PRINCIPIILE

NUTRITIVE
ŞI ROLUL LOR
ÎN
ALIMENTAŢIE
curs 5
Facultatea de Farmacie
Disciplina Chimia Mediului şi Alimentului
 Apa minerală - sursă de elemente minerale
pentru organism
Apa minerală este apa de adâncime care poate să conţină unele
componente în concentraţii mai mari decât cele autorizate
pentru apa potabilă; recunoscute pentru proprietăţile lor
terapeutice.

Apa de izvor este apa care, spre deosebire de apa minerală

trebuie să îndeplinească criteriile de potabilitate la sursă; nu
poate fi supusă nici unui tratament.

Termenul de apă de masă se referă la apa îmbuteliată care

trebuie să îndeplinească criteriile de potabilitate şi pentru care
tratamentele preliminarii de îmbunătăţire a calităţii sunt
autorizate.
 Ape minerale

provin dintr-o sursă naturală sau forată artificial.

pot exercita un efect terapeutic, atunci când sunt
administrate în cura internă sau externă.
pot fi utilizate în scop terapeutic sau ca “ape de
masă”.
trebuie să conţină cel puţin 1 g săruri dizolvate la
litru sau să aibă la izvor o temperatură de cel
puţin 20°C.
 Clasificarea apelor minerale
În funcţie de modul de utilizare, apele minerale
pot fi:
ape minerale de masă;
ape minerale terapeutice.
În funcţie de compoziţia chimică, apele minerale
sunt împărţite în 11 categorii:
ape oligominerale, alcaline, alcalino-teroase,
carbogazoase, feruginoase, arsenicale,
clorosodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate,
radonice
 Ape minerale in sens balnear

Trebuie să îndeplinească una sau mai multe condiţii:

de temperatură:
- ape termale cu temperatura între 32 şi 38°C;
- ape hipotermale cu temperatura între 20 şi 3l°C;
- ape hipertermale cu temperatura de peste 38 C;
o anumită compoziţie chimică specifică (să fie îndeplinită una din următoarele
condiţii):
- să aibă o mineralizare totală de minimum 1 g/L;
- să conţină anumiţi ioni, cu efecte terapeutice cunoscute, în cantităţi mai
mari de 1 g/L: HCO3-, Cl -, Na+, SO42-;
- să conţină substanţe active biologic la concentraţii foarte mici: iod sau sulf,
minimum 1 mg/L, fer minimum l0 mg/L etc;
- să conţină gaze cu efecte biologice specifice, dizolvate în anumite
concentraţii: dioxid de carbon, hidrogen sulfurat;
 este elementul care se gaseste în concentratia cea mai
mare în organism (1100 – 1500 g la adult);

 reprezinta 1,5 – 2 % din greutatea corpului si 39 % din

totalitatea biocomponentelor minerale din organism.

 Un procent de 99 % din calciul din organism se

gaseste in oase si dinti (75 % din aceasta cantitate
este sub forma de fosfat tricalcic, 12 % sub forma de
carbonat de calciu, 12 % legata de acid citric si
proteine) si numai 1% in sânge si in lichidele intra- si
extracelulare, sub forma de saruri solubile.
 intra în constitutia sistemului osos;
 intervine în coagularea sângelui, prin
stimularea eliminarii de tromboplastina din
plachetele sanguine; actioneaza drept cofactor
in transformarea protrombinei in trombina,
factor favorizant al transformarii fibrinogenului
in fibrina;
 activeaza unele enzime (lipaza, fosfataza,
tripsina, colinesteraza);
 favorizeaza absorbtia vitaminei B12;
Grupa de vârsta (ani) Necesar de calciu (mg/zi)
 0,0 - 0,5 400
 0,5 - 1,0 800
 1 – 10 800
 11 – 24 1200
 25 – 50 800
 Sarcina începând cu luna a-IV-a, alaptare 1000 -1200

Efectele unui aport inadecvat de calciu sunt:

 rahitismul (la copii) si osteomalacia sau osteoporoza (la

adulti si vârstnici), datorate unui aport deficitar;
 hipercalcemia (la copii si adulti), prin aport excesiv de
vitamine D.
 Deficitul Calciului poate provoca :
Stări de astenie, oboseală, reducerea toleranţei la
efort, agitație
Scăderea rezistenţei organismului la stres

Scade capacitatea de concentrare psihică şi

performanţele intelectuale

Insomnie

Crize de spasmofilie sau chiar epileptiforme

HTA la adult
Aritmii cardiace

Apărut la gravide, predispune nou-născutul la

cataractă
 Absorbtie digestiva
 Absorbtia are loc la nivelul intestinului subtire (mai
ales in duoden si mai putin in jejun), in mediu acid,
numai din formele solubile in apa.
 Formele insolubile (calciul legat de proteine, fosfati,
oxalati, acid fitic) nu sunt absorbite decât daca sunt
transformate in compusi solubili (cloruri), in prezenta
sucului gastric in stomac si in duoden.
 Absorbtia calciului în organism variaza între 10 si 40
% din calciul ingerat; aceasta absorbtie depinde de
vârsta si creste în stari fiziologice particulare.
Nivelul aciditatii gastrice este deosebit de important
pentru absorbtia calciului.
 Absorbtia calciului este favorizata de:

 existenta vitaminelor D si C în concentratii optime;

 prezenta unor metaboliti acizi (acid citric, acid lactic,
lizina, arginina);

 prezenta lipazei si a acizilor biliari care stimuleaza

absorbtia acizilor grasi si nu mai este posibila formarea
sapunurilor de calciu;

 raportul dintre cantitatile de calciu si fosfor ingerate

 lactoza si acidul lactic care formeaza cu ionii de calciu

compusi absorbabili.
 Principalii factori care contribuie
la absorbţia şi fixarea
Calciului în oase
Hormonii (fito-)estrogeni
Manganul
Borul
Siliciu
Acidul citric şi citraţii
Vitamina C
Un raport Ca / P > 1,7 (altfel Calciul nu se absoarbe, ci se
elimină !!!...în lactate raportul este cel mult 1,2 !)
Bazicitatea indusă în organism de către alimentaţie
(vegetarianismul)
Exerciţiul fizic
 Principalii factori care contribuie la absorbţia şi fixarea
Calciului în oase

Vitaminele D = expunerea la soare a întregului corp, in

prima parte a zilei pentru o oră, determină formarea în
corp a 10.000 UI de vitamină D3

Deficitul vitaminic D :
- riscul de cancer (colorectal, prostată)
- riscul de cădere (vit. D este răspunzătoare și de
tonusul muscular)
- riscul de DZ tip I
- frecvența bolilor auto-imune, a sclerozei multiple și a
bolii Crohn
Unii constituienti ai alimentelor defavorizeaza
absorbtia :

 substante antimineralizante, care formeaza cu ionii

de calciu compusi insolubili, greu absorbabili (acidul
oxalic din spanac si din cacao, acidul fitic din
cereale, acizii grasi din grasimi).
 Regimul alimentar bogat în glucide nedigerabile
(fibre alimentare) reduce absorbtia calciului.

Eliminarea calciului are loc prin fecale (in jur de 80 %),

sub forma compusilor insolubili neabsorbabili si prin
urina (20 %); calciul eliminat prin urina reprezinta o
parte din calciul absorbit
Principalii eliminatori de Calciu
Teobromina (cacao, ciocolată etc.)
Cafeina (cafea, cacao, cola, ceai verde
şi negru)
Alcoolul
Fumatul
Băuturile carbogazoase de orice fel
Slăbirea rapidă, brutală şi excesivă
Unele medicamente (AINS, AIS, diuretice
de ansă, baze xantice, anticonvulsivante,
antidepresive, citostaticele,
anticoagulantele)
Dieta hiper-proteică de origine animală
Orice aliment care induce ACIDITATE
în corp (carne, lactate, ouă, icre, alimentele
alterate, murături, dulciuri concentrate etc.)
 Surse alimentare

Alimentele sunt sursele de baza de calciu pentru

organism;
 Lapte si produse lactate. Avantajele consumarii
de lapte si produse lactate constau în faptul ca
aceste alimente, prin compozitia lor, favorizeaza
absorbtia calciului.
 Legumele (varza, gulii, andive) si fructele
asigura, de asemenea, un aport important de
calciu pentru organism.
 Surse VEGETALE de Calciu (în
mg/ 100 g produs)
Seminţele de mac 963
Prune uscate 840
Susan 783
Cartof 523
Pudra de roşcove 352
Pătrunjel frunze 325
Soia 260
Migdale 252
Ciuperci 250
Morcov 242
Alune 209
Creson (lemn dulce) 200
Seminţe de in 198
SURSE DE CALCIU DE ORIGINE
ANIMALA
(ÎN MG/ 100 G PRODUS)

Lapte de vaca normalizat 125

Iaurt extra 125
Lapte praf din lapte normalizat 939
Brânza de vaci (grasa) 164
Telemea de oi 388
Carne de vita slaba 11
Carne de porc semi-grasa 10
Ficat de vita 12
Ou integral 52
 Capitalul Calcic al organismului

Este similar unui cont bancar la vârsta adultă

Oasele friabile la bătrâneţe – DEFICIT DE
CALCIU în anii tinereţii
 Magneziu

Alaturi de sodiu, magneziul este cationul intracelular cel

mai important.
Magneziul se gaseste în organism în cantitate totala de
20 – 35 g, din care 60 – 70 % este imobilizat în oase,
sub forma de fosfat si bicarbonat de magneziu, 26 % in
muschi si restul in tesuturile moi si in lichidele
fiziologice.
Rol biologic
 intervine in metabolismele lipidic, proteic, glucidic;
 participa, alaturi de calciu si fosfor la structura
sistemului osos si alaturi de calciu si fluor, la structurile
de rezistenta dentara;
 Rol biologic - Magneziu

 reduce excitabilitatea neuromusculara a fibrelor

miocardice; alaturi de ionii de Ca2+, Na+, K+,
ionul Mg2+ este implicat in conductibilitatea
electrica a cordului si contractilitatea fibrelor
miocardice; carenta in Mg2+ si K+ faciliteaza
aparitia aritmiilor si a fenomenelor toxice
consecutive administrarii de digitalice;
 intervine in eliberarea gruparilor fosfat
macroergice, asigurând fosforilarile oxidative
necesare proceselor de biosinteza;
 Rol biologic - Magneziu

 sub forma ionizata, magneziul activeaza

enzimele care intervin în metabolismul
glucidelor si în respiratia celulara;

 mentinerea echilibrului acido-bazic

 intervine in transmiterea influxului nervos si in

fenomenele de transport transmembranar;

 reduce acumularea de colesterol la nivelul

peretilor vasculari in procesul de aterogeneza
 Echilibrul între concentratiile de ioni de
calciu si magneziu trebuie respectat,
deoarece aportul excesiv de calciu, dar
deficitar în magneziu, favorizeaza aparitia
carentei în magneziu.

Spre deosebire de calciu, magneziul este

mobilizat mai greu din oase.
 Aportul alimentar de magneziu recomandat de
FAO / OMS

Vârsta (ani) mg /zi

0,0 – 0,5 40
0,5 – 1,0 60
1–3 80
4–6 120
7 – 10 170
11 – 14 barbati 270
femei 280
 50 barbati 350
femei 280
Absorbtie digestiva a Mg

Magneziul existent în alimentele ingerate este absorbit în

proportie de 20–70 %; restul se elimina prin fecale.
Absorbtia magneziului este conditionata de aceiasi
factori ca si calciul, cu exceptia vitaminei D; absorbtia
magneziului este micsorata de aportul excesiv de
calciu si fosfor, excesul de vitamina C, deficitul de
vitamina E si de cantitatea de proteine din dieta, ca si
de un regim alcalin.
 Deficitul de aport de magneziu apare rar, in stari
patologice; se manifesta prin anorexie, scaderi in
greutate, tulburari cardiace si neuromusculare,
iritabilitate, tetanie.
 Surse alimentare

 Organismul uman isi asigura necesarul de magneziu prin

ingestia de alimente. Continutul în magneziu al alimentelor
este diferit; în afara de zahar si grasimi, toate
alimentele contin magneziu
 Cele mai bogate surse de magneziu sunt legumele verzi
(ionul de magneziu intra in structura clorofilei): salata,
spanac, ceapa verde, marar, patrunjel, leustean.
 Cerealele si derivatele de cereale obtinute din faina cu un
grad mare de extractie, fructele - surse importante de
magneziu pentru organism.
 Carnea si pestele sunt alimente mai sarace in magneziu.
 Fosfor
Organismul uman contine între 550 si 850 g fosfor;
La adult 80 % din aceasta cantitate se gaseste în oase
si dinti sub forma de fosfat tricalcic (hidroxiapatita),
fosfat de magneziu, de sodiu si de potasiu;
restul de 20 % se gaseste sub forma ionizata, în toate
celulele organismului si in lichidele extracelulare.
Este prezent sub forma de:
- compusi ai acidului ortofosforic (fosfati anorganici
primari, secundari, tertiari de Na, K, Ca, Mg sau chiar
de Pb, Sr);
- monoesteri sau diesteri organici ai acidului
ortofosforic sau pirofosforic (compusi macroergici
tipici: adenozin difosfat, guanozin - difosfat, adenozin
- trifosfat, guanozin - trifosfat
- coenzime: nicotinamid – adenin –dinucleotid si
nicotinamid - adenin - dinucleotid fosfat).
 Rol in organism - fosfor

Structural intră în constitutia tesutului osos si

a dintilor;
 este constituent al acizilor nucleici si al
fosfolipidelor intervine in sinteza proteinelor, in
multiplicarea celulara si in transmiterea
caracterelor ereditare;
 intra in structura membranelor celulare;
 participa la stocarea energiei necesare proceselor
vitale;
 participa la schimburile intra- si extracelulare si la
functionarea sistemelor tampon;
 favorizeaza excretia tubulara la nivelul rinichiului;
 intra in structura unor protide (cazeina).
 Rol in organism - fosfor

 Energetic, prin participarea la realizarea

legaturilor macroergice de tipul ATP, ADP etc;
 Activarea unor enzime (vitaminele din grupa B
devin active dupa combinarea cu acidul fosforic
- tiamin pirofosfat, piridoxal fosfat);
 Formarea sistemelor tampon prin care se
asigura mentinerea constanta a pH-ului.
 Necesar fosfor

Necesarul zilnic al organismului este de obicei acoperit prin aport

alimentar. Nevoile zilnice de fosfor sunt aproximativ egale cu
cele de calciu (0,8 - 1g/zi)
 Pentru copii se recomanda un raport Ca/P supraunitar, iar
pentru adulti aportul de fosfor trebuie sa-l depaseasca pe cel de
calciu.

 Aportul alimentar de fosfor recomandat de FAO / OMS

Vârsta (ani) mg / zi
 Sugari 0,0 – 0,5 300
0,5 – 1,0 500
 Copii 1–3 800
4–6 800
7 – 10 800
 Barbati 11 – 14 1200
> 50 800
 Femei 11 – 14 1200
> 50 800
 Absorbtie digestiva fosfor

 Coeficientul de utilizare digestiva a fosforului este de

aproximativ 70 %; este eliberat enzimatic din compusii
organici si se absoarbe sub forma de fosfat.
 Absorbtia fosforului în organism este influentata de
aceeasi factori ca si calciul; raportul supraunitar
calciu/fosfor favorizeaza absorbtia fosforului; vitamina
D3 favorizeaza si absorbtia fosforului.
 Deficitul de fosfor (malnutritie proteica, malabsorbtie)
duce la reducerea sintezei de compusi macroergici si a
altor compusi, cu efecte asupra functiilor renale,
functiilor neuromusculare, asupra sistemului osos si a
celui sanguin.
Surse alimentare - fosfor

 produsele alimentare bogate in proteine sunt

bogate si in fosfor: laptele si produsele lactate,
galbenusul de ou, pestele, carnea, faina
integrala.
 Legumele si fructele contin cantitati reduse de
fosfor
 In cereale, fosforul este prezent sub forma de
acid fitic care reduce absorbtia digestiva a
ionilor bi- si trivalenti; in procesul de panificatie,
prin fermentatia (dospirea) aluatului, o parte din
fosforul fitic trece sub forma solubila de
ortofosfat.
 Continutul în fosfor al unor alimente

Produsul Continut în P (mg%)

Lapte de vaca 90
Lapte praf din lapte integral 1000
Iaurt extra 90
Lapte praf din lapte normalizat 784
Brânza de vaci 150
Telemea de oi 3000
Carne de vita 230
Carne de porc 172
Ou integral 220
Peste (crap) 220
Ficat320
Patrunjel – frunze 128
Patrunjel – radacini 120
Varza alba 60
Spanac 55
Cartofi 45
 Fierul

Organismul uman adult contine aproximativ 3 – 5

g fier (50 mg Fe/kg) .
Hemoglobina - 75 – 80 % din fierul existent in
organism.
Rol biologic
 asigura functia respiratorie a organismului; sub
forma heminica intra in structura hemoglobinei,
componenta a hematiilor si in structura
mioglobinei, rezervorul de oxigen al muschiului;
 intervine in transportul oxigenului si al
dioxidului de carbon in procesul respirator,
fiind implicat in activitatea unor enzime
(citocromi, citocromoxidaza, peroxidaza,
catalaza) care asigura respiratia celulara;
 intervine in procese imunologice;

 intervine in numeroase procese redox din

organism, prin participarea la structura
citocromului, atât sub forma redusa, cât si
sub forma oxidata.
 Necesar de fier

Necesarul zilnic de fier pentru organism trebuie asigurat tinând

cont de faptul ca numai 10 % din fierul ingerat se absoarbe.
Comitetul de experti FAO / OMS recomanda un aport
alimentar de:
 6 – 10 mg zilnic la sugar (0 – 1 an),
 10 mg/zi la copii (1 – 10 ani),
 10 – 12 mg/zi la barbati (11 – 50 de ani) si
 15 mg/zi la femei (11 – 50 de ani).
 Necesarul de fier este crescut la femei în ultima luna de sarcina
(20 – 40 mg/zi).
 La peste 50 de ani, necesarul zilnic este de 10 mg, atât la
barbati cât si la femei.

Laptele uman este sarac în Fe; în primele luni nou-nascutul

utilizeaza fierul depozitat în ficat, apoi este necesar un aport
suplimentar prin alimentatie mixta.
 Absorbtie digestiva a fierul

In alimente fierul se gaseste atât sub forma

trivalenta, cât si divalenta. Cea mai mare parte
din fier este absorbit la nivelul duodenului si in
prima parte a jejunului; cantitati mici pot fi
absorbite si la nivelul stomacului si ileonului.
 Organismul absoarbe numai 2 - 10 % din fierul
existent în alimente de origine vegetala, si 10
– 30 % din alimentele de natura animala.
 Fierul divalent se absoarbe mai usor decât cel
trivalent deoarece formeaza compusi mai
solubili, la valori mai mari de pH.
Absorbtia fierului este favorizata de:

 acidul clorhidric din stomac, care solubilizeaza

fierul din compusii organici si favorizeaza
reducerea fierului trivalent la fier divalent;
 vitamina C, care actioneaza prin reducerea
Fe3+ la Fe2+;
 Fe heminic din carne si peste se absoarbe mai
usor decât cel din alimentele vegetale, în care
acidul fitic împiedica absorbtia prin formare de
compusi neabsorbabili.
Factorii care reduc absorbtia fierului:

 pH - ul crescut al sucului gastric (dupa

administrare de medicamente antiacide);
 acidul fitic, acidul oxalic, taninurile, celuloza din
alimentele ingerate micsoreaza coeficientul de
utilizare digestiva al fierului, prin formarea unor
compusi neabsorbabili;
 raportul neadecvat Ca/P, prin formarea
fosfatului feric, insolubil;
 ingestia simultana a unor proteine (albuminele
din ou, protide din soia).
 Surse alimentare

Regimul alimentar echilibrat asigura 10-14 mg

fier /zi.
Produsele de origine animala (viscere (ficat,
rinichi, inima), muschi, peste, galbenus de ou)
cu utilizare digestiva crescuta, asigura un aport
crescut de fier pentru organism.
Alimentele de origine vegetala (legume verzi,
leguminoase uscate, faina cu grad mic de
extractie) contribuie in mai mica masura la
asigurarea necesarului de fier al organismului;
Produsele zaharoase sunt foarte sarace in fier
 Seleniu

Seleniul este un microelement nemetalic prezent in

toate celulele organismului; concentratiile difera de
la un tesut la altul.
Rol biologic
 Seleniul este un important antioxidant biologic,
actiune la care participa in diferite moduri:
 este constituent al glutation-SH-peroxidazei, seleno-
enzima care catalizeaza reducerea peroxizilor lipidici
si a peroxidului de hidrogen, si in acest mod previne
efectele nocive ale peroxidarii lipidelor cu un
continut ridicat in acizi grasi nesaturati si protejeaza
eritrocitele de hemoliza;
 Seleniu

 protejeaza celulele si membranele celulare de

procesele oxidative, facilitând reactia dintre oxigen
si hidrogen si transferul ionilor la nivel membranar;
 in concentratii mici are actiune antinecrotica;

 alaturi de vitamina E si tioaminoacizi, seleniul

reprezinta factorul hepatoprotector, cunoscut sub
numele de factor 3-hepatoprotector;
 manifesta actiune detoxifianta; in concentratii mici
reduce actiunea nociva a unor ioni metalici
toxicogeni: Hg2+, Cd2+, Pb2+, Cu2+, As3+.
 Necesarul zilnic de seleniu recomandat de FAO /
OMS
Vârsta Necesar zilnic
(µg)
 0,0 – 0,5 10
 0,5 – 1,0 15
1–6 20
 7 – 10 30
 11 – 14 barbati 40
femei 45
15 – 18 50
 19 barbati 70
femei 55
 La femei, in perioada de sarcina necesarul de seleniu
este de 65µg/zi, iar in cea de alaptare de 75 µg/zi.
 Deficitul de aport alimentar de seleniu (semnalat in
regiunile in care solul este sarac in acest element
chimic) este corelat cu aparitia unor manifestari
patologice specifice: anemie hemolitica;
 cardiopatii (mai ales la copii - maladia Keshan);
 maladia Kashin-Beck caracterizata prin rigiditate
musculara, dureri articulare, osteoartrita generalizata;
malnutritie proteico-calorica.
In concentratii mari are actiune carcinogena.
 Absorbtie digestiva a Se

Absorbtia seleniului are loc la nivelul intestinului subtire

si se realizeaza in proportie de 30 – 70 % din
cantitatea ingerata;
se absoarbe sub forma de compusi organici: seleno-
metionina, seleno-cisteina.
Surse alimentare
Alimentatia echilibrata asigura necesarul zilnic de
seleniu. Alimente mai bogate in seleniu sunt: carnea,
viscerele (ficat, rinichi), pestele (mai ales cel de apa
sarata), laptele si derivatele, oul, cerealele, unele
legume si fructe; concentratia de seleniu in alimente
este dependenta de concentratia acestuia in sol.
Necesarul de vitamine pentru organismul uman se
asigura pe doua cai:
 aport exogen, prin ingestia de alimente, care pot
furniza, in conditiile unei alimentatii echilibrate,
concentratiile optime in functie de nevoile
organismului;
 aport endogen, unele vitamine fiind produsi de
metabolism ai microorganismelor intestinale;
O parte dintre vitamine pot fi “cofactori enzimatici” sau
“coenzime”, vitamine care necesita in prealabil o
activare (realizata prin conjugarea cu fragmentul
proteic al enzimei – apoenzima); dupa legarea
coenzimei (de natura vitaminica) la apoenzima se
formeaza enzima biologic activa.
 Vitaminele – principii nutritive

Vitaminele au fost descoperite de cercetatorul polonez

Kazimir Funk, in anul 1912; tiamina in care este
prezenta gruparea aminica - NH2), pe care a denumit-o
“amina vitala”,
Unii nutritionisti afirma ca o substanta este considerata
vitamina autentica daca indeplineste urmatoarele
conditii:
 nu poate fi sintetizata in organism (necesarul este
asigurat prin aport exogen);
 in caz de carenta apar simptomele specifice, clinice si
biochimice;
 simptomele de carenta dispar la aportul in organism a
vitaminei deficitare.
 Clasificarea vitaminelor

 liposolubile (vitaminele A, D, E, K);

 hidrosolubile (vitaminele B si C).

Acest criteriu de clasificare nu este absolut

deoarece exista vitamine din grupul celor
liposolubile care se dizolva in apa (vitamina K3),
dupa cum se cunosc vitamine din grupul celor
hidrosolubile, greu solubile in apa (vitamina B2,
vitamina PP).
Nutritional - acoperirea necesitatilor organismului uman
cu vitamine, diferentierile intre cele doua grupe apar si
mai evident daca se are in vedere circulatia lor in
organism si rolul in procesele metabolice:
 vitaminele hidrosolubile nu se depoziteaza; traverseaza
placenta si ajung la fat; trec in glanda mamara si sunt
prezente in lapte. Dupa realizarea concentratiilor
optime in diferite organe, excesul se elimina pe cale
renala;
 vitaminele liposolubile se depoziteaza, cantitatile
stocate fiind proportionale cu marimea aportului
alimentar.
Controlul biochimic al starii de nutritie vitaminica se
realizeaza prin determinarea concentratiei in urina,
pentru vitaminele hidrosolubile, si in sânge, pentru
cele liposolubile
 Vitamina A (retinol)
vitamina B1 (tiamina)
vitamina B2 (riboflavina)
vitamina B3 (niacinamida)
vitamina B4 (acid folic)
vitamina B5 acid pantotenic, PP)
vitamina B6 (piridoxina)
vitamina B7 (biotina, vit. H)
vitamina B8 (colina)
vitamina B9 (inozitol)
vitamina B10 (acid PABA)
vitamina B12 (ciancobalamina)
 Vitamina B13 (Acid orotic)
Vitamina B15 (Acid pangamic)
Vitamina B17 (Laetril)
Vitamina C (Acid ascorbic)
Vitamina D (Calciferol)
Vitamina E (Tocoferol)
Vitamina F (Acizi Grasi Nesaturati)
Vitamina K (Filochinona)
Vitamina P (Rutina, Hesperidina)
Vitamina T
Vitamina U
 Rolul biologic al vitaminelor

Desi apartin unor structuri chimice variate,

vitaminele au unele proprietati comune:
 nu elibereaza energie;

 nu indeplinesc rol morfogenezic (nu furnizeaza

material plastic);
 prezenta lor este indispensabila pentru
desfasurarea normala a proceselor energogene
si anabolice;
 sunt considerate biostimulatori, alaturi de
enzime si hormoni.
 Rolul vitaminelor in organism este foarte
complex; o anumita vitamina poate influenta
mai multe procese metabolice, respectiv, un
anumit proces metabolic este influentat de
mai multe vitamine.

 aparitia unei avitaminoze tipice se datoreaza

lipsei din alimentatie a vitaminei respective, in
conditiile unei multiple carente vitamino-
mineralo-proteice, in cadrul unei malnutritii.
Corelatia vitamine – principii nutritive se manifesta si
prin participarea vitaminelor in constitutia enzimelor
necesare digestiei si metabolizarii alimentelor
ingerate.
Unii aminoacizi adusi prin alimente participa la sinteza
unor vitamine; spre exemplu:
triptofanul, genereaza acid nicotinic – care constituie
vitamina PP;
beta-alanina si metionina participa la biosinteza
acidului pantotenic (vitamina B5)
Fiecare dintre vitamine indeplineste in organism roluri
specifice, in functie de procesul fiziologic in care este
implicata.