Sunteți pe pagina 1din 1

„În sculptura rotundă s-a încercat rareori şi puţin

succes redarea peisajului de sine stătător, fără om. Lucrul


este uşor explicabil; sculptura transmite şi idei numai prin
intermediul unor eroi înfăţişaţi concret, ea reprezintă
personaje centrale direct, fără atmosfera înconjurătoare, nu
vorbeşte prin aluzii aşa cum este cazul cu pictura, care
uneori – în peisaj sau în natură statică – poate să reflecte
sentimentele artistului prin culoare şi atmosferă. Din
aceleaşi motive nu şi-a găsit locul în sculptura statuară
nici natura moartă.” 1 37. Rodin, Sărutul 2

„Opunându-se canoanelor academice, clasicizante, care împingeau la


începutul sec. XIX-lea sculptura spre idealizare sau descriere statică şi rece, Rodin a
folosit cu îndrăzneală toate mijloacele de a exprima un bogat conţinut sufletesc. În (...)
Sărutul – fig. 37 – şi-a găsit exteriorizarea o gamă întinsă de trăiri adânc umane. Studiind
corpul omenesc cu aceeaşi pricepere ca şi sculptorii Greciei antice sau cei ai Renaşterii,
Rodin a ştiut să găsească gestul patetic, tulburător, care descarcă o mare tensiune
interioară, rezumând desfăşurarea unei acţiuni. (…)Brâncuşi la începutul carierei lui,
precum şi majoritatea sculptorilor contemporani, au folosit experienţa şi sugestiile
marelui maestru – fig. 38.” 3
Sculptura rotundă (ronde-bosse) este gândită şi proiectată a fi poate podoaba
sculpturii în general. „Este vorba de sculpturi autonome, neintegrate într-un fond şi
concepute în aşa fel încât să fie observate din toate părţile. În general, totuşi câteva
unghiuri de vedere sunt privilegiate mai ales dacă este vorba de statui care ocupă o nişă
de exemplu.” 4

1
Adina Nanu, Pe scurt despre sculptură, Bucureşti, Editura Meridiane, 1966, p. 27.
2
Auguste Rodin, 1840-1917, sculptor francez, Sărutul, 1888-1889 marmură, 181,5/112,3/117 cm, Muzeul
Rodin, Paris, Impresionism, Joseph Manca, 1000 de sculpturi ale unor artişti de geniu,Traducere din limba
engleză de Ioan Danubiu, Oradea, Editura Aquila,, 2007, p. 378.
3
Adina Nanu, op. cit, pp. 40-41.
4
Philppe Clerin, La sculpture toute les techniques, Paris, Dessain et Tolra, 2000, p.24, (Franc. t.a.).

S-ar putea să vă placă și