţile care furnizează bunuri şi servicii
capabile să măsoare, să prevină, să limiteze sau să corecteze poluarea mediului.
Tehnologiile curate sunt acele procese de obţinere a bunurilor sau a
serviciilor care minimizează efectele negative exercitate asupra mediului.