Protecția și conservarea resurselor turistice Cursul 2

DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI EVOLUŢIA TURISMULUI

Pe plan internaţional, datorită dezvoltării economice și sociale intensive, uneori necontrolate,
mediul înconjurător s-a deteriorat. În speranţa refacerii acestuia sau măcar a menţinerii sale în stadiul
actual, este necesară trecerea la dezvoltarea durabilă a tuturor genurilor de activitate, inclusiv a
turismului.
1. Problemele generale ale dezvoltării durabile
Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut relativ recent, având la început o optică planetară,
deoarece la acest nivel erau sesizabile efectele negative ale dezvoltării. Apariţia acesteia este un răspuns
la problemele actuale, economico-sociale, cu care se confruntă omenirea.
Preocupările privind acest tip de dezvoltare s-au intensificat şi diversificat odată cu crearea
Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare, cunoscută şi sub denumirea de Comisia Brundtland
(1972). În acest sens, în 1987 în raportul „Our Common Future”, comisia defineşte dezvoltarea durabilă
ca fiind „dezvoltarea care satisface nevoile prezentului fără a compromite nevoile generaţiilor viitoare
în satisfacerea propriilor nevoi”.
Factorii economico-sociali care influenţează procesul dezvoltării durabile pot fi resursele
naturale, producţia totală (a tuturor ramurilor economice), mediul natural, problemele poluării, populaţia,
gradul de educaţie şi experienţele istorice ale locuitorilor dintr-o regiune, obiceiurile, religia.
Elementele principale care definesc dezvoltarea viabilă, dar şi durabilă, pot fi considerate:
- existenţa compatibilităţii permanente dintre mediul natural şi cel creat de om;
- acordarea de şanse egale pentru generaţiile prezente şi viitoare dintr-o regiune;
- interpretarea problemelor din prezent din prisma viitorului, implementând la nivelul economiei
securitatea ecologică;
- interesul spre bunăstarea omului şi nu spre maximizarea profitului;
- compatibilitatea strategiilor naţionale, regionale cu realitatea geo-economică şi ecologică;
- integrarea capitalului uman în cel natural.

2. Ariile protejate şi dezvoltarea durabilă

Deseori ariile protejate sunt privite ca ceva izolat sau nelegat de dezvoltarea durabilă a unei
naţiuni. De fapt, ele pot juca un rol important în susţinerea bunăstării economice şi sociale a populaţiei
umane.
Aceste zone protejate contribuie la dezvoltarea durabilă prin următoarele:
- conservarea solului şi a apei în zonele de eroziune;
- regularizarea şi purificarea cursurilor de apă;
- protecţia împotriva dezastrelor naturale (inundaţii, furtuni, alunecări de teren);
- păstrarea vegetaţiilor naturale importante pe solurile de joasă productivitate şi în zonele sensibile;
- protejarea speciilor foarte sensibile la acţiunile oamenilor;
- asigurarea habitatelor critice necesare hrănirii, reproducerii, odihnei unor specii;
- sursă de venit şi loc de muncă prin dezvoltarea turismului durabil.
În România se încearcă implementarea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare prin
Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. Pentru aceasta, au existat trei etape:
- elaborarea stadiului prospectiv denumit „România2020”,
- elaborarea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă şi
- implementarea Agendei Locale 21 în România la care s-a făcut referinţă anterior.
Acţiunile prioritare pentru o dezvoltare durabilă se pot considera:
- încetarea activităţilor economico-industriale care modifică ireversibil calitatea factorilor de mediu;
- eliminarea sărăciei;
- protecţia biodiversităţii şi menţinerea capitalului natural al ţării;
- asigurarea dezvoltării durabile a agriculturii şi satului românesc;
1
- valorificarea resurselor proprii;
- adaptarea educaţiei la cerinţele dezvoltării durabile;
- conferirea unor elemente concrete de durabilitate în dezvoltarea aşezărilor urbane;
- susţinerea I.M.M.-urilor şi încurajarea unor iniţiative individuale;
- legiferarea şi aplicarea instrumentelor necesare susţinerii procesului de restructurare şi reconversie a
unor activităţi spre eco-activităţi;
- concretizarea în practică a tratatelor de dezvoltare durabilă la care ţara noastră este parte.
Guvernul României a adoptat în iulie 1999 Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă realizată
de un grup de specialişti în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Obiectivele acestei strategii sunt:
- asigurarea stării de sănătate a populaţiei;
- precizarea ca priorităţi ale dezvoltării durabile a sectoarelor cu potenţial competitiv în contextul
tendinţelor manifestate pe plan mondial;
- restructurarea şi remodelarea structurii economico-sociale conform cerinţelor unui sistem durabil;
- oprirea procesului de deteriorare a capitalului natural şi iniţierea refacerii lui;
- introducerea unui sistem legislativ şi instituţional compatibil cu cel al ţărilor din UE;
- formarea resursei umane la nivelul exigenţelor de pe plan internaţional;
- monitorizarea şi evaluarea realităţilor economice, sociale şi de mediu printr-un sistem de indicatori
cantitativi şi calitativi determinabili.
Trecerea la dezvoltarea durabilă presupune acţionarea pe următoarele coordonate:
- stoparea procesului de deteriorare a naturii şi structurii populaţiei;
- restructurarea şi redimensionarea economiei ţării;
- elaborarea de legi capabile să asigure reformele economice şi politice;
- introducerea unui nou sistem de educaţie a populaţiei;
- realizarea unui parteneriat între structurile statului, sectorului privat şi societăţii civile;
- implementarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării pentru asistarea dezvoltării politicilor,
strategiilor, planurilor de acţiune şi actelor de decizie;
- colaborarea structurilor statului cu sectorul privat şi societăţile civile;
- depăşirea fazelor critice ale restructurării şi redimensionării economiei prin aplicarea unui pachet de
măsuri eficiente;
- introducerea tehnologiilor avansate în vederea folosirii cât mai eficiente a resurselor;
- monitorizarea dinamicii economico-sociale şi a calităţii vieţii, aerului şi a apei.

3. Turismul în contextul dezvoltării durabile

Studiile efectuate asupra mediului au evidenţiat faptul că responsabilii de degradarea acestuia
sunt două grupe de factori şi anume cei legaţi de ai dezvoltarea economică şi cei ai degradării mediului
ambiant pentru turism şi agrement.
Turismul, fiind o activitate care, în general, are un caracter recreativ şi este dependent de mediul
înconjurător. Numărul turiştilor la nivel mondial a crescut anual. Acest fapt poate conduce la situaţia că
neprotejând mediul apare riscul apariţiei unor efecte negative iremediabile. Acestea se resimt asupra
celor trei factori de mediu: solul, apa şi aerul, care odată afectaţi produc efecte nedorite în lanţ asupra
resurselor turistice şi sănătăţii omului.
Paralel cu sporirea numărului de turişti s-au înregistrat creşterea traficului turistic rutier şi aerian,
lipsa dotărilor de limitare a poluărilor la multe unităţi turistice, degradarea coastelor litorale şi a zonelor
limitrofe cursurilor de apă, creşterea şi dezvoltarea intensivă a activităţilor turistice cu repercursiuni
asupra manifestării structurilor de mediu.
Ca urmare, dezvoltarea durabilă a turismului a devenit o necesitate. Conform O.M.T., „turismul
durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiştilor actuali şi a industriei turistice şi, în acelaşi timp, a
protejării mediului şi a oportunităţilor pentru viitor. Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor

2
economice, sociale, estetice, etc. ale „actorilor” din turism, menţinându-se integritatea culturală,
ecologică, diversitatea biologică şi toate sistemele ce susţin viaţa.
Performanţele pe care le impune conceptul de dezvoltare durabilă sunt de ordin economic, social
şi ecologic. Din prima categorie fac parte creşterea gradului de exploatare şi valorificare a resurselor
turistice, iar din cea de-a doua, sporirea numărului de locuri de muncă, atragerea populaţiei in practicarea
turismului, dezvoltarea şi conservarea meseriilor tradiţionale, precum şi creşterea duratei de viaţă.
Efectele de ordin ecologic privesc evitarea degradării mediului, reciclarea şi reducerea sustragerii
terenurilor din circuitul agricol.
Din principiile de dezvoltare durabilă a turismului fac parte:
- mediul, a cărui valoare în turism este esenţială, de el trebuie să se bucure şi generaţiile viitoare;
- turismul să fie considerat o activitate pozitivă, de care să beneficieze atât mediul ambiant, comunităţile
locale, cât şi vizitatorii;
- relaţia dintre mediu şi turism să se dezvolte astfel încât mediu să susţină activitatea turistică pe termen
lung, care, la rândul ei să nu degradeze mediul;
- în dezvoltarea activităţii de turism respectarea tuturor caracteristicilor locului;
- echilibrarea nevoilor oaspeţilor cu cele ale destinaţiilor şi implicit gazdelor lor;
- implicare şi răspundere pentru toţi care sunt solicitaţi să respecte aceste principii.
La întocmirea planurilor de dezvoltare a turismului se consideră necesară cooperarea
organizatorilor de turism cu populaţia rezidentă în zona de interes turistic, dar şi cu specialiştii din
domeniul ecologic.
Realizarea periodică a unei analize a stării de fapt a poluării şi a unui control a efectelor activităţii
turistice este benefică pentru preîntâmpinarea degradării mediului înconjurător şi resurselor turistice.
Un plan privind dezvoltarea activităţii turistice ar trebui să se bazeze pe următoarele coordonate
esenţiale:
- identificarea şi inventarierea potenţialului turistic dintr-o regiune;
- stabilirea de la început a intenţiilor de protejare a resurselor;
- întocmirea programelor de monitorizare a zonei pentru menţinerea standardelor de mediu;
- efectuarea unor studii privind cererea de pe piaţa turistică;
- realizarea de studii referitoare la impactul amenajării turistice asupra mediului;
- selecţionarea personalului, pe cât posibil din rândul populaţiei permanente a regiunii;
- propuneri pentru promovarea noilor produse turistice.
Sursele pentru o asemenea dezvoltare se pot constituii din resursele economico-financiare proprii
zonei sau prin atragerea capitalului străin, în sisteme private sau publice sau prin combinarea lor.
Folosirea resurselor nu este limitată la dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale,
protejarea mediului, diversificarea şi ridicarea calităţiiproduselor turistice, ci şi pentru pregătirea
personalului lucrător în domeniu şi promovării ofertei turistice.
Dacă efectele scontate ale dezvoltării durabile a turismului, care se manifestă pe trei planuri
(economic, social şi ecologic), sunt pozitive atunci consecinţele lor se concretizează în sporirea
investiţiilor, echilibrarea Balanţei externe de plăţi, inclusiv în oferta pe piaţa turistică mondială şi
diminuarea fenomenului inflaţionist. Alte urmări ar fi reducerea şomajului şi procesului de emigraţie la
nivel regional, asigurarea accesului la turism a unui număr mai mare din populaţie, creşterea speranţei
de viaţă şi menţinerea stării de sănătate, ridicarea nivelului de pregătire a populaţiei, prevenirea degradării
resurselor turistice, protejarea şi conservarea mediului înconjurător.
Pentru impulsionarea turismului şi a dezvoltării sale durabile, statul trebuie să intervină printr-un
sistem de pârghii economico-financiare şi facilităţi, atât pentru întreprinzători, cât şi pentru turişti.
Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă prin utilizarea necorespunzătoare a
mediului ambiant şi intervenţia omului în mod brutal asupra peisajului şi resurselor naturale. Situaţii în
care pot apărea astfel de cazuri ţin de:
- concepţia greşită de valorificare a resurselor naturale;
- circulaţia turistică necontrolată;
3
- fenomenul poluării naturii prin turismul automobilistic;
- dezvoltarea nesistematizată a localităţilor turistice (proiectare necorespunzătoare a obiectivelor,
stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică, construcţii inestetice, ocuparea
intensivă a spaţiului cu construcţii turistice);
- amenajările deficitare pentru vizitarea peşterilor.
Tipurile de poluare produsă prin turism sunt multiple şi dinamice. Poluarea poate fi fizică,
chimică, culturală şi morală. Efectele acesteia pot fi:
- imediat sesizabile;
- pe termen lung;
- indirecte;
- ale iradierii.
În timp, ca urmare a cercetărilor şi studiilor efectuate, s-au delimitat unele tipuri de capacităţi de
suport pentru turism. Acestea determină limita tangibilă şi intangibilă, măsurabilă sau nemăsurabilă a
unui spaţiu care deţine sau i se poate atribui o funcţie turistică.
Capacitatea de suport pentru turism poate fi:
- ecologică – stabileşte nivelul de dezvoltare a structurilor şi activităţilor turistice fără a afecta foarte mult
mediul înconjurător;
- fizică – stabileşte nivelul de saturaţie ce poate fi atins de activităţile turistice, peste care apar problemele
legate de mediu;
- social-receptivă – are în vedere menţinerea relaţiilor bune dintre vizitatori şi localnici şi nu diminuarea
pragului de toleranţă;
- economică – reprezintă capacitatea de păstrare a funcţiei turistice a unui teritoriu dat;
- psihologică – ţine de perceperea negativă a turiştilor faţă de destinaţia turistică.
Ţinând seama de toate aceste premise se pot delimita traiectoriile în dezvoltarea durabilă a
turismului românesc care presupun:
- asigurarea de către stat a cadrului general al dezvoltării durabile în turism;
- creşterea gradului de valorificare a ofertei turistice;
- instituirea unui program naţional de protejare şi conservare valorilor turistice;
- elaborarea unui program naţional de modernizare a turismului românesc;
- armonizarea dezvoltării turistice cu prevederile sistematizării complexe a teritoriului;
- reechilibrarea dezvoltării şi echipării turistice a zonelor montane;
- reconsiderarea valorificării resurselor balneare;
- extinderea utilizării resurselor turistice ale litoralului în extrasezon;
- creşterea gradului de valorificare turistică a Deltei Dunării;
- amenajarea şi exploatarea raţională a zonelor turistice incomplet puse în valoare;
- utilizarea raţională a resurselor turistice naturale şi evitarea degradării lor;
- amenajarea, protejarea, conservarea monumentelor naturii, a resurselor antropice şi introducerea în
circuitul turistic.
Asemenea traiectorii se pot constitui în jaloane pentru elaborarea strategiilor privind dezvoltarea
de ansamblu a turismului în ţara noastră.

4. Impactul economico-social şi ecologic al activităţii de turism

Dezvoltarea turismului atrage după sine modificări variate de ordin economic, social şi ecologic.
Impactul poate fi atât pozitiv cât şi negativ. De aceea, preocupările specialiştilor din turism trebuie să se
îndrepte spre diminuarea şi chiar eliminarea efectelor negative şi menţinerea celor pozitive. Şi ca urmare
pentru cei care lucrează în domeniul turismului cunoaşterea efectelor economice şi modificărilor de
natură socială devine o necesitate.

A. Efecte economice şi modificări de natură socială

4
 Dezvoltarea serviciilor s-a produs în concordanţă cu nevoile producţiei şi populaţiei, în legătură
cu circuitul naţional şi internaţional de valori şi cu mediul înconjurător. Ele au un rol important în
dezvoltarea economico-socială prin contribuţia la creşterea economică şi calităţii vieţii.
Turismul ocupă primul loc în activităţile de „loisir”, de aceea impactul său asupra economiei este
evident şi se poate manifesta prin efecte de multiplicare, stimulare a producţiei, veniturilor şi ocupării
forţei de muncă.
De pildă, o nouă activitate turistică dezvoltată într-o zonă, influenţează şi celelalte ramuri ale
economiei locale, aşa cum se poate observa în Fig.1.

Fig. 1. Efectele unei noi activităţi de turism într-o regiune Sursa: Armstrong, Taylor Jim,
Regional Economics and Policy, Second Edition,Harvester Wheatsheaf, 1993, pag. 7

Se apreciază că, apariţia de noi întreprinderi producătoare de bunuri şi servicii, precum şi

comerciale, ca şi nevoia unui anumit tip de profesiuni sunt consecinţe ale dezvoltării turismului într-o
regiune. De asemenea, are loc sporirea condiţiilor care permit modernizarea sectoarelor de activitate,
dezvoltarea construcţiilor, transporturilor, infrastructurii generale, etc.
Unele dintre efectele pozitive, ale turismului asupra zonelor receptoare ar fi:
- dezvoltarea industriei alimentare locale, cu valorificarea bucătăriei locale;
- creşterea numărului de locuri de muncă;
- utilizarea terenurilor de o slabă calitate agricolă;
- intensificarea exporturilor ţărilor receptoare;
- creşterea producţiei agricole şi zootehnice prin achiziţionarea utilaje şi instalaţii moderne, ca urmare a
cererii de produse proaspete;
- crearea de fonduri de dezvoltare;
- apariţia unor surse diversificate de energie (solară, eoliană etc.);
- dezvoltarea activităţii de gospodărire a apelor;
- apariţia unor reţele de servicii specifice de alimentaţie şi service auto, de comunicaţii etc.

5
 În ceea ce privesc efectele negative ale practicării turismului, de care trebuie să se ţină seama,
sunt:
- penuria de produse agroalimentare;
- scoaterea din circuitul agricol a terenurilor agricole fertile;
- scăderea producţiei unor ramuri industriale;
- dezvoltarea necorespunzătoare a unor elemente de infrastructură.
De aceea, se impune urmărirea unor indicatori ai efectelor economico-sociale ale activităţii de
turism care se pot delimita în:
- indicatorii efectelor economice în perimetrul funcţional al unei unităţi turistice, cum sunt venitul net şi
încasările din prestaţiile turistice;
- indicatorii efectelor economico-sociale şi educative în spaţiul activităţii umane a beneficiarilor
prestaţiilor turistice şi anume: formarea nivelului cultural-educativ, creşterea randamentelor intelectual-
creative, sporirea venitului net şi a venitului naţional, mărirea productivităţii sociale a muncii şi a
volumului de muncă.
Modificările de natură socială pot fi urmărite, în principal prin stabilitatea populaţiei şi calitatea
vieţii.
Calitatea vieţii se compromite în unele regiuni ale lumii, datorită creşterii economice haotice şi
alterării echilibrului ecologic. Jay Forrester stabileşte un standard al calităţii vieţii, în modelul său global
asupra dinamicii mondiale, în funcţie de patru componente primare. Două dintre acestea afectează pozitiv
calitatea vieţii prin creşterea lor, şi anume: standardul material al traiului şi cantitatea de hrană. Prin
creşterea lor, celelalte două o diminuează: înmulţirea populaţiei şi poluarea. Ea reprezintă problema
centrată a prospectivei sociale şi se află în strânsă legătură cu turismul. Raporturile acestei activităţi cu
chestiunile privind calitatea vieţii le înţelegem acceptând că, cele mai importante funcţii ale turismului
modern sunt cele recreative- recuperative şi instructiv-educative.
Atunci când se abordează latura socială a eficienţei în turism trebuie admis faptul că, la fel ca şi
cea economică are un caracter multidimensional, însoţeşte orice formă de turism şi acţiune turistică. Se
remarcă apariţia unei puternice intercondiţionări între cele două eficienţe, prima, economică ce se
materializează în veniturile societăţilor comerciale, iar a doua, socială, materializată în nivelul de
satisfacţie a turiştilor.
Există efecte pozitive sociale ale turismului cum sunt:
- diferenţierea structurii sociale;
- modernizarea vieţii familiei;
- lărgirea orizontului de gândire al localnicilor.
Diferenţierea structurii sociale se realizează prin angajarea unei părţi a populaţiilor locale în
turism, dezvoltarea producţiei artizanale, modernizarea agriculturii, diferenţierea veniturilor, şi altele.
Schimbarea statutului femeii în familiile tradiţionale ţărăneşti şi a raporturilor părinţi-copii conduc la
modernizarea vieţii de familie.
Modificarea gândirii locuitorilor din zonă are loc prin diminuarea prejudecăţilor de diferite forme.
Sunt şi efecte negative, de natură socială ale turismului cum ar fi:
- polarizarea populaţiei;
- dezintegrarea familiilor;
- dezvoltarea unor atitudini de consum necorespunzătoare (alcool, droguri, delicvenţă).
În esenţă, eficienţa socială a turismului este reprezentată de aportul adus de acest domeniu de
activitate la petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, reconfortare, refacerea parţială sau totală a
capacităţii de muncă, ridicarea nivelului general de cunoaştere şi pregătire, satisfacerea unor motivaţii
spirituale, psihice, crearea unui climat de pace, etc.
Ca urmare există criterii de apreciere a eficienţei sociale, prezentate în literatura de specialitate,
ca de pildă:
- gradul de satisfacţie personală a turistului;
- contribuţia la ocrotirea sănătăţii şi refacerea forţei de muncă;
6
- ridicarea nivelului de pregătire;
- protejarea mediului ambiant.
Se consideră pe bună dreptate că efectele sociale ale turismul se transformă, pe diverse trepte, în
efecte economice. Acest mecanism de convertire se prezintă în figura 2.

Fig. 2. Convertirea efectelor sociale ale turismului în efecte economice (cu aplicabilitate în sfera
productivă a complexului economic naţional) Sursa: Cosmescu , I., Turismul fenomen complex
contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 271

Ţinând seama de toate aceste aspecte se impune o analiză atentă a impactului economico-social
al turismului, pentru ca viitoarele strategii să fie oportune în raport cu realitatea existentă.

B. Impactul asupra mediului înconjurător

Turismul, fiind un consumator de spaţiu şi resurse turistice, participă la influenţarea mediului
înconjurător şi a potenţialului turistic. Acest fapt se datorează fie presiunii exercitate direct de turişti
asupra peisajului, florei, faunei sau a altor obiective turistice pe care le poate modifica parţial sau total,
fie prin concepţia greşită de valorificare a lor.
Impactul turismului asupra mediului înconjurător se manifestă permanent, pluridirecţional şi
contradictoriu. De aceea, dezvoltarea durabilă constituie un cadru în care trebuie să se situeze evoluţia
activităţii de turism şi funcţie de coordonatele acesteia să se implementeze căi şi mijloace specifice
turismului care asigură înfăptuirea sa.
Menţionăm că impactul turismului asupra mediului înconjurător are loc în diverse direcţii legate
de crearea condiţiilor practicării turismului. Aceste direcţi de impact sunt:
a) impactul asupra reliefului
Relieful are rol de resursă atractivă de prim ordin şi substrat material al activităţilor legate de
practicarea turismului. Orice intervenţie antropică asupra sa produce modificări de o amploare mai mică
sau mai mare ale structurii acestuia. Nu toate acţiunile umane întreprinse în scop turistic au consecinţe
nefaste asupra reliefului.
Formele impactului se referă la modul şi locul amplasării unităţilor de cazare, tipul căilor de
acces, amenajarea obiectivelor şi spaţiului turistic.
Acestea pot conduce la distrugerea unor anumite elemente ale reliefului de detaliu, subminarea
structurii fizice a substratului, alterarea peisajului.
7
 b) impactul asupra stratului de sol
Solul se interpune între relief, pe care-l acoperă şi om. Prin diverse construcţii, de infrastructură,
acesta este scos din circuitul evoluţiei naturale, iar în jurul bazelor turistice se face simţită poluarea
chimică a solurilor.
c) impactul climatic al turismului
Clima influenţează circulaţia turistică, concentrarea unui număr mare de vizitatori poate afecta
parametrii topoclimatici. Schimbarea prin turism a climatului din peşteri are consecinţe majore. Efectele
acestei activităţi se fac simţite şi în ceea ce priveşte calitatea aerului atmosferei.
d) impactul asupra hidrografiei
Elementele hidrografice dintr-o regiune sunt incluse în rândul resurselor turistice. Turismul
acţionează asupra reţelei hidrografice ducând la modificări de ordin cantitativ (depreciere şi epuizare)
sau calitativ (poluare).
Principalele forme ale impactului uman se referă la:
- deprecierea apelor subterane printr-o exploatare excesivă;
- modificările drenajelor şi structurii acviferelor subterane prin foraje;
- schimbarea drenajelor de suprafaţă, urmare a amenajărilor pentru agrement;
- poluarea apelor.
e) impactul asupra vegetaţiei
Dezvoltarea activităţilor recreative afectează integritatea şi compoziţia florei. Amenajarea unor
baze turistice duce la înlăturarea completă a vegetaţiei. Covorul vegetal este în pericol şi prin practicarea
turismului neorganizat. O formă a acestui impact constă în distrugerea de către turişti a plantelor rare.
f) impactul asupra faunei
Fauna prezintă sensibilitatea aparte la impactul turistic. În funcţie de modul cum sunt administrate
fauna cinegetică şi piscicolă ale unei regiuni depind relaţiile de echilibru şi dezechilibru în fondurile sale.
Indirect, turismul intens are influenţă asupra faunei, modificând condiţiile ei de habitat.
De aceea, se apreciază că practicarea unui turism prost organizat conduce la apariţia unor
fenomene ca:
- afectarea învelişului vegetal;
- modificarea structurii solului;
- migrarea faunei;
- degradarea unor obiective atractive;
- poluarea apelor şi peisajului;
- limitarea fondului natural al peisajului.
Pentru limitarea sau înlăturarea lor se pot evidenţia câteva soluţii, cum ar fi:
- amenajarea modernă durabilă a obiectivelor sau ariilor turistice pentru a le exploata organizat şi
controlat;
- diversificarea ofertei turistice în vederea diminuării suprasolicitărilor;
- aplicarea unei strategii de exploatare turistică în care latura socială a turismului să primeze în raport cu
cea economică;
- educaţia turistică a practicanţilor şi potenţialilor turişti;
- elaborarea unor măsuri legislative de protejare a resurselor turistice şi peisajului.
Toate aceste forme de impacturi generate de activitatea de turism pot fi cunoscute printr-o analiză
pertinentă a situaţiei existente şi prin estimaţii cu caracter interdisciplinar efectuate de specialişti
aparţinând domeniilor de impact.

Tipurile de impact produse de activităţile din turism

Cadrul natural
A Schimbări în compoziţia speciilor floristice şi faunistice
1.Distrugerea habitatului speciilor,

8
 2.Uciderea animalelor pentru vânătoare;
3.Uciderea animalelor pentru curiozităţi gastronomice şi piaţa suvenirurilor;
4.Influenţarea mi graţiei interne şi externe a animalelor;
5.Distrugerea speciilor vegetale valoroase pentru a culege plante şi a valorifica lemnul;
6.Defrişarea vegetaţiei naturale pentru realizarea de facilităţi turistice;
7.Reducerea rezervaţiilor naturale, a sanctuarelor cu viaţă sălbatică.
B Poluarea
1.Poluarea apei prin scurgerea apelor poluate, împrăştierea de substanţe petroliere şi petrol;
2.Poluarea aerului prin gazele de eşapament ale vehiculelor.
3.Poluarea sonoră datorată activităţilor şi transporturilor turistice.
C Eroziunea
1.Tasarea solurilor, compactarea, ce conduce la creşterea scurgerii pluviale şi a eroziunii
superficiale.
2.Creşterea expunerii solurilor la alunecări;
3.Amplificarea proceselor de declanşare a avalanşelor;
4.Pagube asupra formelor geologice deosebite ( peşteri, avene );
5.Deteriorări asupra malurilor fluviilor şi râurilor.
D Resurse naturale
1.Scăderea resurselor de apă prin suprasolicitări şi supraexploatare;
2.Reducerea resurselor de combustibil clasic pentru necesarul de energie pentru susţinerea
activităţilor turistice;
3.Riscuri crescute pentru incendii naturale.
E Impact vizual
1.Facilităţi turistice (construcţii agrement, servicii auxiliare);
2.Gunoaie şi deşeuri rezultate din structurile şi circulaţia turistică.

Cadrul construit
A Mediul urban
l.Scoaterea terenurilor în afara producţiei primare;
2.Schimbarea regimului hidrologic, climatologic;
B Impact vizual
1.Creşterea necesităţii construcţiilor, a ariilor ocupate de construcţii;
2.Stiluri arhitecturale noi, nearmonizate cu cele existente;
3.Aglomerări de populaţie şi bunuri;
C Infrastructura
1.Supraîncărcarea cu elemente de infrastructură (drumuri, căi ferate, parcare, grilaje
electrice, sisteme de comunicaţii, alimentare cu apă etc);
2.Pregătiri pentru noi dotări de infrastructură generală şi specifică;
3.Management de mediu pentru adaptarea arealelor în scopuri turistice (plimbări pe
mare, sporturi de iarnă, nautice, cicloturism şa).
D Forme urbane
1.Schimbări în structuri urbane (zone industriale, rezidenţiale) şi alte utilităţi
(agrement, structuri turistice);
2.Schimbări în dotări şi mobilier urban (străzi, îmbrâcăminţi asfaltice, pavări, iluminari
ş.a);
3.Pericolul apariţiei unor contraste între zona urbană amenajată turistic şi celelalte
zone rezidenţiale.
E Restaurarea

9
 1.Refolosirea şi restaurarea siturilor urbane vechi, a clădirilor istorice;
2.Restaurarea şi refacerea clădirilor vechi ca a doua rezidenţă.
F Competiţia
1.Posibilităţi de declin al atracţiilor turistice sau a unei regiuni din cauza apariţiei altor
atracţii sau schimbării de motivaţii sau a unor obiceiuri turistice.

10