Groenlanda 

(în groenlandeză Kalaallit Nunaat - "Țara oamenilor", în daneză Grønland - "Pământ

verde") este un teritoriu autonom, parte a Regatului Danemarcei.

Geografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Geografia Groenlandei.
Este un teritoriu insular în nordul Oceanului Atlantic situat între Oceanul Atlantic și Oceanul Arctic,
format din insula cu același nume (cea mai mare insulă de pe glob urmată de Noua Guinee) și o
mulțime de insule și insulițe din apropiere. Este locuit de eschimoși și europeni, fiind administrat
de Danemarca.
Pe lângă capitala Nuuk, alte orașe sunt: Sisimiut/Holsteinsborg (4900 locuitori), Ilulissat/Jakobshavn
(4200 locuitori), Maniitsooq/Sukkertoppen (3135 locuitori).
Relieful insulei este acela de podiș și de munte (cea mai mare parte fiind acoperită de straturi
groase de gheață). Clima este arctică, iar vegetația săracă.

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Groenlandei.
Nu se știe prea mult despre perioada exactă a primelor așezări inuite.
În ceea ce privește aventura vikingilor din 1000 d.Hr, aceasta a fost facilitată de perioada caldă
medievală, astfel încât drakkarele, bărcile scandinave agile, au putut naviga mările de nord protejate
de numeroase accidente atmosferice și au putut ajunge la "pământul verde" (Grønland).
În epopeile nordice, se spune că Eiríkur Rauði (Erik cel Roșu) a fost exilat din Islanda pentru omicid.
El, împreună cu familia sa și câțiva sclavi, a plecat cu navele către un ținut pe care se zvonea că s-
ar fi aflat către nord-vest. El a ajuns pe insulă și a fondat colonia din Groenlanda; aceasta s-a extins
destul de repede. Deci, primii coloniști au fost islandezi, și s-au stabilit pe vârful de sud-vest al
insulei, unde au prosperat timp de secole.
Papa Pascal al II-lea este creditat cu denumirea de primul episcop al Groenlandei și al Terranovei. A
fost, deci, și primul episcop al Americii și a trăit aproximativ patru secole înainte de Cristofor
Columb[2].
In jurul anului 1450 au început să scadă temperaturile, dând startul la ceea ce este cunoscut sub
numele de mica eră glaciară: multe meleaguri din Groenlanda au fost abandonate și chiar Islanda
era cât pe ce să sucombe. Oasele găsite din această perioadă arată o puternică malnutriție. Mica
eră glaciară a forțat vikingii să abandoneze Groenlanda și ultimul eveniment scris este o nuntă care
s-a ținut pe data de 16 septembrie 1408 în biserica din Hvalsey. Doar fundațiile bisericii reamintesc
și astăzi de viața rurală a vikingilor.
Mai târziu Danemarca-Norvegia a revendicat teritoriul și, după mai multe secole de nici un contact
dintre vikingii din Groenlanda și scandinavii, s-a răspândit teama că păgânii s-au întors, așa că s-a
organizat în 1721 o expediție misionară pentru a restaura creștinismul în insulă. Cu toate acestea,
din moment că nu a fost găsit nici un viking în Groenlanda, Danemarca-Norvegia a început să
boteze nativii inuiți groenlandezi și a fondat colonii de comercializare de-a lungul coastei, ca parte a
aspirațiilor sale de putere colonială.
În 1814, atunci când Norvegia a fost separată de Danemarca după războaiele napoleoniene,
coloniile, inclusiv Groenlanda, au rămas sub controlul Danemarcei. În timpul celui de al Doilea
Război Mondial, Groenlanda s-a detatașat de Danemarca (atunci sub ocupația Germaniei), atât din
punct de vedere economic cât și social, și s-a apropiat de Statele Unite și de Canada. După război,
insula a revenit sub controlul Danemarcei și, în 1953, statutul colonial a fost transformat în cel al
unui Amt de peste mări. În 1985, Groenlanda, în urma unui referendum, a părăsit Comunitatea
Europeană, la care s-a unit în 1973 ca parte a Danemarcei. De asemenea s-au început negocierile
pentru independența deplină a insulei.
Există încă o dispută teritorială cu Canada asupra suveranității pe insula Hans.
La data de 26 noiembrie 2008, s-a ținut un referendum în Danemarca privind autodeterminarea
insulei, cu o pondere de 75,5% în favoare.
Prin această reformă s-a revizuit statutul de autonomie, potrivit căreia, din 21 iunie 2009,
Groenlanda are capacitatea de a se auto-guverna și are gestionarea autonomă a resurselor sale
naturale (Groenlanda este deosebit de bogată de petrol, gaze naturale, diamante, aur, uraniu și
plumb). A fost recunoscută groenlandeza ca limbă oficială (variantă a limbilor eschimo-aleute),
precum și capacitatea de a avea un corp de poliție propriu. Groenlanda are, de asemenea, o
administrare autonomă de posturi și emisiuni de timbre poștale, dar nu are propria monedă. De fapt,
începând cu 21 iunie 2009 Groenlanda este un stat federalizat, aproape independent, cu excepția
politicii externe, politica de securitate și politica monetară.
Groenlanda, deja ieșită din Comunitatea Europeană în 1982 printr-un referendum, are o economie
bazată în principal pe turism și pescuit, dar 30% din PIB provine din subvenții din Danemarca.