Informatică aplicată

Curs 1 – Sisteme CAD

CAD (Computer-Aided Design) constă în utilizarea acelor tehnologii computerizate care
oferă asistenţă în procesul de proiectare a unui produs. Capacităţile produselor software din această
categorie variază de la reprezentarea vectorizată bidimensională (Computer-Aided Drafting –
desenarea asistată de calculator), până la modelarea tridimensională a volumelor solide şi/sau a
suprafeţelor (figura 1).
Programele CAD sunt utilizate pentru a proiecta, dezvolta şi optimiza produse, de la
componente de sine stătătoare până la ansambluri. Produsele proiectate pot fi bunuri tehnice de larg
consum, unelte şi maşini unelte, construcţii din orice categorie (clădiri rezidenţiale, de birouri,
industriale, publice, poduri, viaducte etc.). Principala activitate pe care o acoperă CAD constă în
reprezentarea grafică 2D sau 3D a componentelor fizice, dar se utilizează şi în alte activităţi
inginereşti din categoria “proiectare”, cum ar fi proiectarea conceptuală, analiza comportării
ansamblurilor supuse la diverse solicitări, definirea metodelor de fabricare a componentelor
proiectate.
Influenţa benefică a utilizării acestor programe se vede în primul rând în obţinerea unor
produse performante în condiţii de reducere a costurilor şi a ciclului de proiectare. Figura 2 prezintă
domeniile în care poate fi regasită implicarea programelor din categoria CAD.

Figura 1 Figura 2

Principalele facilităţi oferite de produsele CAD

Programele CAD moderne oferă în general următoarele facilităţi:

Crearea modelelor geometrice de tip wireframe. Este reprezentarea vizuală doar a
muchiilor unui obiect tridimensional, fie ele segmente sau curbe. Punctele în care se
întâlnesc două sau mai multe muchii se numesc vertexuri. Pe baza acestor modele, pot fi
obţinute vederi 2D simple, prin rotirea corespunzătoare a obiectului şi alegerea opţiunii de
nereprezentare a liniilor ascunse. Modelele tip wireframe au avantajul vitezei mari de
redesenare, ceea ce le face utile în cazul modelelor foarte complexe (de exemplu,
ansambluri complicate) sau în reprezentarea modelelor în mişcare în timp real, cand poziţia
acestora se modifica foarte rapid. Modelele wireframe sunt de asemenea utilizate pe scară
largă în programarea traseelor sculelor aşchietoare de la maşinile cu comandă numerică. Pe
de alta parte însă, acest tip de reprezentare poate conduce la confuzii sau la neînţelegerea
modelului (fig. 3 a).

-1-
 Figura 3 a Figura 3 b

Modelarea volumelor solide. Spre deosebire de modelarea wireframe, volumele solide
oferă o imagine clară, lipsită de ambiguităţi, a piesei tridimensionale (fig. 3 b). Modelarea
solidă se cere mai cu seamă pentru faza ulterioară de analiză la solicitări (analiza cinematică
şi dinamică a ansamblurilor, analiza cu elemente finite etc.), animaţii, sau pentru realizarea
rapidă a prototipurilor cu “imprimante” 3D. Există diverse posibilităţi de a obţine un volum
tridimensional:

trasaj (se deplasează un contur plan închis de-a lungul unui alt contur care poate fi
închis sau deschis);

reprezentarea domeniilor limită (un volum solid este reprezentat iniţial prin
suprafeţele care-l mărginesc; ulterior, se umple volumul gol cuprins între aceste
suprafeţe);

generarea instanţelor parametrizate (metodă folosită în general pentru piesele
standard: este definită mai întâi o primitivă cu anumite dimensiuni parametrizate,
după care pot fi generate automat mai multe instanţe ale primitivei pe baza a diverse
seturi de valori ale acestor dimensiuni; de exemplu, se defineşte un şurub, apoi se
dau diverse valori pentru diametre şi lungime, obţinându-se automat diferite variante
(instanţe) ale şurubului);

geometria constructivă solidă (Constructive Solid Geometry – CSG). Se utilizează
operatori booleeni (uniune, intersecţie, diferenţă) pentru a face operaţii cu obiecte
tridimensionale simple numite primitive (cilindri, paralelipipede, prisme, piramide
sfere, conuri). Aşadar, volumul final se obţine prin combinarea acestor primitive.
Fiecare primitivă poate fi caracterizată şi de un set de dimensiuni specifice (de
exemplu, cilindrul poate fi caracterizat printr-o anumită rază şi o anumită înălţime).

Modelarea bazată pe caracteristici: face apel la operaţii complexe de obiecte şi
operatori pentru a genera un volum. Programele reţin ordinea în care au fost făcute
operaţiile care au condus la obţinerea volumului final. Modificările ulterioare aduse
unor parametri se pot propaga până la finalul ciclului de modelare.

Modelarea prin faţetare: generează poligoane plane cu laturi comune, care
aproximează suprafeţele exterioare ale volumului. Cu cât poligoanele au dimensiuni
mai mici, cu atât suprafeţele exterioare sunt aproximate mai bine. Metodă folosita în
general în ingineria inversă (obtinerea unui model 3D computerizat, prin scanarea
unui model fizic existent).

Modelarea suprafeţelor. Se utilizează pentru a descrie doar exteriorul unui volum,
suprafaţa acestuia. Exista două categorii principale de tehnici de modelare a suprafeţelor:

prin utilizarea cotelor şi a unor metode exacte pentru a crea o geometrie bine
definită, cu dimensiuni radiale rigide (cum ar fi suprafeţele plane, conice, cilndrice,
sferice);

printr-un proces de modelare nerestrictionată, liberă, numită şi “freeform surfacing”,
fiind posibilă astfel obţinerea unor suprafeţe complexe, cu o formă în general mai
mult intuitivă decât foarte exactă. Această tehnică se utilizează pe scară largă pentru

-2-
 a modela caroserii de automobile, palete de turbine, carene de ambarcaţiuni etc.
Teoria matematică cea mai utilizată care stă la baza modelării libere a suprafeţelor,
este cea a curbelor NURBS (Nonuniform Rational B-Spline) (v. exemplu la adresa
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f2/Spline01.gif). Acestea conduc
la suprafeţele NURBS, a căror formă poate fi modificată cu ajutorul punctelor de
control, numite şi poli. Capetele muchiilor suprafeţei sunt plasate fiecare în câte un
punct de control, în timp ce polii intermediari acţionează asemănător unor magneţi
care “trag” suprafaţa pe direcţia pe care ei sunt deplasaţi (v. un exemplu pe internet,
la adresa http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c8/Freeform1.gif).

Modelarea ansamblurilor. Această tehnică permite reprezentarea unui ansamblu sau a unui
subansamblu, prin manipularea fişierelor care conţin piesele componente ale acestuia.
Există două metode de creare a unui (sub)ansamblu:

Metoda bottom-up (de jos în sus): se începe prin modelarea individuală a pieselor
componente ale ansamblului care, ulterior, sunt “grupate” virtual în ansambluri. De
notat faptul că abordarea poate fi în general mult mai complexă, componentele
grupându-se în subansambluri de diferite niveluri care, la rândul lor, sunt grupate în
ansamblul final. Componentele sunt poziţionate în cadrul (sub)ansamblului prin
“legături” geometrice (coincidenţe, concentricităţti, tangente, paralelism,
perpendicularitate etc.) stabilite între vertexuri, muchii sau suprafeţe aparţinând unor
piese diferite, şi/sau prin precizarea exactă a coordonatelor la care să fie plasată
componenta respectivă. În mod asemănător se procedează pentru a “lega” între ele
mai multe subansambluri.

Metoda top-down (de sus în jos): se porneşte de obicei de la o schiţăa simplă care
defi-neşte dimensiunile de bază ale (sub)ansamblului şi/sau ale componentelor
acestuia (fig. 4). Tot din cadrul acestei metode face parte şi procesul de modelare a
unei componente prin referire la forma şi dimensiunile altei componente a
ansamblului (fig. 5).

Figura 4 a

Figura 5 – Axul îşi schimba dimensiunile în funcţie de distanţa dintre lagăre şi de diametrul alezajului
lagarului

-3-
 Ulterior, ansamblurile pot fi utilizate pentru a simula virtual funcţionarea acestora,
identificându-se din timp şi cu consum minim de resurse eventualele probleme (cum ar fi
coliziunea dintre anumite componente). De asemenea, există produse software specializate
în calculul cinematic şi dinamic al mecanismelor, cu ajutorul cărora pot fi determinate
solicitarile şi parametrii funcţionali ai ansamblului (forţe şi momente de reacţiune în cuple,
viteze, acceleraţii, deplasări).

Crearea (semi)automată a desenelor tehnice, cu generarea automată a tabelelor de
componenţă.

Exportarea modelelor către echipamente de prelucrare (maşini cu comandă numerică,
echipamente de tip Rapid Prototyping).

Gestionarea bibliotecilor de componente standardizate (şuruburi, şaibe, piuliţe, roţi
dinţate, rulmenţi, roţi de curea etc.) sub diferite standarde (ISO, ANSI, DIN etc.).

calculul proprietăţilor masice ale pieselor şi ansamblurilor (masa, volumul, momente de
inerţie, poziţiile centrelor de masă).

Realizarea studiilor de caz şi optimizarea componentelor.

Sisteme hardware şi software utilizate

Cele mai multe sisteme de calcul utilizate în prezent în acest domeniu sunt calculatoarele de
tip desktop (de birou), dotate cu sistem de operare Windows. Există însă şi software CAD care
lucrează sub UNIX şi Linux. Mai mult decât atât, programe precum NX şi Qcad pot fi utilizate atât
sub Windows cât şi sub Unix, Linux şi Mac OS X.
Deşi pentru operaţii uzuale de modelare 3D este suficientă memoria RAM şi video cu care
sunt achiziţionate în mod normal sistemele de calcul, pentru operaţii complexe (cum ar fi de
exemplu analiza complexă cu elemente finite), se recomandă sisteme de mare viteză (dacă este
posibil, cu mai multe procesoare) şi cu cât mai multă memorie RAM. Interacţiunea proiectantului
cu sistemul se realizează de obicei cu mouse-ul, dar deseori se întâlneşte şi tableta grafică şi, în
ultima vreme, ecranele plate de tip “touch-screen” care reacţionează la simpla lor atingere cu un
“creion” sau chiar cu degetul. Anumite sisteme sunt prevăzute cu ochelari stereoscopici pentru ca
proiectantul să poată vedea modelul tridimensional ca şi cum acesta ar fi real.

Despre standardele CAD

Standardele CAD au fost create pentru a îmbunătăţi productivitatea şi gradul de

interschimbabilitate a fişierelor realizate de diverse aplicaţii CAD. Aceste standarde se aplică în
mod special în inginerie şi în arhitectură.
Iată câteva exemple:

grosimi ale liniilor de desenare la plotare: 0,13mm, 0,18mm, 0,25mm, 0,35mm, 0,50mm,
0,70mm, 1,00mm.

înălţimile textelor şi cotelor: 1,8mm, 2,5mm, 3,5mm, 5,0mm, 7,0mm (grosimile relative
reprezintă 1/10 din înălţimile utilizate); fonturi: "Romans", "ISO CP". Fonturile “true type”
(Arial etc.) se folosesc doar în cazuri excepţionale.

scări: 1:1, 1:2, 1:5, 1:10, 1:15, 1:20, 1:50, 1:100, 1:150, 1:200, 1:500, 1:1000, 1:1500,
1:2000, 1:5000, 1:10000, 1:20000, 1:50000 s.a.m.d.

un mod de atribuire a denumirilor layerelor poate fi regăsit în standardul ISO 13567-1/3;
acesta a fost deja adoptat de majoritatea ţărilor din nordul Europei.
În tabelul următor este prezentată o listă cu o parte dintre cei mai cunoscuţi producători de
software CAD.

-4-
 Denumire
Denumire produs Tip produs Observaţii
companie
AutoCAD and Architectural
CAD
Desktop
Mechanical Desktop CAD
Autodesk Inventor CAD
Autodesk 3DS Max
Autodesk VIZ
Dezvoltat iniţial de firma Revit
Revit
Technology Corporation
Alias StudioTools CAID
MicroStation CAD
Bentley Systems
Powerdraft
CAD/CAE/
CATIA
CAM
COSMOS CAE
Dezvoltat iniţial de SolidWorks
SolidWorks CAD
Corporation
ACIS 3D Modeler Kernel Dezvoltat iniţial de Spatial Corp.
Euclid-IS CAD
Dassault Systemes Dezvoltat iniţial de Matra DataVision
Open CASCADE Kernel
STRIM CAD
SmartTeam PDM Dezvoltat iniţial de Smart Solutions
Enovia PDM
MatrixOne PDM
DELMIA MPM Dezvoltat iniţial de Deneb Robotics
ABAQUS CAE
CAD parametrizat, modelarea solidelor,
CADdy++ Mechanical
CAD constrângeri dimensionale, randare
Design fotorealistă
2D şi 3D CAD (nivel de baza), modelarea
DataSolid CADdy++ basic CAD
solidelor, randare fotorealista
2D CAD (nivel de baza), dezvoltat iniţial
CADdy classic CAD
de ZIEGLER-Informatics
CADdy++ Eventmanagement CAD Sistem de management 2D şi 3D
Familie de produse CAM (computer-aided
DP Technology ESPRIT CAM manufacturing) pt. programarea maşinilor
unelte cu comanda numerica (CNC).
Gibbs and Programare maşini de frezat CNC cu 2...5
GibbsCAM CAM
Associates axe, multi-tasking şi maşini de tăiat cu fir.

-5-
 Modelare parametrizată, modelarea
TurboCAD Professional CAD solidelor, constrângeri dimensionale,
randare fotorealista
CAD 2D şi 3D, modelarea suprafeţelor,
TurboCAD Deluxe CAD
IMSI/Design randare fotorealista
TurboCAD Designer CAD CAD 2D
CAD 2D şi 3D (nivel de bază), modelarea
DesignCAD 3D Max CAD
suprafeţelor, randare fotorealista
DesignCAD Express CAD CAD 2D (nivel de bază)
Ironcad IronCAD CAD
Module Works 5AxCore CAM Biblioteci software de componente
MSC Nastran CAE
MSC Software MSC Patran CAE
ADAMS CAE
Pro/ENGINEER CAD
CADDS 5i CAD
Dezvoltate iniţial de Computervision
Pro/DESKTOP CAD
Parametric Pro/MECHANICA CAE
Technology Pro/Concept CAID Denumit iniţial “3D Paint”
Corporation Pro/Designer CAID Denumit iniţial CDRS
Windchill PDM
Granite Kernel
ProductView (Division)
SolidCAM SolidCAM CAM
CAD/CAID/
NX
CAE/CAM
NX Nastran CAE
Solid Edge CAD
Parasolid Kernel
Siemens PLM
Solutions FEMAP CAE
(Fosta UGS Corp, EMS CAD Dezvoltat iniţial de Intergraph
Unigraphics BRAVO CAD Dezvoltat iniţial de Applicon
Solutions)
I-DEAS CAD Dezvoltat iniţial de SDRC

NX I-deas CAD Produs de tranziţie de la I-DEAS la NX

Teamcenter PLM
Tecnomatix MPM
VariCAD s. r. o. VariCAD CAD

-6-