Franța

Franța ,oficial Republica Franceză este
o republică constituțională unitară având un regim semi-prezidențial, mare parte
din teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de Vest, dar care
cuprinde și mai multe regiuni și teritorii răspândite în toată lumea. Franța avea o
populație de 62.998.773 locuitori la data de 1 ianuarie 2006, din care 61.166.822
erau în Franța metropolitană[1], ceea ce corespunde la aproximativ 1% din
populația mondială. Din 1801 s-a organizat, la intervale regulate câte un
recensământ național general, din 2004 acesta devenind permanent. Creșterea
demografică înregistrată de Franța este una dintre cele mai dinamice din Europa
și este datorată unui nivel al natalității superior mediei europene și unui sold
migrator pozitiv (aproximativ 100.000 persoane anual). În ceea ce privește
fecunditatea, aceasta se clasează printre primele în Europa, cu 2,01 copii per
femeie în anul 2006; doar Albania, Muntenegru și Islanda având indici de
fecunditate mai mari.
Capitala sa este orașul Paris, limba oficială este franceza iar moneda este euro.
Deviza națională este „Libertate, egalitate, fraternitate” (în franceză Liberté,
Égalité, Fraternité), iar drapelul Franței este format din trei benzi verticale
colorate, respectiv în albastru, alb, roșu. Imnul național este La Marseillaise.
Clima
Clima Franței metropolitane este una temperată, influențată de anticiclonul
Azorelor, ca și restul Europei de Vest,[13] cu variante regionale sau locale destul
de însemnate. Tipologia actuală reține șase mari zone climatice:

 sfertul nord-vestic al țării aparține zonei bretone, cu nuanțe pariziene și

flamande; aceasta este caracterizată printr-un regim de temperatură blând,
cu variații reduse de temperatură și cu precipitații relativ importante;
 la sud de aceasta, zona aquitană, cu aceleași caracteristici ca și zona
bretonă, dar cu temperaturi mai ridicate;
 în nord-estul țării, zona Lorenei deține caracteristici semicontinentale, cu
ierni reci și precipitații mai reduse decât în vest;
 pe coasta Mării Mediterane, zona provensală este caracterizată prin
numeroase zile însorite, cu veri calde și uscate și cu ierni blânde și umede;
 între zona Lorenei și cea provensală se află zona dunăreană cu rol de zonă
de tranziție, cu variații mari de temperatură;
 zona montană, ce corespunde regiunilor de altitudini ridicate, este
caracterizată prin ierni reci și umede, cu precipitații nivale importante.
Mare parte din teritoriile de peste mări este, în schimb, dominată de clima
tropicală (de intensitate variabilă), excepție făcând Guyana franceză (climă
ecuatorială), Saint-Pierre-et-Miquelon (climă temperat-oceanică) și teritoriile
australe și antarctice franceze (cu climă polară și temperat-oceanică). Cele mai
mari cantităţi de precipitaţii se înregistrează pe teritoriul Franţei în lunile de
iarnă şi primăvară, mai ales în perioada ianuarie-aprilie. Lunile cele mai uscate
sunt august şi septembrie. Despre vremea la Paris se poate afirma că este plăcută
din toate punctele de vedere. Călduri extreme se înregistrează foarte rar, iar iarna
zăpada este o raritate în capitala franceză. Primăvara se instalează încet,
culminând aproape în aprilie. Temperaturile medii la Paris sunt de aproximativ
3,6 °C iarna şi de 19,3 °C în luna iunie. Bineînţeles, cele mai calde luni ale anului
sunt iulie şi august. Trebuie menţionate şi diferenţele de climă în funcţie de
regiune, sub influenţa unor factori ca distanţa faţă de mare, altitudinea, tipul de
vegetaţie ş.a. Din punct de vedere al vremii, cea mai recomandabilă destinaţie este
Bretania, unde aveţi cele mai mari şanse de a vă bucura de zile însorite. În
schimb, temperaturile sunt aici mai scăzute decât pe Coasta de Azur.Franța
metropolitană se confruntă și cu evenimente climatice cu consecințe importante:
furtuni (cele din decembrie 1999 au doborât 7% din copacii din pădurile
franceze), canicule (canicula din 2003 din Europa soldându-se cu 15.000 de
morți), incendii și inundații.Temperatura medie în Franța a crescut cu 0,1 °C în
medie pe deceniu de-a lungul secolului al XX-lea.
Hidrosfera

Rețeaua hidrografică a Franței este în principal drenată de patru mari fluvii:

Loara, Sena, Garonne și Ron, la care se mai pot adăuga și Meuse și Rinul, mai
puțin importante pentru Franța, dar fluvii majore la nivel european. Bazinele
hidrografice ale primelor patru acoperă peste 62% din teritoriul metropolitan.

Franța dispune de 11 milioane km2 de ape marine teritoriale, în trei

oceane, 97% din această suprafață fiind asociată teritoriilor de peste mări.
Sena este fluviu din nordul Franței, ce izvorăște in Burgundia, având cursul
spre est, apoi spre vest, și se varsă la Le Havre și în Marea Mânecii. Râul
are o lungime de 776 km, cu un bazin hidrografic de 75.000 km2., fiind
după lungime pe locul trei din Franța. Orașele principale traversate de
Sena sunt Paris, Troyes si Rouen.
 Principalii afluenți din nord sunt: Aube, Marna și Ois, iar din sud, Yonne si
Eure.
 Alți afluenți: Loing, Essonne, Epte, Andelle si Risle
 Canale de legătură cu: Escaut, Meuse, Rin, Saone si Loara
 Cursul râului prin provincia Normandia face o curbură mare; Sena este pe
o distanță de 120 de km navigabilă pentru vasele mari.
 Izvorul Senei se află pe Plateau de Langres la 30 km nord-vest de orașul
Dijon din departamentul Cote-d'Or în Burgundia, la o altitudine de 470 m.
O caracteristică a izvorului este faptul că izvorul aparține orașului Paris
din anul 1864.
 Loara este cel mai lung fluviu al Franței, la 630 mile (1,013 km). Ea se
ridică în Masivul Central din departamentul Ardèche, ridicat în lanțuri
muntoase Cevennes. Sursa este de 1.350 de metri (4.430 ft) deasupra
nivelului mării, la poalele sumbră Gerbier de Jonc. Loire curge printr-o
mare parte a Franței, înainte de golirea în Oceanul Atlantic.Râul începe
modest, care curge spre nord - vest, în primul rând prin Le Puy-en-Velay ,
care a fost una dintre principalele rute de pelerinaj din Franța în
accidentat, de la distanță Auvergne în cazul în care este într - adevăr foarte
modestă, înainte de a porni spre nord. Ea curge prin Nevers și până prin
mai puțin bine - cunoscut partea de est a Văii Loarei, o zonă plină de
surprize și unele grădini minunate . Se trece prin unele dintre cele mai
cunoscute regiuni viticole din Valea Loarei, prin Pouilly și Sancerre până la
ORLE ANS . Partea dintre Sully-sur-Loire (Loiret) și Chalons-sur-Loire
(Maine-et-Loire) este pe bună dreptate , un Patrimoniului Mondial
UNESCO .De la Orléans, Loirei trece sud - vest , prin cea mai faimoasa
parte, gloriosul vale unde linia Châteaux băncilor. A fost aici că istoria
franceză a fost făcută și de regi și Regina planificate campaniile lor și
reprezentate grafic viitorul lor. Bogățiile sale includ orașele atractive și
castelul Blois cu sunetul uimitor și spectacol de lumină în curte, masiv,
impresionant Chambord și Amboise fermecător în cazul în care Leonardo
da Vinci a petrecut ultimii ani ai vieții la Clos-Lucé. Este , de asemenea , o
altă zonă mare pentru grădini.Acum marele râu trece prin Tours , la
heartland din regiune în ceea ce este cunoscut sub numele de grădina
Franței. Aici veți găsi Châteaux Chenonceau și fermecător Azay-le-Rideau ,
grădinile uimitoare Villandry și abația de Fontevraud .
 Vegetaţia şi fauna Franţei

Datorită întinderii sale considerabile, în Franța se întâlnește o vegetație

variată. Situate mai ales în munții Alpi, Jura şi Vosgi, pădurile de foioase (fag,
stejar) și de conifere, ocupă peste un sfert din teritoriul Franței. În landele
nisipoase din S-V se dezvoltă păduri de pin, iar în insula Corsica este dominant
maquisul mediteranean. Fauna este relativ bogată : păsări (flamingo, egrete,
fluierari - în Camargue ), urși (în Pirinei), vulturi, marmote, ibex. În afara faunei
autohtone mai întâlnim capra neagră, cerbul sika (japonez), muflonul corsican.
Acestea trăiesc în pădurile Franței, dar și în parcuri și rezervații naturale cum ar
fi : Parcul La Vanoise, Parcul Pyrenees Orientales și Port Cros. În Franța există
21 de rezervații naționale de vânătoare ( Chambord, Burrus, Les Bauget), 9
rezervații cinegetice de interes național şi 25 de rezervații speciale sau
particulare, între care Camargue si Les Sept Isles si 32 de rezervații forestiere de
stat.

Delta Rhonului este un mediu ideal de viață pentru păsări. Bâtlanii,

flamingo și multe alte specii migratoare care își caută în apă hrană și își fac aici
cuiburile constituie o priveliște extrem de interesantă nu numai pentru ornitologi.

Corsica este din punct de vedere al faunei un spațiu de-a dreptul fascinant.
Pe insulă au apărut în cursul timpului o serie de specii endemice de vietăți și de
plante, adaptate condițiilor naturale specifice. În zonele montane înalte trăiește
vulturul bărbos-un răpitor de dimensiuni impresionante, cu o anvergură a aripilor
de 2,8 metri. O altă specie rară este broasca Discoglossus montalenti (broasca
corsicană), un adevărat maestru al camuflajului, care se identifică aproape în
întregime cu mediul înconjurător și este, deci, foarte greu de văzut.

Franța metropolitană beneficiază de o largă varietate de peisaje: câmpii

agricole sau împădurite, lanțuri montane mai mult sau mai puțin erodate,
litoraluri diversificate și văi cu orașe amestecate cu spații neo-naturale. Franța de
peste mări conține și ea o importantă biodiversitate (de exemplu, în pădurile
ecuatoriale franco-guyaneze sau în lagunele Noii Caledonii).[17] Franța este una
dintre cele mai împădurite țări din Europa Occidentală, pădurile ocupând 28%
din suprafața țării.
Bibliografie :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Ba#Geologie,_relief_
%C8%99i_hidrografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Ba

https://sites.google.com/site/turismulvirtualxi/relieful-franteo-2

https://sites.google.com/site/floaredecoltalbastraa/vegetatia-fauna-si-solurile