POLUAREA SONORĂ

POLUAREA SONORĂ reprezintă expunerea oamenilor sau a animalelor la sunete ale căror
intensităţi sunt stresante sau care afectează sistemul auditiv.
Omul trăieşte în lumea sunetelor şi a zgomotului.

SUNETUL este un fenomen fizic care stimulează simţul auzului.

Sunetul se defineşte prin vibraţiile mecanice ale mediului care se transmit la aparatul auditiv.
Sunetul reprezintă o vibraţie a particulelor unui mediu capabilă să producă o senzaţie auditivă.
Sunetul se propagă sub formă de unde elastice numai în substanţe şi nu se propagă în vid. În aer viteza
de propagare este de 340 m/s.
Sunetul se caracterizează în funcţie de 3 factori: durata, frecvenţa, amplitudinea.

In domeniul poluării, interesează intensitatea senzaţiei auditive produse de un sunet

denumită TĂRIA SUNETULUI , care nu trebuie confundată cu intensitatea fizică.
Amplitudinea sau Intensitatea sunetelor se măsoară în decibeli (dB).
DECIBÉL ~i Unitate de măsură a intensităţii sunetelor egală cu a zecea parte dintr-un bel.
Durata se referă pur şi simplu la intervalul de timp în care urechea este expusă la un sunet.
Frecvenţa sau tonalitatea, unui sunet, este exprimată în cicluri pe secundă sau hertzi.
Gama de frecvenţe pentru un auz sănătos şi normal este de 20 pana la de cicluri pe secundă.

Scala decibelilor este logaritmică: o creştere a sunetului cu 3 dB echivalează cu dublarea

volumului sunetului. În sălbăticie, nivelul normal al sunetelor ar fi de 35 dB. Intensitatea cu care un om
vorbeşte este de 65 până la 70 de dB şi traficul generează sunete de până la 90 de decibeli.
La intensitatea de 140 de decibeli, sunetul devine dureros pentru urechea umană şi poate chiar afecta
sistemul auditiv.
Caracteristicile sunetului sunt: înălţimea (exprimată în frecvenţa vibraţiei); intensitatea
(exprimată în energia vibraţiei). Sunetul se propagă din aproape în aproape sub formă de unde sonore.
Cea mai mare parte din poluarea fonică provine de la automobile, trenuri şi avioane.
Echipamentele de construcţie şi maşinăriile din fabrici produc sunete care pot fi asurzitoare. Unele
aparate casnice, instrumente muzicale şi jucării pot fi la fel de zgomotoase ca şi pocnitorile şi armele de
foc. Muzica atunci când este ascultată la volum ridicat în căşti poate afecta urechea internă.
Şoapta – 20 dB
Conversaţia – 60 dB
Traficul la orele de vârf – 80 dB
Mixerul de alimentare – 90 dB
Un tren în mişcare – 100 dB
Ferastrăul cu lanţ – 110 dBUn avion în mişcare – 120 dB
Zgomotul produs de o puşcă – 140 dB

(1) Dimensionarea zonelor de protecţie sanitară se va face în aşa fel încât în teritoriile
protejate vor fi asigurate şi respectate valorile-limită ale indicatorilor de zgomot, după cum urmează:
a) în perioada zilei, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (AeqT), măsurat la
exteriorul locuinţei conform standardului SR ISO 1996/2-08, la 1,5 m înălţime faţă de sol, să nu
depăşească 55 dB şi curba de zgomot Cz 50;
b) în perioada nopţii, între orele 23,00 - 7,00, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat
A (LAeqT), măsurat la exteriorul locuinţei conform standardului SR ISO 1996/2-08, la 1,5 m înălţime faţă
de sol, să nu depăşească 45 dB şi, respectiv, curba de zgomot Cz 40.

(2) Pentru locuinţe, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT),
măsurat în timpul zilei, în interiorul camerei cu ferestrele închise, nu trebuie să depăşească 35 dB (A) şi,
respectiv, curba de zgomot Cz 30.
În timpul nopţii (orele 23,00 - 7,00), nivelul de zgomot LAeqT nu trebuie să depăşească 30 dB
şi, respectiv, curba Cz 25.

Zgomotele se grupează în două categorii:

~ surse interioare(din spaţiul locuit);
~ surse exterioare(din afara lui).

Zgomotele interioare variază ca intensitate după sursă, chiar în cadrul aceleiaşi surse (vorbirea,
aparatele de radio, televizoarele, plânsetele, ţipetele/jocul copiilor, mersul ascensorului), iar la creşterea
nivelului lor, contribuind chiar omul. Sursele interioare generează zgomote chiar în interiorul locuinţei
(aspiratorul de praf, maşina de spălat rufe, radioul, televizorul etc) cărora li se adaugă zgomotele din
clădire (instalaţiile de apă, de canalizare şi de încălzire, ascensorul, ghena de gunoi, etc).
 Sursele exterioare de zgomot se clasifică în:
o surse fixe (reprezentate de întreprinderile industriale, de unităţile din comerţ, de construcţie, de
servire a populaţiei etc.);
o surse mobile (sunt mijloacele de transport, intensitatea variind şi după trafic, viteza de
circulaţie, starea de întreţinere a vehiculelor şi a drumurilor etc.)
Zgomotul exterior prezintă 2 componente:
~ una cu existenţă continua (zgomotul de fond, produs mai ales de sursele fixe, din întreprinderile
industriale),de intensitate mai redusă şi frecvenţă mai joasă, manifestată ca o rumoare continuă
nediferenţiată
~ alta reprezentată de zgomote, ce se produc brusc, cu durată scurtă, de intensitate mare şi frecvenţă
înaltă (produse adesea de mijloacele de circulaţie).
În jurul aeroporturilor cu trafic intens, zgomotul produs la decolarea avioanelor supersonice este
nociv prin caracterul său brusc, exploziv şi intensitatea foarte mare (dB; decibelul: dB este unitate de
măsură a intensităţii sunetului)
Propagarea sunetului se face cu viteză constantă, fiecare strat de aer vibrând cu frecvenţa egală
cu cea a sursei sonore.
Influenţa zgomotului asupra organismului se realizează în funcţie de:
- caracteristicile sale (intensitate, frecvenţă, caracter, etc);
- de particularităţile organismului receptor (vârstă, stare de sănătate,activitate, sensibilitate, obişnuinţă
etc.
Se consideră că perceperea sunetelor de către aparatul auditiv, se realizează între 2 limite:
~ una inferioară (zero dB), numită prag de percepţie,
~ una superioară(130 – 140 dB), numită prag dureros.
Scădere auzului diferă la bărbaţi/femei.
Acţiunea zgomotelor asupra organismului se manifestă, în primul rând asupra sistemului
nervos central, apar astfel modificări şi în activitatea altor aparate şi sisteme:
o asupra aparatului cardiovascular, prin accelerarea pulsului şi creşterea tensiunii arteriale;
o modificări ale frecvenţei şi amplitudinii mişcărilor respiratorii;
o prin creşterea consumului de oxigen;
o modificări secretorii şi de motilitate ale stomacului şi intestinelor;
o modificări în activitatea glandelor endocrine, interpretate ca reacţiide apărare ale
organismului, în cazul dezechilibrului produs dezgomot asupra sistemului nervos central
(scoarţa cerebralăreacţionează printr-o stare de iritabilitate, prin scăderea atenţiei şi a memoriei, prin
apariţia oboselii, deci scade capacitatea de muncăfizică, mai ales intelectuală, şi o serie de tulburări
comportamentale).
Influenţa îndelungată a zgomotului poate depăşi stadiul unor tulburări
Intensitatea tulburărilor produse de zgomot, se relaţionează cu factori subiectivi:
o obişnuinţa/deprinderea cu zgomotul (în timpul somnului, zgomotul este mai supărător, chiar
dacă nu are o intensitate prea mare; perioada de somn profund scade proporţional cu
intensitatea zgomotului din timpul somnului şi se traduce prin oboseală la trezire).
Influenţa îndelungată a zgomotului poate depăşi stadiul unor tulburări funcţionale şi favoriza
apariţia unor boli: astenie, hipertensiune arterială, gastrită, ulcer gastric sau ulcer duodenal, colită,
diabet zaharat, hipertiroidism etc.
Literatura de specialitate arată că mediul fonic sănătos este de până la 30 dB.

Muzica – o formă de poluare sonoră

Ascultată în limite decente/fiziologice deintensitate, este benefică şi plăcută, dar devine nocivă asupra
auzului, dacăacţionează timp îndelungat şi tare (cu un nr. mare de dB).
Discotecile constituie o sursă principală de poluare sonoră (muzica depăşeşte 130dB), se mai adaugă şi
lumina intermitentă.
Nocivă este şi ascultarea fără măsură amuzicii la căştile Walkman-ului, de către tineri, la peste 80 dB,
nocivă este şiascultarea muzicii la radio/casetofon/televizor, la intensităţi crescute.
Modificările produse asupra organului auzului sunt de multe ori ireversibile.

EFECTE PSIHICE
până la 65: Nu produce suprasolicitare
peste 65: Oboseală , slăbirea atenţiei
65 – 90: Tulburări psihice şi fiziologice
peste 90: Leziuni ale organului auditiv intern
FON/FONI - Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzaţia
auditivă pe care o produce acesta
Statisticile realizate de instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii din România, arată că a crescut
îngrijorător numărul de hipo-acuzici în rândul tinerilor şi a scăzut mult limita de vârstă a celor afectaţi
de noxa sonoră.
  Concluzii
Zgomotul este apanajul vieţii civilizate, al începutului de mileniu III, al celor care trăiesc în
aglomeraţiile urbane, într-o permanentă poluare sonoră, care vine de la traficul rutier, de la
activitatea industrială, de la vecinii de bloc, etc. Efectele nocive ale zgomotelor, se cumulează cu cele
produse de acţiunea altor factori poluanţi(fizici, chimici, biologici, alimentari).
Există, cel puţin teoretic, posibilitatea de prevenire a poluării sonore şi de reducere a excesului
de decibeli, în mediul urban, prin:
o folosirea în industrie, a agregatelor silenţioase;
o separarea zonelor de locuit de cele industriale, între care să existe “zone verzi”;
o interzicerea circulaţiei autovehiculelor pe unele artere centrale;obligaţia ca vehiculele de mare
tonaj, aflate în tranzit, să ocolească localitatea;utilizarea de materiale de construcţii fonoizolante
, etc.
În diminuarea poluării sonore, fiecare dintre noi, avem responsabilităţi, astfel:
o să încercăm să reducem zgomotul ce-l producem şi care, adăugându-se zgomotului ce-l
provoacă semenii noştri, contribuie la crearea, dezvoltarea şi generalizarea infernului sonor în
care trăim (sursele de zgomot: radio, televizor…, trebuie să fie bine controlate, atât ziua cât şi
noaptea; la volan, trebuie să te gândeşti la pietoni când ambalezi motorul şi apoi pui frânele
neverificate temeinic).
o plantarea arborilor pe marginea străzilor, autostrăzilor, în zonele industriale,
o folosirea materialelor izolate fonic pentru construcţii;
o eforturile noastre de a respecta orele de linişte şi de odihnă ale celorlalţi, de a asculta la o
intensitate redusă muzica, de a ne izola garajul în care încercăm automobilul, eforturi care să
contribuie la evitarea a ceea ce se numeşte poluarea sonoră.
Standardizarea şi normarea izolaţiilor fonice poate fi de mare utilitate cu condiţia să capete
obligativitate ca şi în cazul măsurilor de protecţie a mediului .
Poluarea sonoră rămâne însă o problemă încă deschisă atât ca intensificare obiectivă cât şi ca
delimitarea subiectivă căci liniştea este indispensabilă oricărei activităţi şi mai ales activităţile
intelectuale.