Introducere

 Ideea de bază care m-a călăuzit în elaborarea lucrării a fost aceea de a

realiza nu numai o analiză teoretică a managementului performanţei în
sistemul educaţional, ci mai ales de a surprinde rolurile  pe care evaluarea le
îndeplineşte în activitatea de învăţământ şi prin care poate contribui la
creşterea performanţelor şcolare ale elevilor, la succesul şcolar.
Evaluarea performanţei în sistemul educaţional a fost analizată nu
doar corelată cu contextul concret al măsurării şi aprecierii randamentului
şcolar al elevilor, ci şi ca activitate care dezvăluie eficienţa internă a
procesului didactic şi a variabilelor acestuia, precum şi relaţiile dintre
sistemul educaţional şi cel socioeconomic.
Tema acestei lucrări legată de prevenirea si combaterea eşecului
şcolar, precum si eliminarea comportamentului indisciplinar are o strânsă
legătura cu personalitatea viitorului cadru didactic. Nu te poţi numi cadru
didactic, daca nu reuşeşti sa elimini aceste carenţe si sa formezi cu adevărat
un om de baza al societăţii de mâine.

Capitolul I.
EVALUAREA ÎN SISTEMUL EDUCAŢIONAL PROCES AL
MANAGEMENTULUI PERFORMANŢEI
Managementul educaţional constă în studierea proceselor şi relaţiilor
ce se manifestă în cadrul instituţiilor de învăţământ, în timpul desfăşurării
procesului educaţional, în vederea descoperirii legilor care-l generează şi a
elaborării unor metode şi tehnici de conducere pe baza acestora, care să
asigure creşterea eficienţei acestui proces.
 Managementul educaţional se poate manifesta la diferite nivele: la
nivelul macro, de conducere globala a educaţiei unei ţări, intermediar - de
conducere a unei instituii de învatamant - şi micro - la nivelul unei clase.
În sistemul educaţional managementul performanţei este privit
ca un proces de evaluare a performanţei. Evaluarea reprezintă ansamblul
proceselor şi metodelor prin intermediul cărora se constată modul cum sunt
îndeplinite obiectivele fundamentale şi cele derivate de către fiecare
manager implicat în procesul educaţional. Evaluarea reprezintă, deci,
ansamblul metodelor, procedeelor şi tehnicilor prin care se stabileşte gradul
de realizare a obiectivelor instituţiei prin măsurarea şi compararea cu
obiectivele şi standardele stabilite iniţial.
1. Succesul şi insuccesul şcolar barometru al randamentului
educaţional
politica generală a oricărei instituţii are ca finalitate obţinerea
performanţelor ca expresie a eficacităţii organizaţiei. Evaluarea procesului
de invatamant reprezintă o acţiune subordonata activitatii de
instruire/educatie, organizata la nivel de sistem, necesara pentru verificarea
gradului de ideplinire a obiectivelor propuse, verificare realizabila la diferite
intervale de timp, cu funcţia centrala de reglare-autoreglare. Ca mecanism
specific sistemelor deschise, cu funcţia centrala de reglare-autoreglare,
evaluarea asigura raportarea rezultatelor obţinute într-o anumita activitate, la
un ansamblu de criterii specifice domeniului in vederea luării unei decizii
optime.
"Succesul / insuccesul şcolar nu este un indiciu fidel al valorii
inteligenţei generale sau globale a elevului, întrucât capacitatea de adaptare
şcolară depinde de inteligenţa lui şcolară”, însă este un barometru al
randamentului educaţional.

2
 Inteligenţa şcolară se realizează şi se formează în procesul de
şcolarizare ca un rezultat al strălucirii potenţialităţilor mintale ale copilului
după natura şi repertoriul activităţii şcolare, adăugând în structura sa şi
modul de comportare a elevului faţă de activitatea conducătoare a vârstei
şcolare.
Unul din factorii de baza ai reuşitei şcolare est inteligenţa şcolara.
Termenul de „inteligenta şcolara”, cu valoare pur operaţională, ar desemna,
în perspectiva concepţiei lui J. Piaget, echilibrul dinamic dintre asimilarea
cerinţelor şcolare si acomodarea la acestea, la diferite niveluri de şcolarizare.
Puterea de muncă, rezistenta la efort, vivacitatea personalităţii, ritmul si
eficienta activităţii etc. influenţează reuşita şcolara a elevilor.
Insuccesul şcolar reprezintă un bilanţ al muncii şcolare, cu o relativă
stabilitate, pentru o anumită perioadă de timp, rămânerea în urmă la
învăţătură precede rezultatului "bilanţului” şi se află în continuă schimbare.
Evaluarea randamentului şcolar presupune valorificarea ţinând seama
de următoarele criterii:
a) rezultatele şcolare (interpretate in sens cantitativ si calitativ);
b) comportamentul elevului (privit in sens psihologic si pedagogic);
c) succesul scolar (analizat în raport de obiectivele generale si de
procesul sau regresul realizat individual si colectiv);
d) calitatea procesului de învăţământ, identificata în raport de factorii
de stoc (care exprima calitatea procesului de învatamant intr-un anumit
proces al evoluţiei) si de flux (care exprima calitatea procesului de
invatamant, intr-o perspectiva dinamica, prin intermediul unor indicatori
mobili, referitor la: comportamentul profesorilor si elevilor; reuşita şcolară
cu evoluţiile sale în timp si spaţiu).

3
 2. Rolul evaluării în creşterea performanţelor educaţionale
Rolul evaluării în creşterea performanţelor şcolare depinde
semnificativ de concepţia educatorului în legătură cu obiectul, scopul şi
funcţiile evaluării, concepţie care se va reflecta în alegerea şi utilizarea
metodelor şi procedeelor de evaluare, în integrarea strategiilor de evaluare în
procesul didactic. Astfel, metodele şi procedeele de evaluare oferă
posibilitatea unei evaluări complexe, veridice şi sensibile la diferenţele
individuale dintre elevi; îmbinarea lor oportună poate conduce la informaţii
relevante referitoare la rezultatele şi progresele pe care aceştia le
înregistrează.
Structura acţiunii de valoare didactică include trei operaţii
principale -măsurarea, aprecierea, decizia-corespunzătoare funcţiilor
pedagogice prezentate anterior.
a) Funcţiile evaluării
1. Funcţia de constatare şi diagnosticare a performanţelor obţinute de elevi
2. Funcţia de reglare şi perfecţionare continuă a metodologiei de instruire pe
baza informaţiilor obţinute din aplicarea factorilor şi a condiţiilor ce au
determinat rezultatele la învăţătură;
3. Funcţia de predicţie şi de decizie privind desfăşurarea în viitor a
activităţii instructiv – educative în scopul ameliorării ei;
4. Funcţia de selecţionare şi clasificare a elevilor în raport cu rezultatele
şcolare obţinute;
5. Funcţia formativ – educativă de ameliorare a metodelor de învăţare
folosite de elevi, de stimulare şi optimizare a învăţării;
6. Funcţia de perfecţionare şi inovare a întregului sistem şcolar
b.) Metode tradiţionale de evaluare

4
 Metodele tradiţionale de evaluare au căpătat această denumire
datorită consacrării lor în timp ca fiind cele mai des utilizate. Din această
categorie fac parte: probele orale; probele scrise; probele practice. probele
orale.
Metode complementare de evaluare sunt: Observarea sistematică a
activităţii şi a comportamentului elevilor, Investigaţia, Proiectul, Portofoliul.

3.   Incidenţe ale evaluării rezultatelor şcolare – efecte perturbatoare

1. Efectul „halo”. Aprecierea unui elev, la o anumită materie, se face
potrivit situaţiei obţinute la alte discipline. Efectul are ca bază psihologică faptul că
împresia generală iradiază, se extinde asupra întregii personalităţi a elevului. Cei
mai expuşi acestui efect sunt elevii de frunte sau cei slabi.
2. Efectul Pygmalion. Aprecierea rezultatelor obţinute de un elev este
influenţată de părerea pe care profesorul şi-a format-o despre capacităţile acestuia,
părere care a devenit relativ fixă.
3. Ecuaţia personală a examinatorului. Fiecare cadru didactic îşi
structurează criterii proprii de apreciere. Unii profesori, sunt mai generoşi,
utilizând valorile de sus ale scării valorice, alţii sunt mai exigenţi, exploatând cu
precădere valori intermediare sau de jos.
4. Efectul de contrast. Apare prin accentuarea a două însuşiri
contrastante care survin în timp şi spaţiu: În mod curent, profesorii au tendinţa să
opereze o comparare şi o ierarhizare a elevilor. Conştientizarea de către profesorul
examinator a efectelor datorate contrastelor probelor constituie un prim pas în
eliminarea consecinţelor nedorite, presupuse de acest efect.
5. Efectul ordine. Datorită unor fenomene de inerţie, profesorul menţine
cam acelaşi nivel de apreciere pentru o suită de răspunsuri care în realitate,

5
prezintă anumite diferenţe calitative. Examinatorul are tendinţa de a nota identic
mai multe lucrări diferite, dar consecutive, fără necesarele discriminări valorice
6. Eroarea logică. Constă în substituirea obiectivelor şi parametrilor
importanţi ai evaluării prin obiective secundare cum ar fi acurateţea şi
sistematicitatea expunerii, efortul depus de elev pentru a parveni la anumite
rezultate gradul de conştinciozitate, pietatea, religiozitatea, etc.

Capitolul II
SUCCESUL ŞCOLAR – MANAGEMENT ŞI PERFORMANŢĂ
EDUCAŢIONALĂ
1. Succesul şcolar – Delimitări conceptuale
a) Noţiunea de succes şcolar
Succesul şi eşecul şcolar sunt doua laturi opuse. Pornind de la
explicarea lor din Dicţionarul limbii romane contemporane:
- succes –
1) rezultat bun, reuşită, izbândă;
2) primire bună pe care o face publicul unei opere literare, unui
spectacol.
"Succesul şcolar constă în obţinerea unui randament superior în
activitatea instructiv-educativă, la nivelul cerinţelor programelor şi al
finalităţilor învăţământului ".
Succesul şcolar nu poate fi conceput unidimensional, numai prin
notele sau calificativele superioare obţinute la învăţătura, el are un evantai
larg de componente, cum sunt; dezvoltarea motivaţiei, aptitudinilor
inteligenţei si creativitaţii, pregătirea pentru munca şi dezvoltarea spiritului
practic, aplicativ si experimental; integrând învăţătura în întreg conţinutul
activităţilor şi pentru întreaga durata a vieţii.

6
 2. Succesul şcolar – nucleu al eficacităţii procesului didactic
a) Problematica actuală a succesului şcolar
Profesorul trebuie să-şi cunoască foarte bine problemele cu care se
confruntă pe tot parcursul activităţii sale şi, să se implice pe cât posibil în
rezolvarea acestora. Are datoria de a integra în colectiv copiii cu probleme,
acordându-le atenţia cuvenită. În procesul instructiv-educativ profesorul este
factorul cel mai decisiv, dar un rol important în formarea copilului îl are şi
familia, copilul învaţă să vorbească, să se mişte din familie ,şcoala îl face să
conştientizeze mai întâi că este om în societate pregătindu-l pentru toate
etapele vieţii, din punct de vedere educativ.
"Succesul sau insuccesul unui elev în activitatea şcolara poate fi
prevăzut cu o oarecare probabilitate prin studierea maturizării sale psihice
pentru asimilarea şi realizarea sarcinilor şcolare"
3. Rolul familiei, şcolii şi societăţii în formarea personalităţii elevului
ca rezultat al succesului educaţional
Familia este prima instituţie de educaţie morală şi pentru prima
copilărie este mediul educativ prin excelenţă. Este o pepinieră de virtuţi şi o
nesecată sursă de întărire morală.
Cercetând această problemă, Piaget J. a stabilit că în formarea
profilului moral la copil putem distinge două etape importante:
a) etapa realismului mutual pînă la vîrsta de 7-8 ani, ce se
manifestă printr-o relaţie unilaterală în sensul că adultul reprezintă sursa
tuturor cerinţelor, valorilor, modelelor, copilul supunîndu-se docil. În
această etapă predomină morala ascultării, copilul priveşte normele, regulile
ca o emanaţie a unei autorităţi absolute, superioare lui;

7
 b) etapa cooperării sau autonomiei morale corespunde vîrstei între
7/8-12 ani şi se caracterizează prin interiorizarea activă a valorilor,
normelor, regulilor morale, care, transformîndu-se în reprezentări şi
convingeri morale devin mobiluri interioare de acţiune şi comportament.
Familia este mediul natural, firesc al copilului, cel mai apropiat şi
necesar pentru dezvoltarea şi formarea personalităţii acestuia.
Legătura strânsa, care se stabileşte între părinţi şi cadrele didactice
este un factor pozitiv; sunt si părinţi care vin la şcoală cu exigente
nemăsurate fata de pregătirea elevilor.
Făcându-se un studiu general a condiţiilor educative în familiile
elevilor se va obţine:
a) Părinţi care nu au o pregătire specială si totuşi se orientează corect
în problemele educaţiei copilului si sunt receptivi la recomandările cadrelor
didactice;
b) Exista şi familii care nu au nici un interes pentru urmărirea
activităţii copilului şi pentru educaţia lui, ca urmare: rezultatele la învăţătura
sunt slabe iar purtarea dezordonată. Rezultatele bune obţinute uneori de
aceşti copii se realizează printr-un efort mare din partea şcolii, deoarece
familiile nu manifesta nici un interes;
c) Sunt unii parinti care au o preocupare intermitenta, nesistematică
fata de copii, fata de menţinerea legăturii cu şcoala;
d) Exista şi familii foarte dornice de îndrumare din partea şcolii, dar
care nu se orientează prea bine în rezolvarea problemelor educative.

8
 Capitolul III
INSUCCESUL ŞCOLAR
1. Insuccesul şcolar – Delimitări conceptuale
a) Noţiunea de insucces şcolar
Succesul şcolar se defineşte prin formarea la elevi , în
concordanţă cu cerinţele programelor şcolare , a structurilor cognitive
( sisteme de cunoştinţe ) operaţionale (priceperi , capacităţi , abilităţi ),
psihomotrice ( deprinderi ), afectiv – motivaţionale şi socio-morale
( atitudini , trăsături de voinţă şi de caracter ) .
Insuccesul şcolar se defineşte prin rămânerea în urmă la
învăţătură a unor elevi , care nu reuşesc să obţină un randament şcolar
la nivelul cerinţelor programelor şcolare . el este premise inadaptării la
mediul socio-profesional , la nivelul cerinţelor acestuia.
Reuşita şcolară reprezintă concordanţa dintre capacităţile,
interesele, atitudinile şcolare ale elevilor şi ridicarea la nivelul cerinţelor
şcolii, programelor şi finalităţilor propuse de acestea. La polul opus,
eşecul şcolar este definit ca fiind discrepanţa dintre exigenţele şcolare
şi posibilităţile şi rezultatele elevilor.
Eşecul şcolar în plan social se manifesta prin :
 abandonul şcolar ;
 excluderea socială şi profesională ;
 analfabetismul .

2. Eşec şcolar – rămânere în urmă la învăţătură şi comportamentul

indisciplinat

9
 Aria de manifestare a insuccesului şcolar este întinsa, mobilă si
complexă. Insuccesul şcolar cuprinde următoarele faze:
a) faza premergătoare - pierderea "pasului apariţia primelor goluri;
b) faza rămânerii propriu-zise în urma la învăţătura: acumularea
golurilor mari în cunoştinţe, evitarea eforturilor de îndeplinire a sarcinilor,
aversiune fata de învăţătură, de profesori, colegi, bufoneria, deranjarea
orelor, chiulul de la ore.
c) faza eşecului şcolar sub forma repetenţiei sau abandonului:
tulburări profunde în construcţia personalităţii, cu implicaţii negative în viata
indivizilor.
După durata insuccesul şcolar se manifestă:
a) Primul stadiu, insuccesul de scurta durata, episodic -lacunele sunt
la o singura tema;
b) Insuccesul de scurta durata manifestat pe parcursul unui trimestru
şcolar: lacunele sunt la mai multe materii - recuperare în cel de-al doilea
trimestru.
c) Insuccesul persistent în decurs de doua trimestre - lacunele sunt
la majoritatea temelor - depunerea unui efort foarte mare pe perioada verii.
d) Repetenţia - lacunele sunt la mai rnulte materii - are un mod de
comportare dificil, nu vrea sa fie ajutat, eforturile sale volitive sunt practic
paralizate.
3. Cauzele rămânerii în urmă la învăţătură
- Cauzele care generează fenomenul de insucces sau eşec şcolar sunt
de natura fizio-psiliologică, socio-familială şi psiho-pedagogică
- Cauzele de ordin fizio-psihologic
Sunt de ordn anatomo-fiziologic: tulburări neurologice, endocrine,
deficiente senzonale, diferitele boli specifice vârstei.

10
 Cauzele de ordin psihic: hiperexcitabilitate, hiperemotivitate, nelinişte,
nevroze de eşec, opunere, impulsivitate, astenie, apatie, etc..
- Cauze medicale: provocate de diferite tulburări psihice, provenite
din decesuri în familie, afecţiuni grave ale unor persoane apropiate, situaţia
de "abandonat".
- cauze de ordin social – familial care pot fi grupate astfel :
- cauze generate de structura restrânsă sau lărgită a cadrului familial ,
- relaţii intrafamiliale negative ;
- tare psihocomportamentale ;
- insuficienţe material – financiare şi de habitat ,
- nivel cultural coborât în cadrul familiei ;
- condiţii igienico-sanitare precare ;
- stilul de raportare al membrilor familiei la copil ,
- nivelul coborât de comunicare umană intrafamilială ;
- situaţii excepţionale .
 cauze de ordin pedagogic ce vizează toate componentele
câmpului educaţional , de la politica învăţământului la deficienţele de
pregătire profesională , formele de organizare a procesului instructiv-
educativ , proiectarea curriculară , relaţiile educator – elev , activitatea de
consiliere pedagogică , gradul de implicare al familiei şi al comunităţii
locale în viaţa şcolii .

11
 Capitolul IV
PREMISE PSIHOPEDAGOGICE ALE PREVENIRII ŞI
COMBATERII EŞECULUI ŞCOLAR
1. Premise psihopedagogice ale prevenirii şi combaterii eşecului şcolar şi
comportamentul indisciplinat
(Unui copil trebuie să i se arate cel mai mare respect) IUVENAL
Pornind de la propria noastră experienţă şcolară, putem constata că, se
manifestă mult mai frecvent apariţia surselor didactogeniei:
- fie lipsa de competenţă, fie subiectivismul, în care aprecierea
profesorului tocmai prin faptul că este însuşită de majoritatea clasei şi
generează o opinie colectivă, duce adeseori la perturbări de durată pentru
mulţi dintre cei care într-o situaţie sau alta nu fac faţă unor sarcini şcolare şi
sunt etichetaţi negativ sau chiar stigmatizaţi şi prin aceasta demotivaţi.
- fie evaluarea cunoştinţelor este influenţată adesea de imaginea pe
care profesorul şi-o face despre nivelul elevului.
Ne-am referit până acum la eficienţa educativă în cadrul procesului de
învăţământ din sistemul şcolar, dar nu trebuie să uităm nici de factorul
educativ în ceea ce priveşte familia în raport cu cerinţele şcolii.
Este suficientă însă o singură carenţă a familiei pentru a afecta planul
vieţii psihice a copilului, antrenând o serie întreagă de neajunsuri, printre
care şi dificultăţi în activitatea lui dominantă: învăţătura. De aici şi starea lui
de încordare la şcoală, unde pe drept cuvânt, este sancţionat, nou prilej de
tensiune, cu atât mai mult cu cât o notă slabă obţinută atrage după sine, în
mod firesc, penalizări în familie. Iată format un cerc vicios, din care elevul
nu poate ieşi decât dacă este înlăturată carenţa familială care l-a generat. În

12
caz contrar, pot apărea traume de natură psihică sau morală, copilul eşuând
în stări melancolice de natură nervoasă, în conduite reprobabile şi de aici
doar un pas îl mai desparte de eşecul şcolar.
"Un elev din clasa a IX-a B – are atitudine indisciplinată, perturbă
conştient lecţiile. Este sensibil recalcitrant la admonestări. Activitatea pe
care o desfăşoară oscilează între "foarte bine" şi "foarte rău". Când nu se
poate prin note bune, încearcă prin: obrăznicie, aroganţă. De unii colegi este
apreciat, de unii blamat. Situaţia familială dezorganizată părinţii sunt
despărţiţi, perioadă ce coincide cu repetarea clasei a VII-a. Devine obiect al
disputei si este plasat de la unul celălalt. Tata îl instigă împotriva mamei si
invers. Această situaţie i-a produs elevului un traumatism psihic, din care
încearcă să scape prin comiterea unor acte de indisciplină. Este mutat de la o
scoală la alta - lucru care îl va dezorienta şi mai mult. Acestui elev îi lipsesc:
căldura, atenţia şi stima din partea colegilor si mai ales a profesorilor, de
care are mare nevoie”.
"Imaturitatea şcolară cea mai autentică se caracterizează printr-o
dezvoltare general-încetinită a personalităţii, printr-un nivel al inteligenţei,
afectivităţii si voinţei sensibil apropiat, în limitele coexistentei psihogenetice
a diferenţelor de nivel: personalitatea se dezvoltă lent dar armonic”
Izolarea elevilor de prietenii, ne-frecventarea şcolii sau locuinţele
personale izolate va duce în mod sigur la insucces şcolar.
2. Mijloace şi procedee de prevenire şi combatere a eşecului
şcolar şi comportamentul indisciplinat la obiecte şi lecţii
Cunoaşterea cauzelor multiple care determina în fiecare caz în parte
aceste fenomene permite luarea masurilor care sa ducă la lichidarea lor şi
formarea capacităţilor de importanta primordială.

13
 Prezenţa sau absenţa la elev a instrumentelor intelectuale de bază îl va
ajuta, sau nu, să atingă un randament şcolar corespunzător. Printre acestea
enumerăm:
- deprinderea de a observa si urmări tot ce se face în cadrul lecţiei;
- exprimarea cu cuvinte proprii a ceea ce aude, citeşte;
- posibilitatea de a memora rapid, conştient
Ritmul si gradul formării noţiunilor, priceperilor si deprinderilor
Reuşita tot mai deplină a acţiunii de prevenire şi combatere a
rămânerii în urmă la învăţătură contribuie într-o mare măsura la înfăptuirea
unor cerinţe, asigurând o pregătire temeinica şi de înalt nivel elevilor şcolii.
Prevenirea rămânerii în urma la învăţătură este mai eficienta decât
înlăturarea ei.
Profesorul trebuie sa simtă, sa-si dea seama ce se petrece cu elevul, sa
prevadă si sa-i acorde sprijinul necesar.
1. Principalele forme de ajutorare la învăţătură a elevilor trebuie date
în timpul lecţiei. In afara lecţiei ajutorul trebuie dat diferenţiat, si punându-se
accent pe efortul personal al elevilor si urmăriti ca ei sa se poată dispensa de
acest ajutor.
2, Ajutorul trebuie dat în aşa fel încât sa se asigure participarea
intensă a individualităţii elevului la procesul de însuşire a cunoştinţelor, sa
pună în evidenţă resursele sale de răspundere personala.
3. Ajutorul la învăţătură trebuie sa aibă efect în vizarea şj
dezvoltarea intelectuală a elevului si nu numai însuşirea unui anumit volum
de cunoştinţe. În felul acesta se va asigura ridicarea neîntreruptă a
nivelului calitativ al învăţăturii şi aptitudinilor acestuia.
Insuccesul şcolar poate fi cauzat de blocajele psihice si intelectuale
sau de trac?

14
 Ce sunt blocajele psihice si intelectuale? Ce este tracul? In ce condiţii
intervin aceste elemente?
Blocajul este momentul de întrerupere si impermeabilitate la
informaţii din cauza suprasolicitărilor sau şocurilor, fiind mecanismul de
apărare datorat unei motivaţii negative şi care duce la: ignorare, refuz sau
abandon.
Tracul este o stare de emotivitate accentuată, de care sunt cuprinse
unele persoane la apariţia lor în faţa unui public.
Un copil cuprins de trac este greu de liniştit de cei din jurul sau.
Trebuie sa-si depăşească singur aceasta stare de autocontrol, astfel se va
inhiba, se va bloca, iar deblocarea psihică sau intelectuală este mai greu
de realizat decât revenirea din trac.
Un rol important în formarea personalităţii copilului o are
comunicarea bidirecţionala, realizata în şcoală, iar progresul integrări
sociale al copiilor este relevat de comunicarea multidirecţională, realizata în
afara şcolii.
Varietatea formelor de manifestare şi complexitatea cauzelor
insuccesului şcolar impun conceperea şi aplicarea strategiilor de
profilaxie , identificare şi ameliorare ale acestui fenomen . Se detaşează
astfel două direcţii complementare:
- strategiile de tratare diferenţiată şi individualizată a elevilor ;
- globalitatea şi concomitenţa demersurilor de stimulare a
succesului şcolar şi diminuare a eşecului ; strategiile trebuie concepute
unitar şi aplicate concomitent sau corelate temporal la nivelele :
 macrosistemului de învăţământ – identificarea elevilor cu nevoi
speciale , asigurarea resurselor umane , informaţionale , materiale ,

15
organizarea învăţământului preşcolar , perfecţionarea manualelor ,
formarea şi perfecţionarea cadrelor didactice ;
 unităţilor şcolare – organizarea reţelei de consiliere
psihopedagogică , colaborarea şcolii cu alţi factori educativi ,
sensibilizarea / conştientizarea cadrelor didactice asupra importanţei şi
complexităţii demersului de stimulare a succesului şcolar şi , în revers ,
de limitare a insuccesului , identificarea şi aplicarea unor acţiuni
concrete , adaptate realităţilor din fiecare şcoală ;
 claselor şcolare – adaptarea metodelor şi mijloacelor utilizate
la specificul vârstei , clasei , disciplinei , evitarea surmenajului şi
supraîncărcării , folosirea capacităţilor de acţiune creativă a elevilor ,
evitarea memorării excesive , formarea deprinderii de muncă intelectuală
, crearea unor “situaţii speciale de succes” , individualizarea sarcinilor de
învăţare , proiectarea unor trasee curriculare recuperatorii , deprinderea
elevilor cu practicarea unor tehnici de valorificare a timpului de
studiu, crearea unei atmosfere stimulative .
Concluzii
Succesul şi eşecul şcolar sunt doua laturi opuse. Succesul şcolar
constă în obţinerea unui randament superior în activitatea instructiv-
educativă, la nivelul cerinţelor programelor şi al finalităţilor învăţăm.
Insuccesul şcolar se defineşte prin rămânerea în urmă la învăţătură a
unor elevi , care nu reuşesc să obţină un randament şcolar la nivelul
cerinţelor programelor şcolare . el este premise inadaptării la mediul
socio-profesional , la nivelul cerinţelor acestuia.

16