CAPITOLUL 1

INTRODUCERE ÎN INGINERIA ŞI
MANAGEMENTUL SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

1.1 Noţiunile de produs, producţie,

întreprindere de producţie

Produsul este o noţiune cu un conţinut foarte larg, care poate reprezenta

practic tot ceea ce ţine de necesităţile şi cerinţele umane. Produsele pot fi de tip bun
material (simplu sau complex) sau serviciu şi rezultă în cadrul unui proces
organizat şi condus de oameni.
În sensul cel mai general, producţia este ansamblul activităţilor economico-
sociale prin care oamenii exploatează şi modifică elemente din natură (materiale şi
/ sau nemateriale), cu scopul realizării de produse. Sub denumirea de producţie pot
fi întâlnite diferite activităţi care creează valoare, cum sunt: fabricarea
automobilelor, editarea emisiunilor informative, producerea energiei electrice,
proiectarea proceselor de fabricaţie, realizarea preparatelor alimentare etc. Rezultă
că termenul producţie se referă la activităţile care conduc la mărirea utilităţii unui
obiect sau serviciu.
Întreprinderea de producţie reprezintă componenta fundamentală a
economiei, în cadrul căreia are loc interacţiunea dintre mai multe categorii de
resurse în scopul producerii şi desfacerii de produse. După natura lor, resursele
unei întreprinderi pot fi grupate în: umane, materiale, informaţionale şi financiare.
Practic, prin întreprindere de producţie înţelegem orice formă de organizare
şi conducere a producţiei, autonomă patrimonial şi autorizată conform legilor în
vigoare să realizeze produse.
Obiectivele unei întreprinderi de producţie sunt de natură economică şi
socială. Obiectivul economic constă în creşterea cifrei de afaceri şi obţinerea de
profit şi se realizează prin:
• corelarea factorilor de producţie;
 10 Partea I Caracteristici ale proceselor şi sistemelor de producţie

• distribuirea judicioasă a veniturilor obţinute.

Obiectivul social este impus de desfăşurarea activităţii întreprinderii într-un
mediu social dat şi se realizează astfel:
• faţă de salariaţi, prin crearea condiţiilor favorabile de desfăşurare a
muncii, de promovare şi salarizare corespunzătoare a lor;
• faţă de consumatori, prin realizarea unor produse de bună calitate şi prin
furnizarea unor informaţii complete şi obiective asupra produselor oferite.
Pentru atingerea celor două obiective, produsele realizate de întreprindere
trebuie să fie în concordanţă cu structura, cantitatea şi calitatea impusă de cererea
pieţei de consum, dar şi cu obţinerea de profit. În ultimii ani, obiectivul social a
devenit din ce în ce mai important, fiind confruntat cu probleme, uneori
contradictorii, cum sunt: protecţia consumatorului, protecţia mediului sau inflaţia.

1.2 Conceptele de inginerie şi de management

Ingineria ca profesie şi activitatea inginerească ca domeniu de muncă şi

creaţie au apărut odată cu dezvoltarea activităţii de producţie, adică încă din
primele faze ale civilizaţiei umane. Dintre numele ilustre păstrate de-a lungul
secolelor amintim pe Arhimede, Apolodor din Damasc sau Leonardo Da Vinci.
Extinderea şi afirmarea pregnantă a rolului activităţilor inginereşti şi a
ingineriei ca profesie s-a produs în perioada de început a industrializării, când a
început şi adâncirea preocupărilor şi a specializărilor pe domenii, lucru accentuat
pe măsura evoluţiei ştiinţei şi tehnicii. De la inginerul universal şi aproape un artist
în sensul activităţii şi creaţiei desfăşurate, s-a ajuns la inginerul cercetător şi
specialist în toate domeniile activităţii umane de astăzi. Astfel, însăşi denumirile
inginer - inginerie, se regăsesc în majoritatea limbilor naţionale cu aceeaşi formă şi,
bineînţeles, cu acelaşi conţinut. Dicţionarul explicativ al limbii române (ed. a II – a,
1996) [173] precizează:
„Inginerul este un specialist cu pregătire tehnică şi teoretică într-un institut
de învăţământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de
cercetare, de organizare şi de conducere a proceselor tehnologice dintr-o
întreprindere”.
 1. Introducere în ingineria şi managementul producţiei 11

Activitatea inginerească presupune un ansamblu de activităţi cu conţinut

creativ şi sistematic, dar esenţa acestora o constituie proiectarea şi realizarea
produselor (de orice natură).
Având în vedere definiţia dată inginerului şi conţinutul activităţilor acestuia,
se poate spune că ingineria este:
• pe de o parte, profesiunea inginerului,
• pe de altă parte, ramura ştiinţelor aplicative care urmăreşte asigurarea
pregătirii tehnice şi teoretice a inginerilor. Ea urmăreşte utilizarea resurselor
naturale şi umane în folosul omenirii, cu preocupări axate pe limitările inevitabile
în raport cu cerinţele resurselor.
Noţiunea de management provine din verbul englezesc “to manage” şi,
conform Dicţionarului explicativ al limbii române, are următoarele sensuri:
• activitatea şi arta de a conduce;
• ansamblul activităţilor de organizare şi de conducere, în scopul adoptării
deciziilor optime în proiectarea şi reglarea proceselor microeconomice;
• ştiinţa organizării şi conducerii întreprinderii.
Cel de-al doilea sens poate fi considerat ca o extindere şi o detaliere a
primului, rezultând că noţiunea de management are următoarele două înţelesuri:
• activitate propriu-zisă de conducere şi organizare;
• ştiinţă.
Primul înţeles, cel cu aspect practic, cunoaşte numeroase şi variate definiţii.
Dintre acestea am reţinut-o pe cea care cuprinde întreaga complexitate a activităţii
de management, fiind dată din perspectiva teoriei sistemelor [172]: “Managementul
reprezintă un set de activităţi orientate spre folosirea resurselor umane, materiale,
financiare şi informaţionale ale organizaţiei, într-o manieră efectivă şi eficientă, în
scopul atingerii unui obiectiv”. Evident, în cadrul acestui curs interesează acele
organizaţii de tip întreprindere de producţie.
Cel de-al doilea înţeles, defineşte managementul ca ştiinţa care studiază
metodele, tehnicile, regulile şi instrumentele de conducere, cu formalizarea lor
ştiinţifică şi includerea acestora într-o concepţie coerentă a procesului de
conducere. Esenţa managementului întreprinderii ca ştiinţă o reprezintă studiul
proceselor de conducere, asociate proceselor de producţie din întreprindere.
De-a lungul timpului au apărut şi s-au dezvoltat în cadrul unor „şcoli de
management” mai multe teorii privind managementul întreprinderilor, cum sunt:
şcoala clasică, şcoala relaţiilor umane (comportamentală), şcoala modelelor
 12 Partea I Caracteristici ale proceselor şi sistemelor de producţie

(modelatoare) şi şcoala neoclasică. Soluţiile propuse de aceste şcoli nu sunt unele

absolute (general valabile), însă anumite principii şi tehnici de management pot fi
adaptate cu succes pentru rezolvarea problemelor întreprinderii, ţinând cont
permanent de condiţiile concrete de desfăşurare a producţiei.

1.3 Problematica disciplinei

Ingineria şi Managementul Sistenelor de Producţie

Activitatea inginerească, axată pe dezvoltarea produselor, urmăreşte toate

stadiile de existenţă ale produsului, de la concepţia lui până la recuperarea -
reciclarea sa. Diversificarea continuă a produselor şi necesitatea de acoperire a
problematicilor inginereşti specifice acestora, au condus de-a lungul timpului la
dezvoltarea unei palete foarte largi de specializări inginereşti. Aceste specializări
îşi propun să abordeze şi soluţioneze aspecte specifice şi de ansamblu din diferite
sectoare de activitate.
Ingineria Economică Industrială este un program de studii de licenţă din
domeniul fundamental al ştiinţelor inginereşti, domeniul de studii universitare
Inginerie şi Management, fiind recunoscut ca o specializare interdisciplinară.
Dacă pentru termenii inginerie şi management există definiţii unanim
acceptate, combinaţia termenilor din denumirea programului de studii necesită o
explicitare. Economică şi industrială, forme adjectivate ale substantivelor economie
şi industrie, sunt utilizate în acest caz cu următoarele sensuri:
• economică se referă la activităţile cu conţinut economic, care conduc la
creşterea valorii unui produs, în condiţiile rezolvării cerinţelor şi limitărilor legate
de resurse, indiferent care ar fi acestea.
• industrială se referă la activităţile desfăsurate în industrie.
Astfel, în cadrul acestui program de studiu, pregătirea teoretică a inginerului
este extinsă şi la activităţile economice din sfera producţiei, distribuţiei şi
consumului de produse industriale. Practic, în cadrul programului de studii de
licenţă I.E.I. se studiază metode, tehnici, reguli şi instrumente de proiectare şi
fabricare a produselor industriale şi, în mod deosebit, cele de proiectare, organizare
şi conducere a sistemelor de producţie în care se realizează aceste produse, cu
formalizarea lor ştiinţifică şi includerea lor într-o concepţie unitară şi coerentă.
 1. Introducere în ingineria şi managementul producţiei 13

Disciplina Ingineria şi Managementul Sistemelor de Producţie (IMSP), ca

disciplină definitorie a programului de studii I.E.I., abordează în mod sistemic
metode, tehnici şi instrumente specifice managementului producţiei industriale.

Influenţe externe

Planificarea Organizarea
sistemului de producţie SP
Planificare strategică Proiectare locuri de muncă
Previziune cerere globală Standardizare producţie
Amenajare spaţială SP şi muncă
Intrări Ieşiri
Proces de producţie

Gestiunea producţiei
Planificare globală şi detaliată
Planificare necesar de componente
Gestiune stocuri
Programare producţie / gestiune atelier

Urmărire producţie

Fig. 1.2 Principalele activităţi ale managementului producţiei industriale

[prelucrare după 174]

Managementul producţiei industriale constă în organizarea şi conducerea

proceselor de realizare a produselor materiale în întreprindere, procese ce au loc
sub influenţa unor factori interni sau / şi externi întreprinderii. Principalele grupe
de activităţi realizate în cadrul managementului producţiei industriale sunt cele
asociate funcţiilor procesului de management realizat într-o întreprindere
industrială şi pot fi grupate ca în fig. 1.2:
• planificarea sistemului de producţie cuprinde activităţile cu caracter
pronunţat ingineresc, ce au ca finalitate realizarea fizică a sistemului de producţie,
sistem în cadrul căruia se vor desfăşura procesele de producţie.
 14 Partea I Caracteristici ale proceselor şi sistemelor de producţie

• organizarea sistemului de producţie se referă la activităţile ce urmăresc

punerea în practică, în condiţii de eficienţă, a sarcinilor rezultate din planificarea
sistemului de producţie. Aceste activităţi au un caracter interdisciplinar.
• gestiunea producţiei cuprinde un ansamblu de activităţi ce au drept scop
administrarea sarcinilor de producţie rezultate din planificarea şi organizarea
sistemului de producţie şi au caracter preponderent economic.
Datorită, pe de o parte, multitudinii problematicilor din domeniul
managementului producţiei industriale şi a metodelor, tehnicilor şi instrumentelor
specifice de rezolvare a acestora şi, pe de altă parte, numărului limitat de ore (este
un curs din cadrul ciclului de studii universitare de licenţă), în cadrul disciplinei
IMSP vor fi tratate şi dezvoltate numai o parte dintre aceste problematici, celelalte
fiind abordate în cadrul altor discipline de studiu (Management strategic, Analiză
economică, Managementul calităţii, Managementul proiectelor de producţie etc.).
În acest context, disciplina Ingineria şi Managementul Sistemelor de
Producţie se derulează pe două semestre (IMSP 1 pe primul semestru şi IMSP 2 pe
cel de-al doilea) şi este structurată în patru părţi interdependente, care sunt în
concordanţă cu grupele de activităţi specifice managementului producţiei
industriale.
În cadrul primului semestru, la disciplina IMSP 1, se dezvoltă două părţi:
• Caracteristici de bază ale produselor, proceselor şi sistemelor de
producţie, în cadrul căreia se introduce noţiunea de sistem (cea care stă la baza
multor abordări din cadrul cursului) şi se prezintă caracteristicile de bază ale
„actorilor” principali ai managementului producţiei: produsul, procesul de
producţie şi sistemul de producţie).
• Proiectarea structurii operaţionale a sistemului de producţie, este partea
cu cel mai pronunţat caracter ingineresc, în cadrul ei fiind prezentate metode,
tehnici şi instrumente de proiectare a sistemelor de producţie.
În cadrul disciplinei IMSP 2, se dezvoltă alte două părţi ale cursului:
• Organizarea sistemelor de producţie, în cadrul căreia se prezintă metode
pentru studiul muncii şi pentru ameliorarea fluxului de producţie.
• Gestiunea producţiei, în care se dezvoltă fundamentele gestiunii
producţiei (tipuri de producţie, capacitatea de producţie, moduri de gestiune a
produselor finale, metode de organizare a proceselor de producţie) şi se prezintă
caracteristicile metodelor de gestiune a producţiei şi a stocurilor.