Frljeknfeklmvklbm;rklmb;lrmb;krnm;wrkmn;r’wmnrknmrtmonro[lmnkb mfn fjfrkflf,vlmvfklmbkgnb

kgmnkgbmgkn kgmlnmklgmnltlgmtkigjhprpe[ogmne;

4er4e4;ge]4

Blh;

Erlh[

Etlte[hlhthkr’h’ltrkhotmhb,tknkenkitkmglglg,b;b[bkelpbpltlrlkh,b’trepkhnrtpkhtprhpprtkh’tr;m,tr’lkh
hhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhmhmmnmnknlb;g[[[r[r[e[[erllrlrllf,g,g,gjtk4,gjf4l,ek4rjlhrkri
ug;5gfpl5kjt;4ug’l5kfogv,trhfffffffffffjfofnrepvmr0ckmtfoclyufkjrfjhfhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
hhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddd
dddddddddddddddddddddddttttttttttttttttttttttttttttttttttttteeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeooooo
ooooooooooooooooooooooool,;,rtho[rpky[jkprsn,’p[ Clasa a IX-a. Viaţa
religioasă oglindită în creaţii populare, datini şi
obiceiuri.w,[tomte[moem,.m;’tp,j[ot nl ;n;’ltykoptrh.;’
Rh. Clasa aClasa a IX-a. Viaţa religioasă oglindită în creaţii populare, datini şi obiceiuri. IX-a. Viaţa
religioasă oglindită în creaţii populare, datini şi obiceiuri. Clasa a IX-a. Viaţa religioasă oglindită în
creaţii populare, datini şi obiceiuri.

              O să începem lecţia de azi cu un mic „test” pe care îl foloseau şi bunicii şi străbunicii noştri.
Să vedem dacă ştiţi despre ce e vorba:

„Cine te iubeşte, oare, / Cel mai tare şi mai tare/Şi te-nvaţă şi te cresc/ Şi doar binele-ţi doresc?”
(Părinţii)

„În biserică, în casă,/Pe perete sau pe masă, / Ne rugăm privind la ele/Căci ne ocrotesc de rele.”
(Sfintele Icoane)
              Acest fel de ghicitori erau rostite până nu de mult de către tinerii care se adunau în şezătoare,
sau la vreo clacă, lucrând împreună.  Lecţia de astăzi se intitulează Viaţa religioasă oglindită în
creaţii populare, datini şi obiceiuri.

     Cât de frumoase sunt serile de Crăciun când cetele de colindători bat la uşa fiecăruia pentru a ne
vesti Naşterea Domnului! Cât haz stârnesc frumoasele snoave cu vestiţii Păcală şi Tândală! La cât
efort trebuie pusă mintea atunci când i se cere să ghicească o ghicitoare buclucaşă! Proverbele pline
de înţelesuri nu sunt folosite numai de copii, ci până şi cei maturi le recunosc valoarea şi încărcătura
filosofică deosebit de adâncă. Pornind de la aceste adevăruri, marii noştri oameni de cultură nu
numai că au fost (şi) culegători de folclor autentic, ci s-au folosit în scrierile lor de o mulţime de
motive populare.

Îndemnaţi de idealuri înalte şi de conştiinţa că studierea şi promovarea culturii populare reprezintă o

datorie sacră, Iordache Golescu, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu, Iacob Negruzzi, Alexandru Odobescu,
Ion Budai - Deleanu, George Bariţiu şi mulţi alţii, nu numai că au cules şi publicat folclor, dar au
întocmit chiar şi studii despre cultura populară românească. De pe aceleaşi considerente, marele
nostru poet Vasile Alecsandri s-a angajat, cel dintâi, să publice aceste „comori nepreţuite, frumuseţi
originale fără seamăn". Ele alcătuiesc o avere naţională vrednică dea fi scoasă ca un titlu veşnic de
glorie pentru naţiunea română..

Totalitatea formelor de viaţă spirituală, anonimă şi colectivă a unui popor, văzută mai ales în
mediul ţărănesc, formează folclorul.

Folclorul românesc e imprimat de pecetea creştină. Poeziile, doinele, baladele, basmele, proverbele,

ghicitorile, colindele sunt pline de teologie, dar şi de mitologie, medicină, filosofie şi psihologie.
Manifestările noastre folclorice sunt asociate calendarului creştin şi agrar, vieţii liturgice şi învăţăturii
Bisericii.

Șezătoare în Țara-Oașului
În Postul Crăciunului, în lumea satelor, aveau loc şezătorile. Ele aveau atât un rol practic, dar şi
distractiv. Astfel, se rosteau ghicitori, zicale, proverbe, se cântau sau se rosteau balade, se învăţau
colinde şi uraturi şi se discuta despre buna pregătire a sărbătorilor de iarnă. Ele erau adevărate şcoli
de catehizare religioasă.

          Poporul român a păstrat din moşi-strămoşi o mulţime de datini şi obiceiuri, bazate pe

fenomenele naturii, pe care le-au pus în legătură cu Naşterea Domnului, împrumutându-le sens şi
caracter creştin, ca de exemplu: colindele, sorcova, pluguşorul, pomul de crăciun, Vifleimul, Irozii,
Steaua, jocurile cu măşti şi altele.

           Colindatul este un mod specific al românilor de a serba apropierea Crăciunului, prin adevărate

mărturisiri de credinţă, prelungiri fireşti ale cântărilor de la strană. „O, ce veste minunată!", „La
Betleem colo-n jos", „Praznic luminos" sunt colinde ce mărturisesc adevărul despre întruparea şi
dumnezeirea lui Hristos, scoţând în evidenţă şi cultul Fecioarei Măria, Născătoarea de Dumnezeu.

Pomul de Crăciun simbolizează pomul din Rai, amintind de păcatul săvârşit de Adam şi Eva.

Baladele şi legendele populare româneşti sunt impregnate de elementul religios, fiind adevărate
surse de inspiraţie pentru mulţi scriitori români: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă,
Mihail Sadoveanu. Spre exemplu, în „Mioriţa", creaţie anonimă a geniului din popor, păstorul
moldovean aminteşte de Hristos, Care acceptă să moară pentru păcatele noastre. Într-o altă baladă,
„Monastirea Argeşului", prin meşterul Manole (nume care e de fapt o prescurtare a numelui
Emanuel) este închipuit Mântuitorul şi Jertfa Sa pe Cruce pentru răscumpărarea păcatelor, iar
fântâna sa simbolizează apa Botezului.

Numeroase poezii au fost inspirate de învăţătura creştină. Amintim aici „Rugăciune" a poetului

nostru naţional, Mihai Eminescu, „În grădina Ghetsimani", a poetului creştin Vasile Voiculescu,
„Psalmii" lui Tudor Arghezi etc.

        Bocetele de la înmormântare, evocări ale vieţii decedatului, strigătele de bucurie de la cununie,

rochia albă a miresei, ce simbolizează puritatea, castitatea, sunt alte exemple.
 Troiță la intrarea în cimitirul din Săpânța, Maramureș

         În afară de creaţiile literare, viaţa religioasă a românilor este oglindită şi în sculptură şi
iconografie. Se pot da ca exemple: pridvoarele caselor ţărăneşti, împodobite cu sculpturi ce trimit la
simbolurile creştine; bisericile de lemn, cu turle ce vor să atingă cerul, să apropie pe oameni de
dumnezeire; troiţele, aşezate la răspântii de drumuri, ce amintesc omului să nu-L uite pe Dumnezeu;
icoanele, adevărate Biblii pentru cei neştiutori; „Coloana infinitului", celebra sculptură a lui
Constantin Brâncuşi ce simbolizează aspiraţia omului spre transcendent; „Pasărea măiastră", opera
aceluiaşi sculptor poate simboliza rugăciunea.

Dar sunt şi anumite creaţii folclorice pe care Biserica nu le acceptă, pentru că ele contravin
învăţăturii de credinţă: superstiţiile, practicile oculte, cele de magie şi vrăjitorie, prezicerile.

Ar trebui să fim conştienţi şi de aceea fericiţi deoarece cultura noastră naţională are drept temelie
pe Hristos, Biserica şi credinţa.