Prez. Curs 01 PDF

Istoria microbiologiei
universale si romane.Obiectul
microbiologiei medicale,
morfologia bacteriilor,
structura celulei bacteriene.
Curs 1
Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

Microbiologia
Definiţie
• Este ştiinţa care se ocupă cu studiul
microorganismelor.
• Termenul de microorganism (microb)
cuprinde în exprimarea curentă:
bacteriile, ciupercile microscopice ,
inclusiv levurile, unele alge,
protozoarele şi virusurile.

Repere
• Se impune o scurtă incursiune în istoria
microbiologiei medicale ca ramură a medicinii
umane.
• HIPOCRATE (460-377 î.e.n.) s-a născut în insula
Kos din Marea Egee, unde a organizat o renumită
şcoală medicală.
Întreaga sa experienţă a fost concretizată în
lucrarea “Corpus hippocraticum” (Culegere
hipocratică), care reprezintă o sinteză a
cunoştinţelor de medicină: embriologie, anatomie
şi fiziologie.
Prin jurământul său „Jurământul hipocratic” a
transmis tuturor generaţiilor de medici dragostea
pentru fiinţa umană, care trebuie iubită şi slujită
cu cinste şi dăruire.

Repere
• ARISTOTEL (384-322 î.e.n.) marele gânditor al
antichităţii, s-a născut în Tracia, într-o familie de
medici, tatăl lui, Nikomachos, a fost medic la
curtea regelui Macedoniei.
Dintre lucrările sale importante de biologie se
cunosc:
”De generaţione animalium” (Dezvoltarea
animalelor);
„De partibus animalium” (Părţile animalelor);
„Historia animalium” (Istoria animală).

Repere
• HIERONIMUS FRACASTOR (1478-1553) medic
erudit, astronom şi literat italian, în lucrarea
„De contagionae et contagiosis morbis et
curatione” (Verona 1546), afirmă că organismele
vii foarte mici „seminaria prima”, se multiplică,
ajung la oamenii sănătoşi, înmulţind astfel cazurile
de boli contagioase.
• În perioada în care infecţia sifilitică făcea ravagii
în Europa, iar denumirea bolii varia după cei ce o
aduseseră sau după numele ţării vecine, Fracastor
scrie poemul „De morbus Gallicus” al cărui erou se
numeşte Syphilis, poemul a cunoscut o largă
răspândire ceea ce a legat pentru totdeauna
numele eroului de redutabila boală .

Repere
• În 1665 ROBERT HOOKE publică „Micrographia”, în care
dă prima descriere a microscopului şi a pieselor componente.
• ANTONY VAN LEEUWENHOEK (1632-1723) naturalist

olandez, care s-a născut în Delft, îndeletnicindu-se încă din
tinereţe cu meşteşugul de şlefuire a lentilelor, construieşte
unul din primele microscoape, care avea o putere de
mărire de 150-200 ori.
El este primul care a văzut un organism microscopic
unicelular. Principala sa lucrare a fost „Tainele naturii
descoperite cu ajutorul microscoapelor”, apărută în 1724.
Unde descrie granulele de amidon, globulele roşii din sânge,
musculatura la purice, păduche, ţânţar, structura
miocardului, aparatul bucal la ţânţar, capilarele sanguine,
diferite microorganisme, spermatozoizii.

Repere
• KARL LINNE naturalist suedez (1707-
1778) va ţine seamă de micile vieţuitoare în
clasificarea sa generală a lumii vii „Sistema
naturae” (1767), cuprinde în „Vermes”,
clasa „Chaos” cu 6 specii, ultima fiind
„Chaos infuzoricum”, organisme
microscopice observate până atunci.
El scria, „misterioase moleculele vii, în care
vor trebui să se descurce urmaşii noştri”.

Repere
• Adevărata descoperire a microbilor aparţine secolului XIX-
lea.
• Un rol în acest sens l-au avut Louis Pasteur şi Robert Koch.
LOUIS PASTEUR (1822-1895) chimist francez, intră în contact
cu microbii studiind cristalele tartraţilor.
Împreună cu un colectiv de specialităţi diferite, pun bazele
patrimoniului pasteurian, ca bun naţional şi universal:
- interpretarea biologică a efectelor chimice produse de microbi;
- doctrina microbiană a bolilor infecţioase;
- vaccinarea ca principiu şi metodă de prevenire a infecţiilor
microbiene;
- atenuarea în medii adecvate a microbilor virulenţi pentru
obţinerea tulpinilor vaccinale atenuate, stabile;
- explicaţii şi soluţii tehnologice eficace şi simple în industriile
fermentative;
- Institutul Pasteur din Paris care marchează începutul
procesului complex al instituţionalizării cercetării ştiinţifice.

Repere
• ROBERT KOCH (1843-1910), medic de ţară german, devine
părintele şcolii germane de microbiologie prin studii despre
bacteria cărbunoasă, descoperirea metodei de cultivare pe
medii solide a bacteriilor, descoperirea vibrionului holeric,
a bacilului tuberculozei şi a alergiei la tuberculoză, pentru
care primeşte premiul Nobel în 1905.
• ALPHONSE LAVERAN (1845-1922), microbiolog francez,

studiază paludismul şi descoperă în 1878 hematozoarul
palustru (premiul Nobel, 1907).
• JULES BORDET medic francez (1870-1961), descoperă

agentul tusei convulsive (premiul Nobel, 1919).
• DIMITRIE I. IVANOVSCKI (1869-1920) a pus în evidenţă

o nouă formă de existenţă a materie vii, virusurile filtrabile
(1892), prin descoperirea virusului mozaicului tutunului şi
începe dezvoltarea unei noi ştiinţe, virusologia.

Repere
• LANDSTEINER şi POPPER în 1909 izolează virusul poliomielitic prin inoculare la
maimuţă.
• JOSEPH LISTER (1827-1912), chirurg englez, contribuie esenţial la elaborarea

tehnicilor bacteriologice, metode de cultivare, fiind primul bacteriolog care a
obţinut cu certitudine culturi pure. A aplicat pentru prima dată (1867)
antisepsia (distrugerea microbilor cu substanţe chimice).
• CHARLES NICOLLE (1866-1936) cercetează tifosul exantematic şi descoperă

metoda de prevenire (premiul Nobel 1928).
• PAUL EHRLICH (1854-1915) descoperă Salvarsan pentru tratamentul sifilisului.
• ALEXANDER FLEMING (1881-1955), microbiolog englez, descoperă penicilina

(1928-1929), împreună cu chimistul Chain şi microbiologul Florey, premiul Nobel
1945.
• În dezvoltarea microbiologiei ca ştiinţă, un aport important a fost adus de mulţi

savanţi români.

Repere
• VICTOR BABEŞ (1854-1926) este fondatorul microbiologiei
româneşti, primul profesor de microbiologie la Facultatea de
medicină din Bucureşti. Primul microbiolog care a susţinut
posibilitatea imunizării cu ser provenit de la animale vaccinate,
iniţiatorul seroterapiei. A descoperit peste 40 de microorganisme
patogene, printre care grupul taxonomic care îi poartă numele
Babesiile. A studiat turbarea şi vaccinarea antirabică, lepra,
numeroase parazitoze. A pus în evidenţă incluziile specifice turbării
în citoplasma neuronului bolnav (1896, incluziile Babeş-Negri)
.
• ION CANTACUZINO (1863-1934), colaborator a lui Mecinicov, a
organizat şcoala românească de microbiologie şi a înfiinţat
Institutul de Seruri şi Vaccinuri Bucureşti. În acest institut a
preparat vaccinul antitifoparatific, vaccinul antiholeric,
anticărbunos, antituberculos (B.C.G.) ţara noastră a fost a
doua din lume care a folosit acest vaccin.
• C. LEVATITI, St. S. NICOLAU, N. CONSTANTINESCU, au

fost printre primii care au studiat virusurile: tropismul virusurilor,
incluziogeneza, morfopatologia virozelor şi cultivarea lor în
laborator.

Repere
• ALEXANDRU SLĂTINEANU (1873-1939), a fost primul profesor de
microbiologie la Iaşi. A studiat epidemiologia tifosului exantematic, malaria,
febra tifoidă, scarlatina, lepra, tuberculoza. A organizat prima şcoală de
microbiologie din Iaşi.
• C. IONESCU-MIHĂEŞTI (1883-1962) abordează teme din: virusologie,
bacteriologie, parazitologie, imunologie, hematologie, anatomie patologică şi
epidemiologie. A continuat dezvoltarea Institutului Ion Cantacuzino.
• MIHAI CIUCĂ (1883-1969) studiază printre altele: scarlatina şi celelalte
infecţii streptococice, febra tifoidă, difteria, tifosul exantematic. A adus
importante contribuţii în studiul malariei.
• D. COMBIESCU (1887-1961) a cercetat: febra tifoidă, febra recurentă,
dizenteria, tetanosul, cărbunele, gangrena gazoasă, rickettsiozele, ulterior
leptospirele.
Microbiologia medicală
• Se ocupă cu studiul microorganismelor implicate în patologia umană şi
interacţiunile dintre organismul uman şi aceste microorganisme.
• Dacă o celulă sau o grupare de celule (corpul omului conţine circa 5 x 1012
celule) constituie o entitate funcţională capabilă de existenţa autonomă în
mediul natural adecvat, atunci este un organism viu.
• În funcţie de organizarea structurală toate celulele pot fi împărţite în două
tipuri: procariote şi eucariote.

CARACTERE DIFERENŢIALE ALE CELULELOR PROCARIOTE ŞI
EUCARIOTE
Formaţiune Celule procariote Celule eucariote
- Materialul nuclear (nucleoidul) nu este - Are un nucleu tipic, cu nucleol şi
Nucleu delimitat de o membrană nucleară. membrană nucleară.
- Este format dintr-o singură moleculă de -Cromozomii sunt mai mulţi (în
ADN circular. funcţie de specie).
- Nu are aparat mitotic. - În timpul diviziunii are aparat
mitotic.
Organite celulare - Absente - Prezente: mitocondrii, lizozomi,

- Unele celule posedă sisteme membranoase reticul endoplasmatic, aparat Golgi,
(mezozomi, lamele fotosintetizante) etc.
provenite din membrană.
Ribozomi - 70 s (50s şi 30s*) - 80s (subunităţi 60s şi 40s)

* = Svedberg
Perete celular - Este prezent (lipseşte la micoplasme şi - Este prezent la levuri şi plante şi
formele L), este format din peptidoglican. absent la celulele animale.
Diviziune celulară - Directă (amitoză) - Diviziune indirectă (mitoză,

- Îmulţirea sexuată este foarte rară, cariochineză) cu fazele: profaza,
zigotul se formează prin recombinare metafaza, anafaza, telofaza
genetică.
Alte diferenţe - Nu prezintă endocitoză, nu are vacuole - Pot prezenta fen. de endocitoză şi
digestive intracelulare. pot avea vacuole digestive.
- Nu are capacitate de diferenţiere -- Au dimensiuni mari.
celulară.
- Au dimensiuni mici de μm.

Obiectivele microbiologiei medicale şi
conexiuni interdisciplinare
- Studiul microorganismelor şi al rolului lor în

procesele naturale, normale sau patologice şi al
reacţiilor pe care le provoacă.
- Studiul etiologiei şi patogeniei bolilor infecţioase,

parazitare şi imunitare şi mijloace specifice de
diagnosticare, prevenire şi combatere a acestora.
- Studiul cauzelor şi mecanismelor de producere a

infecţiilor bacteriene, virale, parazitare, şi noţiuni
de imunologie.
- Studiul microorganismelor şi al rolului lor în

procesele naturale, normale sau patologice şi al
reacţiilor pe care le provoacă.

Structura celulei bacteriene
- Bacteriile sunt organisme unicelulare
(celula somatică fiind şi celula
reproducătoare), procariote (cu nucleu
alcătuit dintr-un unic cromozom), haploide
(cu unic set de gene), divizibile în celule
identice.
- Dimensiunile se situează sub limita
vizibilului cu ochiul liber (0,1μm - 300μm) şi
de aceea observarea lor se poate realiza
numai cu ajutorul microscoapelor.
Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Caractere generale ale bacteriilor
 Bacteriile au o capacitate mare de sinteză şi

multiplicare.
 Se înmulţesc asexuat, prin diviziune directă
(amitoză), ritmul de diviziune în condiţii optime,
este de 10-12 min.
 În funcţie de modul de procurare a substanţelor
nutritive, microorganismele se împart:
 Autotrofe – îşi pot sintetiza din surse anorganice
metaboliţii esenţiali;
 Heterotrofe – trăiesc pe seama gazdelor vii, de la
care îşi procură substanţele necesare.
 Paratrofe – folosesc si energia celulei gazda.

Morfologia bacteriilor
Se referă la:
- formă,
- dimensiuni,
- dispoziţia germenilor ( în stadiul
vegetativ),
- stadiul de rezistenţă - de spor,
- afinitatea tinctorială.

Forma bacteriilor
Există 3 forme majore ale bacteriilor:
 Sferică
 Cilindrică
 Curbă-spiralată
Sferică (se referă la coci) cu anumite variaţii:

- stafilococii şi streptococii sunt sferici;
- pneumococii au formă lanceolată (în vârf de
lance);
- meningococii şi gonococii au aspect reniform
(în boabe de cafea faţă în faţă).

Forma
Cilindrică (se referă la bacili) forma lor este alungită,
de bastonaş cu forme diferite:
- bacili scurţi cu capete rotunjite, exemplu
enterobacteriaceele;
- bacili mari, groşi, cu catete tăiate drept (Bacillus
anthracis, are lungime de 10μm şi grosime a de 1μm),
- bacili scurţi, subţiri şi încovoiaţi (bacilul Koch);
- bacili fuziformi, cu capete ascuţite, lungi (5μm-8μm)
- bacili cu capete măciucat, îngroşat
(Corynebacterium)
- bacili scurţi, cu mijlocul umflat (bacilii
pseudodifterici)

Sferica (coci)

Cilindrică (bacili)

Forma
Curbă-spiralată
Se referă la vibrioni şi spirochete, au corpul format din una sau
mai multe spire:
- corpul format dintr-o jumătate de spiră (vibrioni)
- corpul format din mai multe spire, nedeformabile
(spirochete: genul Treponema şi genul Leptospira) - corpul
alcătuit din mai multe spire nedeformabile, deformabile
( genul Borrelia)
Pătrată se întâlnesc la formele saprofite.
Forme intermediare – de cocobacili familia Parvobacteriaceae
Filamente- Actinomicete bacterii care în stadiul de culturi
tinere formează filamente lungi şi ramificate, asemănătoare
unor micelii; ulterior se produce fragmentarea filamentelor
rezultând forme bacilare cu lungimi diferite.

Curbă-spiralată

Dimensiunile bacteriilor
Sunt de ordinul micrometrelor, variind
între 0,1-300 μm , ele pot fi observate
numai la microscop, acesta trebuie să
mărească de cel puţin 900-1000 ori.
- coci între 1-1,5 μm;
- bacili între 0,5-10 μm lungime şi 0,3-
0,5mμ grosime;
- spirochete între 5 – 300 μm .

Dispoziţia germenilor
Pot fi dispuse izolat sau în grupuri de doi sau mai mulţi
germeni.
Cocii pot fi dispuşi în:
- streptos (în lanţ) – streptococii
- diplo (două câte două) – pneumococii, meningococii, gonococii
- tetrade (patru germeni dispuşi în două planuri
perpendiculare)
- staphilos (în ciorchine) – stafilococii
Bacilii pot fi:
- izolaţi, fără o dispoziţie caracteristică (familia
Enterobacteriaceae)
- în lanţ – streptobacilii (Bacillus anthracis)
- în palisadă, ca stinghiile de gard (bacilii pseudodifterici)

Sferică (streptococi)

Sferică (stafilococi)

Morfologia bacteriilor

Afinitatea tinctorială
Este un criteriu important de clasificare.
Se folosesc în mod obişnuit două coloraţii principale şi anume:
coloraţia Gram, coloraţia Ziehl-Neelsen, la care se poate adăuga
(în funcţie de diagnostic) coloraţia cu albastru de metilen
Coloraţia Gram (pusă la punct de Christian Gram,

bacteriolog danez, în 1884), este o coloraţie
diferenţiată, foloseşte doi coloranţi de culori
contrastante (violet de genţiană, pentru colorarea
iniţială şi fucsină bazică pentru recolorare), un
mordant (soluţia Lugol) şi o soluţie de diferenţiere,
decolorare (alcool-acetonă).
• Coloraţia Gram împarte toate bacteriile în Gram-
pozitive şi Gram-negative în raport cu
permeabilitatea diferită a peretelui dependentă de
structura lor diferită.

Coci Gram pozitivi

Bacili Gram negativi

Afinitatea tinctorială
Coloraţia Ziehl-Neelsen împarte bacteriile în alte două grupe
tinctoriale reflectând structuri diferite de perete: acid-alcoolo-
rezistente (al căror perete foarte bogat în lipide devine permeabil
pentru colorant -fucsina- numai prin încălzire şi rezistă apoi la
decolorarea cu acid şi alcool, care se face la rece, râmănând colorate
în roşu) şi acid-alcoolo-nerezistente (pierd culoarea roşie prin
decolorare şi se recolorează cu al doilea colorant, albastrul de
metilen, în albastru.
Coloraţia albastru de metilen este o coloraţie simplă se foloseşte un

singur colorant, albastrul de metilen, germenii ca şi celelalte celule vor
fi colorate în albastru. Această coloraţie se face pentru frotiurile din
produsele patologice, prezintă trei avantaje:
- poate evidenţia germenii extracelulari, dar mai ales cei
intracelulari;
- evidenţiază germenii încapsulaţi;
- pune în evidenţă relaţiile dintre germeni şi elementele figurate din
produsul patologic

Coloraţia Ziehl-Neelsen, bacili Koch

Structura bacteriilor
Cuprinde:
 Structuri esenţiale oricărei celule:
- nucleu, citoplasmă şi membrană citoplasmatică,
alcătuind protoplastul (cea mai rudimentară formă de
existenţă a bacteriilor);
- peretele bacterian rigid, structură caracteristică
bacteriilor tipice, care protejează protoplastul,
lipseşte la Mollicutes);
 Structuri neesenţiale pentru existenţa bacteriei,
prezente numai la unele specii (capsulă, cili, fimbrii).
• Sporul este forma de rezistenţă în care se pot

transforma unele specii când se găsesc în condiţii
neprielnice de înmulţire.

• Într-o reprezentare schematică, structura bacteriei,
pornind de la interior spre exterior, este alcătuită din
următoarele componente structurale:
- material nuclear;
- citoplasma în care se găsesc: ribozomi, incluzii, vacuole,
structuri membranoase care derivă din membrana
citoplasmatică (mezozomi),
- structuri de înveliş (membrana citoplasmatică, perete
celular),
- apendici bacterieni (cili, pili),
- structuri extracelulare care constituie glicocalixul
(structuri regulate de suprafaţă, microcapsulă, capsulă,
strat mucos-uneori).

Materialul nuclear
La bacterii se numeşte corp nuclear sau nucleoid,
nu este mărginit de membrana nucleară şi nici nu
prezintă nucleoli.
Densitatea electronoptică mai scăzută a zonei nucleare
este explicată prin faptul că deşi ea reprezintă cca. 10%
din volumul celulei, ADN-ul care alcătuieşte materialul
nuclear, reprezintă numai 2-3% din greutatea uscată a
celulei.
- Materialul nuclear conţine 60% ADN, 30% ARN, nou
sintetizat şi 10% proteine.
- ADN-ul este organizat într-o singură moleculă dublu
helicoidală, circular închisă, cu un diametru de 20Å şi
o lungime de cca. 1100m, numită cromozom
bacterian.

Cromozomul bacterian

Citoplasma
•Este situată între zona materialului nuclear şi faţa internă a
membranei citoplasmatice. Ea reprezintă un sistem coloidal
alcătuit din cca. 80% apă, în care se găsesc: o cantitate mare
de molecule organice mici (rezultate din metabolismul
bacterian), ioni anorganici, enzime şi acizi ribonucleici (ARN)
sub formă de: ARNr (conţinut în ribozomi), ARNt (ARN de
transport) şi ARNm (ARN mesager).
• Fiecare din cele trei tipuri de acizi ribonucleici este format

dintr-un lanţ de nucleotide în compoziţia cărora intră baze
purinice (adenina şi guanina), baze pirimidinice (uracilul şi
citozină), un zahar (riboza) şi acid fosforic.
•Se mai pot găsi: plasmide (determinanţi genetici
extracromozomiali, formaţi din molecule de ADN care
conţin informaţia genetică pentru rezistenţa la antibiotice,
sinteza bacteriocinelor, mediere în fertilitate şi pentru
sinteza unor factori de virulenţă), vacuole gazoase şi incluzii.

Ribozomii
• Constituie elementele principale ale citoplasmei şi
reprezintă până la 40% din greutatea uscată a celulei;
ei dau aspectul fin granular al citoplasmei.
• Ribozomii au un diametru de 20 nm, coeficientul de
sedimentare este 70 unităţi Svedberg (70 S).
• În anumite condiţii (stabilitatea lor este dată de
concentraţia ionilor de Mg++ şi K+), ribozomii se pot desface
în două subunităţi de formă neregulată cu constante de
sedimentare de 50S şi 30S.
• Din punct de vedere chimic ei sunt formaţi din 65-70%
ARNr şi 30-35% proteine.
• La nivelul ribozomilor se desfăşoară unul dintre cele mai
importante procese ale vieţii bacteriei şi anume biosinteza
proteinelor de structură şi a proteinelor enzime.

Incluziile citoplasmatice
• Sunt formate din formaţiuni structurale inerte, cu
dimensiuni şi forme diferite, care variază cantitativ în
funcţie de condiţiile de mediu.
• Uneori sunt înconjurate de o membrană proteică
unistratificată, în grosime de 20-40Å. Ele pot fi de mai
multe feluri:
-incluzii poliglucozidice (glicogen), producerea lor
este stimulată de excesul de carbon din mediu, sau când
pH-ul este scăzut;
- incluzii de polibetahidroxibutirat (PHB), ele pot
reprezenta mai mult de 50% din greutatea uscată a
celulei atunci când există un exces de carbon şi surse de
energie.
Incluziile sunt structuri legate de activitatea
metabolică a bacteriei şi reprezintă materiale de
rezervă sau surse de energie.

Mezozomii
• Sunt structuri membranoase care se formează prin
invaginarea membranei citoplasmatice, ele pot fi întâlnite
ocazional.
• Formează întotdeauna cavităţi deschise în spaţiul periplasmatic,
sunt întotdeauna în contact direct cu materialul nuclear,
membranele din care sunt constituiţi au aproximativ aceeaşi
grosime cu membrana citoplasmatică.
• Mezozomii conţin cantităţi foarte mici de enzime şi componente
ale transportului de electroni (ATP-aze, dehidrogenaze,
citocromi), aceasta explică incapacitatea lor de a îndeplini
procese de transport care necesită sisteme energetice de
membrană.
Ei au rol în
- replicarea ADN-ului şi la diviziunea celulară (contact dintre
ADNc-mezozomi şi mezozomi - sept de diviziune),
- participarea la sinteza şi secreţia unor exoenzime
(penicilinaze),
- participarea la sinteza peretelui celular.

Membrana citoplasmatica
• Este o structură care mărgineşte la exterior citoplasma bacteriilor
separând-o de peretele pe celular.
• Este o membrană biologică groasă de 6,5-7 nm.
• La baza concepţiilor actuale privind organizarea sructurală a membranelor
biologice se află modelul de “mozaic fluid” elaborat de Singer şi
Nicholson în 1972, model care a fost şi este revizuit şi completat în
permanenţă.
• Conform acestui model, membrana citoplasmatică este formată din două
straturi de molecule fosfolipidice dispuse cu părţile hidrofobe faţă în
faţă, printre acestea se găsesc moleculele globulare proteice.
• Membrana citoplasmatică este semipermeabilă, cu rol de barieră
osmotică, care reglează schimburile ce au loc între celula bacteriană şi
mediul extern atât prin procese active specifice cât şi procese de
difuziune pasivă.
• Ea este sediul enzimelor implicate în metabolismul bacterian, transportul
activ, sinteza lipidelor, repilicarea ADN-ului, biosinteza tuturor
componentelor majore ale peretelui celular (peptidoglican,
lipopolizaharide, fosfolipide) şi sinteza polizaharidelor capsulare.
• Ea participă direct la creşterea şi diviziunea celulară, formarea septului
de diviziune.

Peretele bacterian
Este o structură rigidă, prezentă la suprafaţa
bacteriei cu o grosime de cca. 150 Ǻ. Componenta
principală a peretelui este mureina sau peptidoglicanul,
polimeri micşti, din două tipuri de hexoze:
N-acetilglucozamina (G)
Acidul N-acetilmuramic (M), aceste hexoze
alternează formând lanţuri longitudinale.
De grupele N-acetilmuramic se leagă lanţuri scurte de
tetrapeptide, alcătuite din 4 aminoacizi: L-alanină,
D-alanină, acid D-glutamic, L-lizină, în locul acestui
aminoacid poate să apară acidul mezodiaminopimelic.
Peretele bacterian al bacteriilor Gram-pozitive diferă
ca structură şi compoziţie de cel al bacteriilor Gram-
negative, deşi ambii conţin peptidoglicani.

Peretele bacterian
• Bacteriile Gram-pozitive au un perete gros(200 - 800Ǻ)
alcătuit dintr-un strat rigid de peptidoglicani şi din acid
teichoic. Cantitatea mare de peptidoglicani (70-80%) oferă
acestor bacterii sensibilitate la lizozim şi penicilină.
• Penicilina inhibă specific sinteza de peptidoglicani.
• Bacteriile Gram-negative au un perete mai subţire de
100Ǻ, cu un conţinut mult mai mic de peptidoglican (până la
20%)şi fără acid teichoic. Un strat extern numit membrană
externă, acoperă peretele bacterian al bacteriilor Gram-
negative. Această membrană este mai groasă decât stratul
de peptidoglicani şi este compusă din lipoproteine şi
glicoproteine ataşate de peptidoglicani. Această membrană
conţine antigenul „O”, caracteristic bacteriilor Gram-
negative.
• Îndepărtarea peretelui bacterian, care protejează
membrana citoplasmatică, determină liza bacteriană,
pentru că membrana este incapabilă să reziste presiunii
osmotice din natură.

Peretele bacterian
• Protoplaştii sunt forme bacteriene lipsite de
perete bacterian, create artificial, menţinute
în medii osmotice capabile să protejeze de liză
bacteriană. În medii hipotone aceste celule se
sparg, iar în medii hipertone se ratatinează.
Protoplaştii provin din bacterii Gram-pozitive.
• Sferoplaştii sunt forme bacteriene create
artificial prin îndepărtarea parţială a
peretelui, peretele este lipsit de mureină, însă
conţine lipide, motiv pentru care au aspect
sferic. Sferoplaştii provin bacterii Gram-
negative.

Rolurile peretelui bacterian
- Asigură forma bacteriei.
- Asigură rezistenţa bacteriei la presiunea
osmotică intracelulară de 16-25 atmosfere.
- Are rol în diviziunea bacteriei, participând la
formarea septului de diviziune.
- Este sediul antigenelor, care pot induce un
răspuns specific umoral sau celular.
- Este sediul unor receptori pentru ataşarea altor
celule (microfage, macrofage) sau a unor
proteine plasmatice, sau fixarea unor virusuri
(bacteriofagi).
- Are rol în patogenitate, fiind sediul unor factori
de patogenitate

Spaţiul periplasmatic
• Apare pe secţiuni ca o zonă cu densitate electronoptică redusă în
interiorul căreia se găseşte un strat subţire de peptidoglican cu
densitate electronoptică mai mare. Este situat între membrana
citoplasmatică şi membrana externă, deci îl întâlnim la bacteriile
Gram negative.
• Acest spaţiu este sediul de depozitare al unui număr mare de
enzime şi pigmenţi
Membrana externă
• Este stratul exterior al peretelui celular, are aspect electronoptic
triplu stratificat.
• Este formată din fosfolipide, proteine şi cantităţi variabile de
lipopolizaharide.
• Structura membranei externe este formată din două straturi de
molecule fosfolipidice dispuse cu parţile hidrofobe faţă în faţă şi cu
cele hidrofile distal.
• Printre aceste molecule se găsesc intercalate diferite tipuri de
molecule proteice, realizând o legatură strânsă între membrana
externă şi stratul de peptidoglican.


Rolul membranei externe
• Membrana externă are rol important în :
- reglarea traficului molecular prin perete,
- permeabilitatea este mai mare decât a membranei
citoplasmatice pentru că există nişte pori (canale) de
transport pasiv, sau în cazul unor molecule mai
complexe prin intermediul unor proteine de transport
(transport active).
- Unele dintre proteinele existente în membrana
externă sunt receptori pentru fagi, colicine, replicarea
ADN-ului.
- Membrana externă constituie suprafaţa antigenică cu
mare importanţă în inducerea răspunsului imun.

Glicocalixul
Există două feluri de glicocalix:
- glicocalixul regulat de suprafaţă (strat RS) şi
- glicocalixul capsular (capsula).
• Stratul RS
Este prezent atât la bacterii Gram (+) cât şi la cele
Gram(-) şi este format, în general, dintr-o singură
specie de subunităţi de glicoproteine care se
asamblează în structuri hexagonale sau tetragonale,
dispuse sub forma unor reţele regulate pe întreaga
suprafaţă a peretelui celular.
Acest strat este foarte subţire şi se poate vedea
numai la microscopul electronic

Glicocalixul
• Capsula
Este de natura polizaharidică complexă cu
molecule neramificate lipsite de miez
lipopolizaharidic, puternic hidratată (99% apă).
Ea poate fi:
- microcapsulă (structură fină ataşată intim
de peretele celular),
- capsulă obişnuită (structură cu contur
delimitat),
- strat mucos (materialul capsular care este
eliberat în mediu).

Rolul glicocalixului
•Stratul RS protejează bacteria împotriva factorilor nefavorabili din
mediu, el poate favoriza ataşarea bacteriei la diverse substraturi, poate
fi implicat în unele activităţi enzimatice.
•Capsula are două funcţii:

a) promotor al aderenţei şi factor de colonizare pe suprafeţe inerte;
b) protector al bacteriei faţă de factorii nefavorabili şi agenţilor
antibacterieni din mediu.
•Poate proteja bacteria împotriva anticorpilor prin mascarea surafeţelor
antigenice de la nivelul peretelui celular, are el însuşi propietăţi
antigenice (antigene “K”) specifice care poate diferenţia mai multe
tipuri antigenice în cadrul aceleiaşi specii.
•De asemani poate să conţină receptori pentru bacteriofagi, protejează
împotriva desicării, induce producerea interferonului, este un activator
al complementului pe cale alternativă

Cilii(flagelii)
• Sunt structuri filamentoase, flexibile, subţiri (0,01-0,02m în
diametru), cu lungime variabilă (6-15m), dar totdeauna mai
mare decât corpul celular şi sunt dispusi la suprafaţa bacteriei.
• În suspensie cilii au formă spiralată, dar când sunt examinate
pe preparate uscate apar sub forma unor filamente regulat
ondulate într-un plan, sinusoidale cu lungimea undei de 2-3m şi
amplitudinea de 0,25-0,60m.
• Formarea cililor este reglată genetic fiind cuplată cu ciclul
de diviziune celulară.
• Microscopia electronică a evidenţiat:
o o structură bazală (corpuscul bazal, complex bazal),
o o structură în formă de cârlig şi
o filamentul flagelar principal.
• Complexul bazal reprezintă componenta cilului prin care
acesta se ataşează la corpul bacteriei.
•

Cilii (flagelii)
• Din punct de vedere biochimic, toate componentele cilului sunt
alcătuite din proteine cu propietăţi antigenice proprii (antigene
ciliare sau antigene”H”), numite flageline. Atât filamentul flagelar
cât şi cârligul sunt alcătuite fiecare în parte din câte un singur fel
de molecule proteice, care sunt capabile de autoasamblare.
Clasificarea bacteriilor în funcţie de cili şi funcţionalitatea

cililor
atriche (fără cili),
- monotriche (un singur cil),
- amfitiche (la ambii poli),
- lophotriche (câte un smoc de cili la unul sau ambii poli),
- peritrche (sunt dispuşi pe toată suprafaţa bacteriei).
• Cilii bacterieni au rol de organite locomotoare.
• Funcţia locomotoare este îndeplinită printr-o mişcare de rotaţie a
filamentului flagelar în raport cu corpul celulei.
• Motorul rotaţiei cililor este complexul bazal iar energia necesară este
furnizată de ATP.

Bacterie monotriche
(Vibrio)

Bacterii lophotriche

Bacterii peritriche

Pilii(fimbriile)
• Sunt apendici filamentoşi neflagelari, imobili, prezenţi în numar
mare pe suprafaţa unor bacterii.
• Pilii sunt de obicei mult mai subţiri decât cilii, au o structură mai
rigidă fiind drepţi sau cu formă uşor sinuoasă, neregulată (nu
prezintă o lungime de undă şi o amplitudine constantă), sunt mai
scurţi şi mult mai numeroşi. În genaral sunt peritrichi.
• Originea pililor este la nivelul membranei citoplasmatice, dar nu

posedă aparat corespunzator corpuscului bazal.
• Pe baza caracteristicilor morfologice, biochimice şi imunologice a

fost descrisă o mare varietate de tipuri de pili, în timp ce în
raport cu funcţionalitatea au fost descrise numai două tipuri:
- pili de conjugare(de sex),
- pili comuni (pili somatici).

Pilii (fimbriile)
• Pilii de sex sunt mai groşi decât cei somatici şi se
găsesc numai pe suprafaţa bacteriilor donatoare de
plasmide mari conjugative. Pilii de conjugare sunt
codificaţi de plasmide transmisibile şi sunt implicaţi
în conjugarea bacteriilor se numesc pili F, pili I la
E.coli.
• Pilii comuni sunt determinaţi de gene cromozomiale,
deşi este posibilă implicarea şi unor plasmide.
• Din punct de vedere biochimic fiecare tip de pili este
alcătuit dintr-un singur fel de monomeri proteici
(piline) care se autoasamblează sub forma unor
structuri tubulare, în care pilinele sunt dispuse
helical.
• Natura proteică aparte a pililor le conferă
propietăţi antigenice diferite de cele flagelare.


Sporul bacterian
• Este o formă de rezistenţă, prezentă doar la anumite specii bacteriene,
ex. Familia Bacillaceae.
• Forma este sferică sau ovalară.
• Evoluţia sporului are trei stadii: preparator, prespor, spor matur.
• Formarea sporului: în jurul nucleului bacterian se depun structuri ce
conţin H2O legată, dipicolinat de Ca; oferind rezistenţă deosebită la
variaţii de temperatură şi uscăciune.
• Sporul poate rezista la 1000 C timp de 2-3 ore. În condiţii favorabile
germinează, trecând în formă vegetativă.
• Structurile sporului de la exterior sunt:
- exosporium,
- peretele sporal,
- cortexul sporal (alcătuit din lamele concentrice),
- ADN-ul cromozomial, sporal.
• Rolul sporului este de a asigura perpetuarea speciei bacterine în
condiţii nefavorabile.
• Această formă de rezitenţă nu are rol în multiplicare sau
patogenitate.

Structura sporului

Structura sporului

Bacillus cereus

Prez. Curs 01 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prez. Curs 01 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoria microbiologiei

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

„De partibus animalium” (Părţile animalelor);

„Historia animalium” (Istoria animală).

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

• ANTONY VAN LEEUWENHOEK (1632-1723) naturalist

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

• ALPHONSE LAVERAN (1845-1922), microbiolog francez,

• JULES BORDET medic francez (1870-1961), descoperă

• DIMITRIE I. IVANOVSCKI (1869-1920) a pus în evidenţă

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

• JOSEPH LISTER (1827-1912), chirurg englez, contribuie esenţial la elaborarea

• CHARLES NICOLLE (1866-1936) cercetează tifosul exantematic şi descoperă

• PAUL EHRLICH (1854-1915) descoperă Salvarsan pentru tratamentul sifilisului.

• ALEXANDER FLEMING (1881-1955), microbiolog englez, descoperă penicilina

• În dezvoltarea microbiologiei ca ştiinţă, un aport important a fost adus de mulţi

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

• C. LEVATITI, St. S. NICOLAU, N. CONSTANTINESCU, au

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

Organite celulare - Absente - Prezente: mitocondrii, lizozomi,

Ribozomi - 70 s (50s şi 30s*) - 80s (subunităţi 60s şi 40s)

Diviziune celulară - Directă (amitoză) - Diviziune indirectă (mitoză,

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

- Studiul microorganismelor şi al rolului lor în

- Studiul etiologiei şi patogeniei bolilor infecţioase,

- Studiul cauzelor şi mecanismelor de producere a

- Studiul microorganismelor şi al rolului lor în

Dr. Caliopsia Florea Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

 Bacteriile au o capacitate mare de sinteză şi

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Sferică (se referă la coci) cu anumite variaţii:

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Coloraţia Gram (pusă la punct de Christian Gram,

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Coloraţia albastru de metilen este o coloraţie simplă se foloseşte un

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

• Sporul este forma de rezistenţă în care se pot

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

Dr. Florea Caliopsia Bacteriologie şi virusologie

• Fiecare din cele trei tipuri de acizi ribonucleici este format