Clima

Hartă a principalelor zone climatice din Franța

Clima Franței metropolitane este una temperată,[b 7] influențată de anticiclonul Azorelor, ca și

restul Europei de Vest,[13] cu variante regionale sau locale destul de însemnate. Tipologia actuală
reține șase mari zone climatice:[b 7]

 sfertul nord-vestic al țării aparține zonei bretone, cu nuanțe pariziene și flamande; aceasta
este caracterizată printr-un regim de temperatură blând, cu variații reduse de temperatură și cu
precipitații relativ importante;
 la sud de aceasta, zona aquitană, cu aceleași caracteristici ca și zona bretonă, dar cu
temperaturi mai ridicate;
 în nord-estul țării, zona Lorenei deține caracteristici semicontinentale, cu ierni reci și
precipitații mai reduse decât în vest;
 pe coasta Mării Mediterane, zona provensală este caracterizată prin numeroase zile însorite,
cu veri calde și uscate și cu ierni blânde și umede;
 între zona Lorenei și cea provensală se află zona dunăreană cu rol de zonă de tranziție, cu
variații mari de temperatură;
 zona montană, ce corespunde regiunilor de altitudini ridicate, este caracterizată prin ierni
reci și umede, cu precipitații nivale importante.

Mare parte din teritoriile de peste mări este, în schimb, dominată de clima tropicală (de intensitate
variabilă),[b 8] excepție făcând Guyana franceză (climă ecuatorială),[14] Saint-Pierre-et-Miquelon (climă
temperat-oceanică)[15] și teritoriile australe și antarctice franceze (cu climă polară și temperat-
oceanică).[16]
Franța metropolitană se confruntă și cu evenimente climatice cu consecințe importante: furtuni (cele
din decembrie 1999(fr) au doborât 7% din copacii din pădurile franceze[b 9]), canicule (canicula din
2003 din Europa soldându-se cu 15.000 de morți[b 9]), incendii și inundații.
Temperatura medie în Franța a crescut cu 0,1 °C în medie pe deceniu de-a lungul secolului al XX-
lea.[b 10]