POLUAREA FONICĂ SI INFLUENETELE

SALE ASUPRA SANATATII

I. CE ESTE POLUAREA FONICĂ ?

Sunetele fac parte integrantă din viaţa noastră, cu ajutorul lor putem comunica,
suntem avertizaţi în cazul unor pericole, obţinem informaţii sau ne relaxăm ascultând
muzica preferată. Din punct de vedere fizic sunetele reprezintă "vibraţii ale particulelor
unui mediu capabile să producă o senzaţie auditiv”.

Sunetul este o formă de energie fizică creată de obiectele care vibrează. Aceste
vibraţii se transmit sub forma unor unde de presiune crescută sau scăzută care iradiază de
la suprafaţa obiectului. Aceste unde constituie stimuli fizici pentru ureche. Sunetul se
propagă sub formă de unde elastice numai în substanţe (aer, lichide şi solide) şi nu se
propagă în vid.

Atunci când auzim ceva, de fapt urechea este atinsă de vibraţiile unduitoare ale
presiunii atmosferice. Urechea transformă undele sonore în impulsuri electrice, pe care le
transmite mai departe, la creier, care la rândul sau decodifică semnalele. Urechea se
obişnuieşte treptat cu sunetele, iar cu timpul învăţăm şi sensul acestora.

Dimensiunile fizice ale sunetului sunt:

 Frecvenţa (numărul de cicluri de vibraţii produse într-o secundă). În general, la

om plaja auditivă (suprafaţa de audibilitate) se înscrie între 16 şi 16.000 Hz
(cicluri/s). În cazul unui analizor sensibil, limita superioară ajunge la 20.000 Hz.
Sensibilitatea maximă a urechii umane este în domeniul 2000 - 5000 Hz. Sunetele
sub 16 Hz se denumesc infrasunete, iar cele peste 20000 Hz - ultrasunete.
 Frecvenţa sunetelor din zgomot joacă un efect hotărâtor, deoarece nu toate
frecvenţele sunt percepute la fel, cum ar fi ultrasunetele şi infrasunetele.

 Intensitatea (nivelul de presiune sonoră, se notează cu S), se exprimă prin

comparaţie cu un nivel de referinţă, notat S0 şi se măsoară în Belli (mai frecvent
subunităţi, respectiv decibeli, dB). Pentru om, limita medie de suportabilitate este
de 65 dB iar intensitatea maxim tolerabilă este în jur de 80-100 dB, dar ea variază
în funcţie de frecvenţă. Scara de sunete audibile este de la 0 la 140 dB. Nivelul de
20-30 dB este inofensiv pentru organismul uman, acesta este fondul sonic normal.
Sunetul de 130 dB provoacă senzaţia de durere, iar de 150 dB este insuportabil.
Un frigider produce un zgomot de max. 20 dB, un aspirador - 50 dB, un
autocamion - 90dB,un avion cu reacţie la decolare - 106 dB, o motocicletă în
demaraj - 110 dB, o orchestră de Jazz - 112 dB.

 Durata sunetului are de asemenea impact asupra organismelor vii. Dacă se

depăşesc limitele de suportabilitate se poate ajunge la o psihoză periculoasă.

 Timbrul este calitatea care deosebeşte între ele sunetele egale ca frecvenţă şi
intensitate. Timbrul diferit al sunetelor este dat de armonicile semnalului sonor.
Sunetele pure sunt foarte puţine, acestea conţin o singură frecvenţă (de exemplu
diapazonul). Majoritatea conţin mai multe armonici, acestea deosebesc două
sunete cu aceeaşi frecvenţă unul de altul (de exemplu două instrumente diferite).

Studiile de specialitate au evidenţiat limitele inferioare (pragul de audibilitate) şi

superioare (pragul senzaţiei dureroase) ale sunetelor pentru a fi receptate de om, precum
şi faptul că aceste praguri variază odată cu frecvenţa sunetului. Astfel urechea umană este
mai puţin sensibilă la frecvenţe joase decât la sunetele cuprinse între 1000-6000 Hz. Un
sunet de 60 dB la 100 Hz nu este perceput la fel de puternic ca un sunet de 60 dB la 2000
Hz.

Efectele zgomotului asupra omului sunt în funcţie de intensitatea şi de durata sa.

Primele efecte sunt la nivel psihic (distragerea atenţiei, reducerea performanţelor în
sarcini care utilizează memoria de scurtă durată), vegetative (creşterea activităţii
cardiace), suferinţă auditivă şi apoi dificultăţi în coordonarea mişcărilor.

Există însă în jurul nostru şi multe sunete neplăcute sau nedorite, denumite în mod
obişnuit zgomot; alături de alţi poluanţi, zgomotul în anumite situaţii devine factor de
disconfort mergând până la a reprezenta un potenţial pericol pentru starea de sănătate a
persoanelor expuse. Zgomotul este o suprapunere dezordonată a mai multor sunete. Este
produs din surse naturale, dar mai ales antropice: utilaje, mijloace de transport, aparate,
oameni etc.

Deşi suntem în permanenţă înconjuraţi de sunete, atât la locul de muncă cât şi în

oricare alt loc, în majoritatea cazurilor ne putem desfăşura activitatea ignorând zgomotul
ambiental. Dar odată cu creşterea nivelului zgomotului, acesta devine un factor poluant
care dacă este permanent, influenţează negativ nivelul de performanţă profesională, fiind
de foarte multe ori cauza oboselii, nervozităţii sau a diminuării cantitative şi/sau calitative
a calităţii activităţii prestate.

Poluarea fonică sau sonoră constă în sunete produse de activitatea umană sau
utilaje, maşini care afectează sau dezechilibrează activitatea omului sau animalelor.

În natura sunetele puternice sunt o rarietate, zgomotul este slab si de obicei de

scurtă durată.  Sunete precum murmurul apei unui izvor, ciripitul pasărelelor, sunetul
valurilor, al unei cascade, freamătul frunzelor sunt întotdeauna plăcute  omului, ele
liniştesc, elimină stresul, dar aceste sunete devin tot mai rare, fiind inlocuite de zgomotul
provocat de industrie şi transport. 

 Marea majoritate a activităţilor omeneşti este generatoare de zgomote: alarmele,

lucrările din construcţii, sistemele energetice, muzica intensă, vorbirea puternică, sunetul
sirenelor, soneriile, claxoanele, zgomotul produs de traficul auto sau aerian (traficul
aerian în special cel supersonic prezintă o sursa de zgomot cu implicaţii puternice. Unele
motoare aviatice se aud  de la 30 km). Cuvântul în engleză “noise” care corespunde
termenului “zgomot”, provine de la cuvântul latin “noxia” care s-ar putea traduce prin
“prejudiciu, rană”.

În oraşele moderne, în special în metropole, cauza principală a poluării o

constituie traficul rutier, în continuă creştere, cauzat atât de creşterea numărului de
vehicule cât şi de viteza acestora. Pe autostrăzi de multe ori nivelul zgomotului depăşeşte
80 dB. Nici localităţile mici nu sunt ferite de poluarea sonoră atunci când sunt străbătute
de artere de circulaţie importante.

Poluarea fonică este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă
europenii la ora actuală, alături de poluarea atmosferică şi managementul deşeurilor.
Conform unor statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), jumătate din
europeni trăiesc într-un zgomot permanent, iar o treime suferă de insomnii din cauza
poluării sonore. Nu doar poluarea fonică stradală este deranjantă, dar şi cea produsă de
obiectele electrocasnice din gospodării sau de vecinii gălăgioşi.

În statele europene circa 40% din populaţie este expusă zgomotului produs de
traficul rutier cu o intensitatea de 55 dB şi 20% zgomotelor de peste 65 dB. Dacă se iau
în considerare toate zgomotele produse de transporturi, atunci peste 50% din populaţia
Europei nu are confortul sonor normal la domiciliu şi 30% este afectată în timpul nopţii.
Poluarea sonoră este mai severă în ţările în curs de dezvoltare prin densitatea crescută a
circulaţiei şi prin absenţa centurilor de circulaţie în marile oraşe. Se apreciază că în aceste
ţări intensitatea sonoră este pe arcursul a 24 de ore în domeniul 75-80 dB.

Habitatul modern se caracterizează prin deteriorarea continuă a mediului sonor

urban. Rezultatele acţiunii de monitorizare a poluării sonore urbane, desfăşurate de către
Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, în colaborare cu compartimentele de specialitate
din teritoriu, au evidenţiat o dinamică continuu ascendentă a nivelurilor expunerii de la
valori medii de 50 de dB(L) la începutul anilor 80 la aproximativ 70 de dB(L) în 1999.

Volumul populaţiei expuse, este de 45% din totalul rezidenţilor din apartamentele
tip bloc care au acuzat niveluri de deranj moderat şi sever datorate poluării sonore.
Traficul, indiferent sub ce forma se găseşte el, este, se pare, cea mai mare forma de
ameninţare de poluare sonoră. Traficul din oraşe, traficul naval, deasupra şi pe sub apă
este dăunător omenirii dar şi animalelor acvatice, care comunică prin sunete ce se pot
confunda cu sunetele provenite de la detectoarele cu ultrasunete.

În ultimii 30 de ani, statele lumii au depus eforturi maxime pentru a controla

poluarea sunetului, dar cu toate acestea, rezultatele sunt mult sub aşteptări.
WFAE, respectiv Forumul Mondial pentru Acustică Ecologică a fost înfiinţat în 1993 ca
şi organizaţie internaţională care cuprinde organizaţii şi persoane individuale, ce
împărtăşesc aceleaşi temeri privind situaţia actuală a zgomotului pe planeta noastră.

Forumul promovează educaţia pentru menţinerea unui mediu ecologic, studii şi

cercetări în domeniul poluării fonice, diseminarea informaţiilor, măsuri de protecţie şi
prevenire, echilibrarea dezechilibrelor ecologice datorate zgomotelor. Începând cu anul
2000, WFAE are o publicaţie bianuală (“Soundscape”) pentru dialog, cercetări,
comentarii, critici şi perspective.
II. EFECTELE POLUǍRII FONICE

În cazul lucrătorilor din industrie sau construcţii, expunerea la poluarea fonică pe

termen lung poate produce efecte nedorite asupra sănătăţii. Pierderea auzului indusă de
zgomot este recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind „cea mai comună
şi ireversibilă boală industrială”. Pierderea auzului, pe lângă faptul că poate opri o
persoană să lucreze la întreaga sa capacitate, poate distruge viaţa socială a acesteia,
izolând-o de comunitate.

Zgomotul legat de muncă constituie în Europa o preocupare în creştere întrucât

afectează în mod direct milioane de lucrători nu numai în industria grea, ci şi într-o
mulţime de sectoare de activitate cum sunt serviciile, educaţia şi divertismentul. O treime
a angajaţilor din Europa sunt expuşi la niveluri ridicate de zgomot pe durata a peste un
sfert din programul lor de lucru,  iar circa 40 milioane de lucrători sunt nevoiţi să ridice
tonul peste nivelul normal de conversaţie pentru a se face auziţi, cel puţin jumătate din
programul lor de lucru. Pentru protecţia lucrătorilor, Directiva referitoare la zgomot, care
a intrat în vigoare, în toate statele membre ale Europei, în februarie 2006, stabileşte o
limită zilnică de expunere la zgomot de 87 dB şi prevede că „ riscul generat de expunerea
la zgomot trebuie să fie eliminat la sursă sau redus la minimum”.

Traficul urban este principala componentă a zgomotului din oraşe. Pe parcursul

unei zile se înregistrează trei maxime ale nivelului de zgomot, la orele 6-7, 12 şi 18-19.
Maşinile de puteri mari, motocicletele, motoretele şi scuterele produc cele mai mari
zgomote. O maşină Dacia 1300 produce 72 dB în regim, iar la frânare şi demarare rapidă
92 - 97 dB. Frânarea şi demararea sunt momentele cele mai zgomotoase la toate tipurile
de autoturisme. Motoarele Diesel sunt mai poluante fonic decât cele cu piston.
 Zgomotul e foarte periculos, acţiunea sa se manifesta cu timpul, pe nesimţite. Tot
mai frecvent în lumea medicală se vorbeşte despre “maladia zgomotului”, cu afectarea
sistemului nervos şi auditiv. Actiunea primară a zgomotului puternic influenţează negativ
nu doar asupra urechii, dar şi asupra sistemului nervos, producând ameţeli, cefalee,
oboseală. Muzica puternică poate crea stări de depresie.

Conform unui studiu de specialitate efectuat asupra mai multor persoane din
Europa, 40 % din populaţia Franţei, 34 % din Germania, 33 % din Spania sunt de părere
că zgomotul provocat de vecini sau cel din stradă este de-a dreptul iritant şi că le creează
zilnic probleme la nivelul stării psihice. În întreaga lume, conform OMS, 120 milioane de
oameni suferă de afecţiuni ale auzului din cauza expunerii prelungite la zgomot.
Zgomotul acţionează direct asupra urechii, exercitând atât efecte auditive, cât şi efecte
extraauditive. Efectele resimţite sunt: reducerea atenţiei, a capacităţii de muncă, deci
creşterea riscului de producer a accidentelor, instalarea oboselii auditive, care poate
dispare odată cu dispariţia zgomotului, traumatisme, ca urmare a expunerii la zgomote
intense un timp scurt.

Aceste traume pot fi: ameţeli, dureri, lezarea aparatului auditiv şi chiar ruperea
timpanului, scăderi în greutate, nervozitate, tahicardie, tulburări ale somnului, deficienţă
în recunoaşterea culorilor, în special a culorii roşie, surditate la perceperea sunetelor de
înaltă frecvenţă. Efectele depind de natura persoanei, de complexitatea, natura şi
intensitatea zgomotelor. Efectele imediate şi pasagere sunt afecţiunile cardiovasculare
(creşterea ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale), diminuarea atenţiei şi a capacităţii de
memorare, agitaţia, reducerea câmpului vizual, afecţiuni gastro-intestinale. Efectele pe
termen lung însă duc la oboseală fizică şi nervozitate, insomnie, bulimie, hipertensiune
arterială cronică, anxietate, comportamente depresive şi chiar agresive.

În momentul de faţă, oamenii de ştiinţă studiază acţiunea poluării fonice asupra

organismului uman. Cercetările actuale au demonstrat că un nivel foarte mare al
zgomotului acţionează într-adevăr negativ, dar şi liniştea foarte apăsătoare este
cauzatoare de nelinişte. Prin urmare, sunetele cu o anumită intensitate sunt necesare.
Fiecare persoană are un anumit nivel de toleranţă la zgomot intrând acum în joc factori
precum vârsta, starea de sănătate sau chiar temperamentul.

Rezultatele unui studiu epidemiologic efectuat cu ajutorul specialiştilor din

Inspectoratele de Sănătate Publică, finalizat în 2000, semnalează pentru grupa de vârstă
de 15-64 de ani, în general manifestări superioare ale simptomelor nespecifice în zonele
de trafic intens, prin tulburări de somn (49 %), cefalee (56%), ameţeli (25%). În privinţa
frecvenţei afecţiunilor potenţial asociate expunerii excesive la zgomot, cea mai mare
prevalentă o înregistrează hipertensiunea arterială (maxim 16%). Ultra- şi infrasunetele se
adaugă sunetelor audibile, zgomotelor, mărind efectele nedorite.

Infrasunetele pot apare la automobile cu viteză mare (16 Hz), elicoptere (11,5
Hz), la apropierea furtunii (6 Hz), prin interacţiunea oceanului planetar cu masele de aer
(0,1-10 Hz), explozii, cutremure, în timpul zborului avioanelor supersonice. Infrasunetele
sunt foarte greu absorbite, deci se atenuează puţin cu distanţa. Astfel se explică
transmiterea infrasunetelor emise de avioanele supersonice la mii de kilometrii distanţă.
Infrasunetele, ca şi ultrasunetele sunt percepute de sugari, animale şi păsări. Sugarii
manifestă înainte de furtună insomnie, convulsii, lipsă de poftă de mâncare, respiraţie
agitată şi o creştere a temperaturii.

Păsările şi animalele semnalează prin comportarea lor agitată apariţia furtunilor,

sau a cutremurelor. Infrasunete de 7 Hz traumatizează puternic sistemul nervos şi
circulator, iar la alte frecvenţe pot distruge şi alveolele pulmonare. La adulţi,
infrasunetele produc ameţeală, vomă, un fals efect de euforie, sau chiar efecte cumulate,
aşa cum se întâmplă unor persoane, în timpul mersului cu viteză mare cu autoturisme, sau
autobuze.

Ultrasunetele au frecvenţe între 20 kHz şi 1 milion kHz. Sunt produse în natură,

în industrie, sau de aparatura electrocasnică. Animalele recepţionează ultrasunetele, iar
liliecii utilizează ultrasunetele emise de ei pentru orientarea în timpul nopţii. La om,
ultrasunetele distrug globulele roşii din sânge, produc migrene, greaţă, sau chiar pierderea
echilibrului.

Aspecte pozitive ale ultrasunetor sunt că distrug bacteriile, viruşii, ca de exemplu:

bacilul tuberculozei, virusul gripei, al tifosului ş.a. şi că ele îşi găsesc aplicaţii în
diagnosticarea medicală, sterilizarea unor obiecte medicale (ace, seringi), defectoscopia
pentru metale şi betoane, pentru identificarea golurilor, fisurilor interne, locaţia marină a
vaselor eşuate pe fundul mărilor, sau a submarinelor; trasarea hărţilor oceanelor, studii
chimice (uzura polimerilor, extracţii etc.).

Zgomotul afectează şi animalele, nu numai omul, producându-le stres, creşterea

riscului de mortalitate, probleme de comunicare care afectează reproducerea şi navigarea
organismelor acvatice, pierderea temporară sau definitivă a auzului, restrângerea
habitatului care poate merge până la extincţia speciei (un exemplu este moartea unor
specii de balene din cauza detectoarelor militare cu ultrasunete). Cercetările recente
demonstrează efectele sunetelor produse de om asupra organismelor marine, precum
mamifere, broască ţestoasă şi alte organisme marine. Zgomotele echivalente cu cele
suportate de oameni în activitatea lor cotidiană au produs la maimuţe o creştere cu peste
30% a tensiunii arteriale şi o creştere a nivelului glucozei în sânge. Spre deosebire de
celelate forme de poluare, poluarea fonică creşte în continuare iar populaţia se arată tot
mai nemulţumită.

Ca o concluzie la cele de mai sus, efectele produse de poluarea fonică sunt nu numai
de natură medicală ci şi socială provicând:

 Auz deficitar care poate fi acompaniat de tinnitus (zgomot în urechi) care apare la
frecvenţe cuprinse între 3 000–6 000 Hz;
 Dificultatea de a înţelege vorbirea, ca efect secundar al poluării sonore;
 Tulburări de somn - acesta este efectul major al poluării fonice pe durata nopţii
sau ca urmare a zgomotului pe durata zilei. Somnul neîntrerupt este o condiţia
pentru o stare fiziologică şi mentală bună, iar absenţa acestuia conduce la
 creşterea tensiunii arteriale, palpitaţii, vasoconstricţie, modificări de respiraţie,
aritmie cardiacă. Pentru un somn liniştit, nivelul de zgomot de fond trebuie să
situeze pe la 30 dB ;
 Afectarea funcţiilor fiziologice, în cazul muncitorilor expuşi în permanenţa la
zgomot, a populaţiei care locuieşte lângă aeroport. După expunere prelungită apar
efecte permanente, ca de exemplu hipertensiunea arterială, boli ischemice de
miocard, modificări ale reflexelor;
 Boli mentale. Poluarea sonoră în sine nu conduce la boli mentale dar poate
accelera sau intensifica dezvoltarea latentă a acestora. Expunerea la nivele ridicate
de zgomot poate fi asociată cu apariţia nevrozelor;
 Afectarea performanţelor cognitive: cititul, atenţia, rezolvarea problemelor,
memorarea, performanţele intelectuale;
 Efecte sociale şi de comportament (cum ar fi indispoziţia, supărarea) care în
general sunt complexe, subtile, indirecte şi rezultate ca urmare a interacţiunii cu
mai multe variabile non-auditive. Zgomotele de peste 80 dB diminuează
comportamentul civilizat şi cresc agresivitatea. Efectele sunt mai puternice atunci
când intensitatea sunetului este însoţită de vibraţii de frecvenţă joasă sau când
sunetul este însoţit de impulsuri sonore;
 Efecte combinate asupra sănătăţii cauzate de zgomot şi alte surse mixte. În mediu
coexistă sunete diferite, din surse diferite care combinate pot avea un efect
cumulat asupra organismelor, în special asupra calităţii somnului de noapte;
 Afectarea unor subgrupe vulnerabile care necesită mai multă protecţie faţă de
poluarea sonoră, cum ar fi persoanele cu hipertensiune, bolnavi internaţi în
spitale, cei cu probleme auditive, fetuşi, sugari, copii mici, bătrâni.

III. METODE DE DIMINUARE A POLUĂRII SONORE

Bineînţeles că în faţa flagelului zgomotului nu putem sta impasibili. Măsurile de

protecţie sunt deja schiţate şi trebuie doar să fie puse în aplicare. Cea mai importantă
măsură ţine de disciplina personală şi a colectivelor de lucru. Aşa după cum acasă sursele
de zgomot (radio, televizor, magnetofon) trebuie să fie bine controlate, atât ziua cât şi
noaptea, tot aşa, la volan, trebuie să te gândeşti la pietoni atunci când ambalezi motorul şi
apoi pui frânele neverificate temeinic.

Dar mai există şi măsuri tehnice care privesc pe de o parte ecranarea sursei de
zgomot, iar pe de altă parte protecţia urechii omului şi a locuinţei sale. Încă din perioada
proiectării obiectivelor industriale trebuie să se aibă în vedere amplasarea judicioasă a
maşinilor zgomotoase, tratarea antifonică a încăperilor în care ele funcţionează,
bineînţeles aceasta pe lângă obligaţia proiectanţilor şi constructorilor de maşini în
privinţa insonorizării lor.

Locuinţele trebuie de asemenea să fie insonorizate prin utilizarea de materiale de

construcţie izolante din punct de vedere fonic şi prin judicioasa amplasare a camerelor cu
surse de zgomot (ateliere, bucătării, băile). Probleme foarte grele de combatere a
zgomotului se pun pe marile artere de circulaţie şi în special pe traseul autostrăzilor. S-a
mers chiar la construcţia unor veritabile ecrane pe marginea autostrăzilor, aşa cum s-a
început, spre exemplu, în oraşul Hay-les-Roses din Franţa

Dar şi aceste ecrane îşi au dezavantajele lor: alterează peisajul, accentuează

monotonia traseului pe autostradă, prin îngrădirea fizică a autostrăzii favorizează
acumulările de gaze toxice care vatămă pe automobilişti etc. Deci aceste ecrane nu pot
constitui decât soluţii locale, în preajma ansamblelor de locuinţe traversate de autostrăzi.
E interesant de amintit că uneori, poluarea sonoră poate ajuta pe om în lupta sa pentru
igienizarea mediului.

E interesant de amintit că uneori, poluarea sonoră poate ajuta pe om în lupta sa

pentru igienizarea mediului. Se ştie că în America de Sud frigurile galbene, transmise de
ţânţari, produc veritabile ravagii în populaţia umană. Se depun eforturi mari pentru
stăvilirea acestei maladii prin distrugerea vectorilor săi aşa cum s-a procedat şi la noi în
cazul malariei.

Un ajutor cu totul insolit s-a prezentat atunci când, în Brazilia, pe reţeaua pentru
transportul interurban al energiei electrice, s-au montat transformatoare al căror zumzet
transmitea o undă sonoră pe 550 Hz (oscilaţii pe secundă).
IV. MANAGEMENTUL POLUǍRII SONORE

Măsurile tehnice pentru combaterea poluării sonore se referă la ecranarea sursei

de zgomot şi protecţia urechii omului şi a locuinţei, spaţiului în care îşi desfăşoară
activitatea. Se caută noi materiale de construcţie, cu proprietăţi antifonice, iar arhitectura
spaţiilor de locuit trebuie să ţină cont de amplasarea dormitoarelor astfel încât să nu fie
expuse arterelor de circulaţie cu flux continuu.

Direcţia principală în managementul poluării sonore, atât în politicile naţionale

cât şi în cea intenaţională, este dezvoltarea unor criterii pentru nivelele de expunere şi
promovarea unor măsuri de control al zgomotului, ca parte integrată a programului de
protecţie a mediului.

Managementul poluării sonore ar trebui să:

 monitorizeze expunerea omului la zgomot;

 să controleze sursele de poluare sonoră şi nivelul de imisii în special în zone
specifice, cum ar fi şcolile, spitalele, zonele rezidenţiale, locurile de joacă, dar şi
stabilirea locurilor “sensibile” atât pe perioada zilei cât şi noaptea, controlul
sănătăţii în zonele de risc;
 să ţină cont de consecinţele zgomotului la planificarea teritorială a transportului;
 să introducă sisteme de control a efectelor adverse asupra sănătăţii;
 să evalueze eficienţa politicilor de diminuare a zgomotului;
 să adopte un ghid pentru zgomotul public, în vederea protejării sănătăţii
populaţiei.

În general cele mai înalte nivele de zgomot se întâlnesc în unităţile industriale şi în

marile aglomerări urbane. Pentru a nu perturba calitatea activităţii la locul de muncă, au
fost introduse o serie de măsuri pentru prevenirea şi limitarea depăşirii anumitor niveluri
de zgomot. Aceste măsuri pot fi: sociale (norme şi legi de interzicere sau limitare a
nivelului sonor), tehnice (soluţii silenţioase, pereţi fonoizolanţi etc.), organizatorice (căşti
de protecţie, dispunerea surselor de zgomot la o distanţa mare faţă de angajaţi) şi igienice
(control medical, alimentaţie cu vitamine, etc.)

În industrie apar zgomote de diferite intensităţi şi frecvenţe, cu acţiune continuă, sau

intermitentă. Ciocanele pneumatice, de exemplu, produc zgomote de 110 dB, războaiele
de ţesut 96 - 100 dB, etc. Dacă se depăşesc 90 dB în 8 ore de activitate este absolut
necesară reducerea acestui tip de poluare.

Dintre procedeele utilizate pentru reducerea zgomotelor industriale se pot menţiona:

- utilizarea unor ecrane fonoizolante, interpuse între sursa de zgomot şi personalul uman;
- protecţia individuală cu antifoane;

- îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice ale utilajelor ce poluează intens fonic;

- utilizarea carcaselor la maşini şi utilaje în timpul funcţionării;

- alegerea corectă a fundaţiei utilajelor, neomiţând criteriul reducerii zgomotelor;

- folosirea, acolo unde este posibil, a suspensiilor elastice (resorturi metalice, cauciuc,
fibre de sticlă, pâslă, mase plastice, plută, azbest);

- schimbări în structura şi arhitectura halelor;

- utilizarea de materiale fonoizolante pentru pereţii camerelor;

- rotaţia personalului;

- folosirea unor materiale de construcţie care reduc zgomotele. Astfel, plăcile de lemn
atenuează zgomotele de 30 - 47 de ori, vata de sticlă de 42 - 88 ori, covoarele de 7 -41
ori, uşile de 20 - 25 ori, ferestrele duble de 30 ori, zidăria de beton de 48 ori, zidăria de
cărămidă de 40 ori.

Directiva 2003/10/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 februarie

2003 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea
lucrătorilor din industrie la riscuri generate de agenţi fizici (zgomot), stabileşte parametrii
fizici utilizaţi ca elemente predictive de risc şi limitele acestora:

 presiunea acustică de vârf care reprezintă valoarea maximă a presiunii acustice

instantanee;
 nivelul de expunere zilnică la zgomot. Această noţiune acoperă toate zgomotele
prezente la locul de muncă;
 nivelul de expunere săptămânal la zgomot, respetiv media ponderată în timp a
nivelurilor de expunere zilnică la zgomot într-o săptămână nominală de cinci zile
de lucru de 8 ore.

În centrele urbane unde traficul este principala sursă de poluare sonoră,

proiectarea urbană deficitară poate conduce la poluare sonoră prin amplasarea spaţiilor
rezidenţiale în preajma unităţilor industriale. În natură, intensitatea sunetului este în jur de
35 de dB, pe când traficul din zilele noastre produce în unele locuri 90 de dB.

Există o serie de posibilităti de reducere a zgomotului pe autostrăzi: bariere pentru

sunet, limitarea vitezei de deplasare, modificarea texturii drumului, limitarea accesului
maşinilor grele, controlul traficului care să impună reducerea accelerării, dezvoltarea de
modele computaţionale adaptate unei anumite locaţii, in funcţie de topografie,
meterologie, tub sonor (pe autostrada din Melbourne, Australia) pentru reducerea
zgomotului.
 Marile artere de circulaţie ridică probleme greu de rezolvat: gardurile vii şi
copacii contribuie în măsură mică la soluţionarea problemei, iar ecranele de protecţie
sonoră construite în Franţa, Japonia sunt inestetice, costisitoare, accentuează monotonia
traseului de autostradă, produc acumularea de gaze toxice cu efecte asupra sănătăţii
şoferilor. Astăzi se consideră ca aceste ecrane de protecţie sunt o soluţie locală, pe
distanţe mici, în zonele urbane populate.

Traficul feroviar produce zgomote de 110- 115 dB, la viteze de 110 - 120 km/h.
Pentru reducerea zgomotelor trebuie atât modificări constructive, cât şi de organizare a
traficului. Dintre măsurile constructive se pot enumera: izolarea acustică a vagoanelor de
călători şi locomotivelor, folosirea atenuatoarelor de zgomot, a frânelor cu disc etc.

Traficul aerian produce zgomote de la motoare, elice, mişcarea aerului. La

avioanele subsonice (cu viteza sub 340 m/s) se aude zgomotul avionului crescând în
intensitate la apropiere şi apoi scăzând în intensitate, la depărtare. La avioanele
supersonice (cu viteză peste 340 m/s) se produce o undă de şoc cu suprafaţa conică,
deoarece sunetul se propagă cu o viteză inferioară (340 m/s).

La sol, omul percepe un zgomot foarte puternic, ca un tunet, numit bang sonor.
Bangul afectează clădirile, producând uneori chiar fisurarea pereţilor, spargerea
geamurilor, iar pentru oameni acţionează ca efect surpriză. Zgomotul produs de avioane
poate fi redus prin proiectare de aparate de zbor mai silenţioase (cercetări demarate între
1970-1980), amplasarea aeropoartelor la distanţă de centrele urbane, limitarea zborurilor
nocturne.

Blocurile care se vor construi trebuie să posede un strat fonoabsorbant antiimpact.

Ideală ar fi introducerea unor perdele izolante de arbori în jurul surselor industriale de
zgomot şi în jurul cartierelor de locuit.

Pentru protejarea populaţiei s-au creat zone de protecţie acustică. Astfel: zona I-
este zona cu zgomot peste 90 dB, care este declarată nepopulabilă; zona a II-a cu 80 - 90
dB, nerecomandată pentru locuinţe; zona a III-a cu 80 dB, nerecomandată pentru spitale,
şcoli, azile de bătrâni, case de odihnă, etc.

Amplasarea locuinţelor va avea în vedere şi atenuarea zgomotelor. Astfel,

clădirile nu se construiesc paralele cu şoseaua, interpunerea între şosea şi blocul de
locuinţe a unor blocuri administrative, amplasarea şoselelor în denivelări naturale, sau
artificiale (văi), utilizarea unor ecrane de zgomot naturale, cum sunt arborii, arbuştii,
rambleurile acoperite cu vegetaţie.

O măsură eficientă ar fi realizarea hărţilor de zgomot şi punerea lor la dispoziţia

publicului, adoptarea de planuri de acţiune, în baza rezultatelor conţinute de hărţile
strategice de zgomot, în vederea prevenirii şi reducerii zgomotului şi a efectelor acestuia
în special acolo unde valorile nivelurilor de zgomot depăşesc limitele admise.
V. LEGISLAŢIE ÎN DOMENIUL POLUĂRII FONICE

În multe ţări membre UE există norme de calitate sonoră a mediului, ca de pildă:

Directiva 2002/49/EC privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, HG nr.
321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental (MO nr. 358/ 27 aprilie
2005), OM nr. 1258/2005 pentru stabilirea unităţilor responsabile cu elaborarea hărţilor
de zgomot pentru căile ferate, drumurile şi aeroporturile aflate în administrarea lor, a
hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune aferente acestora.

Prin aceste măsuri se remarcă necesitatea determinării expunerii populaţiei la

zgomotul cauzat de cele patru surse de zgomot (trafic rutier, feroviar, aeroportuar şi zone
industriale) prin realizarea hărţilor strategice de zgomot.

În România, în cadrul Agenţiei Naţionale Pentru Protecţia Mediului funcţionează

Compartimentul Laborator Zgomot şi Vibraţii, care are  responsabilităţi privind
elaborarea strategiei naţionale, stabilirea metodelor pentru asigurarea acurateţei
măsurătorilor şi pentru verificarea menţinerii acestora în acord cu standardele europene şi
internaţionale, efectuarea de studii comparative la nivel naţional şi internaţional,
efectuarea, la solicitarea autorităţilor, a testelor în caz de litigiu, participarea la
programele de intercalibrare la nivel internaţional, participarea la elaborarea standardelor
tehnice pentru efectuarea măsuratorilor, asigurarea calităţii măsurătorilor efectuate etc.

În ţara noastră, zgomotul ambiental este definit prin HG 321/2005, modificat şi

completat de HG 674/2007, anexa 1, art. 20, ca fiind "ansamblul sunetelor nedorite,
inclusiv dăunătoare, rezultate din activităţile umane, inclusiv cele provocate de
mijloacele de transport, traficul rutier, feroviar şi cele provenite din amplasamentele
unde se desfăşoară activităţi industriale..."  şi reprezintă un factor de monitorizare
privind calitatea mediului.

În prezent în România, la fel ca şi în celelalte ţări din UE, se află în desfăşurare

procesul de realizare a hărţilor de zgomot pentru principalele aglomerări urbane, drumuri
şi căi ferate principale,   aeroporturi mari şi porturi (obiectivele pentru care se realizează
hărţile de zgomot în prima etapă, sunt menţionate în Anexa 8 din HG 674/2007). Aceste
hărţi odată realizate, vor fi utilizate pentru elaborarea unor planuri de acţiune în vederea
diminuării nivelului de zgomot acolo unde aceasta depăşeşte valorile limită specificate în
legislaţie. Deasemenea aceste hărţi vor fi puse la dispoziţia publicului, prin mijloace
mass-media, internet, etc. în conformitate cu principiul informării şi participării
publicului la luarea deciziilor, principiu statuat prin OUG 195/2005 privind protecţia
mediului.

Prin integrarea României în UE, autorităţile din sistemul de protecţie a mediului

se află într-un proces complex de colaborare în scopul armonizării legislaţiei româneşti
cu cea europeană şi adoptării unor standarde şi norme europene.  
 Legislatia din România care reglementează poluarea sonoră este următoarea:

 Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia
mediului;
 H.G. nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental;
 Ordinul nr. 536/97 al ministrului sănătăţii pentru aprobarea Normelor de igienă şi
a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
 Ordinul nr. 678/1344/915/1397/2006 pentru aprobarea Ghidului privind metodele
interimare de calcul al indicatorilor de zgomot pentru   zgomotul produs de
activităţile din zonele industriale, de traficul rutier, feroviar şi aerian din
vecinătatea aeroporturilor;
 H.G. nr. 674/2007 pentru modificarea si completarea H.G. nr. 321/2005 privind
evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental;
 STAS 10009 – 88   Acustica urbană. Limite admisibile ale nivelului de zgomot;
 STAS 6161/3 – 89   Determinarea nivelului de zgomot in localităţile urbane.
Metodă de determinare;
 STAS 6156 – 86   Protecţia împotriva zgomotului în construcţii civile şi social-
culturale. Limite admisibile şi parametrii de izolare acustică;
 SR ISO 1996/1,2,3:1995   Acustică. Caracterizarea şi măsurarea zgomotului din
mediul inconjurător;
 SR ISO 9613/2:2006   Acustică. Atenuarea sunetului propagat în aer liber.
Metodă generală de calcul;
 SR ISO 8297 – 1999   Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică ale
instalaţiilor cu multe surse pentru evaluarea nivelurilor de presiune acustică din
mediul inconjurător. Metoda tehnică;
 STAS 12025-1:81   Acustica in construcţii. Efectele vibraţiilor produse de traficul
rutier asupra clădirilor sau părţilor de clădiri. Metode de măsurare;
 SR 12025-2:94   Acustica in construcţii. Efectele vibraţiilor asupra clădirilor sau
părţilor de clădiri. Limite admisibile;
 STAS 10183/1,2,3,4-75   Acustica in transporturi. Supravegherea zgomotelor
produse de avioane pe aeroporturi si in vecinatatea acestora.

VI. CONCLUZII

Poluarea sonoră este importantă în industrie, ea constituind apanajul oraşelor

mari, unde poluează mediul, nu numai în timpul orelor de muncă, ci şi în cele de
destindere. În general se poate discuta despre o extindere a poluării sonore la nivelul
global al mediului ambiant.

Înainte de elaborarea unor noi legi pentru protecţia mediului înconjurător,

trebuiesc respectate cu stricteţe legile existente în vigoare, iar noile legi să fie în
concordanţă cu legile Uniunii Europene din care România doreşte să facă parte.