Informatică aplicată

Curs 2 – Ingineria asistată de calculator

CAE (Computer-Aided Engineering/Inginerie asistată de calculator) înglobează
instrumentele software utilizate de ingineri în vederea rezolvării unor sarcini precum analiza
rezistenţei la solicitări a componentelor/ansamblurilor proiectate, simularea funcţionării,
optimizarea produselor în faza de model virtual, simularea procesului de fabricare, planificarea,
diagnosticarea problemelor legate de proiect etc.
Instrumentele CAE se utilizează în următoarele domenii:
• Analiza structurală cu elemente finite a componentelor/ansamblurilor (FEA – Finite
Element Analysis);
• Analiza la solicitări termice şi a curgerii fluidelor (CFD – Computational Fluid Dynamics);
• Determinarea parametrilor cinematici (viteze, acceleraţii, deplasări, trasee) şi dinamici
(forţe, momente, puteri etc.) ai ansamblurilor;
• Simularea evenimentelor mecanice (MES – Mechanical Event Simulation).
• Simularea proceselor de fabricare (de exemplu, simularea procesului de turnare în matriţe şi
a fenomenelor ulterioare de solidificare şi contracţie);
• Optimizarea componentelor proiectate sau a proceselor de fabricare.

Majoritatea produselor software din categoria CAE cuprind 3 module, care se transpun de
fapt în 3 etape ale procesului de analiză:
• Modulul de preprocesare (Preprocessing): constă în modelarea piesei/ansamblului (de
obicei este vorba despre un model realizat cu elemente finite) şi în definirea factorilor care-l
vor influenţa în timpul funcţionării (materiale utilizate, forţe, momente, temperaturi,
câmpuri electromagnetice, presiuni, etc.).
• Modulul de analiză (Solver): de obicei, rezolvarea unei probleme definite în faza de
preprocesare necesită resurse hardware (viteză de procesare, memorie RAM) importante
cantitativ. Din acest motiv, rezolvarea problemei trebuie să se realizeze pe computere
puternice sau, atunci când este posibil, pe reţele de calculatoare (soluţie oferită doar de
anumite programe CAE).
• Modulul de postprocesare (Postprocessing): cuprinde instrumente care pot fi utilizate pentru
vizualizarea şi interpretarea rezultatelor. De exemplu, modulele de preprocesare din cadrul
programelor din categoria CFD oferă posibilitatea vizualizării câmpurilor de presiune sau
ale liniilor de curent în cazul curgerii unui fluid peste un obstacol.
În cadrul proiectelor relativ complexe, cele trei etape pot fi parcurse de mai multe ori, fie
“manual”, fie automat atunci când se utilizează programe de optimizare.
Gradul de dezvoltare a programelor CAE permite la ora actuală reducerea semnificativă a
timpului necesar scoaterii pe piată a unui produs nou. Acest beneficiu survine în special datorită
posibilităţii ca, în fazele iniţiale şi intermediare ale proiectului, să poată fi efectuate simulări ale
funcţionării produsului, fără a realiza teste pe prototipuri fizice.
În cele ce urmează vor fi prezentate diferite instrumente CAE cu arie largă de răspândire în
practica inginerească.

Analiza cu elemente finite (FEA)

Programele de analiză cu elemente finite (FEA - Finite Element Analysis) simulează

comportarea modelelor proiectate sub acţiunea unor solicitări mecanice, electrice, termice etc.
Tehnica matematică utilizată în acest scop poartă numele de “metoda elementului finit” (FEM –
Finite Element Method).
Forma geometrică a modelului analizat este realizată din “cărămizi” –elemente discrete
numite şi elemente finite – legate între ele (figura 1). Se obţine astfel o reţea de elemente (mesh).

-1-
 Figura 1

Fiecărui element i se aplică ecuaţii de echilibru, fiind generat astfel un sistem de ecuaţii care
va fi rezolvat utilizând tehnici de algebră liniară sau metode numerice de rezolvare a sistemelor
nelliniare, după caz. Metoda elementelor finite furnizează rezultate aproximative. Acurateţea
acestora poate fi îmbunătăţită prin ceea ce se numeşte “rafinarea reţelei de elemente” (mesh
refinement), obţinându-se un număr mai mare de elemente mai mici şi deci un sistem de ecuaţii mai
voluminos.
Programele FEA se utilizează în rezolvarea unor probleme de analiză structurală, transfer de
căldură şi masă, dinamica fluidelor, electromagnetism etc.
Se vor trece în continuare în revistă etapele care trebuie parcurse în cazul unei analize FEA.

Preprocesarea

Reprezintă prima etapă a analizei cu element finit. În cadrul acestei faze se construieşte
modelul cu elemente finite al structurii care urmează a fi analizată. Deşi la ora actuală cele mai
utilizate sunt reprezentările tridimensionale, în cazurile în care neglijarea unei dimensiuni (sau chiar
a două dimensiuni) ar produce modificări neglijabile asupra soluţiei finale, se pot folosi şi
reprezentări simplificate care fac apel la suprafeţe (reprezentări 2D – figura 2), linii, curbe şi puncte
(reprezentări 1D). În acest fel se obţin sisteme de ecuaţii mult mai simple decât în cazurile 3D, ceea
ce conduce la economii substanţiale de resurse şi timp de rezolvare. Cel mai simplu mecanism de
realizare a modelelor cu elemente finite constă în utilizarea unui algoritm matematic care divizează
un model CAD (figura 2a), importat în programul FEA, în elementele respective (figura 2b).
Elementele sunt legate prin noduri, plasate de obicei în colţurile fiecărui element şi/sau la mijlocul
laturilor acestuia. Nodurile reprezintă totodată şi punctele în care sunt calculate diverse mărimi
(cum ar fi deplasarea materialului în nodul respectiv).
Tot în faza de preprocesare se introduc datele iniţiale: forţe, momente, temperaturi,
materiale, restricţii de deplasare, intensităţi ale câmpurilor electromagnetice, presiuni etc.

-2-
 a) b)
Figura 2 – Modelul realizat cu elemente finite bidimensionale (elemente plane, fără grosime) (b)
al piesei din tablă de grosime constantă din figura (a)

Analiza

Aceasta reprezintă cea de-a doua etapă care este parcursă în cadrul metodei elementului
finit. Programele FEA fac apel la o serie de proceduri şi metode matematice care, pe baza datelor
iniţiale introduse în etapa de preprocesare şi a modelului cu elemente finite, generează şi rezolvă
sistemele complexe de ecuaţii liniare sau neliniare, după caz. În urma procesului de analiză sunt
determinate mărimi precum deformaţii, eforturi unitare, deformări specifice etc.

Postprocesarea

Rezultatele numerice obţinute la finalul etapei de analiză pot fi vizualizate cu ajutorul

funcţiilor puse la dispoziţie de modulul de posprocesare. Metodele vizuale sunt mult mai intuitive
decât simpla tabelare numerică a valorilor calculate, făcând mult mai simplă înţelegerea efectelor
solicitărilor asupra comportării piesei sau ansamblului analizat (figura 3). Localizarea zonelor în
care se manifestă eforturi unitare sau deformaţii specifice maxime se poate face precis şi rapid.

Figura 3 – Prezentarea distribuţiei deformaţiilor specifice. Cu roşu – deformaţiile maxime.

-3-
 Aplicarea FEA în ingineria mecanică
Figura 4 prezintă un scurt studiu de caz asupra modului de aplicare a analizei cu element
finit la trenurile de mare viteză Pendolino.

Trenurile Pendolino din clasa 390 sunt

prevăzute, la fiecare vagon, cu zone de
distrugere controlată în caz de accident.

Zona de distrugere a fost modelată în CATIA,
apoi discretizată cu elemente finite cu programul
Altair Hypermesh. Zona este proiectată să
reziste la solicitări de compresiune longitudinală
de 4500 kN (aproximativ 460.000 kgf),
împreună cu forţele de operare şi întreţinere.
Simularea unei coliziuni în care zona modelată
este distrusă, a fost făcută cu programul
Abaqus/Explicit. Facilităţile de preprocesare
permit inclusiv vizualizarea pas cu pas, cu
încetinitorul, a procesului de deformare.

Asupra unui prototip fizic a fost aplicată, cu

ajutorul unei prese, o solicitare egală cu cea din
simularea anterioară. Se observă o foarte bună
similitudine între comportarea prototipului şi cea
simulată digital.
Figura 4

-4-
 Există o multitudine de domenii ale ingineriei mecanice (industria producătoare de maşini,
aeronautică, biomecanică etc.) care fac apel la utilizarea din ce în ce mai intensivă a instrumentelor
FEA în procesele de proiectare a produselor lor. În analiza structurală, programele FEA aduc un
aport foarte important în evidenţierea modului de distribuţie a eforturilor unitare şi a deformaţiilor
specifice, sau în problematica mult mai complexă a optimizării pieselor prin reducerea maselor
acestora, a preţurilor de cost sau prin alegerea judicioasă a materialului utilizat. Programele de
analiză cu element finit permit vizualizarea regiunilor în care apar încovoieri sau răsuciri,
evidenţiază zonele în care materialul este supus fenomenului de oboseală, fac calcule de flambaj,
dilatare termică, rezonanţă şi multe altele. Utilizatorul are posibilitatea de a decide asupra gradului
de acurateţe a rezultatelor, în concordanţă cu timpul alocat pentru calcul. Analiza FEA oferă
posibilitatea modelării, rafinării şi optimizării unor proiecte complexe înainte ca acestea să fie
fabricate, ceea ce a contribuit semnificativ la reducerea timpului necesar trecerii de la concept la
produsul final.
Pe scurt, prin utilizarea programelor de analiză cu element finit s-a contribuit la creşterea
acurateţii calculelor de rezistenţă, la o mai bună înţelegere a influenţei parametrilor constructivi şi
funcţionali asupra comportării în funcţionare a produsului proiectat, la reducere semnificativă a
numărului de prototipuri fizice realizate, la scurtarea ciclului de proiectare şi la creşterea
productivităţii, toate acestea traducându-se în final printr-o creştere a veniturilor.

Exemplu: metode de utilizare în industria auto

Marile companii auto (şi nu numai) utilizează software de analiză dinamică1 cu element finit
(dynamic FEA). Inginerii proiectanţi modelează şasiuri şi caroserii flexibile, arcuri, bare de
torsiune, punţi, suporturi pentru motor şi suspensii pentru cabine (în cazul camioanelor), sistemele
de direcţie, bucşe elastice etc. În caz de necesitate pot fi incluse şi alte detalii, precum sistemele de
frânare şi/sau forţe motoare neechilibrate.
Analiza dinamică permite simularea unei multitudini de situaţii complexe: schimbarea
direcţiei de mers cu viteză constantă, răsturnarea, diverse tipuri de coliziuni, frânarea în linie
dreaptă, propagarea vibraţiilor etc. Rezultatele permit proiectanţilor să identifice condiţiile critice de
funcţionare şi să determine performanţele maşinii şi/sau subansamblurilor acesteia. Ca urmare a
acestor simulări, necesitatea testelor distructive asupra unor modele reale a scăzut considerabil.

Câteva programe de analiză cu element finit

• Abaqus, marcă SIMULIA de la Dassault Systemes S.A.

• ALGOR
• ANSYS
• Calculix, GPL Open Source
• COMSOL Multiphysics
• Cosmos Designstar, CosmosWorks
• DUNE
• Femap, Siemens PLM Software
• HyperMesh, HyperView, BatchMesher (de la Altair Engineering)
• LS-DYNA (de la LSTC - Livermore Software Technology Corporation)
• MARC
• Mechanica - PTC
• Versiuni NASTRAN: MSC, Nei şi NX
• STRAND7 (de la Pty. Ltd.)

1
Spre deosebire de analiza statică, simularea dinamică este mult mai realistă, ea determinând comportarea modelului în
condiţii variabile în timp (forţe variabile, formă variabilă etc.) De exemplu, în figura 4 structura analizată suferă o
trecere de la forma iniţială la forma finală, deformată. În timpul deformării, punctele şi/sau suprafeţele pe care sunt
aplicate forţele şi presiunile suferă modificări, atât de locaţie cât şi de formă, schimbând la fiecare pas datele problemei.

-5-