PLANTE CU EFECT IMUNOMODULATOR

 ECHINACEEA
Echinaceea este o planta perena folosita de sute de ani ca remediu in medicina traditionala.
Face parte din aceeasi familie cu arnica, galbenelele si musetelul.
Planta este recunoscuta pentru eficienta sa dovedita in stimularea imunitatii organismului prin
cresterea capacitatii sale de aparare fata de diversi agenti infectiosi.
Echinaceea contine un ulei volatil, polizaharide, rasini, glucozide antibacteriene si antivirale.
Atat florile, cat si radacinile plantei reprezinta un remediu excelent impotriva virozelor respiratorii, a
gripei, bronsitelor si a altor infectii, avand proprietati antibacteriene, antifungice si antivirale. Planta
este un imunostimulator, un antiviral si un cicatrizant topic.
Efectele sale antipatogene se datoreaza unei combinatii de elemente constitutive care includ
flavonoide, polizaharide, fenoli, alkylamide si unele minerale cum ar fi cupru, potasiu, iod si fier,
impreuna cu vitaminele A, E si C.

Beneficiile echinaceei
Beneficiile acestei plante asupra sanatatii sunt numeroase, de aceea se recomanda cure
periodice cu suplimente alimentare cu echinaceea.

o Combate raceala, gripa si infectiile tractului respirator. Echinaceea este ideala pentru intarirea
sistemului imunitar si pentru tratamentul racelilor, al inflamatiilor gatului, al gripei si bronsitei.
o Trateaza si previne afectiunile hepatice. Curele cu echinaceea sustin sistemul imunitar si functia
ficatului.
o Combate astmul. Echinaceea este un remediu naturist eficient si in combaterea crizelor de astm. In
acest sens, se foloseste sub forma de tinctura, administrata in cure de cate trei saptamani.
o Combate infectiile tractului urinar. Ceaiul de echinaceea este un bun antibiotic pentru tractul uro-
genital, fiind si un foarte bun dezinfectant local. In plus, infuzia linisteste durerile cauzate de
infectiile urinare.
o Trateaza afectiunile bucale. Antibiotic natural, fara contraindicatii, echinaceea este ideala in
stimularea vindecarii abceselor sau a furunculelor. Se utilizeaza ca unguente sau cataplasme. Se face
gargara cu solutie de tinctura de echinaceea sau ceai de musetel.
o Lupta impotriva virusului herpex simplex. Echinaceea constituie un puternic agent antiviral care
lupta impotriva virusului herpex simplex.
o Vindeca ranile, eczemele si psoriazisul. Folosit extern, ceaiul de echinaceea poate trata leziunile
superficiale ale pielii si poate grabi procesul de vindecare. Durerea provocata de eczeme si psoriazis
poate fi ameliorata cu ceai de echinaceea.
o Combate candida cronica. Echinaceea contine antioxidanti care intaresc sistemul imunitar si reduc
frecventa infectiilor genitale.
o Calmeaza hemoroizii. Sedentarismul sau sarcina sunt doua dintre cauzele principale ale aparitiei
hemoroizilor. Extractul de echinaceea sau infuzia din echinaceea calmeaza durerile provocate de
hemoroizi, prin comprese locale.
o Stimuleaza digestia. Echinaceea stimuleaza apetitul, creste secretiile salivare si ajuta in procesul
digestiei. In plus, diareea si enteritele pot fi tratate cu ajutorul plantei de echinaceea.
 ASTRAGALUS (ASTRAGALUS MEMBRANACEUS)

Astragalus este orginar din Mongolia şi din unele părţi ale Chinei şi, ca urmare, a fost folosit
timp de mii de ani în medicina tradiţională chineză. Chinezii cred că planta tonifică Qi-ul (sau
vitalitatea inerentă a corpului) şi ajută la înfrângerea debilităţii.
Este utilizat la prepararea de decocturi prin fierbere în apă, dar este adăugat şi la supă şi pilaf
pentru realizarea unor alimente medicinale.
Atât florile, cât şi rădăcinile de astragalus sunt galbene, iar rădăcinile mai viu colorate sunt
considerate superioare calitativ şi mai scumpe.
Rădăcinile de astragalus se recoltează toamna, de la plante cu vârste mai mari de 4 ani şi se
folosesc la prepararea de decocturi, se adaugă la mâncăruri sau se condiţionează în tablete, capsule
sau extracte lichide.

Compoziţie

Printre compuşii identificaţi în rădăcina de astragalus se numără saponinele, flavonoidele,

polizaharidele, fitosterolii şi aminoacizii.

Acţiune

Saponinele şi flavonoidele au proprietăţi antioxidante, iar saponinele au şi efect

hepatoprotector. Flavonoidele dau culoarea galbenă a rădăcinii. Rolul polizaharidelor şi al
saponinelor a constituit subiectul unor cercetări, ambele grupe de componente părând să stimuleze
imunitatea.

Printre alte acţiuni medicinale ale astragalusului se numără:

- ameliorarea funcţiei renale

- acţiunea diuretică moderată
- antihipertensivă
- reparatorie tisulară şi de recuperare după hemoragii (inclusiv după naştere)
- creşterea rezistenţei la frig
- creşterea motilităţii spermei la bărbaţii infertili.

Indicaţii terapeutice

Stimulează sistemul imunitar, combate răceala şi infecţiile virale, ajuvant pentru pacienţii
cardiaci, lipsiţi de energie etc.

Precauţii şi contraindicaţii

Astragalusul este recomandat pentru infecţiile cronice (sau persistente), dar nu şi în afecţiunile
acute. Planta le este contraindicată femeilor însărcinate şi celor care alăptează.
 PLANTE CU EFECT ANTIALERGIC

 URZICA (URTICA DIOICA)

Urzica este o plantă erbacee care creşte în zone cultivate sau necultivate în grădini, izlazuri,
pe lângă şanţuri, pe lângă drum, în marginea apelor, în păduri sau pe locuri grase unde au fost stâne
de oi. Urzica este de un real ajutor în timpul primăverii, perioadă în care se declanşează alergiile.
Odată cu venirea primăverii, multe persoane se plâng de strănuturi repetate, nas care curge, sau
dimpotrivă, nas înfundat, mâncărimi în cerul gurii, înţepături în gât, ochi înroşiţi şi înlăcrimaţi,
pierderea mirosului. Aceste semne indică prezenţa unei alergii, mai exact, o reacţie inflamatoare
anormală sau o sensibilitate acută a organismului faţă de anumite substanţe numite alergene. Pentru
pacienţii predispuşi, această alergie sezonieră se termină deseori prin crize acute de astm.
Frunzele emană substanţe (acid formic) care în contact cu pielea produc urticarie (inflamaţie
specifică, însoţită de usturime şi prurit intens), de unde şi denumirea latinească a plantei.
De la urzicã se folosesc frunzele recoltate cu mâna protejatã cu mãnuşi. Este foarte important
ca ele sã fie culese de la plantele foarte tinere.

Compoziţie
Urzica conţine substanţe proteice şi glucidice, steroli, ulei volatil, acid acetic, acid formic, vitaminele
A, B2, C şi K, sãruri minerale. De asemenea, urzicile conţin histaminã, urme de acid formic şi o toxinã încã
incomplet identificatã despre care se ştie totuşi cã este responsabilã pentru efectul urticant la nivelul pielii.

Acţiune
Urzica are valoroase proprietãţi diuretice. Extractele de urzicã favorizeazã transferul acidului uric din
ţesuturi în circulaţia sanguinã şi cresc eliminarea acidului uric prin urinã.
Existã studii care sugereazã cã extractele din frunze de urzicã au proprietãţi antialergice. În fitoterapia
tradiţionalã se considerã cã urzica are proprietãţi hemostatice, astringente, antidiareice, antiinflamatoare,
cicatrizante, hipoglicemiante, antianemice şi remineralizante.

Indicaţii terapeutice
Efectele benefice îşi gãsesc aplicaţia terapeuticã în afecţiunile metabolice, afecţiunile reumatismale, în
special guta, precum şi în unele cazuri de litiazã renalã. Studiile ştiinţifice aratã cã extractele din rãdãcinã de
urzicã au efecte favorabile în hipertrofia benignã de prostatã şi afecţiuni alergice cum ar fi de exemplu rinita
alergicã.
În medicina tradiţionalã, preparatele din urzicã sunt recomandate în afecţiuni cum ar fi plãgile atone,
ulcerele varicoase sau hemoroizii.

Precauţii şi contraindicaţii
Culegerea urzicilor se va face cu precauţiile necesare pentru a evita fenomenele neplãcute în urma
contactului pielii cu planta. Acest lucru se poate realiza prin purtarea mãnuşilor şi în general prin
îmbrãcãminte corespunzãtoare, care sã previnã atingerea directã a plantei de tegumente.
Nu se vor folosi ca materie primã pentru preparate fitoterapeutice urzicile mature, deoarece toxinele
care rezistã chiar la fierbere pot produce iritaţii la nivelul tegumentelor, al mucoasei gastrice şi al mucoasei
cãilor urinare.
Preparatele din urzicã nu se administreazã la copiii sub doi ani, la femei în timpul sarcinii sau alãptãrii.
La copiii mai mari şi la vârstnicii peste 65 de ani, se va începe cu preparate mai puţin concentrate.
  TREI-FRATI-PATRATI(VIOLA TRICOLOR)

Trei-fraţi-pătaţi se numără printre plantele detoxifiante cele mai puternice din flora medicinală de pe
Glob. Şi asta pentru că în destule cazuri şi afecţiuni, detoxifierea poate duce la vindecarea totală. Trei-fraţi-
pătaţi este frecvent folosită în tratarea alergiilor, bronşitelor, tusei, astmului şi reumatismului.
Denumirea latină a plantei este Viola tricolor, fiind originară concomitent din Europa, Asia de Vest şi
Africa de Nord. Planta, mai poartă şi denumirea de panseluţa sălbatică şi creşte spontan prin fâneţele de
munte, dar şi pe câmpuri, pajişti, în locuri virane şi la margini de drum. În zonele de câmpie, florile au o
culoare galben deschis, cu pete albe către interior. La munte, culoarea ei specifica este albastru spre violet, cu
mijlocul galben.
Floricelele au un diametru de maximum 1,5 centimetri, apar câte una singură pe tulpină, care rareori
creşte mai înaltă de 15 centimetri, iar frunzele sunt ovale, cu marginea dinţată. Înfloreşte de la sfârşitul lui mai
şi până în septembrie. Este o plantă care se regenerează din sămânţă, de la un an la altul”.

Afecţiuni se pot face tratamentele cu trei-fraţi-pătaţi:

Ceaiul este foarte util la persoanele cu alergii. Toţi cei care la contactul cu polenul sau cu praful
strănută, au urticarii pe piele, senzaţii de sufocare, cărora le curg nasul si ochii, ar trebui să încerce măcar o
dată cura cu infuzie combinată de Trei-fraţi-pătaţi. Timp de aproximativ 1-2 luni, se beau 2-4 căni pe zi, pe
stomacul gol. Planta are un efect de reglaj imunitar foarte eficient, previne reacţiile alergice şi le diminuează
intensitatea.
Mecanismul antialergic nu este deocamdată explicat, dar este cert că Trei-fraţi-pătaţi este, pe termen
lung, printre cele mai eficiente plante din lume pentru prevenirea reacţiilor alergice”, spune fitoterapeutul
Magdalena Antonescu. Infuzia sau ceaiul de trei-fraţi-pătaţi este recomandată şi în cazul persoanelor care
suferă de bronşită cronică sau astm. Acestea vor face la fiecare schimbare de anotimp o cura în care se bea
câte o cană, de 3 ori pe zi. Tratamentul se face timp de 3-4 săptămâni. Planta trei-fraţi-pătaţi ajută la reglarea
tensiunii arteriale prin efectul sau diuretic, dar şi prin acţiunea sa la nivelul sistemului nervos central. Planta,
foarte utilă şi în infecţii alimentare şi intoxicaţii Planta este benefică şi în cazul infecţiilor alimentare.
Se administreaza infuzia de Trei-fraţi-pătaţi, cate 1-1,5 litri pe zi, până la disparitia simptomelor. Acest
remediu s-a dovedit un antibiotic surprinzător de puternic contra unor bacterii (cum ar fi Campylobacter
jejuni) care produc infecţii gastro-intestinale. Mai mult, tratamentul cu aceasta plantă are efecte protectoare şi
asupra mucoaselor tubului digestiv, protejându-le de agresiunile bacteriene.
Trei-fraţi-pătaţi este foarte utilă ca prim ajutor în intoxicaţii. Se foloseşte rădăcina uscată de Trei-fraţi-
pătaţi, din care se iau 1-4 g, în doză unică. Daca se administrează rădăcina umeda, proaspăt culeasă, se pot lua
până la 8 g. Acest remediu conţine o substanţă numita violină, care are efecte vomitive şi purgative foarte
puternice şi rapide, ajutând la eliminarea promptă a substanţelor toxice din tubul digestiv, până la ajungerea la
un spital.
 PLANTE CU EFECT ALERGEN

 AMBROZIA(AMBROSIA)
Ambrozia (Ambrosia) este un gen de plante erbacee, sau de arbuști, aparținând familiei
Asteraceae, provenind din America de Nord și America de Sud, de unde s-a răspândit prin Europa.
Genul acesta cuprinde aproximativ treizeci de specii de plante anuale sau perene, care cresc în special
în regiunile plate, sărace în apă și nisipoase. Varii specii de Ambrosia produc cantități mari de polen,
care, prin diseminare anemocorică, este unul dintre principalii declanșatori ai rinitei alegice („febra
fânului”).

Caracteristici
Speciile de Ambrozie sunt ierburi sau arbuști nu foarte înalte (deși unele specii ating o
înălțime de 4 m). Au tulpini erecte și híspide, care se prezintă în smocuri dense de până la o jumătate
de metru în diametru, cu ramificație bazală. Rădăcina tinde să fie conică și profundă, făcând dificilă
eradicarea; unele sunt rizomatice. Frunzele sunt bi-pinnatífate, lobate, având pețiolele cu aripi, de
culoare gri-verde argintie dinspre superior înspre inferior, opuse la bază și alterne pe ramurile
superioare.
Aceste plante sunt monoice, producând inflorescențe în formă de spic sprijinit pe bracteele
fuzionate cu florile masculine, verde gălbui, de formă discoidală și de aproximativ 3 mm în diametru.
Florile feminine sunt albicioase la culoare, simple, axilare, situate mai jos decât cele masculine, pe
tulpină; sunt lipsite de papo.
Fertilizarea sexuală e produsă de vânt, prin răspândirea granulelor de polen - o singură plantă
poate produce până la 1 miliard de granule într-un sezon — mai ales în sezonul umed și în a doua
jumătate a verii. Fructul este o achenă acoperită cu spini, de formă ovoidă, care conține o singură
sămânță mică de culoare maro și în forma de vârf de săgeată..

Habitat
Ambrozia apare de-a lungul regiunile temperate din emisfera nordică și în nordul Americii de
Sud. Preferă soluri nisipoase, mai puțin fertile, ușor alcaline, și sunt puternic fotofilice. Apar în mod
spontan pe marginea drumurilor, în ruderale și pe malurile râurilor de câmpie.
  PLOPUL (Populus L.)

Plopul, științific Populus L., este un gen de arbori din categoria foioaselor (arbori ale caror frunze
cad toamna). Plopii pot atinge înălțimea de 35–40 m.

Răspândire
Plopul are cca. 50 de varietăți răspândite în emisfera nordică. În Europa centrală și răsăriteană
sunt mai răspândiți plopul negru (Populus nigra), plopul argintiu (Populus alba), plopul tremurător
(Populus tremula) și plopul cenușiu (Populus canescens), existând și o serie de hibrizi în pepinierele
de pomi unde apare frecvent (Populus canadensis) care în prezent este atacat masiv de o ciupercă
parazită (Marssonina brunnea).

Utilizare
Frunzele capătă culoarea galbenă înainte de a cădea în timpul toamnei. Iarna, mai ales când
arborele a pierdut frunzele, se poate observa tulpina dreaptă a plopului, pentru care motiv a fost
plantat pe marginea drumurilor ce alcătuiesc aleile de plopi.
Arborii cresc repede, au un lemn moale, nu suferă prea mult dacă s-au rupt sau au fost tăiate
din crengi, tulpina crește mai departe, fiind un arbore puțin pretențios, din care motiv este folosit și la
recultivarea cu plop a terenurilor virane, a haldelor rezulate din lucrările miniere, sau a carierelor de
piatră abandonate, precum și de-a lungul căilor ferate.
Plopul fiind un lemn de esență moale este folosit la confecționarea pantofilor de lemn. Plopul
este utilizat pe scară largă pentru fabricarea hârtiei.În prezent plopul este obiectul unor cercetări
genetice în SUA, Canada, Europa și China de a obține variante de plante rezistente la dăunători, sau
la îmbunătățiri funciare prin absorbția din sol a substanțelor toxice cum ar fi de exemplu metalele
grele

Simptomatologie
Cât despre simptome, acestea sunt foarte diverse. „Strănutăm, respirăm greu, copiilor li se
roşesc ochişorii, apar pete pe faţă şi, am întâlnit în practică, şi dureri de burtică în cazul copiilor.
Tabloul este vast, apar mâncărimile. Important în aceste cazuri este să depistăm alergenul, să ştim
clar ce determină în cazul nostru astfel de reacţii, pentru a putea să controlăm situaţia.“, spune
medicul.
Cum însă de puful de plop nu prea ne putem feri, n-ar strica să ne adaptăm, cel puţin,
programul care ne obligă să ieşim din casă. În zilele ploioase, aceste alergii nu se manifestă.
Unii specialişti ne recomandă să evităm intervalul orar 9,00-11,00, să evităm să aerisim
încăperile în acest interval şi să protejăm ferestrele cu site sau tifon umezit, să evităm uscarea rufelor
afară etc.
Pacienţii care se confruntă cu patologii respiratorii, cardio, digestive sunt mai predispuşi să
manifeste şi alergii. Importantă este depistarea alergenului şi, bineînţeles, din acel punct tratarea sub
îndrumarea unui specialist, alergiile netratate putând determina, în timp, probleme mult mai grave.