Capitolul 3

Senzorii fotoelectrici pentru detectarea prezentei obiectelor

3.2. Senzori cu fibră optică

3.2.1. Fibra optică
Fibra optică este o fibră de sticlă sau plastic care transportă lumină de-a lungul
său (figura 3.42). Fibrele optice sunt folosite pe scară largă în domeniul
telecomunicațiilor, unde permit transmisii pe distanțe mai mari și la lărgimi de
bandă mai mari decât alte medii de comunicație. Fibrele sunt utilizate în locul cablurilor
de metal deoarece semnalul este transmis cu pierderi mai mici și deoarece sunt imune
la interferențe electromagnetice. Fibrele optice sunt utilizate și pentru iluminat și
pentru a transporta imagine, permițând astfel vizualizarea în zone înguste. Unele fibre
optice proiectate special sunt utilizate în diverse alte aplicații, inclusiv pentru senzori.
O fibră optică este formată din trei părți principale si anume: miezul fibrei, din sticlă
sau plastic, invelisul miezului fibrei care oferă calea pentru propagarea luminii si alte
straturi de protectie (figura 3.43). Conectarea fibrelor optice una de alta este mai
complexă decât cea a cablurilor electrice. Capetele fibrei trebuie să fie atent tăiate, și
apoi unite fie mecanic fie prin sudare cu arc electric.

Fig. 3.42. Fibra optica Fig. 3.43. Componentele fibrei optice

Principiul de funcționare a fibrei optice

Fibra optică este un ghid de undă dielectric ce transmite lumina de-a lungul axei
sale prin intermediul miezului, pe baza procesul de reflexie internă totală. Fibrele care
suportă mai multe căi de propagare sau moduri transversale se numesc fibre
multimodale, iar cele ce suportă un singur mod sunt fibre monomodale (figura 3.44).
Fibrele multimodale au în general un diametru mai mare al miezului și sunt utilizate în
comunicații pe distanțe mai scurte și în aplicații în care trebuie transferată multă
putere. Fibrele monomodale se utilizează pentru comunicații pe distanțe de peste
550 m.

Fig. 3.44. Fibra multimodala si monomodala

 Fibra optică cu diametru mare al miezului (mai mare de 10 micrometri) poate fi
analizată cu ajutorul opticii geometrice. Această fibră se numeşte fibră multimod. Într-
o fibră optică multimod cu salt de indice, razele de lumină sunt conduse de-a lungul
miezului fibrei prin reflexie internă totală.
Dupa cum am precizat fibra constă dintr-un miez înconjurat de un strat de
substanță (înveliș interior al fibrei/teacă). Pentru a păstra semnalul optic în
miez, indicele de refracție al miezului trebuie să fie mai mare decât cel al tecii. Limita
dintre miez și teacă poate fi fie abruptă, în fibra cu salt de indice (figura 3.45), fie
gradată, în fibra cu indice gradat (figura 3.46).

Fig. 3.45. Fibra cu salt de indice Fig. 3.46. Fibra cu indice gradat

Indicele de refracție este o măsură a vitezei luminii printr-un material. Viteza de

deplasare a luminii în vid este de 300 de milioane de metri pe secundă. Indicele de
refracție al unui mediu se calculează împărțind viteza luminii în vid la viteza luminii în
mediul respectiv. Deci, prin definiție, indicele de refracție al vidului este 1. Valoarea
tipică pentru teaca unei fibre optice este 1.46. Valoarea miezului este de regulă 1,48.
Cu cât este mai mare indicele de refracție, cu atât mai încet se propagă lumina prin
mediu. Semnalul din fibra optică va călători, astfel, cu o viteză de aproximativ 200 de
milioane de metri pe secundă, propagându-se astfel la 1000 de kilometri distanță în
decurs de 5 milisecunde. Astfel, un apel telefonic transportat pe fibră optică între
Sydney și New York, pe o distanță de 12000 kilometri va avea o întârziere minimă
absolută de 60 de milisecunde (o șaisprezecime de secundă) între momentul când un
interlocutor vorbește și celălalt aude (desigur, ruta urmată de apel nu va fi cea mai
scurtă, și în plus mai apar întârzieri din cauza comutației echipamentului de
comunicație și prin procesul de codificare și decodificare a vocii).
Când lumina trece printr-un mediu dens și întâlnește o limită de demarcație cu
unghi abrupt (mai mare decât unghiul critic al suprafeței), lumina va fi reflectată în
întregime. Efectul este folosit în fibra optică pentru a păstra lumina în miez. Lumina se
deplasează prin fibră reflectându-se de o parte și de alta a limitei cu teaca. Deoarece
lumina trebuie să lovească limita de demarcație la un unghi mai mare decât cel critic,
doar lumina care intră în fibră într-o anumită gamă de unghiuri poate traversa fibra
fără a ieși din ea (figura 3.47). Această gamă de unghiuri se numește con de
acceptanță al fibrei. Dimensiunile conului de acceptanță depind de diferența de indice
de refracție între miez și teacă.

Fig. 3.47. Propagarea luminii prin fibra optică multimodală

 În termeni simpli, există un unghi maxim față de axa fibrei sub care lumina poate
intra în fibră astfel încât să se propage prin miez. Sinusul acestui unghi maxim
este deschiderea numerică a fibrei. Fibra cu deschidere numerică mare necesită mai
puțină precizie la tăiere și la lucru decât cea cu deschidere mică. Fibra monomodală
are deschidere numerică mică.
3.2.2. Senzori cu fibra optica
Generalități
Un senzor cu fibră optică este un senzor care folosește fibra optică fie ca pe un
element de detecție (senzori intrinseci), fie ca pe un canal de transmitere a semnalelor
luminoase de la un element sensibil la componenta electronică ce procesează
semnale sau de la un emitator la un receptor specifice unui senzor de prezenta
(senzori extrinseci). Fibra optică are multe utilizări în detecția la distanță. În funcție de
aplicație, fibra optică poate fi folosită datorită dimensiunilor sale reduse, sau pentru că
nu este necesară folosirea nici unei surse de energie electrică în locația controlată de
la distanță, sau din cauză că mulți senzori pot fi multiplexați de-a lungul fibrei folosind
diferite lungimi de undă ale luminii pentru fiecare dintre aceștia, sau prin detectarea
întârzierii temporale în timp ce lumina trece de-a lungul fibrei prin fiecare senzor.
Întârzierea poate fi determinată folosind un dispoztiv numit reflectometru optic ce
lucrează în domeniul timp.
Senzorii cu fibră optică, de asemenea, sunt imuni la interferențe electromagnetice,
și nu conduc electricitatea, astfel ca aceștia pot fi folosiți în locații unde există tensiuni
foarte înalte sau materiale inflamabile precum combustibilul pentru avioane. Acești
senzori pot fi, de asemenea, proiectați să reziste la temperaturi foarte înalte.
Senzorii cu fibra optica pentru detectarea prezentei obiectelor
Un senzor cu fibră optică are două părti principale, amplificatorul (unitatea de
amplificare) si fibra optica prevazuta cu unu sau doua capete (figura 3.48.a).
Amplificatorul contine unitatea de emisie (sursa luminoasă) si cea de receptie, inclusiv
electronica aferentă, iar fibra optică transmite lumina de la emitator la capul de detectie
si invers.
Senzorul permite detectarea obiectelor prin transmiterea luminii de la unitatea de
amplificare prin intermediul fibrei optice si receptionarea in aceeasi unitate de
amplificare a luminii reflectate de pe obiectul de detectat daca metoda de detectie este
prin difuzie (figura 3.48.b) sau nereceptionarea luminii emise daca senzorul este de
tip bariera sau cu retroreflexie (figura 3.48.c).

a) b) c)
Fig. 3.48. Senzor cu fibră optică

Principiul de functionare
Dupa cum am precizat in primul subcapitol fibra optică este alcătuită dintr-un miez
central cu un indice de refracție mai mare decat indicele de refractie al invelisului ce
inconjoara miezul (teaca/manta) (figura 3.49.a). Cand lumina de la emitator intră în
miez, pe baza fenomenului de reflexie totala, aceasta este transportata de-alungul
fibrei optice (figura 3.49.b). La iesirea din fibra optica, pana ajunge la obiectul de
detectat, lumina are un unghi de aproximativ 60° (figura 3.49.c).
 a b

c
Fig. 3.49. Principiul de functionare al senzorului cu fibra optica

In functie de metoda de detectie senzorii cu fibra optica pot fi: de tip bariera, cu
retroreflexie sau cu difuzie.
In cazul senzorului de tip bariera fibrele optice specifice emițătorului și receptorului
sunt instalate una în fața celeilalte (figura 3.50.a), astfel încât lumina de la emițător să
ajungă la receptor. Când un obiect trece printre fibrele specifice emițătorului și
receptorului, întrerupe lumina emisă care nu mai ajunge la receptor, obiectul fiind
astfel detectat.
Caracteristici specifice:
- funcționare stabilă pentru distanțe mari de detectie care pot varia de la câțiva
centimetri până la zeci de metri;
- detectia nu este afectată de modificările traiectoriei obiectului de detectat;
- functionarea nu este foarte afectată de luciul obiectelor, culoare sau înclinație.
Senzorul cu retroreflexie are fibrele specifice emițătorului și receptorului dispuse
in cadrul aceleiași carcasa și lumina de la emițător se reflectă în mod normal la
receptor prin intermediul unui reflector instalat pe partea opusă (figura 3.50.b).
Când obiectul de detectat se interpune intre fibra si reflector lumina emisa este
intrerupata (nu mai ajunge le reflector pentru a fi reflectata) si astfel receptorul nu mai
primeste lumina, obiectul fiind astfel detectat.
Caracteristici specifice:
- distanța de detectare poate varia de la câțiva centimetri până la câțiva metri;
- funcționarea nu este foarte afectată de culoare sau orientarea obiectelor de
detectat;
- lumina trece prin obiectul de detectat de două ori, făcând ca acești senzori sa
fie potriviți pentru detectarea obiectelor transparente;
- detectarea obiectelor cu suprafata oglinda poate să nu fie posibila deoarece
lumină se poate reflecta de pe obiect înapoi la receptor. Această problemă
poate fi rezolvata prin folosirea unei functii speciale.
Senzorii cu difuzie, ca si senzorii cu retroreflexie, au fibrele specifice emițătorului
și receptorului dispuse în cadrul aceleiași carcase, dar lumina în mod normal nu revine
la receptor (figura 3.50.c). Când lumina emitatorului ajunge la obiectul de detectat,
lumina se reflecta și intră în receptor, obiectul fiind astfel detectat.
Caracteristici specifice:
- distanța de sesizare variaza de la câțiva centimetri până la câțiva metri;
- intensitatea luminii reflectate și implicit stabilitatea în funcționare, variază in
functie de suprafata obiectului de detectat (exemplu: culoarea, gradul de
stralucire, netezimea).
 a b c
Fig. 3.50. Tipuri de senzori in functie de metoda de detectie

Clasificare si aplicatii ale senzorilor cu fibra optica

In cadrul senzorilor cu fibra optica, in functie de modul de detectie, fibra utilizata
poate fi de mai multe feluri.
Fibra optică standard – este cea mai întâlnită configurație de fibră (o singură fibră
cu înveliș). Miezul fibrei are diametrul de 0,5-1 mm și este confecționată din material
plastic (figura 3.51.a).
Fibra optică coaxială – are cablul aferent emitatorului situat central, iar cele din
jurul acestuia sunt receptoarele. Permite o precizie mai mare, indiferent de pozitia din
care intra obiectul de detectat în aria de detecție. Poate fi folosita pentru obiecte de
dimensiuni foarte mici (figura 3.51.b).
Fibra optică multifilară – este o fibră optică formată din mai multe fibre de
dimensiuni mai mici. Avantajul acestui tip de fibra este dat de flexibilitatea mai mare.
În sensul strict al cuvântului, aceste cabluri pot fi chiar înnodate (figura 3.51.c).

a b c
Fig. 3.51. Tipuri de fibre utilizate in componenta senzori cu fibra optica

In functie de tipul aplicatiei, a modului de fixare a capatului fibrei si a tipului

fasciculului de lumina transportat, exista mai multe variante constructive de fibre si
implicit de senzori cu fibra optica ce pot fi folositi in cadrul aplicatiilor.
Fibrele pentru instalare standard pot avea suprafata cilindrica a capatului fibrei
filetata, si poate fi dispus axial cu fibra optica (figura 3.52.a) sau la 90° fata de fibra
optica (figura 3.52.b), sau suprafata cilindrica poate fi nefiletata, iar fixarea acestuia
se face prin intermediu unui surub ce permite blocarea (figura 3.52.c). Pentru aceste
variante constructive este nevoie de un suport special pentru montare.

a b c
Fig. 3.52. Moduri de montare standard a capului fibrei in cadrul aplicatiilor
 Fibrele utilizate in spatii mici pot fi prevazute cu capat plat si se monteaza direct,
fara un suport special (figura 3.53.a), sau unde este necesara montarea capatului
fibrei foarte aproape de obiectul de detectat (figura 3.53.b).

a b
Fig. 3.53. Moduri de montare speciale a capului fibrei in cadrul aplicatiilor

Senzorii cu fibra optica ce permit imbunatatirea fasciculului de lumina pot fi cu

fascicul cu diametru reduse pentru detectia obiectelor de dimensiuni mici (figura
3.54.a), cu fascicul cu o intensitate marita pentru pozitionarea la distante mari a fibrei
emitator fata de fibra receptor (figura 3.54.b), cu fascicul ingust distribuit pe o directie
(figura 3.54.c) si cu fascicul ce permite detectia pe fundal (figura 3.54.d).

a b

c d
Fig. 3.54. Senzori ce permit imbunatatirea fasciculului de lumina emis-receptionat

Senzorii cu fibra optica utilizati pentru detectia obiectelor transparente pot fi cu

retroreflexie intrucat lumina trebuie sa traverseze de doua ori obiectul transparent si
astfel cantitatea de lumina care ajunge la receptor este mai mica (figura 3.55.a), sau
cu difuzie (reflexie limitata) care sa permita sesizarea cantitatii de lumina refractate de
suprafata transparenta (figura 3.55.b).

a b
Fig. 3.55. Senzori pentru detectia suprafetelor transparente
 Senzorii cu fibra optica utilizati in medii industriale deosebite, au fibra si capatul
fibrei realizate astfel incat sa poata rezista in medii chimice sau cu ulei (figura 3.56.a),
la incovoiere (deconectare repetata) (figura 3.56.b) sau la temperaturi ridicate de pana
la 400 °C (figura 3.56.c)

a b c
Fig. 3.56. Senzori pentru aplicatii industriale deosebite

Caracteristici ale senzorilor optici

Distanta de detectie
Distanta maxima de detectie pentru senzorii cu fibra optica retroreflexivi si de tip
bariera, reprezinta distanta la care detectia este stabila, ținând cont de abaterile
pozitiei produsului și fluctuatiile temperaturii acestuia (figurile 3.57.a, respectiv
3.57.b).
Distanța maximă de detectie pentru senzorii cu difuzie reprezinta distanta la care
detectia este stabila, ținând cont de abaterile pozitiei obiectului și fluctuatiile
temperaturii acestuia, folosind un obiect standard (de culoare albă) (figura 3.57.c).
Distanțele reale de detectie în condiții standard sunt mai mari decât distanțele de
detectare nominale pentru toate tipuri de senzori.
Sistemul optic pentru senzorii cu reflexie limitată este proiectat astfel încât axa
emițătorului și axa receptorului sa se intersecteze la suprafața obiectului detectat sub
un unghi θ. Cu acest sistem optic, distanța în care se poate detecta lumina reflectata
de pe obiect, pentru care detectia este stabila în mod constant, este cuprinsa intre
anumite limite superioare și inferioare (exemplu pentru senzori Omron distanta este
cuprinsa intre 10 si 35 mm) (figura 3.57.d).

a b

c d
Fig. 3.57. Distanta de detectie a senzorilor cu fibra optica

Modul de functionare
Modul cu comutare la lipsa luminii: iesirea senzorului devine activă când raza de
lumină este întreruptă. Acest mod se aplica pentru senzorii cu fibra optica de tip
bariera si retroreflexivi (figura 3.58.a).
 Modul cu comutare la lumină: iesirea senzorului devine activă când raza de lumină
nu este întreruptă. Acest mod se aplica pentru senzorii cu difuzie (3.58.b).

a b
Fig. 3.58. Modul de comutare a senzorilor cu fibra optica

Lumina ambientala
Iluminarea ambientală influenteaza detectia atunci când există o schimbare mai
mare de ± 20% în raport cu valoarea sursei de lumina de 200 lx (figura 3.59).

Fig. 3.59. Influenta luminii asupra detectiei

Dimensiunea obiectului standard de detectat

Obiectul de detectat standard pentru senzorii cu fibra optica de tip bariera si
retroreflexivi este o bara cilindrica opacă cu diametrul mai mare decât diagonala
fasciclului de lumina emis. În general, pentru senzorii cu fibra optica de tip bariera
diametrul obiectului standard este egal cu diagonala fascicolului emițătorului /
receptorului (figura 3.60.a), iar pentru senzorii retroreflexivi diametrul obiectului
standard este egal cu lungimea diagonalei elemntului reflectorizant (figura 3.60.b).
Pentru senzorii cu difuzie, obiectul de detectare standard este reprezentat de o
foaie din hârtie albă mai mare decât diametrul fasciculului emis (figura 3.60.c).

a b c
Fig. 3.60. Dimensiunile obiectului standard

Unghiul de deschidere (apertura) este unghiul la care lumina care intra in miezul
fibrei optice poate fi transportata de-alungul acesteia (figura 3.61.a), iar diametrul axei
optice este dimensiunea fasciculului pe care senzorul cu fibra optica de tip bariera
trebuie sa il receptioneze pentru a fuctiona corect (figura 3.61.b).

a b
Fig. 3.61. Unghiul de apertura si diametrul axei optice

Aplicatii ale senzorilor cu fibra optica

Avantajul principal al senzorilor fotoelectrici cu fibră optică este dimensiunea
redusă. Ca urmare, ei pot fi instalați și în acele locuri unde nu pot fi utilizați senzorii
obișnuiți. Unele fibre optice dispun de un cap de sesizare cu diametrul foarte mic, de
până la 0,8 mm (figura 3.62). Însă, ca urmare a dimensiunii lor mai reduse și rezistența
mecanică va fi mai mică.
Datorită compactității extraordinare a capetelor de sesizare, acești senzori se
preteazã la sesizarea în mod stabil a unor obiecte mici.

Fig. 3.62. Exemple de aplicatii ale senzorilor cu fibra optice

Capetele de detecție ale senzorilor fotoelectrici cu fibră optică pot fi dispuse și într-
un mediu periculos, unde instalarea senzorilor obișnuiți ar fi periculoasă sau
imposibilă. Acest lucru se datorează faptului că fibra optică sau capul de detecție nu
sunt alimentate electric. Totodată, sunt total imune la zgomotul de natură electrică
(dacă amplificatorul este montat adecvat) (figura 3.63).
Dacă zona are temperatura mai ridicată (max. până la 300°C), în locul fibrelor
optice din material plastic trebuie folosite fibre din sticlă.

Fig. 3.63. Utilizarea senzorilor in cadrul aplicatiilor periculoase