UNIVERSITATEA CRESTINA „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE LIMBI SI LITERATURI STRAINE

ROLUL PROFESORULUI IN ACTIVITATEA

DIDACTICA

Student:
MARIN LAVINIA GEORGIANA
ANUL 2 ZI
GRUPA GERMANA-ENGLEZA
 În şcoală, profesorul este conducătorul activităţii didactice ce se desfăşoară în vederea
realizării obiectivelor prevăzute în documentele şcolare. Privite în sine, informaţiile cuprinse în
programele şi manualele şcolare constituie doar premise latente; din punctul de vedere al formării
personalităţii umane ele capătă însă valenţe educative ca urmare a prelucrării şi transmiterii lor de
către profesor. Tot aşa se întâmplă şi cu mijloacele de învăţământ. Oricât de perfecţionate ar fi ele,
numai utilizarea lor de către profesor, prin integrarea într-o situaţie de învăţare, le asigură valenţele
educative scontate. Rolul conducător al profesorului în activitatea didactică rămâne una din
coordonatele de bază ale misiunii sale.

Funcţiile profesorului în şcoală

În şcoală, profesorul îndeplineşte următoarele funcţii:a) organizator al procesului de învăţământ;
b) educator; c) partener al educaţiei; d) membru al corpului profesoral.
Ca organizator al învăţării, profesorul îmbină aspectele obiectiv-logice ale transmiterii
cunoştinţelor cu aspectele psihologice. Este deci preocupat atât de aplicarea principiilor didactice, a
teoriei instruirii în transmiterea conţinutului învăţământului, cât şi de implicaţiile psihologice ale
actului transmiterii: psihologia evoluţiei copilului, psihologia învăţării, strategiile comunicării, etc.
Profesorul nu este doar un transmiţător de informaţii, care se rezumă la a da indicaţii elevilor, ce
şi cum să înveţe, ci şi un antrenor care, prin întrebări analitice, stimulând gândirea elevilor, creează
premise pentru ca aceştia, prin găsirea independentă a răspunsurilor, să ajungă la o mai bună
înţelegere a problemelor. Trezirea interesului elevilor, stimularea motivaţiei acestora este un rezultat
al conducerii procesului instructiv. Se are în vedere şi dozarea dificultăţilor în procesul învăţării,
conform cu situaţia concretă şi individualitatea fiecărui elev. Deci, a organiza învăţarea înseamnă a
găsi metodele cele mai adecvate, a construi secvenţe instructive bazate pe logica obiectivă a
disciplinei, a trezi interesele elevilor şi a stimula performanţele, a crea o atmosferă prielnică
studiului, a doza dificultăţile pentru a putea dezvolta strategii de rezolvare a problemelor(Geissher,
1981).

Rolurile profesorului
Termenilor mai vechi de meserie sau profesiune, apropiate celui de „chemare”, le este preferat
astăzi cel de rol, devenind vocaţia funcţională, rolul jucat de o persoană de referinţă. Similitudinea
cu rolul interpretat pe scenă de actori este explicită.
Psihologia educaţiei şi pedagogia contemporană îl încurajează pe profesor să reflecteze asupra
rolului său în procesul educativ. Un model construit de cercetătorii americani distinge trei roluri
posibile ale profesorului, care sunt totodată şi abordări diferite ale acţiunii pedagogice:
1. Abordarea executivă propune un profesor prin excelenţă executor. El se preocupă în mod
special de punerea în aplicare a obiectivelor didactice, slujindu-se de cele mai eficiente metode. În
plus, el urmăreşte să evalueze efectele intervenţiilor sale şi le ia în seamă atunci când proiectează
interacţiunile următoare cu elevii.
2. Din perspectiva abordării terapeutice, profesorul este o persoană empatică, ce se îngrijeşte cu
prioritate de problemele emoţionale şă motivaţionale ale elevilor. Stima de sine, sentimentul
eficienţei personale, acceptarea de către grup, sunt socotite condiţii esenţiale ale participării
eficiente în şcoală.
3. Abordarea elaboraţionistă îl concepe pe profesor ca un eliberator al minţii elevilor, ca un factor
activ în dezvoltarea armonioasă, cognitivă şi morală a elevilor.
Rolul de profesor presupune cerinţe diferenţiate: el reprezintă autoritatea publică, ca reprezentant
al statului, transmiţător de cunoştinţe şi educator, evaluator al elevilor, partenerul părinţilor în
sarcina educativă, membru în colectivul şcolii, coleg. Profesiunea de educator este încărcată de
tensiune. Pentru a putea răspunde atâtor cerinţe şi articula oferta sa comportamentală unor solicitări

2
diverse, el trebuie să aibă conştiinţa misiunii sale, are obligaţia de a observa şi evalua,
disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza şi regiza procesul de instruire.
Cel mai important conflict de rol e acela dintre transmiterea cunoştinţelor de specialitate şi
calitatea de educator a profesorului. La unii predomină preocuparea pentru transmiterea de
cunoştinţe, alţii sunt cu precădere preocupaţi de a forma. Geissler sintetizează astfel contradicţiile
îndeplinirii rolului de profesor:
- informatorul transmite, păstrând distanţa rece impusă de ştiinţă;
- partenerul sfătuieşte, apelează, admonestează, îndrumă, frânează;
- modelul stabileşte şi oferă cerinţe morale;
- examinatorul se străduieşte să fie obiectiv şi imparţial;
- educatorul e preocupat îndeosebi de om, de „educat” ca partener în relaţia comună. El
transmite valori- orientări de viaţă;
- specialistul se axează pe predare şi instruire unitară.
Avem de a face deci cu o tensiune intra-roluri, care se rezumă la:
- partener contra examinator;
- informator contra distribuitor de şanse;
- model contra specialist.
Stările tensionale sunt inevitabile. Soluţia e organizarea unui învăţământ educativ, articulând cele
două tendinţe: educaţia fără instrucţie e imposibilă, componenta educativă stimulează şi motivează
instruirea.

Referitor la diversitatea rolurilor pe care le poate exercita profesorul, Anita E. Woolfolk

menţionează următoarele:
Profesorul, ca expert al actului de predare-învăţare: el poate lua decizii privitoare la tot ceea
ce se întâmplă în procesul de învăţământ.
Profesorul, ca agent motivator: declanşează şi întreţine interesul elevilor, curiozitatea şi
dorinţa lor pentru activitatea de învăţare.
Profesorul, ca lider: conduce un grup de elevi, exercitându-şi puterea asupra principalelor
fenomene ce se produc aici. Este un prieten şi confident al elevilor, un substitut al părinţilor, obiect
de afecţiune, sprijin în ameliorarea stărilor de anxietate etc.
Profesorul în ipostaza de consilier: este un observator sensibil al comportamentului elevilor,
un îndrumător persuasiv şi un sfătuitor al acestora.
Profesorul, ca model: prin întreaga sa personalitate, prin acţiunile şi comportamentul său este
un exemplu pozitiv pentru elevi.
Profesorul, ca profesionist reflexiv: se străduieşte tot timpul să înţeleagă şi să reflecteze
asupra întâmplărilor inedite din clasă, să studieze şi să analizeze fenomenele psihopedagogice cu
care se confruntă.
Profesorul, ca manager: supraveghează întreaga activitate din clasă, asigură consensul cu
ceilalţi profesori, cu părinţii şi cu ceilalţi factori. Profesorul are de-a face cu un tip special de
management, şi anume „managementul clasei”. Acesta include toate deciziile şi acţiunile solicitate
pentru menţinerea ordinii în clasă.
Profesorului îşi asumă o multitudine de roluri a căror exercitare este dependentă de
personalitatea lui.
Dar pe lângă activitatea didactică profesorul desfăşoară şi o activitate extraşcolară sau
cultural-educativă. Corolarul conţinutului social al acestei profesiuni constă în participarea la
evenimentele şi frământările social-culturale ale timpului în care trăieşte şi ale poporului din care
face parte. în această ipostază profesorul ne apare ca pedagog social, animat de grija pentru ridicarea
gradului de cultură şi cm\\za\\e al naţiunii sale.

3
 Desfâşurându-şi activitatea profesională în cadrul şcolii, dascălul nu încetează de a fi un
educator şi în afara ei, urmărind, bineînţeles, obiective specifice şi apelând la mijloace şi forme
adecvate. Numai în măsura în care profesorul îşi continuă misiunea şi în afara cadrului profesional
pe care i-l oferă şcoala poate fi considerat un educator al poporului său. Cele două laturi ale
activităţii sale, şcolară şi extraşcolară, nu numai că se presupun, dar se şi întregesc şi se
completează reciproc, imprimând acestei profesiuni un rol sporit în progresul general al patriei
noastre.

Stilul profesorului şi bazele puterii sale

Un factor important al evoluţiei climatului din clasă, pentru participarea elevilor, îl reprezintă
profesorul. Intervenţiile sale se constituie în strategii de control, control ce poate fi mai mult sau mai
puţin strâns. Progresul învăţământului înseamnă slăbirea controlului profesorului, nu dincolo de un
anumit prag şi instaurarea unei atmosfere relaxate de învăţare, în condiţiile locomoţiei optime a
grupului spre scopul pe care şi l-a propus. Controlul exercitat de profesor pare să se afle într-o
relaţie de proporţionalitate inversă cu intensitatea interacţiunii elevilor, deşi un grad redus de control
e necesar pentru a asigura focalizarea discuţiilor dintre elevi pe sarcina şcolară.

1)De ce vreau sa fiu profesor?

2)Ce as dori sa gasesc intr-o carte de didactica pentru a ma ajuta in cariera de
profesor?

1)  De mic copil mi-am dorit să pot să dețin cunoștințe multe și să pot să le folosesc
într-un mod benefic și util și cum să fac acest lucru dacă nu prin meseria de profesor?
     În opinia mea, a fi profesor este un lucru extraordinar deoarece necesită multă
muncă, mult devotament și multă concentrare. De asemenea, responsabilitatea este
enormă, deoarece nu oricine poate să reușească să ridice "vălul neștiinței" de pe ochii
atâtor copii.
2)Sfaturi cat mai utile pentru o relationare aproape de perfectiune cu potentialii elevi.