Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Sesiunea Ştiinţifică Studenţească

“Ştiinţele Educaţiei în Context European”
Ediţia a IX-a, 14 Mai 2015
Personalitatea cadrului didactic
Tarcan Florentina

a
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, PIPP - Alexandria, an I

Rezumat
Lucrarea intitulată „Personalitatea cadrului didactic” are drept scop înțelegerea dinamicii structural-
funcționale a trăsăturilor de personalitate ale cadrului didactic prin raportare la mediul în care acesta
acționează, precum și la standardele acestei profesii. În viața fiecăruia dintre noi a existat cel puțin un
dascăl care ne-a marcat existența, și care, revine în mintea noastră ori de câte ori auzim rostindu-se
cuvântul profesor. Însă, înainte de a putea să-i călăuzească pe „micii exploratori”, cadrele didactice trebuie
să învețe și să descopere frumusețea și responsabilitatea pe care această meserie, ridicată la rangul de
profesie, le implică. Educația a început să fie vitală pentru oameni atunci când aceștia au constatat că
experiențele acumulate pot fi învățături pentru tinerele generații, ajutând la perpetuarea speciei, adaptarea
la un mediu ostil și evoluția comunității. Personalitatea profesorului poate influența desfășurarea activității
didactice, dar și pe elevi. Deși este utilizat, ca și termen, foarte mult în psihologie, termenul personalitate se
regăsește și în domeniul pedagogiei, definind din perspectivă psihologică cadrul didactic. Vocația
pedagogică este considerată principala calitate din punct de vedere structural, prin care este demonstrată
iubirea pedagogică, credința în valorile sociale, culturale, iubirea față de copii, față de țară, față de
umanitate în general. Nevoia crescândă de educație ar trebui să fie un motiv foarte important pentru ca
domeniul pedagogic să beneficieze doar de cei mai buni specialiști în domeniu deoarece, ei sunt cei ce vor
forma viitorul.

Cuvinte cheie: ştiinţe, natură, metode, conversaţia

1. Introducere
Metodica științelor naturii este acea ramură a didacticii care studiază căile cele
mai eficace pentru predarea cu bune rezultate a acestor științe. „Ea ne înarmează cu
cunoștințe, procedee și metode specifice obiectului privind alcătuirea planului de muncă,
varietatea tipurilor de lecții și căile de realizare ale acestora, importanța materialului
didactic, colecționarea, confecționarea, păstrarea și utilizarea lui, organizarea lucrărilor
practice de laborator, a activităților desfășurate la colțul naturii vii și în grădina școlii
(terenul experimental școlar sau lotul școlar), participarea la activități cu caracter
obștesc.”(Teodorescu Constanţa. 1973, p. 3)

Date contact Dulgheru Cristina Marinela, Ciupercă Cristina Flaviana

Adresă e-mail: dulgherucristina@yahoo.com, ciuperca_flaviana@yahoo.com
Telefon: 0767708308, 0769448241
 Sesiunea Ştiinţifică Studenţească
“Ştiinţele Educaţiei în Context European”
Ediţia a IX-a, 14 Mai 2015
În clasele primare, elevii dobândesc cunoștințe despre natură, astfel încât, să
poată înțelege din punct de vedere științific trăsăturile generale ale obiectelor și
fenomenelor din natură.

2. Corpul lucrării
Cuvântul metodă provine din greacă, methodos (format din odos = cale şi metha =
spre) ceea ce înseamnă “cale care duce spre..., “ cale către...”. Astfel, metoda este un mod
de căutare, de cercetare, de găsire a adevărului.
„Metoda se transformă într-o cale de acces la aflarea adevărului; într-o cale de
transmitere şi respectiv de achiziţie a unui sistem de cunoştinţe care redau anumite
adevăruri; devine o cale de formare a unor reprezentări care reflectă o anumită realitate.
Sau, în alte împrejurări, metoda devine o cale de redescoperire a unor adevăruri, noi doar
pentru elevi, cunoscute deja pentru umanitate...” (Cerghit, Ioan, 1977, p. 9)
Disciplina „Stiintele naturii” este materia care are ca obiectiv transmiterea și
receptarea de către elevi a informațiilor despre corpurile cu viață și fără viață, despre
organismele vii și rolul acestora, despre om și rolul componentelor observabile și a unor
organe interne ale acestuia, despre organele de simț ale acestuia, despre modalități de
menținere a stării de sănătate, despre transformările ce au loc în natură, despre om si
contribuția sa la mediul înconjurător.
În transmiterea tuturor acestor informații, cadrul didactic se folosește de o varietate de
metode didactice tradiționale și/sau moderne.
Una dintre cele mai utilizate metode de predare o reprezintă conversația care nu
lipsește de la nicio activitate instructiv-educativă. Astfel:
Conversaţia „este o metodă didactică din categoria metodelor de comunicare
orală conversative şi constă în instituirea şi promovorea de interacţiuni şi schimburi
sociale şi verbale (însoţite de schimburi intelectuale şi afective) între profesor şi elevi,
precum şi între elevi, în vederea atingerii obiectivelor operaţionale prestabilite.” (Bocoş
M. Dacia, 2013, p. 222)
Termenul „conversaţie” provine din limba latină, de la cuvântul „conversatio” ce
înseamnă revenirea la ceea ce s-a achiziţionat anterior de cătrr elevii („con” = cu;
„versus” = întoarcere).
Conversaţia este una din metodele active cel mai frecvent folosită de cadrele
didactice pentru transmiterea, verificarea şi consolidarea cunoştinţelor. Prin intermediul
conversaţiei se stimulează gândirea elevilor, imaginaţia, memoria acestora prin întrebări
bine formulate, corecte, clar enunţate în vederea transmiterii şi a acumulării de noi
informaţii.
În învățarea cunoștințelor despre natură, metoda conversației este foarte
importantă, deoarece prin interacțiunea dintre învățător-elevi, participă la dezvoltarea
memoriei și imaginației, și mai ales a gândirii.
„Conversaţia înviorează activitatea clasei şi bine folosită dă rezultate bune:
dezvoltă spiritul de observaţie ,conduce intuiţia, exersează atenţia, învaţă pe elev să
vorbească în propoziţii, obligă la activităţi psihice pe toţi elevii”(Teodorescu Constanţa.
1973, p. 41)
2
 Sesiunea Ştiinţifică Studenţească
“Ştiinţele Educaţiei în Context European”
Ediţia a IX-a, 14 Mai 2015
Întrebările adresate de profesor, folosind metoda conversației, trebuie să
îndeplinească mai multe cerințe:
a) să fie corecte din punct de vedere gramatical.
b) să-i dea posibilitatea elevului de a gândi: se va întreba, de exemplu: De ce se sparg
vasele de sticlă pline cu apă lăsate afară la ger? și nu Ce se întâmplă cu vasele de
sticlă pline cu apă lăsate afară la ger?
c) să fie concrete: se întreabă: Ce culoare au florile caisului? și nu Cum sunt florile de
cais?
d) să cuprindă noțiuni recent învățate, pentru a fi folosite de către elevi: Ce fel de rocă
este marmura? și nu Ce este marmura?
e) să solicite un singur răspuns.
Întrebările cadrului didactic trebuie adresate într-o anumită ordine, pentru a antrena elevii
la răspunsuri, a activa clasa, și a nu dezorganiza gândirea elevilor.
Astfel, folosind metoda conversației pentru predarea unei părți a lecției, profesorul
trebuie să o pregătească cu grijă, să cunoască ordinea întrebărilor și toate întrebările. Mai
întâi se adresează întrebarea, apoi se face o mică pauză pentru a da timp elevilor să
gândească și apoi se numesște elevul pentru a fi ascultat.
Răspunsurile elevilor arată modul în care aceștia și-au însușit cunoștințele. Un răspun
corect, bun este formulat fără greșeli gramaticale, este precis. Un răspuns bun se
concretizează imediat într-o activitate: recunoașterea unui fenomen, a unui material
didactic.
În concordanță cu obiectivele și natura temei, în predarea-învățarea cunoștințelor
despre natură, conversația se poate folosi în toate variantele sale:
Conversaţia euristică „îi determină pe elevi să îşi activeze şi să îşi mobileze
achiziţiile realizate, să le înţeleagă mai profund, să le (re)semnifice şi să opreze cu ele,
ceea ce reprezintă un stimulent pentru avansarea în cunoaștere.” (Bocoş M. Dacia, 2013,
p. 223). Această formă a conversaţiei îl pune pe elev în situaţia de a găsi răspunsul căutat,
prin intermediul întrebărilor. Întrebările cadrului didactic vizează stimularea gândirii
elevilor, pentru ca din aproape în aproape (politica „paşilor mărunţi”) să ajungă la
obţinerea rezultatului dorit. Prin intermediul acestei metode se transmit noi cunoştinţe, se
formează deprinderi şi priceperi, se verifică, sistematizează şi consolidează cunoştinţele
însuşite anterior de elevi. De exemplu, în cazul plantelor și animalelor de pădure se
urmărește descifrarea relațiilor dintre copacii pădurilor de foioase și a diferitelor plante
ierboase, precum și existența unor specii de animale condiționată de posilibitatea de
hrană și de viață din acest mediu.
Această formă de conversație se poate desfășura și prin întrebări adresate de elevi
profesorului, pentru o mai bună cunoaștere naturii.
Conversaţia catehetică determină nivelul nivelul de cunoştinţe al elevilor.
Întrebările au un scop autonom şi nu-şi propun să constituie pista de plecare pentru
altele. Cu alte cuvinte, conversaţia catehetică constă în reproducerea noţiunilor
dobândite anterior de căter elevi, fără să le înţeleagă semnificaţia. Mai este numită şi
„toceală mecanică”.

3
 Sesiunea Ştiinţifică Studenţească
“Ştiinţele Educaţiei în Context European”
Ediţia a IX-a, 14 Mai 2015
Conversaţia introductivă are scopul de a capta şi menţine atenţia şi interesul
elevilor, stimulează motivaţia, activează şi reactualizează anumite achiziţii anterio ale
elevilor.
Conversaţia de dobândire şi descoperire se foloseşte în lecţiile de transmitere şi
însuşire a cunoştinţelor, „destinate formării de priceperi şi deprinderi intelectuale”. Prin
intermediul acesteia se urmăreşte „deducerea, dobândirea, descoperirea de noi achiziţii,
formarea şi exersarea unor priceperi şi deprinderi intelectuale şi practice, aplicarea
achiziţiilor în contexte noi” (Bocoş M. Dacia, 2013, p. 224-225)
Prin intermediul conversaţiei de recapitulare şi sistematizare se urmăreşte
„activarea şi reactualizarea selectivă, realuarea, repetarea, restructurarea, sistematizarea,
consolidarea (fixarea în memoria de lungă durată) achiziţiilor.” (Bocoş M. Dacia, 2013,
p. 225)
Conversaţia de fixare şi consolidare îşi propune să verifice modul în care au fost
asimilate cunoştinţelor prin aplicarea acestora în contexte diferite. Aceasta vizează
reținere unor informații și este constituită din întrebări referitoare la caracteristicile
specifice viețuitoarelor, influența factorilor de mediu asupra acestora și relația dintre
acestea și mediu.
Conversaţia de verificare şi evaluare se aplică în etapa din care se pot formula
concluzii referitoare la progresul şcolar al elevilor în raport cu obiectivele prestabilite,
progres ce este evaluat prin notă.
Conversaţia finală se aplică la sfârşitul tuturor lecţiilor, cadrul didactic
desprinzând concluzii ce au caracter teoretic sau practic-aplicativ.
În cadrul lecţiilor de ştiinţe ale naturii, pentru o calitate superioară a actului
predării este folosită conversaţia euristică. Aceasta determină elevii să ia parte atât în
mod activ cât şi în mod interactiv la producerea de interschimburi lingvistice (profesor-
elev, eelv – profesor, elev-elev) având ca scop activizarea gândirii prin faptul că elevul
caută, investighează descoperind noul prin eforturi proprii. În acest mod este asigurată şi
realizată învăţarea de tip interactiv.
În predarea noţiunilor despre om, natură, mediu înconjurător, plante, animale
conversaţia este folosită în toate formele sale
Astfel, la lecţia despre Celula vegetală, pentru a realiza progresul şi asimilarea de
cunoştinţe apelăm la interacțiunea verbală profesor elev, elev profesor, elev elev. În
cadrul acestei interacţiuni, punctul de plecare îl reprezintă întrebările, întrebări care
pentru elev vizează începutul cunoaşterii.
Pentru ca obiectivele prestabilite să fie atinse şi conversaţia să capete o calitate
superioară întrebările trebuie să fie clare, precise, coerente, să ceară răspunsuri care să
contribuie la dezvoltarea gândirii şi vorbirii elevilor.
Exemplu de activități în care este folosită metoda conversației la disciplina Științe
ale naturii:
 pentru tema Medii de viață: grădina, pădurea, balta se poate utiliza conversația
euristică privind utilizările unor plante/ animale din mediul natural şi mediul
amenajat de om.

4
 Sesiunea Ştiinţifică Studenţească
“Ştiinţele Educaţiei în Context European”
Ediţia a IX-a, 14 Mai 2015
 pentru tema Separarea substanțelor din amestecuri, se adresează elevilor întrebări de
tipul: Ce este dizolvarea? Ce înțelegeți prin dizolvant? Folosind metoda conversației,
se pot reactualiza cunoștințele dobândite anterior.
 lecția introductivă, din clasa a IV-a, Corpuri, fenomene, natură, poate începe printr-
o discuție referitoare la natură. Învățătorul comunică elevilor faptul că natura este
alcătuită din diferite obiecte sau corpuri. Acesta definește cele două categorii de
corpuri: cu viață și fără viață, continuându-se discuția despre acestea (elevii pot da
exemplu de corpuri cu viață și de corpuri fără viață). Conversația se continuă
evidențiind faptul că natura este în continuă mișcare și transformare. Se poate pleca
de la elementele observate într-o excursie frunze îngălbenite care cad, plante fără
flori dar cu fructe, urmând exemplele mai îndepărtate iarna ninge, apele care
îngheață. Ca o concluzie la această discuție, învățătorul le arată elevilor ce este un
fenomen și solicită elevilor să dea și ei exemple de fenomene ale naturii.
Folosirea conversației trebuie făcută cu atenție, pentru a nu diminua efectul
instructiv-educativ al lecției. „Conversația prelungită obosește pe elevi și lecția devine
monotonă, neinteresantă. De aceea se recomandă ca metoda conversației să fie folosită
împreună cu celelalte metode.” (Teodorescu Constanţa. 1973, p. 42)

3. Concluzii și recomandări
Disciplina Științele naturii oferă elevilor cunoștințe despre corpurile cu viață și
fără viață, despre, despre om, despre organele de simț ale acestuia și modalități de
menținere a stării de sănătate, despre transformările ce au loc în natură, despre om si
contribuția sa la mediul înconjurător.
Metoda conversației este cea mai des utilizată, fiind aplicabilă în orice secvență a
lecțiilor de Științe, întrucât, prin interacțiunea dintre învățător-elevi participă la
dezvoltarea memoriei, imaginației, și mai ales a gândirii.
Conversaţia înviorează activitatea clasei deoarece dezvoltă spiritul de observaţie,
conduce intuiţia, exersează atenţia, învaţă pe elev să vorbească în propoziţii, obligă la
activităţi psihice pe toţi elevii.
Recomandarea este ca metoda conversației să fie utilizată împreună cu alte
metode în cadrul lecțiilor de șiințe, pentru a nu interveni monotonia.

5
 Sesiunea Ştiinţifică Studenţească
“Ştiinţele Educaţiei în Context European”
Ediţia a IX-a, 14 Mai 2015

Bibliografie

1. Bocoş, M. Dacia, (2013), Instruirea interactivă, Iaşi, Editura Polirom

2. Cerghit, Ioan, (1977), Metode de învăţământ, Bucureşti, EDP
3. Teodorescu, Constanţa, (1973), Metodica predării ştiinţelor naturii, Bucureşti, EDP
4. Todor, Virginia, Bărbuleanu Reasilva, Burtea Elisabeta, (1985), Metodica predării
cunoştinţelor despre natură la clasele 1-4, Bucureşti, EDP