 ca aptitudinea de a-şi prelungi existenta pe termen
mediu şi lung.
Dezvoltarea durabilă şi imperativul trilogiei performanţei firmei
(economică, socială şi demediu)
Dezvoltarea durabilă este definită ca fiind: “capacitatea
generaţiilor actuale de a satisface nevoile prezentului fără a
compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface
propriile nevoi”
 -Conceptul de dezvoltare sustenabilă a pornit de la
gestionarea durabilă a pădurilor din secolele XVII-
XVIII,1713, Hans Carl von Carlowitz lucrare
silvicultura
 -Gifford Pinchot, primul șef al Serviciului Pădurilor din
SUA, și Aldo Leopold a căror etică a terenurilor a
influențat dezvoltarea mișcării mediului înconjurător
din 1960.
 -Una dintre primele utilizări ale termenului sustenabil
în sensul contemporan a fost făcută de Clubul de la
Roma în 1972, în raportul ,,Limitele Creșterii”,
 -Un studiu realizat în anul 2013, de către Liam
Magee; Paul James; James A. Thom de la
Universitatea din Melbourne, ,,Reframing social
sustainability reporting: Towards an engaged
approach". Environment, Development and
Sustainability”, susține că raportarea privind
sustenabilitatea ar trebui să fie refăcută prin
intermediul a patru domenii : ecologie, economie,
politică și cultură.
 -Shaker r.r. : “termenul sustenabilitate trebuie privit ca
obiectiv țintă al echilibrului uman - ecosistemic
(homeostazie), în timp ce dezvoltarea sustenabilă se
referă la abordarea holistică și la procesele temporale
care ne conduc la punctul final al sustenabilității”.
Rolul corporațiilor multinaționale în procesul de dezvoltare
sustenabilă
 crearea unei societăți sustenabile trebuie să implice
schimbări atât în corporații, cât și în alte instituții
sociale.
 În contextul dezvoltării sustenabile, sarcina cea mai
directă a corporațiilor este de a îmbunătăți calitatea și
eficiența propriilor operațiuni interne, fără a schimba
tipurile de produse pe care le vând.
Conceptul actual de performanţă
Conceptul actual de performanţă a întreprinderii cunoaşte
multiple interpretări, fiind definit ca
 aptitudinea de a-şi atinge obiectivele,
 capacitatea de a crea valoare pentru clienţi şi
societate
Când spunem performanţă, trebuie să corelăm acest cuvânt cu
obiectivele utilizatorilor, deoarece fiecare utilizator percepe
performanţa în funcţie de propriile obiective.
De la performanţa financiară la performanţa sustenabilă
(globală). Relaţia performanţa economică, socială şi de mediu
a firmei
 Performanţa reprezintă realizarea obiectivelor
propuse, putând fi pozitivă sau negativă.
 Este pozitivă dacă obiectivul propus (un anumit profit)
este atins sau chiar depăşit.
 Este negativă când obiectivul impus nu a putut fi
atins.
 Performanţa întreprinderii nu se rezumă în mod
simplist doar la rezultatele financiar-contabile
superioare, respectiv profitabilitate maximă, echilibru
financiar stabil, capacitate de a genera cash necesar
funcţionării şi extinderii în perspectivă, ci vizează
toate aspectele non-financiare şi financiare ale
activităţii sale.
Investitorii nu sunt interesaţi numai de trecutul istoric ci mai
ales de perspectivele viitoare de dezvoltare generate de
resursele materiale, financiare, umane, informaţionale şi
organizaţionale ale acesteia.
Performanţa de mediu include informaţii
care caracterizează:
 cantitatea de energie consumată şi provenienţa
acesteia,
 tratamentele aplicate resurselor,
 managementul emisiilor, deşeurilor, rezidurilor etc.,
 modul de exploatare a pământului şi
 managementul mediului în care entitatea există şi îşi
desfăşoară activitatea.
Performanţa socială poate fi măsurată prin analiza impactului
entităţii asupra stakeholderilor la nivel local, naţional şi global.
 În unele cazuri, indicatorii performanţei sociale
influenţează elementele intangibile ale unei entităţi, cum ar fi
capitalul uman şi reputaţia acesteia.
 Performanţa socială se concentrează asupra
interacţiunilor dintre entitate resursa umană angajată şi oricare
alţi indivizi cu care se stabilesc contacte.
Indi
cat
ori
ai
perf
orm
anţ
ei
soci
ale
pot
fi:
 relaţiile dintre angajaţi,
 sănătatea şi siguranţa muncii şi a resursei umane,
 raportul salariu/costul vieţii,
 înlăturarea discriminărilor,
 respectarea drepturilor comunităţii locale,
 impactul asupra dezvoltării comunităţii,
 satisfacţia clienţilor etc.
Toate aceste trei performanţe şi anume performanţa
financiară, performanţa de mediu şi performanţă socială
formează performanţa globală sau sustenabilă.(
Factorii care influenţează performanţa globală
Performanţa obligă la o viziune globală a interdependenţelor
dintre parametrii interni şi externi, cantitativi şi calitativi, tehnici
şi umani, fizici şi financiari ai gestiunii.
Performanţa globală include,
 performanţa economică (financiară), şi:
 performanţa ambientală
 diminuarea poluării,
 modul de consumare a resurselor limitate,
 siguranţa instalaţiilor şi a produselor,
 riscul de accidente şi probleme juridice, toate cu
impact direct asupra imaginii firmei şi cotei de piaţă;
performanţa socială - condiţii de muncă bune şi egale pentru
toţi angajaţii, creşterea motivării acestora, diminuarea
probabilităţii apariţiei de probleme sociale (greve, accidente
etc.).
Din ce în ce mai multe firme îşi definesc performanţa prin cele
trei dimensiuni.
 De exemplu, Carrefour îşi defineşte planul de
dezvoltare durabilă în trei direcţii:
 financiară (remunerare justă, relaţii profitabile cu
furnizorii);
 socială (calitatea produselor pentru asigurarea
sănătăţii consumatorului, condiţii de lucru,
respectarea drepturilor omului, implicarea în
activitatea locală);
 ambientală (prezervarea calităţii mediului, a
biodiversităţii, a resurselor, gestionarea deşeurilor).
Prin urmare, în gestionarea performanţei
trebuie să fie integrate mai multe
variabile:
 costul,
 calitatea,
 timpul
 organizarea (implicarea actorilor şi adaptarea
structurii


Dezv durabila poate fi privita atât la nivel macroeconomic (ca
acțiune comună a statelor pentru reducerea poluării, a
efectelor pe termen scurt și lung a acesteia, a folosirii raționale
a resurselor, etc.),
 dar și la nivel microeconomic, ca și comportament
adoptat de fiecare agent economic. Astfel, la nivel
microeconomic dezvoltarea durabilă s-a concretizat în
conceptul de “responsabilitate socială a corporaţiilor”.
Dezvoltarea durabilă Practic, această definiţie oferă
trei principii fundamentale care pot fi asociate
responsabilităţii sociale corporatiste:
 este o acţiune voluntară a companiilor;
 comportă o abordare tridimensională: economică,
socială şi de mediu;
 raportarea se face pentru grupurile de interes ale
companiilor (stakeholders)
Dimensiunea socială este dată de impactul asupra angajaţilor
şi asupra economiei locale prin oferirea de detalii legate de
angajaţi (sexul, locaţia, salariile, primele de concediu,
dividendele sau dobânzile plătite) sau
informaţii despre plăţile făcute pentru bunurile,
serviciile primite şi locul de provenienţă al acestora (economia
naţională sau locală).
Performanţa socială este privită ca o „construcţie
multidimensională” ce are la bază elemente extrem de diferite,
precum:
„input-uri, comportamente interne sau procese
(tratarea femeilor şi minorităţilor, relaţia cu consumatorii) şi
output-uri (relaţiile cu comunitatea şi programele
filantropice)”.
Dimensiunea de mediu
 a primit o atenţie mult mai mare decât dimensiunea
socială în ultimii ani, deşi multe din raportări nu au avut
menirea de a ajuta publicul.
 Pentru a cointeresa cititorul cu privire la impactul
asupra mediului a activităţii entităţii, rapoartele trebuie să
conţină date comparative pentru a permite publicului să
extragă informaţii oferite de entitate referitoare la cerinţele
legislative şi la mediile atinse în industria respectivă.
Se consideră că există o relaţie de codeterminare
directă şi de autodeterminare progresivă între performanţele
economice, sociale şi de mediu.
Pe de o parte, responsabilitatea socială a companiilor
favorizează obţinerea unor performanţe economice ridicate.

Pe de altă parte, o companie ce obţine rezultate
economice peste medie îşi permite să investească în acţiuni
de responsabilitate socială, ceea ce conduce la câştiguri
financiare superioare.
Aceasta poate fi explicaţia faptului că numai
organizaţiile de dimensiuni mari, cu rezultate financiare peste
medie, se implică mai puternic în acţiuni sociale, aspect care le
reconfirmă poziţia pe piaţă
Dimensiunea economică
 Rapoartele contabile tradiţionale reprezintă incă partea
cea mai importantă a raportării.
 Totuşi, trebuie subliniat că, deşi mult îmbunătăţită în
ultima perioadă, raportarea financiar-contabilă nu asigură
o serie de informaţii legate îndeosebi de evaluare.
 Valorile sunt incă legate de cifre singulare, fără a utiliza
şiruri de valori care, prin aspectul multidimensional, ar
putea oferi mai multe informaţii, dar care ar fi, totuşi, de o
subiectivitate mai ridicată.
 
 omului şi a mediului,
 O entitate adaugă valoare pe termen scurt, mediu şi lung
prin, managementul eficient al performanţei economice,
sociale şi de mediu şi, de asemenea, prin crearea celor
mai bune oportunităţi cu riscuri reduse;
 nu numai că entitatea dezvoltă valoare, dar deschiderea
către cele trei dimensiuni creează mari beneficii
comunităţii şi zonei în care ea există.
Mediul, conform definiţiei adoptate la Conferinţa Internaţională
privind Mediul de la Stockholm din 1972, reprezintă „totalitatea
factorilor din afara organismului, prezenţi la un moment dat şi
care acţionează asupra omului şi a activităţii sale”.
Legea protecţiei mediului nr. 137/1995 republicată cu
modificările ulterioare defineşte mediul ca „ansamblul de
condiţii şi elemente naturale ale Terrei:
 aerul,
 apa,
 solul,
 subsolul,
 aspectele caracteristice ale peisajului,
 straturile atmosferice,
 toate materiile organice şi anorganice, precum şi
 fiinţele vii,
 sistemele naturale aflate în interacţiune,
 inclusiv valorile materiale şi spirituale,
 calitatea vieţii şi
 condiţiile care pot influenţa bunăstarea omului”.
Politica de mediu
În vederea asigurării protecţiei mediului şi a limitării
efectelor activităţii umane asupra naturii au fost
adoptate de-a lungul timpului mai multe politici de
mediu.
Politica presupune urmărirea strategică a unor
obiective specifice generate de schimbarea
comportamentală a societăţii de-a lungul unei evoluţii
determinate (Rojanschi & Bran, 2002).
Politica de mediu poate fi definită ca un ansamblu
coerent de măsuri şi mijloace prin care se urmăreşte
conservarea capacităţii de suport a sistemelor
naturale.
Componentele politicii de mediu vizează(Negrei, 1998):
 sfera reglementărilor (generale şi specifice), dar şi
 modificarea comportamentului producătorilor şi
consumatorilor, a societăţii civile în ansamblu, inclusiv prin
mijloace financiare şi economice.
Politica de mediu reprezintă totalitatea măsurilor elaborate la
nivel macro- şi microeconomic în scopul:
reducerii procesului de deteriorare a calităţii sănătăţii
 calităţii naturii (menţinerea bogăţiei şi diversităţii
formelor de viaţă) şi
 a calităţii factorilor de mediu care afectează producţia
(solul, vegetaţia, materiile prime etc.)
În Tratatul de la Maastricht se defineşte politica
comunitară în domeniul mediului ca un nivel de
protecţie ridicat ce ţine cont de diversitatea situaţiilor
din diferitele regiuni ale UE.
Aceasta esten fundamentată pe
 principiile precauţiei, remedierii la sursă a daunelor
aduse mediului, precum şi a
 principiului poluator-plătitor.
Aceste cerinţe privind protecţia mediului trebuie integrate şi în
celelalte politici comunitare.
În 1972 a avut loc prima Conferinţă ONU privind
dezvoltarea când s-a discutat despre eco-dezvoltare şi
s-a luat decizia creării Comisiei Mondiale pentru
Mediu şi Dezvoltare.
•Aceasta a primit misiunea de a elabora conceptul
pentru dezvoltarea care să asigure continuarea
creşterii economice (nu creştere zero cum preciza
raportul Meadows), dar care în acelaşi timp să asigure
un echilibru al relaţiei cu mediul şi bunăstarea
populaţiei.
•Aceasta a lansat în 1987 conceptul de dezvoltare
durabilă în raportul Our Common Future (Viitorul
nostru comun) cunoscut şi sub numele de Raportul
Bruntland.
 •În acest raport se defineşte dezvoltarea durabilă ca
reprezentând dezvoltarea care răspunde necesităţilor
prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor
viitoare de a-şi satisface propriile nevoi
Conceptul de dezvoltare durabilă
 Acest concept se referă la un proces care implică
schimbări sau dezvoltare.
 Strategia urmăreşte „realizarea unei îmbunătăţiri continue
a calităţii vieţii”,
 accentul se pune, astfel, pe susţinerea procesului de
îmbunătăţire a bunăstării oamenilor.
Pornind de la factorii care se influenţează reciproc în
procesul dezvoltării – populaţia, resursele, producţia agricolă,
producţia industrială şi poluarea – strategia dezvoltării durabile
îşi propune să găsească cele mai adecvate criterii de
optimizare a raportului nevoi-resurse, obiectivele de atins şi
mijloacele necesare, pe baza compatibilităţii reciproce în timp
şi spaţiu.
Astfel, se pune problema conceperii şi realizării unui
mediu economic care, prin intrările şi ieşirile sale, să fie într-o
compatibilitate dinamică cu mediul natural, dar şi cu nevoile şi
interesele, prezente şi viitoare, ale generaţiilor care coexistă şi
se succed (Rojanschi & Bran, 2002).
Faţă de acţiunea acestor factori, se constată că, în sistemul
mondial,
doi dintre aceştia reprezintă bucle pozitive în
conexiune inversă şi anume, creşterea exponenţială a
populaţiei şi a producţiei industriale, iar
trei factori reprezintă bucle negative: poluarea,
epuizarea resurselor naturale şi sărăcia.
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite
(Organizația Națiunilor Unite) a adoptat în luna septembrie
2015 o rezoluție care stabilește planul de dezvoltare durabilă
până în anul 2030 (ONU, 2015a, 2015b), principalele obiective
ale Agendei 2030 fiind structurate în 17 Obiective, acest
program de acţiune globală în domeniul dezvoltării durabile,
promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării
durabile – economic, social şi de mediu. Prin intermediul
Obiectivelor Globale, se stabileşte o agendă de acţiune
ambiţioasă pentru următorii 10 ani în vederea eradicării
sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi
protejării planetei până în 2030.
Organisme şi instituţii care asigură implementarea politicilor de
mediu
Organisme la nivel internaţional
Cele mai reprezentative organisme la nivel internaţional sunt:
 ONU
 Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a Naţiunilor Unite
(Commission on Sustainable Development – CSD)
 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Ind
(United Nations Ind Development Organization - UNIDO)
 Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (United
Nations Development Programme - UNDP)
 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alim şi Agric
(Food and Agric. Organization of the United Nations - FAO)
 Organizaţia Mondială a Comerţului (World Trade
Organisation - WTO)
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health
Organization - WHO)
 Institutul Mondial pentru Resurse
Organisme şi instituţii la nivel UE La nivelul UE implementarea
politicilor de mediu este realizată prin intermediul unor
organisme şi instituţii care asigură legătura cu guvernele
Statelor Membre, cum ar fi:
 Direcţia Generală de Mediu a Comisiei Europene
 Consiliul Miniştrilor Mediului al UE
 Parlamentul European
 Agenţia Europeană de Mediu (European Environment
Agency - EEA)
 Reţeaua Europeană de Informare şi Observare pentru
Mediu (European Environment Information and
Observation Network - EIONET)
 Forumul European Consultativ pentru Mediu şi Dezvoltare
Durabilă
 Biroul de Statistică al Comunităţii Europene (Statistical
Office of the European Communities - Eurostat)
Responsabilitatea socială a întreprinderilor reprezintă un
subiect de mare interes, atât pentru cercetători, cât şi pentru
practicieni, şi impune dezvoltarea unor abordări
interdisciplinare, implicând aspecte de natură economică, etică
şi socială.
Problematica responsabilităţii sociale a întreprinderii surprinde
atât nivelul responsabilităţilor economice ale acţionarilor sau
managerilor, cât şi responsabilitatea unei organizaţii faţă de
angajaţi, mediu şi comunitate.
Conceptul de responsabilitate socială corporatistă (CSR) se
referă la modul în care companiile îşi pun de acord valorile,
misiunea şi comportamentul, cu aşteptările şi nevoile celor
interesaţi - clienţi, acţionari, angajaţi, furnizori, comunităţi
locale, autorităţi şi ale societăţii în ansamblu ei.
Abordările conceptului de responsabilitate socială
Abordarea clasică subliniază faptul că unica responsabilitate a
unei întreprinderi este creşterea profitului pentru
acţionarii săi.
Acest punct de vedere, promulgat de Milton Friedman în 1971,
este cunoscut sub numele de teoria „egoismului
corporativ”.
Principalul dezavantaj al abordării clasice este constrângerea
de timp.
Teoria „altruismului corporativ” este opusă teoriei lui Milton
Friedman.
Managerii implicaţi în afaceri ar trebui să fie preocupaţi nu
numai de maximizarea profitului, dar şi să intervină cu
contribuţii maxime în soluţionarea problemelor sociale, cum ar
fi justiţia socială şi protejarea mediului înconjurător.
teoria„egoismului rezonabil”, care se bazează pe faptul că
responsabilitatea socială a întreprinderilor este benefică
deoarece reduce pierderile pe termen lung.
 Costurile sociale şi programele de caritate
diminuează veniturile curente, dar pe termen lung
creează un mediu social favorabil şi, prin
urmareprofituri durabile.
 Programele filantopice şi sponsorizarea se justifică
deoarece pot contribui la reducerea bazei de
impozitare a întreprinderii şi la îmbunătăţirea imaginii
organizaţiei.
Companiile au acţionari care pretind un câştig rezonabil pentru
investiţiile lor, au angajaţi care doresc slujbe sigure şi bine
plătite, au clienţi care cer produse de bună calitate la preţuri
accesibile etc.
Aceasta este prin definiţie raţiunea de a fi a diferitelor afaceri în
societate, astfel încât prima responsabilitate a unei afaceri este
aceea de a fi o unitate economică funcţională şi de a se
menţine
Responsabilitatea legală: Solicită ca afacerile să ssupună
legilor şi să respecte „regulile jocului”
Responsabilitatea etică: Obligă corporaţiile să facă ceea ce
este just, corect şi echitabil, chiar dacă nu sunt
silite să procedeze astfel de cadrul legal existent.
bilanţ de mediu, lucrare elaborată de persoane fizice sau
juridice care au acest drept, potrivit legii, în scopul obţinerii
autorizaţiei de mediu, care conţine elementele analizei tehnice
prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor
efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate
ale activităţii, în vederea cuantificării impactului de mediu
efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un
impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de
evaluare al riscului, în cazul lichidării unei societăţi
comerciale a cărei activitate s-a desfăşurat în baza autorizaţiei
de mediu prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 (autorizaţia de
mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă
pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile
şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau
ai unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra
mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune a societăţii ,
lichidatorii sunt obligaţi să ia măsuri pentru efectuarea b.m. şi
să comunice rezultatele acestui bilanţ agenţiei teritoriale pentru
protecţia mediului (art. 254 Legea 31/1990).