Istoria drepturilor de autor

Conceptul de proprietate intelectuală își are originiea în perioada renascentistă, când se

distinge ideea că ideile și produsele artistice ar trebui să se bucure de o protecție juridică
proprie.1
Protejarea normativă a creațiilor artistice cunoaște două tradiții de reglementare: una de
factură anglo-saxonă, (copyright-ul) și alta de origine continentală(dreptul de autor). În cele ce
urmează voi prezenta istoria acestor reglementări și diferențele cele mai importante dintre
acestea, prezentând condițiile socio-istorice care au condus la această distincție.
Problema drepturilor de autor și a relației juridice dintre opera inițială a autorului și
copiile acesteia devine relevantă odată cu inventarea tipografului cu litere mobile de Johannes
Gutenberg în jurul anului 1439. Aceasta invenție a făcut posibilă multiplicarea rapidă a operelor
scrise ridicând întrebare dacă autorul se poate bucura de câștigurile derivate din multiplicarea și
vinderea copiilor operei sale.
Ca un punct comun în istoria reglementării drepturilor de autor, ambele concepte își au
origine în prerogativa regală comună în Evul Mediu de a acorda drepturi exclusive unor persoane
fizice sau juridice de a desfășura anumite activități economice (i.e. monopol sau privilegiu) și din
dorința statelor de a controla răspândirea unor lucrări cu caracter anti-monarhic sau anti-religios
(i.e. cenzura). Este important de subliniat că, în fazele sale incipiente, drepturile de autor priveau
mai degrabă tipărirea și multiplicarea operei decât componenta sa morală care apare ulterior.
Primul privilegiu acordat în vederea exploaterii unei anumite cărți este acordat în Veneția
în anul 1486 lucrării „Rerum venetarum ab urbe condita opus” de Marcus Antonius Coccius
Sabellicus, o istorie a orașului. În secolul următoare devine o practică comună acordarea de
privilegii de tipărire cu privire la anumite cărți, în special în Anglia elizabetană, deoarece
privilegiile erau acordate adesea în schimbul unor sume importante, constituind astfel importante
surse de venit pentru Coroana engleză.
În ciuda generalizării acestei practicii nu se poate discuta despre formare unei ramuri de
drept dedicate acestei realități, sistemul de acordare de privilegii de tipărire consitituind mai
degrabă doar o simplă fațetă a aplicării prerogativelor statutului.
Aceasta întârziere în conceptualizarea drepturilor de autor derivă din practicile sociale
comune în perioada renascentistă prin care majoritatea artiștilor își câștigau existența fie având
deja venituri din alte surse, fie pe baza unor relații de mecenat. Astfel, cu atât mai mare era
notorietatea acestora, cu atât mai mulți mecena ar fi fost interesați să sponsorizeze artistul. În
consecință, prin multiplicarea, chiar neautorizată, a operelor, artiștilor le sporea prestigiul și
faima, ei nefiind interesați să obțină venituri din comercializarea operelor create.

1
aici
 O dată cu schimbările sociale ale secolelor XVII și al XVIII, se va dezvolta legislație
specifică pentru protejarea creației unui autor. Dată fiind diversitatea istorică care a condus la
realizarea voi tratata în următoarea parte doar principalele tradiții de reglementare; anglo-saxonă
și franceză.

Anglia și Marea Britanie

În spațiul anglofon drepturile copyright, prezentate adesea ca echivalentul drepturilor de
autor din dreptul continental, apar în secolul 18 ca rezultat al