Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Expertiza documentelor asupra cărora există suspiciunea că sunt contrafăcute sau false
este un instrument important aflat la dispoziția experților criminaliști. Comparațiile de
cerneală-sursă sunt realizate de obicei în studiile de caz care implică infracțiuni de fals,
cum ar fi cecurile false, testamentele sau înregistrări scrise modificate ,evaziunea fiscală,
frauda de asigurare, precum și falsificarea bancnotelor.
Cerneala
Cerneala este o substanță lichidă sau vâscoasă, variat colorată, care conține uleiuri
sicative, uleiuri polimerizate, albumine și coloranți, folosită pentru scris, tipărit,
ștampilat și gravat.2
Cerneala folosită pentru peniţele primitive de trestie ale egiptenilor avea culoarea
neagră, caracteristică datorată pulberii de cărbune sau cenuşii pulverizate. Adeseori,
aceste ingrediente erau amestecate, apoi adăugate unui ulei de candelă ce conţinea o
gelatină derivată dintr-o fiertură de piei de măgar. Acest element final, ce conferea
1
http://www.scritub.com/stiinta/drept/CERCETAREA-CRIMINALISTICA-AFAL645142218.php
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cerneal%C4%83
vâscozitate cernelii, avea un miros neplăcut, pentru înlăturarea căruia se adăuga o
anumită cantitate de ulei de mosc. Cea mai veche reţetă păstrată de preparare a acestui
lichid parfumat şi primitiv folosit pentru scris datează din anul 2697 î.Hr. Pulberea de
cărbune a rămas ingredientul principal al cernelurilor de-a lungul întregului ev mediu,
deşi diferite civilizaţii au experimentat şi alte combinaţii, adăugând răşini sau lianţi. 3
În China antică, cerneala era cunoscută încă din secolul al XVIII-lea î.Hr. şi era obținută
din plante, grafit sau din diferite produse de origine animală (de exemplu, cleiul
animalier).
În secolul al IV-lea î.Hr., în India antică era folosită cerneala obţinută din oase arse,
gudron şi smoală, ce purta numele de Masi.
O altă cerneală, neagră, numită atramentum, era cea folosită în Roma antică şi era
obţinută din cărbune.
Soluţia modernă pentru această problemă, la care se adăugau şi altele, a fost sintetizarea
noilor coloranţi organici fără uleiuri şi a solvenţilor cu uscare rapidă ce-i conţineau. Pasta
modernă de pixuri, o reţetă ce conţine coloranţi organici, glicoli, alcooli aromatici şi eteri
3
https://www.stinkyinkshop.co.uk/blog/the-history-of-printing-and-ink/
2
polihidrați, are o vâscozitate de aproximativ 10.000 de ori mai mare decât apa, se usucă
rapid şi nu se decolorează nici dacă este expusă direct luminii solare.
Primele stilouri au fost folosite în Egiptului Antic (3000 şi 2800 î.Hr) la scrierea
manuscriselor şi erau confecţionate din stuf sau papură. Erau prevăzute cu o gaură
tubulară centrală, ce puteau absorbi o coloană îngustă de lichid colorat, pe care îl
eliberau lent în momentul în care erau înclinate sub un anumit unghi.4
Aceste instrumente au fost prezente şi în Evul Mediu, iar din secolul al VII-lea au fost
înlocuite de penele de pasăre, conform scrierilor Sfântului Isidor din Sevilla.
Pregătirea unei pene pentru a deveni instrument de scris dura destul de mult, fiind
degresată temeinic şi uscată în repetate rânduri.
Dacă în anul 1803 a fost brevetat un stilou din metal, fără a fi produs pe scară largă şi în
scopuri comerciale, două decenii mai târziu, englezul John Mitchell a începu producerea
stilourilor cu peniţă din metal, pentru uz general.
Primul toc rezervor din lume, brevetat la Viena, apoi la Paris a fost inventat de
românul Petrache Poenaru (1799-1875).
Brevetul 3.208 din 25 mai 1827 purta numele „la plume portable sans fin, qui
s'alimente elle-même avec de l'encre”, tradus în româneşte: „pană portabilă care nu
se termină, care se alimentează singură cu cerneală”.
Petrache Poenaru este cel care a iniţiat şi tipărit primul ziar românesc „Foaie de
Propagandă”. Secretar al lui Tudor Vladimirescu, la intrarea haiducilor în Bucureşti,
a purtat pentru prima dată actualul tricolor românesc - roşu, galben şi albastru - pe
care, se pare, tot el l-a conceput, după modelul francez.
4
http://www.historyofpencils.com/writing-instruments-history/history-of-ink-and-pen/
3
De-a lungul timpului, stiloul lui Petrache Poenaru a fost perfecţionat în 1863, apoi în 1884
când a fost dotat cu un sistem practic de umplere cu cerneală. Invenţia lui Lewis Edson
Watterman s-a bucurat de un asemenea succes, încât numele său a devenit sinonim cu
stiloul cu rezervor.
Cerneala pe bază de apă (dye-based ink) utilizează substanțe de culoare care sunt
dizolvate într-un lichid, în timp ce cerneala pigment (pigmented ink) folosește mici
particule de culoare care sunt ținute în suspensie. Cerneala solubilă în apă poate fi
comparată cu sarea care se dizolvă în acest lichid, iar cerneala pigment poate fi văzută ca
făina amestecată cu apă.
Cernelurile pe baza de apă sunt în general mai puternice și mai vii decât cele pe baza de
pigment, producând culori mai pline și aprinse. De asemenea costul lor este mai mic decât
al cernelurilor tip Pigment. Colorantul fiind dizolvat în lichidul liant, cerneala de tip Dye
este ideala pentru mediile poroase care pot absorbi culorile, însă nu poate fi utilizată
pentru mediile extrem de lucioase și nepermeabile. De asemenea, cernelurile Dye nu au
rezistență mare în timp (se decolorează).
Imprimantele care utilizează cerneala Dye au ca si rezultat o nuanță mult mai vie a
culorii, excesul de apa fiind eliminat prin căldura și presiune, astfel culorile vor fi cele din
imaginea printata fără a suferii modificări.
Având în vedere ca sunt cerneluri pe baza de colorant si solvenții lor sunt pe baza de apa,
este necesar ca pentru o mai buna păstrare in timp printul sa fie laminat, ceea ce un print
pe baza de pigment nu este obligatoriu, in timp si la o expunere indoor.
• Deoarece colorantul (Dye) este dizolvat in lichidul liant, cerneala Dye are tendința
de a fi absorbita pe mediile de printare poroase (ex. Hârtia), lucru ce duce la ineficienta
printului.
Pigmenții sunt particule solide, opace, si colorate, suspendate în cerneală și care au rolul
de a colora zona printata prin depunere odată cu cerneala. Moleculele de pigment sunt
legate împreuna în structuri cristaline cu mărimi de 0.1–2 microni și reprezintă între 5 si
4
30% din volumul cernelii. Proprietățile precum luminozitatea, saturația și nuanța variază
în funcție de sursa si tipul pigmenților.
Cernelurile tip Pigment sunt mai scumpe decât cele dye, iar procesul de imprimare este
unul mai greoi, timpul de imprimare este unul mai lung. Aceasta este, in principal din
cauza caracteristicilor principalele ale cernelii. Caracteristica principala fiind cea a
încapsulării particulelor intr-un strat protector.
Printurile pe baza de pigment sunt mai longevive datorita răspândirii uniforme a cernelii
pe hârtie. Aceasta conservare in timp a culorii este principalul avantaj pe care-l are
cerneala pigment in fata tradiționalei cerneli pe baza de colorant(dye).
In ceea ce privește cerneala, pasta si substanța creioanelor din scrisul actului la rândul lor
suferă numeroase schimbări pe măsura trecerii timpului, atât in privita culorii cat si a
gradului de oxidare.
5
Expertiza criminalistică reprezintă actul procesual prin care se efectuează o
cercetare ştiinţifică a probelor materiale destinată identificării persoanelor,
obiectelor, substanţelor, fenomenelor sau evenimentelor, stabilirii anumitor
proprietăţi, modificări de formă, aspect, conţinut ori structură, precum şi a
mecanismului producerii acestora.
Cerneala în sine poate fi analizată prin teste nedistructive sau distructive, în funcție de
necesitatea de a preleva un eșantion din document, proces care poate să-l modifice.
Este preferabil de încercat mai întâi abordarea nedistructivă, astfel încât documentul
să rămână intact.
Analiza documentelor sub microscop poate fi informativă ca prim pas. Investigatorul poate
să vadă mici modificări ale culorii cernelii, care nu sunt vizibile cu ochiul liber, care ar
putea indica modificări sau pot exista sugestii de obliterare și suprascriere.
Deși toate cernelurile albastre sau negre pot să pară la fel, pot exista diferențe
importante în compoziția lor chimică. Acestea pot fi dezvăluite prin analize de laborator,
iar rezultatele pot ajuta la evaluarea eventualelor adăugări sau modificări ale unui
document.
1. Micro-spectrofotometria
6
Principala metodă de analiză nedistructivă a cernelii este micro-spectrofotometria.
Aceasta implică scanarea cernelii cu lumină ultravioletă sau infraroșie pentru a înregistra
spectrul acesteia, adică lungimile de undă ale luminii pe care o absoarbe. Unele cerneluri
fluoresc sau emit lumină, la expunerea la ultraviolete, în timp ce altele dispar. Fiecare
cerneală trebuie să dea un model sau un spectru distinct la expunerea la lumina
ultravioletă sau vizibilă. Puneți pur și simplu, acesta este un mod de a descoperi
adevărata "culoare" a cernelii. Spectrul de cerneală pe document poate fi, prin urmare,
comparat cu spectrele cernelurilor standard. Alte metode nedistructive sau minim
distructive, cum ar fi spectroscopia Raman, pot fi utilizate pentru a suplimenta micro-
spectrofotometria. Poate fi foarte informativ să scanați documentul cu lumină infraroșie,
deoarece, la frecvențe înalte, cerneala este invizibilă, dar se vor arăta semnele de creion
care se află dedesubt.
Avantajele majore ale Raman includ cerințele privind mărimea eșantionului, pregătirea
minimă a probelor și lipsa tratamentelor prealabile chimice sau mecanice. Sa descoperit
că spectroscopia Raman poate fi aplicabilă pentru analiza mai multor clase de coloranți,
incluzând azo și arilmetan. În plus, s-au efectuat studii asupra diferitelor coloranți și
rezultatele au demonstrat o reproductibilitate excelentă a spectroscopiei Raman. Cu
toate acestea, interferențele fluorescente și sensibilitatea scăzută sunt probleme uzuale
care apar în analiza cernelii și pot duce deseori la performanțe analitice slabe.
7
Cromatografia în strat subțire a extractelor de cerneală este cea mai obișnuită tehnică
folosită de experții criminaliști pentru compararea sursei de cerneală.
Cromatografia în strat subțire este relativ ușor de realizat și este cea mai răspândită
tehnică criminalistică pentru examinările înscrisurilor cu cerneală cu toate acestea are
dezavantaje. În primul rând, cromatografia în strat subțire nu este în mod obișnuit
automatizată, astfel încât pătarea diapozitivelor și măsurarea valorilor factorului de
întârziere (Rf) sunt dificil de reprodus. În plus, date spectroscopice nu sunt obținute, deși
densitometria poate fi utilizată pentru a analiza pete pentru date cantitative comparativ
cu un standard, presupunând că identitatea chimică este cunoscută. Deseori petele nu
sunt clare, făcându-le greu de văzut. În acest caz, petele pot dispărea cu ușurință în
câteva minute. Dacă o probă de cerneală este compusă din două sau mai multe vopsele
similare, atunci cromatografia în strat subțire poate avea ca rezultat două sau mai multe
pete cu culori aproape identice. Acest scenariu necesită mai multe încercări cu sisteme
de solvenți diferite, care consumă mult timp. Diapozitivele de referință obținute prin
cromatografia în strat subțire trebuie depozitate într-un mediu special pentru a preveni
decolorarea petelor de cerneală, iar aceasta necesită controlul unor factori precum
expunerea la umiditate și radiații ultraviolete. În unele cazuri, fotografiile diapozitivelor
pot reduce necesitatea de a stoca diapozitive de referință.
Rezultatul final cu TLC este un model de pete colorate, cunoscut sub numele de
cromatogramă, pentru fiecare cerneală. Cernelurile diferite vor avea diferite
cromatograme. Dacă cerneala eșantionului are aceeași cromatogramă ca și una dintre
cernelurile de referință, aceasta sugerează că acestea sunt identice, astfel încât
identificarea poate fi făcută. Serviciul Secret din S.U.A. și Trezoreria Statelor Unite
păstrează o bibliotecă de date cu cerneală de referință, care constă din aproximativ 8.500
de cromatograme care poate fi foarte informativă.
O altă tehnică numită cromatografie lichidă de înaltă performanță (HPLC), care poate fi
utilizată ca alternativă la TLC. HPLC implică injectarea eșantionului de cerneală pe o
coloană metalică lungă, subțire, care este apoi spălată cu un amestec de solvenți, care
transportă componentele de cerneală una câte una într-un detector electronic.
Metodele nedistructive și distructive de analiză pot identifica mai mult de 90% din
cerneluri cu stilouri.
8
Cu toate acestea, poate fi dificil să îmbătrânești o cerneală, cu excepția cazului în care se
știe cu certitudine că cerneala nu exista atunci când se spune că documentul a fost
pregătit. Din anii 1990, unii producători de cerneală au început să adauge o etichetă
chimică produselor lor pentru a indica anul de fabricație. Acest lucru permite ca analiza
chimică să îmbătrânească cerneala, dar testele pentru a face acest lucru rămân destul de
scumpe.
Identificarea unei cerneli este începută prin determinarea tipului căreia îi aparține. Cele
trei tipuri principale utilizate astăzi sunt galotanice (cele mai des întâlnite), cromatice și
aniline. Altele sunt cerneala din China, cernelurile colorate cu coloranți vegetali, câteva
cerneluri întunecate, cum ar fi cele fabricate din wolfram și vanadiu, și cele pentru
aplicare specială ca și pentru mimograf și tampoane. Diferențele chimice permit
laboratorului să identifice aceste tipuri.
Vârsta cernelii, care are aceeași importanță ca vârsta hârtiei pentru valabilitatea unui
document, poate fi uneori determinată prin intermediul datelor de pe dosar cu privire la
modificările formulelor producătorilor. Waterman, de exemplu, a schimbat formula de
patru ori în zece ani, astfel încât o probă de Waterman's poate fi adesea asociată cu o
anumită perioadă de fabricație. Un alt test este culoarea. Cernelurile permanente conțin
un colorant temporar, care se estompează în curând, un compus de fier și sulf și un acid
slab. Acțiunea acidului, a oxigenului și a umidității produce mai întâi o culoare închisă și
apoi, pe o perioadă de ani, se estompează lent până la o pete slabă. Prin utilizarea
reactivilor chimici, vârsta cernelii poate fi aproximată prin compararea culorii, ținând
cont de culoarea hârtiei, cu diagrame standard de culoare. Dacă cerneala a fost în vârstă
artificială, testul de vârstă este imposibil, însă îmbătrânirea indusă este uneori
detectabilă.
5
https://archives.fbi.gov/archives/about-us/lab/forensic-science
communications/fsc/july2005/research/2005_07_research01.htm
9
Identificarea a cinci componente (coloranți și aditivi) a fost suficientă pentru a distinge
cernelurile. Diferențierea cernelii cu aceleași formule de colorant observate a fost ajutată
prin identificarea aditivului specific producătorului.6
6. Ionizarea de tip electrospray (ESI) este o tehnică blândă de ionizare care conduce la
specii cu sarcină multiplă și fragmentare minimă. Acest lucru poate fi util atunci când se
face analiza amestecurilor, deoarece spectrele de masă sunt simplificate. De asemenea,
mase mai mari pot fi detectate cu un interval de scanare normală, din cauza încărcării
multiple.
Infracțiunile de fals
Iar prin moneda este desemnat orice bun acceptat ca instrument liberator de creditori sau
vânzători, un ”bon” pentru cumpărarea mărfurilor. Intr-un alt punct de vedere, se
considera ca atunci “când o marfă servește continuu ca intermediar pentru schimburi
indirecte, ea devine monedă”.7
Începuturile organizării monetare se pot descifra încă din antichitate. Primele încercări au
avut loc în Lydia, odată cu centralizarea și uniformizarea operațiunilor de batere a
monedelor de aur si de argint. Modelul organizării monetare din Lydia s-a extins ulterior la
popoarele vecine, perșii, grecii și romanii. În imperiul roman, de exemplu care dispunea
de o autoritate legal investită cu dreptul de batere a monedei erau aplicate reglementari
precise privind emisiunea și circulația monedei.
Pe măsura dezvoltării societății statale s-au elaborat norme și s-au creat instituții care să
reglementeze, organizeze și supravegheze relațiile monetare.
6
https://archives.fbi.gov/archives/about-us/lab/forensic-science-
communications/fsc/july2005/research/2005_07_research02.htm
7
C. Costin Kiriţescu, Moneda, Ed. Științifica si Enciclopedica, București, 1982, p. 163 citat după Dan Drosu Şaguna,Dan
Şova, Drept financiar public, Ed. All. Beck, București, 2013
10
(în unele cazuri fiind pedepsibila cu moartea). Datorită evoluției tehnicilor de depistare a
falsurilor și progresele făcute în domeniul drepturilor omului, statele din ziua de azi au, în
general, un sistem de norme interne care protejează contra stării de pericolul social
declanșat de infracțiunea de fals.
Accepțiunea data falsului în acte este în general comuna pentru toate formele de
manifestare a acestuia. De asemenea, nici elementele infracțiunii nu diferă cu mult între
ele, de la o forma la alta a falsului, unele nuanțe mai însemnate apar doar în privința
subiectului infracțiunii si a laturii ei obiective.
In Noul Cod Penal, Legea 286/2009 privind codul penal, infracțiunile de fals sunt cuprinse
în Titlul VI după cum urmează:
- Capitolul I ”Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori” art. 310 – art. 316.
- Capitolul II ” Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare” art. 317 -
art. 319.
- Capitolul III ” Falsuri in înscrisuri” – art.320-art.328.
Cadru normativ în cazul falsului de monede, timbre sau alte valori este Capitolul I din
Legea nr.286/2009 privind codul penal.
(1) Falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăţilor sau a
oricăror altor titluri ori valori asemănătoare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte un instrument de plată electronică,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
11
(1) Falsificarea de timbre de orice fel, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale sau
cupoane răspuns internaţional se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(3) Repunerea în circulaţie a uneia dintre valorile prevăzute în art. 310-312, de către o
persoană care a constatat, ulterior intrării în posesia acesteia, că este falsificată, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care
au fost produse, ale cărei limite speciale se reduc la jumătate.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute în
alin. (1) sau alin. (2), înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se fi trecut la
săvârşirea faptei de falsificare, predă instrumentele sau materialele deţinute autorităţilor
judiciare ori încunoştinţează aceste autorităţi despre existenţa lor.
12
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în circulaţie a monedei confecţionate în
condiţiile alin. (1), precum şi primirea, deţinerea sau transmiterea acesteia, în vederea
punerii ei în circulaţie.
Bibliografie
1. http://www.scritub.com/stiinta/drept/CERCETAREA-CRIMINALISTICA-
AFAL645142218.php
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cerneal%C4%83
3. https://www.stinkyinkshop.co.uk/blog/the-history-of-printing-and-ink/
4. http://www.historyofpencils.com/writing-instruments-history/history-of-ink-and-
pen/
5. https://archives.fbi.gov/archives/about-us/lab/forensic-science-
communications/fsc/july2005/research/2005_07_research02.htm
6. https://archives.fbi.gov/archives/about-us/lab/forensic-science-
communications/fsc/july2005/research/2005_07_research01.htm
7. http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1556-4029.2009.01058.x/full
8. C. Costin Kiriţescu, Moneda, Ed. Științifica si Enciclopedica, București, 1982
9. Legea 286/2009 privind codul penal
8
Legea 286/2009 privind codul penal
13