MARA

îşi pune

,
Un-doi-trei, un-doi-trei – picioarele Marei se rotesc precum vârtejuri de
toamnă printre frunze. Ochii verzi îi scânteiază pe ritmul muzicii și un
zâmbet frumos îi joacă între obraji. Apoi fata își face vânt și se aruncă
în aer, cu picioarele aproape zburând și mâinile întinse spre un soare
imaginar. Pisica Mia ridică leneș capul de pe pat, pesemne că toată
forfota îi deranjase somnul.
Mara îi ghicește privirea pisicească și se repede spre ea. Îi dă un pupic
pe frunte și o mângâie cu blândețe.
- Ei, hai, Mia, iar ai adormit pe dansul meu. Și acum cine îmi va spune
dacă mi-a ieșit bine? spune fata, ca pentru ea.
Din capul ușii, mama își drege glasul și ridică două degete, ca la
școală.
- Eu, eu, spune, cu vocea joasă.
Obrajii Marei se îmbujorează, căci nu se aștepta ca mama să o
urmărească. Mara răspunde, plină de sfială: „oh, mami, nu știam că
ești aici. Chiar ai văzut noul meu dans?”.

- Sigur că da. Am vrut să ciocănesc, dar am auzit muzică și n-am vrut

să deranjez.
- Ei? Și? Cum ți s-a părut?
Vocea fetiței este plină de nerăbdare.
Mama face câțiva pași și se așază pe pat.
Mia se întinde cât e perna de lungă, somnul
i-a fugit de tot.
- Mi s-a părut minunat! La fel cum ești și tu.
Mara se face ghemotoc în brațele mamei,
așa mare, cum este ea la 10 ani.
Parcă mai ieri era cât o păpușă și
mama o putea legăna în brațe.
Astăzi n-ar putea să o legene decât într-un
balansoar.
 Mara este o copilă tare liniștită, cu vocea călduță ca o boare
de vânt văratic. Ochii migdalați, de culoarea ierbii, cad
frumos de-a josul frunții și se așază perfect, ca niște năs-
turei pe o haină frumos croită. Fetei îi șade bine și cu părul
lung curgând pe umeri și prins la spate în codiță. Pentru
dansul de astăzi, Mara a ales să îl lase liber, pe spate.
Mami îl împletește într-o codiță și îi vine o idee în timp ce își
încâlcește degetele în părul fetei.
Mami o ia de mână pe fată și împreună aproape că fug spre
bucătărie. Diana coboară în genunchi și scotocește în cămară.
Scoate borcanele cu gem, tăvi pe care nu le-a folosit de mult,
cratițe uitate, într-o hărmălaie care îi face pe toți curioși. Matei
pitește capul pe ușă, Mia răsare de nicăieri direct pe masă, de
unde are unghiul mai bun.
- Aha! exclamă mama într-un final.
L-am găsit!
Diana scoate numai-ea-știe-de-unde un caiet vechi. Coperta
stă într-un singur fir de ață, are colțurile roase și câteva
cercuri de cafea parcă desenate pe hârtie.
„Caiet de rețete” scrie pe el.
Acum Mara este chiar curioasă. Ce o fi căutând mama
într-un caiet cu rețete vechi de când lumea? Atâta zarvă
pentru mâncare! Până și tati se strecoară în bucătărie, să
vadă ce se petrece.
- Buuun. Caietul acesta nu este unul obișnuit, spune mama,
ridicându-l în aer. Nici măcar nu este un caiet de rețete,
chicotește ea. Este un CAIET CU DORINȚE, spune, într-un
final, cu o voce misterioasă, parcă din filme.
Matei se scarpină în vârful capului, tati încruntă sprâncenele,
Mara face ochii mari. Dacă ar fi putut, Mia ar fi pufnit în râs,
căci cea mai mare dorință a ei era să mănânce pește toată ziua.
Și să doarmă, bineînțeles. Și să fie scărpinată pe burtică, se
înțelege.
- Uaaau! Spune-ne mai multe, mami, zice Mara, cu vocea
mustind de curiozitate.
Mama se așază turcește, ceilalți o înconjoară, ca în jurul unui
foc de tabără. Își drege glasul, și apoi le spune tuturor cum, cu
foarte mulți ani în urmă, mama bunicii sale își puse o dorință.
Era ceva foarte important, doar de ea știut. Pentru ca dorința ei
să poată străbate tooot Cerul, toate stelele și planetele, a trebuit
să o lase scrisă. Să fie mărturie.
Altfel nu ar fi avut efect. Atunci când așezăm gândurile pe
hârtie, ele devin pe jumătate realitate!
- Chiar așa, mami? întreabă Matei, surprins peste măsură.
- Aham. În caietul acesta scrie exact cum trebuie să faci pentru
ca o dorință să se împlinească, spune mama, făcându-i din ochi
Marei. Un zâmbet larg răsare pe chipul fetei, căci ea știa prea
bine la ce se referă mami.
„Uau, orice dorință va deveni realitate! Deci aș putea să dansez
pe o scenă mare, să călătoresc în America sau chiar să devin
medic!”, își spuse Mara.
Nerăbdători să încerce „rețeta magică”, cei patru au citit, pe
rând, regulile scrise cu ani și ani în urmă. Acum că știa secretul,
Mara simțea că până și zborul pe un unicorn nu e chiar departe
de realitate. Abia aștepta să își încerce pixul!
 www.casutapovestilor.ro

©Toate drepturile rezervate

Aceasta este o carte 100% unică pe lume, realizată de o mamă antreprenor. Îți mulțumim pentru sprijin!