Spania

Pozitia geografica
 Spania este poziționată în Europa Occidentală și ocupă cea mai mare parte a
Peninsulei Iberice, precum și două arhipelaguri (Insulele Canare în Oceanul
Atlantic, respectiv Insulele Baleare în Marea Mediterană) și două orașe (Ceuta si
Melilla) în nordul Africii, precum și alte insule de dimensiuni reduse situate în
vecinătatea țării. Este situată între restul continentului european și Africa și între
două zone de influență, Mediteraneeană în est și atlantică în vest, lucru care
determină și gradul ridicat de varietate.
 Vecini:
• Nord- Oceanul Atlantic;
• Sud- Marea Mediterana si Gibraltar;
• Est- Franta si Andorra;
• Vest- Portugalia.
 Cadrul natural. Relieful
• Relieful din Spania este dezvoltat pe doua categorii de structuri geologice: alpine si
hercinice. Structurile alpine formeaza majoritatea regiunilor muntoase, dar
indeosebi cele doua  catene ale orogenezei alpine: Sierra nevada si Muntii Pirinei.
Structurile hercinice se regasesc sub forma unor resturi din vechile masive
hercinice inglobate in orogeneza alpina.
• Un element important al reliefului Spaniei si al Peninsulei Iberice il reprezinta
altitudinea medie foarte ridicata. Spania are o altitudine medie de 660 m, ceea ce
reprezinta a doua valoare in Europa, dupa Elvetia. Din aceasta cauza, aspectul
general al reliefului este acela a unui podis inalt, inconjurat de masive muntoase. O
alta caracteristica ce poate fi observata in aspectul reliefului o reprezinta
alternanta lanturilor muntoase dispuse aproape paralel cu vai si podisuri intinse.
De la nord la sud se intalnesc o succesiune de munti, podisuri si vai care dau
reliefului un aspect ondulat. In partea de nord se afla lantul Muntilor Pirinei, cu un
relief foarte abrupt, vai adanci si creste greu accesibile, care este pe alocuri
completat cu un relief original de circuri glaciare. Altitudinea maxima ajunge la
3.404 m (Pic d'Aneto).
• In prelungirea Muntilor Pirinei se afla Muntii Cantabirici (2.648 m),
care au un traseu paralel cu tarmul, iar in partea lor vestica se
termina abrupt, formand unul dintre cele mai tipice tarmuri cu riass
(aspect sinuos). Partea centrala a Peninsulei Iberice este ocupata de
un mare podis, care poarta numele generic de meseta. Acesta
reprezinta un rest al structurilor hercinice incluse in orogeneza alpina.
• Meseta spaniola este traversata de la est spre vest de mai multe
lanturi muntoase, cum arfi Muntii Castiliei si Muntii Sierra Morena. In
partea de sus a Peninsulei Iberice, avand o continuitate vizibila a
fascicolelor Muntilor Atlas din nordul Africii, se afla un lant muntos
numit Cordiliera Betica (cu Muntii Sierra Nevada 3.478 m).
• Exista si un relief de campie, care se regaseste mai ales pe litoral sau
in unele bazine hidrografice interioare, cum ar fi Campia Aragonului
(pe raul Ebru) si Campia Andaluziei (pe raul Guadalquivir).
•  In insulele Canare, pe Insula Tenerife, se intalneste cea mai mare
altitudine a Spaniei Pic de Teyde (3.716 m), de origine vulcanica.
Pic d'Aneto Munti Castiliei

Sierra Morena - Cordoba  

 Clima
 Climatul Spaniei este influentat de intinderea mare a terotoriului , dispunerea unor masive
muntoase , pozitia fata de Oceanul Atlantic si extinderea in latitudine de la nord la sud . Astfel ,
cea mai mare parte a teritoriului are un climat continental , cu temperaturi ridicate si precipitatii
reduse ; partea de nord-vest are un climat oceanic , iar cea dispre Marea Mediterana un climat
mediteranean ; la aceasta se aduga un climat cu nuante subtropicale in Campia Andaluziei .
   In cadrul peninsulei Iberice, datorită condițiilor orografice și a poziției și orientării țărmurilor se
poate vorbi de microclimate locale. Cele mai importante dintre acestea sunt:
      Climatul temperat oceanic:  se întâlnește în Galicia, Asturias, Cantabria, Tara Bascilor și
Navarra. Se caracterizează prin precipitații abundente, repartizate uniform de-a lungText aldinul
anului și prin temperaturi moderate, atat iarna cât și vara (10,4 °C media lunii Ianuarie și 19,2 °C
media lunii August și 1.008mm/an pentru orașul La Coruña).
      Climatul temperat continental: se întâlnește în Castilla și Leon, Madrid, La Rioja, Castilla-
La Mancha, Extramadura și Andalucia. Se caracterizează prin precipitații reduse, repartizate
neuniform de-a lungul anului și prin amplitudini termice mari de la zi la noapte, precum și de la un
anotimp la altul.
      Climatul mediteraneean: se întâlnește în Catalonia, Valencia, Murcia, Andalucia, precum și
în Insulele Baleare. Se caracterizează prin precipitații ce scad în cantitatea dinspre nordul spre
sudul zonei (640mm/an la Barcelona, 524mm/an la Tortosa, 454mm/an la Valencia, 336mm/an la
Alicante, 196mm/an la Almeria). Aceste precipitații cad preponderent toamna, sub formă de
aversă. Temperaturiile sunt relativ ridicate atât vara (23-27 °C media lunii August) cât și iarna (8-
12 °C media lunii Inuarie), amplitudinea termică dintre cele două anotimpuri fiind mai ridicată
decât în cazul climatului temperat oceanic, dar mai scăzută decat în cazul climatului temperat
continental.
   
•  Climatul subtropical: se întâlnește în Insulele Canare și pe coasta estică a Andaluciei (supranumită
și "Costa del Sol" - Coasta Soarelui). Se caracterizează prin temperaturi ridicate tot timpul anului
(17,9 °C media lunii Inuarie și 25,1 °C media lunii August, pentru localitatea Tenerife), precipitații
abundente (influențate de condițiile orografice locale) și amplitudini termice reduse între iarnă și vară.
• Microclimatul munților înalți: se întâlnește sporadic, în cazul masivelor muntoase ce depașesc 2000m înălțime
(Munții Pirinei, Munții Cantabrici, Cordiliera Iberică și cea Centrală, Sierra Morena etc.) Acest climat se
caracterizează prin precipitații ceva mai abundente și temperaturi mai reduse de-a lungul anului
•  Microclimatul temperat continental excesiv: se întâlnește sporadic în Madrid, Castilla-La Mancha și Castilia și
Leon (suprapunându-se astfel Mesetei Centrale). Se caracterizează prin precipitații foarte scăzute (de obicei sub
250mm/an), repartizate neuniform de-a lungul anului, temperaturi scăzute iarna și ridicate vara (amplitudinii
termice ridicate) precum și printr-o evapotranspirație excesivă, lucru care-și pune amprenta asupra vegetației,
solului și inclusiv faunei.
•  Extreme climatice
Temperatura maximă: 47,2 °C, s-a înregistrat în Murcia, la data de 4 Iulie 1994. Aceasta este urmată de cele
46,6 °C înregistrate la aceeași dată, pe aeroporturile din Sevilia și Cordoba. Este de notat faptul ca valori
superioare acestora au fost înregistrate și măsurate în secolul trecut (cum ar fi cele 51,0 °C înregistrate la Sevilia
pe data de 30 Iulie 1876), dar n-au fost omologate oficial.
Temperatura minimă: -32 °C, înregistrată în apropierea lacului Estangento (Lerida) pe data de 2 Februarie 1956.
Aceasta valoare este urmată de cea înregistrată la Calamocha (Teruel) pe data de 17 Decembrie 1963 (-30,0 °C)
Precipitații maxime căzute în decursul unei zile: 817mm, pe data de 3 Noiembrie 1987 în localitatea
Oliva (Tenerife), valoare urmată de cea înregistrată pe data de 17 Decembrie 1963 în localitatea Puebla del Duc,
din Valencia (790mm).
Precipitații maxime căzute în decurs de-o oră: 129,9mm, valoare înregistrată la data de 31 Martie 2002 în
localitatea Santa  Crez de Tenerife  din Insulele Canare.
Reteaua hidrografica
 Vegetatia si fauna
• Vegetația Peninsulei Iberice și inclusiv a Spaniei, în funcție de condițiile climatice, de
relief și a tipurilor de sol se poate împărții în patru mari arii de influență:
      Mediteraneană
•       Este regiunea de vegetație cu cea mai mare extensiune spațială din Spania și este
influențată de regiunea climatică  omonimă. Valoarea amplitudinii termice și a
cantitatea de precipitații ce cade in decursul apariția au determinat două zone
 principale:
 zona stejarului, în care reprezentantul principal este stejarul de stâncă (Quercus ilex),
la care se mai adauga stejarul de    plută (Quercus suber), stejarul lusitan (Quercus
lusitanica) cu frunze căzătoare. Aceste plante apar în formațiuni reduse în  suprafață
și care au cel mai adesea forma unor insule sau a unor fâși înguste.
 zona de maquis, alcătuită din tufișuri sempervirescente, greu de străbătut de 1,5–3
m înălțime, în care apar: măslinul    sălbatic (Cistus solvifolium), mirtul (Myrtus
communis), leandrul (Nerium oleander), laurul nobil sau dafinul (Laurus  nobilis),
rodiul (Punica granatum), drobita (Genista), și pe alocuri palmierul pitic (Chamaerops
humilis).
 Eurosiberiană
                 Această regiune de vegetație se întâlnește în partea de nord a Spaniei, unde
predomină precipitațiile bogate și  regulate și o climă ceva mai rece decât în restul teritoriului. Și
această regiune poate fi împărțită în două zone principale:
 zona atlantică, se găsește în nordul și nord estul țării. Vegetația specifică acestei zone este
formată din păduri de foioase dese  cu numeroase pajiști verzi. Predomină specii de stejar și fag,
adaptate condițiilor de umiditate la care se adaugă specii de  brad (Abies) și pin (Pinus silvestris)
pe măsura creșterii altitudinii. Covorul vegetal al acestei zone este foarte dezvoltat și
 variat. Zona submediteraneană - se întâlnește în Cordiliera Cantabrică. Este specific: stejarul
pufos (Quercus rubens), pinul  silvestru (Pinus silvestris), la care se mai adaugă și pinul alb
(Pinus alba) și stejarul alb (Quercus alba). Odată cu scăderea  altitudinii și a precipitațiilor aceste
specii încep să fie înlocuite de cele specifice zonei de maquis
Etajată pe altitudine
În funcție de etajarea pe altitudine se pot întâlni următoarele trei etaje principale:
 etajul montan alpin - se îtâlnește la altitudini mai mari de 2.400 de metri și se caracterizează prin
specii cu un ciclu  vegetativ redus (din cauza temperaturilor scăzute din timpul iernii). Cele mai
întâlnite specii sunt cele de foioase și în special  de pin si molid. La altitudine mai mari de 3.000m
locul pădurilor de conifere este luat de pajiștile și pașunile alpine.
 etajul subalpin - se întâlnește la altiduni cuprinse între 1.200 și 2.400 de metri și reprezintă o
zonă de tranziție între etajul  alpin și zone climatică din care acesta face parte. 
    Vegetația insulelor Canare
     Insule Canare prezintă o vegetație specifică, net diferențiată față de cea a Spaniei
continentale. Sunt caracteristice specii  cu un grad ridicat de endemism (aproximativ 500 de
specii de plante se întâlnesc doar în aceste insule și nicăieri altundeva  pe glob). Vegetația este
puternic influențată de climă și datorită prezenței munților înalți este etajată altitudinal.
 Fauna
• Fauna prezintă un grad ridicat de diversitate, lucru care se datorează în mare parte
următtorilor doi factori: poziția  geografică a Spaniei, între oceanul Atlantic și marea
Mediterană și între Europa și Africa, precum și a marii difersități de  medii și biotopuri,
consecință a unei varietăți considerabile de microzone climatice și zone bine diferențiate
între ele. În  Spania se pot întâlni, pe lângă altele, o serie de specii care au disparut din
alte țări europene. Acest lucru se datorează în  principal faptuli că, în trecut, Spania a fost
un teritoriu mai puțin populat decât cel al unor țări precum Italia, Germania,  Anglia, dar
mai ales faptului că industrializarea timpurie a acestor țări a dus la distrugerea a
nenumărate habitate și implicit  a unor specii de animale (fenomen documentat pe larg în
secolul XX). De asemenea, un mare număr de specii întâlnite aici   
• prezintă influențele faunei africane (cameleonul comun, ariciul algerian, bufnița cu
coarne, mangusta etc), precum și un  număr de specii endemice, întâlnite în Insulele
Baleare și Canare (porumbelul de dafin, dropia de Canare etc.). Anumite  specii autohtone
au devenit extincte, așa cum s-a întâmplat în Antichitate cu iepurele de casă ("conejo",
nume de la care se  presupune că ar proveni și denumirea Spaniei, conform anumitor
etimologi) și cu pasărea numită canar.
Populatia si asezarile urbane