Comunismul și revoluția sexuală

au alungat iubirea de țară și neam

din inimile tinerilor

De când sunt în Biserică am tot urmărit să văd dacă e cineva

care să vorbească de iubirea de țară și neam. Foarte rar, și timid,
de frică să nu cumva să deranjăm, de frică să nu cădem în
penibil, sau poate de frica de a nu fi etichetați ca naționaliști
șovini. Puțin creștini și clerici au astăzi o atitudine deschisă pentru
a-și arăta iubirea față de România și neamul românesc. Desigur,
iubirea de neam nu se trâmbițează, dar se cere propăvăduită.
Se vorbește mult de relația noastră cu Dumnezeu, de
Biserică și sfinții ei, dar mai puțin de faptul că îndumnezeirea
noastră se face așa cum zice părintele Stăniloae: contextual și
nicidecum generic idealist. Mă mântuiesc în neamul meu, în țara
mea, în contextul nostru cultural, geografic, climateric, politic,
istoric, cu limba noastră, cu obiceiurile noastre... dar toate
îndumnezeite, transfigurate de toți înaintașii noștri, nu preluate
pline de păgânătăți.

1
 De ce nu-și iubesc tinerii țara astăzi? De ce adulții de azi,
tinerii de ieri, nu au cules în tinerețea lor în inimi acest sentiment
atât de frumos?
Ar fi mai multe motive, dar eu aș vrea să insist pe două
dintre ele.
1. Nu ne mai iubim țara și neamul pentru că am stat sub
regimul comunist timp de 45 de ani, și tot ce a avut neamul
nostru mai frumos a fost îngropat: prin cenzură, manipulare și nu
în ultimul rând prin uitare. Elitele țării au fost aruncate în
temnițele comuniste, încercându-se imbecilizarea poporului,
lipsirea lui modele, de lumina Cuvântului Dumnezeiesc care
emana prin genii și personalitățile cu creativitate. Preoți, țărani,
medici, avocați, profesori universitari, doctori în științe,
economiști, poeți, scriitori, miniștri, președinți ai partidelor
tradiționale, studenți și elevi au fost aruncați în temnițe cu
sentințe grele, la ani de închisoare în regim de exterminare lentă.
Credința în Dumnezeu a fost interzisă, multe mănăstiri închise iar
unele biserici au fost chiar distruse. Obiceiurile și sărbătorile atât
de dragi sufletului de român au fost bagatelizate, încercându-se
eliminarea lor, căci ambele aveau ca izvor relația românului cu
Dumnezeu.
A fost eliminată crema națiunii, germenii unei societăți
sănătoase și cu perspectivă dumnezeiască. Între timp, prin
teroare și manipulare, țara a fost supusă procesului de reeducare
ateistă. În acest fel nu s-a mai putut face transmiterea firească
de valorilor între generații, nu s-a mai predat ”ștafeta” din mers
și în acest fel poporul a rămas dezorientat, păcălit, manipulat,
furat și batjocorit.
Cine a condus România atâta amar de vreme? Cine a dat
reperele unei națiuni orfane, aflată în derivă istorică? Oamenii
care au pactizat cu un sistem fără Dumnezeu, violent și profund
anti-uman.
Această Românie n-au iubit-o tinerii! De acești oameni
rămași la cârma țării au fost dezamăgiți românii.
Istoria care li se predă tinerilor astăzi în manuale nu spune
nimic despre Epoca de Aur a Neamului Românesc. Dacă slujitorii
2
comunismului numeau stăpânirea lor ”epoca de aur”, noi astăzi
putem spune pe bună dreptate că această perioadă a epoca de
aur a martiriului și eroismului românesc.
La cât de mulți oameni au murit ca mucenici ai lui Hristos în
temnițele comuniste și ca eroi ai României, putem afirma fără
tăgadă că ei vor fi sămânța Învierii de mâine a României.
Ies încet încet la iveală adevărurile, și tinerii păcăliți să nu-și
iubească țara, rămân fascinați când văd în față elitele neamului
nostru care și-au arătat valoarea chiar în vremurile cele mai
grele: în comunism.
Aud multe voci care spun: Au murit degeaba în temniță.
Cine îi știe că au murit? Ce au rezolvat dacă s-au împotrivit ca
niște încăpățănați regimului primind ură, privare de libertatea,
foamete, frig, umilință, în loc să stea în liberi și liniștiți, până la
schimbarea vremurilor?
Un singur martir, asemenea savantului român George Manu,
condamnat pe viață la închisoare, poate crea revoluții sufletești
de proporții în sufletele tinerilor de astăzi!
Toți acești oameni neștiuți, dar care ușor, ușor ies la iveală vor
revoluționa din temelii societatea noastră bolnavă, și sper că vor
reașeza la temelia ei credința în Creatorul nostru Cel bun.
2. Nu ne mai iubim țara pentru că fuga după plăcere, și mai
ales după cea sexuală, ne îndeamnă să dăm la o parte orice sfat
dumnezeiesc sau omenesc care ne îndeamnă la echilibru în acest
sens. Să mă explic.
Wilhelm Reich, unul din promotorii cei mai mari ai revoluției
sexuale, afirma la un moment dat că sexualizarea totală a culturii
ar însemna dispariția Bisericii și a statului clasic. „Statul clasic
trebuie să promoveze virtutea, statul revoluționar trebuie să
promoveze viciul.” (Gabriele Kuby - Revoluția Sexuală Globală)
El mai spunea că: „familia patriarhală este locul de
reproducere structural și ideologic al tuturor orânduirilor sociale
care se bazează pe principiul autorității. Nu discutăm existența
sau inexistența lui Dumnezeu, eliminăm simplu reprimarea
sexuală și dizolvăm legăturile copiiilor cu părinții”.

3
 Restul scopurilor subversive se rezolvă apoi de la sine prin
dinamica pusă în mișcare.
Dar care sunt relațiile sociale bazate pe autoritate, care se
formează în familie? Relația dintre părinți și copiii, relația dintre
om și Dumnezeu, relația dintre om și statul din care face parte,
relația dintre copil și educatorul lui, și altele.
Sexualizarea treptată a copiiilor în societatea de azi, prin
pornografie, printr-o cultură decadentă (a morții: muzică,
literatură, artă, etc.) îi va depărta mult de părinți, pentru că
tocmai părinții vor fi cei care îi vor îndemna să să ferească de
aceste „bucurii” ale vieții. Și odată ce un tânăr a gustat plăcerea
măsturbării sau a relațiilor intime înainte de căsătorie, îi va fi
greu să dea înapoi și atunci va refuza sfaturile părinților, se va
încăpățâna și se va depărta de ei. Ba mai mult, un astfel de tânăr
îi va considera pe părinții lui învechiți și neadaptați vremurilor,
neștiind că plasa aceasta a concupiscenței a mai fost aruncată de
diavol și în alte epoci și a momit mulți pești cuvântători cu ea.
Ruperea legăturii dintre generații este cel mai bun
instrument pentru manipularea politică. Depărtarea copilului de
mama și tatăl său va fi primul pas spre respingerea celorlalte
relații bazate pe autoritate.
Așa se face că un astfel de copil neascultător de părinți, va fi
rebel și în fața lui Dumnezeu, și în fața educatorilor săi: profesori
sau preoți.
Așa se creează premizele pentru o generație care nu-și
iubește neamul din care provine: părinți – bunici – străbunici-
străstrăbunici – etc.
Și toate au plecat de la dorința de a nu pierde plăcerea
sexuală, scoasă din contextul binecuvântat al familiei.
O generație de tineri sexualizată înseamnă o generație de
oameni depărtați de părinții lor și lipsiți de un mare sprijin în
formarea concepțiilor sănătoase de viață.
Iată un alt puternic motiv pentru care tinerii nu-și iubesc
țara. Consideră mai degrabă că ar iubi o țară străină care i-ar
facilita accesul spre plăceri, cu legislații mai tolerante, cu o

4
moralitate căzută... cu o Biserică moartă, care nu se mai opune
prin mărturisire.
Comunismul și revoluția sexuală au alungat iubirea de țară și
neam din inimile tinerilor.
Dar nu e târziu... suntem un neam de creștini botezați, cu
sămânța Învierii lui Hristos în sufletele noastre. Ne putem redresa
în mod neașteptat.
A-ți iubi neamul este la fel de firesc ca a-ți iubi părinții.
A-ți îndrăgi țara este la fel de firesc cu a-ți îndrăgi casa și
curtea ei.
Iubirea de țară și neam ne ajută să-i iubim pe cei de alt
neam cu noi, văzându-i în originalitatea lor, și nicidecum invers
așa cum suntem manipulați de mass-media.
Însuși Dumnezeu a sădit în noi aceste frumoase sentimente!
La mulți ani România!
(Claudiu Balan)

http://ortodoxiatinerilor.ro/1-decembrie-ziua-nationala/20749-
comunismul-revolutia-sexuala-iubirea-tara-neam