Masivul Kilimandjaro 

(Kilima Njaro = "Muntele alb", respectiv "Muntele cu zăpadă") nume

utilizat: Kilimandscharo, Kilimandjaro, respectiv Mount Kilimanjaro (din 1902 până în 1918
numit Kaiser-Wilhelm-Spitze), este un munte, un stratovulcan, situat în nord-estul Tanzaniei. Include
vârful Uhuru Peak de 5.895 m, cel mai înalt vârf din Africa, urmat de muntele Kenya. În anul 1987 a
fost declarat monument al naturii sub protecția UNESCO.

Kilimandjaro 3D

Geografie[modificare | modificare sursă]
Așezarea geografică a masivului Kilimandjaro este la 340 km sud de ecuator, la granița
dintre Tanzania și Kenya, fiind situat în nord-vest pe teritoriul Tanzaniei , la circa 500 km de Dar es
Salaam, 200 km de Nairobi și 560 km de lacul Victoria. Un platou înalt cu altitudinea între 750 și
1000 m înconjoară masivul muntos; înspre est sunt munții Pare (2.463 m) spre vest podișul
Tanzaniei, la sud stepa populației masai, iar la aproximativ 70 de km se înalță Muntele Meru având
4.562,13 m.
În masivul Kilimandjaro se află cel mai înalt vârf al Africii, Uhuru Peak cu 5.895 m. Masivul muntos
pe locul doi ca înălțime, Batian, se află la o distanță de 325 km în Masivul Muntelui Kenya, urmat
de Margherita Peak, situat la nord-vest de Kilimandjaro, la 898 km depărtare, în munții Ruwenzori.

Parcul național Kilimandjaro[modificare | modificare sursă]

Înființat în anul 1973 și deschis în anul 1977 cuprinde pe teritoriul său Masivul Kilimandjaro și păduri
ecuatoriale, vârfurile Kibo, Mawenzi și Shira. Scopul parcului național, care are o suprafață de
756 km², este de a proteja muntele, flora și fauna din regiune. Se găsește între Masivul Kilimandjaro
și Lacul Victoria, însă mai apropiat de lac se află parcul național Serengeti având pe teritoriul
său Ngorongoro-Krater și cu o floră și o faună deosebit de bogate.

Peisaje[modificare | modificare sursă]
Masivul Kilimandjaro (1939) - Vedere spre vârful Kibo

Imagine din satelit Kilimandjaro cu ghețar și zăpadă având în centru muntele Kibo

Cu toate că masivul muntos se află situat într-o regiune tropical-ecuatorială fierbinte, una din cele
mai calde regiuni de pe glob, datorită altitudinii ridicate, pe vârful muntelui
există zăpadă permanentă, respectiv un ghețar, care se găsește doar pe muntele Kibo. Din păcate,
aceste zone înghețate se micșorează continuu, fapt confirmat de observarea acestor zone prin
imagini luate de către sateliți. Motivele aparente sunt clima uscată, săracă în precipitații, și încălzirea
globală.

Geologie[modificare | modificare sursă]
Masivul muntos este de origine vulcanică, mai exact este un stratovulcan. Date furnizate de
specialiști în 2003 atestă că magma se găsește doar la circa 400 de m sub fundul solidificat
al craterului din vârf. Datorită poziționării anasamblului montan la limita de coliziune a plăcilor
tectonice africane și a celei numită placa tectonică a Somaliei (placa de est), există o posibilitate
permanentă de erupție vulcanică. De asemenea, prin ciocnirea acestor două plăci, în urmă cu
milioane de ani, s-a format Marele Rift al Africii, care ar putea deveni, conform unor estimări
geologice, un nou ocean.
La marginea acestui gol, numit rift, magma urcă din adâncime creând forme de relief, așa cum sunt
munți de încrețire și vulcani. Kilimajaro se găsește în partea estică a acestei gropi. Masivul
Kilimajaro era încă un vulcan activ în urmă cu 2-3 milioane de ani. Se presupune că o ultimă erupție
puternică ar fi avut loc în urmă cu circa 300 000 de ani. Ultima erupție a craterului central, Kibo, ar fi
avut loc în anul 1700, făcând din acest stratovulcan un munte cu o activitate vulcanică redusă, care
este manifestată prin prezența fumarolelor.
Hartă istorică (1888) Tanzania cu Kilimandjaro (partea de nord-vest)

Descoperire[modificare | modificare sursă]
Învățatul grec Ptolemeu menționează în anul 100, un munte înalt din Africa acoperit cu zăpadă. Cu
1000 de ani mai târziu este din nou amintit muntele de navigatori chinezi. Dintre europeni primul
care amintește Masivul Kilimandjaro la data de 11 mai 1848 a fost un misionar german Johannes
Rebmann, el nefiind crezut de contemporanii săi. În perioada 1885 - 1918 a fost colonie germană,
fiind cel mai înalt munte din Germania.

Escaladare[modificare | modificare sursă]
În anii 1861, 1862 eșuează încercările lui Karl Klaus von der Decken de a urca muntele, la fel
eșuează și unii misionari. Primului care-i reușește urcarea pe munte a fost geograful și cercetătorul
din Leipzig Hans Meyer împreună cu austriacul Ludwig Purtscheller, la data de 6 octombrie 1889.
Traseele mai lungi sunt mai bune pentru începători, deoarece petrecerea mai multor ore pe
ascensiune asigură o mai ușoară aclimatizare.[1]
Urcarea pe traseul Lemosho timp de 8 zile este considerată cea mai bună opțiune pentru începători,
rata de succes fiind de aproape 95%.[2]
Cele mai cunoscute cai de acces către vârf sunt traseele Marangu (5 zile) si Machame (6 zile). Ruta
Machame descrisă mai jos este considerata cea mai frumoasa cale de acces către vârf.
Ziua1 :Se traversează pădurea tropicala intre poarta Machame (2500m) si cabana Machame
(3000m).Traseul are durează aproximativ 5h.
Ziua2 :Se iese din pădure ajungând in golul alpin pe platoul Shira unde se întalnește o vegetație
speciala,remarcabile fiind Lobeliile si Senecile uriașe cat si delicatele Impatiens Kilimanjari. Traseul
pana la tabăra Shira (3500m) durează aprox.5h.
Ziua3 :Traseul urca trecând la aproximativ 4000m pe langa o stanca numita « turnul de lavă » după
care coboară din nou la aproximativ 3500m in frumoasa tabără Barranco. (traseul durează 5-6h)
Ziua4 :Se escaladează « peretele micului dejun »,singura zona care necesită putina cățărare, după
care se traversează valea Karanga si se urca la tabăra Barafu (4800m), ultima oprire înainte de
asaltul final. La aceasta altitudine vegetația dispare, lăsând locul stâncilor si gheții.
Ziua5 :Se pleacă foarte devreme (0:00÷2:00 a.m.), urcându-se mai ușor pe pământul înghețat si de
asemenea pentru a ajunge pe vârf înainte de a se ridica ceata din pădurea tropicala. Urcușul pe
vârf, este un test de anduranța, in condițiile aerului rarefiat si presiunii atmosferice scăzute.
Ascensiunea durează cca. 6h pana pe marginea craterului Kibo si încă aproximativ o ora pana in
punctul cel mai înalt din Africa : Uhuru Peak (5895m). Coborârea către tabăra Barafu deși durează
cca.3h, va părea lejera după efortul de la urcare. Se înnoptează in tabăra Mweka (3000m).
Ziua6 :Coborâre către poarta Mweka si părăsirea Parcului National Kilimandjaro după primirea
certificatelor oficiale ce atestă performanța realizată.

Râuri[modificare | modificare sursă]
Râurile mai importante, care se formează ulterior prin unirea pâraielor sunt: Pangani și Galana.

Flora[modificare | modificare sursă]

Lobelia

 Salcâm
 Bambus-Păduri
 Ferigă
 Licheni
 Erika-Tufișuri - până 10 m înălțime
 Conifere
 Ragout - 5 – 6 m înălțime
 Liane
 Lobelia
 Mușchi
 Măslini
 Orhidee
 Palmieri
 Senezie uriașă
 Jneapăn
 Cedri

Animale[modificare | modificare sursă]
Animalele mari sunt rare pe Kilimanjaro și sunt mai frecvente în pădurile și părțile inferioare ale
muntelui. Elefanții și bivolii din Cap sunt printre animalele care pot fi potențial periculoase pentru
drumeții. De asemenea, au fost raportate Bushbucks, cameleoni, dik-diks, duikers, manguste,
sunbirds și warthogs. Zebre, leoparzi și hiene au fost observate sporadic pe platoul Shira. Speciile
specifice asociate cu muntele includ scorbia Kilimanjaro și cameleonul[3]

Români pe Kilimandjaro[modificare | modificare sursă]

Primul român care a escaladat Kilimandjaro a fost alpinistul David Neacșu. În anul 1994, el a condus
prima expediție românească spre vulcan și a realizat recordul mondial de viteză în ascensiune.
În 1998 s-a realizat primul documentar românesc despre ascensiunea pe Kilimandjaro și pe muntele
Kenya.
Actualmente mai multe agenții de turism din România organizează anual expediții pe „Acoperișul
Africii”.