Criteriile de apreciere a roţilor dinţate.

Deşi angrenajele cu roţi dinţate sunt folosite aproape în toate domeniile construcţiei de
maşini, îndeplinind funcţii foarte variate, acestea, conform STAS 6275-81, se pot împărţi în trei
grupe: angrenaje pentru viteze mari; angrenaje pentru transmiterea eforturilor mari cu viteze
mici,
angrenaje pentru mecanisme de măsurare, divizare sau calcul.
Condiţiile impuse angrenajelor din prima categorie constau în asigurarea unei funcţionări
fără
zgomot şi fără vibraţii. Acest lucru se poate obţine atunci când dinţii sunt executaţi cu erori
minime
de formă şi de aşezare reciprocă. Exemple de angrenaje din această primă grupă sunt cele
utilizate
de la reductoarele de turbine, turbopropulsoarele de avion, maşini de curse etc.
Angrenajele din grupa a doua sunt folosite la reductoare pentru utilaj petrolier şi la
construcţia laminoarelor. Roţile acestor angrenaje sunt caracterizate prin module şi lungimi mari
ale dinţilor.
Din grupa a treia fac parte angrenajele lanţurilor cinematice precise ale aparatelor de
măsurare şi ale maşinilor de divizat. Roţile acestor angrenaje au, în general, module şi lăţimi
mici,
lucrând la încărcări şi viteze neînsemnate. La aceste angrenaje se impune o precizie cinematică
foarte ridicată, adică o concordanţă ridicata între unghiurile de rotire ale roţilor conducătoare şi
ale
celor conduse.
Pentru angrenajele la care se schimbă sensul rotirii în timpul funcţionării, mai este necesar
ca
jocul dintre flancuri să fie minim.
 a. Criteriul de precizie cinematică a angrenajelor, care stabileşte eroarea maximă a
unghiului de rotire a roţilor dinţate cilindrice ce se verifică, la o rotaţie completă a acestora.
b. Criteriul de funcţionare lină a roţii în angrenare, care stabileşte valorile componentelor
erorii maxime a unghiului de rotire a roţilor dinţate cilindrice care se repetă de mai multe ori în
timpul unei rotaţii complete a acestora.
c. Criteriul de contact dintre dinţii roţilor, care stabileşte precizia de execuţie a
flancurilor
dinţilor şi erorile de direcţie şi poziţie, prin raportul minim, în procente, dintre dimensiunile petei
de contact şi dimensiunile suprafeţei active a flancurilor.