SEPARAREA CROMATOGRAFICĂ PE STRAT SUBŢIRE A

UNUI AMESTEC DE COLORANŢI

 PRINCIPII TEORETICE

Metodele cromatografice de separare se bazează pe viteza diferită de migrare a

componenților din proba de analizat într-un sistem cromatografic format dintr-o faza
staționară şi una mobilă.
În cazul cromatografiei pe start subțire (CSS) distribuția componentelor probei de
analizat are loc între o fază staționară aflată sub linia de start de aproximativ 0,1 – 0,5 mm pe
o placa de sticlă şi o fază mobilă.
Stratul subțire constă dintr-un liant (sulfat de calciu, amidon, etc.) şi un suport activ.
Amestecul este realizat sub forma unei suspensii apoase, care este apoi întinsă cu ajutorul unei
baghete de sticlă sau a unui dispozitiv special anume realizat pe o placă de sticlă perfect plană
şi curată. După evaporarea apei pe placa rămâne un strat subţire de fază staţionară.
Cei mai utilizați absorbanți utilizaţi în cromatografia pe strat subțire sunt silicagelul si
alumina. In general substanțele acide şi neutre sunt separate pe silicagel, iar amestecurile
bazice pe alumina. Drept suporți mai pot fi folosite celuloză, diverși polimeri organici, talc şi
răşini schimbătoare de ioni, kieselgurul.
Drept faze mobile se pot folosi numeroase combinații. Se pot utiliza amestecuri de doi,
trei sau mai mulți solvenți, soluții de săruri sau soluții tampon.
In general eficacitatea separarii cromatografice depinde de viteza de migrare a
componentelor. Aceasta viteza de migrare difera insa de la component la component fiind
dictata in principal de valoarea constantei de repartiție R a componentului respectiv intre cele
doua faze ale sistemului cromatografic (mobila staționara)

R = CS / CM
unde:
CS – reprezintă concentraţia in faza staționară
CM – concentrația in faza mobilă.

În mod practic aceste viteze de migrare a componenților se apreciază după poziția in

care a ajuns spotul componentului in raport cu frontul solventului. Aceasta poziție se definește
prin valoarea Rf a componentului respectiv.
 Rf = hx / hf

unde:
hx – distanta de migrarea a unui component
hf – distanta de migrare a frontului de solvent.

 PRINCIPIUL METODEI

Lucrarea are ca scop alegerea unui solvent (sau a unui amestec de solventi) de elutie
corespunzator pentru a realiza o separare cromatografica cat mai buna a unui amestec de
coloranti ce contine rosu de metil, - nitrozo -- naftol si albastru de metilen. Alegerea
eluantului respectiv se va face pe baza valorilor Rf calculate pentru fiecare component din
amestec, in condițiile experimentale date, cunoscând ca o buna separare cromatografica este
caracterizata de valori Rf cuprinse intre 0,05 si 0,85 (pentru componenții respectivi) si de o
diferența intre valorile Rf pentru doi componenți consecutivi Rf  0,05. Aceste valori
corespund unei repartiții uniforme a componenților separați pe suprafața plăcii
cromatografice.

 APARATURĂ ŞI REACTIVI

 camere de developare paralelipipedice

 plăci (sau folie) cromatografice cu strat de silicagel
 soluție apoasa dintr-un amestec de coloranți ce conține roșu de metil, - nitrozo --
naftol si albastru de metilen
 solvenți de eluţie cu diferite polarităţi:
-  eter de petrol
-  benzen
-  acetat de etil
-  alcool metilic
-  apa distilata
 micropipeta pentru depunerea probei pe placa cromatografica
 cilindri gradați pentru măsurarea volumelor de solvenți de eluţie.
  MODUL DE LUCRU

Se introduce amestecul eluant în tancul cromatografic până se umple pe o distanţă de

cca. 5 mm din înălţime şi se lasă cca. 30 min. pentru saturarea camerei de developare cu
vaporii solventului. Se trasează pe placa linia de start (pe care a fost depus spotul probei) la
circa 1 cm de partea inferioară a plăcii.
Pe placa cromatografică se aplică cu ajutorul micropipetei sau a unei capilare de sticlă
o picătură din amestecul de coloranți ce urmează a fi separaţi pe linia de start astfel încât prin
introducerea cromatoplăcii în tancul de developare spotul depus să fie situat la cca. 2 – 3 mm
deasupra solventului aflat în tanc (proba va fi astfel preluată de solventul de eluţie prin
fenomenul de capilaritate). Se introduce apoi placa în camera de developare, lăsând solventul
să migreze până aproape de capătul superior al plăcuţei. După terminarea eluţiei se scoate
placa din camera de developare şi se marchează frontul de solvent (linia de front).

 PRELUCRAREA REZULTATELOR

Se determină valorile Rf ale fiecărui component separat cu ajutorul relației:

Rf = hx / hf
unde:
 hx - distanţa pe care a migrat componentul
 hf - distanţa de migrare a frontului de solvent
şi se notează rezultatele obținute intr-un tabel de forma:

Solventul de hx hf Rf
elutie 1 2 3 1 2 3

Pe baza rezultatelor obținute se apreciază care este solventul de eluţie cel mai adecvat
pentru această separare cromatografică.