Aş putea spune că interesul meu pentru acest subiect impune o incursiune în
timp, un scurt istoric cu privire asupra sculpturii. Iată de ce, reperele determinante sunt impuse de timp şi spaţiu, de relaţia artelor corelată la contextul geopolitic şi economic, dar şi de ideile şi convingerile artistice. Cred că este evident necesar, înainte de descrierea metodelor de lucru ale sculptorilor, să ofer o panoramă a sculpturii de la începuturile ei şi până în prezent. Cunoaşterea noastră despre trecutul îndepărtat va rămâne întotdeauna incompletă. În permanenţă vor apărea noi date ce vor transforma imaginea trecutului. „Nu avem mai multe şanse să înţelegem arta din trecut dacă nu cunoaştem ce scopuri urmărea. Pe măsură ce ne deplasăm în trecut, acest scop devine din ce în ce mai precis şi, în acelaşi timp, din ce în ce mai surprinzător. La fel stau lucrurile când părăsim oraşele şi ajungem la ţară sau, şi mai bine, când părăsim ţările civilizate şi ne deplasăm spre popoarele a căror existenţă actuală seamănă cu cea a strămoşilor noştri îndepărtaţi. Dacă numim aceste popoare <primitive>, nu o facem pentru că ar fi mai simple decât noi – modul lor de a gândi este deseori mai complicat decât al nostru -, ci pentru că sunt mai apropiate de punctul de pornire comun al întregii omeniri. Printre aceşti primitivi, construcţia şi imageria provin din acelaşi spirit de utilitate.” 1 Primele încercări artistice din sculptură sunt strâns legate de spiritualitate şi se desfăşoară sub auspiciul funcţionalităţii, ele evoluând sub presiunea unor existenţe imperative fundamentale precum: procurarea hranei, căutarea adăpostului sau nevoia de protecţie. „Cunoaşterea ca sistem existenţial va fi exclusiv spirituală. Ritualurile magice au loc întâi în peşteri, apoi pe malul apelor şi în aşezări, atunci când omul va trece la existenţa sedentară. Credinţele şi ideile, practicile din sfera spiritualităţii vor
1 Ernst Gombrich, Istoria artei, Bucureşti, Editura Pro Editură şi Tipografie, 2007, p. 39.