Franța

Relieful în Franța
Relieful Franței este dezvoltat pe structuri hercinice, unde
există podișuri, munți, câmpii și alpine (Alpii si Pirinei).
Treapta podișurilor și câmpiilor situată în jumătatea nordică a
Franței, cuprinde, prin altele: Masivul Central (Massif Central)
cu înălțimi vulcanice (Puy de Sanch 1.886 m, Plomb du Cantal
1.858 m, Puy de Dome 1.485 m), înconjurat de suprafețe mai
joase, sub 1000 m larg vălurite și continuate spre S-E de
culmile Cevennes (altitudine maximă 1.702 m) ce domină
valea largă a fluviului Rhone. Bazinul aquitanian (Bassian
aquitain) în sud-vest, cu podișuri calcaroase în est și nord, și o
câmpie maximă de 4810 m pe vârful Mont Blanc, aflat pe
granița cu Italia, cu văi adânci și relief glaciar tipic
(ghețari,lacuri,văi), situați în partea de S-E a țării. Aceasta este
cea mai mare înalțime de pe conținutul european, cu excepția
Munților Caucaz, de la granița cu Asia.

Corsica, insulă a Mării Mediterane, a devenit parte integrată a

Franței în 1768. Are o suprafață de 8680 km și 250000 locuitori.
Situată la 180 km în sud-estul orașului Nisa, Corsica are un relief
accidentat, mai înalt în N-V, unde înălțimea maximă ajunge la
2710 m pe vârful Monte Cinto, iar în partea estică se află o
câmpie litorală fertilă (Plaine d'Aleria).
 Clima în Franța
În Franța există mai multe zone climatice, care variază dinspre nord înspre sud.
Astfel, în nord-vest predomină clima temperat-maritimă, cu ierni blânde și veri
răcoroase, precipitațiile fiind repartizate uniform de-a lungul lunilor anului. În
centrul țării, clima este temperată de tranziție, cu ierni mai reci și veri mai
calde. Litoralul sudic al țării are climă subtropical-mediteraneană, în timp ce în
sud-vestul țării, datorită munților Pirinei clima poate fi, la înălțimi de peste
1.500 de metri, temperat alpină. -sfertul nord-vestic al țării aparține zonei
bretone, cu nuanțe pariziene și flamande; aceasta este caracterizată printr-un
regim de temperatură blând, cu variații reduse de temperatură și cu
precipitații relativ importante; -la sud de aceasta, zona aquitană, cu aceleași
caracteristici ca și zona bretonă, dar cu temperaturi mai ridicate; -în nord-estul
țării, zona Lorenei deține caracteristici semicontinentale, cu ierni reci și
precipitații mai reduse decât în vest; -pe coasta Mării Mediterane, zona
provensală este caracterizată prin numeroase zile însorite, cu veri calde și
uscate și cu ierni blânde și umede; -între zona Lorenei și cea provensală se află
zona dunăreană cu rol de zonă de tranziție, cu variații mari de temperatură; -
zona montană, ce corespunde regiunilor de altitudini ridicate, este
caracterizată prin ierni reci și umede, cu precipitații nivale importante.

Franța metropolitană se confruntă și cu evenimente climatice cu consecințe importante:

furtuni (cele din decembrie 1999(fr) au doborât 7% din copacii din pădurile franceze[b 9]),
canicule (canicula din 2003 din Europa soldându-se cu 15.000 de morți[b 9]), incendii și
inundații.
Temperatura medie în Franța a crescut cu 0,1 °C în medie pe deceniu de-a lungul secolului
al XX-lea
 Hidrografia Franței
Rețeaua hidrografică este densă, legată printr-un sistem de canale (4600 km)
și orientată spre Oceanul Atlantic (Seine, Loire, Garonne, Moselle, Rhin) si
spre Marea Mediterana (Rhone). Există numeroase lacuri, mai mari fiind
Leman/Geneva (522 km2, la graniță cu Elveția), Bourget și d'Annecy. 

Rețeaua hidrografică este orientată spre patru întinderi marine:

1. Oceanul Atlantic: Loire (1.012 km), Garonne (650km), Dardogne (472km)
2. Marea Mânecii: Seine (776km) cu afluenţii săi Moselle (550km) şi Marne
(525km)
3. Marea Mediterană: Rhonul (812 km din care 552km pe teritoriul Franţei)
4. Marea Nordului: Rhinul (195km pe teritoriul Franţei) şi afluentul său Meuse
(950km)

 Pe teritoriul Franţei există şi numeroase lacuri din care cele mai cunoscute sunt:
Leman/Geneva la granită cu Elveţia (582km), Bourget (44km), Grandlieu
si d'Annecy. Apele Franţei sunt legate între ele prin canale navigabile în lungime
totală de 4.600 km. În afara apelor enumerate mai sus, mai există şi ape
subterane, dintre care cele mai cunoscute sunt apele arteziene, al caror nume
provine de la numele provinciei Artois.
 Vegetația și fauna Franței
Datorită întinderii sale considerabile, în Franța se
întâlnește o vegetație variată. Situate mai ales în
munții Alpi, Jura şi Vosgi, pădurile de foioase (fag,
stejar) și de conifere, ocupă peste un sfert din
teritoriul Franței. În landele nisipoase din S-V se
dezvoltă păduri de pin, iar în insula Corsica este
dominant maquisul mediteranean. Fauna este relativ
bogată : păsări (flamingo, egrete, fluierari - în
Camargue ), urși (în Pirinei), vulturi, marmote, ibex. În
afara faunei autohtone mai întâlnim capra neagră,
cerbul sika (japonez), muflonul corsican. Acestea
trăiesc în pădurile Franței, dar și în parcuri și rezervații
naturale cum ar fi : Parcul La Vanoise, Parcul Pyrenees
Orientales și Port Cros. În Franța există 21 de rezervații
naționale de vânătoare ( Chambord, Burrus, Les
Bauget), 9 rezervații cinegetice de interes național şi
25 de rezervații speciale sau particulare, între care
Camargue si Les Sept Isles si 32 de rezervații forestiere
de stat.  
 Atracții Turistice

TURNUL EIFFEL- MUZEUL LOUVRE-

Bulevardul Champs Elysees -

 Așezare și frontiere
Franța metropolitană se află la una dintre extremitățile vestice ale Europei. Are ieșire la Marea Nordului către nord, la 
Canalul Mânecii către nord-vest, la Oceanul Atlantic către vest și la Marea Mediterană către sud-est. Se învecinează cu Belgia și 
Luxemburg la nord-est, cu Germania și Elveția la est, cu Italia și cu Monaco la sud-est, cu Spania și cu Andorra la sud-vest.
Dacă frontierele sudice ale țării corespund unor creste montane, frontierele nord-estice nu corespund, aproape deloc, vreunor limite
geografice fizice[b] sau lingvistice.[c]
Franța metropolitană cuprinde mai multe insule, cea mai mare fiind Corsica, multe fiind, însă, mici insule de coastă. Metropola se
încadrează între paralelele de 42°19'46" N și 51°5'47" N, și între meridianele de 4°46' V și 8°14'42" E.
Franța este formată, însă, și din numeroase teritorii aflate în afara continentului european, denumite în vorbirea curentă 
„teritorii de peste mări” (în franceză territoires d’outre-mer, prescurtat „DOM-TOM”), ceea ce face ca Franța să aibă teritorii în toate
oceanele lumii cu excepția celui Arctic.
Aceste teritorii au diverse statute în cadrul organizării administrativ-teritoriale a Franței și sunt situate astfel:
•pe continentul sud-american: Guyana Franceză;
•în Oceanul Atlantic: Saint-Pierre-et-Miquelon și, în Antile, la Guadelupa, Martinica, Saint-Martin și Saint-Barthélemy;
•în Oceanul Pacific: Polinezia Franceză, Noua Caledonie, Wallis și Futuna și Clipperton;
•în Oceanul Indian: Réunion, Mayotte, Îles Éparses, Insulele Crozet, Insulele Kerguelen și Saint-Paul și Amsterdam(d);
•în Antarctica: Țara Adélie.[d]
Prin intermediul teritoriilor de peste mări, Franța deține, astfel, și frontiere terestre cu Brazilia, cu Surinam și cu Regatul Țărilor de Jos
 prin partea franceză a insulei Saint-Martin.
Suprafața Franței metropolitane este de 552.000 km²[9], cu o densitate de aproximativ un locuitor pe hectar. Luând în calcul și
totalitatea teritoriilor de peste mări, Franța are o suprafață totală de 675.000 km².
Franța este a 42-a țară din lume ca mărime a suprafeței terestre și a treia cea mai mare țară din Europa, după Rusia și Ucraina, deși,
dacă se iau în calcul teritoriile de peste mări, este mai întinsă ca Ucraina, fiind, totodată, și cea mai întinsă țară a Uniunii Europene.
Teritoriul metropolitan continental are o lungime de circa 1.000 km de la nord la sud și de la est la vest.
Lungimea totală a țărmurilor, incluzând aici și teritoriile de peste mări, este de 8.245 km.
 MĂRCI DE MAȘINI
Renault S.A. (pronunțat /ʀə'no/) este un producător francez de autovehicule. Compania este cunoscută
pentru designul revoluționar, pentru numeroasele progrese tehnologice (inclusiv cele ce privesc siguranța
pasagerilor și a pietonilor) și pentru motoarele folosite în competițiile sportive. În urma alianței cu grupul 
japonez Nissan, a devenit unul dintre cei mai mari constructori auto din lume.
În anul 2010, grupul a raportat vânzări record de 2,63 de milioane de unități, datorită în parte succesului
mașinilor cu prețuri reduse, după ce în anii anteriori a înregistrat scăderi din cauza crizei economice.
Citroën este unul dintre cei mai importanți producători de automobile din Franța și din lume.
Compania a fost fondată în 1919 de către industriașul francez André-Gustave Citroën (1878–
1935), iar din 1976 face parte din Grupul PSA Peugeot-Citroën.
În 1934, Citroën își câștigă reputația de marcă inovatoare odată cu lansarea modelului Traction
Avant, primul automobil de producție în masă din lume cu tracțiune pe față și una dintre primele
mașini cu o caroserie de tip unitar, fără piese mecanice fixate pe cadrul șasiului.
În 1954, Citroën produce primul sistem de suspensie hidropneumatic cu autonivelare, iar apoi în
1955 revoluționarul model DS, prima mașină de producție în masă cu discuri de frână moderne.
În 1967, Citroën introduce la o serie de modele farurile cu reglare manuală, care permit o
vizibilitate sporită pe drumurile șerpuite. Autovehiculele Citroën au câștigat o serie de premii
naționale și internaționale, marca Citroën fiind aleasă de trei ori drept Mașina europeană a
anului.
Peugeot este un constructor francez de automobile, parte a grupului 
PSA Peugeot Citroën.
În anul 2006, Peugeot a avut în România 4,4% din piața de autovehicule (13.119
unități, dintre care 10.512 autoturisme și 2.607 vehicule utilitare) și 4,1% din piața
de autoturisme. Marca Peugeot este importată în România de compania 
Trust Motors.[1]
Peugeot a vândut în anul 2006 1,1 milioane de mașini în 27 de țări europene,
deținând o cotă de 7,2% din piața europeană.