PARTEA GENERALA

Particularitățile raportului juridic de drept internațional

Ceea ce particularizează aceste raporturi este existența în cuprinsul raportului juridic a unui
element de extraneitate (element stră in).

ELEMENTUL DE EXTRANEITATE
Elementul de extraneitate este acea parte componentă a unui raport juridic, parte care se află în
stră ină tate sau sub incidența unei legi stră ine.
Acesta nu constituie un al patrulea element al raportului juridic (subiecte, conținutul, obiectul
raportului juridic), ci se regă sește în oricare dintre cele trei elemente ale raportului juridic.
Poate apă rea așadar în legă tură cu subiectele raportului juridic. Dacă ele sunt persoane fizice,
poate fi vorba de cetă țenia stră ină a uneia sau ambelor persoane, despre reședința stră ină , dacă
este vorba despre persoane juridice, despre sediul în stră ină tate a uneia sau ambelor persoane
juridice

Există elemente de extraneitate în ceea ce privește obiectul (bunul/ bunurile). Un bun poate fi
plasat în stră ină tate sau să fie în Româ nia, dar sub incidența unei legi stră ine.
Conținutul raportului juridic (drepturi și obligații): locul încheierii contractului etc.
Pot apă rea elemente de extraneitate și în materia faptelor juridice (locul să vâ rșirii delictului etc.).
Pot apă rea elemente de extraneitate în materie de procedură: instanța competentă , instanța care
a pronunțat hotă râ rea.

CONFLICTUL DE LEGI
În momentul în care într-un raport juridic apare un element de extraneitate, cu privire la acel
raport juridic, se naște un conflict de legi.
Conflictul de legi este susceptibil de o definiție științifică juridică și de o alta metaforică .
Definiție juridică: este situația care apare în cazul în care, într-un raport juridic, există un element
de extraneitate și care constă în aceea că acelui raport juridic i se pot aplica două sau mai multe
sisteme de drept aparținâ nd unor state diferite.
Metaforic, acest conflict de legi este o întrebare/ problemă pe care o are judecă torul sau arbitrul în
momentul în care soluționează un litigiu cu element de extraneitate, și anume care sistem de
drept se va aplica acelui raport juridic.

Exemplu: contract de vâ nzare-cumpă rare între o firmă din Româ nia, în calitate de vâ nză toare, și o
firmă din Franța, în calitate de cumpă ră tor. Încheierea a avut loc la București, dar livrarea a avut loc
în Franța. Între cele două pă rți a izbucnit un conflict generat de neexecutarea obligațiilor de că tre
una dintre pă rți. Judecă torul va trebui să ră spundă la întrebarea: în temeiul că rui sistem de drept
trebuie să judece? Ambele sisteme de drept au temeiuri să se aplice, la o primă vedere.
Care sunt elementele esențiale ale conflictului de legi? Elementele esențiale ale conflictului de
legi sunt:
a. Izvorul conflictului de legi este elementul de extraneitate
b. Noțiunea de conflict de legi, mai ales prin termenul conflict poate duce cu gâ ndul la
existența unui conflict de suveranită ți. Acest lucru este fals. Acest conflict se soluționează de
că tre o normă specifică , numită normă conflictuală. Mai potrivit ar fi să se folosească
sintagma “concurs de legi”.
c. Existența în raportul juridic a unui element de extraneitate, face ca, în legă tură cu acel
raport juridic, să fie susceptibile de a se aplica două sau mai multe sisteme de drept. În final
se aplică numai unul dintre ele.
d. Noțiunea de lege din sintagma “conflict de legi” înseamnă un întreg sistem de drept,
indiferent că este sistem de drept româ n sau stră in. Întreg sistem = toate izvoarele de drept.
În momentul în care norma conflictuală a indicat sistemul aplicabil, raționamentul de drept
internațional se încheie, iar judecă torul va proceda la că utarea legii aplicabile în sistemul de
drept care se aplică. Gă sirea legii în sistemul de drept în temeiul că ruia se va pronunța
hotă râ rea este ulterioară procesului de stabilire a sistemului de drept aplicabil.
Sistemele de drept nu au aceeași soluție pentru aceeași problemă. Exemplu: termenul general de
prescripție în sistemul româ nesc este de 3 ani, pe câ nd în sistemul francez este de 5 ani.

NORMA CONFLICTUALĂ
Norma juridică specifică care soluționează conflictele de legi se numește normă conflictuală. Aceasta
este specifică dreptului internațional privat și se deosebește de norma materială prin cel puțin două
elemente esențiale:
a. Norma conflictuală nu câ rmuiește raportul jurdic pe fondul să u, ci norma conflictuală numai
îi indică sistemul de drept aplicabil în speță. Așadar aceasta este o normă de trimitere, de
fixare
b. Norma conflictuală se aplică esențialmente înaintea normei materiale. Succesiunea logică
obligatorie este aceasta: întâi se aplică norma conflictuală pentru a vedea care este sistemul
de drept aplicabil, iar ulterior norma materială din sistemul de drept aplicabil. Aceasta
influențează în mod esențial norma materială și implicit soluția de fond. Dacă apare o
problemă legată de starea civilă sau de capacitate, in dreptul englez se aplică legea
domiciliului (judecă torul englez va aplica legea ță rii în care persoana domiciliază ).
Judecă torul româ n aplică legea cetă țeniei pentru capacitatea și starea civilă a unei persoane.
Norma conflictuală influențează major norma materială

Structura normei conflictuale

Norma conflictuală este o normă juridică , ea trebuind să aibă două elemente esențiale (TGD:
Ipoteza: situația de fapt la care se referă norma și Dispoziția: ceea ce spune legiuitorul să se facă ):
 - Conținutul normei conflictuale – primul element de structură al normei = ipoteza normei
(materia la care norma se referă – stare civilă și capacitatea persoanei, act juridic, fapt
juridic, act juridic licit, act de procedură material)
- Legătura normei conflictuale = dispoziția normei (cea care ajută la plasarea conținutului
normei în sfera unuia sau altuia dintre sistemele de drept în prezență ). În mod concret,
legă tura normei conflictuale se materializează prin ceea ce se numește punctul de
legătură. Punctul de legă tură este conținutul legă turii.

Exemple de norme conflictuale:

- Art. 1272 NCC – starea civilă și capacitatea persoanei fizice sunt guvernate de legea sa
națională .
o Conținutul normei: starea civilă și capacitatea persoanei fizice (materia, ipoteza normei).
o Legă tura normei conflictuale: conflictele se rezolvă după naționalitatea persoanei
Art. 2568 – legea națională este legea statului a că rui cetă țenie o are persoana fizică .
o Punctul de legă tură este cetă țenia.
o Legă tura este naționalitatea, iar punctul de legă tură – cetă țenia româ nă .
- Art. 2580 – statutul organic al persoanei juridice este guvernat de legea sa națională.
o Conținutul: statutul organic al persoanei juridice.
o Legă tura: naționalitatea persoanei juridice.
Art. 2571 – persoana juridică are naționalitatea statului pe al că rui teritoriu și-a stabilit
potrivit actului constitutiv, sediul social.
o Punctul de legă tură : sediul social.
- Art. 2613 – posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunurilor sunt
câ rmuite de legea locului unde acestea sunt situate sau se află .
o Conținut: drepturi reale (regimul real).
- Art. 3 alin. (1) Regulamentul Roma I – contractul este guvernat de legea aleasă de pă rți.
o Conținut: regimul contractual.
o Punctul de legă tură (unde este plasat): voința pă rților.
- Art. 4 alin. (1) Regulamentul Roma II – Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care
decurg dintr-o faptă ilicită este legea ță rii în care s-a produs prejudiciul.
o Conținut: obligațiile necontractuale și regimul delictual.
o Punctul de legă tură : locul producerii prejudiciului (locus damni).

Principalele norme conflictuale

Prin prisma punctului de reper:
 Cetățenia – întâ lnit în materia capacită ții, stă rii civile, succesiunii, materia jurisdicției
competente (lex patriae). Sistemul de drept este dat de cetă țenie
 Reședința obișnuită a persoanei fizice este punct de legă tură pentru starea civilă și
capacitatea persoanei fizice în alte împrejură ri decâ t ale cetă țeniei, în materie de moștenire,
în materia condițiilor de fond și de formă ale actelor juridice, în materia jurisdicției
competente
  Domiciliul persoanei fizice – în materia jurisdicției este întâ lnit ca punct de legă tură (lex
domicilii)
 Sediul social – pentru statutul organic al persoanei juridice și în alte norme conflictuale
privind condițiile de fond ale actului juridic etc. sistemul de drept aplicabil se numește lex
societatis. Expresie generică : lex personalis: cetă țenia, domiciliul și sediul social
 Fondul de comerț pentru condițiile de fond ale actelor juridice câ nd ele sunt fă cute de un
profesionist comerciant
 Locul situării bunului – punct de legă tură major pentru regimul real, forma testamentului,
anumite categorii de succesiuni (lex rei sitae). Lex successionis în materia succesiunilor
 Voința părților – materia contractelor, în relațiile de familie, în materia unor obligații
necontractuale, în materia fiduciei (lex voluntatis)
 Locul încheierii actului juridic – punct de legă tură pentru forma adopției, succesorale
(lex loci actus/ contractus – expresia locus regit actum).
 Locul executării actului – contractele de muncă, jurisdicție (lex loci executionis), sumă de
bani (lex loci solutionis)
 Autoritatea care întocmește actul – materia ocrotirii minorului (lex auctoris, expresia
auctor regi actum)
 Locul producerii prejudiciului – regimul obligațiilor izvorâ te din fapte ilicite (lex loci
damni/ lex loci laesionis)
 Locul unde se săvârșește fapta (lex loci delicti commissi)
 În materie de jurisdicție, instanța sesizată este instanța competentă (lex fori)

Care este sistemul de drept căruia îi aparțin normele conflictuale?

Regula: norma conflictuală aparține sistemului de drept al instanței sesizate. Așadar, norma
conflictuală aparține lui lex fori.
Ca regulă , judecă torul aplică propriul să u sistem de norme conflictuale, pentru că :
a. Instanța de judecată este o autoritate publică româ nă care aplică legea ei de drept
internațional privat
b. Marea majoritate a normelor conflictuale sunt imperative, cu excepția materiei contractelor
(guvernată de voința pă rților).
c. Argument logic: argument de reducere la absurd a soluției alternative, adică a aplică rii legii
la care norma conflictuală trimite. Legea la care norma conflictuală trimite se numește lex
causae. Alternativa este norma conflictuală poate aparține legii forului, adică a instanței
sesizate sau lui lex causae. Ră spuns: norma conflictuală nu poate aparține lui lex causae
pentru că lex causae nu este determinată încă în acest moment. Lex causae se determină
după ce se află care este norma conflictuală pentru că legea aplicabilă este dată de legea
conflictuală . Așadar, ar fi absurd să se spună că norma conflictuală aparține legii cauzei.
Singurul sistem de drept cert în acest moment este legea instanței sesizate (lex fori).
Excepții:
1. În arbitrajul internațional ad-hoc: arbitrajul internațional poate fi de două feluri:
o instituționalizat atunci câ nd este efectual de că tre o instituție, cum este Curtea de Arbitraj de
la București, Paris etc. și atunci există o lege a forului.
 o ad-hoc care se organizează pentru un singur litigiu, el nu are o structură instituțională , și își
încheie misiunea după ce se soluționează litigiul. Acesta nu are lex fori (exemplu:
UNCITRAL). Există libertatea de a se alege norma de drept din orice sistem de drept în
funcție de speța supusă soluționă rii.
2. Retrimiterea de gradul I
În conținutul dreptului internațional privat nu intră numai normele conflictuale. Acesta
conține și norme materiale, adică norme care nu sunt de trimitere și dau soluția pe fondul cauzei.
Exemplu: normele privind recunoașterea și executarea hotă râ rilor judecă torești sau arbitrale.

NORME DE APLICAȚIE IMEDIATĂ (de aplicație necesară)

Art. 9 Regulamentul Roma I – Normele de aplicație imediată sunt norme a căror respectare este
privită drept esențială de către o anumită țară pentru salvgardarea intereselor sale publice, precum
organizarea politică, socială sau economică, în asemenea măsură încât aceste norme sunt aplicabile
oricărei situații care intră în domeniul lor de aplicare, indiferent de legea aplicabilă contractului în
temeiul regulamentului. Art. 2566 NCC – norme de aplicație imediată (reluarea dispozițiilor Roma I)

Din această definiție rezultă condițiile esențiale a fi îndeplinite:

 Sunt norme materiale (dau soluția cauzei pe fond)
 Aparțin unui sistem de drept care poate fi fie sistemul de drept al forului, deci al instanței
sesizate, sau pot fi ele într-un sistem de drept al unui stat terț altul decâ t lex causae.
 Aceste norme prezintă un grad ridicat de imperativitate. Roma I: sunt esențiale pentru o
țară pentru salvgardarea intereselor sale publice.
 Se aplică cu prioritate (imediat) unui raport juridic internațional privat, atunci câ nd acel rap
jur are o leg cu statul în al că rui sistem de drept se află norma de aplicație imediată .
 Norma de aplicație imediată se aplică anterior normei conflictuale. Norma de aplicație
imediată exclude raționamentul conflictual.
Exemplu: în materia adopției internaționale, normele de aplicație imediată sunt foarte rare. Acestea
sunt anti-sistem. Indiferent de legea aplicabilă adopției, Legea 273/2004 privind regimul juridic al
adopției, prevede anumite condiții imperative pentru adoptator, dar și pentru adoptat. Acele
condiții imperative se aplică fie dacă raportul juridic de adopție are legă tură sau nu cu statul româ n.

Reglementă rile BNR – regimul valutar – regulamentul 4/2005 al BNR – plă țile între rezidenți se fac
în moneda națională indiferent care este legea aplicabilă contractului.
Reglementă rile privind autorizațiile de import, export și tranzit.
Aceste conflicte de legi apar în domeniul dreptului privat: civil, familiei, muncii. Ce se întâ mplă cu
dreptul public: penal, administrativ, financiar? Pot exista elemente de extraneitate!
IZVOARELE DREPTULUI INTERNAȚIONAL PRIVAT
Dreptul internațional privat are izvoare interne și internaționale:
 Interne: Cartea a VII-a NCC, Cartea a VII-a NCPC
 Internaționale (au prioritate):
 Izvoarele internaționale
 Reglementă rile UE
 Izvoarele derivate:
 Regulamentele:
o Roma I (593/2008 privind legea aplicabilă obligațiilor
contractuale)
o Roma II (864/2007 privind legea aplicabilă obligațiilor
necontractuale)
o Roma III (1259/2010 în domeniul aplicabil divorțului și
separă rii de corp)
o Regulamentul 44/2001 privind competența judiciară ,
recunoașterea și executarea hotă râ rilor în materie civilă și
comercială numit Regulamentul Bruxelles I - va fi înlocuit
din 2015 cu Regulamentul 1215/2012
 Directivele
 Jurisprudența Curții Europene – deciziile interpretează textul din
reglementă rile UE (interpretarea autonomă ).

Conflicte care pot apărea în raporturile juridice:

- Conflicte de jurisdicție/ de competență – problemă de proces civil internațional,
reglementată de regulamente și de NCC.
- Conflictul de legi aplicabile procedurii – reglementat de Codul de Procedură Civilă
- Conflictul de calificări
- Conflictul în spațiu al normelor conflictuale – apare în cazul în care se gă sește norma
aplicabilă și s-a constatat că este o problemă de stare civilă , iar norma conflictuală româ nă
trimite la un sistem de drept stră in. Se pune astfel problema retrimiterii.
- Conflictul de legi materiale – se soluționează de că tre norma conflictuală. Dacă norma
conflictuală trimite la sistemul de drept româ n, judecă torul româ n va judeca ca și cum ar fi
un raport de drept intern.
- Conflictul de legi în timp și spațiu (problema recunoașterii drepturilor legal dobâ ndite
într-o țară stră ină ).
- Conflictul mobil de legi – apare în cazul în care soții cetă țeni italieni au pana în prezent
cetă țenie italieni, iar ulteriori își schimbă cetă țenia în cea româ nă . Ce lege va guverna
efectele că să toriei lor?
Norma conflictuală este exprimată în noțiuni juridice. Aceste noțiuni juridice există în ambele
elemente ce formează structura normelor (conținut și legă tură ). În conținutul normei conflictuale,
noțiunile juridice pe care le întâ lnim pot fi persoana juridică , condițiile juridice de fond/ formă ale
actului. Legă tura se exprimă în cetă țenie, sediu social etc.

Aceste noțiuni nu au aceeași accepțiune în toate sistemele de drept. De aceea este posibil ca în
anumite sisteme de drept să se pună o problemă de calificare.

CALIFICAREA
Poate fi definită în două moduri:

1. Pornind de la norma juridică către situația de fapt. Calificarea este operațiunea

logico-juridică de determinare a sensului exact și complet al noțiunilor juridice cuprinse în
conținutul și în legătura normei conflictuale cu scopul de a vedea dacă un raport juridic (o
situație de fapt concretă) se încadrează sau nu în acea normă de drept conflictuală.
2. Pornind de la situația de fapt către norma juridică. Calificarea este interpretarea unui
raport juridic (a unei situații de fapt) pentru a vedea în conținutul și legătura cărei norme
conflictuale intră.

Calificarea este o aplicare, în cazul DIP, a noțiunii de interpretare a normei de drept din TGD.
Interpretarea normei de drept este o noțiune general valabilă în cazul orică rei norme de drept.

Operațiunea de calificare este necesară în aplicarea normei conflictuale. Aplicarea dreptului este
din punct de vedere juridic un silogism care presupune o premiză minoră (situația de fapt), o
premiză majoră (legea – norma conflictuală ) și o concluzie (lex causae).
În cazul în care în sistemele de drept aceeași noțiune juridică are înțelesuri diferite se pune o
problemă de conflict de calificare.

Conflictul de calificări este situația care apare atunci când noțiunile din conținutul/ legătura
normei conflictuale au înțelesuri diferite în sistemele de drept în prezență cu privire la acel raport
juridic.

Exemple:
- Conflicte de califică ri în ceea ce privește conținutul normei:
o speța lider (leading case) se numește Testamentul Olandezului și este o speță care a fost
soluționată de că tre instanțele franceze în sec. XIX. În esență în această speță , s-a pus o
problemă de calificare a unui testament olograf, care într-un sistem de drept (olandez) era
calificat ca o problemă de capacitate a cetă țeanului olandez de a face acest testament (ar fi
fost supusă lui lex patriae), iar în sistemul de drept francez era calificat ca o problema de
formă (lex loci actus). Aceste norme conflictuale conduceau la un alt sistem de drept.
 o Prescripția extinctivă și compensația. În dreptul comun și european (Roma I), acestea sunt
calificate ca probleme de fond, adică probleme contractuale (lex contractus), succesorale
(lex successionis). În dreptul anglo-saxon, acestea sunt calificate ca probleme
o de procedură . Anglia care a adoptat Roma I a aderat la calificarea dată de dreptul european
o Dreptul statului de a culege o succesiune vacantă . În unele sisteme de drept este calificată ca
o problemă de moștenire (lex successionis), iar în altele ca un drept originar al statului de a
culege moștenirile, bunurile fă ră stă pâ n de pe teritoriul să u (lex rei sitae).
o Că să toria religioasă a generat multiple discuții. Poate fi calificată ca o problemă de capacitate
sau ca o problemă de formă (locus regit actum).
- Conflicte de califică ri în ceea ce privește legătura normei:
o Sediul social care este punct de legă tură esențial al persoanei juridice (sediu social real sau
statutar).
o Momentul și locul încheierii contractului – punct de legă tură pentru încheierea contractului.
Teoria expedițiunii: la sediul acceptantului ofertei. Sistemul informațiunii/ recepțiunii: locul
încheierii este la sediul ofertantului.

Efectul calificării
Efectul califică rii este diferit după cum calificarea privește conținutul sau legă tura normei
conflictuale.
Conținut – de modul de soluționare a califică rii depinde însă și norma conflictuală. Nu se schimbă
sistemul de drept
Legă tură – nu se schimbă norma conflictuală, dar se schimbă legea aplicabilă (lex causae), pentru
că duce la un alt sistem de drept.