Sunteți pe pagina 1din 2

Câmpul electric[modificare | modificare sursă]

Conceptul de câmp electric a fost introdus de către Michael Faraday. Un câmp electric este creat de
un corp încărcat electric, în spațiul care-l înconjoară, și are ca rezultat o forță exercitată asupra
oricărei alte sarcini introduse în câmp. Câmpul electric acționează între două sarcini într-un mod
similar cu modul în care câmpul gravitațional acționează între două mase, și se extinde, astfel, spre
infinit, prezentând o proporționalitate invers-pătratică cu distanța.[26] Cu toate acestea, există o
diferență importantă. Gravitația acționează întotdeauna în sensul atracției, atrăgând două mase una
spre cealaltă, în timp ce câmpul electric poate duce fie la atracție, fie la respingere. Deoarece
corpurile mari, cum ar fi planetele, nu poartă, în general, o sarcină netă, câmpul electric la distanță
este de obicei zero. Astfel, gravitația este forța dominantă la distanță în univers, deși este mult mai
slabă.[27]

Liniile de câmp care provin de la o sarcină pozitivă deasupra unui plan conductor

În general, un câmp electric variază în spațiu,[37] și intensitatea sa în orice punct este definită ca forța
(pe unitatea de sarcină), care ar fi resimțită de o particulă staționară și neglijabilă de sarcină, dacă ar
fi plasată în acel punct.[17]:469–470 Sarcina conceptuală numită „sarcină de test(d)”, trebuie să fie
punctiformă pentru a împiedica propriul câmp electric să perturbe câmpul principal și trebuie să fie și
staționară pentru a preveni efectul câmpurilor magnetice. Deoarece câmpul electric este definit în
termeni de forță, iar forța este un vector, rezultă că câmpul electric dintr-un punct este și un vector,
având magnitudine(d) și direcție(d). Ca urmare, configurația în spațiu a acestor vectori constituie
un câmp vectorial.[17]:469–470
Studiul câmpurilor electrice create de sarcini staționare poartă numele de electrostatică. Câmpul
poate fi vizualizat printr-un set de linii imaginare ale căror direcție în orice punct este cea a câmpului.
Acest concept a fost introdus de către Faraday,[38] al căror termen „linii de forță(d)” încă mai este
uneori utilizat. Liniile de câmp sunt traiectoriile pe care o sarcină pozitivă punctiformă le-ar urma în
timp ce ar fi forțată să se deplaseze prin câmp; ele sunt însă un concept imaginar, fără existență
fizică, și câmpul pătrunde prin tot spațiul dintre linii.[38] Liniile de câmp care provin din sarcini
staționare au mai multe proprietăți-cheie: în primul rând, ele provin de la sarcini pozitive și se
termină în sarcini negative; în al doilea rând, acestea trebuie să pătrundă în orice bun conductor în
unghi drept, și în al treilea rând, ele nu pot traversa și nici nu se pot termina în ele însele.[17]:479
Un corp conductor gol pe dinăuntru poartă toată sarcina pe suprafața sa exterioară. Câmpul este,
prin urmare, zero în toate punctele din interiorul corpului.[24]:88 Aceasta este principiul de funcționare
al cuștii Faraday(d), un înveliș metalic conductor care izolează interiorul său de efectele electrice din
afară.
Principiile electrostaticii sunt importante atunci când se proiectează echipamente de înaltă
tensiune(d). Există o limită finită a intensității câmpului electric la care poate rezista un mediu. Dincolo
de acest punct, apare un efect de avalanșă și se formează un arc electric între părțile încărcate.
Aerul, de exemplu, tinde să facă arc peste spații mici la intensități de câmp electric care depășesc
30 kV pe centimetru. Peste spații mai mari, intensitatea de avalanșă este mai slabă, poate de 1 kV
pe centimetru.[39] Cel mai vizibil fenomen natural de acest fel este fulgerul, cauzat atunci când
sarcinile devin izolate în nori de coloane ascendente de aer, și câmpul electric în aer crește în
intensitate mai mult decât poate aerul rezista ca izolator. Tensiunea electrică într-un nor mare de
fulgere poate fi de până la 100 MV și energiile descărcărilor electrice pot ajunge la 250 kWh.[40]
Intensitatea câmpului este puternic afectată de obiectele conductoare din apropiere, și este deosebit
de intensă atunci când este forțată să se curbeze brusc în jurul unor obiecte ascuțite. Acest principiu
este exploatat den paratrăsnete, vârfuri ascuțite, care acționează pentru a încuraja trăsnetele să
lovească acolo, mai degrabă decât în clădirea pe care servesc spre a o proteja.[41]:155