America : Consideratii generale

Pozitie geografica. Componente

America, constituie o masa continentala situata in emisfera
vestica, intre Oceanul Atlantic, Oceanul Pacific si Oceanul Inghetat.
Se dezvolta pe o suprafata de 42,2 milioane km², pe o lungime
N-S de 18 000 km, respectiv distanta de la Capul Morris Jesup (
Groenlanda) si Capul Horn ( Tara de Foc).

America este compusa din doua mari componente : America

de Nord si America de Sud unite prin America Centrala istmica si
insulara.
America de Nord este separata de America de Sud prin
Peninsula Azuero (Panama).

Zona insulara a Oceanului Atlanic (Insulele Indiei de Vest)este

formata din Arhipelagurile : Cuba,Bahamas, Antilele Mari si Antilele
Mici care insumeaza cateva sute de insule.
 Pentru America de Sud si America Centrala se foloseste si
denumirea de America Latina, denumire provenind de la faptul ca in
tarile din aceste zone predomina limbile de origine romanica.
Consideratii istorice
Primele contacte europene cu intinderile nord americane isi au
inceputul prin secolul X (anii 981-985) cand o flota normanda, pornind
din Islanda atinge tarmurile “Pamantului Verde”( tarmurile acoperite
cu vegetatia Groenladei)
Adevaratul prim descoperitor european, care a strabatut
Oceanul Atlantic in cautarea drumului spre Indii a fost genovezul
Cristofor Columb.
 In decursul a patru expeditii ( 1451- 1506), Columb
descopera Insulele Antilele Mari si o parte din Antilele Mici,
convins fiind ca a atins Extremul Orient Asiatic.
Au urmat numeroase expeditii spaniole spre
peninsula Florida, Canalul Panama, spre Mexic si alte
regiuni din America Centrala.
Orasul Havana devine in aceasta perioada un fel de
“Cheie a Lumii Noi”.
Numele de America apartine insa navigatorului
florentin Amerigo Vespucci ( 1455-1512) care in anii 1499 –
1500, participa la expeditia comandata de Alonso De
Hojeda si descrie aceste tarmuri sub denumirea de Mondus
Novus ( Lumea Noua).
 Primele expeditii au vizat in principal (cuceririle spaniole si
portugheze), zonele Mexicului, Americii Centrale, Antilele si America
de Sud, respectiv America Latina.
Expeditiile ulterioare, intreprinse de exploratori englezi,
olandezi, francezi s-au indreptat spre tarmurile Americii de Nord.
Este o perioada extrem de activa care a condus la razboiul de
independenta (1775-1783) denumit si prima revolutie americana,
care a configurat imaginea actuala a continentului America de Nord
si respectiv a Statelor Unite ale Americii.
Geografia Americii de Nord
Asezare geografica si delimitari
America de Nord se desfasoara pe o suprafata de 24 238 000 km², cuprinsa
intre apele Oceanului Atlantic, Oceanului Pacific si Oceanului Inghetat. Matematic,
se intinde de la latitudinea de 83° 40 ´ care marcheaza extremitatea nordica a
Groenlandei( Capul Morris Jesup) pana la 17 ° latitudine nordica ( Istmul
Tehuantepec – Peninsula Azuero) inregistrand o extindere de cca 7300 km de la
nord pana in sud.
 Continentul America de Nord se extinde in partea vestica
(Capul Prince of Wales) din vestul Peninsulei Alaska, pana in partea
estica a Insulei Newfoundland (Cape Race).
Prin asemenea coordonate America de Nord depaseste la nord
Cercul Polar, iar la sud Tropicul Racului.
Nordul continentului este influentat de apele Oceanului
Arctic, ape in general acoperite de un pod de gheata, ceea ce
ingreuneaza transporturile navelor intre Atlantic si Pacific.
In sud, insa extremitatile continetului sunt scaldate de apele
Golfului Mexic, intre peninsulele Florida si Yucatan.
Delimitari.Caracteristicile tarmurilor.
Continentul America de Nord cu suprafata de 24 238 000 km², ocupa locul al treilea
dupa Asia si Africa. Marginile lui sunt marcate de prezenta unor insule , arhipelaguri
si peninsule de dimensiuni considerabile.
Din suprafata totala a continentului, Groenlanda detine 2 200 000 km², Arhipelagul
Arctic Canadian detine 1 400 km², Peninsula Alaska detine 1 578 700 km², Peninsula
Labrador- 1 600 000 km², Yucatan – 169 000km², California -143 000 km², Florida -
115 ooo km².
 Groenlada este cea mai mare insula a Pamantului acoperita in
cea mai mare parte de gheata . Calota glaciara are cca 3400 m grosime si
ocupa partea centrala a insulei. Caracteristici deosebite prezinta
tarmurile nordice.
In continuare, spre vest de la Insula Groenlanda si pana la
stramtoarea Bering (starmtoarea dintre Rusia si Alaska) tarmul este
dominat de variate componente ale Arhipelagului Arctic Canadian.
Reprezentative in acest arhipelag sunt vaile de ghetari foarte sinusoase
cu versanti abrupti, formatii tipice ale tarmurilor glaciare ( zonele de la
nord de Cercul Polar).
Caracteristice sunt formele tarmurilor cu golfuri de genul
Golfului Hudson – cu o suprafata de 819 000 km².
Tarmul nordic este marcat de numeroase golfuri, peninsule,
capuri si insule. In afara de cele mentionate retinem unele insule
componente Arhipelagului Arctic respectiv : Insulele Baffin, Devon,
Victoria, Ellesmere.
 In sinteza, tarmul nordic al continentului nord american se
distinge prin tipuri genetice extrem de variate, precum tarmurile cu
fiorduri glaciare cu canale, golfuri cu estuare si lagune.
Tarmul nordic al continentului cuprinde de asemenea
peninsulele : Alaska, Boothia si Labrador.

Alaska este situata in NV Americii de Nord, marginita de

Oceanul Inghetat la Nord, de Marea Bering la Vest si Oceanul Pacific la
Sud, formand statul american omonim.
Peninsula Boothia se afla in nordul Canadei, separata de Insula
Baffin ( 573 m altitudine) cunoscuta si sub denumirea veche de Boothia
Felix.
Peninsula Labrador se afla intre Golful Hudson (la Vest),
Stramtoarea Hudson (La NV), Marea Labrador( la N si NE) si Golful
Sfantul Laurentiu ( la E).
 Tarmul estic al continentului nord american este scaldat de
apele Oceanului Atlantic si ale Golfului Mexic. Este o margine marcata
de un tip veritabil de tarm de golfuri.
Expresiv in acest sens, este estuarul fluviului Sfantului Laurentiu
care delimiteaza Peninsula Labrador de Insula Newfoundland (Terra
Nova) si de Peninsula Nova Scotia. Newfoundland este o insula
dimensionata la o suprafata de 115 220 km², devenita din anul 1949
provincia statului canadian.
Golful Fundy separa Peninsula Nova Scotia de continent pe o
distanta de 300 km. Golful Fundy este renumit pentru a avea cele mai
înalte maree de pe planetă (16.2 metri ), si de asemenea pentru
formatiunile sale de roci de coasta.
 Urmeaza in continuare o insiruire de golfuri dintre care se
distige Golful Delaware si Chesapeake. Golful Delaware este de 80 km
lungime si 18,5 km latime in care se varsa raul Delaware ce izvoraste
din Muntii Apalasi si trece prin orasul Philadelphia avand un mare rol in
navigatie.
 Golful Chesapeake este considerat golf – estuar pozitionat
intre continent si Peninsula Delaware(Delmarva), patrunzand in
interiorul continentului pe o distanta de 311 km.
Aici se varsa fluviul Potomac (462 km) care trece prin orasul
Washington.
Aceste zone au oferit cele mai favorabile conditii pentru dezvoltarea
marilor orase, precum New York, Boston si altele.

Tarmul estic se continua de la Capul Hatteras si pana la

Peninsula Florida, printr-o zona cu forme moderate de regula zone
joase adesea mlastinoase in alternanta cu bancuri de nisip sau
coridoare litorale, lagune si plaje. Este o zona mai putin favorabila
amplasamentelor portuare.

Sectorul Florida – Golful Mexic se remarca prin ridarea in

altitudine si lipsa dantelariilor mentionate in sectoarele anterioare.
Sunt insa conditii favorabile de formare a unor limane fluvio
maritime, coridoare litorale si tarmuri cu plaje.
Aici, pe tarmul SE al Peninsulei Florida, in dreptul unicului port –
orasul Miami se afla vestitele plaje de actractie mondiala.
 De la peninsula Florida si pana la varsarea raului Rio Grande se
desfasoara sectorul scaldat de aple Golfului Mexic. Este o zona joasa
specifica cu lagune, marcata in principal de Delta fluviului Mississippi.
 Caracteristici distincte prezinta tarmul vestic , la Oceanul Pacific
al continentului nord american.
Tarmul vestic se intinde de la peninsula Alaska si pana la istmul
Tehuantepec, istm intre sudul Americii de Nord (Mexic) cuprins intre
Golful Tehuantepec (Oceanul Pacific) si Golful Campeche (Golful
Mexic).
La nord de orasul Vancuver tarmul este puternic dantelat de
tipul celor cu fiorduri si canale.
De la portul Seattle si pana in dreptul insulelor Aleutine care separa
Marea Bering de Oceanul Pacific, tarmul este insotit de numeroase
insule dintre care retinem : Insula Vancouver, Queen Charlotte,
Arhipelagul Alexander si altele.
In sudul orasului Seattle si pana la Portland, tarmul se inalta in
general si se prezinta destul de pietros si dominat de ierburi inalte. In
continuare pana la San Diego, granita dintre SUA si Mexic sunt nelipsite
tarmurile de tip golf in care s-au dezvoltat marile orase San Francisco si
Los Angeles.
Conditionari fizico geografice si geologice
Relief
In functie de evolutiile geologice, relieful actual al Americii de
Nord este alcatuit din munti de altitudine mijlocie, de podisuri joase si
câmpii intinse, formatiuni specifice regiunilor centrale si estice.
In partile vestice se afirma cordilierele montane inalte si
podisurile intinse.
Morfologic, incepand din nordul vestic distingem un sistem
montan inalt, format din depozite paleozoice, mezozoice si terțiare
puternic cutate si faliate, cu numeroae urme seismice si glaciare. Este
spatiul specific Peninsulei Alaska, marcat de varful McKinley 6198 m
altitudine.
Spatiul nordic canadian este caracterizat printr-un relief foarte
variat, marcat in partea de SE de prezenta sistemului muntos al
Apalașilor, cu altitudini reduse (Notre Dame Mountains 1 130 m).
 Spre Vest se desfasoara o vasta intindere peneplenă, a Scutului
Canadian modelata de actiunea ghetarilor (50% din suprafata Canadei).
Structurile Scutului Canadian sunt continuate spre Vest de zona
campiilor interioare si podisuri ce urca pana la altitudinea de 1 100 –
1200 m, specific zonei de contact cu Muntii Stâncoși. Zona cea mai
inalta a acestui sistem sunt in Muntii Logan 6050 m.

In spatiul SUA, relieful se prezinta in trei mari zone, paralele,

orientate N-S, respectiv Muntii Apalași (Appalachian Mountains), Marile
Câmpii Centrale (Great Plains) si Muntii Stâncoși (Rocky Mountains).
Sistemul montan al Apalașilor se desfasoara pe o distanta de
aproximativ 2500 km., paralel cu tarmul golfului Oceanului Atlantic , pe
directia NE-SV, desfasurati din Sudul Canadei si pana in Sudul SUA.
Sunt munti vechi erodati cu altitudinea maxima in Mount
Mitchell 2037 m. Intre acestia si campia litorala se desfasoara o zona de
piemont destul de inalta ferestruita de rauri.
 In partea de Vest se desfasoara sub forma a doua sisteme
orientate N-S, Cordiliera Pacifica formata de doua sisteme relativ
paralele respectiv : Cordiliera Stâncoșilor proriu-zis in partea estica si
Cordiliera Pacifica in partea vestica spre Pacific.

Intre culmile lor se contureaza o serie de podisuri interioare

inalte de pana la 1500- 2000m altitudine. Expresiv din aceste forme
interioare este Podisul Columbia Plateau, Great Basin desfasurat pe o
suprafata de 600000km².

Aici este locul unde se afla si cel mai cobarat punct de pe

teritoriul SUA si anume : Death Valley – Valea Mortii aflata la – 86 m. In
interiorul celor doua cordiliere se afla si imensul Colorado Plateau
intins pe o suprafata 300 000 km².
Paralel cu litoralul Pacificului se desfasoara si masivul Coast Range pe
o lungime de 1 600 m. Altitudinea maxima aici este de 2484m ; este
cunoscut ca parc national.

Intre Muntii Apalasi si Muntii Stancosi pe o distanta de aprox

1000 km se desfoara Marile Campii (Great Plans), podisurile
Missouri, Nebraska, situate in apropierea Muntilor Stancosi.
 In Sud, pe teritoriul Mexicului se desfasoara doua lanturi
muntoase grandioase, respectiv : Sierra Madre Oriental si Sierra
Madre Occidental, desfasurate in directia NV- SE.
Sierra Madre Occidental, desfasurata pe o distanta de cca 1300 km si
latime de 150 km, sunt cei mai inalti, atingand altitudinea de 3420 m.
Sierra Madre Oriental, cu altitudini mai moderate (2000-2500m)
culmineaza totusi intr-o altitudine m axima de 4054 m.

Cele doua madre inchid dinspre E si V inaltul Podis Mexican ,

inchis dinspre S de Muntii Sierra Volcanica Transversal care
inregistreaza cele mai mari altitudini din Mexic, respectiv Pico de
Orizaba – 5747m, Popocatepetl – 5432 m –si Iztaccihuatl- 5326m.
Conditionari climatice
Clima continentului nord american este variata. Aceasta
caracteristica generala este explicata de frecventa si amplitudinea
unor factori naturali specifici pozitiei geografice acestui continent.

Avem in vedere in primul rand, pozitia continentului intre cele

trei oceane, fiecare dintre acestea exercitand o anumita iunfluenta
asupra tipurilor climatice si respectiv caracteristicilor lor.

Extensiunea pe latitudine si pozitia marilor sisteme montane si

numai putin inaintarea marilor golfuri (Hudson, Mexic) in spatiul
continental favorizeaza contactul maselor de aer arctic cu cel tropical,
devenind in acest fel factori de puternica influenta climatica.
Adaugam la acestea forma continentului care se ingusteaza treptat din
N spre S.
Numai putin importanta este influenta curentilor maritimi –
Gulf Stream.
 Asemenea conditionari majore, conduc, dupa unii autori la
determinarea unei regionari climatice specifice continentului nord
american si anume :
Regiunea climatica arctica, cuprinzand nordul continentului,
Arhipelagul arctic canadian si Groenlanda. Este caracterizata printr-o
clima aspra, cu temperaturi medii variind iarna intre - 30° si - 50°C, iar
vara intre 0° si + 10°C, cu vanturi predominante din Arctica ce aduc mari
scaderi de temperatura.
Regiunea climatica subarctica, situata intre Muntii Stancosi si
Peninsula Labrador, cu ierni reci ( - 28° si -29°C) si veri moderate ( + 12°
si + 13°C). Vanturile dominante sunt cele de nord si nord – vest.

Regiunea climatica estica, delimitata de tarmul atlantic si de

valea lui Mississippi, caracterizata printr-o clima umeda in tot timpul
anului, cu temperaturi medii de - 1°C iarna si + 23°C vara. Vanturile
predominate sunt cele din Podisul Preriilor.
 Regiunea climatica centrala, cuprinsa intre valea lui Mississippi
si poalele estice ale Muntilor Stancosi, ocupa regiunea centrala a
preriilor si Podisul Preriilor si se caracterizeaza prin temperaturi medii de
-4°C iarna si + 23°C vara, determinate de masele de aer subpolar. Iarna
predomina vanturile din nord, vara, dinspre Golful Mexic. Precipitatii
mai mult primavara si la inceputul verii ( 500-1000 mm).

Regiunea climatica a litoralului pacifc, prezinta o clima tipic

mediteraneana, cu media temperaturii de + 22°C vara si + 13°C iarna.

Regiunea climatica rece de munte, ce cuprinde sistemul

Muntilor Stancosi; se caracterizeaza prin temperaturi relativ scazute :
iarna intre - 14°C si - 28°C, iar vara intre + 13°C si + 16°C.
 Regiunea climatica, calda, de munte,situata intre intre 47°
latitudine nordica si Istmul Tehuantepec, este caracterizata printr-o
umiditate redusa si prin temperaturi ridicate in lunile de vara.

Regiunea climatica a alizeelor, cuprinsa in spatiul Campiei

perimexicane, prezinta conditii climatice subtropicale.

Reteaua hidrografica
Reţeaua hidrografică a Americii Nord cuprinde un număr
însemnat de fluvii al căror curs se îndreaptă catre toate punctele
cardinale, spre vărsarea lor în apele oceanelor Atlantic, Pacific, Inghetat
şi ale Golfului Mexic. Dintre acestea, cele ce depăşesc lungimea de 1200
km sunt :
Fluviul Mississippi (3 779 km) – Traverseaza partea central- estica a
SUA, izvoraste din Lacul Itasca si se varsa in Golful Mexic printr-o delta,
extinsa pe 3,8 mii km², care inainteaza anual cu 50-100m datorita
aluviunilor transportate.
Principalii afluenti sunt: Missouri, Arkansas, Red River, Wisconsin,
Illinois si Ohio. Importanta artera navigabila (3000 km), care trece prin
Minneapolis, Saint Paul, Davenport, Saint Louis, Memphis, Baton Rouge
si New Orleans. Este legat prin canale de Marile Lacuri.
Fluviul Mackenzie (1900 km) - Traverseaza partea de NV a Canadei,
izvoraste din Lacul Sclavilor (Great Slave Lake) si se varsa in Oaceanul
Arctic – Marea Beaufort printr-o delta.
Fluviul St. Lawrence (1 225 km) – strabate estul si sud estul Canadei,
izvoraste din Lacul Ontario, formeaza granita dintre Canada si SUA pe
o lungime de 195km, trece prin Montreal si Quebec si se varsa in
golful omonim.
Fluviul Yukon (3 290 km) - strabate in cursul sau superior teritoriul
Canadei (izvoraste din lacul de origine glaciara Atlin din provincia
Columbia Britanica) iar in cursul sau inferior strabate de la est la vest
statul Alaska si se varsa in Marea Bering.
Fluviul Rio Grande (3 034 km) – Traverseaza sud vestul SUA si nord
estul Mexicului. Izvoraste din Muntii Stancosi (M-tii San Juan),
traverseaza zona montana din statul New Mexico si se varsa in Golful
Mexic.
Fluviul Saskatchewan (1 939 km) – traverseaza Sudul
Canadei; izvoraste din Muntii Stancosi si se varsa in Lacul
Cedar.
Fluviul Colorado (2 740 km) – Traverseaza SUA si Mexic; izvoraste din
M-tii Stancosi traversand podisul Colorado si desertul Arizona
sapand Marele Canion si se varsa in Oceanul Pacific.
Fluviul Columbia (2000 km) – Izvoraste din Lacul Columbia(Canada)
si se varsa in Oceanul Pacific.
 Marile Lacuri (Great Lakes), reprezinta un grup de cinci lacuri
in E Americii de Nord, la granita dintre SUA si Canada, reprezentand
cea mai mare acumulare de apa dulce de pe glob – 245 mii km².
Cuprinde lacurile : Superior, Michigan, Erie, Huron, Ontario, dintre
care primul o adevărată mare interioară. Principalele porturi :
Chicago, Detroit, Buffalo, Hamilton, Toronto.

Intre lacurile Erie şi Ontario se află grandioasa cascadă

Niagara, o mare cuestă accentuată de fenomenul de subsăpare
glaciară, cu o denivelare de 51 m în S.U.A. şi 48 m în Canada.

Cascada Niagara - este un ansamblu format din trei căderi de

apă situate la granița dintre statul nord american New York din SUA și
provincia Ontario din Canada. Cascada americană (American Falls) și
Cascada vălul miresii (Bridal Veil Falls) pe teritoriul Statelor Unite și
Cascada potcoavă (Horseshoe Falls) pe teritoriul Canadei.
 După locul de vărsare fluviile Americii de Nord se pot grupa în
patru bazine: al Arcticii, al Atlanticului, al Golfului Mexic şi al
Pacificului.
Principalele fluvii care se varsă în mările nordice din bazinul
Arctic sunt Mackenzie şi Nelson. Fluviul Mackenzie, împreună cu
Athabasca, îşi desfăşoară cursul său liniştit prin Podişul Canadei de vest,
deşi la începutul verii produce şi unele revărsări.

In Oceanul Atlantic se varsă o serie de rauri mai scurte, dar cu

debit bogat tot timpul anului, formate pe versantul estic al
Appalachilor, precum şi fluviul St. Lawrence, care adună apele celor
cinci Mari Lacuri nord-americane:
Lacul Superior (suprafaţa 82 400 km2, adancimea 393 m); Huron (59
600 km2, respectiv 228 m); Michigan (58 000 km2, respectiv 281 m) ;
Erie (25 700 km2, respectiv 64 m); Ontario (19 500 km2, respectiv 237
m).
 Patru dintre aceste cinci mari lacuri cu apă dulce, în afară de
Michigan, se află deopotrivă pe teritoriile S.U.A. şi Canadei şi comunică
între ele prin emisari, unii dintre ei, fiind raul St. Mary's dintre lacurile
Superior şi Huron, formează repezişuri.

Golful Mexic adună apele celui mai mare fluviu al continentului

nord-american, Mississippi, a cărui deltă înaintează anual în interiorul
golfului cu 50 - 100 m, ale lui Rio Grande, care formează o parte a
frontierei dintre S.U.A. şi Mexic, şi ale altor ape de mai mică importanţă

In Oceanul Pacific se varsă ape repezi de munte, alimentate din

ploi, zăpezi şi gheţari, unele dintre ele importante ca lungime (Yukon şi
Colorado).

Podişul Marelui Bazin este o imensă regiune endoreică presărată cu

multe lacuri sărate (cel mai mare fiind Marele Lac Sărat) şi rauri cu debit
mic, ca urmare a precipitaţiilor reduse, care sfarşesc în lacuri.
Aproximativ aceleaşi caractere se întalnesc şi la apele de suprafaţă din
Podişul Mexicului, cu specificul că prezintă pe latura sudică numeroase
lacuri cantonate în craterele vulcanilor stinşi.
 Lacurile Americii de Nord sunt, în majoritate, de origine
tectono-glaciară (Marile Lacuri şi cele din jurul Scutului canadian), în
Cordilieri fiind frecvente lacurile glaciare montane, lacurile de baraj
vulcanic (Yellowstone) şi lacurile vulcanice (Crater Lake - M-tii
Cascadelor).

Vegetatia
Vegetatia de tundra este formata mai ales din muschi, licheni si
arbusti. Ocupa toata partea vestica si nordica a Peninsulei Alaska,
nordul continentului, pana la Golful Hudson, sectorul nord-estic al
Peninsulei Labrador, o fasie de-a lungul litoralului estic si sectorul
nordic al Insulei Newfoundland.
Vegetatia de tundra bine dezvoltata se mai intalneste si pe
tarmurile insulelor din Arhipelagul arctic canadian, precum si pe
tarmurile sudice ale Insulei Groenlanda.
Intre tundra lipsita de arbori si imensa zona a padurii
canadiene se intinde, sub forma unei fasii inguste,
silvotundra, formata din zada si molid (Picea nigra, P. alba, P.
canadensis si P. murrayana), cu amestec de mesteacan
(Betula papyrifera), plop si brad balsamic ( Populus
balsamifera, Abies balsamea).

Betula papyrifera
Padurea de rasinoase , recunoscuta ca padurea canadiana
dominanta a zonei temperate, cuprinde cea mai mare parte
a Peninsulei Labrador, partea centrala a Canadei, dintre
Golful Hudson si nordul Lacului Winnipeg, bazinele fluviilor
Mackenzie si Yukon, intinzandu-se si peste Muntii Stancosi,
pana la Oceanul Pacific.

In componenta acestor paduri de rasinoase intra pinul,

bradul. In partea sudica a litoralului pacific, pe teritoriul SUA,
cresc doua specii importante de sequoia : Sequoia
sempervirens (arborele rosu) si Sequoia dendron giganteum
(arborele mamut). Primul este caracteristic litoralului
californian, iar al doilea padurilor de pe versantul vestic al
Sierrei Nevada. Arborele mamut atinge o inaltime de 150 m
si are diametrul pana la 16 m, fiind unul dintre cei mai mari
arbori din lume.
Padurea de rasinoase de pe versantii apalasilor este formata mai ales
din pin ( Pinus rigida, Pinus taeda si Pinus palustris)
Padurea de rasinoase si de foioase se extinde mai la sud de cea
canadiana, in regiunea Marile Lacuri si a Muntilor Apalasi, avand in
componenta sa mai ales pin (Pinus strobus), molid canadian (Tsuga
canadensis), ienupar (Juniperus virginiana), precum si unele specii de
molid si brad.
Foioasele sunt reprezentate prin mesteacan si artar (Acer saccharum si
Acer pennsylvanicum). In mlastinile acestor paduri creste o interesanta
planta insectivora : Sarracenia.
 Padurea de foioase ocupa versantul vestic al Muntilor Appalachi si
Campiile centrale, pana la vest de valea lui Mississippi, in a carei
componenta, in afara de numeroase specii de stejar, de artar etc.,
intra arborii cu frunze ca lalelele, reprezentate prin genul
Liriodendron (arborele de lalea).In sudul acestei paduri este
raspandita Magnolia.,

La contactul acestora cu preria se intinde zona stejarului, iar la sud

de aceasta isi fac aparitia lianele.
 Padurea subtropicala este intalnita in nordul Golfului Mexic si in
regiunea sudica a Muntilor Appalachi, inclusiv Peninsula Florida. Pe
latura ei nordica, in South Carolina, se situeaza granita palmierului
(Sabal palmetto si S. adansonii). In delta si valea inferioara a fluviului
Mississippi, datorita precipitatiilor abundente, s-a format o vegetatie
specifica regiunilor periodic umede.

Padurea tropicala se dezvolta in America Centrala si in Antile.

Predomina padurile cu arbori gigantici, liane, epifite si ierburi.

Epifite
Preria nord americana ocupa partea centrala a SUA , pe platourile
cuprinse intre Muntii Applachi in partea de Est si Muntii Stancosi in
partea de Vest. Preriile sunt formate din graminee, care au un numar
de peste 4000 de specii, printre care : Bouteloua gracilis, Buchloe
dactyloides (iarba bizonilor). In partea sud-vestica, spre poalele
Muntilor Stancosi, se dezvolta si o oarecare vegetatie de pustiu unde
caracteristic este cactusul.

Bouteloua gracilis
Pe Podisul Mexicului, de natura pietroasa si cu o clima
calda si uscata, cresc paduri de cactusi giganti (Carnegiea
gigantea), iar in spre zona de munte isi fac loc plantele
suculente foliare (Agave, Yucca, Nolina) si padurile de
stejar, sclerofile, vesnic verzi.
Carnegiea
gigantea
Fauna
Fauna continentului nord – american se afla in stransa concordanta cu
elementele climatice si invelisul vegetal, multe din animalele fiind
comune cu cele caracteristice regiunilor biogeografice din Eurasia.
America de Nord este impartita in urmatoarele regiuni faunistice:

a. Regiunea tundrei si a gheturilor persistente care cuprinde nordul

Canadei, Alaska, Arhipelagul arctic canadian si Groenlanda.
Mamiferele caracteristice sunt: boul moscat, ursul alb, renul, vulpea
polara, iepurele alb etc.
Dintre pasari : potarnichea alba si potarnichea de tundra, pescarusul
alb etc.
Printre mamiferele Oceanului Inghetat se numara foca, morsa obeza,
otterul si balena.
Otterii –L. canadensis
b. Regiunea padurii canadiene de conifere ocupa o mare parte din
Canada si Peninsula Alaska, precum si unele regiuni din nordul SUA.
Dintre animalele caracteristice acestei zone fac parte : elanul, zibelina
americana, lupul, vulpea rosie, hermelina, porcul spinos arboricol,
jderul mare, veverita rosie, veverita zburatoare, sconcsul etc.
Reptilele sunt putine si de mici dimensiuni.

Hermelina (Mustela erminea)

c. Regiunea padurilor de foioase si a padurilor subtropicale
se intinde in jumatatea estica a SUA.
Animalele caracteristice zonei sunt : opossum-ul, rasul rosu,
cerbul de Virginia, veverita cenusie, veverita zburatoare,
curcanul salbatic etc., sunt pe cale de disparitie rasul comun
si ursul brun.

Comune padurii de foioase si celei de conifere sunt : sconcsul,

vulpea, hermelina, veverita rosie, veverita mare etc. Spre
sud, in padurea subtropicala, dispar : veverita, castorul, in
schimb apar : papagalii, broasca testoasa uriasa si
numeroase specii de reptile, printre care si aligatorul
(Alligator mississippiensis).
Alligator mississippiensis
d. Regiunea preriilor si a podisurilor cu deserturi ocupa
unele parti din sudul Canadei, centrul si vestul SUA., o mare
parte din Podisul Mexicului si partial, Peninsula California.

Printre animalele de stepa se afla: bizonul (Bison bison),

pastrat numai in rezervatii naturale, vulpea de prerie,
antilocapra, lupul de prerie, viezurele american, cerbul-
catar, jaguarul, popandaul, catelul de prerie, dihorul de
stepa, iar ca animalele de desert : vulpea cu urechile lungi,
iepurele cu coada neagra, sobolanul saritor. Printre reptile
se numara soparla veninoasa, sarpele cu clopotei etc.
Bizonul (Bison bison)
Antilocapra
americana
Cebul-catâr (Odocoileus hemionus)
e. Regiunea podisurilor intramontane din vestul SUA si a
pantelor sierrelor mexicane este populata de diferite specii
de cerbi, veverite, iepuri, vulpi si lupi, de bursucul american,
vidra, castorul de munte, puma (raspandita din Canada pana
in Patagonia).

Puma (P.
concolor)
In fauna spontana de pe continentul America de Nord s-au produs
schimbari insemnate in urma venirii colonistilor europeni, care au adus
diferite specii de animale si pasari. Pe de alta parte, in unele regiuni
fauna autohtona a disparut cu totul sau este pe cale de disparitie.
Exemplul cel mai concludent il constituie bizonul – existent si azi doar in
rezervatii, precum si fauna preriilor mult diminuata.

Solurile
Pe continentul America de Nord exista o variata gama de
tipuri si subtipuri genetice de soluri, care determina
diferentierea unor mari unitati bioclimatice ce favorizeaza
dispunerea zonala a solurilor.
In acest fel se disting urmatoarele tipuri de soluri :
 Zona solurilor de tundra, intinsa sub forma unei fasii relativ
inguste, se desfasoara de-a lungul tarmului vestic al Peninsulei Alaska,
coastei nordice a Canadei, ocolind pe la sud Golful Hudson si aparand
discontinuu si in spatiul Arhipelagului arctic canadian.

Tipul de sol al acestei zone este un rezultat firesc al influentei

climatice datorate temperaturii scazute a aerului si pamantului.
Alterarea fizica este intensa, iar procesele chimice si biologice sunt
ingreunate, fapt pentru care solurile sunt subtiri, iar invelisul vegetal
este firav. Perioada vitala a acestui sol de tundra este de numai doua-
patru luni pe an.

In partea de sud a zonei cu soluri de tundra se dezvolta alte doua

zone, care se succed : in Alaska – zona solurilor de tundra montane, si
care se continua, pana la Oceanul Atlantic, pe teritoriul Canadei cu zona
solurilor podzolice si solurilor podzolice intelenite. Sunt soluri sarace in
humus, putin roditoare.
 Zona solurilor cenusii de padure si zona de tranzitie a solurilor de
silvostepa ocupa partea de sud-vest al Canadei, cuprins intre Muntii
Stancosi si lacul Winnipeg, facand trecerea intre zona solurilor podzolice
si cea a cernoziomurilor.

Solurile brune de padure se regasesc la sudul Marilor Lacuri, pe o

suprafata relativ restransa in forma de triunghi cu baza spre nord,
compusa din regiunea de morene glaciare si din Podisul Appalachian.

Solurile rosii si galbene subtropicale formate datorita conditiilor

climatului umed, le regasim in partea de sud-est a continentului pana la
tarmul Oceanului Atlantic, incluzand pantele Appalachilor, Peninsula
Florida, toata Campia fluviului Mississippi.
In partea lor superioara, Appalachii sunt acoperiti cu soluri
montane si de tundra montane, corespunzatoare altitudinii si covorului
vegetal caracteristice acestei regiuni. In valea fluviului Mississippi, intre
confluentele acestuia cu Missouri si Ohio, si delta sa, s-au format solurile
aluviale.
 De la est la vest, intre valea fluviului Mississippi si Muntii
Stancosi, fasiile pedogeografice se succed astfel: cernoziomuri de stepa ,
soluri negre de prerii din zona tropicala, soluri maronii de paduri xerofile
si tufarisuri si soluri castanii de stepa uscata.
Vestul cordilier, in Peninsula Alaska si in Muntii Stancosi
canadieni s-au format soluri de tundra montane, iar la baza acestora,
soluri podzolice montane., pe lanturile Muntilor Stancosi din SUA s-au
format soluri cenusii, brune si maronii de paduri montane.
Pe podisurile interioare inalte si uscate – Columbia, Marele
Bazin, Colorado, si chiar in nordul Podisului Mexicului, se intalnesc soluri
brune-rosii de deserturi si semideserturi.
Spre sud, in Podisul Mexic, s-au format solurile brune, cenusii si
maronii de paduri montane, pe Campia litorala pacifica, soluri brune-
rosii de stepa, iar in Campia litorala mexicana, aceleasi soluri rosii si
galbene subtropicale ca si in sud-estul atlantic al continentului.
 Structura Statelor Unite ale Americii
Statele componente ale SUA
SUA reprezinta o republica prezidentiala, stat federal,
conform Constitutiei din 1789 si modificarilor ulterioare. In
prezent SUA sunt compuse din 50 de state si Districtul Federal
Columbia, care intra in componenta SUA – unde se afla
capitala tarii, orasul Washington.
In prezent, SUA are o suprafata de 9 629 091 kmp si o
populatie de peste 318 milioane locuitori. Pe langa cele doua
state, Alaska si Hawaii, SUA mai au si cateva posesiuni
extrateritoriale si anume: Puerto Rico, zona canalului Panama,
insulele Virgine americane din Antile, Samoa Americana,
insula Guam. Sub tutela ONU, dar administrate de SUA, se
afla si arhipelagurile insulelor Mariane, Caroline si Marshall,
din Oceanul Pacific.
1. Alabama – Montgomery
2. Alaska – Juneau
3. Arizona – Phoenix
4. Arkansas – Little Rock
5. California – Sacramento
6. Colorado – Denver
7. Connecticut – Hartford
8. Delaware – Dover
9. Florida – Tallahassee
10.Georgia – Atlanta
11.Hawaii – Honolulu
12.Idaho – Boise City
13.Illinois – Springfield
14.Indiana – Indianapolis
15.Iowa – Des Moines
16.Kansas – Topeka
17.Kentucky – Frankfort
18.Louisiana – Baton Rouge
19. Maine – Augusta
20. Maryland – Annapolis
21. Massachusetts – Boston
22. Michigan – Lansing
23. Minnesota – Saint Paul
24. Mississippi – Jackson
25. Missouri – Jefferson City
26. Monta - Helena
27. Nebraska - Lincoln
28. Nevada – Carson City
29. New Hampshire - Concord
30. New Jersey - Trenton
31. New Mexico – Santa Fe
32. New York - Albany
33. North Carolina - Raleigh
34. North Dakota - Bismarck
35. Ohio - Columbus
36.Oklahoma – Oklahoma City
37.Oregon - Salem
38.Pennsylvania - Harrisburg
39.Rhode Island - Providence
40.South Carolina - Columbia
41.South Dakota - Pierre
42.Tennesse - Nashville - Davidson
43.Texas - Austin
44.Utah – Salt Lake City
45. Vermont - Montpelier
46.Virginia - Richmond
47. Washington - Olympia
48. West Virginia - Charleston
49. Wisconsin - Madison
50. District of Columbia - Washington
Populatia si asezarile
În S.U.A. populaţia reprezinta produsul unui amestec de rase.
Amerindienii. Cei mai vechi locuitori ai Statelor Unite ale Americii au
fost numiţi indieni de către europenii care plecaseră în căutarea
Indiilor. Ulterior li s-a mai spus şi piei roşii (după vopselele roșii cu care
își tatuau corpul).
Cei mai mulţi dintre amerindieni erau nomazi sau seminomazi,
ocupaţia lor principală fiind vânătoarea, care constituia şi principalul
lor mijloc de existenţă. Triburile Pueblos, care locuiau regiunile aride
din sud-vestul Statelor Unite ale Americii, erau sedentare şi se ocupau
cu agricultura. De asemenea, triburile care trăiau în pădurile din estul
fluviului Mississippi, în câmpie, cultivau, în primul rînd, cartoful şi
porumbul. Creşterea animalelor şi pescuitul erau îndeletniciri tot atît
de însemnate, mai ales pentru triburile care locuiau în vecinătatea
mării.
 Deposedaţi de pământuri, amerindienii s-au retras mereu spre
ţinuturile din vest, încât şi astăzi ei trăiesc numai în regiunile deşertice
şi semideşertice din vestul Statelor Unite ale Americii. Un număr mai
mare de amerindieni se găseşte în statul California.
La venirea albilor, numărul total al amerindienilor din Statele Unite ale
Americii a fost evaluat la aproape un milion, aceştia fiind raspândiţi cu
deosebire în teritoriile situate în estul fluviului Mississippi.

Coloniştii europeni (migrări incipiente), în căutarea unui drum

spre Indii şi deci a unor noi bogăţii, navigatorii europeni, dintre care
primii au fost olandezii -spaniolii, au atins coastele estice ale Americii
de Nord. Acestora le-au urmat, la foarte scurt timp, francezii care,
urcand pe calea navigabilă a fluviului St. Lawrence, au ajuns în Canada.
In primele decenii ale secolului al XVIII-lea, valurile de colonişti, dintre
care cei mai numeroşi erau englezii, au început să se stabilească pe
coastele estice ale continentului nord-american, cuprinse mai ales
intre Golful St. Lawrence, în nord, şi Peninsula Florida, în sud.
 Un număr mai însemnat de imigranţi se stabilesc cu deosebire în
jurul orasului Boston (statul Massachusetts) şi pe ţărmurile atlantice, la
sud de râul Potamac (statul Virginia). De fapt, aceste areale, în care
creşterea populaţiei a înregistrat in continuare un ritm accelerat, se
înscriu şi astăzi printre cele mai mari aglomerări umane, considerate la
nivel federal sau mondial.
Componenţa nationala a coloniştilor europeni este deosebit de
variată cuprinzând: scoţieni, irlandezi, suedezi, olandezi etc. In 1626
olandezii au înfiinţat, la vărsarea râului Hudson, o aşezare pe care au
numit-o Nieuwe Amsterdam, devenită, după trei decenii si jumătate, în
anul 1661, oraş englez, cu denumirea de New York, pe care o păstrează
şi astăzi.
Urmările Războiului de 30 de ani încheiat în 1648 prin tratatele
de la Westfalia care, între altele, sancţionau, în aparenţă, libertatea
religioasă, au fost cauzele care au declanşat o puternică emigraţie
germană spre America de Nord. Emigranţii germani s-au aşezat cu
deosebire pe teritoriile actualelor state Pennsylvania şi Virginia.
Imigraţia în secolul al XlX-lea.
Cerintele tot mai mari de braţe de muncă din Lumea Nouă, pe de o
parte, şi crizele economice din multe ţări europene, pe de alta parte,
explica formarea, în cursul sec al XIX-lea, a curentelor de imigrare
dinspre Europa către America.

Dintre ţările Europei, cel mai mare număr de imigranţi l-au dat,
în această perioadă, Germania (6,9 milioane persoane), Italia (5,2
milioane), Marea Britanie (4,8 milioane), Austria şi Ungaria (4,3
milioane) si Rusia (3,9 milioane).

Imigraţia în secolul al XX-lea.

Cel de-al doilea deceniu al secolului XX însumează cel mai mare număr
de imigranţi (peste 5,7 milioane) Incepînd cu deceniile următoare,
afluxul curentelor de imigrare scade treptat în intensitate.
Populaţia de culoare formează astăzi cea mai importantă minoritate
naţională a S.U.A. In anul 1970, populaţia de culoare însuma 22,7 mi-
lioane, ceea ce reprezenta 11,2% din populaţia S.U.A.
Populaţia venită din Asia şi din Polinezia.
Imigranţii din ţările Asiei sunt, în principal, chinezi şi japonezi. Ei
au venit în S.U.A. începînd cu cea de-a doua jumătate a secolului trecut
atraşi fiind mai ales de California, unde formează şi astăzi 2,6% din
populaţia acestui stat. In restul ţării, un număr însemnat de japonezi
locuiesc în oraşul Chicago şi în cîteva state vestice, iar chinezi, în oraşul
New York. Circa 100 000 de imigranţi de origine asiatică : indieni,
indonezieni, coreeni, filipinezi, polinezieni etc.

Populaţia venită din alte ţări ale continentului american.

Cel mai mare număr îl înregistrează mexicanii, care sunt
răspandiţi în statele Texas şi California, unde vin fără autorizaţie,
traversînd numai fluviul Rio Grande.

Mişcarea naturală a populaţiei. Un mare spor natural al populaţiei,

explicat printr-o natalitate ridicată şi o mortalitate scăzută.
Populaţia urbană şi caracterele reţelei de oraşe.
In S.U.A., ca dealtfel pe întreg continentul american, formarea
reţelei urbane s-a datorat, iniţial, imigraţiei europene, oraşele
înscriindu-se printre generaţiile de oraşe noi. Creşterea într-un ritm
vertiginos a populaţiei S.U.A. a fost însoţită şi de o intensificare a
ritmului de creştere a populaţiei urbane, care caracterizează astăzi
viaţa societăţii americane.

Regiunile economico-geografice
Particularitatile sociale, demografice, economice, favorizeaza
organizarea spatiului SUA in regiuni economice distincte.
Fiecare regiune detine o pozitie anume in functie de aceste
particularitati cu insusiri proprii. In ansamblu teritoriul SUA este
organizat in 10 regiuni continentale la care se adauga Alaska si Hawaii
si Teritoriile dependente.
Teritoriul SUA identifica urmatoarele regiuni economico geografice,
impreuna cu statele componente:
REGIUNEA NEW ENGLAND
Regiunea New England se
desfasoara in partea de nord a
Muntilor Appalachi, intre
Oceanul Atlantic, fluviul Hudson
si granita cu Canada. Cuprinde
şase dintre cele mai mici state
ale federaţiei- Maine, New
Hampshire, Massachussetts,
Rhode Island, Vermont,
Connecticut, revenindu-i 2,2%
din teritoriul S.U.A.
Relieful predominant este cel colinar şi de munţi cu altitudini mijlocii
(Green Mountains, White Mountains, Berkshire Hills, care fac parte din
Munţii Appalachi). Clima oceanică, umedă a favorizat dezvoltarea
pădurilor, care formează marea bogăţie a statelor din această parte
nordică a S.U.A.

Pentru societatea americana ea se constituie in prima bază a

emigrantilor europeni din secolul al XVII-lea, care si-au edificat aici
primele asezări urbane (populaţia urbană reprezentînd peste 3/4 din
totalul pe regiune) si au pus temeliile unei industrii legate strans de
resursele locale (textila- prima fabrica textila dateaza din anul 1790,
prelucrarea lemnului, hidroenergie, etc).

Agricultura este orientată îndeosebi spre creşterea cornutelor mari

pentru lapte, spre unele culturi agricole (tutun, in, legume şi
zarzavaturi); de asemenea se practică pomicultura. Pescuitul este o
îndeletnicire importantă a locuitorilor de pe ţărmul Oceanului Atlantic
(mai ales în statele Maine, Massachusetts şi Connecticut).
 Centrul care polarizează întreaga activitate economică şi social-
culturală a regiunii este oraşul Boston cu o populatie de 5,82 mil
locuitori, fondat in 1630.
Capitală a statului Massachusetts, Boston este unul dintre marile
centre comercial-financiare ale ţării şi principalul centru vechi, industrial
al regiunii New England. In prezent este un oraş cu activităţi multiple,
funcţia principala fiind cea industrială.
Funcţia de transport este reprezentată prin activitatea portului, dotat
cu cheiuri si instalatii moderne. Este şi un important nod feroviar (şase
linii), rutier şi aerian. De asemenea, este o mare piaţă a lânii şi a
peştelui.
Activitatea culturală se remarcă prin celebra Universitate
Harvard, din suburbia Cambridge, înfiinţată în 1636, Boston University
(1869), North East University (1898), Institutul tehnologic
Massachusetts, Conservatorul, cel mai mare din S.U.A., Academia de
arte şi ştiinţe şi câteva muzee de prestigiu: Muzeul de arte, Muzeul de
ştiinţe,etc. În anul 1969 a fost inaugurată marea sală de concerte
Boston City Hall, una dintre cele mai moderne din S.U.A.

Universitatea Harvard
 Sub aspect urbanistic oraşul păstrează un caracter aparte, spre
deosebire de majoritatea oraşelor americane, partea sa centrală este
constituită din clădiri vechi, datând din secolele XVIII—XIX, ceea ce îl
apropie de fizionomia oraşelor europene. Construcţiile noi sunt situate
mai ales în suburbii şi oraşele-satelit: Somerville, Cambridge, Newton,
Watertown etc.
Al doilea centru economic al regiunii New England este
Providence.
Oraşul este situat pe ţărmul Oceanului Atlantic, în interiorul Golfului
Narragansett; a fost fondat în anul 1636 şi este capitala statului Rhode
Island, îndeplinind şi importante funcţii industrial-portuare.
Oraşul Hartford este capitala statului Connecticut şi unul dintre cele
mai apreciate centre ale S.U.A. pentru industria de maşini-unelte şi
motoare de avioane, renumit, de asemenea, prin cele mai mari societăţi
de asigurare din S.U.A.

Pe ţărmul Oceanului Atlantic sunt situate orasele porturi: New Haven , puternic centru
industrial şi cultural, aici aflîndu-se Universitatea Yale (1701), Bridgeport şi New London-
Groton,Portalnd etc.
Un loc important îl deţine turismul, mai ales în statul Maine, în care se întîlnesc peste 2500 de
lacuri în preajma cărora s-au dezvoltat numeroase staţiuni.
REGIUNEA MIDDLE ATLANTIC
Se desfășoară în partea centrală
a litoralului Oceanului Atlantic, cu
estuarele sale largi (Hudson, Delaware,
Chesapeake), până la Munţii Appalachi
şi ţărmurile sudice ale lacurilor Ontario
şi Erie, regiunea Central - atlantică
ocupă 4% din suprafaţa ţării.
Statele componente regiunii
sunt: New York, New Jersey,
Pennsylvania, Delaware, Maryland si
District of Columbia.
Fluviile: Hudson, Delaware, Potomac,
St. Lawrence, în nord, iar în
extremitatea vestică, râul Ohio, au
înlesnit mult stabilirea legăturilor între
partea de est şi cea de vest a regiunii.
 Reliefului şi clima se reflectă în varietatea tipurilor de
exploatare agricolă, cultura cerealelor şi legumicultura în
câmpie, pomicultura şi creşterea animalelor pentru carne şi
lapte în podişuri şi zonele piemontane.

Zăcămintele subsolului, în special cele carbonifere, au

favorizat dezvoltarea industriei extractive şi siderurgice, iar în
oraşele porturi au apărut ramuri industriale legate de
importul de materii prime şi de forţă de muncă imigrată din
Europa (maşini unelte, electronică, construcţii navale,
petrochimie, industrie uşoară etc.).

Reţeaua căilor de transport este printre cele mai dense

din SUA.
 Activitatea economică a regiunii se desfăşoară atât în
centrele de sine stătătoare, în oraşe mici, mijlocii sau mari, cât
mai ales în megalopolisul care, pornind din Noua Anglie
(Boston), include în aria sa oraşele multimilionare New York,
Baltimore, Philadelphia, Washington.
Funcţia economică a New York-ului se compune dintr-
un complex de activităţi industriale, comerciale, financiare,
culturale şi de transport care o situează, pe primul loc în SUA
fiind cel mai mare centru industrial al ţării (confecţii, maşini şi
utilaje, petrochimie, nave).
Situat la gura de varsare a raului Hudson, New York este
impartit in 5 raioane numite "cartiere": Manhattan, Bronx,
Queens, Brooklyn si Staten Island.
 Oraşul, edificat iniţial pe Insula Manhattan, se înscrie la loc de
frunte între centrele financiare ale lumii, alături de Tokyo, Londra sau
Paris.
Bursa din Wall-Street, sprijinită pe cele peste 100 bănci
negociază anual acţiuni cu o valoare de peste 50 miliarde dolari.
New York-ul este şi cel mai important centru de învăţământ şi
cultural din SUA(28 colegii şi universităţii, biblioteci, muzee, edituri).
Dominantă pentru acest oraş este arhitectura relevatoare pentru
„modelul urban american”, cu textură rectangulară şi mulţimea zgârie-
norilor.

Obiective turistice de vizitat in New York

Central Park - o oaza de verdeata inconjurata din toate partile de cladiri
inalte. Atractiile parcului sunt: Fantana Bethesda, Wollman Memorial Ice
Rink, Sheep Meadow, caruselul cu 58 de cai sculptati de mana si
Conservatory Garden, un refugiu aflat in coltul de nord-est al parcului.
Vara, vizitatorii pot participa la spectacole gratuite oferite de
Metropolitan Opera si Filarmonica din New York.
Statuia Libertatii si Insula Ellis
Lady Liberty (al carui nume oficial este Liberty Enlightening the World) a fost proiectat de
Auguste-Bartholdi Frederic si inginerul Alexandre-Gustave Eiffel, si a fost prezentat ca un
cadou al Frantei pentru Statele Unite in anul l885 ca un simbol al prieteniei si cu ocazia
aniversarii a 100 de ani de la declararea independentei Americii de Nord. Ea are o inaltime de
93 m, un invelis de cupru si o greutate de 225 tone.
Insula Ellis a fost simbolul imigratiei americane, punctul de sosire pentru mai bine de 12
milioane de oameni, intre anii 1892 si 1954. Astazi, aproximativ 40% dintre americani au un
stramos care au intrat in tara prin insula.
Empire State Building a ramas cea mai inalta cladire dupa prabusirea turnurilor gemene World
Trade Center. Constructia, veche de 72 de ani, este un zgarie nori cu 102 etaje si inaltimea de
381 metri. Acoperisul are forma unei piramide in trepte.
Museul Frick a fost construit in anul 1914, in stil francez, iar astazi gazduieste o colectie intima
de arta, in cea mai mare parte europeana. Aici gasiti lucrari de Rembrandt, Titian, El Greco,
Bellini sau Goya.

Times Square/42nd Street

(intersectie comerciala importanta
Din cartierul Manhattan)

Podul Brooklyn este unul dintre cele mai vechi poduri din New York, cu o varsta de 126 de ani.
Podul face legatura dintre orasele New York si Brookyn. Noaptea este iluminat de 160 de becuri,
iar atmosfera este superba.

Wall Street este centrul istoric al districtului financiar si locul in care se afla Bursa din New York.
O strada ingusta intre Broadway si East River, Wall Street a fost numita dupa zidul care a fost
construit in 1652 pentru a-i tine pe indigenii din Manhattan departe de asezarea olandeza care
abia incepea sa se dezvolte. Zidul a fost demolat de britanici in 1699.
Centrul Rockeffeler este un centru cu facilitati turistice, magazine si studiourile NBC. Iarna, aici
se amenajeaza un superb pom de Craciun si un patinoar in aer liber.

New York este deservit de trei mari aeroporturi. Cel mai mare, John F. Kennedy International
(JFK), este situat pe Long Island, la aproximativ 20 de km de Manhattan. Celelalte doua
aeroporturi sunt La Guardia, situat pe Long Island, in cartierul Queens, la 15 km de Manhattan,
si Newark International, din New Jersey, la 20 km de centru.

O localitate cu profundă rezonanţă istorică pentru SUA este

Philadelphia, unde a fost semnată, la 4 iulie 1776 Declaraţia de
Independenţă.
Este aşezată pe malurile fluviului Delaware şi este parte integrantă a
megapolisului Boshwash.
Un avânt deosebit a luat aici siderurgia bazată pe cărbunii din
Appalachi şi minereurile de fier din import.
Oţelul fabricat constituie materia primă a industriei constructoare de
maşini, căile ferate, şoselele, portul şi aeroportul Elmwood îi asigură
conexiuni multiple cu regiunile limitrofe, dar şi cu alte ţări ale Americii
sau Europei. Monumentele istorice, muzeele şi universităţile îi ridică
importanţa turistică şi culturală.
In apropierea Philadelphiei se află oraşul Baltimore, fondat în anul 1729,
un port deosebit de activ (25,7 milioane tone trafic anual) dar şi un
mare centru industrial (siderurgie, construcţii navale, avioane,
petrochimie), comercial, financiar şi cultural.

Capitala SUA, oraşul Washington, îndeplineşte înainte de orice funcţii

administrative şi rezidenţiale. Este capitala ţării din anul 1800. Edificiile,
monumentele, muzeele şi parcurile atrag numeroşi turişti, iar cele cinci
universităţi şi bibliotecile sunt focare de cultură naţională.

Pittsburghul s-a dezvoltat paralel cu intensificarea exploatării cărbunilor

din Pennsylvania pe seama cărora a luat fiinţă o puternică industrie
siderurgică (Steel Corporation), dar şi întreprinderi constructoare de
maşini, utilaj industrial, electrotehnică etc.

Oraşul Buffalo are importante atribuţii portuare la Marile Lacuri,

comerţul şi industria (siderurgie, electrotehnică, alimentară).
REGIUNEA MARILOR LACURI (EAST NORTH CENTRAL)
Statele componente regiunii sunt: Ohio, Indiana, Illinois, Michigan,
Wisconsin.
Factorii fizico-geografici alcătuiesc un ansamblu optim
pentru implantarea şi afirmarea habitatelor umane.
Râurile Ohio şi Mississippi, dar mai ales Marile Lacuri
sunt arterele navigabile intens utilizate pentru transportul
materiilor prime catre marile aglomeraţii urbane
consumatoare.
Industria s-a afirmat puternic datorită exploatării
zăcămintelor de fier din statele Wisconsin şi Michigan şi a
celor de cărbuni din Indiana şi Illinois. Siderurgia, ca ramură
de bază, a fost secondată de industria constructoare de
maşini (automobile, maşini agricole). Petrolul extras în
statele Ohio şi Illinois explică prezenţa industriei
petrochimice, iar necesităţile agriculturii pe cea a
îngrăşămintelor chimice.
 Cel mai important centru economico-social al regiunii Marilor
Lacuri este Chicago (6.846.000 locuitori), situat pe ţărmul lacului
Michigan. Este primul port interior şi nod feroviar al Statelor Unite ale
Americii. Oraşul a evoluat rapid, datorită avântului luat de industria
prelucrătoare a produselor agricole şi, ulterior, a siderurgiei şi
construcţiilor de maşini.
Atractii turistice:
Raul Chicago colorat in verde de ziua Sf. Patrick
 Grant Park

Willis Tower sau Sears Tower este cea

mai înaltă clădire din Chicago
Fantana
Buckingham
Lincoln Park Zoo
Muzeul de Istorie Naturala
University of Chicago
 Al doilea oraş al regiunii este Detroit, este cel mai mare oraș din
statul american Michigan, capitala automobilului nord- american, cu
uzinele aparţinând firmelor General Motors, Ford şi Chrysler.
Atractii turistice:
Institutul de Arte – colectiile include de la lucrari antice egiptene pana la
arta contemporana
Muzeul Henry Ford
Cartierul Greektown
Oraşul Cleveland ,situat pe malul sudic al lacului Erie din statul Ohio, îmbină de
asemenea o serie de funcţii industriale comerciale, de transport sau culturale. Cu o
industrie petrochimică, sediu al marii companii petroliere Standard Oil, este al doilea
centru producător de maşini unelte din SUA.
Atractii turistice: Cleveland Metroparks Zoo
Greater Cleveland Aquarium
 Alte oraşe cu rol polarizator în economia regiunii sunt:
Cincinnati, situat de-a lungul raului Ohio(centru al industriei de avioane,
electrotehnică, instrumente muzicale),
Columbus (capitala statului Ohio), Toledo cunoscut prin industria de
sticla, este supranumit “Glass City”, Akron (centrul mondial al
cauciucului sintetic), Indianapolis (industria constructoare de maşini,
important centru feroviar, rutier şi aerian),
Milwaukee este cel mai mare oraș din statul Wisconsin. Orașul este situat în
sud-estul statului Wisconsin pe malul lacului Michigan. Milwaukee este un
centru cultural important – pe langa numeroase muzee, teatre, sali de
spectacole, monumente care reflecta istoria orasului, si diversele
evenimente culturale, este supranumit si " Orasul Festivalurilor" .
REGIUNEA PRERIILOR (WEST NORTH CENTRAL)
Se extinde între
valea fluviului
Mississippi la est şi
versanţii Muntilor
Stâncoşi la vest,
între frontiera
canadiană la nord şi
culoarul râului
Arkansas sud.
Cuprinde statele :
Minnesota, Iowa,
Missouri, North
Dakota, South
Dakota, Nebraska,
Kansas.
 Cadrul fizico-geografic este compus dintr-o succesiune de
podişuri intre care se detaşează Podişul Missouri şi Podişul Ozark.
Relieful uşor fragmentat, solurile bine structurate impreuna cu climatul
favorabil regiunii asigura o buna dezvoltare a agriculturii.
In statul Kansas se cultivă grâul de toamnă, iar în statul
Minnesota grâul de primăvară. Către est se extinde corn-beltul
american, suprapus statelor Iowa, Missouri şi Arkansas. Asocierea
porumbului cu plantele furajere a creat condiţii propice creşterii
animalelor, în special bovine şi porcine.
Dezvoltarea industriei a avut drept premise resursele variate de
substanţe minerale utile. Combustibilii sunt reprezentaţi prin
zăcămintele de cărbuni din statele Iowa, Kansas şi North Dakota.
In acelaşi perimetru sunt concentrate şi principalele câmpuri
petroliere, în oraşele Wichita, Kansas City, Tulsa şi Cushing funcţionând
mari rafinării. Mari zăcăminte de gaze naturale sunt cantonate în statul
Kansas.
 Minereurile de fier se exploatează în partea nordică a regiunii
în statul Minnestoa. Statele Missouri şi Kansas posedă mari rezerve de
plumb, iar în statul Kansas se exploatează bauxită.
Industria constructoare de maşini este concentrată în oraşul St. Louis
(avioane, maşini agricole), la Minneapolis (electronică, vagoane, maşini
agricole), Kansas City (material feroviar, automobile) .
O altă ramură de anvergură, bazată pe materii prime locale,
este cea alimentară prezentă la Kansas City, Oklahoma City şi St. Louis.
Industria produselor lactate are ca centru important oraşul
Minneapolis, cea a berii St. Louis, iar la Omaha sunt importante
abatoare.
Transporturile rutiere şi feroviare utilizează o reţea densă de
autostrăzi şi căi ferate având ca puncte nodale oraşele St. Louis (25 linii
de cale ferată), Minneapolis şi Kansas City; în aceleaşi centre
funcţionează mari aeroporturi.
REGIUNEA SUD ATLANTICA (SOUTH ATLANTIC)

Regiunea sud-estică
include câmpia litorală şi
piemontul appalachian din
partea sudică a Statelor
Unite, caracterizate printr-
un climat oceanic în partea
nordică şi subtropical în
Peninsula Florida. Statele
componente regiunii
sunt:Virginia, West
Virginia, North Carolina,
South Carolina, Georgia,
Florida.
 Statele din această regiune au o veche tradiţie în ceea ce
priveşte agricultura;
culturile de bumbac extinzându-se şi actualmente în Virginia, North
Carolina, South Carolina sau Georgia.
Alături de bumbac se cultivă tutunul, cerealele şi pomii
fructiferi.
Climatul cald şi umed al Floridei este propice culturii trestiei de
zahăr, a citricelor (portocali, lămâi), legumelor şi viţei de vie.
Resursele minerale sunt localizate în perimetrul muntos al
Appalachilor.
Exploatările de cărbune din Vest Virginia şi cele de fosforite din
Florida; nu lipsesc nici resursele petroliere şi cele de fier.
Un rol important în economia regiunii revine turismului,
dezvoltat în Florida, unde se află cunoscutele staţiuni Miami, Tampa,
Daytona Beach etc.
Tampa
Miami
Daytona Beach
 Dintre principalele oraşe, cu rol polarizator al activităţii
economice, culturale, administrative sunt: Atlanta ,Miami, Charlotte,
Tampa, Norfolk şi Richmond.
REGIUNEA CENTRAL SUD ESTICA (EAST SOUTH
CENTRAL)
Regiunea Central Sud Estica
are o suprafaţă mai restrânsă,
fiind delimitată de culmea
principală a Appalachilor la
vest, valea fluviului Mississippi
la est şi litoralul Golfului Mexic
la sud. Relieful dominant este
cel de podiş (Podişul
Cumberland), dar nu lipsesc
nici zonele de câmpie fluviatilă
sau litorală în vest şi sud,
respectiv culmile muntoase în
nord-est.
Cuprinde statele: Kentucky,
Tennesse,Alabama si
Mississippi.
 In zonele de câmpie şi pe suprafeţele plane ale platourilor se
extind culturi de bumbac (Alabama, Mississippi), tutun, soia, porumb
(Kentucky, Tennessee) etc.
Creşterea animalelor predomină în partea nordică a regiunii
unde se cresc mai ales bovine pentru carne şi lapte.
Densitatea mare, debitul bogat şi rupturile de pantă frecvente
ale râurilor au favorizat o intensă exploatare a resurselor
hidroenergetice.
Amenajarea complexă a râului Tennessee (46 hidrocentrale,
între care hidrocentrala Wilson ).
Cărbunii se exploatează în extremitatea sudică a munţilor
Appalachi (în statul Alabama), precum şi în nordul Podişului
Cumberland, în statul Kentucky.
In statul Alabama se valorifică de asemenea zăcămintele de fier
şi bauxită.
 Se afirmă industria siderurgice la Birmingham, construcţiile de
maşini la Louisville şi Birmingham (electronică, automobile, utilaj
minier), chimică la Knoxville şi Louisville, alimentară la Memphis,
celuloză şi hârtie la Nashville, textilă la Memphis.
Reţeaua feroviară este puţin densă în comparaţie cu cea a
regiunilor limitrofe fiind completată de transporturile fluviale pe
Mississippi, Ohio sau Tennessee.
Oraşele cu rol polarizator a activităţilor economice şi sociale
sunt Louisville, Birmingham, Memphis, Nashville, Montgomery,
precum şi portul Mobile situat pe litoralul Golfului Mexic.
portul Mobile
Birmingham
REGIUNEA CENTRAL SUD VESTICA (WEST SOUTH
CENTRAL)

Are ca limite valea fluviului

Mississippi la est, Munţii
Stâncoşi şi frontiera cu Mexicul
la vest, podişul Ozark la nord şi
Golful Mexic la sud.
Cuprinde statele: Arkansas,
Louisiana,Texas, Oklahoma.
 Predomină plantele precum bumbacul, orezul, trestia de zahăr.
Resursele subsolului sunt notabile; în această regiune sunt cantonate
cele mai mari rezerve de petrol ale SUA, statele Texas, New Mexico şi
Louisiana deţinând peste 33% din resursele naţionale.
Ca centre importante de extracţie menţionăm Panmandle,
Vemon, Houston etc.
Gazele naturale sunt exploatate în statele Texas (40%),
Louisiana (30%), Oklahoma (8%), iar cărbunii în statul Texas şi sudul
statului Oklahoma.
Pe baza combustibililor fosili funcţionează marile
termocentrale de la Houston, Dallas, Oklahoma City, Beaumont etc.
Minereurile de fier din Texas sunt prelucrate la Houston, iar
cuprul se exploatează la New Mexico.
Producţia abundentă de energie electrică şi facilităţile de
transport maritime a bauxitei din import reprezintă principalele cauze
ale amplasării la Baton Rouge, Chalmette, La Quinta, Bemside a
uzinelor de aluminiu.
 Oraşele Houston, Dallas şi New Orleans concentrează
majoritatea activităţilor economice ale regiunii.
Oraşul Houston îşi datorează ascensiunea exploatării,
prelucrării şi comercializării petrolului. Industria petrochimică,
principala ramură dezvoltată aici, este secondată de industria
constructoare de maşini, alimentară şi textilă. Funcţiile culturale,
comerciale şi administrative sunt de asemenea bine dezvoltate.

Oraşul Dallas afirmat iniţial ca centru al producţiei agricole, iar

ulterior ca centrul financiar al industriei petroliere. In aria sa s-au
dezvoltat industria de avioane, maşini agricole şi textilă.

New Orleans este nu numai un port de notorietate la Golful

Mexic, ci şi un centru industrial şi comercial de anvergură. Industria
petrochimică, neferoasă, textilă şi prelucrătoare a lemnului predomină
în peisajul urban.
Alte oraşe cu funcţii industriale, comerciale şi administrative
sunt:
Beaumont, Corpus Cristi, Baton Rouge, San Antonio, Oklahoma
City, Tulsa, El Paso, Austin etc.
 REGIUNEA MUNTILOR
STANCOSI ( ROCKY
MOUNTAIN STATES)
Regiunea Munţilor Stâncoşi
înglobează unitatea fizico-
geografică cu acelaşi nume,
inclusiv podişurile din interiorul
şi de la periferia acestora
(Podişul Marelui Bazin, Podişul
Colorado, Podişul Wyoming)
Regiunea cu prinde statele:
Montana, Idaho, Wyoming,
Colorado,New Mexico, Arizona,
Utah, Nevada.
 Terenurile cu funcţie agricolă destinate mai ales păşunilor şi
fâneţelor, alternează cu arealele împădurite sau cu vegetaţia săracă a
semideşerturilor.

Predomină creşterea animalelor într-o formă extensiva si

culturile de bumbac, grâu, sfeclă de zahăr, prezente în zonele irigate.
Resursele subsolului sunt variate, în această regiune fiind
concentrate mari rezerve de cupru (Arizona, Utah), uraniu, wolfram şi
molibden.

Se exploatează plumb, zinc, aur şi argint. Petrolul este localizat

în statele Wyoming, Colorado, iar gazele naturale în Wyoming.
Intre resursele zonei se impun cele turistice: Grand Canyon,
Parcul Naţional Yellowstone, Lacul Mead, Rocky Mountains sau
staţiunile Las Vegas, Denver, Colorado Springs etc.
Grand Canyon

Marele Canion este o vale cu maluri abrupte, prin care curge fluviul Colorado, în partea nordica a statului
Arizona. Presedintele Theodore Roosevelt a fost unul dintre principalii sustinatori ai crearii parcului Marelui
Canion, zona pe care a vizitat-o de mai multe ori, la vânatoare de pume. Canionul a fost format de râul
Colorado de-a lungul a milioane de ani, si are o lungime de aproximativ 446 km, , cu o largime de 6–29 km
si o adâncime de peste 1,6 km.
Parcul Naţional Yellowstone
Parcul National Yellowstone
intemeiat in 1872 este primul
parc national din lume(96% se
afla in statul Wyoming)
reprezinta o minune geologica .
Izvoare termale, gheizere,
cascade rauri si privelisti absolut
uluitoare.
Una din principalele atractii ale
Parcului este "Grand Prismatic
Spring", cel mai mare izvor termal
din parc si al treilea ca marime
din lume. Ceea ce face acest izvor
termal atat de fascinant este
culoarea neobisnuita pe care o
are si care se datoreaza algelor si
bacteriilor care traiesc in izvor.
Lacul Mead

Construcția
barajului Hoover
(închide defileul
Black Canyon al
fluviului Colorado
River) la granița
dintre
stateleArizona și
Nevada, a dus la
formarea lacului de
acumulare Mead,
care este unul
dintre cele mai mari
lacuri artificiale din
lume.
 Un oraş cu funcţii industriale de anvergură este Denver (capitala
statului Colorado) , centru al industriei constructoare de maşini
(avioane, material feroviar, utilaj minier), industriei chimice, alimentare
şi textile; are, de asemenea, funcţii comerciale şi turistice.
Salt Lake City s-a afirmat iniţial ca centru spiritual al sectei mormonilor,
devenind o aşezare urbană modernă cu industrie de prelucrare,
constructoare de maşini, alimentară şi, îndeosebi, de deservire turistică.
Templul Mormon
Capitala statului Arizona este orasul Phoenix.