UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER-
PROCEDURI JUDICIARE DE DREPT PRIVAT SI PROFESII
JURIDICE

ANALIZA TEORETICA SI PRACTICA A

DESFACERII CASATORIEI PRIN DIVORT, IN
CONTEXTUL NOULUI COD CIVIL
-DREPT CIVIL- APROFUNDAT-

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
PROF. UNIV. DR. STOICA CONSTANTIN-ADRIAN

MASTERAND
OPRESCU ANDREEA

CONSTANȚA
2018
 CUPRINS

Capitolul I. INTRODUCERE

Capitolul II. PARTILE

Capitolul III. OBIECTUL

Capitolul IV. SOLUTIA

Capitolul V. ANALIZA TEMEIULUI LEGAL PENTRU SOLUȚIA

PRONUNȚATĂ DE INSTANȚĂ
 INTRODUCERE

Am considerat oportul să analizez această speță datorita complexitatii fenomenului

social al desfacerii căsătoriei, ale cărui cauze și efecte depășesc normativul și judiciarul, dar
de care dreptul nu poate face abstracție. Pe fondul schimbarilor economice si sociale, modelul
inceperii unei noi vieti dupa disolutia unui mariaj nefericit, in locul stagnarii intr-o casnicie
nefericita tinde sa se impuna tot mai mult, iar divortul nu mai este apreciat ca un esec, ci ca o
solutie, un raspuns pozitiv la o situatie critica.
Decizia de a divorța este rareori una ușoară, iar motivele care conduc la o asemenea
opțiune pentru ruperea iremediabilă a relațiilor dintre soți ating, de cele mai multe ori, cele
mai intime resorturi ale psihicului uman. Totodată, chiar și în cele mai „liberale” spații
geografice și temporale, divorțul unui cuplu produce valuri concentrice de consecințe, care nu
se limitează la familie, cercul de prieteni și cunoștințe, ci se resimt, într-o măsură mai mică
sau mai mare, în comunitate și, la limită, în întreaga societate.
Fără a mai vorbi de modificările de nume, statut civil, relații obligaționale de
întreținere, regim juridic al eventualelor bunuri dobândite în comun de foștii soți și alte
schimbări pe care divorțul le produce în realitatea socio-juridică, desfacerea unei căsătorii nu
este doar o „afacere privată” a părților, care să nu intereseze Dreptul. Mai ales, dacă din
căsătorie au rezultat copii, desfacerea acesteia nu are cum să rămână indiferentă în ochii
Legii, care, mai presus de interesele unei persoane sau alteia, trebuie să ocrotească interesele
tuturor celor aflați sub reglementarea ei.
Din punctul de vedere al sociologiei, familia reprezintă“grupul social fundamental,
care asigură menţinerea continuităţii biologice a societăţii prin procreare, îngrijirea si
educarea copiilor, precum si menţinerea continuităţi culturale prin transmiterea către
descendenţi a limbii, obiceiurilor, modelelor de conduită”. Familia îndeplineşte, în raport cu
individul şi cu societatea, funcţii fundamentale, accentul punăndu-se pe ansamblul si natura
relaţiilor manifestate în grup, ca şi pe latura dinamico-funcţională care conferă specificitate
familiei, în raport cu alte forme de comunitate. Relaţiile de familie au un caracter de
complexitate ce nu îl mai întălnim la alte categorii sociale, dat fiind faptul ca, in cadrul
relaţiilor de familie, apar aspecte morale, psihologice, fiziologice şi economice între cei care
formează comunitatea de viata şi interese. Privind din prisma ştiinţelor juridice, familia
“desemnează grupul de persoane intre care există drepturi şi obligaţii, care izvorăsc din
căsătorie, rudenie (inclusiv adopţia), precum şi din alte raporturi asimilate”.
Noţiunea sociologică şi cea juridică a familiei, în mod obişnuit, se suprapun, dar există
situaţii cand aceasta corespondenţa nu se mai aplică. De exemplu, cand un copil este
încredinţat unei instituţii de ocrotire încetează relaţiile de fapt între el si părinţii săi, dar nu şi
cele juridice care se exprimă prin obligaţia de a plătii contribuţia la întreţinerea copilului.
Putem spune că trebuie făcută distincţie intre raporturi faptice, sociologice de familie şi
raporturile juridice de familie. Relaţiile de familie prezintă aspecte personale, nepatrimoniale,
şi aspecte patrimoniale.
Căsătoria, ca principal izvor al familiei, poate fi definita astfel “uniunea liber
consimţită intre un bărbat si o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul dea
întemeia o familie, si reglementata de normele imperative ale legii”. Menţionam ca actul
juridic prin care se încheie căsătoria nu poate fi considerat un contract. Din aceasta definiţie a
căsătoriei decurg mai multe caractere : este uniunea dintre un bărbat si o femeie, este liber
consimţită, este monogama, se încheie in formele cerute de lege, are un caracter civil, se
încheie pe viata, se întemeiază pe deplina egalitate in drepturi dintre bărbat si femeie si se
încheie in scopul întemeierii unei familii.
Ca o reflectare a schimbărilor sociale la care asistăm în Europa și în întreaga lume, dar
și a opțiunii legiuitorului român pentru modernizare și înnoire normativă, în ultimii ani s-au
produs, în ţara noastră, considerabilele modificări legislative în privința divorţului. Procesul
de schimbare a reglementărilor din domeniu este strâns legat de încercările de reformă
legislativă postdecembriste și s-a cristalizat odată cu adoptarea Legii nr. 202/2010 privind
unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cu intrarea în vigoare a Legii nr.
287/2009, privind Codul civil şi a Legii nr. 134/2010, privind Codul de procedură civilă.
Prin adoptarea acestor acte normative, legiuitorul a adus îmbunătăţiri radicale în
materia divorţului, în general, şi a modalităţilor de desfacere a căsătoriei, în special. Noile
reglementări au realizat o liberalizare semnificativă a divorţului, percepută la nivel social ca
binevenită, poate și ca o consecință a deceniilor de politică legislativă excesiv de
intervenționistă, în domeniul desfacerii căsătoriei.
In ceea ce priveste cerea de divort, spre deosebire de vechea reglementare, in Noul Cod
de procedura civila nu mai exista conditia ca cererea de divort sa fie depusa personal de catre
reclamant. S-a urmarit de asemenea o flexibilizare a conditiilor de forma si fond a acestei
cereri. Conform art. 904 NCPC cererea va cuprinde, in mod special, numele copiilor
minori ai sotilor ori adoptati de acestia, cat si toate celelalte elemente prevazute incererea de
chemare in judecata, conform dreptului comun in materie, referitoare la elementele de
identificare ale partilor, eventualilor mandatari, obiectul cererii, motivare in fapt si in drept,
mijloacele de proba si semnatura. Daca partile au ajuns la o intelegere, prin procedura
medierii, cu privire la desfacerea casatorie si a capetelor accesorii divortului, aceasta
intelegere va fi anexata la cererea introductiva de divort.

PĂRȚILE

În speță analizată, reclamanta D M, a chemat in judecata pe paratul D I, solicitand

instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna: desfacerea casatoriei partilor din
culpa sotului parat, incredintarea catre reclamanta, spre crestere si educare, a copiilor minori
rezultati din casatorie, cu obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere pentru minori,
precum si revenirea reclamantei la numele purtat inainte de casatorie.
 OBIECTUL

Această speță are ca și obiect desfacerea casatoriei partilor din culpa sotului parat.
Din situația de fapt reiese că, partile s-au casatorit la data de 11.05.2002 si au
convietuit pana in urma cu doi ani, cand s-au despartit in fapt. Din casatoria lor au rezultat
doi copii minori. A mai aratat ca paratul este violent cu reclamanta, atat in familie, cat si in
societate, provoaca scandaluri, creand un climat de teroare. A precizat ca mare parte din banii
po care ea ii castigau erau cheltuiti de parat pentru alcool, paratul nefiind preocupat de
familie.
Paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala, aratand ca este de acord cu
actiunea de divort, insa din culpa reclamantei care, de la sfarsitul anului 2009 nu s-a mai
ocupat de familie, fara motiv, ca el a realizat venituri si a intretinut familia. Paratul a mai
aratat ca reclamanta nu-i mai acorda atentie, plecand in cele din urma cu copiii din domiciliul
conjugal.
Pe cale reconventionala, acesta a solicitat desfacerea casatoriei din culpa reclamantei si
incredintarea catre el a minorului D I C, spre crestere si educare.
In cauza s-a dispus citarea Autoritatii Tutelare din cadrul Primariei com. C, jud. V si
cea din cadrul Primariei com. R, care au efectuat ancheta sociala.

SOLUȚIA

In ceea ce priveste cererea principala, din declaratiile martorilor audiati rezulta ca

relatiile dintre soti s-au deteriorat datorita comportamentului violent al paratului fata de
reclamanta, pe care a lovit-o in mai multe randuri, de fata si cu cei doi minori. Paratul a avut
un astfel de comportament nu numai in familie, ci si in societate, chiar in spitalul in care era
internata D M, fetita celor doi, netinand cont de buna-cuviinta si de situatia in care se afla
minora.
Desi paratul a incercat sa plaseze vina deteriorarii relatiilor conjugale asupra
reclamantei, acuzand-o de o relatie extraconjugala, afirmand ca exista suspiciuni, intrucat a
fost vazut un tanar venind la locuinta partilor cand paratul era plecat in alta localitarte la
munca, instanta constata probele administrate nu confirma acest aspect, tanarul despre care au
relatat martorii propusi de parat fiind solicitat de mai multe persoane pentru efectuarea unor
transporturi cu caruta.
S-a retinut, in schimb, ca reclamanta a fost supusa unor suferinte reale din partea
paratului, inca de acum 3 ani, ceea ce face ca nemultumirea paratului fata de lipsa unei
afectiuni din partea reclamantei si plecarea ei de acasa sa fie insignifianta si neintemeiata.
 Intrucat relatiile dintre soti sunt grav vatamate, iar comportamentul sotului parat este
un real pericol pentru reclamanta, dar si pentru copii, deoarece paratul nu a evitat ca acestia
sa asiste la violente, acest lucru urmand a se rasfrange asupra sanatatii psihice si morale a
copiilor.
Avand in vedere cele retinute, aceasta casnicie nu poate fi mentinuta cu pretul sanatatii
fizice si psihice si chiar al vietii reclamantei. Prin urmare, instanta a considerat cererea
principala ca fiind intemeiata, a admis-o si a pronuntat desfacerea casatoriei din culpa sotului
parat.

Referitor la cererea de incredintare a spre crestere si educare a copiilor minori, din

probele administrate se retine ca minorii locuiesc cu reclamanta in domiciliul mamei
reclamantei, in com. R, jud. V, unde sunt conditii bune de viata.
Reclamanta se preocupa indeaproape de minori, in special de minora D M M, in varsta
de 3 ani, care este grav bolnava si necesita ingrijire permanenta. Reclamanta este ajutata in
cresterea copiilor de mama si fratele reclamantei.
Minorul D I C, in varsta de aproximativ 7 ani, frecventeaza gradinita intr-o localitate
invecinata, transportul fiind efectuat cu autobuzul scolar. Din declaratia sa aflata la fila 37,
instanta retine ca acesta este atasat de mama sa, fiind totodata afectat de comportamentul
violent al tatalui prin aceea ca un copil nu ar trebui sa cunoasca aspecte urate din viata
adultilor. In acest sens este si opinia psihologului care l-a intervievat si care a concluzionat in
raportul de evaluare (fila 38 verso) ca minorul are nevoie de un climat familial sigur,
armonios si nonconflictual. Este cunoscut, de asemenea, faptul ca parintii constituie un model
pentru copii, iar paratul nu constituie un model pozitiv pentru minori, mai ales pentru minorul
I.
In ceea ce priveste sustinerea paratului ca minorul este obisnuit cu bunicii paratului,
acest aspect nu impiedica incredintarea copilului catre mama sa, deoarece relatia cu aceasta
nu a fost rupta, iar la varsta sa, minorul are o capacitate mare de adaptare, astfel cum a opinat
si psihologul.
Pe de alta parte, implicarea paratului in cresterea, educarea si intretinerea copiilor nu a
fost semnificativa in timpul convietuirii. Faptul ca, dupa plecarea reclamantei din domiciliu,
paratul le-a dus copiilor alimente si o vaca, face parte din obligatia sa de parinte si nu atrage
dupa sine o recompensa.
La luarea deciziei de incredintare a copilului, instanta trebuie sa aiba in vedere, drept
criteriu esential, interesul superior al minorului, reglementat de art. 32 din Legea nr.
272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, care statueaza ca minorul are
dreptul de a fi crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala,
morala si sociala, potrivit cu insusirile sale, spre a-l face folositor societatii. Sunt esentiale
atasamentul minorilor fata de reclamanta, preocuparile reclamantei pentru soarta lor, nevoia
de siguranta, afectiune si stabilitate. De asemenea, trebuie precizat ca nu este in interesul
celor doi frati sa fie despartiti, spre a fi incredintatai cate unul fiecarui parinte.
In consecinta, pentru considerentele expuse, instanta a admis cererea si a incredintat
minorii reclamantei, spre crestere si educare.
 De asemenea, instanta a obligat pe parat sa contribuie la intretinerea, cresterea,
educarea si invatatura minorilor D M M si D I C, prin plata unei pensii de intretinere
calculata la nivelul venitului minim net pe economie, in cota de 1/4, conform art.94 din Codul
familiei (intrucat nu realizeaza venituri constante din munca), in cuantum de 152 lei lunar,
adica 76 lei pentru fiecare minor, de la data formularii cererii, 21.06.2010, pana la majoratul
acestora sau pana la intervenirea altei cauze legale de modificare sau stingere a acestei
obligatii.
Totodata, instanta a dispus ca reclamanta sa revina la numele anterior casatoriei, acela
de D.
Referitor la cererea reconventionala, pentru considerentele avute in vedere la admiterea
cererii de incredintare a minorilor catre reclamanta, instanta a respins cererea reconventionala
formulata de catre parat.
Paratul nu va fi insa lipsit de dreptul de a mentine legaturi personale cu minorii, potrivit
dispozitiilor art. 43 si art. 101 C. fam., art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si
promovarea drepturilor copilului.
Instanta atrage insa atentia parintilor sa evite certurile si orice situatie tensionanta in
prezenta copiilor, acest lucru afectand caracterul lor si insasi relatia copiilor cu parintii.
Cu privire la cheltuielile de judecata, conform art. 274 Cod procedura civila, a obligat
paratul, aflat in culpa procesuala, sa plateasca reclamantei suma de 539 lei cu titlu de
cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si onorariu de avocat.

ANALIZA TEMEIULUI LEGAL PENTRU SOLUȚIA

PRONUNȚATĂ DE INSTANȚĂ

Această speță reflectă complexitatea problemelor de drept ridicate în soluționarea

cauzelor în care sunt implicați minori, în principal din perspectiva ocrotirii interesului
superior al acestora, pe care Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 5 martie 2014, republicată și
actualizată în 2016 îl ridica la rangul de principiu, prin intermediul articolului nr. 6 alineatul
(1) lit.a).
Modalităţile de desfacere a căsătoriei reprezintă diferitele căi prin care soţii pot pune
capăt căsniciei lor. Astfel, aceştia se pot adresa instanţei de judecată, notarului public ori
ofiţerului de stare civilă pentru a solicita desfacerea căsătoriei lor. Alături de acestea mai
există desigur separarea în fapt a soţilor, modalitate care însă nu produce efecte juridice, iar
din punct de vedere legal căsătoria acestora valabil încheiată continuă să existe. Cunoaşterea
acestor modalităţi este esenţială pentru ca soţii să înţeleagă atât procedura de desfacere a
căsătoriei cât şi posibilităţile pe care aceştia le au la îndemână pentru a obţine desfacerea
căsătoriei într-un timp cât mai scurt, mai puţin costisitor şi mai puţin traumatizant.
 Consimţământul soţilor reprezintă un concept a cărui importanţă depinde de
modalitatea de desfacere a căsătoriei aleasă de către soţi, reprezentând voinţa acestora, liber
exprimată şi neviciată de a pune capăt căsătoriei lor.
Până la data de 1 octombrie 2011, materia divorţului era reglementată în Codul
Familiei, adoptat prin Legea nr.4 din 4 ianuarie 1954, în Capitolul 4 – Desfacerea
căsătoriei,articolele 37-44. De la această dată, Codul Familiei este abrogat prin Legea nr.
71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil, astfel că toate
reglementările referitoare la persoane şi relaţiile de familie se regăsesc în cuprinsul acestuia,
în Cartea a II-a – Despre familie, Capitolul VII – Desfacerea căsătoriei, articolele 373-404 şi
Cartea a VII-a – Dispoziţii de Drept internaţional privat, Capitolul 2 – Familia, Secţiunea 1 –
Căsătoria, 3.Desfacerea căsătoriei, articolele 2597 – 2602. În cadru Codului de procedură
civilă, Cartea VI- Proceduri speciale, Capitolul VI – Divorţul, prin articolele 607-619 se
regăsesc normele referitoare la procedura divorţului.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, procedura
divorţului era reglementată de art. 37 şi urm. Codul familiei, şi de art. 607 şi urm. Cod
procedură civilă.
Pe scurt, desfacerea căsătoriei se putea realiza: “prin acordul părţilor, la cererea
ambilor soţi; atunci când din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi(erau) grav
vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai (era) posibilă; la cererea aceluia dintresoţi a cărui
stare de sănătate (făcea) imposibilă continuarea căsătoriei” – art. 37 din Legea nr.4/1953.
Divorţul putea fi pronunţat din vina unuia dintre soţi sau din culpă comună (vinaambilor
soţi).
În ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei pe cale judecătorească, noul Cod civil
păstrează acelaşi registru ca şi vechea reglementare. Articolul 379 reiterează divorţul din
culpa unuia dintre soţi sau din culpă comună.Legiuitorul creează şi posibilitatea ca soţul
nevinovat de producerea divorţului săsolicite soţului vinovat despăgubiri pentru prejudiciul
suferit prin desfacerea căsătoriei.Astfel, art. 388 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil
statuează: “Distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut la art. 390, soţul
nevinovat, care suferă un prejudiciu prindesfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl
despăgubească.” Admiterea unei astfelde cereri este, bineînţeles, condiţionată de dovedirea
acestui prejudiciu, prejudiciu care trebuiesă fie cert şi să fi fost determinat de desfacerea
căsătoriei.
Mergând mai departe cu prezentarea efectelor divorţului în noua
reglementare,observăm că la desfacerea căsătoriei soţii pot conveni să păstreze numele purtat
în timpul căsătoriei; în lipsa unui acord în acest sens, păstrarea numelui poate fi încuviinţată
de instanţă,numai dacă există motive temeinice în interesul unuia dintre soţi sau în interesul
superior al copilului, in speta prezentata, reclamanda solicitand revenirea la numele anterior.
Revenind la celelalte efecte juridice ale divorţului, constatăm că şi în noua
reglementare, instanţa care soluţionează divorţul se va pronunţa prin aceeaşi sentinţă şi
asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii minori din căsătorie. Referitor la acest
aspect,menţionăm că primează interesul superior al minorului.
În lumina dispoziţiilor art. 397-403din noul Cod Civil, în ceea ce priveşte exercitarea
drepturilor părinteşti, se observă călegiuitorul oferă o abordare inedită.Se introduce conceptul
de autoritate părintească iar regula generală este că aceasta seexercită în comun de ambii
părinţi chiar şi ulterior desfacerii căsătoriei.
Cu toate acestea, reţinând dispoziţiile art. 398 din Legea nr. 287/2009, “…dacă există
motive întemeiate, avândîn vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăste ca
autoritatea părintească să fieexercitată numai de către unul dintre părinţi.”
Aşadar, observăm că dispare noţiunea de încredinţare a minorului ca urmare a
divorţului, astfel cum aceasta era definită de vecheareglementare.
Totodată, prin sentinţa de divorţ, instanţa de judecată se va pronunţa şi asupra locuinţei
minorului, care va fi la părintele cu care locuieşte “în mod statornic”, sau dacă până
ladesfacerea căsătoriei copilul a locuit cu ambii părinţi, la unul dintre ei (ţinând seama
deinteresul său superior).
În continuare, dispoziţiile art. 401 din Legea nr. 287/2009 reiterează atât dreptul
părintelui separat de copilul său de a avea legături personale cu acesta cât şi
posibilitateasesizării instanţei de judecată cu o cerere în acest sens în situaţia în care există
neînţelegeri.În conformitate cu prevederile art. 402 şi art. 499 din Legea nr. 287/2009, prin
sentinţade divorţ, instanţa va stabili contribuţia fiecăruia dintre părinţi la cheltuielile de
creştere,educare, învăţătură şi pregătire profesională ale copilului.Aceste obligaţii se vor
executa înnatură.
Se păstrează şi posibilitatea stabilirii unei pensii de întreţinere în bani în favoarea
minorului prin sentinţa de divorţ, în situaţia în care se probează că părintele nu îndeplineşte
această obligaţie de bună voie.
Valoarea pensiei de întreţinere va fi stabilită într-o sumă fixăsau într-o cotă procentuală
de “până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui pentru uncopil, o treime pentru doi
copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii” – art. 529 al. (2)din Legea nr. 287/2009.
Aşadar, Legea nr. 287/2009 reconfirmă prezumţia că părinţiionorează de bună voie
cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională alecopilului. Numai în
situaţia în care se dovedeşte că părintele nu participă de bună voie lacheltuielile de mai sus,
acesta poate fi contrâns de către instanţa de judecată, la plata unei pensii în bani.
Concluzionand, in reglementarea noului Cod civil – art. 373 lit.b), art.379-380, se poate
pronunţa divorţul din culpă atunci când din cauza unor motive temeinice raporturile dintre
soţi suntgrav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Elementul de noutate
este adus, însă, de posibilitatea pronunţării divorţului chiar dacă în totalitate culpa aparţine
reclamantului.
Motivele de divorţ invocate şi dovedite în cursul procesului permit instanţei, în prezent,
să stabilească culpa unuia sau a ambilor soţi în destrămarea căsniciei. Cu toate că divorţul nu
intervine exclusiv cu titlu de sancţiune îndreptată împotriva soţului ori a soţilor vinovaţi, ci
deopotrivă ca remediu pentru o stare de fapt ce a devenit de nesuportat pentru cel puţin unul
dintre soţi, stabilirea sau repartizarea culpei este relevantă sub aspectuladmisibilităţii cererii
de divorţ, precum şi al efectelor desfacerii căsătoriei.