Sunteți pe pagina 1din 4

PROIECT EXTRACURRICULAR

CU FINANŢARE EXTRABUGETARĂ

,,AJUTOARELE LUI MOS CRACIUN”

Motto:
„Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat dai din ceea
ce ești”

Părintele Arsenie Boca

DECEMBRIE 2018

ARGUMENT
Luna decembrie este cea mai frumoasă lună din an pentru că celebrăm cea mai frumoasă, mai
sfântă și mai magică sărbătoare: Crăciunul. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să prețuiești
pacea și bunăvoința, să oferi, din plin, compasiune, să dăruiești fără a aștepta recunoștință.
Este important ca darul să vină din inimă, să fie oferit cu drag și plăcere, căci atunci are mai multe
șanse să ajungă acolo unde trebuie, unde este nevoie de el, iar simplul fapt de a dărui fără a aștepta
recunoștință ne face mai buni, mai atenți la noi înșine și la ceilalți, la bucuria noastră și a celor din
jur.
Am urmărit pe perioada desfăşurării proiectului, formarea de deprinderi morale, care să fie în
acord cu noţiunile şi normele morale transmise în timpul activităţilor educative.
Este bine stiut că primele deprinderi morale însuşite de copii, se datoresc imitărilor persoanelor
din jur, de aceea ne-am dorit, ca noi cadrele didactice, cu sprijinul partenerilor, să oferim un bun
exemplu copiilor.

SCOPUL PROIECTULUI :
- promovarea sentimentelor de : AFECŢIUNE, DĂRUIRE, TOLERANŢĂ, SPRIJIN si
SOLIDARITATE.

PARTENERI ÎN PROIECT:

COORDONATORII PROIECTULUI:

GRUP ŢINTĂ:

- Elevii cu dizabilitati ai ...............

OBIECTIVE:

 Dezvoltarea creativitaţii şi imaginaţiei copiilor


 Formarea şi dezvoltarea la copii, a capacităţii de a munci în grup, de a colabora şi de a
accepta ideile altora;
 Educarea spiritului de colaborare, prietenie, întrajutorare - altruismul;
 Participarea activă şi conştientă a copiilor la acţiune;
 Implicarea în mod direct a comunităţii locale în acţiunile educative întreprinse de copii.
RESURSE UMANE:
 Elevi;
 Cadre didactice ;
 Părinţi;
 Comunitatea locală.

LOCUL DE DESFĂŞURARE:
Liceul ..............

ACTIVITĂŢI DE INFORMARE ŞI DOCUMENTARE:


 întâlniri între partenerii proiectului;
 întâlniri cu părinţii elevilor;

ACŢIUNI COMUNE:
 vizite;
 distribuirea darurilor pentru toți elevii școlii cu CES, conform tabelului anexat
proiectului.Valoarea totala a proiectului este de..........................conform documentelor
anexate.

PĂRŢILE SEMNATARE SE OBLIGĂ, ca în timpul acţiunilor comune, să asigure:


- o bună colaborare între personalul instituţiilor;
- suportul material necesar desfăşurării acţiunilor instructiv–educative;
- supravegherea copiilor în timpul desfăşurării activităţilor;
- supervizarea interacţiunilor între elevi în plan socio-educaţional şi afectiv.

DURATA CONTRACTULUI
Prezentul contract de parteneriat se încheie in perioada decembrie 2018.

MEDIATIZAREA PROIECTULUI:

 în şcoală;
 în presă.

EVALUAREA PROIECTULUI:

 Raport de evaluare privind rezultatele obţinute;


 CD cu fotografii din timpul derulării proiectului.
 Articole de presa

S-ar putea să vă placă și