Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,, Ion Mincu”, București

Istoria Artei Moderne 2017-2018

` „Ţiganca de la Ghergani”, 1872

Ulei pe pânză, 150x100cm

Muzeul Național de Artă al României, București

Nicolae Grigorescu (născut la 15 mai 1838,

Pitaru, judeţul Dâmboviţa, decedat la 21 iulie 1907,
Câmpina), a fost primul dintre fondatorii picturii
române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan
Luchian.

Vasta experienţă a picturii în aer liber aduce

paletei sale luminozitate şi modului de construcţie
plastică o îmbinare inedită între rigoare şi
spontaneitate.
Grigorescu a făcut puţine portrete, în
înţelesul obişnuit al cuvântului. Nu a realizat multe
portrete clasice, pictate în atelier. Lucrările de
atelier, faptul de a sta în aer închis, pentru acest mare
iubitor de spaţiu şi de libertate erau destul de greu de realizat. Când însă găsea o figură profund
caracteristică, fie ca tip al unei rase, fie ca expresie personală a unui suflet, atunci uita de
farmecul peisajelor şi toată puterea lui de adâncire a lucrurilor se concentra cu pasiune asupra
figurii omeneşti. În acest larg înţeles al cuvântului am putea spune că avem de la el sute de
portrete. Tabloul, iniţial denumit „Ţiganca” a fost cumpărat de Ion Ghica cu suma de 10.000
de lei, o valoare record până în acel an pentru o pictură. Ghica a luat tabloul şi l-a dus la
conacul său din Ghergani, de unde vine ulterior denumirea „Ţiganca de la Ghergani”.

Este important de menționat faptul că Nicolae Grigorescu a făcut parte din Școala de la
Barbizon. Fiind puternic influențat după această experiență el devine un modernist desăvârșit,
impresionist comparat cu Manet. Cu toate acestea tabloul dat are valențe realiste deoarece
subiectul nu este unul clasic, istoric, ci este focusat pe observarea vieții oamenilor obișnuiți,
accentul este pus poate mai mult pe CE este pictat, nu pe CUM este pictat, ca în operele
anterioare ale pictorului unde sunt ilustrate peisaje impresioniste.

Nicolae Grigorescu a pictat în Bărăgan ţigani proptiţi de corturi, tolăniţi pe jos, la gura
bordeielor cu privirea aţintită în zare, strângând la piept câte-o lăută. I-a pictat în fel şi fel de
atitudini, pe jumătate goi având zdrenţele îngrămădite pe mârţoage, cu copii purtaţi în cârcă, cu
copii în desagi . A pictat ţigănci cu traiste în spinare, cu copii atârnaţi de şold. Modelul folosit
pentru acest tablou era o renumită frumuseţe din acele vremuri, faimoasă în Bucureşti,
Catrinca. A fost considerată o reprezentantă a „celui mai pitoresc şi mai visător neam de pe
pământ”.

Calenic Andrada
Grupa 42
 Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,, Ion Mincu”, București
Istoria Artei Moderne 2017-2018

Această temă a orientalismului, a fascinației pentru o cultură diferită

de a sa se regăsește și în opera lui Jean August Dominique Ingres
„Grande Odalisque”,1814. Ea reprezintă totuși fantezia francezilor din
înalta societate față de noțiunea de harem si răspunsul acestora față de
parizienele ce își cereau egalitatea după Revoluție, sugerează un erotism calculat și o
senzualitate languroasă, unduiri de factură romantică, pe când personajul lui Grigorescu
ilustrează o serie de antiteze misterioase. Personajul pare o copilă care, în ciuda vârstei fragede,
emană senzualitate. Ea poartă o basma albă, simbol al purității, dar cămașa îi este deschisă
dezgolind bustul. Haina ponosită, supra-dimensionată, posibil bărbătească poate indica
privitorului un cadru sărăcăcios, dar ceea ce bulversează este salba cu bănuți de la gâtul fetei.
Zâmbetul, la prima vedere, pare unul ingenuu, însă la o privire mai atentă el seduce, gura este
între-deschisă, poziția corpului este destinsă, întreagul mesaj non-verbal sugerează o etnică
semeață, dar cu o atitudine relaxată, sigură de frumusețea ei. Mândră, superioară, deşi stă pe
loc, fiind un portret, ea pare gata să plece, tabloul are o oarecare dinamicitate prin însăşi poziţia
personajului.

Este în primul rând un tablou al unei etnii, etnie destul de mult analizată şi
surprinsă şi în tablourile altor pictori (de exemplu „Ţiganca” pictată de Theodor
Aman), o etnie misterioasă, pitorească, poate destul de puţin înţeleasă de alţii.
Acest gen de tablouri surprind fragmente din oamenii acelor epoci, ne fac să
gândim şi să încercăm a intui acele vremuri.

Deşi fundalul este reprezentat ca şi cum în spate ar fi un

perete, atitudinea şi lumina parcă ar reprezenta un personaj în
aer liber, probabil aici intervine experienţa pictorului de a
picta în aer liber personaje de fapt în mişcare. Linia pensulei
este delicată, curge dealungul tabloului, cu tușe mai groase în
zonele mai luminate. Tonurile sunt subtile, singurul punct de
contrast este brâul, dar și acela este domolit de un subton
rece. Textura este preponderent fină, pânza a suferit câteva
cute de-alungul vremii. Forma urmează silueta personajului,
detaliile cutelor textile sunt prezente, având în vedere că fata
este pictată la scara 1:1, în mărime naturală. Culorile folosite
sunt subtile, se citesc nuanțe de gri si brun în cea mai mare
parte a lucrării, pare defapt o imagine desaturată, cu excepția
unui loc, basmaua. Acolo pictorul pare că a vrut să îndrepte
atenția, spre chipul frumos al fetei, luminându-i “rama”.

Calenic Andrada
Grupa 42
 Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,, Ion Mincu”, București
Istoria Artei Moderne 2017-2018

Grigorescu a pictat şi alte portrete de ţigănci, de exemplu

„Ţiganca din Boldu”(1) şi “Cap de ţigancă” (2):

Lucrarea „Ţiganca din Boldu” (cunoscută şi ca Urăreasa

din Bolduri), este o lucrare asemănătoare cu „ Ţiganca din
Ghergani”, dar cu atitudine diferită, zâmbetul este inocent, cu o
seninătate ce îmbie la visare, fără caracter erotic chiar dacă are
2 pieptul parțial expus.
1
Alexandru Vlahuţă, în cartea „Pictorul Nicolae Grigorescu”, Editura Casa Şcoalelor,
Bucureşti, 1910 menţionează: „nimic nu pare a tulbura regularitatea placidă a trăsăturilor,
nici suferinţe, nici bucurii, şi totuşi această figură te fascinează, te învăluie în farmecul ei.
Enigmatică, liniştită şi mândră, ca sfinxul, a cărui frumuseţe orgolioasă o are, de altfel,
ţiganca aceasta te captivă prin atracţiunea irezistibilă a misterului. Dar în zadar o priveşti —
vălul de umbră care-i ascunde gândirea nu se va rupe; ea nu-ţi va spune taina ei, fie că n-o ştie
nici dânsa, fie că nu are alta decât aceea a vieţii şi a rasei sale. Ca toate semenele ei, priveşte
fără a vedea, întredeschide gura fără a surâde, visează fără a gândi...”

Calenic Andrada
Grupa 42