Franța 

(în franceză [la] France, pronunție franceză:   /fʁɑ̃s/), recunoscută în mod oficial

ca Republica Franceză (în franceză République française, Pronunție în franceză: /ʁepyblik fʁɑ̃sɛz/), este
o republică constituțională unitară având un mod de guvernare semi-prezidențial, mare parte din
teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de Vest, dar care cuprinde și mai multe regiuni și
teritorii răspândite în toată lumea. Capitala sa este orașul Paris, limba oficială este franceza iar
moneda este euro. Deviza națională este „Libertate, egalitate, fraternitate” (în franceză Liberté,
Égalité, Fraternité), iar drapelul Franței este format din trei benzi verticale colorate, respectiv în
albastru, alb, roșu. Imnul național este La Marseillaise.
În timpul epocii fierului, zona ce reprezintă astăzi Franța a fost locuită de gali, un
popor celtic. Roma a anexat zona în anul 51 î.Hr. și a deținut regiunea până în anul 486,
când francii (un popor germanic) au cucerit regiunea și au format Regatul Franței. Franța a devenit o
mare putere europeană în Evul Mediu, în urma victoriei din războiul de o sută de ani (1337-1453). În
perioada renașterii, cultura franceză a înflorit, iar Franța a pus bazele unui imperiu colonial global,
care urma ulterior să devină al doilea cel mai mare din lume.[6] Secolul al XVI-lea a fost dominat de
către războaie civile și religioase, între catolici și protestanți (hughenoți). Sub Ludovic al XIV-lea,
Franța a devenit puterea culturală, politică și militară dominantă a Europei.[7] În secolul al XVIII-
lea, Revoluția franceză a răsturnat monarhia absolută, a dezvoltat una dintre cele mai vechi republici
din istoria modernă și a elaborat Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, care exprimă
idealurile unei națiuni inclusiv în ziua de astăzi.
În secolul al XIX-lea, Napoleon I a preluat puterea și a creat Primul Imperiu Francez, care
prin războaiele napoleoniene a schimbat istoria Europei continentale. După prăbușirea imperiului,
Franța a trecut printr-o perioadă tumultuoasă, având o succesiune de guverne ce a dus într-un final
în 1870 la înființarea celei de-a Treia Republici Franceze. Franța a fost un participant major în Primul
Război Mondial, din care a ieșit victorioasă, și a fost una dintre Puterile Aliate în Al Doilea Război
Mondial, dar a intrat sub ocupația puterilor Axei în 1940. În urma eliberării, în 1944, a fost creată A
Patra Republică Franceză, ulterior dizolvată în cursul Războiului din Algeria. A Cincea Republică,
condusă de Charles de Gaulle, a fost înființată în 1958 și există până în ziua de astăzi. Algeria și
aproape toate celelalte colonii au devenit independente în anii 1960, dar au păstrat legături
economice și militare cu Franța.
Franța este o putere nucleară, este unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de
Securitate al Națiunilor Unite și membru NATO. De asemenea, Franța este membră a G7, G20,
a zonei euro, a spațiului Schengen și găzduiește sediile Consiliului Europei, Parlamentului
European și UNESCO. Franța joacă un rol important în istoria mondială prin intermediul influenței
exercitate de cultura sa, de limba sa și de valorile democratice, seculare și republicane pe care le-a
promovat în ultimele două secole.
Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere economică mondială. Economia
sa de tip capitalist o face să fie unul dintre liderii mondiali în sectoarele agroalimentar, aeronautic,
al automobilelor, al produselor de lux(fr), al turismului(fr) și în cel al energiei nucleare(fr), aceasta în ciuda
unor politici de intervenționism(fr) destul de puternice(fr).
Cu 66,6 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2014,[a][I 1] Franța este o țară dezvoltată, cu un indice al
dezvoltării umane foarte ridicat.[8]

Geografia
Articol principal: Geografia Franței.

Așezare și frontiere
Hartă fizică simplificată a Franței metropolitane

Franța metropolitană se află la una dintre extremitățile vestice ale Europei. Are ieșire la Marea
Nordului către nord, la Canalul Mânecii către nord-vest, la Oceanul Atlantic către vest și la Marea
Mediterană către sud-est. Se învecinează cu Belgia și Luxemburg la nord-est,
cu Germania și Elveția la est, cu Italia și cu Monaco la sud-est, cu Spania și cu Andorra la sud-vest.
Dacă frontierele sudice ale țării corespund unor creste montane, frontierele nord-estice nu
corespund, aproape deloc, vreunor limite geografice fizice[b] sau lingvistice.[c]
Franța metropolitană cuprinde mai multe insule, cea mai mare fiind Corsica, multe fiind, însă, mici
insule de coastă. Metropola se încadrează între paralelele de 42°19'46" N și 51°5'47" N, și între
meridianele de 4°46' V și 8°14'42" E.
Franța este formată, însă, și din numeroase teritorii aflate în afara continentului european, denumite
în vorbirea curentă „teritorii de peste mări” (în franceză territoires d’outre-mer, prescurtat „DOM-
TOM”), ceea ce face ca Franța să aibă teritorii în toate oceanele lumii cu excepția celui Arctic.
Aceste teritorii au diverse statute în cadrul organizării administrativ-teritoriale a Franței și sunt situate
astfel:

 pe continentul sud-american: Guyana Franceză;

 în Oceanul Atlantic: Saint-Pierre-et-Miquelon și, în Antile, la Guadelupa, Martinica, Saint-
Martin și Saint-Barthélemy;
 în Oceanul Pacific: Polinezia Franceză, Noua Caledonie, Wallis și Futuna și Clipperton;
 în Oceanul Indian: Réunion, Mayotte, Îles Éparses, Insulele Crozet, Insulele Kerguelen și Saint-
Paul și Amsterdam(d);
 în Antarctica: Țara Adélie.[d]
Prin intermediul teritoriilor de peste mări, Franța deține, astfel, și frontiere terestre cu Brazilia,
cu Surinam și cu Regatul Țărilor de Jos prin partea franceză a insulei Saint-Martin.
Suprafața Franței metropolitane este de 552.000 km²[9], cu o densitate de aproximativ un locuitor
pe hectar. Luând în calcul și totalitatea teritoriilor de peste mări, Franța are o suprafață totală de
675.000 km².
Franța este a 42-a țară din lume ca mărime a suprafeței terestre și a treia cea mai mare țară
din Europa, după Rusia și Ucraina, deși, dacă se iau în calcul teritoriile de peste mări, este mai
întinsă ca Ucraina, fiind, totodată, și cea mai întinsă țară a Uniunii Europene.
Teritoriul metropolitan continental are o lungime de circa 1.000 km de la nord la sud și de la est la
vest.
Lungimea totală a țărmurilor, incluzând aici și teritoriile de peste mări, este de 8.245 km.

Geologie, relief și hidrografie

Geologia Franței

Teritoriul metropolitan al Franței oferă forme de relief și peisaje naturale deosebit de variate.[b 1] Mari
părți din teritoriul actual al Franței s-au înălțat de-a lungul mai multor episoade tectonice, în special
în orogeneza hercinică din paleozoic, care stă la originea
masivelor Armorican, Central, Morvan, Vosgi, Ardeni și Corsican.[b 2] Munții Alpi, Pirinei și Jura sunt
mult mai tineri, și sunt mai puțin erodați[b 2] —  Alpii ating 4.810 m altitudine în Mont Blanc (cel mai
înalt punct al Franței).[10] Deși 60% din comunele Franței sunt clasificate ca având risc seismic, acest
risc rămâne unul moderat.[11]
Aceste masive delimitează mai multe bazine sedimentare, cele mai mari fiind bazinul Aquitaniei în
sud-vest și Bazinul Parisului în nord[b 2] — acesta din urmă cuprinzând mai multe regiuni cu soluri
deosebit de fertile, în special platourile cu soluri acide din Beauce și Brie.[b 3] În rest, diferite căi
naturale de trecere, cum ar fi valea Ronului, permit comunicații facile.[b 4] Zonele litorale oferă și ele
peisaje diverse: maluri abrupte ale masivelor muntoase (Coasta de Azur, de exemplu), câmpii ce se
termină cu faleze (Coasta de Alabastru), regiuni umede și forestiere, cum ar fi Sologne(d) sau mari
câmpii nisipoase (Câmpia Languedoc).[b 5]
Rețeaua hidrografică a Franței este, în principal, drenată de patru mari
fluvii: Loara, Sena, Garonne și Ron,[b 6] la care se mai pot adăuga și Meuse și Rinul, mai puțin
importante pentru Franța, dar fluvii majore la nivel european. Bazinele hidrografice ale primelor patru
acoperă peste 62% din teritoriul metropolitan.[b 6]
Franța dispune de 11 milioane de km² de ape marine teritoriale, în trei oceane, 97% din această
suprafață fiind asociată teritoriilor de peste mări.[12]

Clima
Hartă a principalelor zone climatice din Franța

Clima Franței metropolitane este una temperată,[b 7] influențată de anticiclonul Azorelor, ca și

restul Europei de Vest,[13] cu variante regionale sau locale destul de însemnate. Tipologia actuală
reține șase mari zone climatice:[b 7]

 sfertul nord-vestic al țării aparține zonei bretone, cu nuanțe pariziene și flamande; aceasta este
caracterizată printr-un regim de temperatură blând, cu variații reduse de temperatură și cu
precipitații relativ importante;
 la sud de aceasta, zona aquitană, cu aceleași caracteristici ca și zona bretonă, dar cu
temperaturi mai ridicate;
 în nord-estul țării, zona Lorenei deține caracteristici semicontinentale, cu ierni reci și precipitații
mai reduse decât în vest;
 pe coasta Mării Mediterane, zona provensală este caracterizată prin numeroase zile însorite, cu
veri calde și uscate și cu ierni blânde și umede;
 între zona Lorenei și cea provensală se află zona dunăreană cu rol de zonă de tranziție, cu
variații mari de temperatură;
 zona montană, ce corespunde regiunilor de altitudini ridicate, este caracterizată prin ierni reci și
umede, cu precipitații nivale importante.
Mare parte din teritoriile de peste mări este, în schimb, dominată de clima tropicală (de intensitate
variabilă),[b 8] excepție făcând Guyana franceză (climă ecuatorială),[14] Saint-Pierre-et-Miquelon (climă
temperat-oceanică)[15] și teritoriile australe și antarctice franceze (cu climă polară și temperat-
oceanică).[16]