Aş putea spune că interesul meu pentru acest subiect impune o incursiune în

timp, un scurt istoric cu privire asupra sculpturii. Iată de ce, reperele determinante sunt
impuse de timp şi spaţiu, de relaţia artelor corelată la contextul geopolitic şi economic,
dar şi de ideile şi convingerile artistice.
Cred că este evident necesar, înainte de descrierea metodelor de lucru ale
sculptorilor, să ofer o panoramă a sculpturii de la începuturile ei şi până în prezent.
Cunoaşterea noastră despre trecutul îndepărtat va rămâne întotdeauna incompletă. În
permanenţă vor apărea noi date ce vor transforma imaginea trecutului. „Nu avem mai
multe şanse să înţelegem arta din trecut dacă nu cunoaştem ce scopuri urmărea. Pe
măsură ce ne deplasăm în trecut, acest scop devine din ce în ce mai precis şi, în acelaşi
timp, din ce în ce mai surprinzător. La fel stau lucrurile când părăsim oraşele şi ajungem
la ţară sau, şi mai bine, când părăsim ţările civilizate şi ne deplasăm spre popoarele a
căror existenţă actuală seamănă cu cea a strămoşilor noştri îndepărtaţi. Dacă numim
aceste popoare <primitive>, nu o facem pentru că ar fi mai simple decât noi – modul lor
de a gândi este deseori mai complicat decât al nostru -, ci pentru că sunt mai apropiate
de punctul de pornire comun al întregii omeniri. Printre aceşti primitivi, construcţia şi
imageria provin din acelaşi spirit de utilitate.” 1
Primele încercări artistice din sculptură sunt strâns legate de spiritualitate şi se
desfăşoară sub auspiciul funcţionalităţii, ele evoluând sub presiunea unor existenţe
imperative fundamentale precum: procurarea hranei, căutarea adăpostului sau nevoia de
protecţie. „Cunoaşterea ca sistem existenţial va fi exclusiv spirituală. Ritualurile magice
au loc întâi în peşteri, apoi pe malul apelor şi în aşezări, atunci când omul va trece la
existenţa sedentară. Credinţele şi ideile, practicile din sfera spiritualităţii vor

1
Ernst Gombrich, Istoria artei, Bucureşti, Editura Pro Editură şi Tipografie, 2007, p. 39.