Analiza Cu Elemente Finite I laborator-COPILUSI PETRE CRISTIAN PDF

FACULTATEA DE MECANICĂ
-Teorie. Aplicatii-
Master – Modelare și Simulare in Ingineria Mecanica
Autor:
Conf. dr. ing. COPILUŞI Cristian
CRAIOVA
2020
CUPRINS
Analiza statică a unei bări solicitate la încovoiere……………………..1
Analiza statică a unei structuri mecanice de tip placă

Control al discretizării de către program (automat)…………………..10
Analiza statică a unei structure mecanice de tip placă

Control al discretizării de către utilizator (manual)…………………..18
Analiza statică a unui corp de lagăr

supus unei presiuni uniform distribuite………………………………..26
Analiza statică a unui arbore tubular

supus la solicitarea de torsiune…………………………………….…41
Modelarea contactului între două suprafețe

utilizând soft-ul ANSYS……………………………………………..55
Analiza cu elemente finite a unui rotor..............................................59
Analiza statică a unei garniture de etansare

de la un motor cu ardere internă supusă
unei presiuni uniform distribuite……………………………………82
Modelarea contactului între două suprafețe

utilizând soft-ul ANSYS…………………………………………104
Analiza statică a unui sistem de bare articulare………………109
Analiza Modală……………………………………………….122
Bibliografie................................................................................136
APLICAȚIA 1
Analiza statică a unei bări solicitate la încovoiere
În cadrul acestei aplica ții se urmărește comportamentul în regim static a unei structuri
mecanice de tip bară dințelo utilizând soft -ul ANSYS. Aplicația constituie obiectul analizei
structurale care constă în parcurgerea următorilor pași:
1. generarea modelului virtual;
2. definirea proprietăților de material;
3. discretizarea în elemente finite a structurii mecanice studiate;
4. specificarea încărcărilor și a condițiilor de contur;
5. rularea analizei statice;
6. post-procesarea rezultatelor.
Rezultatele urmărite sunt caracterizate de obținerea distribuției de tensiuni, deformații și
deplasări de la nivelul structurii studiate.
Modelul virtual este unul 3D parametrizat, reprezentat în figura 1.1.
F= 250N
Ǿ50
400
Fig. 1.1. Desenul structurii, condițiile de contur și încărcările
1. Generarea modelului virtual se realizează parcurgând următoarele etape:

a. Se lansează soft-ul ANSYS urmând să se creeze o nouă aplicație: Utility Menu > File > New
b. Se redenumește fișierul creat astfel: Utility Menu > File > Change Title
c. Se crează o suprafață rectangulară apelând comenzile (figura 8.2): Preprocessor > Modeling
> Create > Volumes > Cylinder > Solid cylinder
d. După introducerea cotelor dimensionale se dă click pe OK și se va obține modelul din figura
1.2;
1
Fig. 1.2. Introducerea dimensiunilor pentru definirea modelului virtual al barei
2. Definirea proprietăților de material se realizează urmând pașii următori:

a. se identifică tipul elementului utilizat în structura de discretizare:
Preprocessor Menu > Element Type > Add/Edit/Delete
b. se alege modelul Solid de tip 10node187 și se da OK așa cum se observă în figura 8.5. În
fereastra următoare (figura 1.3), apoi se dă OK.
Fig. 1.3. Fereastra pentru stabilirea tipului de element
2
c. Introducerea caracteristicilor de material se realizează
ținând cont de tipul materialului din
care este confecționat bara, respective oțel, pentru acestea se urmăresc următorii pa și (figura
1.4):
Preprocessor > Material Props > Material models > Structural > Linear > Elastic >
Isotropic
În câmpurile solicitate se introduce următoarele valori: EX=210000MPa, acesta
reprezentând modulul de elasticitate longitudinal – modulul lui Young, NUXY =0,3 acesta fiind
modulul de contracție transversală – coeficientul lui Poisson.
Fig. 1.4. Introducerea caracteristicilor de material
3. Discretizarea în elemente finite a structurii mecanice studiate se faceținând cont de

următoarele:
a. se definește mărimea elementului finit (figura 1.5): Preprocessor > Meshing > Mesh Tool
Se bifeaza celula in fereastra de la Mesh Tool pe SmartSize apoi se modifica pozitia cursorului
spre Fine la valoarea 4. Se selecteaza la Pozitia Shape sa fie bifat Tet, apoi se da click pe Tab-
ul de Mesh;
În următoarea fereastra (fig. 1.6) se da click pe Tab-ul de Pick All.
3
Fig. 1.5. Discretizarea în elemente finite a barei
4
Fig. 1.6. Modelul barei discretizat în elemente finite de tip tetraedral
4. Specificarea încărcărilor și a condițiilor de contur se realizează astfel:

a. se va selecta tipul de analiză cu elemente finite, respectiv analiza statică (figura 1.7): Solution
> Analysis Type > New Analysis
b. se stabilesc condițiile de contur, urmănd: Solution > Define Loads > Apply > Structural >
Displacement > On Areas
Astfel se anulează toate gradele de libertate (All DoF) prin selectarea acestei op țiuni conform
figurii 1.8. După selectarea acestei op țiuni se selectează marginea liniei din partea stângă a
plăcii, respectiv suprafața barei unde se realizează încastrarea.
Fig. 1.7. Selectarea suprafeței pentru stabilirea condițiilor de contur
5
Fig. 1.8. Stabilirea condițiilor de contur
c. se selectează și se plotează punctele caracteristice ce definesc forma barei (figura 1.9) și se

bifeaza urmând calea:
PlotCtrls > Numbering>KP Keypoint numbers>ON
Fig. 1.9. Selectarea punctelor aferente nodurilor pentru aplicareaforței
d. Se plotează punctele selectate prin efectuarea secvenței și se obține forma din figura 1. 10:
Plot> Keypoints
Plot>Lines
6
Fig. 1.10. Modelul virtual caracterizat prin puncte și linii aferente barei analizate
e. se aplică încărcarea conform schemei din figura 1.1, respectiv forța nodală pe nodul 3
(F=250N) în punctul 3 al piesei, conform procedurii de mai jos, urmând calea (figura 1.11):
Solution > Define Loads > Apply > Structural > Force > On Keypoints
Fig. 1.11. Definirea încărcărilor
7
5. Rularea analizei statice se realizează urmând calea specificată mai jos, iar dacă analiza rulată
se va desfășura în bune condiții, va apărea o fereastră cu mesajul Solution is Done (figura 1.12):
Solution > Solve > Current LS
Fig. 1.12. Rularea analizei statice
6. Post-procesarea rezultatelor se realizează prin ob ținerea hărților distribuției de tensiuni,

deformații și deplasări după metoda von Misses, după cum urmează:
a. pentru plotrarea formei deformate și animarea rezultatelor (figura 1.13) se urmează calea:
General Postproc > Plot Results > Deformed Shape > Def + undeformd
Fig. 1.13. Post-procesarea rezultatelor-plotarea formei deformate a plăcii
8
b. pentru plotarea tensiunilor după metoda von Misses se urmează calea:
General Postproc > Plot Results > Nodal Solution se selectează Stress și se bifează von
Misses obținându-se modelul din figura 1.14.
c. în mod similar se vor obține rezultatele și pentru deformații și deplasări (figura 1.15).
Fig. 1.14. Post-procesarea rezultatelor-plotarea tensiunilor von Misses și a

deplasărilor
Fig. 1.15. Post-procesarea rezultatelor-plotarea a deformațiilor
9
APLICAȚIA 2
Analiza statică a unei structuri mecanice de tip placă
Control al discretizării de către program (automat)
mecanice de tip placă dințelo cu un orificiu utilizând soft-ul ANSYS. Aplica ția constituie
obiectul analizei structurale care constă în parcurgerea următorilor pași:
500
φ40 P= 1Mpa
100
100
200

> Create > Areas > Rectangle > By 2 Corners
3.2;
10
Fig. 3.2. Introducerea dimensiunilor pentru definirea modelului virtual al plăcii
e. Se crează orificiul din mijlocul plăcii (figura 3.3), urmând calea:

Preprocessor > Modeling > Create > Areas > Circle > Solid Circle
f. Va apărea caseta de dialog din figura 3.3, unde se va da click pe Next apoi OK, respectiv
Subtract Areas. Se va obține modelul din figura 3.4.
Fig. 3.3. Introducerea dimensiunilor pentru obținerea orificiului din centrul piesei
Fig. 3.4. Modelul 2D al piesei studiate
11
b. se alege modelul Solid de tip 8node-82 și se da OK așa cum se observă în figura 3.5. În
fereastra următoare (figura 3.6) se setează la Element Behaviour opțiunea de Plane stress with
Thk, apoi se dă OK.
Fig. 3.5. Opțiunile pentru tipul de element ales
c. Se definește grosimea plăcii ca fiind de 20 mm, urmărind calea (figura 3.6):

Preprocessor menu > Real Constants > Add/Edit/Delete
Fig. 3.6. Definirea grosimii plăcii
d. Introducerea caracteristicilor de material se realizează

ținând cont de tipul m aterialului din
care este confecționat placa, respective oțel, pentru acestea se urmăresc următorii pași (figura
3.7):
Isotropic
12

următoarele:
a. se definește mărimea elementului finit (figura 3.8): Preprocessor > Meshing > Size Cntrls >
Manual Size > Areas > All Areas
Fig. 3.8. Stabilirea mărimii elementului finit
b. se discretizează placa în elemente finiteși se obține structura din figura 3.9: Meshing > Mesh
> Areas > Free
13
Fig. 3.9. Discretizarea în elemente finite a structurii plăcii

a. se va selecta tipul de analiză cu elemente finite, respectiv analiza static: Solution > Analysis
Type > New Analysis
Displacement > On Lines
plăcii, respectiv marginea plăcii unde se realizează încastrarea.
c. se aplică încărcarea conform schemei din figura 3.1, respectiv presiunea uniform distribuită
(P=-1 MPa) pe linia din partea dreaptă a piesei urmând calea (figura 3.11):
Solution > Define Loads > Apply > Structural > Pressure > On Lines
14
d. se selectează muchia din partea dreaptă a plăcii apoi se dă OK , obținându-se structura din
figura 3.12.
Fig. 3.12. Definirea încărcărilor și stabilirea condițiilor de contur
15


16
deplasărilor
17
APLICAȚIA 3
Analiza statică a unei structure mecanice de tip placă
Control al discretizării de către utilizator (manual)
mecanice de tip placă dințelo cu un orificiu utilizând soft-ul ANSYS. Aplica ția constituie
obiectul analizei structurale care constă în parcurgerea următorilor pași:
500
φ40 P= 1Mpa
100
100
200

> Create > Areas > Rectangle > By 2 Corners
3.2;
18
Fig. 3.2. Introducerea dimensiunilor pentru definirea modelului virtual al plăcii
e. Se crează orificiul din mijlocul plăcii (figura 3.3), urmând calea:

Preprocessor > Modeling > Create > Areas > Circle > Solid Circle
f. Va apărea caseta de dialog din figura 3.3, unde se va da click pe Next apoi OK, respectiv
Subtract Areas. Se va obține modelul din figura 3.4.
Fig. 3.3. Introducerea dimensiunilor pentru obținerea orificiului din centrul piesei
Fig. 3.4. Modelul 2D al piesei studiate
19
b. se alege modelul Solid de tip 8node-82 și se da OK așa cum se observă în figura 3.5. În
fereastra următoare (figura 3.6) se setează la Element Behaviour opțiunea de Plane stress with
Thk, apoi se dă OK.
Fig. 3.5. Opțiunile pentru tipul de element ales
c. Se definește grosimea plăcii ca fiind de 20 mm, urmărind calea (figura 3.6):

Preprocessor menu > Real Constants > Add/Edit/Delete
Fig. 3.6. Definirea grosimii plăcii
d. Introducerea caracteristicilor de material se realizează

ținând cont de tipul m aterialului din
care este confecționat placa, respective oțel, pentru acestea se urmăresc următorii pași (figura
3.7):
Isotropic
20

următoarele:
a. se definește mărimea elementului finit (figura 3.8): Preprocessor > Meshing > Size Cntrls >
Manual Size > Areas > All Areas
Fig. 3.8. Stabilirea mărimii elementului finit
b. se discretizează placa în elemente finiteși se obține structura din figura 3.9: Meshing > Mesh
> Areas > Free
21
Fig. 3.9. Discretizarea în elemente finite a structurii plăcii

a. se va selecta tipul de analiză cu elemente finite, respectiv analiza static: Solution > Analysis
Type > New Analysis
Displacement > On Lines
plăcii, respectiv marginea plăcii unde se realizează încastrarea.
c. se aplică încărcarea conform schemei din figura 3.1, respectiv presiunea uniform distribuită
(P=-1 MPa) pe linia din partea dreaptă a piesei urmând calea (figura 3.11):
Solution > Define Loads > Apply > Structural > Pressure > On Lines
22
d. se selectează muchia din partea dreaptă a plăcii apoi se dă OK , obținându-se structura din
figura 3.12.
Fig. 3.12. Definirea încărcărilor și stabilirea condițiilor de contur
23


24
deplasărilor
25
APLICAȚIA 4
Analiza statică a unui corp de lagăr supus unei presiuni uniform
distribuite
mecanice de tip corp lagăr utilizând soft-ul ANSYS. Aplica ția constituie obiectul analizei
Modelul virtual este unul 3D parametrizat, reprezentat în figura 4.1, grosimea acestuia
fiind de s=20mm.
26
Rezolvare:
c. Se introduc coordonatele punctelor ce defines conturul piesei apelând comenzile (figura 4.2):
Preprocessor > Modeling > Create > Keypoints > in Active CS
Se vor introduce 26 de puncte caracteristice ale căror coordonate sunt evidentiate în
Tabelul 4.1.
Tabelul 4.1
Nr. punct X Y Z
1 0 0 0
2 0 20 0
3 20 20 0
4 30 30 0
5 20 30 0
6 30 90 0
7 40 100 0
8 40 90 0
9 100 100 0
10 110 90 0
11 100 90 0
12 110 30 0
13 120 20 0
14 120 30 0
15 140 20 0
16 140 0 0
17 100 0 0
18 100 5 0
19 95 10 0
20 95 5 0
21 45 10 0
22 40 5 0
23 45 5 0
24 40 0 0
25 70 60 0
26 40 60 0
d. Trasarea liniilor prin punctele definite ce formează conturul piesei (conform Fig. 4.3):
Preprocessor > Modeling > Create > Lines > Straight Line
27
Fig. 4.2. Introducerea punctelor care definesc conturul piesei
Fig. 4.3. Trasarea liniilor ce definesc conturul piesei
28
e. Trasarea liniilor curbe (arc de cerc) care definesc muchiile rotunjite ale corpului lagărului
și
zonele de racordare, conform figurii 4.4:
Preprocessor > Modeling > Create > Arcs > By End KPs&Rad
Observație: Se da click pe punctele extreme ale arcului apoi Apply, se da click pe punctul de
centru apoi Ok si se intra in fereastra de definire a arcului Fig. 4.4, apoi OK.
Fig. 4.4. Trasarea entitatilor de tip arc de cerc pentru formarea razelor de racordare
ale corpului de lagăr
f. Definirea cercului pe baza căruia va fi creat orificiul central al lagărului conform figurii 4.5:
Preprocessor > Modeling > Create > Arcs > Full Circle
Observație: Se selectează punctul 25 ca centru al cercului apoi punctul 26 ca referin ță pe ntru
identificarea razei.
29
Fig. 4.5. Definirea cercului ce formează orificiul central al corpului de lagăr
g. Realizarea corpului lagărului prin crearea primei suprafețe:

Preprocessor > Modeling > Create > Areas > Arbitrary>By Lines
Observație: Se selecteaza liniile care marcheaza conturul exterior al corpului lagarului conform
Figurii 4.6.
Fig. 4.6. Definirea suprafeței ce formează corpul de lagăr
30
h. Definirea suprafeței utilă în identificarea orificiului central al lagărului
Aceasta se realizează prin numerotarea și plotarea liniilor ce formează conturul corpului
lagărului (acest lucru este posibil prin accesarea comenzii PlotCtrls unde se bifează Lines>On,
apoi Plot>Lines), așa cum se observă în Figura 4.7.
Fig. 4.7. Identificarea liniilor ce formează corpul de lagăr
Calea pentru definirea suprafeței circulare este:

Observație: Se selecteaza liniile care marcheaza conturul interior al corpului lagarului conform
Figurii 4.8.
Se plotează suprafețele obținute în vederea identificării suprafeței ce materializează orificiul din
corpul lagărului conform figurii 4.9 (PlotCtrls> Numberring> Surfaces>On
Plot>Areas).
31
Fig. 4.8. Definirea suprafeței ce formează orificiul central al corpului de lagăr
Fig. 4.9. Identificarea suprafețelor create
32
i. Extragerea suprafeței în vederea realizării orificiului central:
Preprocesor>Modeling>Operate>Booleans> Substract>Areas
Observație: Click pe suprafata corpului lagarului, apoi Apply, dupa care click pe suprafata
circulara A2, apoi OK. Se va obține modelul din Fig. 4.10.
Fig. 4.10. Realizarea orificiului central din corpul lagărului
33
j.Generarea volumului corpului lagarului:
Înainte de efectuarea acestei operații se schimbă modalitatea de vizualizare a modelului de la 2D
la 3D, în vederea vizualizării operației de extrudare (Figura 4.11).
Preprocesor>Modeling>Operate>Extrude>Areas>By XYZ Offset

Se extrudeaza grosimea lagarului pe distanta de 20mm (Figura 4.12).
Fig. 4.11. Schimbarea modului de vizualizare
Fig. 4.12. Extrudarea suprafeței și materializarea volumului aferent al lagărului
34

care este confecționat bara, respective oțel, pentru acestea se urmăresc următorii pași (figura
4.14):
Isotropic
35
3. Discretizarea în elemente finite a structurii mecanice studiate se face ținând cont de
următoarele:
ul de Mesh;
Fig. 4.15. Discretizarea în elemente finite a corpului lagărului
36
Fig. 4.16. Modelul lagărului discretizat în elemente finite de tip tetraedral

a. se va selecta tipul de analiză cu elemente finite, respectiv analiza statică (figura 4.17):
Solution > Analysis Type > New Analysis
Astfel se anulează toate gradele de libertate (All DoF) prin selectarea acestei op
țiuni conform
plăcii, respectiv suprafața barei unde se realizează încastrarea.
37
c. se aplică încărcarea conform schemei din figura 4.1, respectiv presiunea uniform distribuită pe
suprafețele A22 și A23 (P=10MPa), urmând calea (figura 4.19):
Solution > Define Loads > Apply > Structural > Pressure > On Areas
38

Fig. 4.21. Post-procesarea rezultatelor-plotarea formei deformate a lagărului
39
Fig. 4.22. Post-procesarea rezultatelor-plotarea tensiunilor von Misses
40
APLICAȚIA 5
Analiza statică a unui arbore tubular supus la solicitarea de
torsiune
mecanice de tip corp lagăr utilizând soft-ul ANSYS. Aplica ția constituie obiectul analizei
4. specificarea încărcărilor și a condiț iilor de contur;
Modelul virtual este unul 3D parametrizat, reprezentat în figura 5.1, grosimea acestuia
fiind de s=20mm.
Rezolvare:
c. Se crează un cilindru solid (figurile 5.2 și 5.3) parcurgând calea: Preprocessor → Modeling → Volumes → Solid
Cylinder
41
Fig. 5.2. Definirea geometriei – specificarea parametrilor dimensionali
Fig. 5.3. Obtinerea arborelui ca volum – vedere in spațiu
d. Se realizează realocarea sistemului de referință conform figurii 5.4: Main meniu → WorkPlane → Offset WP by
increments (se deplaseaza sistemul de coordinate WP cu incrementul specificat în cazulțădecufadistanța
l 1 =20mm).
42
Fig. 5.4. Realocarea sistemului de referin ță WP (parametrul l1 în zona Offset)
e. Realizarea cilindrului tubular (conform figurii 5.5), parcurgând următorii pași: Preprocessor → Modeling →
Volumes → Cylinder → Hollow Cylinder
Fig. 5.5. Obtinerea arborelui ca volum – vedere tridimensională
f. În cadrul aplicației s-a obținut modelul virtual al arborelui format din două volume, astfel că acesta trebuie studiat
ca un tot unitar (a șa cum se remarcă în figura 5.6), fapt pentru care cele două volume vor fi unite formând un singur
volum pentru parcurgerea etapelor ulterioare.
În vederea obținerii unui arborelui format di ntr-un singur volum, se va urma calea (conform figurii 8): Modelling
→ Operate →Booleans→Add→Volumes→Pick All
43
Fig. 5.6. Cele două volume ale arborelui analizat
Fig. 5.7. Modelul virtual al arborelui format dintr-un singur volum – vedere în spațiu

44

care este confecționat bara, respective oțel, pentru acestea se urmăresc următorii pași (figura
5.9):
Isotropic
45
3. Discretizarea în elemente finite a structurii mecanice studiate se face ținând cont de
următoarele:
ul de Mesh;
Fig. 5.10. Discretizarea în elemente finite a arborelui analizat
46
Fig. 5.10. Modelul arborelui discretizat în elemente finite de tip tetraedral

a. se va selecta tipul de analiză cu elemente finite, respectiv analiza statică: Solution > Analysis
Type > New Analysis
b. se plotează suprafețele care materializează forma arborelui studiat: Workplane> Numbering
apoi se bifează “On” căsuța care marchează entitățile de tip ”Areas” conform figurii 5.11.
c. se stabilesc condițiile de contur, urmănd: Solution > Define Loads > Apply > Structural >
figurii 5.12 și 5.13 . După selectarea acestei op țiuni se s electează marginea liniei din partea
stângă a plăcii, respectiv suprafața barei unde se realizează încastrarea.
Fig. 5.11. Plotarea suprafețelor aferente arborelui în vederea stabilirii condițiilor de

contur și a încărcărilor
47
d. se procedează la selectarea suprafe țelor și a nodurilor aferente acestora în vederea aplicării

momentului de torsiune. Pentru aceasta se urmează calea: Select > Entities , iar în fereastra
deschisă se selectează ”Areas” apoi ”Apply”, conform figurii 5.14.
În fereastra următoare se realizează selecția propriu -zisă a celor două suprafețe exterioare
ale arborelui, cu ajutorul mouse-ului se face click atent pe suprafața dorită, așa cum se observă în
figura 5.15. Se obțin cele două suprafețe selectate din figura 5.16.
e. crearea sistemului de referință cilindric local pentru cele două suprafețe se realizează conform
figurii 5.17, urmând calea: WorkPlane > Local Coordinate Systems > Create Local CS > At
WP Origin
În fereastra următoare se modifică în sectorul ”Type of coordinate system” cu
Cylindrical 1, și se reține eticheta sistemului alocat (în cazul de față este nr. 11).
48
Fig. 5.14. Selectarea suprafețelor – pasul 1
Fig. 5.15. Selectarea suprafețelor – pasul 2
Se realizează schimbarea propriu-zisă a sistemelor de referință urmând calea:

WorkPlane > Change Active CS to > Specified Coord Sys. așa cum se remarcă în figura
5.18. În fereastra următoare se alocă numărul 11, acest număr reprezentând eticheta sistemului
cilindric creat.
49
Fig. 5.16. Cele două suprafețe rezultate în urma procesului de selecție
Fig. 5.17. Crearea sistemului de referință cilindric local
Se selectează nodurile aferente suprafe

țelor asupra cărora se generează momentul de
torsiune. Pentru aceasta se urmează calea: Select > Entities , iar în fereastra deschisă se
selectează ”Nodes” apoi ”Attached to”, apoi ”Areas All” și ”Apply”, conform figurii 5.19.
Se procedează la activarea func

ției de rotire a sistemului de referință cilindric creat prin
parcurgerea căii: Modeling > Move/Modify > Rotate Node CS > To Active CS și se
selectează ”Pick All” apoi ”Ok”, conform figurii 5.20.
50
Fig. 5.18. Trecerea de la un sistem de referință la altul
Fig. 5.19. Selectarea nodurilor aferente suprafețelor pentru aplicarea momentului de

torsiune
Fig. 5.20. Rotirea nodurilor selectate în funcție de sistemul de referință creat
51
e. se aplică încărcarea conform schemei din figura 5.1, respectiv forțele în nodurile selectate a
căror orientare va fi după axa FY și se specifică valoarea acestora, în cazul de față fiind F =2,5N,
urmând calea (figura 5.21): Solution > Define Loads > Apply > Structural > Force/Moment >
On Nodes
Se obțin forțele orientate după sistemul de referință cilindric conform figurii 5.22.
Fig. 5.21. Definirea încărcării
Fig. 5.22. Nodurile suprafețelor selectate încărcate cu forțele corespunzătoare
52

General Postproc > Plot Results > Deformed Shape > Def + undeformed
Fig. 5.24. Post-procesarea rezultatelor-plotarea formei deformate a arborelui
53
c. în mod similar se vor obține rezultatele și pentru deformații și deplasări (figura 5.25 și 5.26).
54
APLICAȚIA 7
Modelarea contactului între două suprafețe utilizând soft-ul
ANSYS
În cadrul acestei aplicații se urmărește modelarea contactului dintre două corpuri rigid -
flexibil utilizând soft-ul ANSYS. Aplicația constă în parcurgerea următorilor pași:
1.Modelarea geometrică.
2. Numerotarea volumelor create.
3. Definirea tipului de element de discretizare și a opțiunilor acestora.
4. Definirea materialului.
5. Generarea retelei de discretizare (mesh).
6. Modelarea contactului propriu-zis.
7. Aplicarea incarcarilor.
8. Procesarea analizei.
9. Post-procesarea rezultatelor.
și introducerea
Astfel pentru studiul contactului se vor urma etapele specificate mai sus
datelor de intrare caracteristice fiecărei etape.
1.Modelarea geometrică. Constituie prima etapa din “Preprocessing”.

Se defineste un cilindru de baza cu dimensiunile Φ100 x 30 si un cilindru mai mic Φ50 x
50 astfel:
Main Menu> Preprocessor> Modeling> Create> Volumes> Cylinder> By Dimensions
a. Introduceti urmatoarele date:
RAD1 = 50
RAD2 = 0
Z1, Z2 = 0; -30
THETA1 = 0
THETA2 = 360
b. Selectati Apply pentru a crea cilindrul de baza.
RAD1 = 25
RAD2 = 0
Z1, Z2 = 0; 50
THETA1 = 0
THETA2 = 360
Selectati OK
2. Numerotarea volumelor create. Se realizează urmând calea:

Utility menu > PlotCtrl > Numbering
Se bifează pentru volume On.
Pentru a salva baza de date creata intr-un fisier se foloseste instrumentul SAVE din bara
de instrumente Toolbar. ANSYS denumeste fisierul-baza de date folosind formatul jobname.db.
Se poate verifica in orice moment starea fisierului cu comanda: Utility Menu> List> Status>
Global Status.
55
Puteti salva fisierul creat in anumite faze ale analizei (dupa ce modelul e gata sau dupa ce
modelul a fost discretizat) cu Utility Menu> File> Save As, specificand diferite denumiri pentru
fisier (model.db sau mesh.db). Este important sa salvati din cand in cand pentru ca, daca gresiti,
sa reluati modelul de la ultima stare salvata cu instrumentul RESUME din Toolbar.
Toolbar: SAVE_DB.
3. Definirea tipului de element de discretizare ș i a opțiunilor acestuia. Se realizează parcurgând

calea: Main Menu> Preprocessor> Element Type> Add/Edit/Delete
a. Adaugati un tip de element cu Add.
b. Selectati familia de elemente pentru Solid.
c. Selectati elementul Brick 8node 185 (SOLID185).
d. Selectati OK.
a. Se urmează calea: Main Menu> Preferences
b. Bifati Structural, si apoi OK
c. Definirea caracteristicilor materialului (în cazul de față fiind vorba tot de oțel cu aceleași
caracteristici ca și în aplicația precedentă):
Main Menu> Preprocessor> Material Props> Material Models
d. Selectati cu dublu-click Structural, Linear, Elastic, Isotropic.
e. Introduceti 210000 pentru EX (Modulul lui Young) si 0.3 pentru PRXY (coeficientul lui
Poisson) obținându-se fereastra din figura 9.1.
f. Click pe OK.
g. Material> Exit
Fig. 7.1. Fereastra pentru definirea caracteristicilor de material
5. Generarea retelei de discretizare (mesh). Se realizează parcurgând următorii pași:
56
Main Menu> Preprocessor> Meshing> Mesh Tool
a. In caseta de dialog bifati “Smart Size”, reglati la valoarea 5 si apasati Mesh.
b. In caseta de dialog care apare selectati Pick all. Utility Menu> File> Save as
c. Introduceti numele mesh.db pentru fisier.
d. Selectati OK si inchideti caseta de dialog.
6. Modelarea contactului propriu-zis. Acesta se realizează conform figurii 7.2 astfel:

Main Menu> Preprocessor> Modeling> Contact Pair
a. Apare fereastra Contact Manager. Selectati Contact Wizard. Se modeleaza mai intai
suprafata “target”, care in acest caz este suprafata frontala a cilindrului de baza.
b. Bifati Area si Flexible, apoi Pick Target.
Fig. 7.2. Fereastra pentru definirea contactului dintre cei doi cilindri
c. Se selecteaza frontala Φ50 a cilindrului de baza ca suprafata-target. Apoi se da Next pentru a

se crea suprafata de contact pe celalalt cilindru (Φ25).
d. Bifati Area si Surface-to-surface, apoi Pick Contact.
e. Se selecteaza suprafata de contact (Φ25), apoi Next.
f. Bifati “Include initial penetration”, apoi Create si Finish.
g. Inchideti acum fereastra Contact Wizard.
h. Reincarcati modelul geometric cu comanda: Utility Menu> Plot > Replot. Toolbar:
SAVE_DB
7. Aplicarea incarcarilor. Pentru aplicarea încărcărilor mai întâi trebuie avut în vedere tipul
analizei cu elemente finite, în cazul de față fiind o analiză statică: Mai bine zis, asigurati-va ca se
va efectua o analiza statica: Solution > Analysis Type > New Analysis
a. Aplicarea constrangerilor privind deplasarile:
Main Menu> Solution> Define Loads> Apply> Structural> Displacement> On Areas
b. Selectati suprafata de jos a cilindrului de baza f 50, opusa suprafetei-target, apoi OK.
c. Selectati All DOF si introduceti deplasarea 0.
57
e. Toolbar: SAVE_DB
f. Aplicarea presiunii care actioneaza pe suprafata frontala a cilindrului Φ 25, opusa suprafetei de
contact. Se considera ca actioneaza o presiune de 5000N/mm2:
Main Menu> Solution> Define Loads> Apply> Structural> Pressure> On Areas
g. Selectati suprafata frontala a cilindrului Φ25, opusa suprafetei de contact, apoi Ok.
h. Pentru Load press value introduceti valoarea de 5000, apoi Ok.
i. Toolbar: SAVE_DB
8. Procesarea analizei. Se realizează urmând următoarea cale:

Main Menu> Solution> Solve> Current LS
a. Selectati OK, apoi Yes la orice mesaj de verificare ce apare.
b. Inchideti fereastra cu informatii cand solutia e gata. ANSYS salveaza rezultatele pentru
analiza structurala intr-un fisier de forma Jobname.RST.
c. Reincarcati modelul geometric cu comanda:
Utility Menu> Plot > Replot
9. Post-procesarea rezultatelor. Simularea deformarii:

Main Menu> General Postproc> Plot Results> Deformed Shape
a. Selectati: Def + undeformed si apoi OK.
b. Pentru animație forma deformată a piesei:
Utility Menu> Plot Ctrls> Animate> Deformed Shape
c. Selectati Def + undeformed si apoi OK.
d. Diagramele von Mises pentru eforturi unitare se obțin urmând calea :
Main Menu> General Postproc> Plot Results> Contour Plot> Nodal Solution
e. Selectati Stress, apoi von Mises (SEQV) si OK.
f. Se poate obtine si animatia rezultatelor cu comanda:
Utility Menu> Plot Ctrls> Animate> Deformed Results
g. Selectati Stress, apoi von Mises (SEQV) si OK.
h. Listarea rezultatelor se realizează astfel:
Main Menu> General Postproc> List Results> Nodal Solution
i. Selectati OK si inchideti caseta de dialog. File> Close
j. Exit the ANSYS program
58
Analiza cu elemente finite a unui rotor
Aplicatie
În cadrul acestei aplicații se urmărește realizarea unei analize de optimizare constructiv -
funcțională a unui reper de tip arbore-rotor, apelând la soft-ul ANSYS. Pentru realizarea acestei aplicații
se lansează soft-ul ANSYS și se salvează aplicația în cauză într-un fișier specificat de utilizator.
Se parcurg următoarele etape:
1. Se specifică parametri dimensionali ai reperului (figura 1) prin: Main meniu → Parameters → Scalar
parameters
Fig. 1. Introducerea parametrilor dimensionali
2. Se crează un cilindru parcurgând calea: Preprocessor → Modeling → Volumes → Solid Cylinder
Se introduc parametri dimensionali pentru crearea cilindrului conform figurii 2.
59
Fig. 2. Crearea unui corp cilindric
3. Se realizează realocarea sistemului de coordonate localșa

a cum se observă în figura 3 parcurgând
calea: Main meniu → WorkPlane → Offset WP by increments (se deplaseaza sistemul de coordonate
WP cu incrementul specificat în figura 4).
Fig. 3. Realocarea sistemului de coordonate
60
Fig. 4. Introducerea valorilor pentru deplasarea sistemului de coordonate (parametrul l1 în zona Offset)
4. Crearea unui con prin parcurgerea următorilor pași: Preprocessor → Modeling → Volumes → Cone →
By Dimensions
Dimensiunile se introduc conform figurii 5.
Fig. 5. Introducerea valorilor pentru crearea conului 1
61
5. Realocarea sistemului de referință (pașii sunt similari cu cei din etapa 3), conform figurii 6: Main
meniu → WorkPlane → Offset WP by increments (se deplaseaza sistemul de coordinate WP cu
incrementul specificat).
Fig. 6. Realocarea sistemului de referință WP (parametrul l2 în zona Offset)
6. Crearea celui de-al doilea cilindru, conform figurii 7, parcurgând următoriiși:pa Preprocessor →
Modeling → Volumes → Solid Cylinder
Fig. 7. Crearea celui de-al doilea corp cilindric
62
8. Realizarea celui de-al doilea con (conform figurii 9), parcurgând următorii pași: Preprocessor →
Modeling → Volumes → Cone → By Dimensions
Fig. 9. Realizarea celui de-al doilea con
63
10. Realizarea celui de-al treilea cilindru (conform figurii 11): Preprocessor → Modeling → Volumes →
Solid Cylinder
Fig. 11. Crearea celui de-al treilea corp cilindric
64
11. Definirea tipului de elemente finite așa cum se observă în figura 12: Preprocesor → Element Type →
Addd/Edit/Delete →Add (Solid > thetraedral > 10 node 187).
Fig. 12. Definirea tipului de elemente
12. Definirea tipului de material și proprietățile mecanice ale acestuia (oțel, E-2,1x105MPa, coeficientul
lui Poisson 0,3), conform figurii 13. Preprocesor → Material Props → Material Models →Linear -
Isotropic.
Fig. 13. Specificarea proprietăților de material
65
13. Concatenarea volumelor construite intr-un singur volum (figura 14) se realizează parcurgând calea:
Main Menu → Modeling → Operate → Booleans → Volumes → Add Volumes (se selectează Pick All)
Fig. 14. Concatenarea volumelor modelului virtual al rotorului
14. Discretizarea în elemente finite, prin construirea rețelei conform figurilor 15, 16 și 17: Preprocesor
→ Meshing → Mesh Tool→ Smart Size→ 4 (Mesh→Volumes→Tet)
Preprocesor → Meshing → Mesh → Mesh Volumes (Pick All)
Fig. 15. Discretizarea în elemente finite – primul pas
66
Fig. 16. Discretizarea în elemente finite – al doilea pas
Fig. 17. Discretizarea în elemente finite – modelul virtual al rotorului discretizat în elemente finite
15. Selectarea suprafețelor aferente modelului geometric conform figurilor 18, 19, 20: Din bara
orizontală se dă click: Select → Entities
În conextul de față suprafețele ce trebuiesc selectate sunt: A11, A12, A23 și A24.
67
Fig. 17. Selectarea entităților de tip suprafață – Select entities
Fig. 18. Selectarea entităților de tip suprafață – fereastra pentru selectarea entităților A11, A12, A23 și
A24
În figura 19 se obțin cele patru suprafețe selectate în vederea aplicării momentului de torsiune,
respective încărcărilor.
68
Fig. 19. Entitățile de tip suprafață selectate
Se efecteauză setările conform figurii 20.
Fig. 20. Fereastra pentru efectuarea setărilor asupra suprafețelor
16. Realizarea unui sistem de referință local în poziția inițială conform figurilor 21 și 22: Workplane →
Local Coordinate System → Create local CS → At WP Origin
69
Fig. 21. Definirea unui sistem de referință local – pașii pentru definirea acestuia
Fig. 22. Definirea unui sistem de referință local – setările sistemului creat
Se schimbă sistemul de referin ță activ pentru anumite coordonate de pe m odelul virtual

respectiv 11, conform figurilor 23și 24: Workplane → Change Active CS to → Specified Coordinate
System
70
Fig. 23. Schimbarea sistemului de referință local – setările sistemului creat
Fig. 24. Schimbarea sistemului de referință local – specificarea numărului aferent acestuia
Se rotesc suprafetele selectate conform figurii 25 accesând calea: Modelling → Move/Modify →

Rotate Node CS → To active CS
71
Fig. 25. Rotirea suprafețelor selectate către sistemul de coordonate active
17. Specificarea încărcărilor pe noduri conform figurii 26: Solution → Apply → Force/Moment → On
Nodes → Pick All
Fig. 26. Specificarea încărcărilor
72
Încărcarea va avea o valoare de 3000 șiN va fi distribuită în nodurile aferente suprafețelor.
Pentru aceasta este necesar obținerea numărului de noduri selectate, în contextul de față acesta fiind
de 2968. Această valoare se identifică din fereastra Mechanical APDL Output Window care se activează
întotdeauna la lansarea soft-ului ANSYS. Valoarea încărcării se va distribui pe numărul de noduri
conform figurii 27.
Următorul pas îl constituie parametrizarea acestei încărcări prin definirea unui nou parametru și
anume p1, conform figurii 28 parcurgând pașii: Main meniu → Parameters → Scalar parameters
Fig. 27. Distribuția încărcării asupra nodurilor selectate
Se va defini parametrul încărcării conform figurii 29 parcurgând calea: Solution → Define Loads
→ Apply →Structural → Force/Moment → On Nodes.
Rezultatele încărcării definite se pot observa în figurile 30 și 31.
73
Fig. 28. Parametrizarea încărcării
Fig. 29. Introducerea încărcării parametrizate
74
Fig. 30. Încărcarea aplicată în nodurile rotorului – vedere 1
Fig. 31. Încărcarea aplicată în nodurile rotorului – vedere 2
18. Specificarea condițiilor de contur se realizează în prealabil după selectarea suprafe

țelor asupra
cărora se vor impune condi țiile de contur. Procedura de selectare este similară cu cea din etapele
75
anterioare, aceasta fiind evidențiată în figurile 32, 33, 34. Suprafețele selectate în contextul de față sunt:
A3, A4, A2, A1, A27, A28, A29, A30.
Fig. 32. Selectarea entităților de tip suprafață – Select entities
Fig. 33. Selectarea entităților de tip suprafață – se dă click pe suprafețele ce urmează a fi selectate
76
Fig. 34. Fereastra pentru efectuarea setărilor asupra suprafețelor
După selectarea acestor suprafețe (figura 35) se parcurg pașii: Solution → Define Loads → Apply
→ Structural → Displacement → On Nodes
Fig. 35. Fereastra pentru specificarea condițiilor de contur asupra suprafețelor selectate
În fereastra din figura 36 se selectează ALL DOF. Rezultatele obținute în urma efectuări acestei
operații sunt prezentate în figura 37.
77
Fig. 36. Specificarea condițiilor de contur
Fig. 37. Specificarea condițiilor de contur asupra suprafețelor aferente rotorului
Se selectează toate entitățile create prin parcurgerea etapelor anterioare conform figurilor 38 și
39.
78
Fig. 38. Selectarea entităților aferente modelului virtual
Fig. 39. Setarea analizei pe modul multiplot
19. Se procesează analiza modelului virtual (figurile 40

și 41) conform pașilor: Solution → Solve →
Curent LS
Observație: Analiza efectuată este una corectă prin confirmarea mesajului: Solution is Done.
79
Fig. 40. Rularea analizei propriu-zise
Fig. 41. Confirmarea analizei modelului virtual al rotorului
20. Postprocesarea rezultatelor se va realiza (figurile 42 și 43) conform pașilor: General Postproc → Plot
Results → Nodal Solution
Se vor plota tensiunile von Misses conform figurii 42.
80
Fig. 42. Postprocesarea rezultatelor – plotarea tensiunilor von Misses
Fig. 43. Postprocesarea rezultatelor – tensiunile von Misses
81
APLICAȚIA 9
Analiza statică a unei garniture de etansare de la un motor cu ardere internă
supusă unei presiuni uniform distribuite
În cadrul acestei aplicații se urmărește comportamentul în regim static a unei structuri mecanice de tip
garnitură de etanșare utilizând soft -ul ANSYS. Aplicația constituie obiectul analizei structurale care constă în
parcurgerea următorilor pași:
Rezultatele urmărite sunt caracterizate de obținerea distribuției de tensiuni, deformații și deplasări de la
nivelul structurii studiate.
Modelul virtual este unul 3D parametrizat, reprezentat în figura 9.1, grosimea acestuia fiind de s=20mm.
Rezolvare:
c. Se introduc coordonatele punctelor ce defines conturul piesei apelând comenzile (figura 9.2): Preprocessor
> Modeling > Create > Keypoints > in Active CS
Se vor introduce 3 de puncte caracteristice ale căror coordonate sunt evidentiate în Tabelul 9.1.
Tabelul 9.1
Nr. punct X Y Z
1 0 0 0
2 -250 0 0
3 250 0 0
82
d. Definirea suprafețelor circulare care delimitează forma complexă a reperului de etanșare (conform Fig.
9.3…9.6):
Preprocessor > Modeling > Create > Areas> Cyrcles>Solid Cyrcle
Fig. 9.2. Introducerea punctelor care definesc conturul piesei
Fig. 9.3. Definirea suprafețelor circulare care formează suprafața complexă a reperului (prima
suprafața circulară)
83
Fig. 9.4. Definirea suprafețelor circulare care formează suprafața complexă a reperului (a doua
Fig. 9.5. Suprafețele circulare care formează suprafața complexă a reperului
84
Fig. 9.6. Definirea suprafețelor circulare care formează suprafața complexă a reperului (a treia
e. Ștergerea suprafețelor circulare care delimitează forma complexă a reperului de etanșare (conform Fig.
9.7…9.9), în vederea menținerii entităților fundamentale ce defines forma reperului analizat:
Preprocessor > Modeling > Delete > Areas Only> Cyrcles
Fig. 9.7. Ștergerea suprafețelor circulare care formează suprafața complexă a reperului (în
vederea menținerii entităților de tip linie si punct)
Observație: Se va executa operația de trei ori înercând să se păstreze doar entitățile de tip linie și punct care
vor delimita forma reperului.
85
Fig. 9.8. Ștergerea suprafețelor circulare care formează suprafața complexă a reperului (prima+ a
doua suprafață circulară)
Fig. 9.9. Ștergerea suprafețelor circulare care formează suprafața complexă a reperului (a treia
suprafață circulară)
f. Se selectează și se plotează entitățile de tip linie și punct conform figurii 9.9.
86
Fig. 9.10. Plotarea entităților de tip linie și punct
g. Crearea unor linii drepte care formează conturul reperului analizat (figurile 9.11și 9.12),
urmând calea:
Preprocessor > Modeling > Create > Lines> Straight Line
Fig. 9.11. Crearea entității de tip linie prin unirea quadraturii cercurilor existente – definirea
primului segment
87
Fig. 9.12. Crearea entității de tip linie prin unirea quadraturii cercurilor existente – definirea celor
patru segmente
h. Divizarea liniilor în vederea formării conturului reperului (figurile 9.13…9.16), urmând

calea:
Preprocessor > Modeling > Operate> Partition> Lines
Forma obținută este reprezentată în figura 9.16.
Fig. 9.13. Divizarea primelor doua linii care formează conturul reperului analizat
88
Fig. 9.14. Divizarea următoarelor două linii care formează conturul reperului analizat
Fig. 9.15. Divizarea ultimelor două linii care formează conturul reperului analizat
89
Fig. 9.16. Forma conturului obținut prin divizarea segmentelor ce se intersectează între ele
h. Ștergerea liniilor în vederea formării conturului reperului (figurile 9.17…9.18), urmând

calea:
Preprocessor > Modeling > Delete> Lines Only
Forma obținută este reprezentată în figura 9.18.
Fig. 9.17. Selectarea segmentelor suplimnetare în vederea ștergerii lor pentru formarea conturului
reperului
90
Fig. 9.18. Obținerea conturului piesei analizate formată din entități de tip linie și punct
i. Realizarea corpului reperului prin crearea primei suprafețe:

Observație: Se selecteaza liniile care marcheaza conturul exterior al reperului conform Figurii 9.20 și 9.21.
Fig. 9.20. Definirea suprafeței ce formează corpul reperului analizat
91
Fig. 9.21. Obținerea suprafeței ce formează corpul reperului analizat
j. Definirea suprafeței utilă în identificarea orificiului central al reperului de etanșare

Aceasta se realizează prin numerotareași plotarea lin iilor ce formează conturul corpului lagărului (acest lucru
este posibil prin accesarea comenzii PlotCtrls unde se bifează Lines>On, apoi Plot>Lines).
Calea pentru definirea suprafeței circulare este:
Preprocessor > Modeling > Create > Areas > Cyrcle> Solid Cyrcle
Observație: Se efectează comanda de trei ori conform orificiilor din structura reperului, conform figurilor
9.22,…., 9.24.
Se plotează suprafețele obținute în vederea identificării suprafeței ce materializează orificiile din structura
reperului (PlotCtrls> Numberring> Surfaces>On apoi Plot>Areas).
Fig. 9.22. Definirea orificiului central din structura reperului
92
Fig. 9.23. Definirea primului orificiu de fixare din structura reperului
Fig. 9.24. Definirea celui de-al doilea orificiu de fixare din structura reperului
k. Extragerea suprafeței în vederea realizării orificiului central:

Observație: Click pe suprafata corpului reperului, apoi Apply, dupa care click pe suprafata circulara, apoi OK.
Se va obține modelul din Fig. 9.25.
93
Fig. 9.25. Extrudarea orificiului central al reperului
l. Extragerea suprafeței în vederea realizării orificiilor extreme:

Observație: Click pe suprafata corpului reperului, apoi Apply, dupa care click pe una din suprafata circular
extrema, apoi OK. Se va obține modelul din Fig. 9.26.
Se repetă operația și pentru cel de-al doilea orificiu, conform figurilor 9.27și 9.28.
Fig. 9.26. Extrudarea orificiului extreme 1 al reperului
94
Fig. 9.27. Extrudarea orificiului extreme 2 al reperului
Fig. 9.28. Forma finală a suprafeței reperului de etanșare
m.Generarea volumului corpului reperului de etansare:

Înainte de efectuarea acestei operații se schimbă modalitatea de vizualizare a modelului de la 2D la 3D, în
vederea vizualizării operației de extrudare (Figura 9.29).
Preprocesor>Modeling>Operate>Extrude>Areas>By XYZ Offset

Se extrudeaza grosimea lagarului pe distanta de 20mm (Figura 9.30).
95
Fig. 9.29. Schimbarea modului de vizualizare
Fig. 9.30. Extrudarea suprafeței și materializarea volumului aferent al reperului de etanșare

b. se alege modelul Solid de tip 10node187 și se da OK așa cum se observă în figura 9.31. În fereastra
următoare (figura 9.31), apoi se dă OK.
96

ținând cont de tipul materialului din care este
confecționat bara, respective oțel, pentru acestea se urmăresc următorii pași (figura 9.32):
Preprocessor > Material Props > Material models > Structural > Linear > Elastic > Isotropic
În câmpurile solicitate se introduce următoarele valori: EX=210000MPa, acesta reprezentând modulul
de elasticitate longitudinal – modulul lui Young, NUXY =0,3 acesta fiind modulul de contrac ție transversală –
coeficientul lui Poisson.
3. Discretizarea în elemente finite a structurii mecanice studiate se face ținând cont de următoarele:
Se bifeaza celula in fereastra de la Mesh Tool pe SmartSize apoi se modifica pozitia cursorului spre Fine la
valoarea 3. Se selecteaza la Pozitia Shape sa fie bifat Tet, apoi se da click pe Tab-ul de Mesh;
97
Fig. 9.33. Discretizarea în elemente finite a corpului lagărului
Fig. 9.34. Modelul reperului de etanșare discretizat în elemente finite de tip tetraedral
98
a. se va selecta tipul de analiză cu elemente finite, respectiv analiza statică (figura 9.35): Solution > Analysis
Type > New Analysis
b. se stabilesc condițiile de contur, urmănd: Solution > Define Loads > Apply > Structural > Displacement >
On Areas
Astfel se anulează toate gradele de libertate (All DoF) prin selectarea acestei opțiuni conform figurii 9.36. După
selectarea acestei opțiuni se selectează suprafețele interioare ale diametrelor mici, pe rând acestea find câte 4
pentru fiecare orificiu.
Fig. 9.35. Selectarea suprafețelor pentru stabilirea condițiilor de contur – primul orificiu
Fig. 9.36. Stabilirea condițiilor de contur – primul orificiu
Se repetă operatia de la punctul 4 si pentru cel de-al doilea orificiu, conform figurilor 9.37și 9.38.
99
Fig. 9.37. Selectarea suprafețelor pentru stabilirea condițiilor de contur – al doilea orificiu
Fig. 9.38. Stabilirea condițiilor de contur – al doilea orificiu
c. se aplică încărcarea conform schemei din figura 9.1, respectiv presiunea uniform distribuită pe suprafe
țele
A15…A18 (P=50MPa), urmând calea (figura 9.39):
Solution > Define Loads > Apply > Structural > Pressure > On Areas
100
5. Rularea analizei statice se realizează urmând calea specificată mai jos, iar dacă analiza rulată se va desfă
șura
în bune condiții, va apărea o fereastră cu mesajul Solution is Done (figura 9.40):
6. Post-procesarea rezultatelor se realizează prin ob

ținerea hărților distribuției de tensiuni, deformații și
deplasări după metoda von Misses, după cum urmează:
101
a. pentru plotrarea formei deformate și animarea rezultatelor (figura 9.41) se urmează calea: General Postproc
> Plot Results > Deformed Shape > Def + undeformd
Fig. 9.41. Post-procesarea rezultatelor-plotarea formei deformate a reperului de etanșare

General Postproc > Plot Results > Nodal Solution se selectează Stress și se bifează von Misses obținându-se
modelul din figura 9.42.
c. în mod similar se vor obține rezultatele și pentru deformații și d eplasări (figura 4.23).
102
103
APLICAȚIA 8
Modelarea contactului între două suprafețe utilizând soft-ul
9 ANSYS
În cadrul acestei aplicații se urmărește modelarea contactului dintre două corpuri rigid -
flexibil utilizând soft-ul ANSYS. Aplicația constă în parcurgerea următorilor pași:
1.Modelarea geometrică.
2. Numerotarea volumelor create.
3. Definirea tipului de element de discretizare și a opțiunilor acestora.
5. Generarea retelei de discretizare (mesh).
6. Modelarea contactului propriu-zis.
7. Aplicarea incarcarilor.
8. Procesarea analizei.
9. Post-procesarea rezultatelor.
și introducerea
Astfel pentru studiul contactului se vor urma etapele specificate mai sus
datelor de intrare caracteristice fiecărei etape.
1.Modelarea geometrică. Constituie prima etapa din “Preprocessing”.

Se defineste un cilindru de baza cu dimensiunile Φ100 x 30 si un cilindru mai mic Φ50 x
50 astfel:
Main Menu> Preprocessor> Modeling> Create> Volumes> Cylinder> By Dimensions
a. Introduceti urmatoarele date:
RAD1 = 50
RAD2 = 0
Z1, Z2 = 0; -30
THETA1 = 0
THETA2 = 360
b. Selectati Apply pentru a crea cilindrul de baza.
RAD1 = 25
RAD2 = 0
Z1, Z2 = 0; 50
THETA1 = 0
THETA2 = 360
Selectati OK
2. Numerotarea volumelor create. Se realizează urmând calea:

Utility menu > PlotCtrl > Numbering
Se bifează pentru volume On.
Pentru a salva baza de date creata intr-un fisier se foloseste instrumentul SAVE din bara
de instrumente Toolbar. ANSYS denumeste fisierul-baza de date folosind formatul jobname.db.
Se poate verifica in orice moment starea fisierului cu comanda: Utility Menu> List> Status>
Global Status.
104
Puteti salva fisierul creat in anumite faze ale analizei (dupa ce modelul e gata sau dupa ce
modelul a fost discretizat) cu Utility Menu> File> Save As, specificand diferite denumiri pentru
fisier (model.db sau mesh.db). Este important sa salvati din cand in cand pentru ca, daca gresiti,
sa reluati modelul de la ultima stare salvata cu instrumentul RESUME din Toolbar.
Toolbar: SAVE_DB.
3. Definirea tipului de element de discretizare și a opțiunilor acestuia . Se realizează parcurgând

calea: Main Menu> Preprocessor> Element Type> Add/Edit/Delete
a. Adaugati un tip de element cu Add.
b. Selectati familia de elemente pentru Solid.
c. Selectati elementul Brick 8node 185 (SOLID185).
d. Selectati OK.
a. Se urmează calea: Main Menu> Preferences
b. Bifati Structural, si apoi OK
c. Definirea caracteristicilor materialului (în cazul de față fiind vorba tot de oțel cu aceleași
caracteristici ca și în aplicația precedentă):
Main Menu> Preprocessor> Material Props> Material Models
d. Selectati cu dublu-click Structural, Linear, Elastic, Isotropic.
e. Introduceti 210000 pentru EX (Modulul lui Young) si 0.3 pentru PRXY (coeficientul lui
Poisson) obținându-se fereastra din figura 9.1.
f. Click pe OK.
g. Material> Exit
105
Fig. 9.1. Fereastra pentru definirea caracteristicilor de material
5. Generarea retelei de discretizare (mesh). Se realizează parcurgând următorii pași:

Main Menu> Preprocessor> Meshing> Mesh Tool
a. In caseta de dialog bifati “Smart Size”, reglati la valoarea 5 si apasati Mesh.
b. In caseta de dialog care apare selectati Pick all. Utility Menu> File> Save as
c. Introduceti numele mesh.db pentru fisier.
6. Modelarea contactului propriu-zis. Acesta se realizează conform figurii 9.2 astfel:

Main Menu> Preprocessor> Modeling> Contact Pair
a. Apare fereastra Contact Manager. Selectati Contact Wizard. Se modeleaza mai intai
suprafata “target”, care in acest caz este suprafata frontala a cilindrului de baza.
b. Bifati Area si Flexible, apoi Pick Target.
106
Fig. 9.2. Fereastra pentru definirea contactului dintre cei doi cilindri
c. Se selecteaza frontala Φ50 a cilindrului de baza ca suprafata-target. Apoi se da Next pentru a

se crea suprafata de contact pe celalalt cilindru (Φ25).
d. Bifati Area si Surface-to-surface, apoi Pick Contact.
e. Se selecteaza suprafata de contact (Φ25), apoi Next.
f. Bifati “Include initial penetration”, apoi Create si Finish.
g. Inchideti acum fereastra Contact Wizard.
h. Reincarcati modelul geometric cu comanda: Utility Menu> Plot > Replot. Toolbar:
SAVE_DB
7. Aplicarea incarcarilor. Pentru aplicarea încărcărilor mai întâi trebuie avut în vedere tipul
analizei cu elemente finite, în cazul de față fiind o analiză statică: Mai bine zis, asigurati-va ca se
va efectua o analiza statica: Solution > Analysis Type > New Analysis
a. Aplicarea constrangerilor privind deplasarile:
Main Menu> Solution> Define Loads> Apply> Structural> Displacement> On Areas
b. Selectati suprafata de jos a cilindrului de baza f 50, opusa suprafetei-target, apoi OK.
c. Selectati All DOF si introduceti deplasarea 0.
e. Toolbar: SAVE_DB
f. Aplicarea presiunii care actioneaza pe suprafata frontala a cilindrului Φ 25, opusa suprafetei de
contact. Se considera ca actioneaza o presiune de 5000N/mm2:
Main Menu> Solution> Define Loads> Apply> Structural> Pressure> On Areas
g. Selectati suprafata frontala a cilindrului Φ25, opusa suprafetei de contact, apoi Ok.
h. Pentru Load press value introduceti valoarea de 5000, apoi Ok.
i. Toolbar: SAVE_DB
8. Procesarea analizei. Se realizează urmând următoarea cale:

Main Menu> Solution> Solve> Current LS
a. Selectati OK, apoi Yes la orice mesaj de verificare ce apare.
107
b. Inchideti fereastra cu informatii cand solutia e gata. ANSYS salveaza rezultatele pentru
analiza structurala intr-un fisier de forma Jobname.RST.
c. Reincarcati modelul geometric cu comanda:
Utility Menu> Plot > Replot
9. Post-procesarea rezultatelor. Simularea deformarii:

Main Menu> General Postproc> Plot Results> Deformed Shape
a. Selectati: Def + undeformed si apoi OK.
b. Pentru animație forma deformată a piesei:
Utility Menu> Plot Ctrls> Animate> Deformed Shape
c. Selectati Def + undeformed si apoi OK.
d. Diagramele von Mises pentru eforturi unitare se obțin urmând calea :
Main Menu> General Postproc> Plot Results> Contour Plot> Nodal Solution
e. Selectati Stress, apoi von Mises (SEQV) si OK.
f. Se poate obtine si animatia rezultatelor cu comanda:
Utility Menu> Plot Ctrls> Animate> Deformed Results
g. Selectati Stress, apoi von Mises (SEQV) si OK.
h. Listarea rezultatelor se realizează astfel:
Main Menu> General Postproc> List Results> Nodal Solution
i. Selectati OK si inchideti caseta de dialog. File> Close
j. Exit the ANSYS program
108
APLICAȚIA 11
Analiza statică a unui sistem de bare articulare
mecanice formate din două bare din oțel utilizând soft -ul ANSYS. Aplicația constituie obiectul
analizei structurale care constă în parcurgerea următorilor pași:
La sistemul de bare articulate din figura 1.1 se cunosc:

- aria secţiunilor transversale A(1) = A( 2 ) = 225[mm 2 ] ;
- lungimea elementului 2: l2 = 300[mm];
- proprietăţile de material: modulul de elasticitate longitudinală E (1) = E ( 2 ) = 210000[ MPa] şi
coeficientul de contracţie transeversală ν (1) = ν ( 2 ) = 0.3[ MPa]
Se cere să se determine: tensiuni, deplasări şi deformaţii din cele două bare sub acţiunea
unei forţe F= 200 N asupra nodului 2.
3
1 1 2 x
109
c. se identifică tipul elementului utilizat în structura de discretizare:
d. se alege modelul Beam de tip 2node188 și se da OK așa cum se observă în figura 1.2. În
e. Introducerea caracteristicilor de material se realizeazăținând cont de tipul materialului din

care este confecționat bara, respectiv oțel, pentru acestea se urmăresc următorii pași (figura 1.3):
Isotropic
110

a. Se definește aria secțiunii transversale pentru fiecare bară din sistemul analizat , conform
datelor de intrare, (așa cum se observă în figura 1.4) parcurgând calea:
Preprocessor > Sections > Beam > Common Sections > Beam Tool > Circular surface
Fig. 1.4. Definirea secțiunii transversale a unei bări din sistem
Observație: Dacă se activează optiunea de preview, soft-ul va afișa informații detaliate despre
tipul secțiunii transversale adoptate (figura 1.5).
Fig. 1.5. Detalii privind definirea secțiunii transversale a unei bări din sistem
111
b. Se definesc trei puncte în planul de lucru conform figuilor 1.6, 1.7 și 1.8, urmând calea:
Preprocessor > Modeling > Create > Keypoints > In active CS
Fig. 1.6. Definirea primului punct-1 situat în originea sistemului de coordonate
Fig. 1.7. Definirea celui de-al doilea punct-2
112
Fig. 1.8. Definirea celui de-al doilea punct-3
c. Se schimbă modul de vizualizare în vederea identificării punctelor

și liniilor conform figurii
1.9, prin accesarea din bara orizontală a comenzii Plot Controls:
PlotCtrls > Numbering>KP Keypoint numbers>ON
PlotCtrls > Numbering>LINE numbers>ON
Fig. 1.9. Schimbarea modului de vizualizare in vederea identificării entităților de tip

linie și respectiv punct
113
d. Se crează linia nr. 1 între punctul 1și respectiv punctul 2 apelând comenzile (figura 1.10):
Preprocessor > Modeling > Create > Lines > Straight line
e. Se crează linia nr 2 între punctulși2 respectiv punctul 3 apelând comenzile (figura 1.10):
Preprocessor > Modeling > Create > Lines > Straight line
Fig. 1.10. Definirea liniilor 1 și respectiv 2 între punctele create
3. Discretizarea în elemente finite a sistemului de bare studiate se faceținând cont de

următoarele:
Din fereastra Mesh Tool la Secțiunea Global se schimbă cu opțiunea Lines apoi se modifica în
secțiunea Mesh se va alege opțiunea de Lines
b. se definește numărul de diviziuni aplicate bărilor analizate acesta având valoarea 1, conform
figurilor 1.12 și 1.13. Calea ce urmează a fi parcursă pentru această operație este următoarea:
Preprocessor > Meshing > Mesh Tool
Din fereastra Mesh Tool la Secțiunea Lines se dă click pe Set apoi în fereastra ce urmează să
se deschidă Element Size on Picked Lines se va introduce valoarea 1 în secțiunea No. of
elements divisions, apoi se da click pe Ok;
c. În fereastra Mesh Tool rămasă activă se da click pe Tab-ul de Mesh;
În următoarea fereastră (figura 1.14) se da click pe Tab-ul de Pick All și apoi Ok.
114
Fig. 1.11. Discretizarea in elemente finite – setarea opțiunilor atribuite liniilor
Fig. 1.12. Discretizarea in elemente finite – definirea numărului de diviziuni de

elemente finite pentru liniile aferente sistemului de bare
115
Fig. 1.13. Setarea numărului de diviziuni a elementelor finite pentru cele două bări
analizate
Fig. 1.14. Discretizarea in elemente finite – selectarea liniilor ce urmează a fi

discretizate
116
a. din bara orizontală la opțiunea de PlotCtrls>Numbering se va active numerotarea nodurilor
aferente elementelor finite conform figurii 1.15.
Fig. 1.15. Plotarea nodurilor aferente elementelor finite
Displacement > On Nodes
figurii 1.16. După selectarea acestei opțiuni se selectează nodul 1 și respectiv nodul 3 , unde se
realizează încastrarea sistemului de bare articulate. În următoarea fereastră – figura 1.17 se
slectează All DoF apoi la valoare se introduce 0 și se dă click pe Ok.
Fig. 1.16. Selectarea nodurilor pentru stabilirea condițiilor de contur
117
e. se aplică încărcarea conform schemei din figura 1.1, respectiv forța nodală pe nodul 2
(F=-1000N), conform procedurii de mai jos, urmând calea (figura 1.18):
Solution > Define Loads > Apply > Structural > Force > On Nodes
Se va obține sistemul de bare articulate cu specificarea condițiilor de contur și încărcările

aferente, reprezentat în figura 1.19.
118
Fig. 1.19. Sistemul de bare articulate cu încărcările aferente
119
a. pentru schimbarea modului de vizualizare de așa natură încât sistemul de bare să fie prezentat
și cu ariile secțiunilor vizibile, conform figurii 1.21, se va urma calea:
PlotCtrls> Style>Size and Shape
Fig. 1.21. Plotarea sistemului de bare în baza definirii secțiunilor transversale

c. în mod similar se vor obține rezultatele și pentru deformații și deplasări după axa x sau y
(figura 1.23).
120
Fig. 1.22. Plotarea tensiunilor von Misses
Fig. 1.23. Plotarea deplasărilor nodale după axa x
121
Analiza Modală
A. Definiţi analiza modală şi scopul său.

B. Discutaţi despre concepte asociate, terminologie şi metodele de bază ale modulului.
C. Învăţaţi cum se face o analiză modală în ANSYS.
D. Lucraţi unul sau două exerciţii de analiză modală.
Analiza Modală
A. Definiţie & Scop
• Ce este analiza modală?

• O tehnica folosita pentru a determina caracteristicile vibraţiei unei structuri:
- Frecvenţe naturale
- Moduri de vibraţie
- Factori de influenţă asupra participării modului de vibraţie (cât de mult un anumit mod
participă într-o direcţie dată)
• Cea mai fundamentală dintre toate tipurile de analiză dinamică.
Avantajele analizei modale

• Permite proiectarea pentru a evita vibraţiile rezonante sau vibraţia la o frecvenţă
specificată (Boxe, de exemplu).
• Oferă inginerilor o idee despre cum proiectul va raspunde la diferite tipuri de sarcini
dinamice.
• Ajută la calculul controlului soluţiei (paşi de timp etc.), pentru alte analize dinamice.
Recomandare: Deoarece caracteristicile vibraţiilor structurii determina modul în care aceasta

răspunde la orice tip de sarcina dinamica, efectuaţi întotdeauna mai întâi o analiză modală
înainte de a încerca orice altă analiză dinamică.
B. Terminologie & Concepte
• Ecuaţia generală de mişcare:

[M ]{u}+ [C]{u }+ [K ]{u} = {F(t )}
• Presupuneţi vibraţiile libere şi neglijaţi amortizarea:
[M ]{u}+ [K ]{u} = {0}

• Presupuneţi mişcarea armonică (de exemplu: u = Usin (ωt)).
([K ]− ω [M]){u} = {0}
2
• Rădăcinile acestei ecuatii sunt ωi 2, valorile proprii, în cazul în care i variază de la 1 la

numărul gradelor de libertate. Vectorii corespunzători sunt vectorii {u} i, vectorii proprii.
• Rădăcinile pătrate ale valorilor proprii sunt ωi , frecvenţele naturale circulare ale
structurii (radiani / sec). Frecvenţele naturale f i se calculează apoi ca f i = ωi /2π (cicluri /
sec). Frecvenţele naturale fi sunt introduse de utilizator ca mărimi de intrare şi rezultă cu
ANSYS ca mărimi de ieşire.
• Vectorii proprii {u} i reprezintă modurile de vibraţie - forma presupusă a structurii, atunci
cand vibreaza cu frecventa f i.
122
• Mode Extraction este termenul folosit pentru a descrie calculul valorilor proprii şi al
vectorilor proprii.
• Mode Expansion are o dublă semnificaţie. Pentru metoda redusă modul de dezvoltare a
vibraţiei înseamnă calculul complet al modurilor de vibraţie din modurile de vibraţie
reduse. Pentru toate celelalte metode, modul de dezvoltare a vibraţiei înseamnă pur şi
simplu scrierea modurilor de vibraţie în fişierul de rezultate.
Metodele modului de de dezvoltare a vibraţiei (Mode Extraction)
• În ANSYS sunt disponibile mai multe metode de dezvoltare a vibraţiei (Mode Extraction):
- Metoda Bloc Lanczos (implicită);
- Metoda Subspaţiului;
- Metoda PowerDynamics;
- Metoda redusă;
- Metoda nesimetrică;
- Metoda Amortizarii (complete);
- Metoda QR amortizat;
• Ce metoda alegeţi? - aceasta depinde în primul rând de dimensiunea modelului (relativ la
resursele computerului) şi aplicaţia propriu-zisă.
Metoda Block Lanczos
• Metoda Block Lanczos este recomandată pentru majoritatea aplicaţiilor.

• Permite dezvoltarea eficientă a unui număr mare de moduri de vibraţie (40 +) la cele mai
multe dintre modele.
• Utilizată de obicei la modele complexe cu amestec de solide / învelişuri / grinzi etc.
• Dezvoltarea eficientă a modurilor de vibraţii într-o gamă de frecvenţe.
• Opţiuni pentru manevrarea eficientă a ecuaţiilor constrângerilor.
• Bună manevrare a modurilor de vibraţii pentru corpuri rigide.
Metoda Subspaţiului
• Mai potrivită la dezvoltarea unui număr mic de moduri de vibraţie (<40), pentru modele
cu dimensiuni similare.
• Necesită mai puţină memorie, dar mai mult spaţiu pe disc.
• Pot apare probleme de convergenţă la modurile de vibraţie ale corpurilor rigide.
• Nu este recomandată atunci când sunt prezente ecuaţiile de constrângere.
• În general înlocuită cu metoda Block Lanczos.
Metoda PowerDynamics
• Utilizată pentru modele mari (100K + DOF) şi un număr mic de moduri de vibraţie (<20).
Poate fi semnificativ mai rapidă decât metoda Block Lanczos sau metoda Subspaţiului,
dar:
- Necesită volum mare de memorie.
- E posibil ca soluţia să nu fie convergentă din cauza elementelor sumar
modelate sau a stării proaste a matricii.
- Pot lipsi moduri de vibraţie (nu verifică secventa Sturm).
- Recomandată numai ca o ultimă instanţă pentru modelele mari.
123
Metoda Redusă
• Pentru modelele în care masa concentrată nu creează o oscilaţie locală, de obicei, grinzile
şi lonjeroanele, utilizaţi metoda redusă.
• Cerinţele de memorie şi spaţiu pe disc sunt reduse.
• În general, rezolvă cel mai rapid valorile proprii.
• Utilizează matricea de reducere , o tehnică pentru a reduce dimensiunea matricilor [K] şi
[M], prin selectarea unui subset de grade de libertate numit master DOF.
• Reducerea matricei [K] este exactă, dar [M] pierde din precizie.
• Precizia matricei [M] depinde de numărul şi locaţia gradelor de libertate master DOF.
• În general, nu este recomandată, datorită:
- Expertizei necesare în alegerea master DOF;
- Există alternative eficiente, cum ar fi metoda Block Lanczos;
- Cost redus al hardware-ului.
Metoda Nesimetrică
• Metoda nesimetrică este folosită pentru acustică (cu cuplare structurală) şi alte astfel de
aplicaţii cu matrice [K] şi [M] nesimetrice.
• Calculează valori proprii complexe şi vectorii proprii complecşi:
- Partea reală este frecvenţa naturală.
- Partea imaginară indică stabilitatea: - negativă înseamnă stabil, pozitivă înseamnă
instabil.
Metoda amortizarii
• Amortizarea este, în mod normal, neglijată într-o analiză modală, dar în cazul în care
efectele sale sunt semnificative, este utilizată metoda amortizarii.
• O aplicatie tipica este dinamica rotorului, unde efectele de amortizare giroscopice sunt
importante.
• Două elemente ANSYS, BEAM4 şi PIPE16, permit să fie specificate efecte giroscopice în
formula constantei reale SPIN (viteza de rotaţie, radiani / timp).
• Calculează valori proprii complexe şi vectorii proprii complecşi:
- Partea imaginară este frecvenţa naturală.
- Partea reală indică stabilitatea - negativă înseamnă stabil, pozitivă înseamnă
instabil.
Metoda QR amortizat
• O a doua metodă de dezvoltare care ia în considerare efectele amortizării este metoda QR

amortizat.
• Mai rapidă şi mai stabilă decât modulul de rezolvare al amortizării existent.
• Funcţionează cu modele de calitate nu prea bună.
• Permite toate formele de amortizare, inclusiv elemente de amortizor.
• Combină cele mai bune caracteristici ale metodei de determinare a valorilor proprii reale
(Block Lanczos) şi metoda Hessenberg Complex (Algoritmul QR)
• Ca mărimi de ieşire se obţin valorile proprii complexe (frecvenţă şi stabilitate) şi raportul
de amortizare pentru fiecare mod de vibraţie
124
MODOPT,QRDAMP,NMODE
Comparaţie care demonstrează superioritatea solutiei obţinute prin aplicarea metodei QR amortizat
FEA Model Characteristics:

111,129 active dofs
10 damped modes
Alpha, Beta and Element damping
160000
140000
120000
100000
CPU (sec)
80000 ELAPSE (sec)
60000
40000
20000
0
QRDAMP 125 DAMP
Sinteză pentru comparaţia metodelor de dezvoltare
Metoda de Linear Solver

Caracteristici
dezvoltare Used
Recomandata pentru cele mai multe

Block Lanczos Sparse Matrix
aplicatii; Cea mai stabila.
Stabila, dar lentă; necesită spaţiu
mare pe disc; Are dificultati cu
Met. Suspatiului Frontal Solver
ecuaţiile constrângere / moduri de
vibratie ale corpurilor rigide.
La fel ca Met. Subspaţiului, dar cu
PCG solver; poate suporta modele
foarte mari; numai cu masa
Powerdynamics PCG solver concentrata; pot lipsi moduri de
vibratie; Modurile de vibratie nu pot
fi utilizate în spectrul consecutiv şi in
analize PSD
În general, cea mai rapida. Limitări
similare metodei subspatiului.
Precizia depinde de selecţia gradelor
Met. Redusa Frontal Solver
de libertate - master. Nu este
recomandata datorită expertizei
necesare în selectarea gradelor de
libertate - master.
C. Procedura
Într-o analiză modală sunt patru etape principale:

- Construirea modelului;
- Alegerea tipului de analiză şi a opţiunilor;
- Aplicarea condiţiilor la limită şi rezolvarea;
- Analiza rezultatelor.
Construirea Modelului
• Nu uitaţi densitatea!
126
• Numai pentru elemente şi materiale liniare. Nelinearităţile sunt neglijate.
• A se vedea, de asemenea, Consideraţii despre Modelare în Modulul 1.
Alegerea tipului de analiză şi a opţiunilor
• Construiţi modelul;
Alegeţi tipul de analiză şi opţiunile
• Selectaţi Solution şi Modal analysis.

• Opţiuni pentru metoda de obţinere *
• Opţiuni pentru metoda de dezvoltare *
• Alte opţiuni *
* Prezentate in continuare
Opţiuni pentru metoda de obţinere
• Metoda: Bloc Lanczos recomandată pentru majoritatea aplicaţiilor.

• Număr de moduri: trebuie specificat (cu excepţia cazului Metodei reduse).
• Gamă de frecvenţe: prestabilite la întreaga gamă, dar poate fi limitată la un interval dorit
(FREQB la FREQE).
• Normalizarea: prezentată in continuare.
• Procesarea ecuaţiei constrângerilor: Utilizată în principal la simetria ciclic modală
(prezentată mai tarziu).
127
defaults
defaults to 1e8
to 1e8
Normalizarea modurilor de vibraţie:
• Necesară deoarece soluţia gradelor de libertate DOF nu are un sens real. Arată doar
modul de vibraţie - modul în care nodurile se misca relativ unul faţă de celălalt.
• Modurile sunt normalizate fie cu matricea masei sau matricea unitate.
- Normalizarea cu matricea masei este implicită şi este necesară pentru o analiză spectrală sau
dacă se urmăreşte o analiză a suprapunerii modurilor de vibraţie consecutive.
- Alegeţi normalizarea cu matricea unitate atunci când doriţi să comparaţi cu uşurinţă

valorile relative ale deplasărilor în toată structura.
• Modurile normalizate cu matricea unitate nu pot fi utilizate în analiza suprapunerii

modurilor de vibraţie consecutive (vibraţii tranzitorii, armonice, spectrale sau
aleatoare).
Opţiuni pentru metoda de dezvoltare:
• E nevoie să dezvoltaţi modurile de vibraţie, dacă doriţi să efectuaţi oricare dintre

următoarele:
• Analizaţi modurile de vibraţie în timpul postprocesarii.
• Determinaţi prin calcul tensiunile care solicită elementul.
128
• Faceţi o analiză a spectrului de frecvenţe consecutive.
• Recomandare: Întotdeauna dezvoltaţi atâtea moduri de vibraţie câte aţi extras. Costul este
minim.
• Alte opţiuni de analiză:

o Matricea masei concentrate
- Utilizată în principal pentru grinzi subţire şi învelişuri subţiri sau pentru probleme de
propagarea undelor.
- Ales în mod automat pentru metoda PowerDynamics.
o Efectele pre-tensionării
- Pentru analiza modală a pre-tensionării (prezentată mai tarziu).
o Amortizare completă
- Utilizată numai în cazul în care este aleasă dezvoltarea modurilor de vibraţie prin metoda cu
amortizare.
- Sunt luate în considerare raportul de amortizare, amortizarea alfa şi amortizarea beta.
- BEAM4 şi PIPE16 permit şi amortizarea giroscopică .
o QR amortizat
- Toate tipurile de amortizare sunt permise.

129
Aplicarea condiţiilor la limită şi rezolvarea;
• Constrângeri de deplasare: prezentate in continuare.

• Sarcini externe: neglijate deoarece analiza presupune vibraţiile libere. Cu toate acestea,
ANSYS creează un vector de sarcină pe care îl puteţi utiliza în analiza suprapunerii
modurilor de vibraţie consecutive.
• Rezolvarea: prezentate in continuare.
Constrângeri de deplasare:
• Se aplică după cum este necesar, pentru a simula fixarea reală.

• Modurile corpurilor rigide vor fi calculate pe direcţii fără constrângeri.
• Nu sunt permise deplasări diferite de zero.
• Fiţi atenţi la simetrie;

• Simetria condiţiilor la limită va produce numai moduri de vibraţie simetrice, astfel încât
unele moduri de vibraţie pot fi eliminate.
130
Symmetry BC Anti-Symmetry BC
Pentru placa cu alezaj central, cel mai mic mod de vibraţie diferit de zero, pentru modul complet
şi simetria pe sfert este prezentat mai jos. Modul de 53Hz a fost ratat ca un caz de anti-simetrie,
deoarece ROTX este non-zero de-a lungul limitelor simetriei.
Rezolvare:
• De obicei, încărcarea se introduce dintr-o singură etapă.

• Mai multe etape de încărcare pot fi folosite pentru a studia efectul diferitelor constrângeri
de deplasare (de exemplu, simetria condiţiilor la limită pentru încărcarea într-un singur
pas şi anti-simetria condiţiilor la limită în altul).
131
Analiza Rezultatelor
Construiţi modelul.
Alegeţi tipul de analiză şi opţiunile.
Aplicaţi condiţiile la limită şi rezolvaţi
• Analizaţi rezultatele folosind POST1, postprocesorul general.

• Listaţi frecvenţele naturale.
• Vizualizaţi modurile de vibraţie.
• Analizaţi factorii care participă.
• Analizaţi tensiunile modale.
Listarea frecvenţelor naturale:
• Selectaţi “Results Summary” în meniul General Postproc.

• Observaţi că fiecare mod de vibraţie este stocat într-o sub-etapă separată.
132
Vizualizarea modurilor de vibraţie:
• În primul rând citiţi rezultatele pentru modul de vibraţie dorit utilizând First Set, Next Set
sau By Load Step.
• Apoi plotaţi forma deformată: General Postproc > Plot Results > Deformed Shape…
• Observaţi că legenda graficelor arată numărul modului de vibraţie (SUB =) şi frecvenţa
(FREQ =).
133
• Puteţi, de asemenea, anima modul de vibraţie: Utility Menu > PlotCtrls > Animate > Mode
Shape...
Factori participanţi:
• Calculaţi pentru fiecare mod pe direcţiile de rotaţie şi translaţie.

• O valoare înaltă într-o direcţie indică faptul că modul va fi excitat de forţele acţionând în
această direcţie.
• Valorile sunt relative, bazate pe o unitate de deplasare a spectrului.
• Valorile factorilor participanţi pot fi extrase cu ajutorul unui parametru folosind comanda
* GET.
• Also printed out (to the output file) is the effective mass. Tipărită în fişierul de ieşire este şi
masa efectivă. În mod ideal, suma maselor efective pe fiecare direcţie trebuie să fie egală
cu masa totală a structurii.
Tensiunile modale:
• Disponibile dacă este activat calculul tensiunilor elementului atunci când sunt alese
opţiunile de analiză.
• Valorile tensiunilor nu au nici un sens real, însă acestea pot fi folosite pentru a evidenţia
punctele suprasolicitate.
• Dacă modurile de vibraţie sunt normalizate la matricea unitate, puteţi compara tensiunile
în diferite puncte pentru un anumit mod de vibraţie.
134
Moduri de
vibraţie
normalizate
la matricea
unitate de
h
Procedura de Analiza Modală
• Construirea modelului
• Alegerea tipului de analiză şi a opţiunilor
• Aplicarea condiţiilor la limită şi rezolvare
• Analiza rezultatelor
135
Bibliografie
1. Amirouche, F., Computational methods in multibody dynamics, Prentice-Hall, 1992.
2. Buculei M., Marin, M., Elemente de mecanică tehnică. Teorie şi aplicaţii, Ed. Universitaria,
Craiova, 1994.
3. Brătianu, C., Metode cu elemente finite în dinamica fluidelor, Bucureşti, Ed.Academiei,
1983.
4. Corless, R.M., Essential in Maple, Springer-Verlag, 1995
5. Dumitru N., Margine A., Bazele modelării în ingineria mechanică.Editura Universitaria
Craiova, 2002.
6. Dumitru N., Margine A., Organe de maşini. Asamblări. Elemente elastice. Proiectare
asistată de calculator. Editura Universitaria Craiova, 2002.
7. Dumitru N., Margine, A., Catrina, Gh., ş.a., Organe de maşini. Arbori şi lagăre. Proiectare
asistată de calculator, Editura Tehnica, Bucureşti, 2008, ISBN 978-973-31-2332-3.
8. Dumitru, N. Margine, A.,Asamblări. Elemente elastice. Proiectare asistată. Editura
Universitaria, Craiova, 2002.
9. Dumitru, N., Angrenaje cilindrice. Proiectare asistată de calculator, Editura Universitaria,
Craiova, 2000.
10. Dumitru, N., Nanu, Gh., Mecanisme şi transmisii mecanice, Editura Didactică şi
Pedagogică, Craiova, 2008.
11. Dumitru, N., Organe de maşini. Angrenaje. Elemente de proiectare, R. Univ. Craiova,
Craiova, 1996.
12. Dumitru, N., Organe de maşini. Transmisii mecanice. R. Univ. Craiova, Craiova,1996.
13. Dumitru, N.,Margine, A.,Bazele modelării în ingineria mecanică. Editura Universitaria,
Craiova, 2002.
14. Gafiţeanu, M., Elemente finite şi de frontieră cu aplicaţii la calculul organelor de maşini,
Ed. Tehnică, 1987.
15. Maple 18, User’s guide.
16. ANSYS 12, User’s Guide.
17. MathCad 2001 –User’s Guide, Mathsoft Engineering & Education, Inc. Cambridge, USA,
2007.
18. Zienkiewicz, O. C., & Taylor, R. L. (2000). The finite element method: solid mechanics
(Vol. 2). Butterworth-heinemann.
19. Zienkiewicz, O. C., & Taylor, R. L. (2005). The finite element method for solid and
structural mechanics. Elsevier.
20. Hughes, T. J. (2012). The finite element method: linear static and dynamic finite element
analysis. Courier Corporation.
21. Babuška, I. (1973). The finite element method with Lagrangian multipliers. Numerische
Mathematik, 20(3), 179-192.
22. Lewis, R. W., & Schrefler, B. A. (1998). The finite element method in the static and
dynamic deformation and consolidation of porous media. John Wiley.
23. Bathe, K. J., & Wilson, E. L. (1976). Numerical methods in finite element analysis.
24. Johnson, C. (2012). Numerical solution of partial differential equations by the finite element
method. Courier Corporation.
Moaveni, S. (2011). Finite element analysis theory and application with ANSYS, 3/e. Pearson
Education India.
136

Analiza Cu Elemente Finite I laborator-COPILUSI PETRE CRISTIAN PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza Cu Elemente Finite I laborator-COPILUSI PETRE CRISTIAN PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE MECANICĂ

Analiza statică a unei bări solicitate la încovoiere……………………..1

Analiza statică a unei structuri mecanice de tip placă

Analiza statică a unei structure mecanice de tip placă

Analiza statică a unui corp de lagăr

Analiza statică a unui arbore tubular

Modelarea contactului între două suprafețe

Analiza cu elemente finite a unui rotor..............................................59

Analiza statică a unei garniture de etansare

Modelarea contactului între două suprafețe

Analiza statică a unui sistem de bare articulare………………109

Fig. 1.1. Desenul structurii, condițiile de contur și încărcările

1. Generarea modelului virtual se realizează parcurgând următoarele etape:

2. Definirea proprietăților de material se realizează urmând pașii următori:

Fig. 1.3. Fereastra pentru stabilirea tipului de element

Fig. 1.4. Introducerea caracteristicilor de material

3. Discretizarea în elemente finite a structurii mecanice studiate se faceținând cont de

4. Specificarea încărcărilor și a condițiilor de contur se realizează astfel:

Fig. 1.7. Selectarea suprafeței pentru stabilirea condițiilor de contur

c. se selectează și se plotează punctele caracteristice ce definesc forma barei (figura 1.9) și se

Fig. 1.9. Selectarea punctelor aferente nodurilor pentru aplicareaforței

Fig. 1.11. Definirea încărcărilor

Fig. 1.12. Rularea analizei statice

6. Post-procesarea rezultatelor se realizează prin ob ținerea hărților distribuției de tensiuni,

Fig. 1.13. Post-procesarea rezultatelor-plotarea formei deformate a plăcii

Fig. 1.14. Post-procesarea rezultatelor-plotarea tensiunilor von Misses și a

Fig. 1.15. Post-procesarea rezultatelor-plotarea a deformațiilor

Fig. 3.1. Desenul structurii, condițiile de contur și încărcările

1. Generarea modelului virtual se realizează parcurgând următoarele etape:

e. Se crează orificiul din mijlocul plăcii (figura 3.3), urmând calea:

Fig. 3.4. Modelul 2D al piesei studiate

Fig. 3.5. Fereastra pentru stabilirea tipului de element

Fig. 3.5. Opțiunile pentru tipul de element ales

c. Se definește grosimea plăcii ca fiind de 20 mm, urmărind calea (figura 3.6):

Fig. 3.6. Definirea grosimii plăcii

d. Introducerea caracteristicilor de material se realizează

Fig. 3.7. Introducerea caracteristicilor de material

3. Discretizarea în elemente finite a structurii mecanice studiate se faceținând cont de

Fig. 3.8. Stabilirea mărimii elementului finit

4. Specificarea încărcărilor și a condițiilor de contur se realizează astfel:

Fig. 3.10. Stabilirea condițiilor de contur

Fig. 3.12. Definirea încărcărilor și stabilirea condițiilor de contur

6. Post-procesarea rezultatelor se realizează prin ob ținerea hărților distribuției de tensiuni,

Fig. 3.13. Post-procesarea rezultatelor-plotarea formei deformate a plăcii

b. pentru plotarea tensiunilor după metoda von Misses se urmează calea:

Fig. 3.1. Desenul structurii, condițiile de contur și încărcările

1. Generarea modelului virtual se realizează parcurgând următoarele etape:

e. Se crează orificiul din mijlocul plăcii (figura 3.3), urmând calea:

Fig. 3.4. Modelul 2D al piesei studiate

Fig. 3.5. Fereastra pentru stabilirea tipului de element

Fig. 3.5. Opțiunile pentru tipul de element ales

c. Se definește grosimea plăcii ca fiind de 20 mm, urmărind calea (figura 3.6):

Fig. 3.6. Definirea grosimii plăcii

d. Introducerea caracteristicilor de material se realizează

Fig. 3.7. Introducerea caracteristicilor de material

3. Discretizarea în elemente finite a structurii mecanice studiate se faceținând cont de

Fig. 3.8. Stabilirea mărimii elementului finit

4. Specificarea încărcărilor și a condițiilor de contur se realizează astfel:

Fig. 3.10. Stabilirea condițiilor de contur

Fig. 3.12. Definirea încărcărilor și stabilirea condițiilor de contur

6. Post-procesarea rezultatelor se realizează prin ob ținerea hărților distribuției de tensiuni,

Fig. 3.13. Post-procesarea rezultatelor-plotarea formei deformate a plăcii

b. pentru plotarea tensiunilor după metoda von Misses se urmează calea: