SPANIA

Spania este poziționată în Europa Occidentală și ocupă cea mai mare parte
a Penisulei Liberice, precum și două arhipelaguri (Insulele Canare în Oceanul
Atlantic, respectiv Insulele Baleare în Marea Mediterană) și două orașe
(Ceauta și Melilla) în nordul Africii, precum și alte insule de dimensiuni reduse
situate în vecinătatea țării.

Din granița sa totală de 6.882 km, 4.964 km (88%) reprezintă apă și restul de
1.918 km este uscat (12%). Golful Biscaya (numit și „Marea Cantabrică”) se
găsește la nord, mările Mediterană și Balearică la est-sud-est, sud-est și sud,
Portugalia și Oceanul Atlantic la vest, iar Franța și Andorra la nord-est, de-a
lungul lanțului Munților Pirinei. Coasta Mării Mediterane este lungă de 1.660
km, în timp ce coasta Atlanticului este lungă de 710 km.

Climatul temperat oceanic: se întâlnește în Galicia, Asturias, Cantabria, Țara

Bascilor și Navarra. Se caracterizează prin precipitații abundente, repartizate
uniform de-a lungul anului și prin temperaturi moderate, atat iarna cât și vara
(10,4 °C media lunii Ianuarie și 19,2 °C media lunii August și 1.008mm/an
pentru orașul La Coruña).
Vegetația Peninsulei Iberice și inclusiv a Spaniei, în funcție de condițiile
climatice, de relief și a tipurilor de sol se poate împărții în patru mari arii
de influență:
Mediteraneană

 Este regiunea de vegetație cu cea mai mare extensiune spațială

din Spania și este influențată de regiunea climatică omonimă.
Valoarea amplitudinii termice și a cantitatea de precipitații ce
cade in decursul apariția au determinat două zone principale:
zona stejarului, în care reprezentantul principal este stejarul de stâncă (Quercus ilex),
la care se mai adauga stejarul de plută (Quercus suber), stejarul lusitan (Quercus
lusitanica) cu frunze căzătoare. Aceste plante apar în formațiuni reduse în suprafață
și care au cel mai adesea forma unor insule sau a unor fâși înguste.
 zona de maquis, alcătuită din tufișuri sempervirescente, greu de străbătut de 1,5–3 m
înălțime, în care apar: măslinul sălbatic (Cistus solvifolium), mirtul (Myrtus
communis), leandrul (Nerium oleander), laurul nobil sau dafinul (Laurus nobilis),
rodiul (Punica granatum), drobita (Genista), și pe alocuri palmierul pitic (Chamaerops
humilis).
Etajată pe altitudine
În funcție de etajarea pe altitudine se pot întâlni următoarele trei etaje principale:

 etajul montan alpin - se îtâlnește la altitudini mai mari de 2.400 de metri și se

caracterizează prin specii cu un ciclu vegetativ redus (din cauza temperaturilor
scăzute din timpul iernii). Cele mai întâlnite specii sunt cele de foioase și în special de
pin si molid. La altitudine mai mari de 3.000m locul pădurilor de conifere este luat de
pajiștile și pașunile alpine.
 etajul subalpin - se întâlnește la altiduni cuprinse între 1.200 și 2.400 de metri și
reprezintă o zonă de tranziție între etajul alpin și zone climatică din care acesta face
parte.
Vegetația insulelor Canare
Insule Canare prezintă o vegetație specifică, net diferențiată față de cea a Spaniei continentale.
Sunt caracteristice specii cu un grad ridicat de endemism (aproximativ 500 de specii de plante se
întâlnesc doar în aceste insule și nicăieri altundeva pe glob). Vegetația este puternic influențată
de climă și datorită prezenței munților înalți este etajată altitudinal.
Fauna prezintă un grad ridicat de diversitate, lucru care se datorează în
mare parte următorilor doi factori: poziția geografică a Spaniei, între
oceanul Atlantic și marea Mediterană și între Europa și Africa, precum și
a marii difersități de medii și biotopuri, consecință a unei varietăți
considerabile de microzone climatice și zone bine diferențiate între ele.

Cea mai mare parte din Spania peninsulară se suprapune Mesetei

Centrale, o zonă înaltă, mărginită și străbătută de catene montane. Alte
forme de relief includ inguste zone litorale și câteva zone depresionare
axate pe cursul unor râuri, din care cea mai extinsă este Câmpia
Andaluziei.