7.

Astrologia în India şi China

Astrologiei în India este mai dificil de a urmărit decât în Babilon, pentru că istoria
timpurie a acesteia și a astronomiei nu este doar obscură, dar de multe ori falsificată,
darcel puțin putem presupune că aceasta s-a petrecut cam în acelaşi fel ca şi în Orient.
Cert este că mai toate informaţiile din prezent despre apariţia astrologiei în India se
regăsesc în primul manual cu caracter astronomic, Siddhanta Surya, publicat în anul
2163 a.Hr. La fel, menţiunile din Bharata indică o cunoaștere bine dezvoltată a
astrologiei datând din timpuri imemoriale. Urme se regăsesc încă din anul 3500 î.Hr.
Deși cele mai multe dintre manuscrisele originale au fost pierdute, dea lungul vremii
astrologii au reprodus pasaje întregi drept propriile versiuni ale acestor lucrări
anterioare.Unele dintre aceste copii pot fi găsite în bibliotecile Maharajahilor.
Se pare că astrologia indiană a pătruns, într-o formă foarte bună şi atractivă acolo
unde poate ne-am aştepta mai puţin, în Iudeea, ca știință a timpului. În cartea sa,
Calendare antice și constelații, E.M.Plunkett scrie "opinia scriitorilor greci de
la începutul erei creștine este frecvent citată şi arată preţuirea şi veneraţia
cu care astronomia indiană era privită de învăţaţii vremii. În Viața
Appollonius din Tyana, filosoful şi astrologul grec Philostratus, a scris, la,
aproximativ, anul 210, că înțelepciunea și învățarea lui Appollonius sunt
deasupra contemporanilor săi, deoarece el a studiat astronomia și
astrologia cu înţelepţii din India."
Iar dacă originile astrologiei indiene sunt obscure, influențele acesteia sunt mai
clare. În Alexandria, de exemplu, era la mare preţuire şi a avut o influență deosebită în
timpul secolul 6 d.Hr., când mulți termeni grecești şi-au gasit terminologia, în ce
priveşte astrologia, în cele mai vechi şi faimoase tratate de astronomie hinduse semnate
de Aryabhata, Varaha Mihira și Brahmagupta. Și se pare că noțiunea caldeeană de
zodiac a ajuns în India prin Alexandria, deoarece la un moment dat, la începutul erei
creştine, astrologii indieni foloseau două seturi de nume pentru constelaţii - unul era o
transliterare grecească, celălalt o traducere din sanscrită, elenul Tauros se regăseşte în
hindusul Taurusi, cu filiaţie în sanscritul Vrisha (Taur), în timp ce Leon în cea de Leya
ca şi corespondent a sanscritului Simha (Leu).
Interesant mi se pare faptul că astrologia caldeană nu a pătruns în India prin
Persia cum era firesc deoarece în est, se găsea Babilonul, poarta de acces spre
Samarkand și China, poate şi pentru că interesul persanilor pentru planete era destul de
diferită, în primele secole ale mileniului I, de cea a babilonienilor; contribuția persană la
istoria astrologiei pare să fie asimilarea conceptului elementar primordial - foc, aer,
pământ şi apă, pe care îl regăsim, mai târziu, la Claudius Ptolemeu. Acesta a fost în
Persia, unde se practica un sistem religios altfel decât cele cunoscute, este vorba despre
mithraism – religie care între anii 100 î.Hr. şi 400 d.Hr., a fost extrem de populară
printre soldaţii romani, şi este posibil ca el să fie răspunzător pentru introducerea şi
răspândirea acesteia. Imaginea clasică a mithraismului reprezintă adesea sacrificiul
unui taur.
În schimb, în China, astrologia îmbracă o altă haină; zodiacul era stăpânit de 12
animale similare celor 12 semne din zodiacul caldeean. Astfel, un copil se putea naşte în
anul mistreţului, șobolanului, boului, tigrului, iepurelui, dragonului, şarpelui, calului,
oii, maimuţei , cocoșului sau câinelui; semnele animaliere alternau în pozitiv şi negativ,
mistreţul este negativ, şobolanul pozitiv şi se grupau primele 3 sub semnul Apei,
următoarele sub semnl Lemnului, apoi a Focului şi a Metalului. Ele sunt adesea
reprezentate într-un cerc (zodiacul, compus din 28 de constelații, se spune că îşi are
originea undeva în anul 2317 î.Hr.), şi deși există anumite conexiuni, e drept, vagi, între
semnele zodiacului caldean și cele ale zodiacului chinezesc, acestea din urmă sunt destul
de greu înţelese deoarece au legătură cu un întreg sistem filosofic şi de viaţă, nu doar cu
aspectul celes al evenimentului. Zodiacul caldean sau occidental cum mai este numir, a
ajus în China, spre sfârşitul secolului al 17-lea, adus de iezuiti sau ceva mai devreme,
adus de calatorii care însoţeau caravanele din Asia centrală. Astrologii chinezi nu
foloseau ecliptica, ci stelele circumpolare, iar regatul chinez însuși era văzut ca omologul
pe pământ al Regatului Mijlociu al Cerului, regiunea de stele - stelele circumpolare sunt
văzute într-adevăr, toate timpul anului. Împăratul, reprezintă Steaua Polară aflat într-o
permanentă confruntare cu Steau din Sud ţi asta doar pentru a oferi omului de rând
dovada obârşiei cereşti a conducătorului. Astrologii foloseau pentru această înterpretare
poziţia a Patru Palate, apoi din secolul 1 a.Hr. au cuprins în analizele lor şi ecliptica pe
care au numit-o Drumul Galben, iar pentru Ecuator denumirea de Drumul Roşu.
Cea mai veche dovadă însă, referitoare la studiul astrologic și care dovedeşte
practica astrologiei se găseşte în China. Aceste mărturii sunt anterioare celor din
Mesopotamia, datând de mii de ani. Învăţaţii din antichitate au fost extrem de
meticuloşi în ceea ce priveşte menţiunea tuturor lucrurilor şi evenimentelor la care luau
parte. Încă din 2001 î.Hr, astronomii din China au determinat durata anului ca fiind de
365 de zile, precum și punctele cardinale. De asemenea, au calculat orbitele Soarelui și
ale Lunii, suficient de bine, pentru a prezice eclipsele.