Cristina Pupăză IAC3 si 4

Curs 3 si 4 IAC
Materiale, Discretizare, Restrictii, Incarcari

5.1 Definirea materialelor

Pentru a crea un material nou sau pentru a modifica un material existent aflat ȋn
biblioteca Workbench se accesează modulul Engineering Data. Materialul implicit al
programului este “Structural Steel”- oţel de uz general.
Toate caracteristicile de material se pot edita (fig. 5.4), se pot defini materiale noi (fig.
5.4 - “Material nou”), sau se pot alege materiale des utilizate ȋn aplicaţii, ȋntr-o biblioteacă
specială . Spre deosebire de versiunile anterioare ale programului, este bine ca
alegerea materialelor care urmează să fie folosite ȋn proiect să fie făcută ȋncă de la ȋnceput. La

orice modificare ulterioară a materialelor proiectul trebuie regenerat sau

actualizat .
Bibiloteca de materiale se poate afla ȋn mod “editare”, de exemplu ȋn figura 5.4

, când se personalizează caracteristicile de material asociate unui

sau mai multor materiale existente ȋn bibliotecă, sau ȋn mod “selecţie”

, când este ales materialul pentru a fi utilizat ȋn proiect.

La crearea unui material nou se selectează pe rând din fereastra Toolbox caracteristicile de
material pentru care se precizează valorile (fig. 5.4). Materialul creat, importat sau editat
trebuie atribuit modelului geometric. Acest lucru este posibil ȋn modulul Mechanical,
selectând obiectul din Geometry, apoi ȋn fereastra ”Details of ”  Material  Assignment
(fig. 5.5).

1
Cristina Pupăză IAC3 si 4

Fig. 5.4. Caracteristici de material

5.2 Modulul Mechanical

Modulul Mechanical permite

parcurgerea celorlalte etape ale analizei,
cu interfaţa grafică reprezentată ȋn figura
5.6. Meniul arbore Outline conţine
următoarele componente:
- Geometry - vizualizarea sau
editarea geometriei,
- Coordinate Systems - sistemul de
coordonate global ȋn care a fost creată
Fig. 5.5. Atribuirea unui material geometria şi sisteme locale definite de
utilizator,
- Named selections - selecţii prestabilite ȋn modulul DesignModeler. De exemplu,
planuri de simetrie, dacă au fost definite anterior ȋn modulul DesignModeler.
- Connections - contactele dintre componente, dacă modelul este un ansamblu;
- Mesh – modelul discret
- Static Structural - tipul de analiză ales şi opţiunile de rezolvare
- Solution – rezultate.

Fig. 5.6. Ecranul grafic ȋn modulul Mechanical

2
Cristina Pupăză IAC3 si 4

Ȋn secţiunea „Details of” apar detalii referitoare la obiectul selectat din meniul arbore,

fereastra „Outline”. Toate acţiunile corecte şi complete sunt marcate cu simbolul

5.3 Discretizarea (Mesh)

Programele de analiză structurală realizează simularea comportării modelelor prin

Metoda Elementelor Finite (MEF).
Pentru calculul prin MEF, structura continuă se înlocuieşte cu un model de calcul
discontinuu, sau discret (fig. 5.7). Discretizarea reprezintă aproximarea modelului geometric
printr-o reţea cu un număr mare, dar finit de elemente cu o configuraţie geometrică simplă.
Intersecţia dintre elementele reţelei de discretizare formează noduri. Discretizarea trebuie să
se muleze cât mai bine pe geometria structurii şi să o aproximeze cât mai exact. Elementele
prin care se face aproximarea geometriei poartă numele de elemente finite.

a - Modelul CAD - continuu b - Modelul MEF - discretizat

Fig. 5.7. Modelul continuu şi modelul discret
Se trece astfel de la modelul
soluţia exactă geometric CAD (continuu) - la
MEF modelul de calcul (modelul MEF).
Reţeaua de discretizare este
alcătuită din noduri şi elemente
finite.
nr. optim nr. noduri
Ideea care stă la baza MEF
Fig. 5.8. Soluţia prin MEF faţă de soluţia analitică
este că se poate găsi mai uşor o
soluţie aproximativă privind comportarea structurii într-un număr mare, dar finit de puncte,
decât soluţia analitică, exactă - pentru o structură continuă, într-un număr infinit de puncte.

3
Cristina Pupăză IAC3 si 4

Prin urmare, programele care lucrează prin MEF calculează comportarea structurii în nodurile
reţelei de discretizare şi pe baza acestor rezultate, exprimă comportarea întregii structuri.
În principiu, cu cât numărul de noduri este mai mare, cu atât reţeaua de discretizare
este mai fină şi aproximarea geometriei e mai bună, dar creşte timpul de calcul. Practic, de la
un anumit număr de noduri, rafinarea reţelei de discretizare nu îmbunătăţeşte precizia
rezultatelor. Aşa cum se observă ȋn figura 5.8 rezultatele calculelor prin MEF sunt, de obicei,
sub soluţia exactă, adică structura “pare” mai rigidă decât este în realitate.
Modulul Mechanical conţine opţiuni de discretizare ȋn meniul Mesh.
Observaţie: Calitatea discretizării se reflectă direct ȋn precizia rezultatelor. Nu
există o metodă unică de discretizare, dar există reguli de modelare MEF care trebuie
respectate la discretizare.

5.3.1 Discretizare liberă şi controlată

Discretizarea liberă se realizează folosind setările implicite ale programului, la

comanda . Discretizarea controlată presupune alegerea metodei de

discretizare, fineţea reţelei, calitatea formei elementelor şi alte opţiuni care să conducă la o
reţea bună de discretizare. Ȋn figura 5.9a sunt prezentate opţiunile pentru controlul
discretizării, iar ȋn figura 5.9b este un exemplu de model discretizat liber.

a. Meniul Mesh Control b. Discretizare liberă (automatic). Interiorul modelului

Fig. 5.9. Discretizare liberă
Metoda de discretizare poate fi, ȋn cazul modelelor 3D:  Automatic - folosită
implicit de program;  discretizare cu tetraedre (Tetrahedrons),  discretizare dominantă cu
hexaedre (Hex Dominant),  folosirea tehnicii Sweep de generare a elementelor pentru

4
Cristina Pupăză IAC3 si 4

corpurile cu geometrie regulată, sau MultiZone - discretizare structurată realizată prin

ȋmpărţirea modelului ȋn zone pentru care se poate realiza o reţea regulată.
Ȋn figura 5.10 este prezentat un model solid cu o discretizare controlată. Metoda
de discretizare este - MultiZone, combinată cu opţiuni legate de mărimea elementelor
(Sizing) şi tipul discretizării (Relevance Center) - discretizare fină.

Fig. 5.10. Discretizare controlată

Opţiuni pentru controlul discretizării:  specificarea metodei de discretizare (Method
Control),  dimensiunea maximă a elementelor (Sizing Control),  mărimea elementelor de
contact ȋntre componente (Contact Sizing Control);  controlul gradului de rafinare a reţelei
(Refinement);  discretizare mapată, structurată a feţelor modelului (Mapped Face Meshing);
 Match Control;  Inflation - pentru calculele CFD,  Part Relevance,  Gap tool.
Ȋn fereastra Details of „Mesh” preferinţele pot fi pentru calculele ȋn domeniile:
 Mechanical  Electromagnetics,  Dinamica fluidelor (CFD – Computational Fluid
Dynamics),  Dinamică explicită (Explicit). Opţiunea Relevance permite o discretizare mai
fină sau mai grosieră şi este caracterizată printr-un parametru ce poate lua valori ȋntregi ȋn
domeniul [-100, 100], unde -100 reprezintă un număr mic de elemente finite, sau discretizare
grosieră, iar 100 - o reţea fină. Această opţiune apare şi pe ecranele de dialog următoare.
Pentru o discretizare bună metodele de discretizare se combină. Un exemplu ȋn acest
sens este reprezentat ȋn figura 5.11, pe un model combinat solid cu placă plană. Opţiunile
folosite sunt: a - Automatic mesh, b - Mesh  Insert  Refinement, c - Mesh  Insert 
Hex Dominant Method combinată cu Uniform Quad Method şi Body Sizing

5
Cristina Pupăză IAC3 si 4

a b c
Fig. 5.11. Model combinat, solid şi placă. Variante de discretizare
Un alt exemplu de combinare a opţiunilor de discretizare este reprezentat ȋn figura

Fig. 5.12. Discretizare liberă şi controlată

5.12 [4].
Observaţii generale referitoare la modelare-discretizare:

6
Cristina Pupăză IAC3 si 4

Alegerea corectă a dimensiunii modelului influenţează nu numai durata calculelor, dar

şi precizia rezultatelor. Ȋn figura 5.13 este reprezentat un profil I modelat prin elemente
unidimensionale,
bidimensionale şi
tridimensionale.
În tabelul 5.1 sunt
prezentate
rezultatele
analizei statice
pentru variantele Modelul de calcul Elemente de discretizare
de modelare
Fig. 5.13. Modelarea unui profil I
menţionate. Toate
simulările sunt realizate în aceleaşi condiţii de solicitare. Se observă că modelul de plăci este
inadecvat analizei de tensiuni, cu toate că deplasările sunt corecte datorită rafinării
suplimentare a reţelei de discretizare.

Tabelul 5.1. Rezultatele analizei statice pentru variante de modelare a profilului I

7
Cristina Pupăză IAC3 si 4

Fig. 5.14. Simplificarea modelului geometric

Ȋn principiu, dimensiunea modelului de calcul se alege ȋn funcţie de raportul ȋn care se
găsesc cele trei dimensiuni.
Modelul folosit ȋn simulare se deosebeşte de modelul geometric prin eliminarea
detaliilor nesemnificative ȋn analiză. De exemplu, pentru ansamblul cu şurub din figura 5.14
au fost eliminate racordările capului şurubului şi ale piuliţei, precum şi şaibele dintre şurub,
piuliţă şi ţeavă.
- Discretizarea trebuie să se realizeze cu elemente finite de formă regulată (fig. 5.15
d).
- Discretizarea structurată (mapată) 3D are avantajul că asigură o reţea coerentă cu
variaţia geometriei, iar ȋn interior modelul este discretizat tot cu hexaedre (fig. 5.16 b). Acest
lucru este greu de realizat ȋn 3D, deoarece coerenţa se asigură nu numai pentru suprafeţele
exterioare ale modelului, dar şi pentru feţele elementelor finite din interior.

a. Modelul CAD b. Discretizare cu elemente triunghiulare

c. Discretizare cu elemente patrulatere d. Discretizare cu elemente pătrate

Fig. 5.15. Variante de discretizare pentru o placă plană

8
Cristina Pupăză IAC3 si 4

a. Discretizare cu controlul mărimii pe suprafeţele ȋn contact + sw

b. Discretizare cu controlul mărimii elementului şi feţe discretizate mapat

Fig. 5.16. Exemple de discretizare şi opţiunile folosite
Pentru discretizarea structurată trebuie folosită ori de câte ori este posibil tehnica
Sweep. Dacă nu se poate realiza o discretizare mapată pentru ȋntregul model, este de dorit ca
discretizarea să fie fină şi mapată cel puţin ȋn zona de contact dintre componente. Ȋn figura
5.16 sunt prezentate exemple de discretizare pentru două modele şi opţiunile folosite ȋn
fiecare caz. Se poate observa că modelul din figura 5.16b este construit folosind proprietăţile
de simetrie.
Ȋn cazul ansamblurilor, discretizarea depinde nu numai de combinaţia opţiunilor de
discretizare alese, dar şi de ordinea ȋn care sunt discretizate componentele.
- Discretizarea cu elemente nedistorsionate este de preferat, chiar dacă rezultatele
„par” satisfăcătoare şi pe o discretizare liberă. De exemplu, ȋn cazul angrenajelor sau ȋn cazul
studiilor parametrice se pot obţine rezultate complet diferite, chiar aleatoare de la o analiză la
alta ȋn studiile de optimizare, dacă discretizarea este cu triunghiuri (pentru structuri plane),
respectiv tetraedre (pentru structuri spaţiale). Ȋn figura 5.17 este prezentat un exemplu ȋn
acest sens unde, pentru aceeaşi ȋncărcare şi aceleaşi restricţii tensiunile care se obţin sunt
diferite.

9
Cristina Pupăză IAC3 si 4

- Reţeaua de discretizare trebuie să fie suficient de fină. Aceasta este necesar mai ales
ȋn cazul analizei de tensiuni, a analizelor termice, a ansamblurilor, sau ȋn orice tip de analiză
neliniară.

Discretizare triunghiuri Detaliu discretizare

Discretizare cu patrulatere şi controlul mărimii e.f. Detaliu discretizare

Fig. 5.17. Discretizarea şi influenţa asupra calităţii rezultatelor
De exemplu, la o analiză de flambaj (Buckling) (fig. 5.18) se obţin mesaje de eroare
pentru noduri aflate la mijlocul modelului şi rezultatele nu converg dacă discretizarea este
rară. Aceste mesaje şi erori pot fi datorate exclusiv discretizării.
Mai ales ȋn cazul analizei de tensiuni şi a analizei termice discretizarea trebuie să fie
ȋn acord cu geometria, dar şi cu amprenta rezultatelor. Ȋn aceste situaţii este utilă discretizarea
adaptivă. Opţiunea „Virtual topology” permite concatenarea primitivelor aparţinând aceluiaşi
corp (linii, arii) ȋn vederea discretizării. Se aplică pentru modelele 3D. Comenzile de generare
a topologiei virtuale sunt similare cu comenzile de concatenare a ariilor, liniilor din ANSYS
Clasic (ACCAT, LCCAT).

Definirea problemei Discretizare Rezultate

10
Cristina Pupăză IAC3 si 4

Fig. 5.18. Discretizarea pentru analiza de flambaj

Ȋn biblioteca de
elemente finite ANSYS
există posibilitatea
discretizării cu elemente
finite liniare sau de ordin
superior (fig. 5.19).
Alegerea se face în Fig. 5.19. Elemente finite de ordin superior [2]
funcţie de geometrie, dar
şi de tipul analizei.

5.3.2 Verificarea discretizării

Teste de formă (Shape tests)
Modelul discretizat este verificat înainte de ȋnceperea analizei, dacă este activă
opţiunea SHPP,ON (shape test, ON).
Testele de formă (Shape tests) sunt:  factorul de formă (Aspect Ratio),  deviaţia de
la paralelism a laturilor (Parallel Deviation Calculation),  unghiul maxim al colţurilor
(Maximum Corner Angle),  Jacobianul elementului (Jacobian Ratio)  factorul de deviere
(Warping Factor),  factorul de calitate (Quality Factor) - acesta este un coeficient compus
din primele,  skewness - abaterea de la forma ideală.
Tabelul 5.2. Valori limită ale factorilor de formă pentru elemente finite 2D [3]

Deviaţia de la paralelism - QUAD

Factorul de aspect - patrulater

Unghiul maxim al colţurilor Factor de deviere

11
Cristina Pupăză IAC3 si 4

Fiecare program de analiză structurală are propriile criterii de calitate a discretizării.

De exemplu, ȋn tabelul 5.2 sunt prezentate valorile limită ale factorilor de formă pentru
elemente finite bidimensionale. De asemenea, fiecare firmă are criterii de calitate specifice şi
nu acceptă rezultatele calculelor pentru structuri la care discretizarea depăşeşte valoarea
recomandată. De exemplu, numărul maxim de elemente triunghiulare la un model de
suprafeţe să nu depăşească 10-15%. Ȋn figura 5.20 sunt exemplificate formulele de calcul
pentru factorul de aspect şi de deviere ȋn cazul elementului triunghiular şi patrulater [3].
Pentru modelele 3D programul face teste de formă pentru feţele elementului, cum ar
fi:  raportul dimensiunilor între laturi,  deviaţii de paralelism ale laturilor,  unghiul
maxim dintre laturile elementului. Deoarece nu toate distorsiunile elementelor 3D sunt
relevate de testele de formă ale feţelor, programul face aceste teste şi pentru secţiunea
transversală a elementelor 3D (fig. 5.21). Dacă se constată erori mai mari decât cele admise
implicit se transmit mesaje de eroare sau avertizări ȋn ecranul text (Worksheet).
Testele de calitate a formei elementelor sunt realizate automat de către program. După
selectarea tipului de analiză se pot insera comenzi suplimentare de verificare a formei.

f_triunghi= f_patrulater= Dev.(warping)= ( )

√ √

Fig. 5.20. Exemple pentru calcul factorilor de aspect şi deviaţia [3]

Fig. 5.21. Teste de formă pentru elemente 3D [3]

12
Cristina Pupăză IAC3 si 4

Fig. 5.22. Calitatea discretizării

Activarea vizualizării grafice a calităţii elementelor se poate face procentual, sau
numeric din Mesh  Details of „Mesh”  Statistics  Mesh Metric, ca ȋn figura 5.22.
O măsură a calităţii discretizării este eroarea energiei structurale (Structural Error).
Aceasta măsoară discontinuitatea în câmpul de tensiuni de la element la element, eroare
datorată discretizării, marcând concentratorii „falşi” de tensiune introduşi de o discretizare
rară/inadecvată. Această eroare trebuie menţinută la valori cat mai mici. Ȋn figura 5.23 se
observă o discretizare inadecvată pentru determinarea stării de tensiuni. Eroarea structurală
maximă apare chiar ȋn zona concentratorului de tensiune.
Ȋn tabelul 5.3 sunt date exemple privind influenţa discretizării asupra rezultatelor ȋn
cazul unei analize de tensiuni pentru forţe aplicate static. Ȋn general, se consideră că
discretizarea este suficient de fină, dacă la procesarea rezultatelor harta de tensiuni este
similară pentru reprezentarea cu benzi de contur şi reprezentarea interpolată, netezită a
contururilor.

Distribuţia de tensiuni Eroarea structurală

Fig. 5.23. Starea de tensiuni şi energia structurală

13
Cristina Pupăză IAC3 si 4

Tabelul 5.3. Influenţa discretizării asupra rezultatelor

Discretizare liberă max=131,94 MPa

Discretizare dominant hexaedre max=209,96 MPa

max=301,63 MPa
Discretizare controlată
Hexdominant, Sizing, Relevance

5.4 Ȋncărcări şi constrângeri

Ȋncărcările şi constrângerile se pot introduce activând opţiunile de pe meniul bară sau

din fereastra Tree OutlineStatic StructuralInsert (fig. 5.24). Ȋn ultimul caz sunt afişate
numai ȋncărcările sau restricţiile active pentru modelul considerat. Analiza statică permite
următoarele ȋncărcări: 1. de tip inerţial (Inertial),  acceleraţie (Acceleration),  acceleraţie
gravitaţională (Standard Earth Gravity),  viteza de rotaţie (Rotational Velocity), 2.
forţă/moment/ (Loads):  presiune (Pressure),  presiune hidrostatică (Hydrostatic
Pressure),  forţă (Force),  forţă aplicată la distanţă (Remote force), ȋncărcăre ȋn lagăr - forţă
distribuită (Bearing Load),  Bolt Pretension - forţă de prestrângere ȋn şurub  moment de
răsucire (Moment),  forţă distribuită pe o muchie a modelului (Line Pressure),  Thermal
Condition - temperaturi,  forţe ȋn cuplele cinematice (Joint Load)  interacţiune fluid-solid
(Fluid-Solid Interface).

14
Cristina Pupăză IAC3 si 4

Fig. 5.24. Ȋncărcări şi constrângeri active pentru un model 3D

Pentru starea plană de tensiuni şi deformaţii se poate introduce din meniul bară şi
deformaţia plană (Generalized Plane Strain). Pentru fiecare tip de ȋncărcare ȋn Detailed view
se stabilesc parametrii specifici, cum ar fi: mărimea, direcţia, punctul, muchia sau suprafaţa
pe care se aplică ȋncărcarea, sistemul de coordonate, valoarea etc.
Rezemări (Supports):  suport fix (Fixed Support),  deplasări/rotiri impuse
(Displacement),  deplasări/rotiri aplicate ȋn sistemul de coordonate global sau ȋntr-un sistem
local la o anumită distanţă de model (Remote Displacement)  suport fără frecare
(Frictionless Support) - blocarea deplasărilor pe direcţie normală unei suprafeţe, 
Compression Only Support - constrânge numai compresiunea pe direcţie normală unei sau
mai multor feţe,  Cylindrical Support - suport cilindric,  suport elastic (Elastic Support), 
Constrained Equation - ecuaţii de constrângere, folosite, de exemplu pentru transferul
restricţiilor ȋntre diferite tipuri de elemente finite,  Motion Loads - ȋncărcarea solicitărilor şi
restricţiilor dintr-un fişier text.

Fig. 5.25. Încărcări şi restricţii

15