Hârtia este un material plan și subțire, având ca element esențial suprafața sa pe care se

poate scrie, desena, tipări, picta. Este considerat un material de bază în domeniul ambalajului,

al creării de filtre etc. Două din dimensiunile colii de hârtie (lungimea și lățimea) sunt, de regulă,
mult mai mari decât grosimea sa. Hârtia este obținută din fibre de celuloză amestecate, care se
mențin împreună fără un alt liant cu excepția legăturilor de hidrogen și a împletirii fibrelor.
Deși cele mai căutate materiale celulozice pentru fabricarea hârtiei sunt pulpa lemnoasă a unor
specii de arbori de esență moale, în special cea a coniferelor, datorită existenței fibrelor de
celuloză în structura multor plante, de la ierburi până la arbori, se pot folosi și multe alte fibre,
așa cum ar fi cele ale plantelor de bumbac, in, cânepă sau orez.
Procesarea fibrelor[modificare | modificare sursă]
Celulele plantelor sunt alcătuite din fibre celulozice conectate. În timpul procedeului de
extragere a pulpei celulozice, aceste fibre microscopice sunt separate unele de altele, iar acolo
unde lanțul polimolecular a fost rupt chimic sau mecanic, suprafețele "libere" intră în contact una
cu alta creând punți hidrogenate care conferă duritate, dar și elasticitate viitorului material.
Procedeul chimic
Procedeul chimic utilizat astăzi pe scară largă este un complex de tratări chimice
numite Procesul Kraft. Scopul acestei tratări chimice este eliminarea
structurii ligninei (din pulpa supusă procesului), care este liantul organic care menține fibrele
împreună, prin folosirea unui amestec care o dizolvă. După eliminarea acesteia, fibrele rămase
pot fi folosite pentru realizarea unei hârtii de culoare maroniu nedefinit, nefinisată, utilizată la
realizarea de pungi de hârtie sau a cutiilor din carton. Materialul brut astfel obținut poate fi
folosit în continuare, printr-o purificare accentuată a ligninei rămase, conducând la obținerea
pulpei de calitate superioară, pentru hârtie albă pentru scris și tipărit.
Deși procedeul chimic este mai scump decât cel mecanic, permițând o folosire de maximum 45
- 50 % din pulpa inițială, totuși este un procedeu larg folosit datorită calității produsului final și al
menținerii, aproape nealterată, a lungimii inițiale a fibrelor materialului folosit, care este un factor
de menținere a unor calități mecanice ridicate a hârtiei. Un alt avantaj al acestui procedeu este
folosirea integrală a ligninei rezultate din proces ca și combustibil pentru încălzirea și
electricitatea necesare procesului.
Amidonul este o polizaharidă care, din punct de vedere structural, este alcătuită
din amiloză și amilopectină. Amidonul este una dintre sursele energetice importante ale
organismelor uman și animal. Nimerind în organism cu hrana, amidonul se supune hidrolizei
enzimatice în prezența amilazelor, transformându-se în glucoză. Aceasta este transportată
spre celule, unde se consumă parțial pentru necesitățile energetice ale organismului, conform
schemei:
C6H12O6 + 6O2 = 6CO2+ 6H2O + Q
Amidonul se găsește în semințele, fructele și tuberculii plantelor și care se folosește în industria
alimentară, chimică etc. Formula brută a amidonului, determinată prin analiza elementară, este
(C6H10O5)n, la fel ca a celulozei. Prin hidroliza cu acizi, amidonul trece în D-glucoza, cu
randament cantitativ. Din punct de vedere al compoziției chimice, amidonul este un amestec,
format din 2 polizaharide: amilopectină și amiloză, care diferă între ele prin structură și
reactivitate.

Utilizarea celulozei.1. Datorită rezistenței sale mecanice, lemnul este utilizat în

construcții.2. Din aceasta fac diverse tipuri de tâmplărie.3. Sub formă de materiale
fibroase (bumbac, lenjerie) este utilizat pentru fabricarea firelor, țesăturilor, a
frânghiilor.4. Pulpa izolată din lemn (eliberată de substanțe conexe) este utilizată
pentru producerea hârtiei.